ZONA MEDITERANEANA ,UNIUNEA STATELOR EUROPENE DIN ZONA

ZONA MEDITERANEANA,UNIUNEA STATELOR DIN ZONA

1 Zona Mediteraneana

Cea mai mare parte din Europa de Sud este dominata de Marea Mediterana. Dintre tarile mai mari, doar Portugalia, cu acces la Atlantic, nu are tarm la Marea Mediterana. Cu o lungime de 3.880km si o suprafata totala de 503.000km patrati, Mediterana este cea mai intinsa mare interioara din lume.

Este aproape integral inconjurata de uscat, la sud de Africa, iar la nord de Europa si este unita cu Oceanul Atlantic doar printr-un canal ingust, numit Stramtoarea Gibraltar, care masoara intre 13 si 27 km latime. Marea Mediterana este o mare relativ tanara; in urma cu 50 de milioane de ani era uscat.

Marea Mediterana (sau simplu Mediterana) este o mare din Atlanticul oriental, curprinsa intre Europa centrala, Asia occidentala si Africa de nord. Cu 2,5 milioane de km si aproximativ 3.860 km lungime, este mare cea mai mare din lume. Apele sale, care scalda cele trei peninsule ale Europei (Iberica Italica si Balcanica), comunica cu Atlanticul prin intermediul stramtorii Gibraltar, cu Marea Neagra prin stramtorile Bosfor si Dardanele si cu Marea Rosie prin canalul Suez

2 Structura zonei mediteraneene pe coasta nordica

Tarile situate pe coasta nordica a Mediteranei sunt:

1 Spania

drapel stema harta

Capitala : Madrid

Limba oficiala : spaniola

Sistem politic : monarhie parlamentara

Rege : Juan Carlos I

Presedintele Guvernului Jos Luis Rodrguez Zapatero

Moneda : euro (, EUR) = 100 eurocenti

Imn national : Marcha Real (Marsul Regal)

Istorie

Incepand cu secol IX i.Hr., celtii, fenicienii, grecii si cartaginezii au intrat in Peninsula Iberica, urmati de Republica Romana, care a ajuns in secolul II i.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia si sistemul juridic dainuie din perioada romana. Cucerita de vizigoti in secolul V d. Hr. si atacata de mai multe ori in de maurii nord-africani islamici, Spania moderna a inceput sa se formeze dupa Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au ramas aici pana in .

In Regina Elisabeta I a Castiliei a intarit inchizitia spaniola, institutie interzisa abia in , in timpul domniei Elisabetei a II-a. In a fost finantata prima calatorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre 'Lumea Noua'. Pana in , unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completa. Totusi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica intreaga Iberie, iar acest vis a parut aproape indeplinit, cand Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei in , si al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca si 'Spania' care nu era pe atunci un stat unificat). In , politia centralista a Contelui de Olivares a provocat razboaie in Portugalia si Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independenta asistata de Franta, dar pentru scurt timp.

In secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternica natiune din Europa, datorita bunastarii derivate din colonizarea spaniola a Americilor. Dar o serie de razboaie lungi si costisitoare si revolte a inceput declinul puterii Spaniei in Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat tara in secolul XVIII (vezi Razboiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar dupa acest razboi), prin ocupatia din partea Frantei in timpul erei napoleonice la inceputul anilor 1800, si a condus la o serie de conflicte armate si revolte intre liberali si suporterii Vechiului Regim in mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat si pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate in Razboiul Spano-American din .

Secolul XX initial a adus putina pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol si a Guineei Ecuatoriale a fost probata ca si un substitut al pierderilor din Americi.

O perioada de dictatura ( - ) s-a incheiat prin stabilirea celei de A Doua Republica Spaniola.Cresterea polarizarii politice, combinata cu cresterea violentei neverificate, a dus la izbucnirea Razboiului Civil Spaniol in iulie . Urmand victoria fortelor sale nationaliste in , generalul Francisco Franco a condus o natiune epuizata politic si economic.

Totusi, in anii 1960 si anii 1970, Spania a fost transformata gradual intr-o economie industriala moderna cu un sector de turism in crestere.

Dupa moartea dictatorului Generalul Franco in noiembrie , succesorul sau desemnat personal, Printul Juan Carlos si-a asumat titlurile de rege si de conducator al statului. El a jucat un rol important in ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales in opozitia unei incercari de coup d'etat in Spania a aderat la OTAN in si a devenit membra a Uniunii Europene in . Dupa moartea lui Franco, vechilor nationalitati istorice - Tara Bascilor, Catalonia si Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.

2 Franta

Drapel stema harta

Capitala Paris

Oras principal : Paris

Limba oficiala : Franceza

Sistem politic : Republica  

Presedinte Nicolas Sarkozy

Prim-Ministru Franois Fillon

Membru UE : din 25 martie

Moneda Euro (EUR)

Istoria Frantei

Preistorie si Antichitate

Vercingetorix in fata lui Cezar

Prezenta umana pe actualul teritoriu al Frantei dateaza inca de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datata la 15.000 de ani i.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani i.Hr., iar la inceputul secolului al IX-lea i.Hr. in regiune apar galii, un trib de origine celtica

Frontierele Frantei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de catre gali. Galia a fost cucerita de catre romani in secolul I i.Hr. aici dezvoltandu-se o cultura galo-romana prospera ce a adus Frantei un aport important de cultura latina. Crestinismul a prins de asemenea radacini in secolele al II-lea si al III-lea d.Hr.

Evul mediu timpuriu

Un secol mai tarziu, frontiera estica a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost strapunsa de triburi germanice, in principal de catre Franci, populatie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea moderna, Franta, deriva din denumirea domeniului feudal al Capetienilor din jurul Parisului

Cea mai mare parte din regiunile care formeaza Franta actuala, au fost aduse sub un conducator unic de catre Clovis I in anul . Ulterior, regatul franc a cunoscut mai multe dezbinari sub dinastia Merovingiana

Cea de-a doua dinastie franca, a urmat primei in secolul al VIII-lea intarind considerabil regatul si transformandu-l in timp intr-un imperiu a fost Dinastia Carolingiana. Dupa moartea lui Carol cel Mare, imperiului Franc este divizat in 3 entitati statale: Francia orientala Francia occidentala si intre ele efemera Lotharingia. Partea orientala corespunde entitatii statale care a devenit mai tarziu Germania, pe cand cea occidentala corespunde Frantei. Din anul , prin Juramintele de la Strasbourg, dateaza prima atestare a folosirii a doua limbi diferite de o parte si de alta a Rinului (germana si romana lingua, protofranceza). Acest text este considerat a cuprinde actul fondator al Frantei si al Germaniei.

Descendentii lui Carol cel Mare au condus Franta pana in anul , cand Hugo Capet, Duce de Franta si Conte de Paris, a fost ales drept rege al Frantei si a fondat o noua dinastie.

Perioada Feudala

Descendetii celui din urma, regii capetieni, au consolidat in mod progresiv statul regal francez incepand cu finele secolului al X-lea, fondand dinastiile Capet Valois si Bourbon. Capetienii au condus Franta pana in , cand Revolutia franceza a pus bazele unei republici, intr-o perioada de schimbari radicale incepute pe 14 iulie , o data cu caderea Bastiliei

Prestigiul international al Frantei a crescut spre sfarsitul secolului al XII-lea si pe parcursul secolului al XIII-lea, antingand un apogeu in perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfant. In perioada regelui Filip II August regele Frantei isi intinde autoritatea pe intreg teritoriul dintre Pirinei si Canalul Manecii Razboiul de o suta de ani purtat impotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Frantei pe plan international, conflictul luand sfarsit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois si a dus la consolidarea autoritatii regale care a devenit incontestabila in secolele urmatoare.

Renasterea si absolutismul

Secolul al XVI-lea este marcat de dominatia Spaniei ce se uneste cu domeniile Dinastiei Habsburgilor, conducatori ai Sfantului Imperiu Romano-German. Aceasta noua putere intra in repetate randuri in conflict cu regii Frantei existand succese de o parte si de alta. Razboaiele Religiilor marcheaza sfarsitul secolului al XVI-lea si totodata sfarsitul dinastiei Valois.

Ludovic al XIV-lea

Abia cu venirea lui Henric al IV-lea si Ludovic al XIII-lea cu ministrul sau Richelieu, Franta a reusit sa iasa din conul sau de umbra (1648 si 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fasta din istoria acestei tari. De la regele Ludovic al XIV-lea la Napoleon Bonaparte ( - ), Franta a dominat scena internationala pe plan militar, diplomatic si cultural. Aceasta perioada este marcata si de debutul Imperiului Colonial Francez, dar datorita nehotararii regelui Ludovic al XV-lea Franta nu reuseste sa isi impuna suprematia in anumite regiuni ale globului, in detrimentul Imperiului Britanic.

Revolutia si Primul Imperiu

Dificultatile financiare, refuzul reformelor si nerabdarea poporului au condus la Revolutia Franceza intre si . Acest episod naste in primul rand Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului si duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate si fraternitate. Monarhia absolutista a luat sfarsit fiind inlocuita de una parlamentara la 14 septembrie care la randul ei s-a incheiat la 10 august

Prima Republica a luat fiinta la 21 septembrie , prin editarea Constitutiei anului I avind la conducere un guvern revolutionar. La 22 august Constitutia celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, inlocuit prin Constitutia celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie de catre Consulat. Pe 18 mai , in cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinta primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, in urma campaniilor sale militare a reusit sa controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i insa consumata de razboaiele purtate cu Marea Britanie Prusia Austria si Rusia Episodul se incheie in anul cu revenirea pe tron a Burbonilor.

