Analiza comparativa a conceptiilor moderne despre stat

Analiza comparativa a conceptiilor moderne despre stat

Analiza comparativa a diverselor conceptii moderne despre stat trebuie sa urmareasca o serie de surse sau de factori de diferentiere teoretica a interpretarilor date institutiilor statale.

Principalii factori de diferentiere sunt urmatorii:

a. Idei sau ipoteze despre originea statului

O idee larg raspandita in epoca moderna este ca geneza statului ar fi fost strans legata de un acord politic si/sau social originar facut intre oameni, are ar fi realizat avantajele organizarii, ale constructiei unor institutii care sa reglementeze viata publica, ale existentei unor arbitri sau judecatori capabili sa transeze chestiunile conflictuale, sau ale unor structuri are sa se ocupe de bunastarea cetatenilor. Alte conceptii raporteaza geneza statului la cristalizarea anumitor raporturi de forte intre grupuri de oameni, la impunerea dominatiei unor elite asupra majoritatii sau chiar la impunerea unor grupuri de prada ca forte conducatoare. Conceptiile traditionaliste priveau statul ca pe un produs al vointei divine sau al unor factori naturali. Ideile despre ce anume ar trebui sa faca statul (care este rolul sau, care sunt atributiile sale, sfera si limitele actiunii sale) depind in foarte mare masura de adoptarea uneia sau alteia dintre aceste supozitii despre originea statului. De exemplu, interpretarile care leaga originile statului de un acord privind asigurarea securitatii tind sa atribuie institutiilor acestuia numai sarcini limitate (desfasurarea de activitati de justitie, politie), in timp ce interpretarile care atribuie statului o geneza legata de nevoia de a asigura conditiile necesare bunastarii cetatenilor tind sa dea institutiilor acestuia sarcini mult mai ample (de furnizare de bunuri si servicii, de organizare si dirijare a activitatilor etc.)

b.Idei despre scopul guvernarii. Acolo unde statului i se atribuie rolul de a asigura Binele (public si/sau individual), in mod firesc i se acorda si largi prerogative (necesare pentru indeplinirea optima a acestui rol); aceste prerogative pot merge pana la cota la care se lasa statului libertatea de a face orice pentru asigurarea Binelui (cazul unor regimuri revolutionare, care au atribuit organelor puterii deplina libertate de a restructura institutiile si chiar de a extermina anumite grupuri de oameni considerate periculoase pentru Binele public: dictatura iacobina din Franta, din ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, sau dictatura proletariatului din statele comuniste). Interpretarile sceptice cu privire la asigurarea Binelui (public si/sau individual) manifesta mari indoieli cu privire la insasi sensul ideii de Bine, acestea respingand angajarea ampla a institutiilor de stat in diverse intreprinderi sociale si politice presupuse a contribuia la bunastarea oamenilor sau la Binele public, sustinand ca aceste intrerprinderi sunt de fapt efectul impunerii unei idei de Bine apartinand unei minoritati asupra celorlalti cetateni.

c. Idei despre natura umana. Aici, conceptiile se diferentiaza dupa cum cere cu insistenta individualismul sau, dimpotriva, natura sociala sau comunitara a omului. Unele conceptii individualiste recunosc si existenta elementului comunitar in viata oamenilor, in timp ce altele imping individualismul la extrem, pana la a pretinde ca nu se poate face nici o comparatie intre indivizi, deoarece ei au nevoi diferite, preferinte diferite, fac alegeri diferite, dau valori diferite bunurilor. Au existat si conceptii colectiviste care negau sau minimalizau individualitatea umana, tratand nediferentiat, ca identice, nevoile, utilitatile, preferintele. Ele tind sa eseze oamenii pe exact acelasi plan (de nevoi, interese, preferinte), si sai considere subiecti docili ai unor mari activitati statale de satisfacere organizata a nevoilor, de asigurare planificata a bunastarii etc.

d. Idei despre relatiile interumane (de competitie, conflict de interese, de cooperare, de solidaritate). Daca relatiile innterumane sunt percepute ca fiind concurentiale sau conflictuale, se trage concluzia cu nici o persoana nu are alte obligatii fata de celelalte persoane decat cele pe care si le-a asumat explicit (contractual) - aceasta este interpretarea spre care tind conceptiile liberale radicale, si libertarianismul, de aici apre rolul major jucat de contractualism in gandirea moderna. Dimpotriva, daca relatiile interumane sunt percepute ca fiind cooperative, se poate trage concluzia ca persoanele au anumite datorii morale unele fata de altele (de a se ajuta reciproc, de a colabora, de a fi solidare), iar statul poate fi conceput si ca instrument al acestor raporturi de ajutor reciproc.

