Triumful geostrategiei nucleare

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE FINANTE, ASIGURARI, BANCI SI BURSE DE VALORI

Referat pentru seminar geopolitica

Triumful geostrategiei nucleare

BUCURESTI

Cuprins:

1 Timpul superputerilor

2 Razboiul nuclear va fi de scurta durata.

Conditiile de atac ,vectori.

4 Submarinele nucleare,riposta si echilibrul descurajari reciproce

5 Descurajare reciproca,deschiderea si controlul arsenalului nuclear

6 Continuarea progresului ethnic si al procesului descurajarii reciproce

7 Solutionarea conflictelor

8 Descurajarea nucleara si strategia panetara a Statelor Unite si a URSS

9 Strategia americana

10 Strategia sovietica

11 Factorul nuclear si celelalte puteri

12 Bomba atomica franceya sau revansa lui Maginot

13 Arma atomica in celelalte tari

14 Concluzie

Triumful geostrategiei nucleare

Cauzele estomparii geopoliticii academice, intre 1945 si 1975, sunt multiple. Discreditarea datorata deviatiilor geopoliticii naziste este de netagaduit. Dar nu o explica in totalitate: reflectia ar fi putut sa fie continuata, sub o alta denumire, daca ar fi corespuns unei necesitati. Ea dispare total in statele europene, detine un rol foarte modest in America de Nord si nu cunoaste un succes real decat in zonele limitrofe ale puterilor care domina lumea, in America de Sud, de exemplu. Geopoliticii antreneaza in declinul sau si geografia politica, a carei modernizare si renastere se schiteaza ceva mai devreme decat cele ale geopoliticii, dar dupa o faza de cvasi-uitare.

Timpul superputerilor

Cel de Al Doilea Razboi Mondial conduce la o remaniere a hartii politice mondiale, mai importanta decat cea care a avut loc dupa Primul Razboi Mondial (Girardet, 1989). Estomparea conditiilor economico-sociale ale Europei este profunda: capacitatile de productie au fost puternic atinse de bombardamente si de operatiunile militare; pierderile umane sunt considerabile. In Europa de Est, ele sunt superioare celor inregistrate 25 de ani mai devreme.

Dezastrul economic este insotit de o prabusire politica de durata. Preeminenta europeana s-a tradus prin constituirea unor puternice imperi coloniale.

Marea Britanic, Franta, Tarile de Jos, Portugalia controlau aproape in intregime Africa, o marc parte a Orientului Mijlociu, Asia de Sud-Est, ca si majoritatea arhipelagurilor. Sub "scutul" oferit de dominioanele albe pe durata conflictului le intareste independenta. Presiunea Statelor Unite si intrigile URSS precipita curentul decolonizarii, care abia incepea sa se prefigureze in 1940 - in Filipine, pentru inceput. Dezangajarea europeana este rapida in Asia: Indochina si Indonezia nu pot sa regaseasca, dupa ocupatia japoneza si miscarile de rezistenta care au insotit-o sau pe care le-a suscitat, statutul lor colonial. In India, separarea si independenta intervin in 1947. In acel moment, lipsa angajarii este aproape totala in Orientul Mijlociu. Franta a pierdut Libanul si Siria in cursul ostilitatilor. Marea Britanie renunta la Palestina in 1947. In Africa, miscarea, la inceput limitata la Egipt, matura continentul in mai putin de 15 ani. Dupa 1962 nu mai rezista decat coloniile portugheze si colonialismul intern din Africa de Sud.

In Extremul Orient, economia japoneza a fost distrusa aproape complet de razboi. Prin vointa invingatorilor, tara se regaseste lipsita de fortele armate, aeriene si navale pe care isi bazase expansiunea inca din timpul conflictului sino-japonez, din 1895. Razboiul civil care urmeaza invaziei japoneze lasa China, devenita comunista in 1949, lipsita de vlaga.

Doua mari puteri domina planeta (Aron, 1962; Gray, 1988, 1990). Statele Unite trag mari avantaje din conflict. Teritoriul lor nu a fost niciodata invadat sau bombardat, iar economia a fost stimulata de necesitatea de a inarma tara si aliatii sai si de a hrani populatiile din teritoriile eliberate. Avansul tehnologic american s-a impus. Savantii si inginerii exilati din Europa Centrala au stimulat cercetarea in interes de razboi. Industria civila este gata sa profite de progresele aviatiei si ale chimiei. Ajutorul american este indispensabil pentru a repune pe picioare economiile tarilor europene si pe cele din Extremul Orient. Se constata rapid ca ajutorul american nu poate fi acordat doar Aliatilor. El trebuie extins si pentru invinsi, daca se doreste revenirea prosperitatii si indepartarea amenintarii unei revolutii sociale, care ar fi doar in avantajul comunismului. Expertii nu intelesesera dificultatile repunerii pe picioare a economiilor devastate de conflict, si nici nu evaluasera volumul investitiilor care trebuiau facute. Statele Unite, dornice sa accelereze reconstructia Europei, lanseaza planul Marshall, anun|at in iunie 1947 si aplicat din 1948 pana in 1952. Acesta isi atinge obiectivele propuse, dar statele din Europa de Est, care, sub presiunea URSS, refuza sa beneficieze de acest ajutor, raman mult in urma.

Uniunea Sovietica iese mutilata din razboi: pierderile umane si distrugerile materiale determinate de invazia germana sunt inspaimantatoare. Cu toate acestea, tara este intarita din punct de vedere politic. Nici o armata nu doreste sa infrunte armata unui stat care a reusit sa infranga Germania. Teritoriile pe care sovieticii au trebuit sa le abandoneze, in vest, intre 1917 si 1922, sunt recuperate. Toata Europa de Est si o parte din Europa centrala trec sub controlul Moscovei, cu binecuvantarea americanilor. Acordurile de la Yalta, (februarie 1945) consacra impartirea lumii intre cele doua superputeri. Ele nu mai au rivali. Marea Britanie si Franta nu sunt, la scara internationala, decat niste puteri medii, a caror influenta se reduce o data cu pierderea coloniilor. Germania si Japonia au fost invinse. India nu este inca un stat. China este distrusa de infruntarea intre fortele Kuomintang-ului si comunisti.

De la sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, incep sa apara tensiuni intre URSS si Statele Unite. Occidentalii ii reproseaza lui Stalin modul in care organizeaza alegerile din toamna anului 1945, in tarile ocupate de Armata Rosie. Razboiul Rece incepe. Churchill constata acest lucru in celebrul sau discurs, pronuntat la Fulton, in Statele Unite, Ia 5 martie 1946. Acordurile de la Potsdam (iulie 1945) prevedeau o administrare comuna a Germaniei de catre puterile aliate. Din 1946, ne indreptam spre o sciziune intre zona de ocupatie rusa si cea dominata de Statele Unite, Marea Britanie si Franta, care fuzioneaza. Puciul de la Praga din 25 februarie 1947, confirma vointa sovieticilor de a impune regimuri staliniste in toate tarile in care era recunoscuta influenta sa prin acordurile de la Yalta. Sovieticii reactioneaza in fata reformei monetare, al carei scop era sa opreasca inflatia in Vest, prin blocada Berlinului (iulie 1948). Se atinge un punct de la care nu mai este cale de intoarcere. Un climat de infruntare se instaleaza pentru mai bine de 40 de ani. Perioada de destindere (la detente) din anii '60 nu conduce la disparitia neincrederii si a competitiei intre cele doua Mari Puteri.

