COMUNICAREA IN DOMENIUL MUNCII

COMUNICAREA IN DOMENIUL MUNCII

1.1.Comunicare - definitie.

Comunicarea este un proces de transmitere si /sau transformare a informatiilor, ideilor, opiniilor in scopul stabilirii de relatii intre indivizi sau grupuri de indivizi. Aproape in totalitate, activitatile organizate de indivizi au la baza nevoia de comunicare. In viziunea lui Abraham Maslow, comunicarea este proba excelentei sinelui, oferita de retorica. Este abilitatea de a primi, descifra si valorifica raspunsul. Mai inseamna totodata, vointa si capacitatea de a orienta mesajul spre celalalt, cu intelegerea nevoii acestuia, precum si nevoia de a te face inteles. Oamenii isi comunica semnificatii si subintelesuri. Intre oameni, a comunica inseamna a pune in comun senzatii, afecte, emotii, sentimente, idei, opinii si fapte.

Aceasta inseamna mai mult decat "a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune" sau "a vorbi cu, a se pune in contact cu, a fi in legatura cu" ."Comunicarea inseamna legatura activa intre lucruri indiferent de ce natura, care presupune o interactiune, un schimb, transfer, transport, consum, o alimentare de energie, informatii, materie, presiune, antimaterie, determinata de o serie de cauze cum sunt: dezechilibre, inegalitati, diferente, necesitate, etc" ^.

Pornind de la dictionarul explicativ al limbii romane care prezinta mai multe definitii pentru cuvantul comunicare:1. instiintare, stire, veste; raport, relatie, legatura 2. actiunea de a comunica si rezultatul ei. 3 prezentare, intr-un cerc de specialisti, a unei contributii personale intr-o problema stiintifica. Comunicarea a existat, exista si va exista indiferent de existenta comunicarii umane, de constientizarea existentei comunicarii umane.

Verbul "a comunica" si substantivul "comunicare" sunt polisemantice, avand o pluralitate de semnificatii si utilizari diferite mai mult sau mai putin corecte. In cadrul diferitelor utilizari ale conceptului de comunicare, nucleul semantic pe care il regasim, este ideea de a reuni ceea ce este separat si nu ar trebui sa fie asa.

Orice forma ar lua, directa sau indirecta, mijlocita de scris sau de alte tehnici, comunicarea umana inseamna stiinta de a folosi mijloacele de exprimare: cuvinte, gesturi, tehnici.

Prin comunicare intelegem legatura activa intre lucruri, fiinte, sau orice entitatii, indiferent de ce natura care presupune o interactiune, un schimb, transfer, transport, consum, o alimentare, etc., de energie, informatii, materie, presiune, antimaterie, determinata de o serie de cauze cum sunt : dezechilibre, inegalitati, diferente, necesitate etc.

1.1.1 Nevoia de comunicare poate lua diferite forme:

Nevoi fizice /biologice - aceste motivatii au pe langa trebuinta biologica fundamentala, si pe aceea de sanatate corporala si a mintii. Absenta unei comunicari satisfacatoare duce la pericole care ameninta viata insasi. Nevoia de identitate - faciliteaza insasi dorinta si vointa de supravietuire si afirmare. Comunicarea este aceea care ne demonstreaza ca suntem ceea ce suntem, iar constiinta fiintarii noastre o dobandim numai in dialog cu ceilalti. Nevoi sociale, de interrelationare, chiar nevoia de ceilalti - ele pot aparea sub trei forme:

a) ca nevoia de includere - ca parte a unui sistem relational;

b) ca aliante informale - studenti ce studiaza impreuna;

c) ca relatii formale - comunitate religioasa, colectiv de munca etc.

Nevoia de autoritate de a avea o anumita influenta asupra altora - implinirea acesteia este in raport direct cu numarul de persoane asupra carora se rasfrange. Nevoia de afectiune - este adesea subscrisa nevoii de respect si intregeste dimensiunea sociala a motivatiilor comunicarii, demonstrandu-se ca fiecare doreste sa conteze, sa reprezinte ceva pentru celalalt.

Componentele fundamentale ale comunicarii

Comunicarea este un proces care, potrivit stiintei comunicarii, dispune de patru componente fundamentale: un emitator, un canal, o informatie (un mesaj) si un receptor.

Fiecare individ poate fi zilnic emitator si receptor de informatie. Comunicarea poate fi intr-un sens, in ambele sensuri sau in mai multe sensuri, totul depinzand de sistemul de referinta la care se raporteaza. Comunicarea poate fi directa, indirecta, mijlocita, nemijlocita, presupunand o varietate de mijloace de comunicare, in planuri temporale sau atemporale. Fiecarui sistem ii corespunde un anumit tip de comunicare.

1.2.Tipuri de comunicare umana

Mintea si corpul reprezinta un sistem complex prin care comunicam - ele trebuie sa se sustina una pe cealalta, astfel ca dupa codul folosit, comunicarea se realizeaza pe trei niveluri :

a. Logic

b. Paraverbal

c. Nonverbal.

