Rolul Legii nr.298/2008 in asigurarea securitatii

Rolul Legii nr.298/2008 in asigurarea securitatii

Dupa cum am aratat in Sectiunea 2 din primul capitol, exista numeroase amenintari la adresa securitatii nationale. Fiecare stat are dreptul si totodata responsabilitatea de a contracara aceste amenintari, de a impune cetatenilor sai legi, de a adopta masuri necesare asigurarii securitati statului.

In acest sens, Romania, pe langa obligatiile pe care le are in calitate de membru si stat furnizor de securitate pentru NATO si UE, a adoptat la nivel national legi pentru contracararea amenintarilor la adresa securitatii.

O astfel de lege este Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice. Aceasta lege transpune Directiva nr. 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau prelucrate de catre furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice destinate publicului si de modificare a Directivei nr. 2002/58/CE, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L105/13 aprilie 2006.

Conform legii mai sus mentionate, furnizorii de servicii si retele publice de comunicatii electronice sunt obligati sa retina anumite date necesare pentru urmarirea si identificarea sursei unei comunicari. Legea 298/2008 a fost adoptata in scopul prevenirii si contracararii amenintarilor la adresa securitatii nationale'. Aceste date sunt puse la dispozitia "autoritatilor competente in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave, pentru prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, prevenirea si combaterea terorismului, precum si infractiunile contra sigurantei statului''.

In cazul retelelor de telefonie fixa si mobila se retin urmatoarele: "numarul de telefon apelant, numele si adresa abonatului sau ale utilizatorului inregistrat, precum si numarul de telefon, numele si adresa celui apelat, data si ora initierii si incheierii unei comunicari, informatii privind serviciul de telefonie utilizat" iar in cazul serviciilor de acces la Internet, posta electronica si telefonie prin Internet se retin "identificatorul/identificatorii alocati utilizatorilor; identificatorul de utilizator si numarul de telefon alocate pentru efectuarea oricarei comunicari prin reteaua publica de telefonie; numele si adresa abonatului sau ale utilizatorului inregistrat, caruia i s-a alocat o adresa Internet Protocol (IP), un identificator de utilizator sau un numar de telefon, la momentul comunicarii, data si ora conectarii la si ale deconectarii de la serviciul de acces la Internet, adresa IP alocata dinamic sau static unei comunicari de furnizorul de servicii de acces la Internet, precum si identificatorul abonatului sau al utilizatorului inregistrat; data si ora conectarii la si ale deconectarii de la serviciul de posta electronica sau de telefonie prin Internet, informatii privind serviciul de acces la Internet utilizat.

Trebuie retinut faptul ca legea impune sa fie inregistrate doar detaliile tehnice ale conversatiilor, nu si continutul acestora conform Art.11, alineatul 1 din Cap.2: "In aplicarea prevederilor prezentei legi este interzisa interceptarea si retinerea continutului comunicarii sau a informatiilor consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice."

Durata de retinere a acestor date este de sase luni de la momentul efectuarii comunicarii. Dupa aceasta perioada, datele retinute, cu exceptia datelor puse la dispozitia autoritatilor competente, potrivit legii, si care au fost pastrate de catre acestea, trebuie sa fie distruse prin proceduri automatizate, ireversibil.

In demersul meu de a analiza aceasta lege, voi porni chiar de la Directiva nr. 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau prelucrate de catre furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice destinate publicului, modificatoare a Directivei nr. 2002/58/CE, directiva ce este transpusa in legislatia nationala in Legea nr.298/2008. Trebuie mentionat faptul ca Irlanda, sustinuta de Slovacia, a solicitat Curtii de Justitie anularea directivei pentru motivul ca nu a fost adoptata pe baza unui temei juridic adecvat. Acest stat sustine ca directiva nu poate fi intemeiata pe articolul 95 CE deoarece aceasta nu vizeaza in mod preponderent functionarea pietei interne, asa cum precizeaza scopul directivei, ci descoperirea si urmarirea penala a infractiunilor si, in consecinta, ar fi trebuit adoptata in temeiul articolelor din Tratatul UE privind cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala.