Tensiunea creste o data cu triumful comunistilor in China, in 1949. Invazia Coreei de Nord, la 25 iunie 1950, creste temerea unei infruntari generalizate. Fara existenta armelor nucleare, cu siguranta acesta ar fi avut loc.

Influenta factorului nuclear

Razboiul nuclear va fi de scurta durata

Dezvoltarea armelor nucleare modifica brusc raporturile intre cele doua puteri (tabel V-L, pag. 105). Prevazuta de Leo Szilard inca din 1933, utilizarea in scopuri militare a energiei atomice devine posibila intre anii 1938 si 1939, cand echipele germane si franceze dovedesc existenta mecanismelor de fisiune. Guvernul american, alertat in august 1939 de Albert Einstein, creeaza in octombrie un Comitet al uraniului. Britanicii si americanii evalueaza posibilitatile fabricarii unei bombe in 1940-1941. Decizia de a se implica in realizarea armei noi este luata de Roosevelt chiar inainte de Pearl Harbour, in decembrie 1941. Americanii si britanicii isi unesc eforturile in iunie 1942. Etapa industriala - proiectul Manhattan - este lansata in luna septembrie a aceluiasi an, iar prima bomba este testata in desertul Nevada in

iulie 1945.

Capacitatea distructiva a bombelor atomice se dovedeste a fi atat de mare la Hiroshima si Nagasaki (6 si 9 august 1945), incat nici o putere nu este capabila sa le reziste, chiar daca dispune de un important armament clasic. (Delmas, 1985; Joxe, 1990). Punerea la punct a bombei de tip H, de catre Statele Unite (1951), multiplica efectele distructive.

Cand se vorbea despre razboiul fulger, in 1940, se evocau conflicte care sa dureze cateva saptamani; oricat de scurta ar fi fost campania, parea imposibil sa fie redusa mai repede rezistenta unui adversar hotarat si suficient de bine inarmat. De acum inainte, numaratoarea trebuie sa se faca in zile, daca nu chiar in ore. Rezultatul unui conflict nu mai depinde de efectivele militare mobilizate si care pot fi mobilizate, de calitatea armamentului conventional si de capacitatea industriei nationale de a le reinnoi, pe masura ce sunt distruse in lupta. Decizia revine celui care dispune de bomba atomica: ea depinde de armamentul nuclear disponibil atunci cand izbucneste razboiul. Abordarea statistica a realitatilor geografice, pe care se baza o mare parte din geografia politica si din geopolitica, pana Ia cel de Al Doilea Razboi Mondial, se gaseste devalorizata.

Tabelul V.l. Arma nucleara

In perioada interbelica, geostrategia propusa de militari evoluase. In loc sa se ocupe doar de fronturi si de liniile de inaintare ale oamenilor si ale aprovizionarii, ea se atasase de totalitatea suprafetei tarii in conflict. Era consecinta noului rol al aviatiei si al armamentului submarin. in acest sens, strategia militarilor se apropiase de geopolitica universitarilor. O data cu aparitia armei nucleare, nu mai este necesar sa se ia in considerare capacitatile demografice si aptitudinea de a mentine o economie pe timp de rizboi: conflictele vor fi foarte scurte. Continutul strategiei militare redevine pur tehnic. Reflectia asupra conditiilor de atac este esentiala.

3. Conditiile de atac; vectorii

Razboiul nuclear va fi scurt (Delmas, 1971; 1980; 1985), deoarece adversarii nu vor putea rezista stricaciunilor provocate de prima lovitura. El va depinde de durata zborului intre locurile unde suni stocate capacitatile nucleare si obiective.

Din 1946 pana in 1949, problema este simpla pentru americani. Sunt singurii care dispun de arma atomica. in caz de conflict, si sunt siguri de victorie, cu conditia sa poata lovi centrele vitale ale adversarilor. Viteza vectorilor nu este foarte importanta. Conteaza doar raza de actiune a avioanelor si capacitatea lor de a dejuca sistemele de aparare antiaeriana ale adversarilor.

Explozia primei bombe nucleare sovietice modifica contextul (bomba de tip A, 1949, bomba de tip H, 1954). Problemele ce tin de vectori devin esentiale (Bretton et Chaudet, 1971; Delmas, 1985; Gallois, 1960). Tara care va castiga va fi aceea care va putea sa-si distruga adversarul inainte ca acesta sa poata riposta. Avantajul revine tarii ale carei baze sunt mai apropiate de centrele vitale ale adversarului (fig. V-l, p. 107). Industrializarea Muntilor Urali si a Siberiei a condus la o dispersare a centrelor strategice ale URSS pe .un spatiu foarte mare. Pentru ca decizia sa fie imediata, trebuie sa se distruga dintr-o singura lovitura toate centrele vitale ale tarii. Americanii trebuie sa prevada interventiile asupra unor tinte dispersate. Bazele de care dispun in Europa, in Orientul Mijlociu sau in Extremul Orient le ofera capacitatea de a interveni in timpul cel mai scurt.

Centrele vitale ale Statelor Unite sunt concentrate intr-un spatiu mai redus - in mare, un milion de kilometri patrati, in nord-estul Statelor Unite. Industrializarea sudului si a Californiei nu era inca suficienta in anii '50, pentru a da acestor regiuni o greutate comparabila cu Industrial Belt. Dar avioanele rusesti nu dispun de baze apropiate. Pot sa loveasca foarte rapid toate obiectivele din Europa Occidentala, dar trebuie prevazute cam 10 ore pentru a atinge centrele vitale americane, plecand din nordul URSS. Arctica devine pentru prima data o zona principala de infruntare strategica pe scena mondiala (Chaliand si Rageau, 1983). Pentru a se apara, Statele Unite trebuie sa fie capabile sa detecteze, cat de repede posibil, orice avion venind din nord. Reusesc sa puna in aplicare acest lucru, prin colaborarea cu Canada, prin crearea liniei DEW (Detection Early Waming), aproximativ la 70 nord. Dispun astfel de un ragaz de aproape 3 ore pentru a intercepta bombardierele sovietice. in aceste conditii, echilibrul descurajarii reciproce nu este inca perfect.Statele unite se regasesc intr-o pozitie mai buna decat uniunea Sovietica.

