Cerintele principiilor fundamentale ale procesului penal, garantiile si limitele lor

Cerintele principiilor fundamentale ale procesului penal, garantiile si limitele lor

1. Principiul legalitatii procesului penal [art. 2 alin. (1) C. proc. pen.]

Ubi societas, ibi ius

Problema respectarii legilor tine de insasi motivatia necesitatii lor. Cesare Beccaria spunea ca "Legile sunt conditiile in care oamenii - independenti si izolati, satui de a trai intr-o continua stare de razboi si de a se bucura de o libertate devenita nefolositoare datorita nesigurantei conservarii ei - s-au unit in societate. Ei au sacrificat o parte din aceasta libertate pentru a se bucura in rest de siguranta si liniste.

Stand la baza organizarii societatii legile trebuie respectate de membrii acestora si de organele statului. Constitutia Romaniei, in art. 1 al. 5 se prevede ca: In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie".

Din aceasta dispozitie care consacra principiul legalitatii in general se deduce si principiul legalitatii procesului penal. Acest principiu se deduce si din caracterul de ordine publica a normelor de drept procesual penal.

Potrivit art. 2 alin. (1) C. proc. pen., "Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege".

Principiilor de drept penal nullum crimen sine lege si nulla poena sine lege le corespunde principiul procesual penal nulla iustitia sine lege.

Principiul legalitatii se refera atat la activitatea organelor judiciare cat si a participantilor la procesul penal, pe toata intinderea procesului penal, adica atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii. Nu mai putin adevarat este faptul ca acest principiu trebuie respectat si in cursul executarii hotararilor penale. Acestui principiu nu-i poate fi sustrasa nici faza actelor premergatoare.

Principiul legalitatii exprima urmatoarele cerinte:

a) Procesul penal se desfasoara de catre organele judiciare instituite de lege, in compunerea si cu competentele prevazute de lege.

Normele ce reglementeaza modul de organizare si functionare a organelor judiciare precum si de competenta sunt imperative si nu sunt ingaduite abateri, derogarile fiind reglementate de lege.

b) Organele judiciare si participantii la procesul penal trebuie sa actioneze numai in formele, conditiile si limitele prevazute de lege. Respectarea formelor asigura posibilitatea exercitarii controlului asupra respectarii conditiilor si limitelor stabilite de lege, de catre organele judiciare si participanti; cel mai adesea din examinarea actelor procesuale si prevederilor se poate stabili daca s-a comis un abuz de drept de catre organul judiciar sau un participant a incalcat legea.

c) Organele judiciare trebuie sa actioneze cu respectarea drepturilor procesuale ale participantilor si sa le asigure exercitarea lor. Exercitarea drepturilor organelor judiciare trebuie facuta cu respectarea unei proportionalitati intre restrangere si fapta pentru care persoana este cercetata sau vinovata.

Aceasta cerinta este subliniata si in dispozitiile art. 49 alin. (2) din Constitutia Romaniei, fiind valabila nu numai pentru legiuitor ci si pentru organele judiciare. Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.

Desi din dispozitiile art. 2 alin. (1) C. proc. pen. s-ar deduce ca organele judiciare si ceilalti participanti ar fi obligati sa respecte doar dispozitiile care reglementeaza desfasurarea procesului penal, apreciem ca legalitatea procesului penal include si respectarea legii materiale. Organele judiciare nu au voie sa dea solutii fara sa respecte legea materiala iar unii participanti au drepturi si obligatii inscrise si garantate sau sanctionate prin dispozitiile Codului penal.

