PREFECTUL

PREFECTUL

&1. Statutul constitutional si legal actual

Institutia prefectului isi are reglementarea legala in prezent in Legea nr. 340/2004[1], cu modificarile care i s-au adus prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 179/2005. In Constitutie, el este reglementat in Capitolul V, Sectiunea a 2-a, consacrata Administratiei publice locale, art. 123, intitulat Prefectul. Faptul ca prefectul este reglementat in sectiunea consacrata administratiei publice locale, alaturi de consiliul local, primar si consiliul judetean, nu trebuie sa determine concluzia ca el reprezinta o autoritate a administratiei publice locale. Ratiunea pentru care legiuitorul constituant a gasit de cuviinta sa-l plaseze in aceasta parte a legii fundamentale rezida din rolul pe care il indeplineste, acela de autoritate care vegheaza asupra legalitatii activitatii desfasurata de organele autonome locale, rol pe care doctrina il evoca prin sintagma consacrata de tutela administrativa, aspect asupra caruia vom mai reveni in cele ce urmeaza. Prefectul este agentul statului si un organ unipersonal care reprezinta Guvernul si administratia cetrala la nivelul judetului.

Activitatea prefectului, ca autoritate a administratiei de stat in teritoriu, se deruleaza, in principal, pe doua componente esentiale, care rezulta din calitatea sa de reprezentant al Guvernului in teritoriu: asigura conducerea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ teritoriale, pe de o parte, si respectiv supravegherea respectarii legii de catre autoritatile administratiei publice locale, pe de alta parte.[4]

&2. Istoric al reglementarii

Sorgintea acestei institutii dateaza din perioada Romei Antice, cand conceptele de prefect si prefectura erau utilizate atat pentru a desemna o unitate administrativ teritoriala, cat si o functie publica, civila sau militara.[5] Nasterea ei in forma apropiata de ceea ce reprezinta azi in sistemul francez si in cele care au preluat-o este recunoscuta a se fi realizat in perioada napoleoniana, fiind una din creatiile pe care Imparatul Napoleon le-a sadit in solul Frantei, alaturi de contenciosul administrativ. Desi este o institutie de traditie in sistemul romanesc de drept, de inspiratie franceza, ea nu s-a regasit in Constitutiile romane pana la cea din 1991. Ea a fost insa prevazuta, sub aceasta denumire, in Legea comunala din 1 aprilei 1864 si in Legea pentru infiintarea consiliilor judetene nr. 396 din 2 aprilie 1864. Potrivit prevederilor acestei din urma legi, prefectul era cap al administratiei judetene, cu misiunea de a dirige toate lucrarile acestei administratiuni si a executa hotararile consiliului judetean. Statutul prefectului era de comisar (reprezentant) al Guvernului pe langa consiliul judetean, abilitat de lege sa exercite supravegherea legalitatii actelor adoptate de consiliul judetean sau de comitetul permanent al acestuia. Atunci cand considera cu un act este ilegal, putea face recurs la Guvern in termen de 10 zile de la data constatarii ilegalitatii iar Guvernul avea obligatia sa se pronunte in termen de 20 de zile, in caz contrar obiectia de ilegalitate era inlaturata, actul fiind considerat a fi legal. Ca si in prezent, actiunea promovata de prefect (recursul) avea ca efect suspendarea punerii in executare a actului respectiv. Potrivit Legii administrative din 3 august 1929, prefectul era numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne, el fiind un reprezentant al Guvernului si intregii puteri executive centrale in judet, cu rolul de a supraveghea si controla administratiile locale din judet si de a exercita si unele atributii politienesti. Acelasi rol si atributii sunt mentinute, in mare, pentru prefect, si prin Legea administrativa din 1936, insa Legea administrativa din 14 august 1938 aduce o modificare de substanta in statutul prefectului, care devine functionar public de cariera, asa cum este de altfel si in prezent. Potrivit articolului 97 din aceasta lege, prefectul, ca si in prezent, era reprezentantul Guvernului si al Ministerului de Interne si seful ierarhic al tuturor functionarilor exteriori ai Ministerului de Interne din judet. In exercitarea acestui statut, prefectul indeplinea mai multe atributii: supraveghea activitatea functionarilor si a serviciilor; supraveghea si controla comunele rurale si urbane din judet, cu exceptia municipiilor; executa si controla lucrarile de interes judetean; convoca, in fiecare luna, pe pretori si pe sefii serviciilor exterioare din judet. Precizam ca pretorul era cel care conducea o plasa, si care si el era reprezentantul Guvernului si seful politiei din comunele plasii. Potrivit Legii din 1938, in afara prefectului si a pretorului, care erau reprezentanti ai Guvernului in teritoriu, a mai existat functia de rezident regal, care era numit prin decret regal, la propunerea ministrului de interne, si indeplinea si functia de administrator al tinutului. Practic, prin aceasta lege au fost reorganizate controlul si tutela administratiei locale, dupa cum urmeaza: erau organe de control ministrul de interne, rezidentul regal, prefectul si pretorul, iar organe de tutela ministrul de interne, pentru tinuturi si municipiul Bucuresti, rezidentul regal pentru municipii, orase resedinta de judet si statiuni balneoclimaterice si prefectul pentru celelalte comune. Legislatia de dupa 1944 a eliminat aceasta institutie din peisajul administratiei publice romanesti, traditia fiind reinnodata dupa decembrie 1990, prin Legea nr. 5/1990 privind administrarea judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor pana la organizarea de alegeri locale (publicata in M.Of. al Romaniei, partea I, nr. 92 din 20 iulie 1990), prin care se infiinteaza prefecturi la nivelul fiecarui judet. Ulterior, prima lege de organizare si functionare a administratiei publice locale nr. 69/1991 cu modificarile care i s-au adus prin Legea nr. 24/1996, precum si Legea nr. 215/2001, cu modificarile ulterioare, aveau sa transforme prefectul intr-o autoritate a administratiei publice. Incepand cu anul 2004, prefectul se bucura de o reglementare de sine statatoare, Legea nr. 340/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

In tezele Proiectului de Constitutie, apar pentru prima data prevederi consacrate prefectului, in Titlul III, Capitolul III privind autoritatea administrativa, sectiunea 2 referitoare la institutiile locale. Paragrafele 5-6 prevedeau ca in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, Guvernul numeste un prefect, care, ca reprezentant legal al Guvernului, vegheaza ca activitatea consiliilor locale sa se desfasoare conform legii si care este seful serviciilor descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe guvernamentale, in unitatile administrativ teritoriale. In varianta din Teze, prefectul nu avea decat dreptul sa suspende aplicarea unui act administrativ al unei autoritati locale, iar masura suspendarii putea fi atacata in fata instantei de contencios administrativ a tribunalului judetean. O alta dispozitie referitoare la prefect din Tezele Constitutiei era cea care prevedea ca intre consiliile locale si prefect nu exista raporturi de subordonare. In Proiectul Constitutiei, titlul III a fost reconceput atat din punct de vedere al structurii cat si a continutului sau. Astfel, reglementari privind prefectul regasim in Capitolul V al Titlului III, sectiunea a II care avea denumirea de administratia publica locala si judeteana. Articolul 121 din Proiect reia in mare parte elementele esentiale ale statutului prefectului cuprinse in teze, cu doua deosebiri. O prima deosebire se refera la dreptul prefectului de a suspenda un act al autoritatilor administratiei publice locale se transforma in dreptul prefectului de a ataca un asemenea act, ceea ce atrage suspendarea de drept a acestuia. O a doua deosebire priveste eliminarea prevederii cu privire la inexistenta unor raporturi de subordonare intre prefect si consiliile locale, prevedere care avea sa fie introdusa, intr-o forma mai dezvoltata, prin Legea de revizuire din 2003 si care se regaseste in actualul alineat (4) al articolului 123.