Perfectionarea rachetelor balistice de catre sovietici intre anii 1957-1958,, modifica brusc situatia¹ - viteza vectorilor face un salt semnificativ. Ea trece de la 900 km/h la 6 000 km/h, ceea ce apropie adversarii si reduce durata probabila a unei infruntari nucleare. In conditiile epocii nu este posibila interceptarea unei rachete lansate. Cursa de inarmare nucleara este stimulata de aceste noi conditii. Pentru ca forta nucleara a celor doua superputeri sa fie credibila, ea trebuie sa fie capabila de a atinge dintr-o singura lovitura toate obiectivele adversarilor - nodurile de comunicare, centrele populate, rampele de lansare.

Malenkov intelege in scurta perioada in care a fost la putere (1953-1955) ca un conflict nuclear ar putea avea asemenea consecinte asupra tarii care il declanseaza, incat victoria si-ar pierde sensul. Teoreticienii sovietici inceteaza sa mai sustina ca lupta dintre capitalism si socialism conduce inevitabil la o infruntare armata. Aceasta solutie nu este exclusa, dar nu mai este singura. Ideea descurajarii isi face astfel intrarea in est.

4. Submarinele nucleare, riposta si echilibrul descurajarii reciproce

Americanii recupereaza rapid intarzierea in domeniul rachetelor balistice, dar nu este suficient pentru a modifica intr-adevar situatia. Criza din Cuba, din 1962 (Delmas, 1982), demonstreaza cat de fragil este echilibrul international. Fidel Castro se alatura blocului sovietic, la putin timp dupa terminarea revolutiei care ii asigura sosirea la putere. URSS dispune de acum incolo in Cuba de un punct de sprijin aproape de teritoriul american. Rampele de lansare pe care sovieticii incep sa le monteze in Cuba in 1962 sunt detectate de avioanele de spionaj americane. Timpul necesar rachetelor de a atinge astfel tintele americane ar fi atat de scurt incat capacitatea de riposta americana ar fi mult micsorata. Presedintele Kennedy reactioneaza energic. URSS intelege ca pacea este amenintata si isi retrage rachetele.

Pozitia Statelor Unite fata de un conflict nuclear este precizata de Robert McNamara (1962). Doctrina ripostei graduale precizeaza ca, in blocul lor, Statele Unite sunt singurele care decid utilizarea armamentului nuclear. Se ia in considerare folosirea armei supreme, doar daca amenintarea creata prin agresiune este foarte puternica.

Evolutia tehnicii face tot mai improbabila lansarea vreunuia dintre adversari in aceasta aventura (Kahn, 1960). Un singur motiv ii incita la prudenta, dar este unul semnificativ: teama ca adversarul atacat dispune de suficient timp pentru a-si lansa propriile rachete, inainte de a fi distrus. Capacitatea de riposta inaugureaza intr-adevar era descurajarii nucleare reciproce.

Perfectionarea submarinelor nucleare echipate cu rachete cu focoase nucleare² impiedica distrugerea dintr-o lovitura a tuturor rampelor de lansare ale adversarului. Acestea nu pot fi detectate nici de sonarele cele mai sofisticate. Pot ramane la adancime cateva luni, ceea ce impiedica localizarea si distrugerea lor. Prin urmare, nu este posibil sa scapi de rachetele lor, chiar daca celelalte posibilitati de atac ale tarii agresate au fost distruse inca de la primul atac (Delmas, 1974, 1980; Joxe, 1990; Poirier, 1977; Venezia, 1971).

Tehnologiile evolueaza foarte rapid. Dupa criza din Cuba, in 1962, este aproape atins un nou echilibru. Progresul cercetarilor releveaza, de altfel, consecintele dramatice pe care utilizarea masiva a armei atomice ar avea-o asupra mediului inconjurator. In anii '50, incepe sa se vorbeasca despre "iarna nucleara': dupa un schimb nuclear de 6 000 de megatone, s-ar observa dupa 40 de zile o racire de 20-30, chiar 40 in emisfera nordica (fig. V-2., p. 110) Aceasta racire ar fi urmata, tot in emisfera nordica, de o incalzire care ar putea ajunge in anul urmator pana la 30-35, cu consecintele pe care le putem imagina pentru topirea calotei glaciare (Gerasimov, 1985) (fig. V-3., p. 111). Efectul de descurajare este intarit. Opinia publica din diverse state se simte amenintata, deoarece populatia nu ar scapa de dezastru, chiar daca nu ar fi direct lovita. Si ar fi intr-adevar greu atinsa! in anii '60, se estimeaza ca un prim atac sovietic ar conduce la moartea a 100 de milioane de persoane in Statele Unite. Simularile de la Home Office (1981) arata un numar de 45,3 milioane de morti si de 3 milioane de raniti grav la 15 zile dupa atac, in cazul in care ar avea loc o lovitura simultana a 485 de focoase nucleare, in total 347,6 megatone, asupra Marii Britanii! (fig. V-4., p. 114).

Devine foarte repede evident ca arsenalele nucleare necesare pentru a face credibila prima lovitura nu vor fi niciodata utilizate, pentru ca nu pot proteja de riposta si pentru ca utilizarea lor ar conduce in orice caz la o hecatomba si la lovituri date mediului inconjurator intolerabile pentru invingator. Distrugerea acestor capacitati pare inevitabila in perspectiva, dar pentru a aborda o eventuala negociere a dezarmarii in bune conditii, este important sa dispui de cat mai multe bombe atomice si de cat mai multi vectori posibili (tabelul V-2). Cursa inarmarii nucleare se accelereaza, chiar si atunci cand se stie ca este putin probabil ca ele sa fie utilizate, si cand atat americanii cat si sovieticii sunt tot mai convinsi ca intr-o buna zi vor trebui sa le distruga, fara a le fi folosit vreodata (Jervis, 1989; Kaldor, 1982). Negocierile privind dezarmarea incep sa aiba loc de pe la sfarsitul anilor '60.

Tabelul V-2. Arsenalele nucleare in 1991

5. Descurajarea reciproca, destinderea si controlul arsenalelor nucleare

Natura armei nucleare face ca efectele sale psihologice sa fie importante. Adversarii nu ascund puterea bombelor de care dispun - doar trebuie sa-si arate forta -, dar se pazesc in a oferi estimari exacte al arsenalului. Este esential sa nu dezvalui limitele, pentru a largi spectrul amenintarii si pentru a pastra o arie de manevra in caz de negociere a dezarmarii. Cum americanii si sovieticii joaca acest joc si stiu ca si adversarul face la fel, mentinerea echilibrului nu este posibila decat daca fiecare este capabil sa evalueze arsenalul detinut de celalalt si sa-1 localizeze.

Echilibrul descurajarii reciproce se bazeaza pe eficacitatea serviciilor de informatii a celor doua mari puteri (Delmas, 1980; Poirier, 1977). Se afla foarte multe dale prin metodele clasice de spionaj, dar capacitatile nucleare au o particularitate, si anume necesita un anumit tip de instalatii la sol, care nu pot sa treaca neobservate din avion, macar pe perioada constructiei lor. Pentru a supraveghea teritoriul sovietic, Statele Unite pun la punct avioane de spionaj tot mai performante si care zboara la o inaltime din ce in ce mai mare. Afacerea avionului U2 doborat de catre sovietici³ arata totusi limitele acestor metode. Incepand cu anii '60, lansarea pe orbita a satelitilor bulverseaza situatia: de acum inainte rusii stiu ce fac americanii, iar americanii stiu ce fac rusii.