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire, etc.) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).

Din punct de vedere al canalelor de comunicare, se intalnesc urmatoarele tipuri:

Comunicarea orala

Este prima forma de comunicare umana si cea mai eficienta. Aceasta datorita contactului direct si al raspunsului imediat. In cadrul comunicarii orale, oamenii pot pune intrebari si clarifica problemele pe loc, iar contactul direct induce un efect psihologic pozitiv. Aceasta forma de comunicare se recomanda a fi realizata in momentul in care este necesar un impact puternic asupra receptorilor si un raspuns rapid din partea acestora.

Un caz special ce merita evidentiat este comunicarea cu presa, aceasta poate lua urmatoarele forme:

a. Briefingul se refera la un singur subiect, in scopul prezentarii pe scurt a unor informatii sau de informare la zi privind activitati, proiecte in desfasurare, programe sau proceduri.

b. Discursul - reprezinta o modalitate de informare a publicului asupra rolului, misiunii si specificului unei institutii. Este sustinut de catre conducatorul institutiei sau o persoana desemnata de acesta.

c. Interviul - este o forma pasiva de difuzare a informatiilor, in care se raspunde intrebarilor jurnalistului. El poate avea ca destinatii: presa scrisa; radio-ul; televiziunea.

d. Conferinta de presa are ca scop popularizarea sau aducerea la cunostinta publicului larg a unui eveniment care suscita interes si are ca efect economisirea timpului, prin oferirea posibilitatii jurnalistilor de a adresa intrebari conducerii unei institutiei;

1.2.2.Comunicarea in scris in domeniul muncii: Tipuri de documente utilizate

Cele mai intalnite tipurile de documente utilizate in comunicarea de acest tip sunt: adresele, scrisorile oficiale, punctele de vedere, raspunsurile la petitii, plangeri, sesizari, solicitarile, notele informative, rapoartele, memoriile, emailurile.

In redactarea unui mesaj trebuie urmata o secventialitate de etape, care consta in: oportunitatea transmiterii mesajului; definirea scopului mesajului; adecvarea informatiilor la tipul de receptor caruia i se adreseaza; structurarea ideilor; ierarhizarea ideilor; claritatea argumentatiei;

accesibilitatea informatiilor transmise; corectitudinea informatiilor; anticiparea reactiei receptorului.

In relatia cu presa, documentele cel mai des intalnite sunt:

a. Comunicatul de presa - reprezinta o metoda activa de difuzare a informatiei, in format scris, simpla si eficace, cu ajutorul careia se transmite oficial presei o informatie despre institutie, cu scopul diseminarii unui mesaj catre publicul tinta.

b. Dreptul la replica - reprezinta o reactie a institutiei fata de un punct de vedere vehiculat in presa, menit sa corecteze anumite informatii sau asertiuni care aduc prejudicii imaginii sale.

c. Dosarul de presa - reprezinta o modalitate conexa de transmitere a informatiilor catre mass-media, constand in detalii despre o institutie, un eveniment, o persoana, o activitate etc. Cuprinde informatii de fond, si nu de actualitate, menite sa-l ajute pe jurnalist sa inteleaga specificul institutiei sau sa furnizeze informatii suplimentare despre aceasta. Se elaboreaza cu ocazia conferintelor si a calatoriilor de presa sau a unor evenimente speciale.

Raportata la nivel organizational si functie de directia fluxului informational, comunicarea poate fi:

1.2.3 Comunicare descendenta specifica, de regula, relatiilor de tip ierarhic, derulandu-se de la nivelul managementului de varf, catre nivelurile de executie.

1.2.4 Comunicarea ascendenta. Prin acest flux se realizeaza transmiterea informatiilor de la nivelul subordonatilor catre nivelurile superioare ale managementului. Prin ele se vehiculeaza rapoarte, cereri, opinii, sugestii. Comunicarea ascendenta are un rol deosebit in eficientizarea procesului de comunicare, deoarece atesta receptia mesajelor transmise de manageri.
1.2.5 Comunicarea orizontala (laterala) - este folosita intre persoane sau compartimente situate la acelasi nivel ierarhic. Prin aceasta comunicare se faciliteaza coordonarea activitatilor ce vizeaza

obiective comune, excluzand interventia managerilor de nivel superior.

1.2.6 Comunicarea diagonala - este utilizata in conditiile in care membrii companiei nu pot comunica prin alte canale. Acest tip de comunicare prezinta o serie de avantaje: economia de timp si costuri, folosirea unor relatii informale, potentarea unui climat bazat pe apreciere reciproca.

1.2.7 Comunicarea in retea. In interiorul organizatiei se configureaza diverse grupuri, pe de o parte in raport cu structura firmei (departamentele), pe de alta parte in raport cu interesele indivizilor (grupuri informale).