Ratiunea institutiei prefectului trebuie cautata in necesitatea realizarii unui echilibru intre dimensiunile autonomiei locale recunoscuta colectivitatilor teritoriale si exigentele principiului legalitatii. Autonomia locala nu poate fi conceputa ca o libertate absoluta a autoritatilor prin intermediul carora ea se exercita. Exista anumite limite ale autonomiei, indiferent ca ne raportam la un stat unitar sau federal, evident mai accentuate in cadrul statelor unitare, si aceste limite sunt impuse de lege. Autonomia locala nu poate fi realizata decat in cadrul principiilor statului de drept, insusi principiul autonomiei locale fiind unul dintre acestea. O asemenea filozofie a raporturilor dintre autonomia locala si starea de legalitate impune si o corelare intre interesele de nivel local si cele de nivel central, care se realizeaza printr-un reprezentant pe care centrul il are la nivelul unitatii administrativ-teritoriale dintr-un judet, departament, provincie, regiune etc. In sistemul francez acesta poarta numele traditional de prefect, care s-a incetatenit si la noi si in alte state. Trebuie avut in vedere si faptul ca prin modul in care se constituie, rezultat al sufragiului popular, organele din teritoriu includ in componenta lor cetateni de cele mai diferite profesii. Statutul de membru al unui astfel de organ nu se dobandeste datorita unor merite in ceea ce priveste cunoasterea fenomenului administrativ. Electorii acorda votul lor acelor personalitati care se bucura de credibilitate, de prestigiu, buni cetateni, preocupati de problemele cetatii. Asupra activitatii pe care acestia o realizeaza trebuie sa se exercite un control din partea unei autoritati responsabile pentru a se putea constata in ce masura se incadreaza in parametrii legalitatii. Un astfel de control se intalneste, dupa cum vom constata in sectiunea urmatoare, in majoritatea statelor democratice europene. Institutia prefectului trebuie analizata prin raportare la principiul deconcentrarii serviciilor publice, care are ca efect repartizarea puterii de decizie a Guvernului in favoarea agentilor locali pe care acesta ii numeste in unitatile administrativ teritoriale.

In ceea ce priveste statutul prefectului, in literatura de specialitate s-au exprimat mai multe opinii. Autorii interbelici au considerat prefectul ca fiind o autoritate deconcentrata, opinie impartasita si de cea mai mare parte a autorilor contemporani Alti autori califica prefectul ca fiind o autoritate a administratiei publice locale, alaturi de consiliile locale, primari si consiliile judetene. Prefectul este o autoritate statala in judet, statutul sau fiind prevazut de articolul 123 din Constitutie, din care rezulta urmatoarele dimensiuni: a) este reprezentantul Guvernului pe plan local; b) este seful serviciilor deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale. Dupa cum s-a semnalat deja corect in literatura de specialitate, legiuitorul constituant a utilizat in mod incorect sintagma unitatile administrativ teritoriale, in locul celei corecte de judete, dat fiind faptul ca servicii publice deconcentrate se organizeaza numai la nivelul judetului . Mai remarcam faptul ca, prin acest rol al prefectului, legiuitorul constituant si cel organic consacra conducerea bicefala a serviciilor publice deconcentrate din judete.[14] Atat prefectul cat si serviciile publice deconcentrate fac parte din administratia teritoriala de stat, sintagma prin care se desemneaza autoritatile deconcentrate ale administratiei publice de stat din unitatile administrativ teritoriale, sau, si mai corect, din judete, respectiv extensiunile teritoriale ale autoritatilor centrale de specialitate, cum ar fi oficii judetene, directii judetene, garzi judetene precum cea de mediu etc; c) este organ de tutela administrativa, articolul 123(5) prevazand expres dreptul prefectului de a putea ataca in fata instantei de contencios administrativ actele emise de consiliul local, judetean si primar, daca i se par ilegale . Desi sintagma "poate ataca" nu conduce la concluzia obligativitatii prefectului de a ataca in fata instantei de contencios administrativ actele administrative considerate ilegale, aceasta constituind doar o facultate pentru prefect, apreciem, in acord cu opiniile din doctrina, ca acreditarea acestei idei ar duce la incalcarea obligatiei fundamentale a prefectului, de a asigura respectarea legilor, ceea ce nu poate fi acceptat.Pentru a se evita producerea unor efecte ireparabile, Constitutia prevede principiul suspendarii de drept a actului atacat, fiind astfel consacrata o norma de protectie atat a persoanei, in fata unor eventuale abuzuri ale autoritatii administratiei publice locale, cat si a intereselor nationale, in raport cu cele locale. In ceea ce priveste obiectul actiunii introductiva de instanta, apreciem si noi, in acord cu opiniile exprimate in doctrina, ca aceasta se limiteaza la anualarea totala sau partiala a actului administrativ, precum si obligarea autoritatii publice de a solutiona cererea care ii este adresata, prefectul neputand solicita plata unor despagubiri cu caracter material sau moral, deoarece aceasta posibilitate a fost recunoscuta de lege numai persoanelor fizice sau juridice care se considera vatamate in drepturi sau in interesele lor legitime. d) prefectul este garantul respectarii legii si a ordinii publice pe plan local, atribut conferit prin articolul 1 din Legea nr. 340/2004, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 179/2005. Exceptand actele de gestiune curenta ale autoritatilor locale, prefectul poate ataca in fata instantei de contencios administrativ toate actele acestor autoritati pe care le considera ilegale. Actiunea prefectului atrage suspendarea de drept a actului astfel atacat.