Cu titlu preliminar, Curtea precizeaza ca actiunea introdusa de Irlanda se refera in exclusivitate la alegerea temeiului juridic, iar nu la o eventuala incalcare a drepturilor fundamentale. Curtea de Justitie raspunde in acest caz ca a fost necesar ca directiva sa fie adoptata in temeiul articolului 95 CE, intrucat dispozitiile directivei se limiteaza, in esenta, la activitatile furnizorilor de servicii si nu reglementeaza nici accesul la date, nici utilizarea acestora de catre autoritatile politienesti sau judiciare ale statelor membre. Masurile prevazute prin directiva nu implica, prin ele insele, o interventie represiva din partea autoritatilor statelor membre. Aceste chestiuni, care intra, in principiu, in domeniul cooperarii politienesti si judiciare in materie penala, au fost excluse din dispozitiile directivei. In consecinta, Curtea concluzioneaza ca directiva vizeaza in mod preponderent functionarea pietei interne. Aceasta directiva nu da dreptul autoritatilor sa utilizeze sau sa aiba acces la aceste date.

Prin comparatie cu Legea nr.298/2008 existenta in Romania, putem observa faptul ca directiva a fost transpusa in plan national, la un nivel mult mai extins, neconcordant cu directiva europeana. In legea nationala este prevazut in Capitolul 1, Art.1, (1) ca datele sunt puse la dispozitia autoritatilor competente in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave, iar in Art. 14 (1), din Cap.2 privitor la retinerea datelor, sunt mentionate autoritatile competente: Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Ministerul Public, Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Informatii Externe.

In legatura cu aceasta situatie, senatorul Urban Iulian, Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senat, afirma urmatoarele: "In 2006, cand a fost adoptata directiva, data la care Irlanda si Slovacia au votat impotriva acesteia, Romania nu era membra a UE ; asadar, o noua actiune la Curtea de Justitie pe tema faptului ca de exemplu in Romania, aceasta directiva a fost transpusa in legislatia nationala, la un nivel diferit fata de cel cuprins in norma europeana, este mai mult decat posibila".[2] Cu toate acestea, nu s-a luat nicio masura in acest sens.

Personal, nu sunt de acord cu legea adoptata de Parlamentul Romaniei. Pe langa faptul ca a fost transpusa directiva europeana la un nivel extins in legea nationala, consider ca aceasta are si multe deficiente.

Datele generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice pot conduce eventuala ancheta la rezultate eronate. Spre exemplu, daca o persoana sustrage un telefon si apoi comite alte infractiuni grave, persoana trasa la raspundere ar putea fi proprietarul telefonului, intrucat sunt retinute si date referitoare la locatia de unde este initiat apelul. Sau ce se intampla daca cel ce ti-a furat telefonul vorbeste apoi cu un interlop? Cel mai probabil cel pagubit ajunge sa fie acuzat de complicitate. Chiar daca se poate dovedi nevinovatia persoanei pagubite, aceasta tot are de suferit daca tinem seama de procedurile ce trebuiesc parcurse pana la stabilirea vinovatilor. Si se pot face nenumarate astfel de posibile scenarii.

Privita dintr-un alt punct de vedere, consider ca Legea 298/2008 incalca drepturile fundamentale ale omului. Prin aceasta lege este incalcat Articolul 30, (1) din Libertatea de exprimare, din Constitutie care mentioneaza urmatoarele: " Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile". Chiar daca nu este ascultat continutul convorbirilor telefonice, al SMS-urilor, al e-mailurilor etc , simpla pastrare a detaliilor referitoare la efectuarea acestor operatiuni o consider o violare a intimitatii personale luand in considerare definitia data in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane care atribuie cuvantului "inviolabil' si sensul de "urmarit": "De neviolat; care nu poate fi incalcat, atins; care se afla in mod legal la adapost de orice urmarire, de orice atingere, de orice incalcare sau de orice pedepsire".