Tipurile de retele ce se pot forma la nivel organizational sunt: lant (intre persoane dispuse pe acelasi nivel ierarhic), Y (doua persoane au acelasi statut, a treia are un statut diferit), cerc (un membru comunica doar cu alti doi) , roata (comunicare in grup cu o dependenta mare de leader in luarea deciziei), stea(descentralizare si comunicare, implicare egala intre membrii).

Dupa gradul de oficializare, comunicarea poate fi formala si informala.
1.2.8 Comunicarea formala - se realizeaza prin canale ierarhice stabilite in structura organizatorica. Aceasta este comunicarea oficiala si autoritara. In acest context, in majoritatea cazurilor comunicarea formala este o comunicare scrisa, sub forma statutelor, regulamentelor, notelor interne, deciziilor, anunturilor oficiale.

1.2.9 Comunicarea informala - este utilizata in cadrul firmei, insa in afara canalelor oficiale. Acest tip de comunicare se distinge prin viteza si eficienta cu care circula informatiile, cu amendamentul ca poate facilita circulatia zvonurilor.

Avand ca referinta tot organizatia, comunicarea poate imbraca si urmatoarele forme:

1.2.10 Comunicarea interna - reprezinta schimbul de informatii intre diferite niveluri ierarhice si in cadrul aceluiasi nivel, cu scopul de a asigura informarea in cadrul organizatiei, indeplinirea obiectivelor si mentinerea standardelor de performanta.

1.2.11 Comunicarea externa - reprezinta schimbul de informatii dintre organizatie si mediul exterior (institutii publice, partide politice, sindicate, cetateni, mas media, OG-uri etc).

In functie de numarul participantilor si tipul de relatie dintre acestia, sunt delimitate urmatoarele tipuri de comunicare:

1.2.12 Comunicarea intrapersonala - este acel tip de comunicare in care emitatorul si receptorul sunt una si aceeasi persoana. Individul poarta un dialog cu sine, se intreaba si isi raspunde, analizeaza, reflecteaza, ia decizii, repeta in gand mesajele destinate altora. Din punctul de vedere al formarii si dezvoltarii personalitatii, acest dialog cu sine constituie o practica terapeutica de tip intelectiv si emotional: a pune problemele mai intai in raport cu propria constiinta inseamna o purificare cognitiva, dar si o descarcare emotionala.

Comunicarea interpersonala este aceea in care emitatorul si receptorul sunt persoane distincte. Ea respecta schema clasica a procesului de comunicare si este, probabil, forma cea mai raspandita de comunicare. Comunicarea interpersonala pune cel mai bine in evidenta o dimensiune fundamentala a fiintei umane: nevoia de celalalt. Astfel putem sa-i cunoastem mai bine pe semenii nostri, sa stabilim relatii sau prietenii, sa ne exercitam influenta asupra celorlalti, iar prin ei sa ne cunoastem pe noi insine.

1.2.14 Comunicarea de grup - este o forma a comunicarii interpersonale, cu specificatia ca emitatorul si receptorul nu este restrictionat la o singura persoana (pot fi deci mai multi emitatori si mai multi receptori). Membrii grupului se afla fata in fata, in contact direct, ceea ce permite fluxul liber al informatiilor. In comunicarea de grup beneficiem de multitudinea opiniilor, a punctelor de vedere cu privire la un anumit subiect sau la o anumita tema. Aici se impartasesc cunostinte si experiente, se rezolva probleme si se iau decizii, se dezvolta idei noi, se creeaza si se detensioneaza conflicte (vezi brainstorming).

1.2.15 Comunicarea publica - este, de asemenea, o forma a comunicarii interpersonale: emitatorul este unic, iar receptorul se constituie dintr-un auditoriu (public) mai larg. In aceasta categorie intra prelegerile universitare, discursul, simpozionul, cercul pedagogic.

1.2.16 Comunicarea de masa - este determinata de cel putin doua caracteristici: amplitudinea publicului receptor si canalele prin care se realizeaza comunicarea. Comunicarea de masa este si ramane o intentionalitate: nu putem sti cu exactitate natura receptorilor, finalitatile comunicarii, daca ea si-a atins sau nu scopul. Cu toate acestea, este o forma de comunicare utilizata frecvent si cu un impact considerabil.

In ceea ce priveste canalele de comunicare, ele trebuie sa asigure deschiderea informatiei catre aceste mase considerabile ale populatiei (presa, televiziune, radio, cinematograf etc).Ele sunt identificate generic prin termenul mass-media.

Complexitatea notiunii de comunicare umana este certa. Aceasta se desfasoara pe multiple planuri: "fizic, psihic, bioenergetic, spiritual, etc., in mod constient sau inconstient. Ca sfera, sintagma comunicare umana include si comunicarea sociala, cu care nu se confunda." .