Secolul XIX

Revolutia din 1830 ilustrata de Eugne Delacroix in Libertatea conducand poporul

In ciuda unei tentative de monarhie constitutionala odata cu restaurarea monarhiei in 1815, tensiunile acumulate in timpul domniilor lui Ludovic al XVIII-lea si apoi in timpul lui Carol al X-lea au condus la Revolutia din 1830 in urma careia Ludovic-Filip I, dintr-o ramura inferioara a familiei Burbonilor, a fost instaurat ca nou monarh si era sustinut de burghezie. Opozitia din partea suporterilor ramurii principale a familiei Burbonilor, a Bonapartistilor si a republicanilor a dus la Revolutia franceza de la 1848 ce a instaurat un regim prezidential, a doua republica franceza

In data de 2 decembrie , presedintele republicii, Louis-Napolon Bonaparte, nepotul lui Napoleon Bonaparte, organizeaza o lovitura de stat in urma careia este numit imparat sub titlul de Napoleon al III-lea. In timpul celui de-al doilea imperiu, Franta cunoaste o dezvoltare industriala puternica, bazata pe o economie liberala. In planul politicii externe, Franta isi asigura sustinearea din partea Regatului Unit in urma Razboiului Crimeii ce ii permite sa isi alipeasca regiuni din Piemont Nisa si Savoia). In ciuda acestui fapt, unele actiuni ale regimului ii aduc numerosi opozanti interni si externi, iar decizia de a se angaja intr-un razboi contra Prusiei, in , a dus la caderea Imperiului in urma Bataliei de la Sedan. Pierderea regiunilor Alsacia si Lorena precum si numeroasele indemnitati cerute de catre nou formatul Imperiu German au creat un resentiment national puternic.

A treia Republica

Emblematica Afacere Dreyfus

In urma caderii Imperiului organizarea statului evolueaza catre un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia Republica Franceza. Sub aceasta Franta cucereste un vast Imperiu Colonial in Africa occidentala si ecuatoriala (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de fildes, Madagascar) si in Indochina.

In urma Primului razboi mondial Franta iese victorioasa dar sufera pierderi demografice si economice imense. Criza economica si politica din anii 1930 faciliteaza capitularea Frantei la inceputul celui de al doilea razboi mondial in 1940 ce duce la dizolvarea celei de a treia republici si la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Ptain. Regimul este contestat de catre guvernul Frantei libere din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle, si rezista pana in

Franta dupa al doilea razboi mondial

In urma celui de al doilea razboi mondial, din data de 27 octombrie intra in vigoare cea de-A Patra Republica Franceza fondata dupa principiile celei de a treia republici. Instabilitatea guvernamentala datorata regimului puternic parlamentar cu un numar mare de partide precum si problemele din Imperiul Colonial sub forma razboaielor din Indochina si din Algeria au condus la o criza ce a necesitat schimbarea constitutiei. In ciuda aceste instabilitati si a schimbarilor frecvente de guverne, Franta a manifestat o coerenta puternica in ceea ce a insemnat constructia europeana, fiind printre principalii sustinatori ai Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului si apoi a Tratatului de la Roma ce a pus bazele Pietei Comune. De asemenea dezvoltarea industriei nucleare a permis Frantei sa desfasoare o politica independenta in anii 1960

Constitutia celei de-a cincea republici franceze din 1958, redactata sub influenta lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decat precedentul. Ulterior constitutia este modificata si puterile presedintelui sunt sporite astfel incat republica este considerata ca fiind semi-prezidentiala. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecinte asupra situatiei social-economice si culturale din Franta. Din anii 1950 reconcilierea si apoi cooperarea cu Germania i-au permis Frantei sa joace un rol important in cadrul constructiei europene, aceasta, in ciuda respingerii Tratatului Constitutional European in mai , fiind considerata o tara partizana conceptului de o Uniune Europeana puternic integrata din punct de vedere politic.

Monaco

Drapel Stema Harta

Capitala Monaco

Print Albert al II-lea

Ministrul Statului : Jean-Paul Prou

Moneda Euro

Imn national Hymne Mongasque

Istorie

Fondat in 1215 ca o colonie a Genovei, Monaco a fost condus de familia Grimaldi din anul 1297 cand Franois Grimaldi, cunoscut ca 'Malizia' a cucerit fortareata Monaco ca raspuns al exilului impus in timpul Guelf-ilor. Timp de 7 secole Familia Grimaldi a condus Principatul Monaco, singura exceptie fiind din 1789 pana in 1814, cand Monaco a fost sub control francez. Suveranitatea Principatului a fost recunoscuta prin tratatul Franco-Monegasc din anul 1861.

Dezvoltarea economica a fost sporita cu inagurarea unei caii ferate ce facea legatura cu Frantasi deschiderea unui cazino in Monte-Carlo

In 11 aprilie, Printul Rainier a devenit oficial monarh, succedandu-i bunicului sau Printul Louis II. Prin mariajul cu actrita de origine americana Grace Kelly in 1956, Printul Rainier a adus stralucirea Hollywoodiana in micul stat Mediteraneean si a pus Monaco in itinerariul international. De atunci, blandul climat mediteranean, privelistea minunata si facilitatile pt jocuri de noroc au adus Principatului Monaco faima cu renume mondial ca un centru turistic de
recreere si un paradis al oameniilor foarte bogati.

4 Italia

Drapel Stema Harta

Capitala : Roma

Limba oficiala : Italiana

Sistem politic : Republica  -

Presedinte : Giorgio Napolitano  -

Prim-ministru: Silvio Berlusconi

Moneda : Euro (EUR)

Istorie

Istoria Italiei este probabil cea mai importanta in privinta dezvoltarii culturale si a dezvoltarii sociale din mediterana. Tara a fost o gazda pentru importante activitati in timpurile preistorice, si de aceea sapaturi arheologice pot fi gasite in multe regiuni: Lazio si Toscana Umbria si Basilicata. Dupa Magna Graecia Civilizatia etrusca si Imperiul Roman care a venit sa domine acesta parte a lumii, au urmat Evul Mediu Umanismul si Renasterea, care au ajutat mai apoi la formarea filozofiei si artei europene. Orasul Roma contine unele dintre cele mai importante exemple de Baroc

Italia in era moderna a devenit un stat-natiune efectiv - pe 17 martie - cand statele peninsulei si Cele doua Sicilii au fost unite de catre regele Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia. Arhitectul unificatiei italiene, oricum, a fost Contele Camillo Benso di Cavour, primul ministru al lui Victor Emmanuel. Roma insasi a ramas un deceniu sub Papalitate, devenind parte a Regatului Italiei doar pe 20 septembrie , data finala a unificarii italiene Vaticanul este acum o enclava independenta inconjurata de Italia, ca si San Marino

Italia participa alaturi de Antanta in primul razboi mondial

Dictatura fascista a lui Benito Mussolini care a inceput in a condus la o alianta dezastroasa cu Germania si cu Japonia numita Axa Berlin-Roma-Tokio (Puterile Axei) si la infrangerea ultimativa a Italiei in cel de-al doilea razboi mondial. Pe 2 iunie un referendum asupra monarhiei a rezultat in stabilirea Republicii Italiene, care a dus la adoptarea unei noi constitutii pe 1 ianuarie . Membrii familiei regale au fost trimisi in exil datorita asocierii lor cu regimul fascist.

Italia a fost membra fondatoare a NATO si a Uniunii Europene, si s-a alaturat grupului de crestere a unificarii politice si monetare din Europa de Vest, incluzand introducerea Euro in

Slovenia

Drapel Stema Harta

Capitala : Ljubljana
Oras principal : Ljubljana

Limba oficiala Slovena

Sistem politic Republica

Presedinte Danilo Trk

Prim-ministru Janez Jana

Independenta 25 iunie

Moneda Euro

Istorie

Se crede ca triburile slave, stramosii slovenilor de astazi, s-au asezat in zona in secolul al 6-lea. Ducatul slav al Carantaniei, primul stat proto-sloven si primul stat slav stabil, s-a format in secolul al 7-lea. In 745, Carantania si-a pierdut independenta in fata Imperiului franc. Numerosi slavi s-au convertit la crestinism

Manuscrisele Freising, cele mai vechi documente scrise intr-un dialect sloven si primele documente slave in alfabetul latin dateaza din jurul anului 1000. In timpul secolului al 14-lea, cele mai multe dintre regiunile Sloveniei au fost ocupate de Habsburgi, devenind apoi o parte a Imperiului austro-ungar

In 1848 a aparut un puternic program pentru o Slovenie unita, o data cu miscarea 'Primavara popoarelor' in Austria.

Dupa prabusirea Austro-Ungariei in , slovenii au format Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, denumit ulterior (1929) Regatul Iugoslavia. Dupa refacerea Iugoslaviei la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Slovenia a devenit o parte a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, declarata oficial pe 29 noiembrie . Slovenia moderna s-a format la 25 iunie dupa obtinerea independentei fata de Iugoslavia. Slovenia s-a alaturat NATO pe 29 martie si Uniunii europene pe 1 mai .

