Persoanele care nu au capacitate succesorala

Persoanele care nu au capacitate succesorala

Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa aiba fiinta

Deoarece au capacitate sucesorala numai persoanele care "exista" la data deschiderii succesiunii (art. 654 Cod civil), persoanele fizice predecedate (inclusiv declararea judecatoreasca a mortii) si persoanele juridice care au incetat de a avea fiinta mai inainte de data deschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorala (nefiind subiecte de drept), deci nu vor putea mosteni.

In cazul persoanelor fizice, insa, partea de mostenire care s‑ar fi cuvenit persoanei predecedate (daca ar fi fost in viata la data deschiderii mostenirii) va putea fi culeasa - in cadrul mostenirii legale - de descendentii sai. Daca aceste conditii nu sint intrunite, succesorii in drepturi ai persoanei predecedate nu vor avea drepturi asupra partii din mostenirea lui de cuius ce s‑ar fi cuvenit persoanei predecedate daca ea ar fi existat la data deschiderii mostenirii, ea fiind culeasa de mostenitorii in viata (eventual chiar de descendentii persoanei predecedate, dar in nume propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere).

Comorientii

Potrivit art. 21 din Decretul nr. 31/1954, "in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sint socotite ca au murit deodata". Rezulta ca prin comorienti trebuie sa intelegem:

doua sau mai multe persoane

care au murit in aceeasi imprejurare si

in astfel de conditii incit nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia.

La aceste trei conditii prevazute de lege, unii autori mai adauga inca o conditie: intre persoanele in cauza sa existe vocatie sucecsorala reciproca, pentru ca numai intr‑o astfel de situatie intereseaza a se stabili cu precizie momentul mortii fiecaruia. Daca nu exista o astfel de relatie, problema comorientilor nu se pune.

Este adevarat ca problema comorientilor[1] se pune mai ales in cazul persoanelor cu vocatie succesorala reciproca, dar ea intereseaza chiar daca intre comorienti exista numai vocatie succesorala unilaterala, iar nu reciproca.

Dintre cele doua solutii cunoscute dreptului roman (si de legislatiile ulterioare), Decretul nr. 31/1954 a consacrat prezumtia mortii concomitente (solutia cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie de virsta si sex fiind criticata, socotindu‑se arbitrara, chiar in literatura juridica a tarilor unde legislatia o prevede. Daca moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare ori cu ocazia prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamint etc., ce importanta mai are rezistenta fizica a persoanelor in cauza?. In plus, prezumtia mortii concomitente apare ca fiind si mai echitabila[2]).

Daca comorientii au mostenitori diferiti, problema prezinta importanta chiar daca ei au numai vocatie succesorala unilaterala (nu reciproca). Daca, nefiind rude si nici soti, unul dintre comorineti a facut testament in favoarea celuilalt, prezumindu‑se moartea lor concomitenta (cu toate ca nu au vocatie succesorala reciproca, deci nu este indeplinita conditia adaugata de autori la cele prevazute de lege), legatul devine caduc din lipsa capacitatii succesorale a legatarului.

La fel in domeniul devolutiunii legale a mostenirii, daca comorientii au fost casatoriti, dar casatoria se declara nula sau se anuleaza dupa decesul sotilor, constatindu‑se ca unul dintre ei a fost de buna credinta la incheierea casatoriei (casatoria putativa). Sotul de buna credinta - care ar fi avut vocatie succesorala unilaterala (art. 23 Codul familiei) - nu va putea mosteni din lipsa capacitatii succesorale rezultind din prezumtia mortii concomitente prevazute de art. 21 din Decretul nr. 31/1954. Deci acest text este aplicabil nu numai in cazul vocatiei succesorale reciproce, dar si unilaterale, atit in domeniul mostenirii legale, cit si al celei testamentare.

Persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii)

Problema care se pune este de a sti ce solutie urmeaza a fi adoptata in cazul in care doua sau mai multe persoane fizice (cu vocatie succesorala reciproca sau unilaterala, legala sau testamentara) decedeaza in acelasi timp, deci fara a se putea stabili (dovedi) ordinea deceselor si care nu sint comorienti in sensul art. 21 din Decretul nr. 31/1954? Astfel, daca moartea a survenit in aceeasi zi si ora, dar nu si "in aceeasi imprejurare", ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele in cauza, iar minutul mortii nu poate fi stabilit. Tot astfel, daca doua sau mai multe persoane au disparut fara a se putea dovedi ca "au murit in aceeasi imprejurare" (identitatea de cauza a mortii). Ce solutie urmeaza a fi adoptata in privinta momentului mortii si, drept consecinta, a capacitatii succesorale, de catre notarul competent a desfasura procedura necontencioasa sau de catre instanta chemata a rezolva litigiul succesoral in conditiile in care s‑a stabilit ca data a mortii, pentru ambele persoane disparute definitiv, aceeasi zi?

In toate cazurile singura solutie posibila este tot cea prevazuta de art. 21 din Decretul nr. 31/1954, adica prezumtia mortii concomitente, cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare.

Solutia se impune nu numai pentru ca este singura legiferata in dreptul nostru, ci mai ales pentru ca ea decurge din textele Codului civil aplicabile in materie: deoarece capacitatea succesorala se recunoaste numai persoanelor care "exista" la data deschiderii succesiunii (art. 654) si dovada acestei existente trebuie sa fie facuta de cel care reclama mostenirea, inseamna ca in situatia imposibilitatii dovedirii supravietuirii drepturile succesorale nu pot fi recunoscute, din lipsa capacitatii succesorale, urmind ca mostenirile sa fie considerate deschise in acelasi moment pentru toate persoanele in cauza si deferite, separat, mostenitorilor fiecareia dintre persoanele decedate in acelasi timp, fara ca - in mod reciproc sau una dintre ele - sa poata beneficia de mostenirea lasata de cealalta sau celelalte persoane.

Rezulta ca art. 21 din Decretul nr. 31/1954 consacra expres o solutie care s‑ar impune si in lipsa lui si nu numai in cazul persoanelor care au murit in "aceeasi imprejurare", ci in toate cazurile in care nu se poate stabili cu certitudine daca una a supravietuit alteia, respectiv predecesul uneia fata de cealalta. Deci conditia referitoare la "aceeasi imprejurare" este inutila si, de lege ferenda, ar urma sa fie inlaturata, solutia mortii concomitente fiind echitabila si legala in toate ipotezele.