Respectarea acestui principiu este asigurata de o serie de garantii:

1. Nerespectarea legii atrage o serie de sanctiuni

Prima sanctiune a incalcarii principiului legalitatii procesului penal este inlaturarea actelor intocmite in conditii ilegale. Astfel, incalcarea unor dispozitii imperative ale legii de procedura, considerate ca esentiale, este sanctionata cu nulitatea absoluta [art. 197 alin. (2) si (3) C. proc. pen.], care opereaza intotdeauna. Tot ca o consecinta a principiului legalitatii procesului penal in activitatea de probatiune este prevederea din alin.2 a art.64 introdusa prin Legea nr.281/2003 potrivit careia : 'Mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul penal.' Prin aceasta dispozitie ne conformam art. 15 din Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, la care Romania a aderat prin Legea nr. 19/1990 potrivit careia "Fiecare stat-parte vegheaza ca nici o declaratie care s-a stabilit ca a fost obtinuta prin tortura sa nu poata fi invocata ca element de proba intr-o procedura, daca acest lucru nu este indreptat chiar impotriva persoanei acuzate de tortura, cu scopul de a se stabili ca declaratia a fost facuta". Cu alte cuvinte, o proba obtinuta nelegal este lovita de nulitate absoluta.

Nerespectarea altor dispozitii ale legii de procedura penala poate duce la anularea actelor efectuate in acest mod, dar numai daca s-a produs o vatamare care nu poate fi inlaturata in alt mod - nulitatea relativa [art. 197 alin. (1) si (4) C. proc. pen.]. In cazul nerespectarii unor termene imperative opereaza decaderea din exercitiul unor drepturi procesuale (art. 185 C. proc. pen.).

Incalcarea unor obligatii procesuale din partea unor participanti la proces, de natura a impiedica normala desfasurare a acestuia, poate atrage o amenda judiciara (art. 198 C. proc. pen.). In cazul incalcarilor grave ale legii de procedura penala, faptele sunt incriminate ca infractiuni [cercetarea abuziva - art. 266 alin. (1) si (3) C. pen.; abuzul in serviciu - art. 246 si 247 C. pen.; tortura - art. 267 C. pen. s.a.].

2. Respectarea principiului legalitatii este garantata si prin instituirea supravegherii si controlului judiciar care are menirea de descoperire a incalcarilor de lege si aplicarea sanctiunilor de natura procesuala sau de alta natura, dupa caz.

Astfel, activitatea organelor de cercetare penala este controlata de Ministerul Public prin procurorii constituiti in parchete [art. 26 alin. (1) din Legea pentru organizarea judecatoreasca, nr. 92/1992 si art. 218, 275 C. proc. pen.]. Activitatea procurorului este controlata de instanta de fond si de instantele de control judiciar [art. 300, 332, 333, art. 383 alin. (4), art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen.]. Activitatea primei instante este controlata de activitatea instantelor de apel si de recurs (art. 378 si 385¹⁵ C. proc. pen.) si, in final, activitatea acestor organe poate fi controlata prin exercitarea recursului in anulare (art. 410 C. proc. pen.) de catre Procurorul General, de Curtea Suprema de Justitie - ca instanta care urmareste aplicarea corecta si unitara a legilor de catre toate instantele.

Respectarea principiului legalitatii asigura pe langa buna desfasurare a procesului penal si atingerea scopului acestuia si realizarea celorlalte cerinte ce decurg din consacrarea si garantarea, prin mijloacele dreptului procesual penal, a unor drepturi fundamentale consacrate de Constitutie si de tratatele internationale.

El produce si unele limitari a actiunii celorlalte principii, limitari care au fost gandite pentru a asigura un cadru civilizat si echilibrat desfasurarii procesului penal.

2. Principiul oficialitatii [art. 2 alin. (2) C. proc. pen.]

Pentru a se realiza atributiile ce revin puterii judecatoresti exercitate prin instantele judecatoresti si prin Ministerul Public - din Constitutia Romaniei (art. 123 si 130), Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca (art. 1, 2, 26) si art. 1 C. proc. pen., infaptuirea justitiei penale in scopul apararii si al realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese deduse judecatii, se realizeaza prin obligatia pe care o au organele judiciare de a incepe si desfasura activitatea procesual penala din proprie initiativa. Aceasta obligatie o au si organele de cercetare penala si pentru toate organele judiciare este inscrisa in art. 2 alin. (2) al actualului Cod de procedura penala in urmatoarea formulare: "Actele necesare procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel".

Organele judiciare au, deci, obligatia ca ori de cate ori constata existenta unor fapte penale, sa efectueze din oficiu, in limitele atributiunilor lor, actele necesare desfasurarii intregului proces penal.