6 Croatia

Drapel Stema Harta

Capitala Zagreb

Limba oficiala Croata

Sistem politic Republica

Presedinte Stjepan Mesić

Prim-Ministru Ivo Sanader

Moneda Kuna

Independenta 25 Iunie 1991

Istorie

Croatii au ajuns in Dalmatia si in Panonia in secolul al VII-lea. Condusa de printi croati, duci din anul , Dalmatia cuprizand si teritoriul Panoniei, dupa o perioada de stapanire bizantina si carolingiana, a devenit un puternic regat independent in anul . Din croatii au devenit vasali ai regelui Ungariei.

Secolul XV - Regatul Ungar are mult de suferit din cauza expansiunii otomane, care ajung sa cucereasca Bosnia si Hertegovina. In aceeasi perioada, teritoriul Dalmatiei este in cea mai mare parte stapanita de venetieni. Dubrovnik, oras-stat bizantin si venetian la inceputuri, spre deosebire de celelate orase-stat din Dalmatia si-a obtinut independenta, fiind cunoscut drept Republica Dubrovnik.

Rezultatul Bataliei de la Mohcs , a determinat Parlamentul Croat sa-si ofere tara, habsburgilor. Datorita acestora, pana in secolul al XVIII-lea, cea mai mare parte din teritoriul croat a fost eliberat de sub stapanirea turcilor. In mare parte, acest teritoriu, a fost modelat de cuceririle otomane. Istria, Dalmatia si Dubrovnik, au intrat cu timpul, intre anii si , sub autoritatea habsburgilor.

In perioada Dublei Monarhii Austro-Ungare, teritoriul croat a fost divizat intre cele doua componente ale acesteia, Dalmatia fiind inclusa in Austria, iar nordul (Croatia-Slavonia) fiind parte componenta a Ungariei. Desi in anul 1868 Ungaria a acordat o anumita autonomie Croatiei, in fapt conducerea era exercitata de catre clasa politica magiara, iar drepturile culturale si politice ale croatilor erau incalcate.

Dupa Primul razboi mondial, Croatia s-a alaturat Statului slovenilor, croatilor si sarbilor (aproximativ Slovenia, Croatia si Bosnia), care impreuna cu Serbia, a format ulterior Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, devenit Regatul Iugoslaviei in Iugoslavia a fost invadata in perioada celui de Al II-lea razboi mondial, Croatia fiind transformat intr-un stat fascist marioneta, numit Statul Independent al Croatiei. Ulterior infrangerii puterilor axei, Iugoslavia a devenit republica federala socialista.

Alaturi de Slovenia, Croatia si-a declarat independenta pe data de 25 iunie, , avand ca urmare razboiul croat pentru independenta. Prima tara care a recunoscut noul stat a fost Germania, in decembrie 1991.

Croatia este actualmente, inscrisa in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Negocierile au inceput in luna decembrie a anului 2005.

Bosnia si Hertegovina

Drapel Stema Harta

Capitala Sarajevo Limba oficiala bosniaca croata si sarba

Sistem politic : republica federala

Presedinti :

IvoMiroJović(CROAT)
BorislavParavac(Sarb)
Sulejman Tihić (Bosniac)  

Prim Ministru:Adnan Terzic

Independenta: 5 April 1992 

Moneda: Marca Convertibila

Istorie

Teritoriul actual al Bosniei-Hertegovina a fost locuit in antichitate de triburi ilire. In perioada Imperiului Roman, procesul de cucerire a acestor teritorii, inceput in perioada Republicii este finalizat si teritoriul este inclus in provinciile romane Iliricum si Dalmatia.

Dupa divizarea Imperiului roman intre Est si Vest, linia de demarcatie intre cele doua componente trecea pe teritoriul actual al Bosniei-Hertegovina.

Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Hertegovina are loc in secolele VI-VII. Incepand din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Hertegovina devine obiect de disputa intre statele feudale ale sarbilor, croatilor si, dupa 1102 si Regatul Ungariei.

Statul feudal bosniac se formeaza in secolul XII si atinge apogeul in a doua jumatate a secolului XIV, sub regele Tvrtko. Dupa moartea acestuia, in , statul bosniac intra in criza, fiind cucerit in secolul XV de catre imperiul otoman. Procesul de cucerire este finalizat in anul .

Stapanirea otomana a durat pana in anul . Semnificativ este faptul ca, in aceasta perioada, mare parte din populatia slava din Bosnia-Hertegovina se converteste la religia islamica. Cu toate acestea pe teritoriul provinciei Bosnia, au ramas populatii semnificative crestine, ortodoxe si catolice.

Intre - , Bosnia-Hertegovina intra in componenta Imperiului austro-ungar, ca o provincie administrata impreuna de catre cele doua componente ale Monarhiei.

In anul , Bosnia-Hertegovina intra in componenta Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (devenit ulterior Regatul Iugoslaviei). In perioada interbelica Bosnia-Hertegovina este obiect al conflictului dintre sarbi si croati, fiind divizata in anul intre banovina Croatiei si restul regatului.

In anul teritoriul Bosniei-Hertegovina este inclus in Statul Independent Croat, creat cu sprijinul Germaniei. Teritoriul Bosniei se transforma intr-un spatiu de conflict intre fortele germane, croate, monarhistii sarbi (cetnicii) si partizanii comunisti ai lui Iosip Broz Tito.

La sfarsitul razboiului, Bosnia-Hertegovina intra in componenta Republicii Populare Federale Iugoslavia (devenita ulterior Republica Socialista Federala Iugoslavia). Intre Bosnia a cunoscut o perioada de dezvoltare si de relativa prosperitate.

Destramarea Iugoslaviei a determinat izbucnirea unui razboi sangeros in Bosnia-Hertegovina, intre . Conflictul a fost finalizat in anul , ca urmare a interventiei comunitatii internationale prin Acordul de la Dayton. In prezent, Bosnia-Hertegovina a angajat un proces de negocieri cu uniunea Europeana vizand, pe termen lung integrarea sa in cadrul Uniunii.

8 Muntenegru,

Drapel Stema Harta

Capitala : Podgorica

Limba oficiala : muntenegreana

Sistem politic : Republica

Presedinte : Filip Vujanović  

Prim Ministru: eljko turanović

Moneda: Euro

Independenta:3 iunie  

Istorie

Fosta republica iugoslava Muntenegru si-a proclamat, independenta, dupa ce Parlamentul a adoptat decizia referendumului national din 21 mai, de a pune capat uniunii cu Serbia, care dura din anul 1918

Membrii opozitiei, care se impotriveau destramarii uniunii, au boicotat sesiunea parlamentara , in semn de protest. La randul lor, parlamentarii sustinatori ai independentei au purtat rozete rosii in piept, in timp ce populatia Muntenegrului sarbatorea in fata cladirii Legislativului de la Podgorita.

Republica Muntenegru, cu circa 650.000 de locuitori, este ultima dintre fostele republici iugoslave care iese din sfera de influenta a Belgradului.

Premierul sarb Vojislav Kostunita a reactionat cu raceala la decizia Muntenegrului si a respins, vineri, oferta Uniunii Europene de a ajuta cele doua tari sa se separe printr-un 'divort de catifea', subliniind ca despartirea va fi corecta, dar nu amiabila.

9 Albania

Drapel Stema Harta

Capitala : Tirana

Sistem politic: republica

Presedinte: Bamir Topi
Prim Ministru : Sali Berisha
Independenta: fata fata de Imperiul Otoman 28 noiembrie

Moneda: lek albanez (ALL) = 100 quindarka

Istorie

In aria cunoscuta astazi ca Albania au existat oameni de la inceputul istoriei. Primii locuitori ai regiunii faceau parte dintr-un grup pre-indo-european care ocupa coasta mediterana. Aceste grupuri au lasat doar putine ramasite fizice, care sunt concentrate in ariile coastei. Triburi proto-elenice au inlocuit aceste popoare in Grecia, sudul Macedoniei si sudul Albaniei. Acest proces a fost completat in al doilea deceniu i.Hr. si nu a afectat partile nordice si centrale ale Albaniei, o arie marcata de un vacuum(vid) politic in aceasta perioada. Istoriografii propun diverse variante pentru originea ilirilor. Unii insista ca ilirii sunt descendentii poporului pre-indo-european pelasgian, insa majoritatea savantilor insista ca ei au facut parte dintr-un val ulterior de invazii indo-europene. Prezenta lor poate fi identificata incepand cu 900 i.e.n.

Cultura ilira a fost influentata de cultura greaca (in special triburile sudice). Unele colonii grecesti antice au existat pe teritoriul de azi al Albaniei.

Dupa ce regiunea a fost cucerita de catre Imperiul Roman, Iliria a fost reorganizata ca o provincie romana, Illyricum, care apoi a fost reorganizata in Dalmatia si Panonia, majoritatea teritoriului de azi al Albaniei fiind inclus in Dalmatia. Mai tarziu, regiunea a fost controlata de Imperiul Bizantin. Dupa mai multe secole, numele Illyria a inceput sa fie utilizat mai rar pentru a denumi regiunea. In evul mediu, numele Albania a inceput sa fie intrebuintat mai des in raport cu regiunea Albaniei moderne. Teritoriul Albaniei a devenit o parte a Imperiului Otoman in 1478, dupa o perioada indelungata de rezistenta militara sub comanda lui Gjergj Kastrioti Skanderbeg, eroul national al Albaniei.

