Tipuri de discurs

Tipuri de discurs

Discursul politic beneficiaza de avantajele unei deschideri procedurale maxime: descriptii de situatii si contexte politice se imbina cu argumentari de optiuni si decizii, explicatii ale fenomenelor si actiunilor politice, proceduri deductive care fundamenteaza desfasurari de fapte si actiuni sau enumerari de situatii. Cu asemenea atuuri la indemana, dupa cum afirma Constantin Salavastru , discursul politic ar putea fi "arma mortala" pe care un candidat o detine in lupta pentru preluarea, mentinerea sau gestionarea puterii. Insa, exista o serie de constrangeri doctrinare care exprima punctele de vedere ale grupurilor de putere de pe esichierul politic, in cadrul carora se desfasoara orice discurs politic.

Andrei Stoiciu, in "Enigmes de la seduction politique" prezinta relatia dintre legitimitate si discursul politic al diferitelor sectoare.

Nationalistii - un discurs bazat pe apararea miturilor colective

Principala legitimitate revendicata de elitele nationaliste este aceea de aparare a natiunii impotriva agresiunii externe si a fortelor de presiune din interior. In cazul discursului nationalist al minoritatilor, principalul inamic se afla in interior si aliatii la exterior. Acest tip de nationalism isi are orginea in caracterul etnic, iar apartenenta la o comunitate etnica definita prin istorie, cultura comuna, limba sau religie primeaza in fata oricarui alt tip de apartenenta (aici fiind inclusa si apartenenta politica).

Unul dintre cele mai importante elemente ale acestui tip de discurs il reprezinta teoria complotului. In versiunea de dupa 1989, complotul impotriva Romaniei vizeaza obtinerea separarii dintre Transilvania si restul tarii, sa obtina marginalizarea si slabirea tarii prin vanzarea industriilor strategice si prin destramarea serviciilor de securitate si a capacitatii de aparare. Pentru nationalistii maghiari, dimpotriva, complotul este izolarea prin saracire si prin masuri administrative ale minoritatii maghiare, in vederea asimilarii sale de catre majoritatea romana.

Un studiu din anul 1998 sustine faptul ca, mesajul nationalist, departe de a fi monopolizat doar de elitele implicate in partidele politice, se regaseste si in publicatii prestigioase la nivel national, precum: "Adevarul", "Jurnalul National", "Ziua", "Evenimentul zilei", "National".

Mesajul nationalist roman este rareori expansionist si nu isi propune niciodata actiuni politice concrete sau obiective bine definite (Curentul, 17 noiembrie 1998), exemplul clar fiind cel al minoritatii unguresti care reclama cu insistenta autonomia sau independenta teritoriala a celor doua departamente din Transilvania cu populatia majoritar maghiara.

Populistii supravietuitori - un discurs bazat pe rezistenta la schimbare

Principala legitimitate revendicata de grupul de populisti este de a reprezenta interesele majoritatii populatiei, mai ales a celor care se opun oricarei reforme radicale. Populistilor le lipseste, pe langa o platforma doctrinara bine definita, si un discurs politic articulat distinct. In mare, se poate afirma ca principalele etape ale discursului politic al acestor elite urmareste, in linii mari, evolutia guvernarii dintre 1989 si 1996. Multi analisti considera ca pricipalul mesaj transmis de acest grup, mai ales in decursul campaniilor electorale, este de natura populista si nationalista, in care minciunile si promisiunile fara un fundament real sunt prezentate mai ales prin intermediul media.

Discursul populist este caracterizat prin apelul la mentalitatile si cliseele ideologiilor stravechi, prin consolidarea unei coeziuni de grup si mentinerea unui sistem de valori proprii unei lumi influentate de nostalgii autoritare, centralizatoare. Acest discurs face apel la sentimentul de apartenenta, la stereotipurile unificatoare si la clisee care permit cresterea coeziunii grupului si condamnarea celor care se diferentiaza. El este bazat pe ideile cele mai comune si mai generale si propune un model integrant, mobilizator, centralizator al societatii, in care orice act de deviere, orice individualitate sau interes de grup minoritar sunt percepute drept nefaste.

Tehnocratii - un discurs bazat pe competenta

Forta care ii legitimeaza pe tehnocrati in politica este bazata pe aptitudinile lor superioare de gestiune si de administrare a afacerilor publice. Acestia se percep drept oameni de actiune(contrar elitelor ideologice de tipul nationalist), moderni(in opozitie cu populistii), responsabili si garanti ai bunei functionari a afacerilor publice, capabili de a face reforma economica si sociala. Discursul tehnocratilor este articulat pe doua argumente majore: capacitatea lor in domeniul afacerilor publice si cunostintele lor legate de practica institutionala a reformelor. Tehnocratii devin cei mai buni garanti ai unei politici eficace, deoarece orice alta elita este incapabila de a-si asuma aptitudinile acestora. Pentru ei, politica devine domeniul unde un bilant nesatisfacator poate fi reparat, redresat, in care relatia de cauzalitate este directa, mai ales din pricina incapacitatii liderilor politici. Oferta tehnocratilor are drept scop discreditarea oricarei alte elite politice, prin lansarea unei solutii veritabile.

Elitistii - un discurs bazat pe superioritate morala

Legitimitatea grupului elitist are o natura dubla: morala si intelectuala. Bazate pe o traditie mesianica a intelectualilor romani, elitele au insistat pe capacitatea lor de a face un altfel de politica (morala, a adevarului, a inteligentei). Discursul lor se articuleaza pe moralitate, care are rolul de hrana spirituala pentru societatea infestata de maladia comunista, dar si pe legitimitate, care este superioara altor grupuri, deoarece, aceasta elita nu are interese materiale si a beneficiat de o educatie spirituala aleasa.

Totalitaristii - un discurs al indoctrinarii

Cel mai autentic discurs politic este cel dintr-un stat totalitar. In orice stat relativ democratic, discursul este adesea inlocuit sau eclipsat de polemica. In statul totalitar, ideea nu mai este efect pe termen scurt, de aceea, pierzandu-si caracterul electiv, discursul devine propagandistic. Scopul oratorului nu este sa reveleze, ci sa acopere, sa motiveze publicul sau sa inchida ochii - sa recunoastem, o sarcina mult mai dificila. Textul se adreseaza tuturor, si, in plus, el este considerat ratat atunci cand macar un ascultator nu a fost convins pe deplin, oarecum, sau macar 'facut atent'. Evident, un discurs, in aceasta configuratie, trebuie sa contina destul entuziasm pentru a-i pacifica pe revoltati, transformandu-i in mod natural in adepti si eroi ai 'doctrinei', dar indeajuns de putina 'doctrina' pentru a nu-i deranja pe pacifisti, care au un anumit prag de toleranta fata de lucrurile cu care sunt impacati, dar nu de acord.