Procesul de destindere este, paradoxal, rezultatul nivelului inalt de tehnologie al rachetelor si al posibilitatilor pe care le ofera prin lansarea pe orbita a statiilor de observare capabile, de la sfarsitul anilor '60, sa detecteze orice obiect mai mare de 20 m - astazi, rezolutia fiind mult mai buna.

6. Continuarea progresului tehnic si a procesului descurajarii reciproce

Echilibrul descurajarii reciproce care se stabileste in anii '60 este instabil. Rezulta dintr-o anumita conjunctie a elementelor tehnice: bombele atomice devin tot mai puternice, fata de cea lansata asupra Hiroshimei, in 1945, si efectele distrugatoare se fac simtite pe un cerc cu o raza de 10-15 km. Sunt niste arme grele, care nu pot fi lansate decat din avioane foarte mari sau prin niste rachete capabile sa ridice o

greutate utila de cateva sute de kilograme. Datorita acestor constrangeri, aerodromurile si rampele de lansare sunt detectabile.

Rachetele nu sunt de o precizie foarte mare. Datorita satelitilor, se fac progrese foarte mari pentru cunoasterea formei planetei, dar conul de dispersare - la 5 000 sau 10 000 de km de la punctui de lansare - are cativa kilometri lungime, si o latime de 10-20 km. Sunt necesare bombe puternice, pentru a fi siguri ca obiectivele alese sunt distruse.

Cercetarea tehnica modifica progresiv aceasta situatie. Rusii si americanii incearca sa reduca amenintarea ripostei legate de existenta submarinelor cu propulsie si armament nuclear, ameliorand calitatea sonarelor (dar, in paralel, prin tehnologia construirii elicelor si submarinelor se reduc semnalele sonore). Cartografia precisa a fundului marii conduce la o mai buna cunoastere a trecerii posibile prin pragurile care separa marile adancituri oceanice. Acest lucru ajuta la alegerea unor itinerarii cat se poate de discrete, si la plasarea instalatiilor de ascultare in punctele strategice. Progresele realizate de Ia inceputul anilor '60 nu modifica totusi datele fundamentale in acest domeniu.

In paralel, se multiplica eforturile pentru miniaturizarea bombelor si limitarea efectelor lor poluante. O armata clasica poate traversa o zona atinsa de o bomba "curata', dupa un scurt moment, ceea ce intareste posibilitatea utilizarii tactice a atacului nuclear. in masura in care elementele radioactive aruncate in atmosfera nu sunt abundente, ecosistemele sunt mai putin afectate.

Progresele realizate in domeniul lansatoarelor conduce la eliberarea de instalatiile fixe grele (Brown, 1989). Pentru rachetele cu raza scurta sau medie de actiune, de 30 de ani se folosesc rampe de lansare amplasate pe camioane, care sunt practic imposibil de detectat. Razboiul din Golf, in 1991, a demonstrat-o. Irakienii nu dispuneau decat de rachete SCUD, deja invechite din punct de vedere tehnic, dar americanii au fost incapabili sa neutralizeze instalatiile de lansare care puteau sa fie asamblate in cateva ore. Pentru rachetele balistice, instalarea rampelor pe sine constituie un pericol: sunt multiplicate locurile de unde se poate face lansarea, devin mobile, si impiedica controlul reciproc al arsenalelor si ai posibilitatilor de tragere.

Miniaturizarea modifica posibilitatile de utilizare. O racheta puternica poate sa primeasca mai multe incarcaturi nucleare, care se disperseaza in apropierea obiectivelor. Americanii si sovieticii le lanseaza pe aceasta cale cu MIRV. Statiile de supraveghere adverse sunt capabile sa repereze o racheta cu cateva zeci de minute inaintea impactului. Dar pentru o racheta de tip MIRV, nu este suficient sa-i cunosti traiectoria pentru a cunoaste ce obiectiv va lovi, ceea ce deranjaza procesul de alertare. Ghidarea finala a focoaselor permite lovirea unei tinte cu o eroare mai mica de 50 de metri, de la cateva mii de kilometri⁵ distanta.

Miniaturizarea are si alte efecte. Ea permite utilizarea, ca vectori, a unor arme mai usoare, a caror tehnica este mai apropiata de cea a aviatiei decat de cea a rachetelor. In acest caz, vorbim despre rachete de croaziera. Gratie posibilitatilor oferite de informatica moderna, itinerariul lor poate fi programat la o altitudine foarte joasa (sub 200 de metri), astfel incat nu este detectat de radarele de supraveghere adverse. Precizia lor este excelenta. Rachetele sunt capabile sa loveasca o tinta cu un diametru mai mic de 50 de metri⁶, la 1 000 km. Obiectivul este acum de a lovi tinta cit o eroare de doar 10 metri. in aceste conditii nu mai sunt necesare arme foarte puternice. Loviturile punctuale devin posibile. Ele pot sa atinga centrele vitale ale sistemului de comandament si de transmisie adverse, rampele sale de lansare etc. Generalul GaHois (1985) a evocat admirabil perspectivele deschise de aceste noi posibilitati in Razboiul de 100 de secunde (La guerre de cent secondes).

Avantajul pe care sovieticii si-1 asigurasera in domeniul capacitatilor nucleare era important, chiar daca nu ameninta echilibrul descurajarii reciproce. Introducerea de catre americani a vectorilor cu traiectorie programata conduce la pierderea avantajului de care dispuneau. Raza de actiune a rachetelor Pershing si a rachetelor de croaziera este relativ mica. Acesti vectori nu sunt capabili de o lovitura intercontinentala si prin urmare nu ar constitui o amenintare pentru URSS, decat daca americanii le-ar putea amplasa in Europa. Observam importanta dezbaterii suscitate de instalarea de noi ^: armamente americane pe continentul nostru (fig. V-5., p. 118). Rusii isi pastreaza avantajul referitor la rachetele balistice de lunga de actiune, dar acesta este echilibrat de posibilitatile oferite de rachetele mai precise, dar cu raza medie de actiune.

Initiativa de aparare strategica a presedintelui Reagan (martie 1983) modifica in continuare echilibrul (Brown, 1989). Perfectionarea mijloacelor performante de supraveghere si interceptare a rachetelor balistice in zbor risca sa faca inutila enorma cantitate de arsenal construita de sovietici⁸. Sumele necesare intensificarii cercetarilor in acest domeniu sunt prea mari pentru economia blocului estic. Programele militare sovietice nu pusesera accent in perioada 1960-1970 pe informatica, astfel incat intarzierea de recuperat era foarte marc.