Dupa primul razboi balcanic, Albania si-a declarat independenta fata de Imperiul Otoman in 1912, devenind un principat. Dupa 1928, tara a fost condusa de catre Regele Zog I pana in 1938 cand a devenit o posesiune a Italiei

Comunistii au preluat controlul tarii in timpul celui de-al doilea razboi mondial in noiembrie 1944, sub liderul rezistentei, Enver Hoxha. Din 1945 pana in 1990 Albania a avut unul din cele mai represive guverne din Europa. Partidul comunist a fost creat in 1941 sustinut de catre Uniunea Partidelor Bolsevice. Toti care s-au opus partidului au fost eliminati. Enver Hoxha a devenit liderul acestui partid. Pe cursul mai multor decenii, Hoxha a creat si a distrus relatii cu Belgrad, Moscova, si China, mereu in intersul sau propriu. Tara a fost izolata, intai de vest si apoi chiar si de estul comunist.

In 1985, Enver Hoxha a murit si Ramiz Alia l-a inlocuit. Initial, Alia a incercat sa urmeze calea lui Hoxha, insa in Europa de est schimbari profunde deja se incepusera: Mihail Gorbaciov a aparut in Uniunea Sovietica cu glasnost si perestroika. Regimul totalitar a fost presat de catre Statele Unite, Europa si opozitia poporului. Dupa ce Nicolae Ceausescu a fost executat in Revolutia din 1989, Alia a inteles ca el putea sa fie urmatorul daca nu implementa schimbari radicale. El a semnat Tratatul de la Helsinki (care fusese semnat de catre alte tari in 1975) care garanta unele drepturi umane. El a permis pluralismul politic, si cu toate ca partidul sau a castigat in alegerile din 1991, era clar ca schimbarile nu pot fi oprite. In alegerile generale din 1992, Partidul Democrat a luat 62% din voturi.

In alegerile generale din iunie 1996, Partidul Democrat a incercat sa castige o majoritate absoluta si a manipulat rezultatele. In 1997, frauda a socat intregul guvern si s-au inceput proteste. Multe orase au fost controlate de catre cetateni inarmati. Aceasta anarhie si rebeliune a permis Partidului Socialist sa castige alegerile din 1997.

Totusi stabilitatea nu s-a intors imediat in anii dupa protestele din 1997. Lupta pentru putere in interiorul Partidului Socialist a condus la o serie de guverne cu scurta durata. In 1998 si 1999 mii de refugiati din Kosovo au intrat in Albania. In iunie, 2002, un candidat de compromis, Alfred Moisiu, un fost general si ministru al apararii, a fost ales urmasul Presedintelui Meidani. In alegerile parlamentare din iulie 2005, Sali Berisha, liderul Partidului Democrat a revenit la putere, in mare parte datorita luptelor interne ale socialistilor si a unei serii de scandaluri despre coruptia guvernului socialist al lui Nano.

Incepand cu anul 1990, Albania se orienteaza inspre vest, fiind acceptata in Consiliul Europei si cerand statut de membru in NATO. Multi muncitori albanezi continua sa emigreze in Grecia, Italia si America de Nord. Albania, la fel ca si alte state ex-comuniste, se afla la moment intr-o stare de tranzitie de la un guvern totalitar si o economie controlata de stat la o piata libera si un sistem de guvernare democratic.

10 Grecia

Drapel Stema Harta

Capitala Atena
Limba oficiala : Greaca

Sistem politic : republica  

Presedinte : Karolos Papoulias  

Prim-ministru : Kstas Karamanls

Independenta : Fata de Imperiul Otoman 25 martie

Moneda : Euro (EUR)

Istorie

Tarmurile Marii Egee au vazut dezvoltarea primelor civilizatii europene, si anume cele ale minoanilor si miceenilor. Dupa ce acestea au inceput sa cada, a urmat o Era Neagra pana in 810 i.C., cand a aparut o noua civilizatie elena. A fost Grecia oraselor-state care stabilea colonii in Mediterana, care rezista invaziilor persilor si a carei cultura va fi baza civilizatiei elene, dupa caderea imperiului lui Alexandru cel Mare (rege al Macedoniei).

Aceasta cultura a avut o influenta majora asupra romanilor, care desi au reusit sa treaca de armata greceasca decazuta in 168 i.C., au fost cuceriti ei insisi de civilizatie. Pe cand era o provincie a Imperiului Roman, Grecia domina cultura Mediteranei de est, iar cand imperiul s-a impartit in doua, Imperiul Roman de Rasarit sau Bizantin, cu centrul la Constantinopol, a primit o natura greceasca. Din secolul IV pana in secolul XV, Imperiul Roman de Rasarit a supravietuit atacurilor din vest si din est, pana cand pe 29 mai , Constantinopulul a cazut in fata otomanilor.

Domnia otomana se va pastra pana in cand grecii isi declara independenta. Dupa incheierea Razboiul Grec de Independeta in , Grecia alege calea unei monarhii, infiintandu-se Regatul Greciei ( ). In secolul XIX si la inceputul secolului XX, Grecia incearca sa-si insuseasca populatia vorbitoare de greaca din Imperiul Otoman, crescand incetul cu incetul in teritoriu si populatie, pana in , cand ajuge la marimea sa de astazi.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Grecia a trecut printr-un razboi civil ce a durat pana in , dupa care a aderat la NATO in Pe 21 aprilie armata a preluat puterea in urma unei lovituri de stat, formand asa-numitul Regim al Coloneilor. In regimul a abolit monarhia greaca. Problema Ciprului a dus la prabusirea dictaturii militare in si la stabilirea unei republici democratice in , dupa un plebiscit Grecia a aderat la Uniunea Europeana in si a adoptat euro ca moneda in (vezi Monedele euro grecesti).

Turcia

Drapel Stema Harta

Capitala: Ankara

Limba oficiala Turca

Sistem politic :Republica

Presedinte : Abdullah Gl  

Prim-ministru : Recep Tayyip Erdoğan

Independenta  : 23 aprilie 1920 Crearea Parlamentului 9 octombrie 1923 Declararea Republicii 

Moneda  Lira Turceasca

Istorie

Republica Turcia a fost intemeiata la 29 octombrie din ramasitele Imperiului Otoman. Originile Turciei moderne incep odata cu sosirea triburilor turce in Anatolia in secolul al 11-lea. In urma infrangerii turcilor selgiucizi de catre mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii otomane sa devina o forta importanta in regiune. In secolul al 16-lea, ajuns la intinderea maxima, Imperiul Otoman acoperea Anatolia Africa de Nord Orientul Apropiat, Europa de sud-est si Caucazul. Dupa infrangerea suferita in primul razboi mondial, puterile invingatoare au cautat impartirea imperiului prin Tratatul de la Svres Cu sprijinul aliatilor, Grecia a invadat si ocupat orasul Izmir, in conformitate cu Tratatul. La 19 mai a fost initiata o miscare nationalista sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk Pasa, un comandant militar care s-a distins in cursul bataliei de la Gallipoli. Kemal Pasa a incercat revocarea termenilor tratatului semnati de sultan la Istanbul, mobilizand fiecare parte a societatii turcesti, in ceea ce a devenit razboiul turc de independenta (in turca: Kurtulus Savası).

La 18 septembrie , armatele de ocupatie ale Antantei au fost invinse si tara eliberata. A urmat abdicarea sultanului la 1 noiembrie , astfel incheindu-se 631 de ani de stapanire otomana. In 1923 Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a primit supranumele de Atatrk (insemnand Parintele Turciei) si a devenit primul presedinte al tarii. El a instituit mai multe reforme care au modernizat Turcia, desprinzand-o de trecutul ei otoman.

In prezent exista conflicte interne cu populatia kurda care lupta pentru un declararea unui stat independent.

3 Structura zonei mediteraneene pe coasta estica

3.1 Siria

Drapel Stema Harta

Capitala : Damasc
Limba oficiala : limba araba

Sistem politic : republica  

Presedinte : Bashar al-Assad  

Prim ministru : Muhammad Naji al-Otari

Independenta :17 aprilie  

Moneda : Lira siriana

Istorie

Istoric vorbind, Siria Mare cuprindea teritoriile Libanului, Israelului, Palestinei, Iordaniei si o mica portiune din Antiohia. In vechime, orasele sale de coasta au devenit puternice porturi feniciene, iar de-a lungul Antichitatii teritoriile i-au fost, rand pe rand, anexate de imperiile egiptean, persan si roman

In 1174, o data cu invazia araba, garnizoanele crestine ale cruciatilor s-au retras din calea lui Saladin, lasand sub comanda califului teritorii vaste. Insa nici arabii si nici crestinii nu au putut tine piept Imperiului Otoman, care a cucerit si a administrat teritoriile siriene din 1516 si pana la destramarea sa, la sfarsitul primului Razboi Mondial. Intrata, impreuna cu Libanul, sub tutela Frantei, Siria a cunoscut o lunga perioada de instabilitate, continuata chiar si dupa cucerirea independentei. Ordinea a venit o data cu instalarea la putere a liderului partidului Baas, Hafez al-Assad, unul dintre cei mai controversati sefi de stat ai secolului XX. Restul e istorie moderna.

Astazi, teritoriul Siriei se imparte, de la vest la est, in patru zone geografice: fasia litorala ( la nord de Turcia la sud de Liban), lantul muntos (numit Jebel -Nasisizza), stepa cultivata din centrul tarii (unde sunt situate principalele orase ale Siriei, Damasc si Alep) si desertul (care stapaneste tot estul tari, pina la granita cu Irakul).

