UTILITARISMUL

UTILITARISMUL

Obiectivele temei:

a)      Sa cunoasteti semnificatia conceptelor de utilitarism, consecintialism, fericire;

b)      Sa puteti face distinctii intre etici deontologiste si etici consecintialiste;

c) Sa analizati calitatea morala a guvernarii aplicand principiul celei mai mari fericiri pentru cel mai mare numar de oameni;

Continut:

Fericirea ca scop al    moralei

Utilitate si moralitate

Corectitudinea morala

Datorii perfecte si datorii imperfecte

Corectitudine si dreptate

1. Fericirea ca scop al moralei

Modernitatea britanica a oferit eticii o alta varianta de raspuns la intrebarea "Ce trebuie sa fac?" Daca raspunsul kantian este cel al actiunii conform datoriei rationale, in consens cu acceptarea drept axiome centrale ale sistemului moral imperativul categoric si cel practic (varianta deontologista de tip kantian), raspunsul utilitarist se afla, cel putin aparent la polul opus. Ceea ce trebuie sa facem este sa ne cautam fericirea.

Cautarea fericirii personale devine, din pornire irationala comuna a oamenilor, datorie morala suprema fata de sine, dupa cum, facilitarea fericirii celorlalti este datorie morala fata de semeni. Actiunile persoanelor si institutiilor pot sa fie judecate, ca valoare morala, din perspectiva acestei norme: Actioneaza astfel incat actiunea ta sa maximizeze propria fericire si pe a celorlalti si sa minimizeze propria suferinta si pe a celorlalti!

Cel mai corect act moral pe care il putem face este acel act care aduce cea mai mare fericire pentru cel mai mare numar posibil de oameni. Un act devine moral corect dupa ce, comitandu-l, ii putem testa consecintele, potrivit acestei norme. Prin ceea ce am facut, am produs o crestere a fericirii si o scadere a suferintei? Dar pentru ca fericirea este greu cuantificabila, filosofii care apartin acestei familii ideatice ne-au propus alti doi indicatori: placerea (vezi traditia hedonista epicureana si reconstructia ei in filosofia lui John Stuart Mill) si utilitatea (vezi traditia moderna, inaugurata de Jeremy Bentham).

2. Utilitate si moralitate

Utilitarismul face parte din categoria mai larga a eticilor de tip consecintialist, etici care au dominat discutiile pana in jurul lui 1960. Potrivit acestor perspective, un act este drept sau nedrept moral in functie de consecintele sale si nu de trasaturile intrinseci (McInerney, 1994, cap. Utilitarianism). Daca, de exemplu, minciuna este interzisa ca imorala in sine in cadrul celorlalte tipuri de etici, in consecintialismul utilitarist singurul lucru care ar permite interzicerea este faptul ca ea produce rau, nu fiindca este rau in sine sa minti. Nu pot fi admise insa orice fel de consecinte, indiferent de natura lor, ci doar consecintele socotite a fi morale si anume:

a) cand un act produce placere (perspectiva hedonista);

b) cand un act conduce la dezvoltarea persoanei si ajuta la dezvoltarea celorlalti;

c)      cand un act conduce la o satisfactie dezirabila.

(vezi McInerney, 1994, p 46)

Ca sa ne dam seama mai bine de distinctia intre eticile de tip deontologist si cele de tip consecintialist, luam doua cazuri: problema incalcarii drepturilor si problema tinerii promisiunilor. Pentru deontologisti neincalcarea drepturilor si tinerea promisiunilor sunt datorii morale perfecte. Pentru consecintialisti, scopul ramane moralei este fericirea, utilitatea sau satisfactia, iar cele doua norme ale deontologistilor sunt simple mijloace pentru a ne urmarii coerent fericirea sau utilitatea.

Pentru un consecintialist actele sunt moral gresite nu fiindca drepturile sau promisiunile sunt incalcate, ci pentru ca acele acte nu au maximizat numarul celor ce nu violeaza drepturi si pe acela al celor ce isi tin promisiunile.

De exemplu, arestarea cuiva in urma unui denunt intr-un articol de ziar este moral gresita fiindca mareste posibilitatea violarii dreptului de a fi tratat potrivit prezumtiei de nevinovatie (ibidem p. 46-47). Daca un partid vine la guvernare facand promisiuni mincinoase, aceasta este moral gresit fiindca, distrugandu-se increderea publica, creste numarul celor ce fac promisiuni mincinoase.

Nucleul intuitiv al utilitarismului rezida in ideea maximizarii utilitatii colective. Proba ca institutiile sociale sunt drepte o da felul in care ele sunt capabile sa creasca utilitatea agregata micsorand costurile. In relatia intre utilitatea individuala si cea sociala, utilitarismul nu postuleaza un bine supraindividual. Ceea ce numim bine colectiv (sau utilitate sociala), nu este altceva decat suma binelui individual, caci societatea insasi nu e altceva decat suma indivizilor care o compun si nu o entitate mai presus de acestia, mai importanta decat ei. (vezi S. Veca, 1989, pp. 76-78)

Intr-un astfel de context, un enunt de tipul: politica romaneasca este corupta este saraca nu are sens decat daca el poate fi reformulat in felul urmatora: analizele politologice si demersurile juridice indica faptul ca majoritatea politiceienilor, mai ales atunci cand sunt la guvernare fac acte prin care tind sa captureze statul in favoarea grupurilor lor de interese private. Politica este corupta daca un numar semnificativ de politicieni folosesc puterea in scopuri personale, nu in interes public.