Intrucat intreaga activitate procesual penala se desfasoara din oficiu, ca obligatie a organelor judiciare, acest principiu mai poarta si denumirea de principiul obligativitatii pornirii si desfasurarii procesului penal.

Se apreciaza ca datele necesare desfasurarii procesului penal sunt in primul rand insasi actele procesului, adica actele procesuale care dinamizeaza desfasurarea procesului penal si actele procesuale care sunt efectuate pentru aducerea la indeplinire a continutului dispozitiv al acestor acte.

Exemplificam cateva acte mai importante: organele de cercetare penala au obligatia de a se sesiza din oficiu despre savarsirea unei infractiuni (art. 221 C. proc. pen.), de a incepe urmarirea penala (art. 228 C. proc. pen.) si de a efectua cercetarea penala (art. 232 C. proc. pen.), de a face propuneri concrete procurorului pentru luarea masurilor preventive si rezolvarea cauzei (art. 146, 156, 256, 258 C. proc. pen.), obligatia pentru procuror de a lua din oficiu in cursul cercetarii penale, masurile preventive necesare (art. 146, 156, 235, 236 C. proc. pen.) si de a dispune trimiterea in judecata a persoanei vinovate de savarsirea unei infractiuni (art. 262 C. proc. pen.); obligatia instantei de fond sau a instantei corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere, de a proceda la judecarea si solutionarea propunerii de prelungire a duratei arestarii (art. 155, 159 C. proc. pen.); a instantei de fond, de a proceda la judecarea si solutionarea cauzei (art. 313, 321, 354 C. proc. pen.); obligatia instantei sesizate cu o cale de atac ordinara de a judeca si solutiona cauza (art. 375, 377, 379, 385¹², 385¹⁴, 385¹⁵ C. proc. pen.); obligatia primei instante de a pune in executare hotararea penala definitiva (art. 418, 420, 426, 429, 440, 441, 442 C. proc. pen.).

S-ar parea, din definitia data mai sus, si din insiruirea de exemple ce demonstreaza obligatia organelor judiciare de a efectua, din oficiu, actele procesuale si procedurile necesare atingerii scopului procesului penal, ca actele prin care se incheie procesul penal, in faza urmaririi penale sau a judecatii sau se infirma ori se revine asupra unei masuri procesuale nu sunt obligatorii pentru organele judiciare. O asemenea concluzie s-ar putea trage numai daca s-ar da o interpretare restrictiva textului art. 2 alin. (2) C. proc. pen., mai exact formularii "desfasurarea procesului penal". Or, o astfel de concluzie este periculoasa, deoarece ar duce la mentinerea unor masuri nelegale, netemeinice sau la existenta pe rol la nesfarsit a unor procese. De aceea, credem ca ar trebui sa se renunte la termenul "desfasurarea" intr-o viitoare formulare a textului alin. (2) al art. 2 din C. proc. pen. si sa se sublinieze ca trebuie indeplinite, din oficiu, de indata ce se constata existenta unor cauze care impiedica continuarea procesului penal sau impun revocarea sau infirmarea unor masuri penale, actele corespunzatoare incheierii procesului sau de infirmare sau revocare a unor masuri procesuale.

Actiunea principiului oficialitatii prin dispozitia finala a art. 2 alin. (2) este limitata de cazurile prevazute de lege.

Rezerva se refera la acele situatii in care legea opreste organele judiciare sa-si exercite atributiile, in lipsa unei manifestari de vointa din partea persoanei sau a organului considerat de lege ca interesat in tragerea la raspundere penala, fiind impiedicate fie sa inceapa urmarirea penala, fie sa continue procesul penal. In prima categorie se includ urmatoarele situatii: lipsa plangerii prealabile a persoanei vatamate, cand legea conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale de o asemenea plangere (art. 131 C. pen.), lipsa sesizarii organului competent al cailor ferate [art. 274 alin. (1) si art. 275 alin. (1) si (2) C. pen.] ori a comandantului militar (art. 331-336 si art. 353-354 C. pen.), in lipsa autorizatiei prealabile a procurorului general (art. 5 C. pen.) ori in lipsa dorintei exprimate de guvernul strain (art. 171 C. pen.).