3.2 Liban

Drapel Stema Harta

Capitala Beirut

Limba oficiala : araba

Sistem politic : Republica

Presedinte : post vacant din 23 noiembrie

Prim-ministru Fouad Siniora

Independenta :decl. 26 noiembrie recunoscuta 22 noiembrie

Istorie

Unii evrei care au luptat aici spun ca Libanul este mai frumos decat Israelul. In zilele noastre, aceasta tara recunoaste optsprezece comunitati etnico-confesionale in mod oficial. Dintre acestia, ii putem enumera pe maroniti, greco-ortodocsi, ortodocsi armeni, catolici armeni, romano-catolici, protestanti, druzi, siiti, suniti etc. Cam 40% din populatie este crestina, cel mai mare procent intr-o tara araba.

La baza formarii acestei diversitati sta fractionarea timpurie a bisericii crestine din rasarit si a cultului islamic, persecutiilor si antagonismului dintre diverse ramuri, izolarea geografica, dar si numeroasele navaliri si ocupatii straine cunoscute de pamantul Libanului in decursul vremurilor. La Beirut, unde exista un amalgam de populatii, cartierele locuite de o anumita comunitate se disting intre ele.

Diversitatea confesionala musulmana ii cuprinde pe suniti, siiti si druzi. De siiti si suniti am auzit cu totii, dar putini stiu care sunt ideologiile care ii separa. Doctrina comunitatii sunite (sunna = traditie) cuprinde spusele si gandurile lui Mahomed, dar si toate amintirile si marturiile despre profet ale contemporanilor sai, transmise din tata in fiu. In general, sunitii traiesc in marile orase de pe litoralul Marii Mediterane (Beirut, Saida, Tripoli). Din comunitatea siita fac parte partizanii sectanti ai lui Ali, var si ginere al profetului, ucis de adversari politici. Siitii considera legitime exclusiv amintirile lui Mahomed transmise direct prin membrii familiei sale.

Comunitatea siita formeaza majoritatea populatiei sarace a Libanului, locuind in sate modeste, dispunand de proprietati modeste, iar o mare parte dintre ei sunt simpli muncitori agricoli. S-au stabilit in campia Bekaa, sudul si nordul Libanului. In urma conflictelor din 2006 din sudul Libanului, multi dintre ei s-au refugiat la periferiile Beirutului, unde traiesc in conditii vitrege.

Dintre aceste doua comunitati, de-a lungul vremii, cei oprimati au fost indeosebi siitii, iar Hezbollah a aparut ca aparator al acestora, nu doar ca militie, dar si ca partid politic cu drepturi depline. Majoritatea abordarilor mass media asupra Hezbollah se leaga de influenta Siriei, care ar tine fraiele miscarii in scopuri proprii, ca sustinator si ca membru fondator. De fapt, Hezbollah s-a nascut in timpul razboiului civil, iar astazi pare a fi mai legat de Iran.

Totusi, miscarea a adus tensiuni in relatia Siria - Iran tocmai pentru ca are o agenda proprie: la ultimele alegeri, nu a acceptat pe listele sale candidati propusi de Damasc. Siria ofera canale pentru transportul de arme iraniene spre Hezbollah, dar influenta sa in Liban are mai degraba de-a face cu alt partid siit, Amal, si cu clanurile si familiile crestine ori sunnite prosiriene.

In epoca moderna, Libanul a fost administrat de Franta, in numele Ligii Natiunilor, intre cele doua razboaie mondiale. In 1941, la 22 noiembrie, Libanul si-a proclamat independenta. Sistemul politico-administrativ avea si continua sa aiba la temelie un asa-numit Pact National o lege nescrisa - concluzionat intre crestinii maroniti si musulmanii suniti la sfarsitul Mandatului francez.

Pactul reglementa proportia participarii confesiunilor religioase la conducerea tarii: in Parlament, la sase crestini reveneau cinci musulmani, seful statului trebuia sa fie crestin maronit, primul ministru - musulman sunit, iar presedintele parlamentului - musulman siit. Sistemul a functionat pana in 1975, iar libanezii au construit o Elvetie a Orientului Mijlociu, un exemplu de prosperitate.

Din pacate insa, pozitia geografica strategica i-a adus ghinion inca din primii ani ai independentei. In 1948, Egiptul, Siria, Iordania, Libanul, Arabia Saudita si Irakul refuza sa accepte impartirea Palestinei intre un stat arab si unul evreu si invadeaza noul stat Israel cu scopul de a-l distruge, declansand astfel primul razboi arabo-israelian.

Coalitia statelor arabe este infranta. Armistitiul se incheie in aprilie 1949, iar peste 100.000 de palestinieni se refugiaza in Liban. Multi considera ca acestia sunt responsabili, in mare masura, pentru conflictele interstatale, inclusiv pentru razboiul civil devastator dintre 1975 si 1990.

Pana in 1975, s-au refugiat in Liban peste 300.000 de palestinieni. De data aceasta, sunt condusi de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, via Yasser Arafat, proaspat izgoniti din Iordania. Stabilindu-si cartierul general in sudul tarii, OEP controleaza regiunea si lanseaza atacuri impotriva armatei israeliene, amplificand in acelasi timp tensiunile deja existente dintre diversele grupari religioase libaneze. Astfel izbucneste razboiul civil intre crestinii maroniti si musulmani. OEP sprijina militiile musulmane sunite, in timp ce Israelul acorda sprijin crestinilor libanezi. In 1976, Liga Araba aproba cererea Siriei de a interveni in Liban pentru a restaura pacea, si 40.000 de soldati sirieni intra in teritoriu, oprind luptele pentru moment.

Vechea Fenicie, cu 4 milioane de locuitori, a pierdut in 15 ani de razboi cel putin 150.000 de vieti omenesti si miliarde de dolari. Evolutia razboiului a cunoscut cele mai ciudate situatii: la inceput, s-au batut crestinii cu musulmanii, apoi crestinii intre ei, dar nici musulmanii nu s-au lasat mai prejos. Lupta dintre suniti si siiti continua si astazi. Cine a mai intrat in acest dans al mortii? Trupele arabe de descurajare, armata israeliana, care a si ocupat Libanul in doua randuri 1978 si 1982 -, soldati sirieni, americani, francezi, britanici sub egida ONU etc. Plus palestinieni, prezenti in toate gruparile.

In 1985, Israelul se retrasese din majoritatea teritoriului libanez, pastrand partea de sud a tarii, controlata prin intermediul soldatilor proprii si a unei militii de supletivi libanezi, Armata Libanului de Sud. Rezistenta islamica a Hezbollah a preluat conducerea operatiunilor, chiar daca si alte contingente participau la lupta impotriva intrusului. Pentru prima oara, partidul s-a implicat politic in apararea si reprezentarea intereselor siitilor. Sudul Libanului a fost parasit de soldatii israelieni abia in 2000.

In 1990, razboiul civil a luat sfarsit, dupa semnarea, in anul precedent, a acordurilor de la Taif, care reafirmau o varianta a Pactului National, acordand mai multa putere primului-ministru si crescand numarul ministrilor musulmani din guvern. Raportul mandate populatie este puternic contestat, estimandu-se ca, la sfarsitul razboiului, musulmanii siiti reprezentau cel putin o treime din populatie. La primele alegeri, in 1992, multe dintre diferitele militii si-au regasit statutul de partid politic si au participat la alegeri.

Printre ele, si Hezbollah, care intentiona sa ia parte activ la sistemul politic, conservandu-si totusi armele in scopul continuarii campaniei sale de guerilla impotriva ocupatiei israeliene in sud, asa cum acordurile de la Taif autorizau. Hezbollah a obtinut opt locuri in Parlament, transformandu-se in cel mai important grup dintr-o adunare generala de o suta douacezi si opt de locuri, aliatii sai obtinand inca patru locuri. In Liban, partidul are o reputatie buna, fiind considerat chiar si de catre oponenti un partid curat si competent.

In 1993 si 1996, au loc alte confruntari armate intre militiile Hezbollah si armata israeliana, rezultatul insumand numeroase distrugeri in infrastructura si asa slabita si alti mii de refugiati. In 2004, o rezolutie ONU solicita retragerea trupelor siriene si dezarmarea militiilor. Siria refuza, dar dupa asasinarea primului-ministru libanez Rafiq al-Hariri, in februarie 2005, trebuie sa se supuna, ca urmare a presiunilor internationale si a demonstratiilor de amploare din Liban.

Dupa retragerea siriana, pozitia Hezbollah a fost descrisa si mai intens ca pro-siriana. Se pare insa ca retorica partidului a fost aleasa cu grija pentru a pastra impresia de pace si buna intelegere cu Siria, a carei retragere sa nu conduca la ruperea legaturilor cu Libanul si care sa se deruleze intr-o atmosfera de gratitudine fata de Siria.

In 2006, Hezbollahul recurge din nou la solutii extreme: rapeste doi soldati israelieni si propune un schimb de prizonieri militari evrei contra cateva mii de militanti libanezi din inchisorile israeliene. Premierul Ehud Olmert refuza si trimite armata sa isi recupereze camarazii. 900.000 de libanezi se refugiaza, iar circa 750 de civili, din care o treime copii, sunt ucisi.

3.3 Israel

Drapel Stema Harta

Capitala : Ierusalim
Limba oficiala : ebraica, araba

Sistem politic  

Presedinte: Shimon Peres  

Prim-ministru : Ehud Olmert

Independenta 14 mai

Moneda Shekel nou

Istorie

Proclamarea Statului Israel:

In fata reprezentantilor tuturor curentelor politice de la extrema dreapta la cea stanga, a fost citit actul de proclamare a Statului Israel, patria tuturor evreilor din lume, imediat dupa proclamarea statului s-a format cel dintai guvern sub presedentia domnului David Ben Gurion.