In aceeasi maniera, Articolul 28 din Constitutie, "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil". Chiar daca nu este retinut si continutul apelului telefonic, al e-mailului etc, consider ca secreta este si ora la care sun, secret este interlocutorul meu, ora la care intru pe Internet sau la care ma deconectez si din aceasta cauza si acestea sunt inviolabile.

Conform Art.13 (2) din Capitolul 2, retinerea datelor se poate face si de un tert in urma unei intelegeri contractuale. Cu cat sunt implicate mai multe companii in stocarea informatiilor prevazute in Legea 298/2008, cu atat e mai mare posibilitatea ca aceste date sa nu mai ramana confidentiale, sa se divulge. Nu putem avea certitudinea si garantia ca datele retinute cu privire la comunicare efectuata sunt utilizate doar in momentul inceperii eventualei urmariri penale. Exista posibilitatea ca din interiorul companiilor furnizoare de servicii si retele publice de comunicatii electronice sa se desecretizeze anumite informatii. Aceasta ipotetica scurgere de informatii poate avea multiple consecinte la mai multe nivele. In primul rand nu este moral ca sa se faca cunoscute datele despre o convorbire telefonica: cand ai sunat, pe cine, locatia de unde a fost initiat apelul telefonic, durata convorbirii; la fel in cazul serviciilor de acces la Internet si posta electronica: de unde trimitem e-mailul, data si ora la care ne conectam la Internet, cui trimitem e-mailul (adresa Internet Protocol - IP , numele si adresa fizica a abonatului), data si ora la care ne deconectam de la Internet; asemenea stocarii datelor despre SMS-urile pe care le trimitem: de unde, cui si cand trimitem respectivele SMS-uri.

Si in sfera politica, informatiile divulgate pot afecta atat imaginea, cat si cariera in sine a unui politician. Cel ce are acces la aceste date retinute poate face abuz de putere si le poate vinde mass mediei sau altor opozanti politici care pot recurge la santaj pentru a obtine anumite beneficii.

Si in plan economico-financiar pot exista consecinte grave in urma incalcarii confidentialitatii cu privire la aceste date. Spre exemplu, o firma care detine anumite numerele de telefon pe care o alta firma le efectueaza in scop de afaceri cu alte companii, precum si adresele de email ale acestora, ii poate face concurenta sau poate vinde anumite informatii si astfel pot fi generate anumite pierderi materiale ale firmei ale carei date retinute de compania de telefonie mobila sau fixa, respectiv de providerul de Internet au fost desecretizate. Asadar, intr-o economie bazata pe principiul competitiei, nu exista nimeni care sa garanteze ca o persoana cu o mare influenta politica sau economica nu va folosi orice mijloc la indemana pentru a obtine avantaje economice folosind accesul la informatii private ale concurentei.

Mai mult decat atat, putem afirma ca Legea 298/2008 din Romania intra in contradictie cu Rezolutia cu privire la confidentialitatea surselor jurnalistilor, adoptata de Parlamentul European la 18 ianuarie 1994, in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene nr. C 44/34 deoarece sunt retinute adresele de e-mail cu care mass media comunica, la fel numerele de telefon, SMS-urile, etc. Nu este afectata doar exercitarea meseriei de jurnalist, ci exista mai multe profesii care presupun confidentialitatea informatiilor: psihologi, avocati, brokeri, medici etc. Este cunoscut cazul avocatului Mihai Rapcea care da in judecata S.C. Vodafone Romania S.A. In plangerea inaintata catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, avocatul mentioneaza ca are datoria sacra de a mentine secretul profesional, confidentialitatea comunicatiilor si a informatiilor furnizate de catre clienti.
Conform Art. 8.(1) din Statutul profesiei de avocat, "Secretul profesional este de ordine publica.", avocatul fiind dator sa "pastreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost incredintata." (Art. 8.2), iar conform Art. 10 (1), "Orice comunicare sau corespondenta profesionala intre avocati, intre avocat si client, intre avocat si organele profesiei, indiferent de forma in care a fost facuta este confidentiala."