1.3. Comunicarea sociala

Comunicarea reprezinta nu numai un proces extrem de complex ci totodata universal si definitoriu pentru viata sociala. In afara comunicarii, fiinta umana nu poate exista la fel cum societatea si relatiile dintre indivizi nu pot fi concepute in afara procesului de comunicare. Universalitatea si diversitatea comunicarii fac din acest domeniu specific al vietii sociale un univers de cercetare extrem de divers, multi si pluridisciplinar. Universalitatea acestui tip de proces face ca cercetarea sa sa fie una care sa implice o multitudine de modalitati de abordare.

Comunicarea nu reprezinta doar un obiect de studiu academic, ci si un domeniu specific al practicii sociale. O problematica distincta o reprezinta de regula eficientizarea proceselor de comunicare, existand chiar discipline sau domenii de actiune sociala care isi propun prioritar acest tip de interventii. Oratoria si retorica sunt cele mai vechi exemple ale acestui tip de interventie asupra procesului de comunicare, la care se adauga aplicatii moderne ale studiilor de comunicare in domenii precum publicitatea, relatiile publice, managementul organizatiilor etc.

Datorita faptului ca orice componenta a vietii sociale presupune procese specifice de comunicare, in diferite discipline s-a pus accent pe ideea existentei mai multor forme de comunicare dupa domeniul la care ne raportam: "comunicare organizationala", "comunicarea politica","comunicare de grup" sau "comunicare interculturala" etc.

Comunicarea este prin natura ei un fenomen social. Nu este vorba doar de faptul ca acest proces are loc in mod obligatoriu in cadre sociale, ci mai mult, comunicarea este definitorie pentru existenta relatiilor sociale si a structurilor organizationale ale societatii. Toate interactiunile de tip social dintre indivizi au un continut simbolic.

Factorii de natura economica, culturala sau politica au condus la o accentuare a rolului pe care il au procesele de comunicare in viata sociala.

Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa detina in comun aceste lucruri.

Comunicarea sociala include comunicarea intre entitati sociale sau intre acestea si individ. In functie de contextul social dat si de informatiile, emotiile, ideile care se transmit, comunicarea sociala poate imbraca urmatoarele forme: comunicare familiala, comunicare pedagogica, comunicare stiintifica, comunicare artistica, comunicarea politica, etc., sau comunicarea sociala definita de reguli si norme juridice, precum: comunicarea comerciala, comunicarea publica. In Romania, exista ca si exemple de norme care reglementeaza cele doua tipuri de comunicare, urmatoarele: Legea nr.365/2002, privind comertul electronic; Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor; Legea nr. 150/2004, privind siguranta alimentelor; Legea 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public.

Comunicarea sociala este caracterizata in mod special de schimbul de informatii, schimb ce ii confera desigur un sens mult mai larg decat comunicarea umana in general.

1.4 Informatia

Notiunea centrala a conceptului de comunicare este notiunea de informatie.

Informatia reprezinta aspectul cel mai comunicativ al realitatii, ea putand fi transferata cu usurinta de pe un suport pe altul, ceea ce face posibila nu numai transmiterea ei printr-un sistem de comunicatii ci si codificarea si decodificarea ei.

Informatia este cheia de bolta a comunicarii in general si a celei sociale, in special si contribuie la dezvoltarea responsabilizari atat de necesara eficientizarii procesului de conducere sau de executare a unei activitati. Astfel circulatia informatiilor ii ajuta pe oameni sa inteleaga nevoia de schimbare, sa aiba initiativa, sa planifice, sa actioneze responsabil si sa aiba satisfactii Iar cand oamenii inteleg aceasta nevoie de schimbare, ei devin animati de dorinta de a actiona, ce ajuta la orientarea procesului.

1.4.1 Caracteristici fizice. Desi informatia este imateriala, ea are patru proprietati fizice esentiale:

a) informatia este apriori inepuizabila. Produsele si serviciile se consuma, dupa cum se stie, pe masura utilizarii lor, informatia in schimb este nelimitata;

b) informatia este copiabila. Mutarea bunurilor din punctul A in punctul B reprezinta transferul fizic al acestora intre cele doua puncte, in timp ce transferul electronic al informatiei intre punctele A si B permite existenta acesteia in ambele pozitii;

c) informatia este indivizibila. In momentul utilizarii lor resursele sunt individualizate, de exemplu: gazul, electricitatea, apa. Informatia implica insa un anumit context de existenta, neputand fi divizata, separata, ci fiind tratata ca un tot unitar;

d) informatia este cumulativa. Acumularea are loc doar atunci cand acestea nu sunt consumate in masura in care sunt produse. Deoarece informatia este nelimitata si este copiabila, noile informatii se adauga totdeauna bazei de informatii acumulate anterior.