Inca se mai citea actul de proclamare a statului si s-a anuntat ca Statele Unite recunosc statul Israel de facto, iar URSS de jure si de facto. Duminica 16 mai profesorul Haim Weitzman a fost ales presedinte al statului Israel. Apoi pe rand, statul Israel a fost recunoscut de Polonia, Cehoslovacia, Uruguay, Romania si Finlanda.

In ziua de 14 mai, regele Arabiei Saudite, a declarat unui ziar londonez ca arabii sunt atat de multi incat pot sa inabuseasca intreg Israelul.

Sambata 15 mai, in timp ce in orele diminetii soseau primele vase cu olimi si cateva vase cu armament si munitie, portul Haifa a fost bombardat cumplit.

La 20 mai apar pe cerul lumii primele avioane israeliene de lupta. In aceeasi zi, aceste avioane bombardeaza Aman, Damasc si Alexandria. Din acest moment incep luptele pe front.

La 23 martie a fost semnat acordul de armistitiu intre Israel si Liban, la 3 aprilie a fost semnat acordul de armistitiu cu Transiordania si la 20 iulie cu Siria.

Dupa razboiul independentei:

Imediat dupa semnarea acordurilor de armistitiu guvernul israelian a desfasurat o politica de transformare a acordurilor de armistitiu in tratate de pace. Singurul sef de stat care a acceptat punctul de vedere israelian era emirul Abdalah al Transiordaniei. In schimbul pacii el putea sa capete un port liber la Haifa. Tratativele cu el erau foarte avansate, dar el a fost asasinat la 20 iulie si tratativele au incetat.

Faptul, e una dintre consecintele razboiului de independenta, a fost ca impartirea Eretz Israelului de la 29 noiembrie 1947 a fost anulata si ONU a recunoscut granitele iesite din razboi si ca stare de fapt Ierusalimul impartit intre Israel si Iordania. In aceasta calitate Israelul a fost primit la ONU.

In timp ce Israelul se organiza si facea fata unei aliate, de mari proportii, care a provocat o grea criza economica, continua totusi sa se dezvolte. Pentru marirea terenurilor agricole si pentru a insanatosi nordul tarii in care bantuiau endemic frigurile, din cauza lacului Hule, s-a hotarat secarea acestui lac, al carui fund sa fie destinat agriculturii. Siria a protestat cerand oprirea lucrarilor, sub cuvant ca acest fapt va da avantaj militar Israelului.

De altfel, orice lucrare planificata, pentru ameliorarea situatiei terenurilor agricole din Israel provoca proteste arabe. In 1953 cand au inceput lucrarile de construire a marii conducte, menite a transfera plusul de apa din nordul tarii inspre sud, sirienii au protestat din nou.

Cand Consiliul de Securitate era pe punctul de a se pronunta in favoare acestui protest, Uniunea Sovietica s-a opus.

Campania din Sinai:

In anul 1956 atmosfera se tensionase la toate granitele. Egiptul organizase un front rasaritean pentru atacarea Israelului, compus din Siria, Iordania si Irak, in timp ce armata egipteana urma sa atace de la vest.

In timp ce razboiul incepuse fortele israeliene au actionat dupa un plan strategic bine pus la punct, un plan care se realiza printr-o desavarsita colaborare, intre fortele terestre, maritime si aeriene.

In a cincea zi de razboi au inceput tratativele, care au fost indelungate, dar in cele din urma conditiile Israelului au fost acceptate, iar pe teritoriul egiptean, de-a lungul granitei, au fost instalate trupe ale ONU.

Incidentele de granita cu represalii inregistrate in deceniul ce a urmat au avut tot timpul un caracter local.

Razboiul de sase zile:

In anul 1967, Uniunea Sovietica a inceput o ciudata raspandire de stiri, potrivit carora Israelul s-ar pregati sa ocupe Siria.

Dupa un timp s-a detectat o incercare siriana de atacare cu tancuri a satelor Mahnaim si Sear Isuv care a fost respinsa de mica forta de rezervisti aflata in aceste localitati.

Israelul in acest timp n-a dat nici un comunicat dupa ce primul ministru Levy Eskol si ministrul Apararii Mose Daian, au anuntat ca sunt in razboi cu Egiptul. Abia in noaptea de luni 5 iunie s-a dat primul comunicat oficial referitor la distrugerea intregii aviatii arabe, scoaterea din functiune a tuturor aerodromurilor si inaintarea terestra in Gaza si Sinai.

A doua zi iordanienii au ocupat resedinta observatorilor ONU din Ierusalim. Faptul a provocat imediata interventie a armatei israeliene, care a gonit armata iordaniana din cladirile si teritoriul ocupat si cu aceasta s-a deschis si al doilea front de lupta contra Iordaniei.

Joi 8 iunie s-a anuntat ca trupele israeliene au ocupat tot Siniul si au ajuns la Suez.

Abia vineri fata de bombardamentele intensive de pe pozitiile siriene de pe muntele Golan,s-a hotarat lichidarea acestor focare de agresiune.

Intre timp se intrunise Consiliul de Securitate care in unanimitate a votat o rezolutie de incetare a focului, care a fost acceptata mai intai de Egipt, Iordani si Israel, iar apoi sambata de Siria.

Razboiul de uzura:

Incercarile de lichidare a razboiului prin incheierea unei paci durabile s-au manifestat la ONU si in noiembrie dupa lungi dezbateri in Consiliul de Securitate a fost votata rezolutia 242 prin care se propune retragerea Israelului 'din teritorii ocupate pe granite sigure si recunoscute', dupa incheierea unui tratat de pace.

Situatia a ramas insa neschimbata. In mai 1972 frontul egiptean si israelian continua a fi pe aceleasi pozitii ca la sfarsitul razboiului de sase zile.

Razboiul Teroristilor:

Imediat dupa incetarea focului au inceput sa se inregistreze in tara actiuni teroriste arabe, in diferite localitati. Organele de securitate israeliene au intervenit cu eficacitate, iar organizatiile teroriste din Iehuda si Somron au fost lichidate si actiunile lor diminuate aproape de zero.

In politica antiterorista a Israelului s-a tinut seama de principiul ca tara din care vin teroristii e responsabila pentru actiunile lor. Tarile din care veneau erau Iordania si Liban. Israelul a distrus comandamentele organizatiilor teroriste si a pus capat stapanirii acestora.

Tarile arabe au condamnat Iordania pentru inlaturarea teroristilor din regiunile in care se considerau stapani, dar Iordania prefera aceasta condamnare, unor actiuni militare israeliene.

4 Pe coasta sudica

Egipt

Drapel Stema Harta

Capitala Cairo

Limba oficiala : Araba

Presedinte : Hosni Mubarak

Prim-ministru : Atef Ebeid

Independenta fata de Regatul Unit : 28 februarie

Moneda : lira (EGP)

Istorie

Mi r, numele arabic oficial al Egiptului, este de origine Semitica, insemnand probabil 'o tara' sau 'un stat'. Numele Egipt isi are originea in latinul Aegyptus derivat din cuvantul grecesc antic Α γύπτος 'aiguptos', care la randu-i este derivat din antica fraza egipteana wt-k3-pt ('Hut ka Ptah'), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.

Regularitatea si bogatia revarsarilor Nilului, precum si o oarecare izolare determinata de deserturile din est si vest, au condus la dezvoltarea uneia din cele mai importante civilizatii ale antichitatii. Pe Valea Nilului, stransa intre maluri inalte si stancoase, s-a faurit, cu multe milenii inaintea erei noastre o veche civilizatie a lumii mediteraniene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne infatiseaza cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, inzestrat cu o administratie, o fiscalitate, o justitie si o armata comparabile cu cele ce-au luat nastere mai apoi in tarile de pe toate continentele, inainte si dupa era noastra. Dar lumea Egiptului antic a zamislit o cultura spirituala scanteietoare pe care o admirau grecii vechi si romanii care se minunau precum fac azi multimile de turisti, sa contemple templele, piramidele sau obeliscurile inaltate de faraoni si supusii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 i.Ch, fiind stapanit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes si Ramses, prin cucerirea Africii si Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativa, a cazut sub dominatia persanilor, in 595 i.Ch. si cucerit apoi de Alexandru cel mare in 320 i.Ch.