3. Corectitudinea morala

Judecata morala se aplica la fel in cazul indivizilor si institutiilor. Un individ, organizatie, institutie (in cazul nostru: politician, partid, stat) actioneaza corect din punct de vedere moral daca prin actiunile lor tind sa promoveze fericirea si, dimpotriva, actioneaza incorect moral daca prin actiunile lor tind sa promoveze opusul acesteia.

Prin fericire se intelege placerea si absenta durerii. Prin nefericire, durerea si privarea de placere (J. St. Mill, Utilitarismul, trad. rom 1994).

Promovarea fericirii devine principiu normativ al actiunii.

Acte moral corecte

Un act este moral corect daca si numai daca nu exista vreun alt act pe care agentul l-ar fi putut face si care are o utilitate mai mare decat actul respectiv.

Prin urmare, corectitudinea actului moral se judeca prin faptul de a produce cea mai mare fericire pentru cel mai mare numar de oameni. Nu este neaparat necesar ca un astfel de act sa fie premeditat, intentionat, motivat ca atare. De obicei urmarim propriile noastre interese, dar urmarindu-le si producandu-ne un bine, sporim implicit si binele general care se compune din suma binelui individual.

De exemplu, eu pot sa fiu investitoare de capital si sa am ca scop precis maximizarea veniturilor mele din profit. Daca imi plasez bine banii, vor avea de castigat salariatii, beneficiarii serviciilor produse de ei si salariatii bugetului public, prin impozite. Putini dintre noi suntem deliberat "binefacatori publici" si nici nu este necesar sa fim altruisti consecventi. Putem sa fim legitim interesati in propriul nostru bine si sa producem efecte utile pentru ceilalti la care nici nu ne-am gandit deliberat. Un politician sau o politiciana pot sa fie foarte bine intentionati, foarte pretigiosi ca luare de pozitie, dar prea putin capabili sa guverneze astfel incat sa mareasca utilitatea publica. In ciuda bunelor intentii, ei nu devin politicieni morali, caci nu sunt eficienti in rolul lor.

4. Datorii perfecte si datorii imperfecte

Dupa etica utilitarista, scopul virtutii este sporirea fericirii: ocaziile in care unei persoane ii sta in putere sa faca acest lucru la scara mare - sa fie, cu alte cuvinte un binefacator public - sunt rare (exceptiile sunt de unu la o mie); doar in asemenea ocazii i se cere ei sa ia in considerare utilitatea publica; in toate celelalte cazuri, ea trebuie sa urmareasca doar utilitatea privata, interesul sau fericirea unui numar mic de persoane. Doar aceia ale caror actiuni au o influenta asupra societatii in ansamblul ei, trebuie sa se ocupe de un scop atat de vast (J. St. Mill, Utilitarismul, p.35)

Sacrificarea intereselor private in favoarea celor publice nu este un act supererogatoriu pentru oamenii politici si functionarii publici. Acest act devine, in cazul lor, o datorie derivata din statutul asumat, din moralitatea de rol, pentru ca rolul lor este sa conceapa, promoveze si implementeze politici publice.

Prin act supererogatoriu se intelege acea actiune morala pe care oamenii o practica dincolo de datorie. De exemplu, daca cineva salveaza o persoana dintr-un incendiu, face un act supererogatoriu numai daca nu este pompier in exercitiu. Acelasi lucru este valabil pentru salvamari cand salveaza pe cineva de la inec. Ei nu se sacrifica pentru altii, ci nu isi fac decat datoria. Cand fac legi, parlamentarii nu se sacrifica "pentru tara", chiar aca lucreaza in sesiuni de 12 ore pe zi, ci pur si simplu isi fac datoria de rol.

Distinctia facuta de Mill intre datorii morale perfecte si imperfecte este urmatoarea:

"Datoriile obligatiei perfecte" sunt acele datorii in virtutea carora apare un drept corelativ, caracteristic uneia sau mai multor persoane; datoriile si obligatiile imperfecte sunt acele obligatii morale care nu dau nastere nici uni dreptDreptatea implica nu doar ceva ce e bine sa faci si rau sa nu faci, dar si ceva ce o anumita persoana poate pretinde de la noi ca fiind dreptul sau moral. Nimeni nu are un drept moral cu privire la generozitatea si marinimia noastra deoarece noi nu suntem obligati din punct de vedere moral sa practicam aceste virtuti fata de nici un individ determinat (Mill, op. cit. p. 77).