Alte situatii sunt prevazute de Constitutia Romaniei (art.72, privind imunitatea parlamentara a senatorilor si a deputatilor) prevede: "Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau opiniile publice exprimate in exercitarea mandatului"; Al.2,3 prevad:" (2)Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judedcata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea in judecata penala se poate face numai de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie; (3) In caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei. Ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. In cazul in care Camera sesizata constata ca exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri"; In art. 84 alin. (2) din Constitutia Romaniei, se prevede imunitatea Presedintelui Romaniei, aplicandu-se corespunzator prevederile art. 72 alineatul (1). Exista o singura derogare, punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei potrivit art. 95 /1, se poate face numai pentru inalta tradare, de Camera Deputatilor si de catre Senat, in sedinta comuna cu votul a cel putin doua treimi din numarul total al membrilor Parlamentului.

Dreptul de a cere urmarirea penala pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor de membrii Guvernului revine numai Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui Romaniei [art. 109 alin. (2) Constitutie].

Pentru a se asigura independenta si autoritatea magistratilor, judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, iar membrii Ministerului Public si judecatorii stagiari se bucura de stabilitate. Potrivit art. 91 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca "Magistratii nu pot fi cercetati, retinuti sau arestati fara avizul ministrului justitiei".

Aceleasi reguli se aplica si magistratilor din cadrul Curtii Supreme de Justitie cu mentiunea ca avizul se da de Presedintele Romaniei [art. 58 alin. (5) din Legea nr. 56/1993 - Legea Curtii Supreme de Justitie].

Avizul Ministrului Justitiei pentru cercetare, retinere sau arestare este necesar si pentru magistratii militari [art. 27 alin. (2) din Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instantelor si a parchetelor militare].

Intrucat membrii Curtii de Conturi, numiti de Parlament, sunt independenti si inamovibili, la fel si judecatorii Curtii Constitutionale, prin legea organica a acestor organisme, cercetarea, retinerea si arestarea este conditionata de un aviz (art. 43 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale).

Situatiile care interzic organelor de urmarire penala sau instantei sa continue procesul penal sunt:

- persoana vatamata si-a retras plangerea prealabila [art. 131 alin. (2) C. pen.].

- persoana vatamata s-a impacat cu invinuitul sau inculpatul [art. 132 alin. (2) C. pen.].

Toate aceste exceptii de la aplicarea principiului "disponibilitatii" se explica prin necesitatea proteguirii unor interese ale unor persoane care trebuie sa aiba posibilitatea de a dispune asupra actiunii penale cand au suferit atingeri ale propriei persoane cu toate atributele sale, pentru protejarea autoritatilor publice enumerate, impotriva unor actiuni sicanatorii si pentru a se da posibilitatea folosirii in unele sectoare (caile ferate si fortele armate) a unor mijloace extrapenale pentru restabilirea ordinii si a disciplinei.

Desi in procesul civil opereaza principiul disponibilitatii, in latura civila a procesului penal, pentru protectia unor persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu (art. 17 C. proc. pen.).

Dupa gradul de aplicabilitate a principiului oficialitatii, cauzele penale se pot imparti in trei categorii:

- cauze de acuzare publica (in care principiul se aplica integral);

- cauze de acuzare privata (in care actiunea penala se pune in miscare sau se stinge prin vointa partii vatamate);

- cauze de acuzare privat publica sau public privata (in care sunt prevazute elemente ale ambelor categorii).

Principiul oficialitatii este strans legat de principiul legalitatii procesului penal care ii determina limitele si se afla intr-o stransa interdependenta si interactiune cu principiile rolului activ, al aflarii adevarului, al garantarii dreptului de aparare si al prezumtiei de nevinovatie, prin aplicarea acestuia fiind garantata si realizarea celor din urma.