&3. Drept comparat

Exercitarea unui control de legalitate din partea reprezentantului centrului asupra activitatii autoritatilor autonome se regaseste in toate statele de drept. De regula, chiar in Constitutii sunt consacrate reglementari exprese privind acest control si organul care il exercita. Exemplu, in Constitutia Italiei este reglementat controlul legalitatii actelor     administrative atat la nivelul regiunilor, cat si al provinciilor si comunelor. Astfel, articolul 125 prevede ca la nivelul regiunilor, controlul legalitatii actelor administrative se exercita intr-o forma descentralizata, de catre un organ de stat, in modalitatile si limitele stabilite de legile Republicii, fiind admis, in anumite cazuri, si un control de fond, dar numai cu scopul de a initia o noua examinare a deciziei consiliului regional, pe baza unei solicitari motivate. Potrivit articolului 130, controlul de legalitate al actelor adoptate de provincii, comune si celelalte institutii locale se exercita tot intr-o forma descentralizata, dar de catre un organ al regiunii, conform modalitatilor stabilite prin legile Republicii. Constitutia Spaniei, fara a contine prevederi speciale, face referire la un control al activitatii organelor comunitatilor autonome (in art. 153), care se exercita, pe langa alte autoritati (Tribunalul Constitutional, jurisdictia contencios-administrativa, Curtea de Conturi) si de Guvern. Administratia statului in teritoriul comunitatilor autonome este condusa si coordonata de un delegat numit de Guvern. Actele administrative ale colectivitatilor locale sunt supuse unui control, care are caracter a posteriori si se exercita, la nivelul regiunii, de un organ special al Guvernului, iar la nivelul colectivitatilor teritoriale de nivel inferior, de catre delegatul Guvernului de la nivel provincial. In Franta, pana in 1982, statul exercita asupra colectivitatilor locale un control foarte riguros, care era calificat prin sintagma tutela administrativa, prin intermediul prefectului, care exercita atat un control a priori, cat si unul a posteriori. In anul 1982 a fost adoptata Legea privind drepturile si libertatile comunelor, departamentelor si regiunilor, cunoscuta sub numele de "legea descentralizarii", care, printre altele, elimina notiunea de "tutela administrativa", pe care o inlocuieste cu un control de legalitate exercitat de prefect a posteriori. Prefectul pierde dreptul de a anula actele autoritatilor locale, el dispunand numai de posibilitatea de a ataca, in fata tribunalului administrativ, actele pe care le considera ilegale, ca si in sistemul constitutional romanesc actual. Prefectul este astfel reprezentantul fiecarui minister si al Guvernului in teritoriu, pentru a contribui la executarea legilor si a celorlalte reglementari, pentru a asigura controlul administrativ si al legalitatii actelor comunelor, departamentelor si al stabilimentelor publice din departament si pentru anumite interventii statale in domeniul economic Constitutia Germaniei prevede in articolul 84 alin (3)¹ ca Guvernul Federal exercita controlul ca landurile sa execute legile federale conform dreptului in vigoare. Constitutia recunoaste Guvernului dreptul de a trimite delegati la autoritatile superioare ale landurilor, cu incuviintarea acestora (in cazul in care incuviintarea este refuzata, cu cea a Consiliului Federal, Bundesrat), precum si la autoritatile subordonate. Din punct de vedere administrativ teritorial, Germania este organizata in 16 landuri (state federate, care alcatuiesc federatia), in arondismente (in numar de 323) si comune (in numar de 14865). Asupra actelor administrative ale arondismentului se exercita un control din partea unui organ intermediar deconcentrat al landului, aflat in subordinea directa a ministrului de interne al landului. Acest control este unul de legalitate, care se exercita a posteriori si este reglementat prin lege, de fiecare land. Acelasi control de legalitate cu caracter a posteriori se exercita si in Austria asupra actelor administrative ale autoritatilor comunale de catre prefect, care este numit de Guvern si reprezinta landul si federatia.

La nivel comunitar, in Carta europeana a autonomiei locale regasim articolul 8 consacrat controlului administrativ al activitatii autoritatilor administratiei publice locale, care nu poate fi exercitat decat in formele si in cazurile prevazute de Constitutie sau de lege si trebuie sa aiba ca obiectiv numai asigurarea respectarii legalitatii si principiilor constitutionale. Un asemenea principiu se regaseste si in legislatia romaneasca, in art. 1 (3) din Legea nr. 340/ 2004. Prin exceptie, controlul administrativ poate sa includa si un control de oportunitate, atunci cand este realizat de autoritatile ierarhic superioare, in ceea ce priveste sarcinile a caror executare este delegata administratiei publice locale. Exercitarea acestui control este guvernata de respectarea unei proportionalitati intre amploarea interventiei autoritatii de control si importanta intereselor pe care aceasta intelege sa le protejeze. Principiul proportionalitatii este inscris si in Constitutia Romaniei in articolul 53 care reglementeaza regimul restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati, intre dimensiunile acestui regim regasindu-se si proportionalitatea intre masura de restrangere si cauza care a determinat-o.

&4. Raporturile dintre prefect si autoritatile autonome locale

In conformitate cu art. 123(4) din Constitutie, intre prefect, pe de o parte, si consiliile locale si primari, consiliile judetene si presedintii acestora, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare. Dispozitia este reluata, intr-o formulare identica, de articolul 12 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului. Raporturile dintre ele sunt de colaborare, asa incat, prefectul, pe de o parte si autoritatile administratiei publice locale, pe de alta parte sa-si desfasoare activitatea fara presiuni si imixtiuni. Statutul de reprezentant al Guvernului in teritoriu ii confera prefectului aptitudinea de a veghea pentru ca activitatea consiliilor locale si a primarilor, a consiliilor judetene si a presedintilor consiliilor judetene sa se desfasoare in conformitate cu prevederile legale.

&5. Numirea si eliberarea din functie a prefectului si a subprefectului

Numirea si eliberarea din functie a prefectului se face prin hotarare de Guvern, articolul 123 alin. (1) prevazand ca Guvernul numeste un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti. Propunerea in vederea numirii apartine Ministerului Internelor si al Reformei Administrative, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 340/2004. Legea impune conditia pentru prefect de a avea studii superioare de lunga durata. Dat fiind faptul ca prefectul are statut juridic de inalt functionar public, rezulta ca el se supune prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare, numirea lui in functie se face in urma promovarii unui concurs sau examen, organizat in conditiile acestei legi si ale HG nr. 1209/2003 privind cariera functionarilor publici.

& 6. Depolitizarea si profesionalizarea functiei de prefect

Prefectul si subprefectul fac parte din categoria inaltilor functionari publici. Aceasta calitate le-a fost conferita in anul 2003, prin Legea nr. 161/2003, care a modificat, printre altele, si Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Prefectul si subprefectul sunt inalti functionari publici, carora legea le interzice sa faca parte din partide politice sau din organizatii carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca al partidelor politice, sub sanctiunea destituirii din functia publica.