Mai mult, Art. 34 din Legea 51/1995 prevede ca "Contactul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului."

Intrucat avocatul Rapcea Mihai detine de mai multi ani acelasi numar de telefon mobil aflat in reteaua Vodafone pentru comunicarea cu clientii sai, iar aceasta aplica dispozitiile Legii nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, el apreciaza ca i se incalca in mod grav dreptul la mentinerea secretului profesional, a confidentialitatii comunicarii cu clientii.

Avocatul invoca in plangerea sa si Art. 28 din Constitutia Romaniei care garanteaza in mod expres ca "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil." El apreciaza ca secretul corespondentei protejeaza inclusiv informatiile referitoare la sursa comunicarilor telefonice, mesaje text si date, destinatia comunicarilor, data, ora si durata comunicarii, datele necesare pentru identificarea tipului de comunicare, identificarea echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc comunicarii, identificarea locatiei echipamentului de comunicatii mobile, aceste date neavand un caracter general, putand furniza indicii si elemente referitoare la informatiile comunicate.

Pentru aceste considerente, avocatul solicita obligarea firmei Vodafone sa nu efectueze activitatile enumerate mai sus.

Citind cu atentie legea si comparand-o cu directiva europeana, putem constata faptul ca insasi justificare acestei legi nu este credibila. Consider ca aceste date ce sunt retinute - de unde vorbim la telefon (numarul de telefon, numele si adresa abonatului), cu cine, locatia celui care este apelat, cand si cat vorbim, de unde trimitem mesaje scrise, cui si cand trimitem, precum si date despre e-mailurile noastre (de unde le trimitem, data, ora, IP-ul, numele si adresa fizica celui caruia i-am trimis e-mailul), data si ora la care ne conectam si ne deconectam de la Internet - nu sunt relevante pentru prevenirea si combaterea terorismului si crimei organizate sau pentru combaterea amenintarilor la adresa securitatii nationale. Pentru ca aceasta justificare sa fie plauzibila, ar trebui sa fie interceptat si retinut si continutul convorbirilor, al mesajelor, al e-mailurilor. Ori, acest lucru este clar mentionat ca este interzis in Art 11 (1) :" In aplicarea prevederilor prezentei legi este interzisa interceptarea si retinerea continutului comunicarii sau a informatiilor consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice."

In plus, legea este de multe ori neaplicabila. Spre exemplu, in Art.2 din primul capitol, litera b) sunt definite datele ca fiind "informatiile privind traficul, localizarea si alte date legate de acestea, necesare pentru identificarea unui abonat sau utilizator'. Lucrurile nu stau insa atat de simplu. In cazul unui telefon mobil, daca se vorbeste de pe o cartela prepaid, utilizatorul nu poate fi identificat. Astfel, am putea spune ca legea nu trateaza toti oamenii la fel, ca exista discriminari in acest sens. Tot referitor la acest articol, se poate realiza pe baza celulei zona unde se gaseste persoana respectiva, eventual cladirea, dar nimic mai mult. Aceste date nu sunt destul de concludente pentru prinderea cuiva sau preintampinarea unei infractiuni. Fara stocarea continutului mesajelor de telefonie si Internet si studierea efectiva a acestora, legea devine inutila, lipsita de sens. Nu se pot emite acuzatii impotriva cuiva pe baza unor indici temporali si a altor repere irelevante pentru ca, de fapt, intregul continut al legilor se activeaza la savarsirea unei fapte. Iar fapta nu se poate deduce si demonstra decat dupa ce a fost produsa in dimensiunea reala.

In cazul prevenirii anumitor infractiuni si a identificarii anumitor indivizi, probele se strang initial prin procedee clasice care duc la o anumita ipoteza, prezumtie, in urma careia, pe baza indiciilor clare, se da unda verde la astfel de urmariri in spatiul virtual. In cazul de fata insa, nu poate nimeni sa stranga probe in virtual deoarece nu se stie cine este infractorul. Asadar, datele referitoare la adresa, nume, IP, etc. nu au relevanta atat timp cat acestea nu reprezinta infractiuni.