e. Idei despre posibilitatile si aria de performante posibile ale actului politic. În masura in care se considera ca interventia statala poate fi eficace in diverse domenii (economic, social, cultural etc), se naste tendinta de a atribui acestuia sarcinile cele mai ample in direcdtia dezvoltarii persoanelor si grupurilor. Daca exista scepticism fata de eficacitatea si eficienta interventiei statale se neaga statului rolul interventionist, accentandu-se asupra necesitatii ca persoanele si asociatiile voluntare sa abordeze problemele existente. Astfel, se sustine adesea ca birocratiile sunt ineficiente, costisitoare, conservatoare, si chiar ostile binelui public - de aici decurgand un scepticism generalizat fata de stat, ca structura institutionala bazata pe birocratii.

f. Idei despre natura si limitele cunoasterii. În masura in care se presupune ca datele necesare intelegerii si rezolvarii problemelor cetatenilor pot fi colectate si folosite corect de institutii publice (de tipul celor statale), se considera ca statul poate si trebuie sa se implice in rezolvarea acestor probleme. Daca insa informatiile sunt greu de colectat si inaccesibile, apare convingerea ca statul nu trebuie sa se implice in rezolvarea problemelor respective deoarece nu are nici o sansa de reusita. La polul opus, conceptiile etatiste (cum au fost, in secolul XX, atat national-socialismul, cat si comunismul) nici nu concepeau rezolvarea problemelor societatii (atat cele interne, cat si cele internationale, economice sau morale) altfel decat prin actiuni concertate ale organelor de stat.

g. Întelegea distinctiei public-privat. Dupa cum o serie intreaga de probleme si domenii de activitate sunt considerate a tine de sfera publica sau de cea privata, statului i se atribuie sau nu sarcini de rezolvat in acel domeniu sau categorie de probleme. Numeroase probleme de ordin privat erau percepute ca probleme de interes public, si statului i se atribuia sarcina de a le rezolva.

h. Convingeri morale.

Conceptia liberala despre stat

Conform conceptiei liberale statul nu trebuie sa urmareasca niciodata Binele concret (economic, social) al unor grupuri de cetateni, ci numai sa stabileasca un cadru legal precis in care fiecare sa-si urmareasca Binele propriu asa cum vrea si cum poate. Nici un stat modern nu are suficiente resurse pentru a satisface numeroasele deziderate economice sau sociale ale tuturor oamenilor care ar putea dori sprijin si ajutor. Satisfacerea acestor deziderate ar presupune sa existe "o fiinta generoasa si neobosita care isi spune stat si care sa aia paine pentru toate gurile, munca pentru toate proiectele, balsam pentru toate suferintele, sfaturi pentru nedumeririle, solutii pentru toate problemele, adevaruri pentru toate mintile, distractii pentru toate speciile de plictis, lapte pentru copii si vin pentru batrani, care ne satisface toate necesitatile, ne prevede toate dorintele, ne satisface intreaga curiozitate, ne corecteaza toate erorile, ne amendeaza toate greselile si ne absolva pe toti de aici inainte de nevoia de prevedere, prudenta, judecata, inteligenta, experienta, ordine, economie, cumpataresi sarguinta."[1]

Ca urmare, statul trebuie sa se dezintereseze de orice particularitati individuale sau de grup si sa garanteze doar cadrul in care fiecare poate sa-si caute singur solutiile sau satisfactiile dorite.

Conceptia liberala despre stat pleaca de la premisa ca interesele economice ale oamenilor se satisfac prin mecanismul pietei. Se presupune ca, urmarindu-si interesul personal, fiecare participant la jcoul pietei contribuie si la satisfacerea nevoilor globale.

Liberalismul sustine astfel ideea statului arbitru. Ca orice arbitru, statul trebuie sa-si pastreze integral neutralitatea fata de cetateni: el nu trebuie sa incerce a-i educa, forma, influenta sau ajuta, ci doar sa-i constranga la respectarea regulilor jocului social. Fiecare persoana ramane libera sa urmareasca propriul sau Bine, atata vreme cat nu impiedica eforturile celorlati de a face acelasi lucru. Singurul scop propriu al statului este acela de a asigura cetatenilor sai drepturile si libertatile necesare pentru atingerea scopurilor lor individuale:

"Nici o persoana si nici un grup de persoane nu are dreptul sa spuna unei alte fiinte omenesti aflate la varsta maturitatii sa nu faca cu viata sa ceea ce aceasta a decis sa faca spre propriul sau folos. Fiecare om este primul interesat de propriul sa bine, caci interesul pe care l-ar putea avea fata de acest bine orice alt om - exceptand cazurile in care e vorba de unn puternic atasament personal - este neinsemnat in comparatie cu cel pe care il are cel in cauza interesul pe care il are societatea fata de el ca persoana (lasand la o parte conduita lui fata de altii) este partial si cu totul indirect; in timp ce, cu privire la propriile simtaminte si propria situatie, cel mai obisnuit barbat, cea mai obisnuita femeie au mijloace de cunoastere ce depasesc nemasurat de mult pe cele pe care le-ar putea avea oricine altcineva."[2]

Drept urmare, statul nu este indreptatit sa organizeze si sa coordoneze viata economica sau sociala, sa dirijeze evolutia sociala catre anumite scopuri ori catre o anume stare finala.

Idealul unui stat care protejeaza drepturile si libertatile oamenilor impune ca activitatea institutiilor statale sa se limiteze la o activitate pur normativa care lasa indivizilor sarcina de a actiona spre propriul bine.

"Statul ar trebui se se autolimiteze la stabilirea de reguli care sa se aplice unor tipuri generale de situatii si sa ingaduie indivizilor libertatea, in toate momentele si locurile, deoarece numai indivizii implicati intr-o situatie particulara pot sa o cunoasca pe deplin si sa-si adapteze actiunile la imprejurarile concrete. Pentru a folosi in mod eficient in alcatuiarea de planuri cunoasterea de care dispun, indivizii trebuie sa fie in masura sa prevada actiunile statale ce ar putea afecta aceste planuri. Daca actiunile statului urmeaza insa sa fie previzibile, ele trebuie sa fie indrumate de reguli fixate independent de circumstantele concrete, care nu pot fi prevazute, nici luate in consideratie anticipat, iar efectele particulare ale unor asemenea prevederi legale vor fi imprevizibile. Daca, pe de alta parte,statul ar urma sa dirjeze actiunile individului, in asa fel incat sa realizeze scopuri particularem cursul actiunii lui urmeaza sa fie decis tinand cont de toate imperativele momentului si va fi, prin urmare, imprevizibil. De aici decurge constatarea familiara ca, pe masura ce statul planifica mai mult, cu atat mai dificila devine planificarea pe care si-o face individul."[3]

Ceea ce liberalismul nu admite este rolul redistributiv al statului adica rolul acestuia de a redirija sau realoca anumite resurse in favoarea unor grupuri defavorizate. Ostilitatea liberala fata de redistribuire este atat de puternica, incat anumiti ganditori radicali (libertarienii) au respins chiar si necesitatea acelei redistribuiri impuse de sarcina statului de a apara drepturile si libertatile cetatenesti. Aceasta a condus la o repudiere a statului minimal "deoarece statul-paznic de noapte pare sa fie redistributiv si sa-i constranga pe unii indivizi sa plateasca pentru protectia altora."[4]

Conceptia libertariana despre stat

Conform acestei conceptii, libertarienii pun in discutie insasi existenta statului, existenta justitiei, a apararii nationale de tip public, a monedei nationale. Ei revendica eliminarea acestora, si eventual, inlocuirea lor cu institutii de tip antreprenorial fata de care fiecare cetatean sa se afle in relatii pur contractuale.

Libertarianismul condamna statul, chiar si pe cel minimal, dedicat aparariiproprietatii, legii si drepturilor individuale, tip de stat admis de liberalii clasici, pentru ca recurge la redistribuiri de resurse.

În locul statului minimal, respins cu argumente care uneori se apropie de cele anarhiste, libertarienii propun un stat ultraminimal ( termenul folosit de Robert Nozick):

"Un stat ultraminimal pastreaza un monopol asupra intregii folosiri a fortei cu exceptia celei necesare pentru autoapararea imediata si, in felul acesta, exclude revansa privata (sau a unei organizatii) pentru nedreptate si cererea de compensatii: dar ofera protectie si asigura indeplinirea serviciilor numai acelora care cumpara de la ei protectia si politicile de constrangere."[5]

Conceptia conservatoare despre stat

Spre deosebire de conceptia liberala sau socialista, conservatorii considera ca statul sau guvernarea nu trebuie nici minimainterventie nici maxima implicare. Statul nu are menirea de a juca rolul unui arbitru sau de a realiza dreptatea absoluta in societate. Rolul guvernarii este acela de a rezolva probleme si de a satisface anumite nevoi imperioase ce apar la nivel global, scop in care trebuie sa impuna oamenilor si institutiilor anumite obligatii sau constrangeri.

Diferenta vizibila care distinge conservatorismul de alte doctrine politice o reprezinta accentul pus pe constrangere si exercitarea puterii.