Voi da cateva exemple. Este de dorit sa fim recunoscatori moral fata de cei care ne-au crescut, educat, sprijinit, dar nu este obligatoriu. Este de dorit sa fim recunoscatori si sa aratam respect tuturor celor care si-au riscat viata si libertatea pentru ca noi sa beneficiem de drepturi civile si politice, dar nu suntem obligati sa o facem. De aceea, din pacate, gesturile de gratitudine sunt rare, daca o comunitate nu le cultiva. Spre exemplu in Romania suntem educati sa respectam "eroii luptei de independenta nationala", dar nu si aproape nerecunoscutii eroi ai luptei pentru drepturile si libertatile personale de care ne bucuram acum, ca si cand ar fi "naturale": egalitatea in fata legilor, dreptul de vot, de a fi reprezentat si ales, libertatea de circulatie, dreptul la proprietate, la educatie, la ingrijiri medicale, la concediu si la limitarea zilei de munca, la casatoria prin liber consimtamant.

5. Corectitudine si dreptate

Relatia intre moralitate si dreptate este relevata de Mill ca relatie intre ceea ce este drept si ceea ce e oportun, nu ca o dreptate absoluta, caci dreptatea nu este despartita niciodata, practic vorbind, de oportunitate. "Pariul" pe sentimentul innascut al dreptatii nu este fezabil in afara judecarii prin propria noastra conduita (vezi Mill, op. cit. cap. V). In opinia lui Mill, care se raliaza, potrivit autorului, opiniei generale, actiunile drepte si opusul lor sunt urmatoarele:

a) Privarea persoanei de libertate, proprietate si orice alt lucru care ii apartine prin lege (e drept sa respecti si nedrept sa violezi drepturile legale ale cuiva).

b) Fiindca exista si legi nedrepte, Mill distinge intre drept legal si drept moral. O actiune este nedreapta cand persoanei i se refuza ceva asupra caruia are un drept moral.

c) E drept ca o persoana sa obtina ceea ce merita. Este nedrept sa faci pe cineva sa sufere de un rau pe care nu-l merita.

d) E nedrept sa inseli increderea cuiva, sa incalci un acord (fara ca aceasta sa fie urmarea comportamentului gresit al partenerului).

e) Este nedrept sa fim partinitori, sa favorizam persoane in dauna altora. Impartialitatea este o datorie-mijloc si este caracteristica mai ales relatiilor din sfera publica. Ea este corecta ca deziderat cand e vorba de respectarea drepturilor, dar tratamentele preferentiale sunt admise cand nu incalca drepturile altora, de exemplu in unele institutii romanesti de invatamant superior rromii nu candideaza pe locurile generale si nu minimizeaza sansele celorlalti colegi. Noi acordam tratamente preferentiale rudelor si prietenilor. Aceasta e corect cand e vorba de grija si atentia pe care le acordam in sfera privata, dar nu si cand este vorba de interesul public (de exemplu, in practica politica si administratia publica nu sunt moral admise clientelismul, pilele, nepotismul etc.) (vezi si Mill, op. cit p. 70-71).

Potrivit lui Mill, statutul de subiect al moralei revine oricui are interese si preferinte, iar acestor interese si preferinte trebuie sa li se acorde consideratie egala.

Mill este un autor de inalta reputatie pentru filosofia politica liberala. Conceptia sa despre moralitate este in acord cu cea despre libertate:

Singura libertate care isi merita cu adevarat numele este aceea sa ne urmam propriul nostru bine, in propriul nostru chip, atata vreme cat nu-i privam pe altii de al lor, sau cat nu le impiedicam efortul de a si-l dobandi (J. St, Mill, Despre libertate, cap. I)

Moralistii "principiului celei mai mari fericiri pentru cel mai mare numar de oameni" au un rol substantial in legitimarea politica a dreptului de a-ti cauta fericirea personala, in chipul care ti-i se potriveste, fara sa intervina statul si cu protectia statului ca alti oameni sa nu intervina in planurile tale de viata. Desigur, statul poate interveni si atunci cand tu insuti incalci acest drept altor oameni capabili de discernamant. In acest sens argumentele utilitariste sunt folosite actual, de exemplu si in justificarea etica a homsexualitatii atata vreme cat este vorba despre adulti care discern si consimt, deci nu incalca drepturile altora.

Intrebari si teme aplicative:

Relevati semnificatia conceptelor: utilitarism, consecintialism, fericire

Explicati si exemplificati datoria morala a maximizarii fericirii.

Cand este un act politic moral corect din perspectiva utilitarista? Argumentati cu ajutorul unui exemplu.

Analizati daca in institutia in care lucrati sau invatati se aplica principiile eticii utilitariste.

Relevati un caz de actiune egoista ale carui consecinte sunt moral-pozitive.

Dati exemple de acte din datorie si de acte supererogatorii.

Este confidentialitatea o obligatie perfecta? Argumentati raspunsul.

Ce sunt actiunile drepte?

Analizati un caz in care tratamentul preferential este moral in politicile publice.