In plus, sub pretextul asigurarii securitatii, se face o grava eroare. Legea privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, obliga furnizorii de servicii si retele publice de comunicatii electronice sa retina anumite date pentru a le pune la dispozitia autoritatilor competente in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave. Infractiunile grave sunt enumerate "la art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate savarsite sau nu de un grup infractional organizat, dintre cele prevazute in Capitolul IV din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, precum si dintre infractiunile contra sigurantei statului prevazute in Titlul I din Partea speciala a Legii nr. 15/1968 - Codului Penal al Romaniei. Vatamarea corporala grava, violul, talharia, pedofilia, amenintarea, evadarea sunt doar cateva dintre infractiunile care nu sunt enumerate in legile mai sus mentionate si, pe cale de consecinta, nu intra sub incidenta Legii 298/2008.

Insusi presedintele Comisiei IT din Camera Deputatilor, Varujan Pambuccian, cel ce a trimis legea in plen, este convins de inutilitatea legii. "Nu foloseste la nimic. Eu am trecut-o abia cand am primit stegulet rosu din partea Comisiei Europene. Am tinut-o timp de doi ani si am ignorat steguletele galbene. Abia cand am primit stegulet rosu am adoptat-o", a declarat pentru ziarul Evenimentul Zilei. Acesta a mai spus ca legea e redactata astfel incat sa fie "aproape inaplicabila". " De la bun inceput am fost impotriva adoptarii unei asemenea aiureli." El o catalogheaza astfel in primul rand deoarece "din datele de trafic nimeni nu poate dovedi ca eu am fost cel care a utilizat telefonul. La fel si daca vorbim de Internet." Varujan Pambuccian declara ca nu a putut amenda din directiva europeana ce era absolut obligatoriu, adica ce se retine. Deputatul afirma faptul ca nu se stocheaza informatii esentiale, dar recunoaste totusi ca aceasta actiune de retinere a datelor este neplacuta pentru fiecare dintre noi si costisitoare pentru operatorii de comunicatii.

Conform legii in discutie, "furnizorii de retele publice de comunicatii si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a asigura, pe cheltuiala proprie, crearea si administrarea unei baze de date, in format electronic, in vederea retinerii urmatoarelor categorii de date, in masura in care sunt generate sau prelucrate de acestia".[4] Tot in lege e prevazut in alineatul 3 din Art.3 privitor la retinerea datelor "Cheltuielile legate de crearea si administrarea bazei de date sunt deductibile fiscal". Asadar, ni se spune ca activitatea de retinere a datelor se face pe cheltuiala furnizorilor de servicii, dar aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal, ceea ce inseamna ca, in contul lor, firmele primesc diverse facilitati, li se face reducere de taxe si impozite, care tot bani inseamna pana la urma, bani proveniti din bugetul statului, la care contribuie cetatenii tarii. Pe de alta parte, costurile privind crearea si administrarea bazelor de date pe care le suporta operatorii de comunicatii se reflecta in scumpirea serviciilor furnizate catre cetateni. Rezulta asadar ca, pentru aplicarea unei legi lipsite de utilitate si aplicabilitate, costurile sunt suportate, indirect, de cetateni.

Din cele prezentate mai sus si din lipsurile pe care le-am identificat la nivelul Legii nr.298/2008 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, precum si din declaratia data de Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei IT din Camera Deputatilor, putem afirma faptul ca legea nu respecta prevederile directivei europene, ca este imorala, neconstitutionala, lipsita de aplicabilitate, in consecinta, lipsita de utilitate.