Sfinxul si Piramida lui Keops de la Giza

Nu numai arta egipteana si monumentele colosale au atras prin frumusetea tainica si prin splendoarea lor enigmatica pe grecii vechi si pe romani ca si pe noi cei de azi ; calatorii veneau sa gaseasca mai cu seama cultura egipteana, 'intelepciunea egipteana' pe care au cunoscut-o Thales Pitagora Herodot Platon Solon Licurg sau Plutarh

4.2 Libia

Drapel Stema Harta

Capitala : Tripoli

Limba oficiala: araba

Sistem politic

Sef de Stat  Muammar al-Gaddafi

Prim-ministru :Baghdadi Mahmudi

Independenta : 24 decembrie  

Moneda : Dinarul

Istorie

Primele indicatii care apar in istorie de Libia, se refera la libienii mercenari angajati de catre anticul Egipt, in primul mileniu i.Hr. Deasemenea armata lui Hannibal Barca cartaginezul, angajeza libieni, mai tarziu acesti mercenari vor constitui partea cea mai puternica infanterie sale in faimosa sa expeditie pentru a peninsula italiana de peste Alpi. Coasta tarii a fost vizitata de catre greci si fenicieni, iar mai tarziu, dominata de Imperiul Roman Regatul Vandal Genseric Imperiul Bizantin, arabi si Imperiul Otoman

In 1912, Libia a fost invadata de catre Italia. Pana atunci, din cauza valorii economice reduse si a pozitiei strategice putin importanta (fiind controlata de sefii beduini) au scapat de voracitatea puterilor imperiale din Europa, dar italienii, care a vrut sa creeze un imperiu colonial, nu a avut nici un teren mai bun pe care sa-l invadeaze, la acest lucru s-a adaugat proximitatea geografica a teritoriului cu peninsula italiana. Dominatia italiana asupra Libiei, a durat pana la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, in conflagratie teritoriul a fost martor la lupta intre Africa Korps de Rommel, de partea Axei, si a trupelor lui Montgomery, a Marii Britanii.

La sfarsitul razboiului aliatii nu au convenit cu privire la viitorul fostei colonii italiene. In acel moment era un teritoriu de cinci ori mai mare decat Italia sine. Cu toate acestea, populatia nu depasea un milion de locuitori, ceea ce a reprezenta o destinatie potrivita pentru restul populatiei din Italia, care a inceput cautarea de noi locuri la care sa emigreze dupa razboi. De neincredere intre Vest si Uniunea Sovietica face ca ONU sa decida si sa acorde independenta acestei tari, lasand-o in mainile regelui Idris.

Astfel, Libia devine prima colonie africana, care obtine independenta. Mai tarziu puterile europene regreta acest fapt, deoarece a ajutat sa puna in miscare diferite colonii africane in lupta pentru independenta. In plus fata de acesta a pierdut ultima sansa de a construi un stat in stil european pe coasta de sud a mediteranei.

In prezent, Libia este guvernata de propriile persoane prin intermediul unui sistem pseudo-democratic. Muammar Al-Kadhafi (exista peste treizeci de moduri de a transcribe nume in caractere latine), ramane figura emblematica si lider al revolutiei, desi nu are nici un post in guvern. Intr-adevar, Muammar Al-Kadhafi a introdus un sistem de guvernul socialist, a proclamat cunoscuta Jamahiriya (statul maselor) care pretinde de a fi un sistem de regulare directa, exercitarea puterii poporului prin implicarea directa si un rol important in procesul de luare a deciziilor (poder populare ), in realitate este o dictatura personala. Apara a pan-Arabismul si islamul, Kadhafi a sponsorizat actiuni impotriva tarilor occidentale si SUA. In urma acestor acte Ronald Reagan, a ordonat bombardarea capitalei Tripoli si Benghazi, cele doua principale orase, din anul 1986. Pe langa bombardarea bazelor militare, in aceste actiuni au fost ucisi mai multi civili, inclusiv o fiica adoptiva a lui Al-Kadhafi, Jana.

La sfarsitul anilor 80 din secolului al XX-lea doua avioane civile explodeaza ca urmare a unor atacuri teroriste, unul in Regatul Unit al Marii Britanii (Lockerbie bombing) si unul in Africa (atacuri asupra zborului UTA 772). Statele Unite Marea Britanie si Franta au acuzat Libia de aceste actiuni si au intreprins o serie de sanctiuni care sa conduca la izolarea tarii.

Mai mult decat atat, Uniunea Africana a fost formata in martie 2001, in timpul unei ceremonii care a avut loc in orasul libian Syrte

In 2003 guvernul libian si-a recunoscut responsabilitatea pentru atacuri si de a ajunge la acorduri prin care se angajeaza sa compenseze familiile victimelor din cele doua avioane. Ca rezultat, s-au ridicat sanctiunile care exista pentru aceasta tara.

4.3 Tunisia

Drapel Stema Harta

Capitala :Tunis

Limba oficiala : limba araba

Sistem politic

Presedinte Zine: El Abidine Ben Ali  

Prim-ministru : Mohamed Ghannouchi

Independenta : 20 martie  

Moneda Dinarul Tunisian

Istorie

814 IEN Intemeierea Cartaginei de catre colonistii fenicieni condusi de regina Dido

264 - 146 IEN Razboaiele punice : 3 razboaie cu Roma inclusiv expeditia cu elefanti a lui Hanibal peste muntii Alpi (218-202 IEN) care s-a incheiat cu infrangerea Cartaginei.

146 IEN - 439 EN - Intemeierea primei colonii romane Africa si atasarea ei la imperiul roman

Cucerirea Cartaginei de catre Vandali

- Cucerirea Cartaginei de catre Bizant

- Inceputul perioadei arabe-islamice.Uqba lbn Nafi intemeiaza Kairouan in 670.
Cucerirea Cartaginei de catre arabi in 698.

- Expansiunea Islamului si intemeierea dinastiei Aghlabid (construirea moscheei Zitouna in Tunis).

- Dinastiile Fatimida si Zirida Intemeierea Mahdiei in 921.

1159 1230 - Dinastia Almohad unifica tarile Maghrebiene si Andaluzia musulmana.

- Familia Hafsid se rupe de dinastia Almohad si stabileste o noua dinastie cu centrul la Tunis

Tunisia devine parte a imperiului Otoman

Dinastia Husseinita

Protectoratul Francez (stabilit la 12 Mai 1881). Rezistenta anti-coloniala condusa in principal de partidul Neo-Destour, a rezistat aproape intreaga perioada de 75 de ani cat a durat dominatia franceza.

1956 (20 Martie) Independenta fata de Franta

1957 (25 Iulie) - Proclamarea republicii. Habib Bourguiba devine primul presedinte al Tunisiei independente.

1959 (1 Iunie) - Adoptarea primei constitutii a Republicii Tunisia

1963 (15 Octombrie) Franta evacueaza Bizerta, ultima lor baza in Tunisia.

1987 (7 Noiembrie) - in conformitate cu constitutia, Prim-Ministrul Zine El Abidine Ben Ali succede Presedintelui Habib Bourguiba care este declarat, de catre medicii sai, incapabil sa-si mai asume responsabilitatile oficiale. Presedintele Zine El Abidine Ben Ali este validat de parlament.

1989 (2 Aprilie) - Alegeri prezidentiale si legislative. Zine El Abidine Ben Ali este ales presedinte.

1994 (20 Martie) - Alegeri prezidentiale si legislative. Realegerea presedintelui Ben Ali si accesul opozitiei in parlament, pentru prima data in istoria Tunisiei independente.

1999 (24 Octombrie) - -Dupa primele alegeri prezidentiale contestate vreodata in istoria Tunisiei, presedintele Ben Ali este reales, de catre o majoritate covarsitoare, pentru al 3-lea mandat.

2002 (26 Mai) - Reforma constitutionala majora adoptata prin referendum popular.

4.4 Algeria

Drapel Stema Harta

Capitala : Alger

Limba oficiala: limba araba;

Limbi nationale: limba araba si limba berbera (Tamazight) si neoficial, dar folosita in administratie limba franceza

Sistem politic : republica islamica  

Presedinte : Abdelaziz Bouteflika

Prim ministru : Abdelaziz Belkhadem

Independenta:fata de Franta 5 iulie  

Moneda : Dinarul algerian (DA) = 100 centime

Istorie

Populatia nativa berbera din Algeria a trait sub ocupatie straina multi din ultimii trei mii de ani. Fenicienii (1000 i.Hr.) si Imperiul Roman (200 i.Hr.) au fost cei mai importanti dintre acestia pana la sosirea arabilor in secolul al VIII-lea. Un fapt mai putin cunoscut este ca dinastia berbera Fatimid originara din Algeria a cucerit Egiptul dar a abandonat curand dupa Africa de Nord^{[necesita citare]}.

Algeria a fost integrata Imperiului Otoman de Khair ad-Din si fratele sau Aruj care a facut din coastele tarii o baza pentru corsari; acestia au intrat in Alger in anii 1600, dupa ce centrul lor de activitate s-a mutat la Tripoli, in Libia. In timpul Primului si celui de-al Doilea Razboi Barbar cu Statele Unite ale Americii acesti pirati au atacat vasele din Marea Mediterana. Sub pretextul unui dispret asupra consulului lor, francezii au invadat tara in ; oricum, rezistenta intensa din partea unor asa de mare personalitati precum emirul Abd el-Kader a reusit sa impiedice cucerirea rapida, tehnic finalizata doar in anii 1900 cand ultimul Tuareg a fost cucerit.

Intre timp, francezii au facut Algeria parte integranta din Franta, statut care s-a sfasit doar la caderea celei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori din Franta, Italia, Spania si Malta s-au mutat peste Mediterana pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coasta si au ocupat cele mai bogate parti ale oraselor algeriene, beneficiind de confiscarea tinuturilor comunale realizata de guvernarea franceza. Persoanele cu descendenti europeni (asa numitii pieds-noirs) cat si evreii algerieni nativi au fost cetateni francezi de la sfarsitul secolului al XIX-lea; in constrast cu aceasta, marea majoritate de musulmani algerieni au ramas in afara legilor franceze si nu au posedat nici cetatenia si nici dreptul de a vota; desi au putut cere cetatenia totala incepand cu 1865, doar putini au ales aceasta miscare.