Echilibrele descurajarii reciproce erau profund afectate de aceste transformari. Bomba curata, miniaturizarea si utilizarea unor vectori foarte precisi fac mai plauzibile utilizarile tactice ale armei nucleare. Se ajunge pana la conceperea unor conflicte in care s-ar utiliza in acelasi timp fortele conventionale si arsenalul atomic. Operatiunile ar fi, evident, foarte diferite de cele conduse in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, dar rolul fortelor conventionale este intarit. Conditiile geostrategice ale unui razboi viitor difera mai putin de cele ale unui conflict din trecut, decat daca le-am compara cu cele ale unui conflict imaginabil in conditiile in care arsenalele nucleare erau formate doar din bombe puternice purtate de rachete grele.

Miniaturizarea si precizia fac posibile conflicte in care adversarul ar fi lovit in punctele de comanda, fara a atinge prea crud populatiile civiie. Aceste scenarii aliaza atacul nuclear si strategia clasica (Gallois, 1985).

Evolutia tehnica creste probabilitatea diseminarii armelor atomice.

Cunostintele necesare pentru a duce la bun sfarsit fabricarea lor sunt azi larg raspandite. Tehnicile de separare a izotopilor, indispensabile, au incetat sa necesite instalatii grele de difuzare fractionata, de tip Picrrelatte in Franta. Ultraccntrifuga reuseste sa indeplineasca aceleasi operatiuni apeland Ia imobilizari mai putin oneroase si mai putin stanjenitoare. Este practic inde-tectabila. Cantitatile de combustibil nuclear subtilizate din arsenalele puterilor existente nu sunt, de altfel, deloc de neglijat.

incepand cu 1975, evolutia tehnica permite sa se prevada o transformare in profunzime a echilibrelor strategice. Efectul globai al descurajarii intre Statele Unite si Uniunea Sovietica se mentine, dar raportul de putere evolueaza in favoarea Statelor Unite, in ciuda efortului colosal de inarmare al sovieticilor (Brown, 1989; Gallois, 1985; Zoppo, Zorgbibe, 1985). Probabilitatea ca un conflict sa ia exclusiv forma nucleara se diminueaza, inainte de a se recurge la lovitura finala, al carei efect este de sinucidere la nivel global, un conflict in care ar fi utilizate doar armele nucleare tactice este previzibil. Toate consideratiile pe care recursul la cele mai puternice arme de distrugere le spulberasera, redevin pertinente. Geopolitica, in stiiul celei din perioada interbelica, inceteaza sa mai para demodata.

Razboiul nuclear este atat de scurt, incat responsabilii declansarii lui pot ignora reactiile opiniei pubiice nationale sau pe cele ale adversarului: decizia ar interveni prea repede pentru ca acestea sa aiba cea mai mica influenta asupra solutiei conflictului.

Echilibrele de descurajare introduc totusi alte consideratii (McBundy, 1998; Pepper si Jenkins, 1985). Populatiile civile nu pot ignora amenintarile care plutesc asupra capetelor lor si pretul pe care ar trebui sa-1 plateasca in cazul in care guvernantii "ar apasa pe buton': pe langa nimicirea regiunilor lovite direct (fig. V-4, p. 114), s-ar adauga contaminarea tuturor zonelor atinse de norii radioactivi si efectul iernii nucleare, care este un rezultat al loviturilor puternice (fig. V-2 si V-3, p. 110 si 115) (Bloom, 1985) - fie doar una sau doua.

Regiunile direct amenintate sunt

3.3 Importanta opiniilor publice si strategiile pacifistRazboiul nuclear este atat de scurt, incat responsabilii declansarii lui pot ignora reactiile opiniei pubiice nationale sau pe cele ale adversarului: decizia ar interveni prea repede pentru ca acestea sa aiba cea mai mica influenta asupra solutiei conflictului.Echilibrele de descurajare introduc totusi alte consideratii (McBundy, 1998; Pepper si Jenkins, 1985). Populatiile civile nu pot ignora amenintarile care plutesc asupra capetelor lor si pretul pe care ar trebui sa-1 plateasca in cazul in care guvernantii "ar apasa pe buton': pe langa nimicirea regiunilor lovite direct (fig. V-4, p. 114), s-ar adauga contaminarea tuturor zonelor atinse de norii radioactivi si efectul iernii nucleare, care este un rezultat al loviturilor puternice (fig. V-2 si V-3, p. 110 si 115) (Bloom, 1985) - fie doar una sau doua.Regiuile direct amenintate sunt:

centrele vitale ale activitatii sociale si economice a tarilor, marile metro
pole, porturile, regiunile manufacturiere;

centrele industriei armamentului si zonele in care se afla uzinele

nucleare;

sectoarele in care se afla rampele de lansare ale rachetelor.

In fata pericolului, reactiile locuitorilor din aceste zone risca sa fie mai iuti decat ce!e ale persoanelor care traiesc in sectoare mai putin expuse riscului Propaganda pacifista condusa sau sustinuta de catre adversar trebuie sa le considere tinte. in Europa Occidentala, Germania de Vest constituie astfel un obiectiv privilegiat al actiunilor ruse de dezinformare: in cazul unui conflict Est-Vest, tara nu va scapa de infruntarea dintre armatele conventionale, ceea ce este o imagine destul de traumatizanta pentru oamenii care pastreaza inca vie amintirea bombardamentelor din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Situatia ar fi inca si mai rea daca escaladarea conflictului ar conduce la utilizarea armelor nucleare tactice, adica a unor bombe suficient de puternice pentru a distruge armatele adverse si bazele acestora.

Sovieticii profita de pozitiile pe care le apara biserica luterana est-ger-mana si de relatiile pe care aceasta le intretine cu adeptii luterani sau ai altor biserici din vest pentru a difuza argumentele antinucleare pe care le elaboreaza serviciile lor de dezinformare.

O astfel de politica este cu doua taisuri. Oare critica utilizarii armei nucleare nu risca sa gaseasca o audienta la fel de larga in Est ca si in Vest? Doctrina oficiala este simpla: structura totalitara a Uniunii Sovietice si a tarilor din Est le imunizeaza contra efectelor corupatoare ale pacifismului. Sa fie acest lucru sigur? in scopuri propagandistice, sovieticii au finantat cercetarile despre iama nucleara, incepute la mijlocul anilor '50. S-a conferit o autoritate incontestabila expertilor care vorbeau in numele protectiei mediului inconjurator. Populatiile au inceput sa constientizeze progresiv pericolele nucleare. Cu ocazia exploziei unuia dintre cele patru reactoare ale centralei de la Cernobil, in 1986, sovieticii descopera ca tehnicienii nu au fost capabili sa stapaneasca instalatiile pe care le creasera. Si mai afla ca guvernantii i-au mintit cu buna stiinta dupa catastrofa.