Literatura de specialitate citata in notele de curs (Mireille Radoi, Serviciile de informatii si decizia politica , Bucuresti, 2003) a identificat urmatoarele dimensiunile ale informatiei :

a) actorii -cine?- (organizatii, structuri institutionale, grupuri de interese, parteneri, oponenti);

b) continutul -ce ?- (referinta la esenta);

c) spatiala -unde ?- (localizarea actiunii);

d) temporala -cand ?- (momentul desfasurarii fenomenului);

e) actionala -cum ?- (maniera de desfasurare a acestor) ;

f) motivationala -de ce ?- (cauzalitatea reala a evenimentului);

g) proiectiva -cu ce consecinte ?- (efectul rezultatului pe termen scurt, mediu sau lung, precum si posibila evolutie).

Notiunea de informatie are astazi doua intelesuri: primul este ca informatia este privita ca idee, concept, relatie, lucru, ca o comunicare care poarta in sine urma unui fapt, eveniment sau proces oarecare si cel de-al doilea este ca, informatia este privita ca un sir de caractere ale unui alfabet dat si care se poate prelucra prin procedee formale automatizate. Cu titlu de exemplu, mentionam obligatia de informare prevazuta de art.17 din Codul muncii. Angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata pentru ocuparea unui post cu privire la clauzele generale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract, respectiv :

a)  identitatea partilor; 

b) locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri; 

c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului; 

d)  functia/ocupatia sau altor acte normative si atributiile postului; 

e) riscurile specifice postului; 

f)   data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele; 

g)  in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora; 

h) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul; 

i) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;

j)  salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul; durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana; 
k)  indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului; 
 l)  durata perioadei de proba, dupa caz.

1.4.2. Informatia prin imagine. "Textul cedeaza imaginii fizice (pictura, fotografie, film etc.) care de multe ori poate fi mai precisa sau mai completa din punct de vedere al continutului de informatie. Era imaginii a favorizat cresterea vitezei si volumului de informatii in comunicare cu toate consecintele pozitive si negative ce decurg din acestea. Viteza schimbarii imaginilor asociata cu volumul anumitor informatii comunicate afecteaza timpul necesar receptarii, examinarii, analizarii variantelor, formularii optiunilor si liberei alegeri a optiunii cu implicatii negative asupra libertatii de opinie. Astfel se creeaza mai mult ca oricand conditii favorabile manipularii."

Informatia sta la baza imaginii, prelucrarea imaginii poate crea noi informatii ce pot constitui la randul lor elemente ale unei imaginii mai valoroase.

Investigarea imaginii o realizeaza numeroase stiinte: psihologia, psihologia sociala, psihanaliza, antropologia, sociologia culturii, sociologia mass media etc.

In raport de subiectii imaginii, se intalnesc doua tipuri de imagini: obiectuala: reflectarea unui obiect de catre altul sau de catre mai multe obiecte si mentala: reflectarea realitatii inconjuratoare la nivel de constiinta, cu ajutorul simturilor, gandirii, judecatii.

Daca se raporteaza imaginea la individ, se poate vorbi despre imagine de sine, imagine familiala, imagine privata, imagine publica, imagine sociala. "Imaginile care se creeaza in toate domeniile vietii sociale simplifica sau amplifica, faciliteaza sau complica procesul comunicarii prin faptul ca in jurul lor se cristalizeaza opinii, atitudini, convingeri, credinte, teorii, ideologii, doctrine si, in ultima instanta, actiuni ale oamenilor."

1.4.3 Imaginea sociala . "Imaginea joaca rolul de mediator intre oameni si organizatii, intre oameni si institutii, intre organizatii si institutii. Forta imaginilor rezida in faptul ca ele se impun in procesul comunicarii, orientand opiniile, atitudinile, convingerile, credintele, comportamentul si actiunile oamenilor in mediul social si nesocial. Acest lucru este evident daca sesizam faptul ca, prin opinii, oamenii exprima reprezentari si imagini, prin atitudini oamenii accepta sau resping o anume reprezentare sau imagine, prin convingeri ei sustin sau se impotrivesc unor reprezentari si imagini care sugereaza o anume interpretare ce ramane deschisa dialogului(.).

(.)Imaginea sociala conditioneaza din ce in ce mai mult si mai subtil performantele organizatiilor, raporturile dintre ele si raporturile dintre oameni si organizatii. Imaginile sociale devin, astfel, parti componente ale patrimoniului organizational si componente ale procesului de reproducere performanta a organizatiei. Ca urmare, promovarea unei imagini pozitive (dezirabile) devine un element esential al afirmarii organizatiei, obiectiv important al strategiilor de gestionare performanta a acesteia. (.) Imaginea sociala a oricarei organizatii este la fel de importanta ca si celelalte elemente pe care organizatia le manifesta: scop, obiective, mijloace, structuri, resurse umane, resurse materiale, management, produse, servicii, interese specifice, cultura organizationala etc. Un deficit de imagine sau o imagine nefavorabila genereaza semne de intrebare privind viabilitatea si credibilitatea actiunilor si activitatilor initiate si desfasurate de organizatie pe plan local sau global.