Transformarea prefectilor si a subprefectilor din oameni politici in inalti functionari publici a insemnat un proces de profesionalizare a functiei de prefect si subprefect, dimensiune a reformei in administratia publica. Un asemenea statut au prefectii in Franta si a existat si in Romania in prima jumatate a secolului XX, astfel incat practic s-a revenit la traditii si s-a valorificat o experienta care s-a dovedit benefica in alte state.[27]

Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost ea modificata prin Legea nr. 161/2003, prevedea ca in functiile de prefect si subprefect pot fi numite persoane care indeplinesc conditiile pentru a fi numite ca inalti functionari publici, incepand cu anul 2006, in mod esalonat, pe baza hotararii de Guvern. Dupa cum rezulta din textul precitat, transformarea prefectilor in inalti functionari publici nu a fost si nici nu putea fi conceputa ca un proces mecanic, formal, cum din pacate s-a intamplat in realitate. Legea impunea, in primul rand, ca persoanele respective sa intruneasca acele conditii care sunt cerute pentru inaltii functionari publici, iar recrutarea urma sa se faca prin examen, organizat in conditiile legii. De aceea, se vorbea si despre faptul ca numirea se va face in mod esalonat, pe masura ce se vor organiza concursuri de recrutare si aceste concursuri vor fi promovate. Prin Ordonanta de Urgenta nr. 179/2005 se abandoneaza spiritul acestei reglementari, prin articolul III care prevede ca prefectii in functie la data intrarii in vigoare a ordonantei, precum si cei care vor ocupa posturile ramase vacante dupa data intrarii in vigoare a prezentei ordonante si pana la 31 decembrie 2005 pot fi numiti in functii publice de prefect, in urma promovarii unui examen de atestare pe post. Un examen de atestare similar a fost prevazut si pentru subprefectii care se aflau in functie, iar fostii secretari generali ai prefecturilor, in functie la data de 31 decembrie 2005 ca urmare a promovarii concursului sau examenului organizat pentru ocuparea functiei publice respective sunt numiti in functia publica de subprefect incepand cu data de 1 ianuarie 2006. Problema este ca prefectii in functie la care se refera textul respectiv, ca si subprefectii, de altfel, ocupasera functiile respective ca oameni politici, in urma unor negocieri politice, astfel incat ei nu aveau aptitudinea de a deveni, printr-un simplu examen de atestare pe post, din oameni politici inalti functionari publici, carora legea le interzice sa faca parte din partide politice, sub sanctiunea destituirii din functie.

Cat priveste semnificatia unui examen de atestare pe post, de esenta lui este faptul ca, prin intermediul unei atestari, se urmareste sa se confirme sau sa se infirme o situatie juridica preexistenta, mentinerea intr-o functie a unei anumite persoane, nu dobandirea unui statut pe care persoana respectiva nu l-a avut niciodata. De aceea, in opinia noastra, era necesar sa se organizeze concursuri pentru ocuparea functiilor de prefecti ca inalti functionari publici, care sa fie gestionate de Comisia speciala pentru inaltii functionari publici. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat, fiind astfel tradata nu numai vointa legiuitorului, ci si legitimitatea procesului in sine, rezultand o forma fara fond, care, in opinia noastra, nu mai justifica recunoasterea unei vointe politice ferme de a se realiza un proces autentic de profesionalizare a functiei de prefect.

Constatam astfel ca numirea primilor prefecti ca inalti functionari publici s-a facut intr-un mod atipic, am putea spune, prin sustinerea unui examen de atestare pe post a celor care, anterior adoptarii OUG nr. 179/2005 fusesera numiti ca prefecti prin negocieri politice ale celor patru formatiuni care constituiau, la acea data, arcul guvernamental. In ceea ce ne priveste, am criticat acea procedura, in cadrul dezbaterilor parlamentare care au avut loc in Senat, pe considerentul ca ea este contrara Legii nr. 188/1999, care prevede ca intrarea in corpul functionarilor publici se face prin concurs sau examen. Cu atat mai mult, dobandirea statutului de inalt functionar public, care este cel mai inalt la care poate accede o persoana in cariera sa administrativa, trebuie sa aiba la baza o selectie riguroasa, realizata prin concurs.

Avand in vedere unele aspecte criticabile ale practicii administrative, inclusiv cele semnalate de noi, unii autori sunt sceptici in ceea ce priveste existenmta unei reale profesionalizari a functiei de prefect, care continua sa ramana mai degraba politica, aflata la vointa puterii executive, decat una profesiobala. Garantiile acordate prefectilor in materia stabilitatii carierei lor sunt slabe, schimbarea din functie putand fi decisa de Guvern , de regula, din ratiuni politice, mascate de o asa-zisa mobilitate in functie.[28]

Prin modificarile care s-au adus Legii nr. 340/2004 prin OUG nr. 179/2005, a fost desfiintata functia de secretar general al prefecturii si a mai fost infiintata o noua functie de subprefect, iar secretarii generali care dobandisera acest statut in baza unui concurs organizat in conditiile legii au fost numiti direct, prin efectul legii, ca subprefecti. Prefectul este ajutat in activitatea sa de doi subprefecti, care sunt numiti in functie prin decizie a primului ministru, la propunerea prefectului si a Ministerului Internelor si al Reformei Administrative. Legea impune pentru subprefect conditia de a avea studii superioare, fara a mai preciza tipul acestora, rezultand ca poate fi vorba atat despre studii superioare de lunga durata, cat si de scurta durata.

&7. Regimul incompatibilitatilor functiei de prefect si subprefect

Incompatibilitatile pentru functia de prefect sunt stabilite prin sectiunea a III-a, cap. III, Titlul IV, Cartea I din Legea nr. 161/2003.[29] Astfel, art 85 din lege prevede ca functia de prefect este incompatibila cu: calitatea de deputat sau senator; functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar general al municipiului Bucuresti; functia de consilier local sau de consilier judetean; o functie de reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial; functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru in consiliul de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice; functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale prevazute la litera e); functia de reprezentant al statului in adunarile generale ale societatilor comerciale prevazute la litera e); calitatea de comerciant persoana fizica; calitatea de membru al unui grup de interes economic; o functie politica incredintata de un stat strain, cu exceptia acelor functii prevazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte. Prefectii si subprefectii pot detine functii sau exercita activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar artistice. Legea ii obliga ca, la numirea in functie, sa declare ca nu se afla intr-o situatie de incompatibilitate

& 8. Atributiile prefectului

Activitatea prefectului este guvernata de mai multe principii, pe care le regasim reglementate in art. 4 al Legii nr. 340/2004, respectiv: legalitatea, impartialitatea si obiectivitatea; transparenta si liberul acces la informatiile de interes public; eficienta; responsabilitatea; profesionalizarea si orientarea catre cetatean. Aceste principii sunt in deplin acord cu valorile instituite la nivel comunitar, si aveam in vedere chiar articolul 1 alin(2) al Tratatului Uniunii Europene, care prevede ca obiectivul Tratatului este de a marca o noua etapa in procesul de creare a unei uniuni. in care deciziile sunt luate in cel mai mare respect fata de principiile deschiderii si al aproprierii de cetateni. Legea recunoaste institutiei prefectului capacitate juridica de drept public, care se exercita in exclusivitate de prefect. Institutia prefectului dispune si de o capacitate juridica de drept privat, formata din totalitatea drepturilor si obligatiilor civile, care se poate exercita nu numai de catre prefect, ci si de persoane desemnate de acesta prin ordin. Atributiile prefectului sunt, din punctul de vedere al izvorului lor, de mai multe categorii: atributii prevazute de Constitutie; atributii prevazute de Legea nr. 340/2004 privind institutia prefectului, cu modificarile ulterioare; atributii prevazute de alte acte normative; insarcinarile date de Guvern. Sfera atributiilor care revin prefectului o regasim consacrata de Legea nr. 340/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza: asigura, la nivelul judetului si al municipiului Bucuresti, aplicarea si respectarea Constitutiei, a legilor, a ordonantelor si hotararilor Guvernului si a celorlalte acte normative, precum si a ordinii publice; actioneaza pentru realizarea obiectivelor cuprinse in programul de guvernare; actioneaza pentru asigurarea climatului de pace sociala, mentinerea unei comunicari permanente cu toate nivelurile; stabileste, impreuna cu autoritatile administratiei publice locale, prioritatile de dezvoltare teritoriala; verifica legalitatea actelor administrative ale consiliului judetean, ale consiliului local sau ale primarului; asigura, impreuna cu autoritatilor si organele abilitate, ducerea la indeplinire, in conditiile stabilite prin lege, a masurilor de pregatire pentru situatii de urgenta; dispune, in calitate de presedinte al Comitetului judetean pentru situatii de urgenta, masurile care se impun pentru prevenirea si gestionarea acestora si foloseste in acest sens sumele special prevazute in bugetul propriu cu aceasta destinatie; asigura realizarea planului de masuri pentru integrarea europeana; dispune masurile corespunzatoare pentru prevenirea infractiunilor si apararea drepturilor si a sigurantei cetatenilor, prin organele abilitate; asigura, folosirea in conditiile legii, a limbii materne in raporturile cu cetatenii apartinand minoritatilor nationale si serviciile publice deconcentrate in unitatile administrativ teritoriale in care acestia au o pondere de peste 20%.

