CONTINUTUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE SI ALOCAREA ACESTORA

CONTINUTUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE SI ALOCAREA ACESTORA

Intr-o economie moderna, de regula, necesarul de resurse depaseste posibilitatile de procurare a acestora. De asemenea, in timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse inregistreaza o tendinta de crestere continua. Resursele, ca elemente ale bogatiei unei natiuni, include in structura lor, alaturi de resursele materiale, umane, informationale, valutare, si resursele financiare Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economico-sociale intr-o anumita perioada de timp[1].

La nivel national, resursele financiare includ:

resursele financiare ale autoritatilor si institutiilor publice;

resursele financiare ale unitatilor publice si private;

resursele financiare ale organizatiilor fara scop lucrativ;

resursele financiare ale populatiei.

Intre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice exista un raport ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere mult mai larga.

Alaturi de resursele financiare publice, resursele financiare ale societatii include si resursele financiare private.

Figura 1 - Structura resurselor financiare ale societatii

Datorita caracterului limitat al resurselor financiare, o problema foarte importanta a societatii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice, mixte si private).

Deciziile privind alocarea resurselor intre sectorul public si cel privat influenteaza decisiv, atat productia de bunuri publice cat si raportul dintre acestea si bunurile private.

In teoria finantelor publice, se apreciaza ca alocarea resurselor este optima atunci cand cerintele consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat si a celui public.[2]

La un moment dat, cetatenii unei tari pot manifesta, in functie de distributia averii si veniturilor, anumite preferinte fata de procurarea bunurilor publice si a celor private, iar comportamentul acestora este pus in evidenta de curbele de indiferenta. O curba de indiferenta include, la un moment dat, punctele in care preferintele fata de sectorul public si cel privat sunt egale, respectiv indiferente.

Curbele de indiferenta evidentiaza toate combinatiile unor cosuri de bunuri si servicii produse atat de sectorul public, cat si de cel privat, fata de care o persoana este indiferenta.

Grafic, curbele de indiferenta se reprezinta ca in figura 2

Figura 2 - Curbele sociale de indiferenta

Modificarea alocarilor dintre cele doua sectoare se evidentiaza prin miscarea unui punct de-a lungul curbei de indiferenta.

Astfel, o diminuare considerabila a productiei sectorului public, evidentiata de miscarea unui punct pe curba U₁ din A₁ in A₂, genereaza o crestere redusa a productiei sectorului privat de la X₁ la X₂. Deplasarea unui punct din B₃ in B₄ semnifica o crestere importanta a sectorului privat fata de o reducere mai mica a productiei sectorului public de la Q₃ la Q₄.

Preferintele consumatorilor nu se vor orienta niciodata catre o structura a productiei de bunuri publice si private care sa corespunda unor puncte situate la extremele curbei de indiferenta, pentru ca acestea ar reprezenta preponderenta unuia dintre cele doua sectoare.

Gradul de bunastare sociala, se diminueaza daca societatea consuma fie prea multe bunuri private, fie prea multe bunuri publice. Daca preferintele consumatorilor se regasesc in partea superioara a curbei trebuie sa se renunte la o mare cantitate de bunuri publice pentru a asigura o crestere minima in sectorul privat. Cantitatea de bunuri publice la care trebuie sa se renunte pentru a obtine o cantitate determinata de bunuri private, fara a se lua in considerare daca sunt sau nu avantajati consumatorii, reprezinta rata marginala de substitutie sau profitul marginal al bunului.

In teoria financiara este explicata notiunea de restrictie sau constrangere bugetara, care deriva din caracterul limitat al resurselor.

La un nivel dat al resurselor se pune problema alocarii acestora pentru productia celor doua sectoare.

Dreapta restrictiei bugetare se reprezinta grafic ca in figura 3.

Figura 3 - Dreapta restrictiei bugetare

Dreapta restrictiei bugetare evidentiaza efectele alocarii resurselor asupra ponderii bunurilor publice si private in productia nationala. Punctul A₁ corespunde alocarii integrale a resurselor pentru producerea bunurilor publice. In acest punct bunuri private nu se produc. In punctul A₂ situatia este inversa, adica se produc in exclusivitate bunuri private.

Restrictia bugetara este linia dreapta care uneste punctele A₁ si A₂. Toate celelalte puncte (A₄^*, A₇^*_, A₈^*) situate dincolo de A₁A₂ nu pot fi atinse cu ajutorul resurselor disponibile existente la un moment dat.

Sa presupunem ca punctul A₃ reprezinta alocarea resurselor care satisface preferintele consumatorilor la un moment dat, si prin urmare il consideram punctul optim al alocarii intersectoriale a resurselor. In acest caz, punctele A₅ si A₆ sunt puncte ale alocarii sub optimale, iar productia de bunuri private si publice corespunzatoare acestora nu asigura indiferenta in consum a populatiei.