Viata economica, politica, sociala reprezinta spatii impregnate de imagini diverse, neomogene si de cele mai multe ori contradictorii. Formarea atitudinilor oamenilor si organizatiilor fata de celelalte organizatii este dependenta de aceste imagini care se propaga prin comunicare in spatiul informational global, insusindu-se si asimilandu-se, in cele mai multe cazuri, imaginile acceptate (imaginile la moda, imaginile deja formate, imaginile stereotipe etc.), nu imaginile veridice ,compatibile cu realitatile organizationale."

1.4.4 Societatea informationala. Informatia este o notiune care exprima ceea ce se schimba cu lumea exterioara pe masura ce ne adaptam la aceasta din urma si prin comunicare facem ca aceasta, in acelasi timp, sa simta faptul ca ne-am adaptat. Informatia curatita, adaptata, interpretata, selectata si transformata devine cunostinta, iar cunostintele reprezinta unul dintre cel mai importante produse ale muncii omenesti. In consecinta, astazi, nici un sector de activitate nu se poate dispensa de informatie pe langa faptul ca au aparut si continua sa se extinda in ritmuri inalte, uneltele, instrumentele ce poseda un caracter informational de noutate fata de perioadele istorice precedente. Aceasta constituie o schimbare radicala care marcheaza un adevarat salt, respectiv trecerea de la era industriala la era informationala, de la societatea industriala la societatea informationala.

Informatiile tehnice si stiintifice joaca un rol vital in dobandirea, stapanirea si sporirea cunostintelor si deprinderilor, iar serviciile si sistemele insarcinate cu prelucrarea si difuzarea informatiilor constituie un instrument esential in dezvoltarea societatilor catre un concept, din ce in ce mai uzitat astazi si anume societatea informationala.

Definita intr-un mod succint, societatea informationala este societatea care presupune utilizarea informatiei in toate sferele activitatii si existentei umane, cu impact economic si social semnificativ. Printre trasaturile importante ale societatii informationale amintim: este o societate democratica, conduce la un nou tip de economie si la o societate bazata pe cunoastere, asigura valorificarea inteligentei individului, modifica natura muncii si a relatiilor comerciale, ofera posibilitati de dezvoltare pentru administratia publica si, nu in ultimul rand, ofera acces facil la educatie.

Modelul european de societate informationala se bazeaza pe cateva caracteristici:

a) interventia guvernamentala si a partenerilor sociali - prin elaborarea de politici guvernamentale care sa faca posibila dezvoltarea unei astfel de societati;

b) interconectivitate si standarde deschise - pentru a permite crearea de infrastructuri deschise si accesibile tuturor;

c) sustenabilitatea mediului, astfel incat societatea informationala sa fie in relatie directa cu cerintele unei economii durabile si ecologice;

d) sustenabilitatea sociala, respectiv, conectarea institutiilor publice de larg interes social (scoli, biblioteci, etc.) astfel incat populatia sa beneficieze de noile tehnologii specifice;

e) diversitatea culturala si lingvistica;

f) orientarea spre respectarea drepturilor civice - prin asigurarea libertatii de comunicare si a libertatii informatiei;

g) cadrul de reglementari si coordonare la nivel international.

Punand in practica aceste caracteristici, cetatenii Europei vor avea garantat accesul la beneficiile societatii informationale, apropierea intre comunitatile urbane si rurale, cresterea bunastarii si calitatii vietii.

.4.5 Dreptul la informatie. Functiile acestuia.

Constitutia Romaniei prevede la art.31 (TITLUL II "Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale"- Capitolul 2 "Drepturile si libertatile fundamentale") ca dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. In completare acestei dispozitii, s-au promulgat alte prevederi legislative precum: Legea  nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, potrivit careia accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale ratificate de Parlamentul Romaniei.

Prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate sau institutie publica, precum si orice regie autonoma care utilizeaza resurse financiare publice si care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei. Prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei. Informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice.

- Legea nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, al carui principiu de baza este informarea in prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmeaza sa fie dezbatute de autoritatile administratiei publice centrale si locale. "Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice."^[8]

Dreptul la informatie este practic o metoda de protectie si promovare a individului si personalitatii acestuia. In sprijinul acestei afirmatii enumeram mai jos, multitudinea de fatete ale dreptului la informatie: dreptul de a fi informat; dreptul de a verifica informatia; dreptul de acces la sursele de informare; dreptul la raspuns si dreptul la replica; dreptul la confidentialitate; dreptul la viata privata; dreptul la propria imagine; dreptul de a informa; dreptul la apararea surselor de informare; dreptul la non-informare; dreptul la toleranta; dreptul la demnitate; dreptul la respectul convingerilor si credintelor; dreptul de acces la informatiile de interes public si la informatiile de interes personal; dreptul la tacere, etc.

1.4.6 Dezinformarea. Pe parcursul procesului de transmitere a informatiei pot aparea, voluntar sau involuntar, omisiuni, fragmentari, distorsiuni, minciuni sau elemente noi care sunt tipice .Putem afirma, ca dezinformarea este indisolubil legata de informatie, informatie ce poate fi viciata in numele unor scopuri bine definite.