Totusi, trebuie sa existe un raspuns pentru motivatia adoptarii acestei legi. Din explicatia data presedintele Comisiei IT, Pambuccian, a fost absolut necesar ca Romania sa se alinieze cerintelor Uniunii Europene si sa transpuna directiva in legislatia nationala. Dupa afirmatiile acestuia, el a tinut in Comisie legea de aprobare a ordonantei data de Guvern pentru transpunerea ei in legislatia romaneasca aproximativ doi ani. A luat steguletul galben si a sperat ca pana la urma sa se tina cont de faptul ca propria lor Curte Europeana pentru Drepturile Omului o considera neadecvata. Acest lucru nu s-a intamplat, iar Romania a primit si steguletul rosu. De aceea Pambuccian a trebuit sa dea drumul legii spre plen. Cu alte cuvinte, intre un stegulet rosu urmat de pierderile ce decurg din el, in special materiale, si a adapta in cel mai inaplicabil mod cu putinta o directiva europeana, el a ales varianta a doua.

In ceea ce ma priveste, consider ca legea este clar un prim pas spre globalizare, sau, mai bine spus, spre un control total al cetatenilor, si asta sub umbrela pretinsei asigurari a securitatii nationale, a combaterii terorismului si criminalitatii organizate. Cred ca se incearca prin aceasta lege ca oamenii sa se obisnuiasca cu ideea de "Big Brother". Desi am aratat ca Legea 298/2008 teoretic nu afecteaza direct cetateanul de rand, ci doar furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice, consider ca se realizeaza un precedent. Atunci cand va fi posibil, cand Romania si alte state europene vor dispune de capacitatile logistice necesare, de soft-uri si baze de date capabile de a inregistra si continutul convorbirilor, al mesajelor, al e-mailurilor, etc., acest lucru se va intampla prin obligativitatea adoptarii unei legi asemenea Legii nr.298/2008.

Concluzie

Dincolo de interesul academic pe care il suscita in randul cercetatorilor, securitatea este o problema de permanenta actualitate si pentru decidentii politici si pentru orice cetatean al lumii.

In acest demers, chiar daca nu am reusit sa dau o definitie general acceptata a conceptului de "securitate" dupa cum este cazul si pentru alte notiuni din Stiintele Sociale, intelesul termenului a fost gasit ca aflandu-se in acele chestiuni relevante la nivel social care sunt considerate amenintate si care trebuie din acest motiv puse la adapost.

In dezbaterea cu privire la intelesul conceptului de "securitate", am folosit o perspectiva largita, pornind de la abordarile traditionale, care iau in considerare doar o dimensiune militara si nivelul statal de analiza, care sunt vazute drept insuficiente. Am aratat ca exista mai multe sectoare de analiza in afara celor militare - politic, societal, economic si al mediului, in functie de amenintarile existente.

Notiunea contine o dimensiune obiectiva si una subiectiva, intelesurile sale fiind cele determinate de catre actori. Statul este de regula actorul privilegiat in Relatiile Internationale. De aceea intr-una din sectiunile lucrarii a fost discutata securitatea nationala care reprezinta unul din interese nationale fundamentale, alaturi de bunastarea materiala. In cadrul analizei acestui tip de securitate, s-a facut distinctia intre vulnerabilitati si amenintari, aratand faptul ca vulnerabilitatea este pasiva, este un dat, este o parte a sistemului de securitate ce poate fi exploatat de cineva, pe cand amenintarile reprezinta o sursa de pericol, tin de exterior, pot fi evitate prin diferite mijloace. A fost necesara ulterior si o trecere in revista a principalelor amenintari existente la nivel national: amenintari sociale, economice, militare, si de natura politica.

Scopul lucrarii s-a dorit a fi urmarirea dinamicii securitatii intr-un mediu international schimbator. Astfel, la aparitia unor noi amenintari pe scena internationala, statul nu mai este capabil sa le faca fata, de aceea apeleaza la institutii supranationale care se ocupa de gestionarea securitatii. Pentru a aduce discutia catre aceste institutii de securitate, am apelat la perspectivele pe care cele mai importante curente teoretice le acorda acestor forme de coagulare a actiunii actorilor la nivel international: realismul si liberalismul. Realismul refuza un rol identificabil institutiilor. In domeniile hard ale politicului, cooperarea statelor in aceste mecanisme este impiedicata chiar de conditiile anarhiei, actorii suverani fiind in particular atenti la a nu contribui la o redistribuire dezavantajoasa pentru ei a puterii in sistem. La polul opus se afla idealistii, care pun accentul pe securitatea colectiva, pe echilibrul de putere dintre state, care au increderea in perfectibilitatea oamenilor, in capacitatea lor de a invata si de a se adapta. Punctul de vedere pe care l-am adoptat pentru a continua analiza a fost cel al teoriilor neoliberale. Partizanii acestor teorii sunt de acord cu neorealistii asupra rationalitatii actorilor, acceptandu-i insa si pe cei nonstatali. In problema cooperarii, ei afirma ca institutiile sunt create pentru beneficiile pe care acestea le aduc, fiind o consecinta a urmaririi de catre state a propriilor interese.