7. Solutionarea conflictelor

Riscurile pe care le ridica efectele descurajarii nucleare sunt atat de mari, incat apare drept indispensabil ca toate fortele sa fie folosite pentru a preveni izbucnirea unor conflicte care risca sa degenereze. In acest domeniu se dezvolta un important curent in cercetare, care este considerat esential de catre cei care doresc sa dezamorseze tensiunile ce pot conduce la un razboi nuclear. Este interesant pentru guvernanti, care nu doresc inmultirea crizelor ti nici escaladarea micilor conflicte. O parte din cercetarile despre pace se axeaza pe aceasta problema (Pepper si Jenkins, 1985).

Punctul de plecare al acestor reflectii este simplu. Adeseori, la originea unui conflict se afla niste diferende minore. Aprecierea acestora de catre guverne nu este exacta. Opiniile publice sunt prost informate. Nici unii, nici altii nu evalueaza posibilele costuri, in cazul in care spiritele sunt lasate sa se incinga si exigentele partilor sa devi__

Lucrarile despre solutionarea conflictelor pun accentul pe necesitatea implicarii fara intarziere in situatiile tensionate, prin eliminarea oricarei neintelegeri intre conducatori, prin informarea cat mai exacta cu putinta a opiniei publice, si punandu-le sa estimeze costurile care ar trebui suportate, daca o solutie, acceptabila pentru toti, nu este identificata.

Slabiciunile acestui curent tin de prejudecatile militariste pe care se bazeaza. Ele presupun existenta unor conducatori capabili sa evalueze in permanenta si obiectiv riscurile pe care si le asuma, si a unor opinii publice imune fata de pasiunile care iau nastere din ideologiile extremiste, nationaliste sau fundamentaliste.

8. Descurajarea nucleara si strategia planetara aStalelorUnite si a URSS

in 1945, in urma celui de Al Doilea Razboi Mondial, doar doua puteri raman pe scena mondiala (Gray, 1988). Factorul nuclear le descurajeaza sa recurga Ia infruntarea directa pentru a-si solutiona diferendele care le opun (Aron, 1962 ; Paris, 1980). Celelalte state sunt devalorizate, rolul lor, in cel mai bun caz, fiind acela de figuranti. Situatia globala este impietrita. Dar asta nu inseamna renuntarea ia strategiile teritoriale. Lumea a Treia iese din procesul de decolonizare: va continua sa depinda de statele cu economie liberala sau va aluneca spre campul socialist? Miza este mare! Trebuie descurajata cu orice pret instalarea vectorilor, a rampelor de lansare si a bazelor aeriene in apropierea propriului teritoriu si, dimpotriva, sa se incerce implantarea lor in tarile apropiate de adversar.

Dimensiunea teritoriului sovietic, precum si protectia pe care o asigura tarile din Europa de Est si, pentru o perioada chiar si China, evita ca vreo amenintare sa pluteasca asupra acestei tari. Singurele sale frontiere "neprietene' se afla in sud, cu Turcia, Iran si, eventual, Afghanistan si in nordul extrem, cu Norvegia (Finlanda intelesese ca nu putea trai daca reprezenta o amenintare pentru vecinul sau prea puternic). America nu are frontiere cu grad ridicat de risc, exceptand sudul, dupa sosirea lui Castro Ia putere in Cuba. Extremul Orient sovietic si Alaska reprezinta niste teritorii atat de periferice, incat existenta unei frontiere maritime comune nu are nici un impact asupra echilibrului global.

9. Strategia americana. De la George Keanan la politica de containment

Intre 1945 si 1949, Statele Unite sunt singurele care dispun de arma atomica. Superioritatea lor este absoluta, dar nu o exploateaza pentru a o intoarce impotriva fostului aliat. Inteleg amenintarea pe care acesta o reprezinta, dar opinia politica americana nu ar vedea cu ochi buni reinceperea unui razboi. In plus, imensitatea spatiului nu ar permite distrugerea oricarei rezistente prin lansarea catorva bombe, si astfel, un conflict clasic nu ar putea fi evitat.

Atitudinea americana are niste motivatii mai profunde (Colson, 1988; Yergin, 1977). Statele Unite sunt convinse de excelenta institutiilor lor si de caracterul artificial si impotriva naturii al sistemului socialist, asa cum este el aplicat in Uniunea Sovietica si in tarile pe care le controleaza. Handicapurile economice sunt atat de mari, incat ele nu vor putea fi depasite, oricat de curajos si dedicat muncii ar fi poporul rus. Mai devreme sau mai tarziu, regimul se va prabusi din interior din cauza deficitului democratic de care sufera, ca ti din cauza imposibilitatii de a asigura un nivel de consum corespunzator. Va veni o zi in care sovieticii se vor fi saturat de modul de viata si de dictatura limitata in care traiesc.

George Kennan formuleaza in 1947 doctrina care ii poarta numele si care va fi adoptata la Casa Alba (Kennan, 1947; 1967; Stephanson, 1989). Nu exista nici o indoiala ca Kennan spera, in 1947, o implozie mai rapida a sistemului sovietic. Dar istoria i-a dat dreptate, in ciuda criticilor formulate fata de o alegere care avantaja pe moment Uniunea Sovietica, care nu dispunea inca nici de bomba atomica, nici de alti vectori pe care sa-i lanseze asupra Statelor Unite.

Doctrina lui Kennan promoveaza vigilenta activa. Interventia militara contra URSS nu este necesara, dar este necesar ca prin intermediul unor emisiuni radiofonice credibile sa fie transmise informatii cat mai obiective, care sa-i faca pe sovietici sceptici fata de propaganda pe care o practica regimul lor. Este, de exemplu, rolul pe care il joaca Radio Europa Libera. Era necesar sa se evite ca URSS sa incerce sa-si asigure avantajul printr-o expansiune teritoriala.

incepand cu 1949, cand China este atrasa de blocul sovietic si de cand URSS dispune de bomba atomica, vigilenta trebuie intarita. Statele Unite nu vor pastra un avantaj suficient, decat daca dispun de baze aeriene destul de apropiate de centrele vitale ale URSS pentru a le lovi rapid si daca stavilesc extinderea militara a comunismului. Statele Unite au ales prin urmare politica

de contninment (Etzold si Gaddis, 1978; Gaddis, 1982), care inseamna inconjurarea URSS cu un cordon "sanitar' de state legate prin aliante sustinute de Statele Unite. Astfel apare NATO in Atlanticul de Nord (1949). Flancul sud al URSS este zavorat prin Paclul de la Bagdad (1955, inlocuit in 1959 de CENTO). In Asia de Sud-Est, unde trebuie izolate atat URSS cat si China, securitatea este asigurata de Organizatia Tratatului Asiei de Sud-Est (ASEAN, 1954) (fig. V-6, p. 127).

