Notiunea de administratie publica

Notiunea de administratie publica

David H. Rosenbloom[1], in lucrarea sa "Public Administration" releva faptul ca "Administratia publica, ca multe alte stradanii umane, este dificil de definit, dar oamenii au cu totii un sens al acesteia, desi sunt pareri diferite despre cum ar putea fi realizata".

Administratia publica este o categorie atat de abstracta si variata, incat poate fi descrisa in termeni diferiti. Totusi, o definire a administratiei publice este necesara. Pentru aceasta, se impune, in primul rand, sa se stabileasca care sunt granitele generale ale acesteia si sa fie exprimate principalele concepte ale disciplinei si practicii administratiei publice. De asemenea, in al doilea rand, definirea administratiei publice ajuta la incadrarea acestui domeniu intr-un larg context politic, economic si social. In fine, in al treilea rand, luarea in considerare a definitiilor majore ale administratiei publice releva faptul ca exista trei abordari distincte pentru acest domeniu. Din acest punct de vedere este de mentionat ca de-a lungul anilor s-a manifestat tendinta teoreticienilor si practicienilor de a accentua una sau alta din aceste abordari, fiecare abordare tinzand sa reliefeze diferite valori, diferite moduri de organizare, diferite metode de dezvoltare informationala si puncte de vedere.

In limbajul curent termenul "administratie" este utilizat in mai multe sensuri:

continutul principal al activitatii puterii executive a statului;

sistemul de autoritati publice    care infaptuiesc puterea executiva;

conducerea unui agent economic sau institutii social-culturale;

un compartiment (directie, sectie, sector, serviciu, birou) din unitatile direct productive sau institutii social-culturale, care nu desfasoara nemijlocit o activitate direct productiva.

Dintre multiplele sensuri ale termenului de administratie, preocuparile teoretice s-au axat in principal pe clarificarea notiunii de administratie publica, luata ca forma de exercitare a puterii executive in stat, mai ales datorita importantei pe care o reprezinta cunoasterea exacta a acestei activitati in esenta ei; a modului in care trebuie sa fie organizata realizarea ei in practica, aspect deosebit de important, de care depinde in mare masura infaptuirea rolului statului in organizarea si conducerea societatii[2].

Rezulta astfel ca administratia publica implica activitate, are contingenta cu politica, tinde sa fie concentrata in ramura executiva a guvernarii, difera de administratia privata si este preocupata de aplicarea legii.

Luand in considerare toate acestea administratia publica poate fi definita astfel:

folosirea teoriilor si proceselor manageriale, politice si juridice, in vederea realizarii mandatelor legislative, executive si judecatoresti, pentru asigurarea respectarii normelor legale precum si pentru indeplinirea serviciilor necesare    satisfacerii nevoilor societatii in ansamblu, cat si a segmentelor acesteia.

Intelegand prin administratie publica acea activitate care consta, in principal, in organizarea si asigurarea executarii, dar si in executarea nemijlocita a prevederilor Constitutiei, ale tuturor actelor normative si ale celorlalte acte juridice emise de autoritatile statului de drept in conformitate cu legea, activitate realizata de catre autoritatile administratiei publice, desprindem pe de o parte pozitia administratiei publice in cadrul diferitelor activitati ale autoritatilor statale sau ale colectivitatilor locale, iar, pe de alta parte, descifram cele doua elemente componente esentiale si indispensabile ale administratiei publice, si anume elementul structural-organic si elementul functional[3].

Spre deosebire de administratia statului totalitar, unde aceasta este intotdeauna la dispozitia exclusiva a puterii unice, fiind organizata centralizat si unitar la nivelul intregii colectivitati nationale si, pe cale de consecinta, constituie intotdeauna o "administratie de stat", in conditiile statului de drept, in care separatiunea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative si autonomia administrativa constituie coordonate fundamentale, structurile organizatorice si functionale ale administratiei sunt amenajate atat la nivelul statului, deci al colectivitatii nationale, situatie in care avem administratia publica centrala sau teritoriala de stat, cat si la nivelul colectivitatilor locale, unde este organizata si functioneaza administratia publica locala.

Subordonata guvernului, administratia poseda o anumita autonomie, al carei grad este variabil dupa epoci, natiuni sau regimuri. Administratia are putere pentru ca ea insasi este o forta, o putere care exercita o anumita influenta asupra guvernului, sugerandu-i anumite atitudini.