3. Principiul aflarii adevarului

Infaptuirea justitiei penale si, totodata, realizarea procesului penal nu pot fi concepute fara cunoasterea deplina a adevarului cu privire la existenta sau inexistenta faptei, a circumstantelor producerii ei, asupra vinovatiei sau a nevinovatiei persoanei inculpate si a circumstantelor personale, cu alte cuvinte, a tuturor elementelor ce pot duce la solutionarea temeinica a cauzei. Acesta este sensul principiului aflarii adevarului sau al realitatii. Ca urmare, in art. 3 C. proc. pen., se prevede ca "in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului".

Din insasi aceasta definitie s-ar putea trage concluzia ca ceea ce se urmareste in procesul penal este aflarea unui adevar limitat la nevoile de solutionare a unei cauze penale. Asa este pentru ca, in orice cercetare stiintifica se urmareste atingerea unui obiectiv, de regula, fiind date deoparte aspectele nesemnificative.

Si in cadrul procesului penal, in cursul urmaririi penale, al cercetarii judecatoresti, al aprecierii probelor si in cursul activitatii de control judiciar, se va urmari aflarea adevarului in vederea realizarii scopului procesului penal. Foarte important este ca acest adevar sa contina realitatea.

Problema aflarii adevarului in procesul penal, nu trebuie confundata cu problema filosofica a adevarului absolut si relativ, si nici cu problema posibilitatii cunoasterii corecte si complete a lumii inconjuratoare. In procesul penal trebuie gasit cadrul potrivit pentru a se asigura organelor judiciare, cu respectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale, posibilitatea ca prin probe sa ajunga la adevar.

De-a lungul istoriei procesului penal, plecandu-se de la sistemul probator acceptat, s-a vorbit de un "adevar mistic" si de "adevarul formal", de "adevarul judiciar" si "adevarul obiectiv". Desigur ca se pot da diferite atribute, dar acesta este unul singur, continut de afirmatia ce exprima realitatea, restul este eroare judiciara.

Intrucat trebuie ca pe tot cursul procesului penal sa fie stabilite mai multe aspecte, nu se pune problema aflarii unui singur adevar, ci a unei multitudini de adevaruri in raport de a caror stabilire se poate caracteriza o hotarare judecatoreasca ca intemeiata, ca neintemeiata sau partial neintemeiata, ceea ce face posibila desfiintarea sau casarea in intregime sau in parte a unei hotarari gresite.

Principiul aflarii adevarului cuprinde urmatoarele cerinte:

- organele judiciare sunt obligate, prin dispozitiile Codului de procedura penala ca fiecare masura procesuala sau hotarare sa o ia pe baza adevarului stabilit prin probe [art. 65, 143, 202, 262, 262, 278, 378, art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.]. Acestea implica pe de o parte, administrarea din oficiu a tuturor probelor necesare lamuririi cauzei, sub toate aspectele si, pe de alta parte, asigurarea dreptului partilor de a propune administrarea in tot cursul procesului a probelor care contribuie la aflarea adevarului (art. 67, 72, 250, 252, 320 C. proc. pen.).

Acest drept al partilor deriva din principiul procesual al prezumtiei de nevinovatie si din constatarea ca partile cunosc cel mai bine, in cele mai multe cazuri, modul in care s-a comis fapta si contributia lor poate fi esentiala in aflarea adevarului;

- administrarea si evaluarea probelor trebuie sa se faca dupa principiile libertatii probelor si al liberei lor aprecieri, ceea ce implica interzicerea probelor formale (art. 63, 64 si 68 C. proc. pen.). Pe de alta parte, se impune ca probele sa fie obtinute printr-o activitate corecta a celor ce participa la procesul penal, obligatie care formeaza principiul derivat, al loialitatii procesuale; Potrivit articolului 64 alineatul 2 'Mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul penal.'

- activitatea organelor judiciare trebuie reglementata si desfasurata in asa fel incat sa permita administrarea tuturor probelor fara piedici formale (cum ar fi decaderea) - art. 65, 67, 320, 344, 380 C. proc. pen. - iar atunci cand se constata ca o hotarare, chiar definitiva, cuprinde o eroare judiciara, sa fie prevazute cai de atac pentru inlaturarea ei [art. 278, art. 385⁹ alin. (1) pct. 18, art. 394, art. 410 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.].