URSS, sau URSS si China dupa 1949, reprezinta destul de bine puterea continentala, sprijinita de Heartland din schema lui Mackinder, iar Statele Unite, puterea maritima care manevreaza, conform formulei lui Spykman, Rsmland-A (fig. V-7, p. 129). Strategii americani nu sunt orbi fata de aceasta analogie (Dalby, 1990; Gray, 1977; Sevaistre, 1988; Sloan 1988). Doctrina americana oscileaza intre doua versiuni ale acestei scheme:

pentru unii este absolut indispensabil sa se asigure un containment cat
se poate de riguros, respectiv blocul sovietic sa fie strans cat mai tare din
Europa, din Orientul Mijlociu si din Extremul Orient;

pentru multi marinari si aviatori, cele mai importante sunt bazele care
joaca rolul unor relee pentru legaturile maritime si aeriene, indispensabile
Statelor Unite. In viziunea lor, nimic nu ii ameninta direct atata timp cat sovi
eticii nu pot sa isi instaleze baze prea apropiate de Statele Unite (in Cuba, de
exemplu), atata timp cat tarmurile din Panama, de ia Capul Horn si de la
Capul Bunei Sperante sunt sigure (Canalul de Suez nu este indispensabil
desfasurarii fortelor americane) si atata timp cat Statele Unite si aliatii lor dis
pun de baze bine echipate in insulele din toate oceanele lumii, si de puncte
de sprijin solide pe continente (baze NATO in Europa, in Turcia, in Cipru, in
Coreea de Sud). O baza precum cea de la Diego Garcia, din Oceanul Indian,
este suficienta pentru a asigura libertatea de miscare intre Australia, Africa de
Sud si India.

Statele Unite sunt interesate sa construiasca in jurul lor aliante capabile sa reziste tuturor manevrelor URSS. Este in fapt justificarea atlantismului care se dezvolta in acea perioada. Anuntat discret inaintea celui de Al Doilea Razboi Mondial (Strejt, 1938), acesta se naste cu ocazia Cartei Atlanticului, prin care Churchill si Rooseveit definesc, la 14 august 1941, conditiile politicii lor de securitate dupa infrangerea germana (Henrikson, 1988).

Ideea unei solidaritati intre toate statele riverane Atlanticului de Nord se bazeaza pe originea europeana a populatiilor nord-americane si pe valorile impartasite de americani si de europeni (democratie si liberalism economic).

Securitatea lor implica un control al cailor maritime si aeriene care Ic unesc, ceea ce este logic pentru niste puteri ale Rimland-uui. Atlantismul devine vizibil, la 4 aprilie 1949, prin semnarea la Washington a Pactului Atlanticului de Nord si a crearii Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). in cadrul noii infruntari intre superputeri si al posibilei utilizari a armei nucleare, sunt mobilizate temele dragi lui Mackinder, aceea a solidaritatii puterilor maritime si cea a reafirmarii vechilor solidaritati politico-culturale (Streit, 1938;Herter, 1963).

In plan economic, atlantismul se traduce prin crearea Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) (Dicbold, 1963).

10. Strategia sovietica

In ciuda spatiului foarte extins pe care il controleaza, sovieticii sufera de un complex al incercuirii. Au sentimentul ca sunt amenintati de vecinii prea apropiati de Statele Unite si ca nu dispun de acces la marile libere, ceea ce le-ar permite sa manevreze intreaga planeta. lata explicatia faptului ca strategia sovietica (Delmas, 1982; Kaplan, 1981; Sokolowsky, 1983) reia pe cont propriu mai multe teme ale politicii tariste.

Idealul socialist se manifesta la nivel international. El impinge URSS sa sustina curentele contestatare din cadrul lumii capitaliste si miscarile anti-imperialiste. Procesul de decolonizare nu s-ar fi realizat atat de rapid, daca puterile europene nu ar fi fost confruntate cu miscari subversive si cu lupte de gherila, fata de care este dificil sa inregistrezi succese decisive. Uniunea Sovietica arata totusi prudenta in incurajarile pe care le da fortelor ce submineaza regimurile aflate la putere. Se angajeaza cu adevarat doar acolo unde cauza socialista si interesul strategic al URSS converg.

Este importanta crearea unei flote puternice, pentru a se desparti de stalpul infamiei la care politica de containment are tendinta sa puna tarile din Est. Tara nu are acces la marile neinghetate, cu exceptia extremului nord al Carcliei, in regiunea Murmansk. Litoralul provinciei Ossouri nu este foarte afectat pe perioada iernii. Pornind de la aceste baze, de la cele din Kamcjatka (cu folosinta sezoniera), de la Marea Baltica si de Ia Marea Neagra, URSS reuseste in 30 de ani sa se doteze cu cea de a doua flota mondiala. Accentul este pus pe flota submarina, dar constructiile de suprafata nu sunt neglijate, incepand cu anii '70, rusii au in Mediterana o escadrila comparabila celei de a Vil-a fiole americane.

Dorinta de a rupe aceasta incercuire se traduce prin sprijinul acordat regimurilor progresiste arabe, chiar daca nu sunt socialiste. Aceste aliante reduc influenta NATO si a Pactului de la Bagdad, introducand o serie de amenintari asupra flancului sud din Turcia si asupra Iranului. Dupa 1956, Canalul de Suez inceteaza sa mai fie controlat de catre lumea occidentala⁹. Patrunderea sovietica in Yemen, Somalia si in Etiopia ii ofera accesul la Oceanul Indian. Miscarile de revendicare din restul Africii sunt mai putin sustinute, poate cu exceptia African National Congress din Africa de Sud, deoarece pozitia tarii pare strategica. Alianta cu India este suficienta pentru a proteja interesele sovietice in Asia Meridionala. Actiunile sunt mult mai dure in Asia de Est si in Extremul Orient. intr-o prima etapa, probabil ca sovieticii au visat ca blocul socialist sa inregistreze o serie de progrese in aceasta parte a lumii - Coreea, divizata din 1945, era tentanta. Vietnamul avanseaza foarte mult spre sud si poate ameninta comunicatiile americane intre Extremul Orient si Oceanul Indian. incepand cu momentul in care relatiile cu China se invenineaza. Uniunea Sovietica considera Vietnamul si un instrument de blocare a expansiunii spre sud a unei tari socialiste devenite periculoase.

Zona Caraibelor si America Centrala constituie niste tinte privilegiate. Instabilitatea in aceasta regiune este cu atat mai mare cu cat situatia economica, diversitatea etnica si inegalitatile sociale sporesc tensiunile. Sentimentul anti-american este endemic si se aprinde dintr-un motiv minor. Aceste spatii sunt apropiate atat de Statele Unite, cat si de Canalul Panama. Ele constituie niste puncte care permit Uniunii Sovietice sa scape de situatia sa de inferioritate strategica. America, prin NATO, dispune de o prezenta solida in Europa si in Asia Mica. Sovieticilor le-ar placea sa dispuna de capete de pod similare in Lumea Noua.

Revolutia mollahilor distruge Pactul de la Bagdad. Moscova reactioneaza prin invadarea Afganistanului. Este clar cat de pertinenta ramane, la sfarsitul anilor '70, dorinta de a rupe incercuirea.