& 9. Actele prefectului

In exercitarea atributiilor sale, prefectul emite ordine, care sunt acte administrative, care pot avea atat caracter normativ cat si caracter individual. Pentru cele prin care se stabilesc masuri cu caracter tehnic sau de specialitate, prefectul are obligatia sa consulte in prealabil conducatorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale administratiei publice centrale din judete. Referitor la operatiunea de consultare, in literatura de specialitate, s-a exprimat o opinie critica, in sensul ca ar fi fost necesar sa se renunte la consultare si sa se prevada, in locul acesteia, emiterea unui aviz sau acord.[32] Ordinele cu caracter normativ devin executorii dupa ce au fost aduse la cunostinta publica, iar ordinele cu caracter individual devin executorii de la data comunicarii catre persoanele interesate. Ordinele cu caracter normativ se comunica de indata Ministerului Internelor si al Reformei Administrative. Din punct de vedere al procedurii de emitere, ordinele prefectului se impart in doua categorii: ordine care pot fi emise de prefect in exercitarea propriilor atributii, fara concursul altor autoritati si ordine prin care se stabilesc masuri cu caracter tehnic si de specialitate, care impun consultarea conducatorilor organelor de specialitate din judet.

& 10. Particularitati ale statutului juridic al prefectului. Regimul dreptului de asociere politica si sindicala si al dreptului la greva.

Prefectul si subprefectul sunt inalti functionari publici, carora legea le interzice sa faca parte din partide politice sau din organizatii carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca al partidelor politice, sub sanctiunea destituirii din functia publica. Prin Ordonanta de Urgenta nr. 179/2005, s-a consacrat interdictia prefectilor si a subprefectilor de a face greva sau de a infiinta organizatii sindicale proprii precum si obligatia de a informa conducerea Ministerului Administratiei si Internelor (in prezent Ministerul Internelor si al Reformei Administrative ori de cate ori calatoresc in afara judetului. Subscriem parerilor exprimate in doctrina, prin care se apreciaza ca oportuna reglementarea prin care se interzice dreptul la greva al prefectilor si subprefectilor, cu atat mai mult cu cat calitatea prefectilor ca reprezentanti ai statului in teritoriu si competenta care le revine nu sunt compatibile cu exercitarea dreptului la greva. Legea nr. 340/2004 consacra si unele drepturi speciale, cum ar fi dreptul prefectilor si al subprefectilor care nu detin o locuinta proprietate personala in municipiul resedinta de judet in care au fost numiti de a beneficia de o indemnizatie de instalare, egala cu 3 salarii lunare brute, precum si de o locuinta de serviciu corespunzatoare, prin inchiriere, pe toata durata indeplinirii functiei. Contravaloarea chiriei, ca si a cheltuielilor de transport si de instalare se suporta de la bugetul insitutiei.

&11. Oficiile prefecturale

Articolul 40 din Legea nr. 340/2004, astfel cum a fost el modificat prin punctul 33 al OUG nr. 179/2005 prevede ca prefectul poate organiza prin ordin, in cadrul numarului de posturi si al fondurilor aprobate anual, oficii prefecturale. In municipiul Bucuresti se poate organiza cate un oficiu prefectural in fiecare sector. Legea impune, pentru infiintarea unui asemenea oficiu, avizul Ministerului Internelor si al Reformei Administrative. Oficiile prefecturale sunt parti componente ale institutiei prefectului. Ele sunt conduse de un sef al oficiului prefectural, a carui functie este echivalenta cu cea de director executiv. Colegiul prefectural reprezinta o structura noua introdusa prin OUG nr. 179/2005, si el se compune din prefect, subprefecti si conducatorii serviciilor deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului care isi au sediul in judetul respectiv. Atributiile colegiului prefectural privesc armonizarea activitatii serviciilor deconcentrate care isi au sediul in judetul respectiv, precum si implementarea programelor, politicilor, strategiilor si planurilor de actiune ale Guvernului la nivelul judetului sau al localitatilor acestuia.

&12. Subprefectul

Pentru indeplinirea atributiilor si prerogativelor care ii revin potrivit legii, prefectul este ajutat de doi subprefecti, iar la nivelul municipiului Bucuresti sunt 3 suprefecti. Inainte de modificarile aduse Legii nr. 340/2004 prin OUG nr. 179/2005, la nivelul judetelor exista un singur subprefect, insa prin adoptarea acestei legi functia de secretar general s-a transformat in functie de subprefect, creandu-se astfel o noua functie de subprefect, in care au fost numiti secretarii generali de prefecturi care se aflau in functie la data de 31 decembrie 2005 ca urmare a promovarii concursului organizat pentru ocuparea functiei publice respective. Prefectul si subprefectul fac parte din categoria inaltilor functionari publici. Ei raspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupa caz, pentru faptele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin, in conditiile legii.

&13. Sinteza principalelor modificari si completari aduse prin Legea nr. 286/2006 asupra Legii nr. 215/2001

O prima problema care se poate pune este daca era cu adevarat nevoie de o noua reglementare, in contextul in care actuala lege -cadru in materie a fost adoptata in anul 2001?

Este stiut faptul ca printre materiile rezervate, prin articolul 73 alin. (3) litera o din Constitutie domeniului de reglementare al unei legi organice se afla si organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general al autonomiei locale.

Incepand cu anul 1990 au fost adoptate mai multe acte normative, incepand cu decrete- legi, apoi legea preconstitutionala nr. 69/1991 a administratiei publice locale , modificata in mai multe randuri, si actuala Lege nr. 215/2001, a carei modificare si completare a fost realizata prin Legea nr. 286/2006. Aceasta a facut parte dintr-un pachet de reglementari conceput a sluji problema reformei in administratia publica, din care au mai facut initial parte proiectele de legi pentru modificarea si completarea legilor prefectului, a descentralizarii si cea privind statutul functionarilor publici. Legea prefectului a fost modificata printr-o ordonanta de urgenta adoptata la sfarsitul anului trecut. Reglementarea cadru a descentralizarii este in prezent Legea nr. 195/22 mai 2006 iar modificarile propuse statutului functionarului public au fost aprobate prin Legea nr. 251/23 iunie 2006.