Realizarea este favorizata de incriminarea ca infractiuni a unor fapte ce pot afecta aflarea adevarului in Titlul VII al Codului penal cum ar fi in : art. 335 Marturia mincinoasa; art. 336 Incercarea de a determina marturia mincinoasa: art. 337 Impiedicarea participarii la proces; art. 341 Omisiunea de a incunostinta organele judiciare art.343 Tortura; s.a.

Principiul aflarii adevarului este limitat de principiul legalitatii, nemaifiind permisa obtinerea adevarului pe orice cai, ci numai prin mijloace legale si se afl a in stransa corelatie cu toate celelalte principii care ii garanteaza realizarea.

4. Limba in care se desfasoara procesul penal, dreptul la interpret (art.7-8)

Potrivit art. 128 aal.1-2 din Constitutia Romaniei, denumit "folosirea limbii materne si a interpretului in justitie": "Cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata, in conditiile legii organice".In alin. 3 se prevede ca " Modalitatile de exercitare a dreptului prevazut la alin. (2), inclusiv folosirea de interpreti sau traduceri se vor stabili astfel incat sa nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesati"In final, in alin. 4 se prevede " Cetatenii straini sau apatrizi care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin interpret ; in procesele penal acest drept este asigurat in mod gratuit"..

Potrivit art.12 al Legii Nr. 304 din 28 iunie 2004

privind organizarea judiciara si, dispozitiilor. art. 7. alin. 2 si art. 8 ale Codului de procedura : in procesul penal procedura judiciara se desfasoara in limba romana si ca urmare in fata organelor judiciare se asigura partilor si altor persoane chemate in proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se in limba romana.

Pentru situatiile in care una din parti sau alte persoane implicate in procesul penal, nu inteleg sau nu vorbesc limba romana, organele judiciare au obligatia de a le asigura, in mod gratuit un interpret, de a le asigura posibilitatea de a lua la cunostinta de toate piesele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin interpret. Prin modificarea Codului de procedura penala (art.8. si art. 128) prin Legea nr. 281/2993 s-au pus de acord dispoziitiile procedurale cu cele ale Constitutiei si Legii de organizare judecatoreasca care prevedeau ca acest drept este asigurat in mod gratuit (art. 127, al. 2, Constitutie si art. 6, alin. 2 din Legea nr. 92/1992).

Legislatia este in concordanta cu dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului care prevad in art. 6, pct. 3 ca orice acuzat are dreptul in cadrul unui proces echitabil, sa fie informat in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra acuzatiei aduse impotriva sa si in concordanta cu Conventia Internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare sociala, la care Romania a aderat prin Decretul nr. 345 din 14 iulie 1970. Aceasta conventie consacra in art. 5 dreptul la un tratament egal in fata tribunalelor si a oricarui alt organ de administrare a justitiei fara deosebire de rasa, culoare, origine nationala sau etnica. Acest drept, desigur, presupune acordarea posibilitatii de a lua la cunostinta de actele de la dosar si de a-si exprima opinia asupra tuturor problemelor cauzei printr-un interpret.

In ceea ce priveste dreptul la asistenta gratuita printr-un interpret atunci cand cel acuzat nu intelege limba folosita in pretoriu, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a declarat ca aceasta dispozitie se aplica "tuturor actelor de procedura pornite impotriva lui si pe care trebuie sa le inteleaga pentru a beneficia de un proces echitabil". Printre elementele ce impun o interpretare sau o traducere pe cheltuiala statului au fost incluse: actul de inculpare, motivele de arestare si sedinta de judecata insasi.

Avand in vedere specificul legislatiei noastre, apreciem ca dreptul la interpret gratuit si la traducere gratuita se refera si la toate actele de urmarire penala la care invinuitul sau inculpatul poate participa. Intrucat principiul folosirii limbii oficiale prin interpret asigura aflarea adevarului, si garanteaza realizarea principiilor dreptului de aparare si a prezumtiei de nevinovatie, incalcarea lui va atrage nulitatea actelor efectuate in alt mod si refacerea lor in prezenta interpretului.