11 Factorul nuclear si celelalte puteri

Este foarte dificil de evitat proliferarea armelor atomice. Marea Britanie fusese implicata de aproape in efortul de mobilizare stiintifica din perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial, astfel incat ii era foarte usor sa faca acesi pas, iar americanilor le era dificil sa-o impiedice sa il faca. In masura in care Marea Britanic ramane un aliat fidel al Statelor Unite si nu intelege sa profite de armamentul de care dispune pentru a promova o politica indepedenta, explozia primei bombe engleze (bomba de tip A, 1952; bomba de tip H, 1957) nu modifica situatia internationala. Lucrurile se schimba in cazul bombelor franceze si chineze.

12. Bomba atomica franceza sau revansa lui Maginot

Oportunitatea crearii unui armament nuclear national a fost puternic dezbatuta in Franta (Gallois, 1960). Savantii francezi fusesera printre primii care au inteles posibila utilizare, in scopuri militare, a cercetarilor atomice. Desi au fost separati de laboratoarele americane intre 1940-1944, ei sunt bine plasati pentru a atinge rapid nivelul necesar. intrebarea care se pune este diferita: "umbrela' atomica americana este suficienta sau este mai bine sa se dispuna de o forta de atac autonoma? Alegerea este de natura politica. Ea explica de ce decizia de a se dota cu o arma nucleara a fost luata atat de tarziu (in 1956, dupa criza Canalului de Suez; explozia primei bombe de tip A, 1960; explozia bombei de tip H, 1968).

in anii '60, economia franceza nu este suficient de puternica pentru a permite construirea unui arsenal echivalent celor de care dispuneau deja Statele Unite si URSS. Bombele franceze nu pot sa aplece intr-un mod decisiv balanta descurajarii nucleare de o parte sau alta.

Nu conteaza, raspund partizanii fortei de atac franceze! Diplomatia franceza nu este ofensiva. Franta nu ameninta pe nimeni, si nu doreste sa isi ridice nivelul armamentelor sale astfel incat sa umbreasca cele doua Mari Puteri. Semnificatia bombei franceze este diferita. Scopul ei este de a pune la dispozitia tarii un potential de descurajare suficient de serios pentru a pune pe ganduri orice eventual agresor. In cazul in care americanii nu vor mai fi angajati in Europa, armamentul nuclear francez ii va face, poate, pe sovietici sa se mai gandeasca. Pe de alta parte, decizia de a nu tolera pe teritoriul francez armamentele atomice care depind de comandamentul integrat al NATO ,elimina amenintarea unui atac sovietic masiv in cazul unei infruntari Est-Vest.

13. Arma atomica in celelalte tari

Cateva state sunt gata sa depuna eforturi considerabile pentru a dispune de propria arma nucleara, astfel incat sa transforme teritoriul lor intr-un sanctuar, intr-o maniera asemanatoare Frantei. Dar adeseori, acestea se gasesc intr-o situatie mult mai dramatica. Este cazul Israelului, si intr-o oarecare masura, a Africii de Sud.

in alte parti, dorinta de a dispune de arma nucleara line de vointa de putere. Acest lucru explica vigilenta statelor occidentale si a Israelului de a descuraja tentativele puterilor din Orientul Mijlociu, in special Irak, precum ti lipsa de zel de care dau dovada sovieticii in impartasirea acestor secrete unor aliati ale caror initiative tin sa le controleze.

O data cu difuzarea studiilor superioare si a capacitatilor de productie, nivelul tehnic necesar pentru a-si crea o arma nucleara este atins de un numar crescand de tari. Faptul ca India, a carei politica externa este pacifista, dispune de bombele atomice (bomba de tip A, 1974), nu pare sa reprezinte o amenintare. Dar suntem siguri ca Pakistanul va fi capabil sa reziste solicitarilor regimurilor musulmane ?

Dificultatea din ce in ce mai mare de a evita proliferarea armelor nucleare face ca efectele descurajarii din trecut sa nu mai fie la fel de plauzibile. Este unul dintre motivele pentru care viata internationala necesita sa fie gandita conform unor modele diferite.

14.Concluzie

Cresterea puterii Statelor Unite si a Uniunii Sovietice a fost conjugata cu aparitia armelor nucleare, astfel incat invatamintele geopoliticii traditionale nu au mai fost pertinente. Ce importanta mai are perceptia popoarelor din diferite tari despre spatiul si despre relatiile lor cu vecinii, daca soarta lumii se afla in mainile unui numar redus de conducatori politici, de tehnicieni ti de militari care concep si stiu sa utilizeze panoplia de rachete si de noi tipuri de bombe!

in perioada interbelica, geostrategia militara incetase sa se mai refere doar

la fronturile si la liniile de aprovizionare ale armatei. Statele majore intele-icsera ca trebuie sa tina seama de intreaga intindere a teritoriului national, si ca trebuie sa introduca in calculele lor si datele economice, pe care le ignorasera atata vreme. Gandirea militara se apropiase intr-o oarecare masura de reflectia universitara.

Importanta strategilor militari devine preponderenta dupa 1945. In masura in care conflictele nucleare par sa fie de foarte scurta durata, nu mai este pertinent faptul ca industria nationala este capabila sa functioneze si in timpul unor atacuri conventionale. Pentru a intelege solutionarea noilor conflicte, militarii si tehnicienii nu mai au nevoie sa dialogheze cu nimeni. Pot sa ignore lectiile istorici, influenta mediilor si traditiile nationale.

incepand cu sfarsitul anilor '40, geopolitica diplomatilor integreaza tot mai mult aceste noi date. Acestea explica orientarile principale ale campurilor de forte internationale, eforturile facute pentru a nu pierde avantajul detinut in cursa inarmarilor si sentimentul ca factorul nuclear interzice orice remaniere importanta a hartii celor doua blocuri. Desi au loc niste schimbari profunde - decolonizarea, aparitia noilor state industrializate - harta mondiala pare sa ramana incremenita in starea lasata de semnatarii acordurilor de la Yalta.

Atitudinile celor doua Mari Puteri sunt dictate de evolutia armelor nucleare si de reflectiile asupra posibilelor efecte ale acestora. Necesitatea de a dispune de rampe de lansare apropiate de adversar readuce in actualitate opozitia Heartland-Rimland, dar ii modifica sensul. Anumite teme ale geopoliticii traditionale sunt prin aceasta valorificate: solidaritatea nord-atlantica, pentru Statele Unite, obsesia accesului la marile libere, pentru URSS. Sovieticii adauga subversiunea revolutionara.

Geostrategia legata de factorul nuclear este cea a celor doua Mari Puteri, in infruntarea lor directa, de asemenea, cea a puterilor medii. Exista, de altfel, si alte cai de a examina conditiile vietii internationale si de a le analiza rolul. Ne vom concentra atentia asupra reinnoirii geopoliticii, dupa ce le vom trece in revista.

Bibliografie

Autor    Paul Clavan

Titlul cartii Geopolitica si geostrategie - Gandirea politica

Spatiul si teritoriul in secolul XX-lea