Se pune problema legitimitatii unui demers de modificare a unei legi adoptata in 2001, si deja modificata pana in prezent. Este evident ca desi ne-am dori cu totii o stabilitate legislativa, nu se poate nega nevoia pe care o resimte actuala putere de a aduce acele modificari si completari legii care sa-i slujeasca programul de guvernare si conceptia politica asupra administratiei publice locale, asupra statutului autoritatilor locale, care sa-i slujeasca, in ultima instanta, interesele politice. Multe din solutiile propuse au din pacate in vedere exclusiv aceste interese, si ele sacrifica anumite constante ale dreptului public, principii care guverneaza regimul juridic al unor institutii, cu care evident nu putem fi de acord, dupa cum vom arata in cele ce urmeaza.

Principalele modificari aduse prin Legea nr. 286/2006.

In capitolul I, noua lege corecteaza dispozitia initiala referitoare la obiectul de reglementare al legii, prevazand ca legea reglementeaza regimul general al autonomiei locale precum si organizarea si functionarea administratiei publice locale, nu a autoritatilor administratiei publice locale, cum se prevedea, incorect, anterior.

Modificarea realizata este in consonanta cu articolul 73 alin. (3) litera "o" din Constitutia revizuita si republicata, care enumera, printre materiile legii organice, problema organizarii administratiei publice locale.

Acelasi prim articol este completat cu un nou alineat, care explica semnificatia termenilor si expresiilor cu care opereaza legea, introducand formule, expresii si structuri inexistente in varianta anterioara a legii. Printre acestea se regasesc si asociatiile de dezvoltare intercomunitara, concepute ca structuri cu personalitate juridica infiintate de unitatile administrativ teritoriale. Astfel de asociatii se regasesc si in alte state, unde le este insa recunoscuta personalitatea de drept public, si nu de drept privat. Exemplu, in Germania regasim un sistem dezvoltat de cooperare intre colectivitatile locale, care imbraca forma unor confederatii constituite la nivelul oraselor, comunelor si arondismentelor. Si in Olanda exista un sistem de cooperare intercomunala dezvoltat, din care se constituie insa persoane de drept public, nu de drept privat.

Modul in care se constituie, se organizeaza si functioneaza asociatiile de dezvoltare intercomunitara consacrate de noua lege, este dezvoltat prin articolul 11 in forma propusa si prin doua articole nou introduse, 11¹ si 11². Semnalam faptul ca finantarea lor urmeaza a se face in primul rand prin bugetele locale, dar si Guvernului ii revine obligatia de a sprijini astfel de structuri, prin programe finantate de la bugetul de stat. Alineatul nou introdus mai consacra si alte formule, unele discutabile, neconsacrate pana acum in lege, cum ar fi aglomerari urbane sau zone metropolitane.

Un element de noutate este introdus la art. 5 alin. (1), care prevede ca autoritatile administratiei publice locale exercita trei tipuri de competente, exclusive, partajate si delegate. Aceasta clasificare este recunoscuta in legislatia si doctrina occidentala, uneori la nivel de Constitutii, unde se vorbeste despre competente exclusive, partajate si delegare de competente.[44]

O dezvoltare ampla si necesara, cunoaste articolul 19 care, in forma anterioara modificarii prevedea ca unitatile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, au patrimoniu propriu si capacitate juridica deplina. Forma noua dezvolta dimensiunile capacitatii juridice in raport cu justitia si cele de drept fiscal. In contextul in care se specifica inclusiv faptul ca ele sunt titulare ale codului de inregistrare fiscala, este evident, insa ca asistam la un exces de reglementare si ca legea cuprinde prevederi pe care ar trebui sa le cuprinda legislatia secundara.

Capitolul II (art. 28-60) reglementeaza consiliile locale.

O prima modificare, pe care am prezentat-o deja cand am analizat consiliul local, este reducerea numarului de consilieri. A avut loc o reducere a numarului de consilieri locali, care in prezent este 27 de consilieri in localitatile cu peste 400 000 locuitori, fata de 31 cat era inainte. O reducere substantiala a avut loc la Consiliul General al Municipiului Bucuresti, de la 55 cat era anterior la 31 cat este in prezent.

Una din modificarile importante pe care o realizeaza noua lege este ca validarea mandatelor de consilieri locali, ca si a celor de consilieri judeteni, de altfel, sa nu se mai faca de comisiile de validare constituite in cadrul consiliilor locale si judetene,[45] ci de catre justitie, mai exact de catre judecatoria in a carei raza se afla unitatea administrativ teritoriala respectiva. Schimbarea procedurii de validare a impus modificarea si a regimului constituirii consiliului local, operatiune care, firesc, succede validarii. Noua lege simplifica procedura de constituire, in sensul ca inlocuieste majoritatea de 2/3 cu majoritatea absoluta, adica majoritatea consilierilor.

O alta modificare importanta vizeaza articolul 38 privind atributiile consiliului local. Spre deosebire de textul actual, care procedeaza la o enumerare a acestor atributii, prin noua lege se realizeaza o clasificare a acestor atributii, identificand cinci categorii, pe care le-am prezentat deja in partea consacrata consiliului local. Este discutabila o asemenea solutie, dat fiind faptul ca noi consideram ca rolul unui legiuitor nu este sa faca clasificari, aceasta este sarcina doctrinei, ci sa enunte, de o maniera cat mai exacta si corecta, care sunt atributiile, lasand doctrina sa le analizeze, califice si clasifice. De aceea, solutia prezinta aspect mai mult didactic decat legislativ.

Articolul 43, care reglementeaza modul de desfasurare a sedintelor consiliului local, este si el modificat, unele din solutiile realizate fiind, evident, exagerate si contrare Constitutiei. Astfel, daca anterior textul prevedea folosirea limbii minoritatilor in timpul lucrarilor sedintei poate avea loc la consiliile unde o treime din numarul consilierilor apartin unei minoritati, textul actual diminueaza proportia la o cincime din numarul total al consilierilor. Este o solutie cu care nu putem fi de acord, pentru ca limba oficiala in stat este limba romana, conform articolului 13 din legea fundamentala, iar solutiile derogatorii nu trebuie sa afecteze acest caracter. Nu trebuie ignorat faptul ca orice drept pentru un subiect, in speta pentru o minoritate, naste obligatii pentru alt subiect, in speta pentru majoritate, pentru autoritatea administrativ teritoriala, obligatii care presupun si un suport financiar considerabil. Sa nu uitam ca legea obliga primarul sa asigure traducerea in limba romana, care se poate realiza doar printr-o aparatura de specialitate si personal afectat acestui scop, adica prin cheltuirea de bani publici.[46]

O alta modificare de fond vizeaza majoritatea ceruta pentru votarea hotararilor. Articolul 46, in forma anterioara, prevedea ca anumite hotarari se aproba cu majoritatea calificata de 2/3.[47] Noua lege reduce drastic sfera materiilor in care hotararile se iau cu majoritatea calificata de doua treimi cu majoritatea absoluta a consilierilor in functie, limitand-o la hotararile privind patrimoniul. Hotarari importante precum contractarea de imprumuturi sau ascoierea si cooperarea vor ramane sa se hotarasca de majoritatea calificata, ceea ce va crea riscul unor elemente de aleatoriu sau chiar de lipsa de legitimitate.