În contextul politicii vazute ca lupta (de interese, de aspiratii, intre grupuri) si afirmare a puterii, statul si guvernarea nu pot fi decat instrumente de putere. Drept urmare, conservatorismul refuza sa ostracizeze constrangerea si forta, sa exalte libertatea si reducerea constrangerilor. El nu confunda libertatea cu permisivitatea, si autoritatea cu absenta libertatii, si nu identifica idealul desfiintarii constringerilor arbitrare cu anomia.

Conservatorismul reprezinta, sub acest aspect, un realism politic, o pozitie care repudiaza utopia.

Sfera exacta a actiunii statale sau intitutionale nu poate fi determinata a priori. Aceasta idee a constituit un leitmotiv al gandirii conservatoare, ideea pe care Edmund Burke a insistat foarte mult.

"Cu privire la un subiect moral sau politic, nu se poate face, in mod rational,nici o afirmatie cu caratcer universal. Abstractia metafizica pura nu isi are locul aici. Liniile moralitatiim nu sunt ca liniile ideale ale matematicii."[6]

Deosebirea fundamentala intre doctrina conservatoare si cea socialista este faptul ca prima dintre ele nu pune la baza viziunii sale despre societate problema dreptatii sociale, nici nu face (cum fac socialistii) principala sa preocupare. Cu toate acestea, conservatori ca Hegel, sesizeaza problema saraciei degradante sau dezumanizante ca pe o problema sociala serioasa.

În concluzie, conservatorismul refuza sa ostracizeze constrangerea si forta, sa exalte libertatea si reducerea constrangerilor. El nu confunda libertatea cu permisivitatea, si autoritatea cu absenta libertatii (asa cum fac majoritatea ganditorilor moderni ultraliberali), si nu identifica idealul desfiintarii constrangerilor arbitrare cu anomia (absenta oricaror legi sau restrictii).

Conceptia anarhista despre stat

Anarhismul politic este important ca pozitie teoretica radicala, ca alternativa de principiu. Interpretarea anarhista constituie raspunsul alternativ principal la problema fundamentala a teoriei politice.

Statul minimal a fost vazut de unii anarhisti ca o institutie indiferenta la problemele propriilor cetateni. Exista la anarhisti o critica implicita la adresa viziunii liberale: statul ma trateaza ca pe un element oarecare dintr-o multime, dezinteresandu-se de ce sunt eu de fapt.

Una dintre cele mai grave forme de amestec guvernamental in treburile oamenilor este, conform unor anarhisti, apararea status quo-ului (a starii de lucruri existente in societate) si, implicit, a inegalitatii sau a exploatarii.

Dreptul la proprietate, care sacrosanct pentru liberalism, este privit de ei ca drept la avantaje nemeritate, iar legile care apara proprietatea si status-qou-ul sunt privite ca instrumente ale exploatarii.

Unul dintre principalele argumente anarhiste impotriva statului este ca acesta anuleaza libertatea individuala a oamenilor. Anarhistii sunt aparatori fanatici ai libertatii individuale, pe care o considera bunul suprem la care nimeni nu are dreptul sa renunte. În viziunea anarhista, esenta statului este constrangerea.

Conceptii de stanga despre stat

O alta critica la adresa viziunii liberale moderne despre stat aduce marxismul, care a fost influentat de ideile anarhiste, dar a propus o versiune diferita de teorie asupra guvernarii. Conceptia marxista nu impartaseste cultul anarhist al libertatii individuale, dar preia ideea ca statul a fost totdeauna un instrment de aparare a privilegiilor si dominatiei unor grupuri sociale. Marx pleaca de la premisa ca statul este un instrument de clasa: guvernantii apara totdeauna interesele unui grup social, pe care il reprezinta.

Atat marxismul cat si alte orientari de gandire politica afirma ca principiile liberale - alocarea valorilor si a resurselor pentru mecanismele pietei libere, negarea scopului redistributiv al statului, negarea existentei unor scopuri generale ale comunitatii, alaturi de cele pur individuale - reprezinta absolutizarea si generalizarea anumitor indivizi si anumitor clase sociale.

Marx a ajuns la concluzia ca problema centrala este aceea a modificarii sensului actiunii statului si a dreptului din actiune orientata catre protectia minoritatilor privilegiate intr-o actiune orientata catre protectia majoritatii defavorizate.