In , Frontul National de Eliberare (FLN) a lansat Razboiul Algerian de Independenta, un razboi de gherila; dupa aproape un deceniu de lupte urbane si rurale, au reusit sa-i invinga pe francezi in . Majoritatea din cei 1.025.000 de pieds-noirs, precum si 91.000 harkis (Musulmani algerieni pro-Franta care serveau in armata franceza), impreuna formand aproape 10% din populatie in , au parasit Algeria pentru a se stabili in Franta, in doar cateva luni, la mijlocul acelui an.

Primul presedinte algerian, conducatorul FLN Ahmed Ben Bella, a fost inlocuit de fostul sau aliat, ministrul apararii Houari Boumdinne in . Tara s-a bucurat apoi de 25 de ani de stabilitate relativa sub socialismul unipartid al lui Boumdinne si a succesorilor acestuia.

In , Algeria a avut parte de un violent razboi civil dupa ce armata a incercat sa nu permita unui partid politic islamist, Frontul Salvarii Islamice sa preia puterea ca urmare a primelor alegeri multi-partid din tara. Mai mult de o suta de mii de persoane au fost ucise, majoritatea in masacre ale civililor provocate de grupuri de gherila sau Grupul Islamic Inarmat

4.5 Maroc

Drapel Stema Harta

Capitala : Rabat

Limba oficiala : Araba

Sistem politic : Monarhie constitutionala  

Rege : Mohammed VI  -

Prim Ministru : Abbass El Fassi

Moneda : dirham

Istorie

Istoria Marocului incepe in secolul IV i.Hr., in antichitate, cand aici locuiau triburi de berberi (numizi) care intemeiaza regatul Mauritaniei, fiind treptat influentat de civilizatiile feniciene si cartagineze. Intre sec. I V d.Hr., Marocul este o colonie romana, iar intre anii 700-710 este cucerit de arabi care impun islamizarea triburilor berbere, evreilor, crestinilor si animistilor. In sec. VIII-XVII se succed mai multe dinastii.

In anul 1912, Franta isi impune protectoratul, cu permisiunea sultanului Moulay Abd al Hafid.

La 2 martie 1956, Marocul isi proclama independenta, iar la 14 august 1957 se proclama regat.

Principalele surse ale economiei marocane sunt: agricultura, fosfatii, turismul si vanzarile de peste si fructe de mare. Industria si mineritul contribuie la aproximativ 1/3 din PIB. Marocul este al treilea producator de fosfati din lume, dupa SUA si China.

5 Insule

Cele mai importante insule sunt:

Cipru Creta si Rodos in est;

Sardinia, Corsica, Sicilia si Malta in centru;

Mallorca si Minorca in vest.

Dintre aceste insule, Malta si Cipru sunt natiuni insulare.

6 Propunerea lui Sarkozy legata de Uniunea Mediteraneana

Presedintele francez Nicholas Sarkozy, care si-a exprimat cu hotarare opozitia fata de aderarea Turciei la UE, a sugerat formarea unei Uniuni Mediteraneene ca alternativa. Aceasta va reuni tarile din Europa, Orientul Mijlociu si Africa de Nord care au deschidere la Marea Mediteraneana intr-o comunitate economica dupa modelul fazei incipiente a Uniunii Europene. Propunerea a devenit subiect de dezbateri aprinse in Europa si in lume.

Ideea unei Uniuni Mediteraneene nu este noua. Aceasta circula in randul tarilor europene de peste un deceniu. Totusi, Turcia nu a fost niciodata o tema centrala in discutii -- acestea concentrandu-se asupra solutionarii problemelor legate de imigratia in Europa si de sporirea extremismului islamic in randul tarilor africane si arabe din regiune. Criticii propunerii declara ca Sarkozy cauta pur si simplu un pretext convenabil pentru a impiedica aderarea Turciei si altor tari candidate din Balcani la UE.

Cu toate acestea, propunerea acestuia se bucura de sprijin. O aprobare sonora a venit din partea presedintelui egiptean, Hosni Mubarak. 'Personal, cred ca este o propunere excelenta, care trebuie studiata', a declarat Mubarak jurnalistilor dupa intrevederea avuta cu Sarkozy la Paris. 'Inca ne gandim la aceasta initiativa. Speram ca va reusi si credem ca este de asemenea in interesul tarilor nord-africane si al Europei', a afirmat el.

Un alt important membru UE, Spania, a facut un gest surprinzator in aceasta luna, prezentandu-si propria propunere privitoare la o Uniune Mediteraneana. 'A sosit momentul sa construim un spatiu geopolitic real prin infiintarea unei Uniuni Mediteraneene', scria ministrul spaniol de externe Miguel Angel Moratinos in El Pais.

Formata din state UE si tari mediteraneene, Uniunea ar avea un consiliu al sefilor de stat si guvern care sa stabileasca principiile politice strategice, consilii ministeriale, o Comisie Permanenta care ar actiona ca secretariat, o adunare parlamentara consolidata si chiar propria banca, a declarat Moratinos.

O asemenea organizatie ar putea prelua un rol important in regiune in solutionarea diferitelor probleme, de la chestiunile ecologice la imigratie, a afirmat el.

Unii au interpretat propunerea Spaniei ca pe o dovada ca Madridul incearca sa revina asupra sprijinului aratat timp indelungat fata de aderarea Turciei la UE. Cu toate acestea, diplomatii au clarificat pozitia tarii, subliniind faptul ca Spania nu vede in Uniunea Mediteraneana o alternativa la aderarea la UE. Spania, au explicat acestia, a sprijinit in mod traditional consolidarea dimensiunii mediteraneene a UE, iar sugestia lui Moratinos este conforma cu aceasta opinie.

Desi Franta si Spania sunt de acord cu ideea generala a unei uniuni regionale, acestea par sa aiba opinii diferite in legatura cu detaliile initiativei. Spania vede in aceasta o prelungire a Procesului Barcelona -- politica UE fata de statele mediteraneene.

Parteneriatul Euro-Mediteranean Barcelona, creat in 1995, la momentul culminant al procesului de pace israeliano-palestinian, a esuat din cauza incapacitatii de a solutiona conflictul arabo-israelian. Printre obiectivele sale se numarau promovarea cooperarii politice, economice si culturale, sprijinirea reformelor politice si economice din regiune si crearea unei zone mediteraneene de comert liber pana in 2010. Cu toate acestea, guvernele autoritare din sudul Marii Mediteraneene s-au aratat prea putin interesate pana acum de reformele politice si economice - acestea au evitat de fapt cooperarea stransa.

Spania declara ca planul sau este conceput pentru a depasi deficientele Procesului Barcelona si pentru ca UE sa se implice mai mult in regiune. Propunerea lui Sarkozy, dimpotriva, este considerata de multi o tentativa a Frantei de a-si spori propria influenta in Marea Mediteraneana prin limitarea Uniunii la statele de coasta, excluzand astfel rivalii sai europeni din acest proiect.

'Cred ca ideile lui Sarkozy sunt extrem de problematice daca le luati in serios', declara Michelle Emerson, asociat senior cercetator fellow la Centrul pentru Studii Politice Europene. Desi UE ar putea lua in considerare divizarea Politicii de Vecinatate intre ramurile de est si de sud, implementarea unei structuri separate a Uniunii Mediteraneene ar provoca probleme majore, argumenteaza ea.

'Sarkozy propune alte mecanisme pentru statele de pe litoralul Marii Mediteraneene, doar pentru statele de coasta aceasta ar provoca o mare dezordine in cadrul UE. Ar insemna subminarea si practic distrugerea Politicii de Vecinatate si Procesului Barcelona', declara Emerson. 'Ar submina de asemenea atat de multe instrumente practice ale competentelor UE, de exemplu in politica comerciala, politica ajutoarelor, justitie si afaceri interne pentru toate aceste lucruri din bazinul mediteraneean exista mecanisme bine stabilite in cadrul competentelor UE'.

Pe de alta parte, istoricul si scriitorul francez Alexandre Adler saluta Uniunea Mediteraneeana ca pe un potential punct de varf al diplomatiei franceze. In Le Figaro, el anticipeaza ca aceasta va transforma Procesul Barcelona al UE, va promova cooperarea intre tarile din Maghreb si va pune capat vechilor rivalitati. 'Noul mecanism sugereaza implicit ca diferitele sectoare geografice ale lumii musulmane fac parte din zone mai ample, pe care aceasta le imparte cu non-musulmanii', a afirmat el, adaugand ca Uniunea ar putea chiar oferi o solutie la conflictul israeliano-palestinian.

La randul sau, Ankara nu a exclus participarea, dar a subliniat faptul ca nici o Uniune Mediteraneana nu va fi o alternativa acceptabila la efortul depus timp 44 de ani de a deveni membru UE. Oficialii turci i-au cerut lui Sarkozy o propunere mai concreta.

Turcia a fost recunoscuta in mod oficial drept candidat UE in 1999. Negocierile de aderare la UE, care au inceput in urma cu doi ani, vor dura probabil cel putin un deceniu.

Alaturi de alte chestiuni, precum disputa cu Ciprul, obiectiile Frantei fata de aderarea Turciei au contribuit la incetinirea procesului. Chiar daca nu va fi incununata de succes, dezbaterea legata de infiintarea unei Uniuni Mediteraneene a readus in atentie relatia Turciei cu uniunea la care spera sa adere si evolutia acestei relatii. Ramane de vazut daca aceasta se va dovedi o dezbatere fructuoasa sau o sursa de ranchiuna.