Orice informatie presupune prezenta a trei variabile, in care nu se poate avea deloc incredere: informatorul , mijlocul de comunicare si informatul . Pe parcursul comunicarii, orice informatie este supusa riscului denaturarii, chiar daca nici un element din cele trei mentionate, nu are asemenea intentii. De aici rezulta ca informatia nu contine niciodata adevarul total.O informatie adevarata trebuie sa fie completa, exacta, verificabila, utilizabila, disponibila, relevanta, operativa, valoroasa, fiabila.

Informatia poate veni si din neadevar. Un neadevar spus cu intentie, respectiv autorul lui fiind constient de consecintele pe care le doreste sau le accepta, devine minciuna. Minciuna este o maladie a procesului de comunicare, care alaturandu-se insultei sau calomniei devine una din armele razboiului informational care provoaca discreditare, destabilizare, dezorganizare, divizare, dezbinare, distrugere de la nivel de individ, pana la nivel de popoare, natiuni, state.

Minciuna sta la baza dezinformarii, fapt ce impiedica formarea libera a opiniei, realizarea unor judecati corecte, realizarea drepturilor si libertatilor si, implicit, transformarea fara voie intr-o victima a manipularii.

1.5 Securitatea informationala a individului

Dreptul la informatie presupune si asigurarea securitatii informationale a individului si in general a publicului. Securitatea informationala a persoanei este asigurata prin crearea conditiilor necesare si garantiilor liberului acces la informatie, apararii secretului vietii private, apararii contra actiunilor psihologico-informationale ilicite.

Informatia despre datele personale ale persoanelor fizice intra in categoria informatiei confidentiale. Este interzisa colectarea, pastrarea, prelucrarea, difuzarea si utilizarea informatiei privind viata privata, precum si a informatiei care incalca secretul vietii private, secretul corespondentei, convorbirilor telefonice, comunicatiilor postale, de telegraf si altor comunicatii ale persoanei fizice fara consimtamantul acesteia, cu exceptia cazurilor stabilite de legislatie.

Neinformarea este un alt instrument care poate cauza individului prejudicii morale sau materiale sau ii poate impiedica in realizarea drepturilor, libertatilor si intereselor sale legitime. Neinformarea publicului cu informatiile de interes public favorizeaza victimizarea cetateanului care, neinformat, devine mai usor victima a celor care incalca legea cu intentie sau din culpa .

Securitatea informationala a persoanei consta, de asemenea, in activitatea de prevenire si demascare a manipularii, iar acolo unde manipularea presupune infractiune sau prejudiciu, tragerea la raspundere juridica a celui vinovat. Mijloacele de informare in masa , statul si toate structurile sociale trebuie sa asigure prin mijloacele ce le are la dispozitie, securitatea informationala a persoanei si sa previna abuzurile in exercitarea drepturilor in comunicare.

Exercitarea dreptului la informatie, trebuie sa asigure si securitatea informationala a individului, sa-i permita acestuia sa poata sa deosebeasca adevarul de minciuna, punandu-i la dispozitie toate datele necesare.

1.6 Comunicarea in domeniul muncii

"Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze. Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea."^[9]

In domeniul muncii, comunicarea este intalnita sub toate aspectele detaliate in paginile anterioare, specificitatea ei fiind insa stabilita de un cadru legal constituit din: Constitutia Romaniei; Codul al muncii (Legea 53/2003); legi, ordonante, hotarari, ordine emise de Guvernul Romaniei; Contractele colective de munca; regulamente de organizare si functionare; regulamente interne; Conventia Europeana a Drepturilor Omului; Declaratia Universala a Drepturilor Omului; Carta Sociala Europeana.

1.6.1 Drepturile angajatilor. Comunicarea in domeniul muncii are drept scop asigurarea urmatoarelor drepturi ale angajatilor : dreptul la salarizare pentru munca depusa; dreptul la repaus zilnic si saptamanal; dreptul la concediu de odihna anual; dreptul la egalitate de sanse si de tratament; dreptul la demnitate in munca; dreptul la securitate si sanatate in munca; dreptul la acces la formarea profesionala; dreptul la informare si consultare; dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca; dreptul la protectie in caz de concediere; dreptul la negociere colectiva si individuala; dreptul de a participa la actiuni colective; dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat; dreptul la protectia datelor cu caracter personal;

fara a exclude obligatii precum:

- realizarea normei de munca sau, dupa caz, de a indeplinirea atributiilor ce ii revin conform fisei postului; respectarea disciplinei in munca; respectarea prevederilor cuprinse in regulamentul intern, in contractul colectiv de munca aplicabil, precum si in contractul individual de munca; fidelitatea fata de angajator in executarea atributiilor de serviciu; respectarea masurilor de securitate si sanatate a muncii; respectarea secretului de serviciu.