Un element de noutate, revolutionar chiar, am putea sa spunem vizeaza regimul dizolvarii de drept a consiliului local, si mai ales, consacrarea posibilitatii ca aceasta sa intervina si ca urmare a unui referendum local.

Atunci cand dizolvarea intervine in situatia in care consiliul local nu s-a intrunit timp de doua luni consecutive, nu a adoptat, in 3 sedinte ordinare consecutive, nici o hotarare, sau s-a redus numarul consilierilor sub jumatate plus unu, fara a se putea completa cu supleanti, primarul, viceprimarul sau secretarul declanseaza procedura de dizolvare prin sesizarea instantei judecatoresti. Noua lege aduce o modificare de esenta, in sensul transferului competentei de a constata intervenita dizolvarea de drept de la prefect la instanta de judecata. Solutia este legitima, daca avem in vedere ca tot instanta de judecata valideaza, potrivit modificarilor intervenite, mandatele consilierilor, astfel incat, conform principiului simetriei juridice, tot ea trebuie sa se pronunte daca exista cauze de dizolvare de drept sau nu. Competenta apartine instantei de contencios administrativ. Fiind vorba despre autoritati locale, competenta materiala revine sectiei de contencios administrativ si fiscal a Tribunalelor judetene sau al municipiului Bucuresti.

Cea de-a doua modalitate de dizolvare de drept o reprezinta referendumul local, organizat in conditiile legii.[49] Potrivit art. 2 din Constitutie, referendumul este modalitatea de exercitare directa a suveranitatii de catre titularul ei, poporul. Tot principiul simetriei face ca acei cetateni cu drept de vot care au ales consiliul local sa poata sa faca sa inceteze mandatul organului ales, votand pentru dizolvarea lui. Procedura de organizare a referendumului am prezentat-o in partea consacrata consiliului judetean si local.

Capitolul III (art. 61- 82) reglementeaza statutul primarului si al vicepremarului, cu precizarea ca, asa cum rezulta din cele anterior precizate, dispozitii privindu-i pe acestia regasim si in alte parti ale legii. Modificari importante si unele deloc fericite, chiar inacceptabile, am putea spune, au intervenit in ceea ce priveste statutul viceprimarului. Avem in vedere noile prevederi privind modul de schimbare din functie a acestuia. Daca articolul 78 din legea in forma ei anterioara prevedea ca schimbarea din functie se face la initiativa unei treimi din numarul consilierilor, cu votul a doua treimi din numarul consilierilor in functie, noua lege prevede ca schimbarea din functie sa se poata face cu votul majoritatii consilierilor in functie.

De altfel, in literatura de specialitate s-a exprimat opinia, partial adevarata, conform careia numirea si schimbarea din functie a viceprimarilor poate fi chiar rezultatul unor calcule politice".[50] Am spus ca afirmatia este partial adevarata pentru ca, daca la numire calculele politice sunt incontestabile si exclusive, la schimbare din functie ele nu mai pot avea acelasi caracter, trebuie sa existe o motivatie care sa atraga interventia acestei masuri.

O prima observatie este ca prin modificarile realizate, legea nu impune nici o conditie pentru a interveni aceasta schimbare, ceea ce inseamna ca e vorba exclusiv despre o decizie politica. Nici textul anterior nu impunea conditii. Insa majoritatea calificata de doua treimi diminua riscul unor abuzuri si al unor jocuri politice care atrag instabilitatea institutiei. In contextul in care se reduce numarul celor care pot decide schimbarea din functie a viceprimarului, dar nu se impune nici o conditie, deja lucrurile se schimba intr-o forma care poate afecta obiectivitatea unor asemenea masuri, care favorizeaza jocuri politice care nu au nici o legatura cu interesele administratiei si ale administratilor. Schimbarea in functie trebuie sa fie determinata de anumite cauze, de comiterea unor abateri, a unor fapte care sa justifice masura respectiva. Alegerea viceprimarului este un act eminamente politic, dar schimbarea lui din functie este un act complex, in care dimensiunea politica trebuie sa se imbine cu cea administrativa, juridica.[51]

O alta modificare pe care o aduce noua lege vizeaza regimul indemnizatiei care se acorda primarului, respectiv viceprimarului. In practica a aparut problema daca primarii si viceprimarii au dreptul, pe langa indemnizatie, si la alte sporuri, cum ar fi sporul de vechime, de doctor etc. Au fost sesizate si instantele judecatoresti care, unele au recunoscut posibilitatea acordarii unor asemenea sporuri, altele nu. Pentru a se elimina orice neintelegere, articolul 61 alin. (5), in forma rezultata prin modificare, prevede, pe de o parte, ca indemnizatia lunara este unica forma de remunerare a activitatii corespunzatoare functiei de primar, respectiv viceprimar, iar pe de alta parte ca primarul si viceprimarul nu beneficiaza de sporul de vechime in munca si nici de alte sporuri prevazute de lege.

In reglementarea atributiilor primarului, noua lege vine cu aceeasi solutie, a gruparii acesteia pe categorii, pe care le-am analizat deja in partea consacrata primarului.

O inovatie pe care o aduce legea vizeaza infiintarea cabinetului primarului, conceput dupa modelul cabinetului demnitarului, si, desi nu se prevede expres, se subintelege ca personalul care-l compune va fi angajat pe baza increderii personale.

In contextul in care la nivelul tarii se pune problema unor economii care se impun a fi facute, este discutabil in ce masura se justifica infiintarea unor noi structuri, chiar daca acestea trebuie sa se incadreze in numarul maxim de posturi aprobate. Procedandu-se astfel, este clar ca unele din posturile aprobate vor ramane neocupate, pentru a se putea angaja cabinetul primarului, care, la nivelul municipiilor resedinta de judet poate sa aiba 5 persoane. In acest fel, tot autoritatea va suferi, pentru ca, in loc sa se angajeze specialisti, care sa efectueze activitati specifice administratiei locale, vor fi incadrate persoane care fac activitati specifice celor de la cabinetul unui demnitar.

Pentru capitolul IV (art. 83-91) se abroga o sectiune intreaga si articolele 83-86, practic acesta ramanand sa contina doar 4 articole (87-91), ceea ce credem ca este disproportionat in raport cu restul continutului legii.

Una din modificarile de fond pe care le aduce Legea nr. 286/2006 vizeaza aparatul propriu de specialitate, care, in legea anterioara era al consiliului local, iar in noua lege este calificat a fi al primarului. Era fireasca aceasta modificare, deoarece forma anterioara continea o anomalie, art. 88, in forma anterioara modificarii vorbind despre aparatul de specialitate al consiliului local, insa numirea si eliberarea din functie a personalului care-l compune se facea de primar.