Spre deosebire de anarhisti, marxistii nu condamnau orice forma de stat, ci numai tipurile de stat si de guvernare care promoveaza interesele claselor ce constituie minoritatea privilegiata. Ei nu credeau ca statul ar trebui abolit ci credeau ca statul trebuia mentinut dar transformat din instrument al minoritatilor privilegiate (ostile redistribuirii) in instrument al majoritatii defavorizate (care poate impune redistribuirea valorilor in interesul sau, si institui egalitatea nu doar de tip politic sau juridic, ci si de tip economic).

În contrast cu liberalismul, social-democratii ca Anthony Giddens atribuie statului numeroase sarcini:

"- a oferi mijloace de reprezentare diferitelor grupuri de interese;

a crea si a proteja o sfera publica deschisa,in care poate fi intretinuta dezbaterea neingradita a problemelor politice;

a oferi o diversitate de bunuri publice, inclusiv forme de securitate colctiva si asistenta;

a sustine un sistem eficient de justitie;

a promova aliantele regionale si transnationale si a materializa idelaurile globale;

a promova dezvoltarea activa a capitalului uman prin intermediul rolului central pe care il are in sistemul de invatamant;

a crea si a proteja o sfera publica deschisa, in care poate fi intretinuta dezbaterea neingradita a problemelor politice;

a reglementa pietele in interes public si a promova competitia de piata acolo unde exista amenintarea monopolului"[7]

Argumente pentru amplificarea rolului statului

În timp ce doctrinele libertariene vedeau o adevarata catastrofa in amplificarea rolului statului, doctrinele de stanga (si cele cu o orientare mai pragmatica) releva faptul ca nu orice interventie statala este distructiva.

În unele cazuri, conceptii politice foarte diferite, asa cum sunt cele ale stangii, cele conservatoare si unele luari de pozitie pragmatiste, pledeaza impotriva gandirii liberale radicale si a celei libertariene, pentru o amplificare a implicarii statuli in viata publica si in rezolvarea problemelor semnificative pe plan national.

Unul dintre argumentele comune este acela ca apararea democratiei presupune solutionarea problemelor sociale grave (de tipul somajului, crizelor alimentare acute, saraciei acute, dezordinilor grave, lispei de securitate), probleme care, in absenta unei rezolvari satisfacatoare, pot impinge grupuri mari de oameni la actiuni periculoase pentru regimul democratic. Miscarile totalitare au profitat intotdeauna de existenta unor asemenea probleme si au putut sa se instaleze la putere tocmai in acest context de pofunda nemultumire sociala.

"Democratia a disparut pentru multe alte natiuni mari, nu pentru ca oamenii acestor natiuni nu iubeau democratia, ci pentru ca nu mai puteau suporta somajul, nesiguranta zilei de maine, vederea copiilor infometati, faptul ca erau cu totul neajutorati in fata confuziei si a slabiciunii unui guvern fara conducator. Au preferat, asadar, in disperare de cauza, sa-si sacrifice libertatea, nadajduind ca vor avea, in sfarsit, ceva de mancare. Noi, in America, stim ca propriile noastre institutii democratice pot fi mentinute si ca li se poate asigura functionarea. Însa, daca dorim sa le pastram, trebuie sa dovedim ca activitatile practice ale guvernului democratic sunt tot atat de importante ca datoria sa de a asigura securitatea natiunii."[8]

Democratia previne unilaterismul, dictatul politic fundamentat ideologic sau bazat pe interese unilaterale, ignorarea problemelor acute sau grave ale unor grupuri sociale etc. Prin dezbaterea publica, prin criticile aduse guvernarii, prin libertatea de exprimare, democratia poate aduce in prim plan dificultatile existente inainte ca acestea sa devina fatale.

Contrar doctrinelor liberale radicale, care cred ca implicarea statului trebuie minimizata si redusa la sarcini de rutina, exclusiv de supraveghere si protectie (justitie, politie, aparare nationala), ideile de tipul celor citate sugereaza ca statul trebuie sain demonstreze initiativa si imaginatie in abordarea tuturor problemelor grave ale societatii, sa se implice si nu sa se sustraga fata de problemele existente.

Bibliografie

Bastiat, F., Statul, in Viata romaneasca, anul LXXXIX, nr. 11-12, nov-dec 1994

Giddens, Anthony, A treia cale, Bucuresti, Editura Polirom, 2001

Hayek, F.A., Drumul spre servitute, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993

Iliescu, Adrian-Paul, Introducere in politologie, Bucuresti, Editura All, 2002

Iliescu, Adrian-Paul, Socaciu, Emanuel (ed.), Fundamentele gandirii politice moderne, Bucuresti, Editura Polirom, 1999

Mill, John Stuart, Despre libertate, trad. Adrian-Paul Iliescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 2005

Nozick, Robert, Anarhie, stat si utopie, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997