Am ajuns astfel la discutia despre organizatiile internationale si am vazut ca abia la sfarsitul secolului al XIX-lea are loc o cristalizare conceptuala in jurul acestora. Tot atunci se dezvolta si principalele curente care definesc rolul organizatiilor internationale - instrumente prin care statele isi urmaresc propriile interese; arene unde au loc confruntari ale intereselor statelor; institutii unde statele pot face schimb de informatii, isi pot coordona strategiile politice nationale, pot condamna sau justifica anumite actiuni.

Organizatiile despre care am vorbit au fost UE si NATO si am aratat cum contribuie acestea la asigurarea securitatii statelor lor membre. Daca NATO este o putere hard si dispune mai mult de capacitati militare in gestionarea conflictelor, Uniunea Europeana reprezinta o putere soft, punand mai mult accentul pe prevenirea conflictelor, este mai bine pregatita pentru a impiedica, de la bun inceput, izbucnirea conflictelor, este mai mult proactiva decat reactiva.

In final, am considerat ca este necesar sa amintesc si de efortul pe care statele il depun in asigurarea securitatii lor, independent de obligatiile pe care le au ca membre ale unor organizatii internationale. Romania a constituit studiul meu de caz, prin adoptarea Legii nr.298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de catre furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice destinate publicului. In studiul de caz am aratat ca dilema de securitate ramane o problema inca nerezolvata, ca prin incercarea de asigurarea a securitatii, de multe ori libertatea individuala este ingradita.

Noile vulnerabilitati, riscuri si amenintari cu care se confrunta astazi omenirea impun, la inceputul acestui secol, ca, in mod obligatoriu, conceptul de securitate sa se articuleze in jurul principiilor securitatii internationale, al securitatii nationale si al securitatii umane. Aceasta relatie va permite satisfacerea simultana a nevoilor globale, statale, ale popoarelor si ale persoanelor.

Am aratat, de asemenea, ca informatiile reprezinta un instrument forte in mainile institutiilor publice in asigurarea securitatii. Ele pot fi folosite atat in cel mai bun mod, cat si in cel mai rau: ele pot constitui mijlocul de a depista preventiv si de a controla situatiile periculoase pentru societate, dar ele pot fi de asemenea deturnate de la rolul lor si pot servi ca mijloc de santaj secret. Este, deci, evident ca e necesara o serie de elemente care sa contrabalanseze acest risc in cadrul societatii democratice contemporane, care sa garanteze respectarea legilor ce reglementeaza existenta si activitatea structurilor de informatii.

Informatiile pe care le vor stoca furnizorii de servicii de comunicatii nu vor putea, din pacate, sa previna razboiul, terorismul si alte amenintari. Ele se vor limita, in principal, la elaborarea de scenarii si la evaluarea lor sub un anumit grad de probabilitate. In orice societate deschisa si libera, populatia are tendinta de a privi cu suspiciune masurile ce privesc inregistrarea unor informatii personale, fapt ce poate fi evitat, prin organizarea de dezbateri publice, pentru asigurarea cetatenilor ca obiectivele urmarite sunt legale si democratice. Este esential ca cetatenii sa fie convinsi ca aceste servicii opereaza numai in baza legii, ca respecta prevederile legale si ca sunt supuse controlului democratic. Doar in acest mod nu va avea loc suprimarea libertatii si securitatii individuale.