Semnalam de asemenea faptul ca in intreg continutul noii legi se resimte o preocupare deosebita pentru adancirea dreptului minoritatilor nationale de a-si folosi limba minoritatii respective in raporturile cu administratia. Am enuntat inainte reducerea procentului de consilieri necesar pentru a se asigura folosirea limbii in sedintele de consiliu local, de la o treime la o cincime. O alta propunere vizeaza modificarea art. 90 alin. (2) care, in forma actuala, face referire la folosirea limbii minoritatilor in raporturile cu autoritatile administratiei publice locale, cu aparatul de specialitate si organismele subordonate consiliului local.

Prin modificarile realizate se adauga, pe langa acestea, si organismele subordonate consiliului local. In felul acesta, practic se extinde posibilitatea folosirii limbii unei minoritati la intreaga administratie publica locala pentru ca el afecteaza caracterul limbii romane de limba oficiala in stat, intr-un mod absolut nejustificat si pe care evident ca nu-l putem impartasi. In primul rand, in art. 120 alin. (2) din Constitutie se face referire la autoritatile locale si serviciile publice deconcentrate. Atat. Daca legiuitorul constituant ar fi gasit de cuviinta sa extinda acest drept la intreaga administratie publica locala, ar fi spus-o expres. Era usor sa simplifice textul, prevazand, in locul celui actual, ca in administratia locala se asigura folosirea limbii minoritatii respective. In al doilea rand, nu a facut acest lucru pentru ca nu a vrut sa transforme exceptia in regula. S-a dorit ca folosirea limbii unei minoritati sa reprezinte o situatie de exceptie, si astfel a reglementat-o. In al treilea rind, cum ne-am mai exprimat deja, orice drept pentru un subiect naste obligatii pentru celalalt. In speta, orice drepturi suplimentare ale minoritatii nasc obligatii suplimentare ale majoritatii, a caror realizare inseamna investitii financiare si umane.

Capitolul VI ( art. 101-120) consacrat consiliului judetean cunoaste esentiale modificari. O prima observatie este aceea ca modificarile aduse consiliului judetean sunt, ca si conceptie, comune celor propuse pentru consiliul local, dupa cum vom avea prilejul sa aratam.

Astfel, se mentine numarul consilierilor judeteni, solutie discutabila, credem noi si care nu si-a dovedit prea mult eficienta. Apreciem ca o oarecare ajustare numerica ar fi putut fi avuta in vedere.

O modificare de fond este cea privind validarea mandatelor de consilieri judeteni, care, ca si in cazul consilierilor locali, se face de catre instanta de judecata. Articolul 102², nou introdus prin Legea nr. 286/2006, stabileste si instanta competenta, respectiv tribunalul, de o maniera incompleta, corect si complet ar fi fost sa se precizeze ca este vorba despre sectia de contencios administrativ si fiscal a tribunalelor judetene si al municipiului Bucuresti.

In acelasi spirit a fost modificata si tehnica de redactare a atributiilor consiliului judetean, care, ca si in cazul consiliului local si al primarului, sunt grupate pe categorii, pe care le-am analizat deja in partea consacrata consiliului judetean.

Sedintele ordinare ale consiliului judetean nu se vor mai desfasura o data la doua luni, cum era anterior, ci in fiecare luna. Este o prevedere pe care o imbratisam, dat fiind faptul ca si noi consideram ca problemele pe care le ridica administrarea unui judet justifica o periodicitate lunara a sedintelor.

Cat priveste regimul dizolvarii de drept, a intervenit, ca si in cazul consiliului local, posibilitatea dizolvarii prin referendum.

Din sectiunea a IV-a a capitolului VI sunt eliminate dispozitiile referitoare la secretarul general al judetul, deoarece acestea sunt grupate intr-un capitol separat referitor la secretarul unitatilor administrativ teritoriale. Semnalam insa ca are loc si o schimbare de titulatura, din secretar general in secretar al judetului, care nu este intamplatoare, ea trebuie raportata si la faptul ca prin modificarile care au fost aduse Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, secretarii de judete nu mai sunt inalti functionari publici, ei au devenit functionari publici de conducere. S-a dorit astfel ca, aceasta schimbare de fond in statutul juridic sa fie insotita si de o schimbare in titulatura.

O modificare de fond este propusa a interveni si in ceea ce priveste psibilitatea de eliberare din functie a presedintelui consiliului judetean, care este aceeasi cu procedura eliberarii din functie a viceprimarului si am analizat-o deja.

Atributiile presedintelui consiliului judetean sunt reglementate dupa aceeasi tehnica folosita in cazul consiliului local, judetean, si al primarului. Noua lege aduce anumite modificari nu doar prin aspectele de continut, ci si ca tehnica de redactare. Avem in vedere, spre pilda, introducerea unor noi capitole, unde fie sunt reglementate materii noi, inexistente anterior, cum ar fi administratorul public sau contraventii si sanctiuni, fie regasim materii care au fost extrase din capitolele unde se regaseau anterior si grupate in capitole separate, cum ar fi actele autoritatilor administratiei publice locale si comunicarea acestora si secretarii unitatilor administrativ teritoriale.

Un capitol nou este introdus pentru reglementarea problemei actelor autoritatilor locale si comunicarea acestora. Semnalam modul incorect in care este redactat titlul capitolului, deoarece face referire doar la comunicarea actelor administratiei locale. Ori, doctrina de specialitate[52] a transat faptul ca actele administrative sunt aduse la cunostinta prin comunicare si publicare. Sunt comunicate actele administrative individuale, si sunt publicate actele administrative normative. Ori, atata vreme cat denumirea titlului face referire doar la comunicare, este evident caracterul ei restrictiv.

Un alt capitol nou propus de proiect vizeaza secretarii unitatilor administrativ teritoriale. Asa cum am mai spus deja, o prima modificare adusa atat prin noua lege, cat si prin cea de modificare a Legii nr. 188/1999 este transformarea secretarului judetului, din inalt functionar public in functionar public de conducere. O dispozitie care a fost eliminata, fata de varianta actuala a legii, este cea prin care se declara expres ca secretarii (comunei, orasului) se bucura de stabilitate in functie. Prevederea era importanta, chiar daca Legea nr. 188/1999 garanteaza pentru toti functionarii publici stabilitatea acestora, si ratiuni de tehnica de redactare, pentru a se evita suprapunerea de reglementari, ar legitima, chipurile, inutilitatea unei asemenea prevederi in legea administratiei publice locale. Nu suntem de acord cu aceasta argumentare, atata vreme cat norma venea sa intareasca, sa particularizeze regimul stabilitatii care trebuie sa caracterizeze secretarii de unitati administrativ teritoriale. Sunt atatea suprapuneri de reglementari, care chiar nu au nici o logica, care sunt de o inutilitate flagranta, astfel incat o norma care sa sporeasca protectia secretarilor impotriva abuzurilor politice nu poate fi decat un castig, ceea ce inseamna ca dispozitia se impune reintrodusa.