Intr-o forma generala, permanenta actuala a functionarilor, continuitatea administratiei, estompeaza amploarea schimbarilor politice, schimbari care rezulta din deplasari in majoritatea parlamentara, din ascensiunea la putere a unor partide aflate in opozitie sau chiar necunoscute.

In administratie, anumite autoritati, anumite servicii, exercita in domeniile care le sunt proprii o anumita influenta speciala. Diferiti functionari din ministere si din alte autoritati si institutii publice, diferiti lucratori, au cuvant greu asupra vointei oamenilor politici.

Exista chiar o tendinta a administratiei de a deveni independenta fata de puterea politica, de a nesocoti, uneori, autoritatea acesteia. Guvernul, dintotdeauna si in toate tarile, s-a preocupat de a tine in mana administratia, de a se proteja impotriva nesupunerii si a fortei excesive a functionarilor. De aceea, si-a rezervat mijloacele de actiune, el fiind cel care-i numeste, avanseaza si revoca pe functionarii superiori din administratia de stat, exercita puterea ierarhica si puterea disciplinara. Uneori, guvernul este slab inarmat pentru aceasta, de exemplu acordarea dreptului la greva al functionarilor in unele tari.

Functionarii profita de avantajele atasate functiei si doresc ca ele sa se reflecte in aceasta. Dar administratia nu poate de regula, sa exercite activitatea in propriul sau interes economic, nici in interesul agentilor sai, nici in "interesul printului", adica al puterii suverane.

Ea este destinata, in toate tarile moderne, rezolvarii treburilor publice, este legata de sistemul statal si trebuie sa actioneze pentru binele comun, fiind investita cu autoritate, dar, in acelasi timp, ea trebuie sa colaboreze cu publicul; ea este investita cu mijloacele de constrangere, pe care, in practica, le intrebuinteaza pe cale de exceptie.

Termenul de "administratie" se aplica, intr-unul din sensuri, ansamblului aparatului administrativ, dar in administratie exista de fapt mai multe "administratii". Acestea prezinta de la una la alta diferente, nu au aceleasi trasaturi, aceleasi procedee in cadrul aceleiasi tari.

Cu toate acestea, fara sa ne oprim la sistemele de relatii, administratiile aceleiasi tari sunt animate de spirit identic, au anumite caractere comune, optand pentru aceleasi reguli generale, astfel ca principalele sisteme administrative constituie, fiecare in parte, un tot. Asa cum vom vedea mai departe in cursul nostru, institutiile administrative, sistemul administrativ al unei natiuni, nu formeaza un ansamblu izolat, o institutie inchisa, independenta de mediul in care exista.

Din aceasta cauza, in fiecare tara si in fiecare moment al istoriei, regimul administrativ este rezultatul unei serii de cauze, in cea mai mare parte exterioare lui; el reflecta regimul politic, economic, social al poporului in care el se aplica, din epoca in care se plaseaza; el este marcat de vointe, raspunde la aspiratii si nevoi.

Fara indoiala ca orice sistem administrativ are in el o anumita parte de mostenire, de traditie, care-i este inerenta, de aceea nu trebuie sa uitam sa-l analizam in functie de timpul si mediul in care exista si din care a iesit.

Trebuie notat, insa, ca regimul administrativ al unui popor exercita influente asupra vietii politice, economice si sociale a poporului respectiv. Astfel, sistemul administrativ englez, in aspectul sau clasic, favorabil colectivitatilor locale si care pune administratia si pe cei administrati pe picior de egalitate in fata puterii judiciare, a contribuit la dezvoltarea in viata locala a unui anumit apetit pentru participare la afacerile publice si a facut sa creasca la cetatean sensul libertatii. Alte sisteme, care nu procura astfel de garantii eficace, antreneaza toropeala cetatenilor, pasivitatea lor. Aceasta conditioneaza esecul in administratia diferitelor natiuni. Asadar, un regim administrativ intr-o tara nu este numai un rezultat, ci este si o cauza.[4]

Relatia politica - administratie asa cum practica a demonstrat reprezinta un nou mod de abordare a interactiunilor ce exista intre cele doua componente ale statului.