1.6.2 Principii de baza ale comunicarii in domeniul muncii. Principiile care stau la baza comunicarii in domeniul muncii sunt reglementate atat prin Constitutie, cat si prin Codul Muncii si constau in:

a) libertatea muncii. Orice individ este liber in alegerea profesiei, a meseriei, a activitatii pe care o va practica; nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca;

b) interzicerea muncii fortate. Termenul munca fortata desemneaza orice munca sau serviciu impus unei persoane sub amenintare ori pentru care persoana nu si-a exprimat consimtamantul in mod liber. Fac exceptie activitatile impuse de autoritatile publice: serviciul militar obligatoriu, obligatiile civice stabilite prin lege, forta majora, etc.

c) egalitatea de tratament. In cadrul relatiilor de munca, orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa.Pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare privind remunerarea (la munca egala, plata egala).

d) protectia salariatilor. Orice salariat care presteaza o munca beneficiaza de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, de protectie sociala, de securitate si sanatate in munca, precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nici o discriminare. Acestea pot viza regimul de munca al femeilor si al tinerilor, respectarea salariului minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.

e) libertatea de asociere. Salariatii si angajatorii se pot asocia liber pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor lor profesionale, economice si sociale.

f) consensualismul, buna-credinta, informarea, consultarea. Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte. Pentru o buna comunicare in relatiile de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca.

g) libertatea muncii in strainatate. Cetatenii romani sunt liberi sa se incadreze in munca in statele membre ale Uniunii Europene, precum si in oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului international al muncii si a tratatelor bilaterale la care Romania este parte.

1.6.3.Contractele colective de munca - vin in sprijinul comunicarii in domeniul muncii si stabilesc clauze care sa asigure respectarea principiilor de mai sus la nivelul unitatilor, grupurilor de unitati, ramurilor de activitate sau la nivel national .

Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator pe de o parte si salariati, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca. La negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective de munca, partile sunt egale si libere.
Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior. Odata incheiate si respectand dispozitiilor legale, contractele colective de munca constituie legea partilor, producand efecte pentru toti angajatii unitatilor, grupurilor de unitati, ramurilor de activitate sau din tara, in functie de nivelurile la care au fost incheiate.

Regulamentul Intern - constituie parte integranta din contractul colectiv de munca, este intocmit de catre angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor.

Prin regulamentul intern se stabilesc, in special, dispozitii cu caracter normativ intern privitoare la: protectia, igiena, securitatea si sanatatea in munca in cadrul unitatii; respectarea principiului nediscriminarii si al inlaturarii oricarei forme de incalcare a demnitatii; drepturile si obligatiile angajatorului si al salariatilor; procedura de solutionare a cererilor sau reclamatiilor individuale ale salariatilor; reguli concrete privind disciplina muncii in unitate; abaterile disciplinare si sanctiunile aplicabile; reguli referitoare la procedura disciplinara; modalitatile de aplicare a altor dispozitii legale sau contractuale specifice.

Angajatorul are obligatia de informare a salariatilor asupra prevederilor regulamentului intern, urmand ca acesta sa-si produca efectele fata de salariati din momentul instiintarii acestora. Orice modificare ce intervine in continutul regulamentului intern este supusa acelorasi proceduri de informare.Toate reglementarile mentionate mai sus sunt esentiale pentru monitorizarea procesului de comunicare in domeniul muncii si pentru evaluarea relatiilor de munca si a dialogului social.

1.6.5.Dialogul social - are ca definitie general acceptata, procesul prin care reprezentantii salariatilor, ai patronatelor si ai guvernului schimba informatii si opinii, se consulta, negociaza si ajung la acorduri in probleme de interes comun. Aceasta definitie este ampla, cuprinzand toate nivelurile la care se realizeaza dialogul social:

a) la nivel interprofesional, reunind reprezentanti ai diferitelor profesii la scara nationala;

b)la nivel de ramura profesionala, grupand reprezentanti ai activitatilor ce au caracteristici economice comune;

c) la nivel de organizatie.

Dialogul social joaca un rol central in politicile sociale europene, reflectand capacitatea de exprimare a angajatilor cu privire la aspecte legate de munca si implicarea acestora in procesul decizional referitor la stabilirea conditiilor de munca. Capacitatea angajatilor de a se organiza in mod liber in vederea apararii intereselor proprii in cadrul negocierilor colective cu angajatorul este un element fundamental in evaluarea gradului de democratizare a procesului de munca si in masurarea eficientei dialogului social.

Concluzionand putem afirma ca evolutia relatiilor de munca, a dialogului social si respectiv a comunicarii in domeniul muncii este influentata de factori externi, care pot influenta performantele organizatiilor, evolutia climatului social si a conditiilor de munca. Printre acesti factori enumeram specificul activitatii organizatiei, sistemul relatiilor colective de munca, conditiile geografice (caracteristicile socioculturale locale), evolutiile mediului politic si conjunctura economica nationala si internationala.