5. Rolul activ (art. 4 C. proc. pen.)

Desi legea acorda partilor o serie de drepturi care isi pot aduce contributia la apararea intereselor lor legitime, sunt situatii cand acestea, din nestiinta ori din indiferenta nu le exercita, punand in pericol aplicarea legii prin luarea unor masuri procesuale sau chiar prin adoptarea unei solutii incorecte. Spre deosebire de sistemul anglo-saxon, in care judecatorul nu se amesteca in disputa dintre parti prin sprijinirea celei ignorate sau indiferenta fata de cauza, avand o pozitie de arbitru, in art. 4 C. proc. pen. roman s-a prevazut ca "organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa aiba un rol activ in desfasurarea procesului penal".

Daca principiul oficialitatii obliga organele judiciare sa efectueze din oficiu actele necesare desfasurarii procesului penal, principiul rolului activ obliga organele judiciare sa intervina ori de cate ori este necesar pentru buna desfasurare a procesului penal si realizarea scopului acestuia si sa determine si partile sa contribuie la desfasurarea acestei activitati. Acest principiu ar mai putea fi denumit "principiul initiativei organelor judiciare". De aceea, cerintele principiului rolului activ se indreapta spre urmatoarele directii:

- in legatura cu aflarea adevarului, organele judiciare au obligatia ca peste vointa partilor sa depuna toate eforturile pentru administrarea tuturor probelor, nu numai a celor cerute de parti [art. 202, 216, 219, art. 237 alin. (1), art. 265, 266, 287, 331, 333, 378, 380 C. proc. pen.]. In cadrul acestei "interventii" in procesul penal organele judiciare trebuie sa manifeste impartialitate, astfel ca intreaga activitate sa nu duca la defavorizarea vreuneia din parti si sa nu se incalce principiul legalitatii in procesul penal. Daca instantele nu au lamurit si fara contributiile partilor, toate aspectele cauzei, activitatea de probatiune este reluata cu motivarea "lipsei de rol activ";

- rolul activ trebuie manifestat si in sensul de a se explica invinuitului, inculpatului si celorlalte parti drepturile si obligatiile lor procesuale si de a le ajuta in exercitarea lor, pentru a fi lamurite cauzele sub toate aspectele [art. 120, 202, art. 237 alin. (2), art. 250, 320, 322 C. proc. pen.] si de a pune in discutie orice chestiuni de a caror lamurire depinde solutionarea cauzei, pentru a afla punctul de vedere al partilor asupra acestora [art. 39, 253, art. 197 alin. (3) si (4), art. 302, 334, 339, 373, 381 C. proc. pen.]. De asemenea, rolul activ trebuie sa se manifeste si in sensul asigurarii drepturilor unor parti prin luarea de catre organele judiciare a unor masuri;

- de a se extinde investigatiile la tot ce este necesar pentru realizarea scopului procesului penal, pentru alte acte materiale ce intra in continutul infractiunii pentru care s-a dispus trimiterea in judecata si in special la alte fapte si persoane decat cele pentru care exista sesizarea (art. 335, 336, 337 C. proc. pen.), de a se declara de catre procuror caile de atac atat in favoarea cat si in defavoarea partilor [art. 362 lit. a), art. 385², 409-410 C. proc. pen.] si de a extinde controlul judiciar si la alte lipsuri decat cele la care se refera apelul declarat [art. 371 alin. (2), art. 373 C. proc. pen.] sau recursul in cauzele ce nu pot fi atacate cu apel [art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen.].

Principiul rolului activ este limitat in actiune de principiul legalitatii, interventiile organelor judiciare pentru a se administra toate probele si de a se determina partile sa aiba o pozitie activa in proces pot fi facute numai in conditiile legii. In raport cu principiile: aflarii adevarului, al dreptului de aparare, al libertatii persoanei si al prezumtiei de nevinovatie, principiul rolului activ are rolul de garantie asigurand posibilitatea aplicarii acestora.

6. Egalitatea persoanelor in procesul penal

Egalitatea persoanelor in procesul penal isi are originea in dreptul la egalitate in fata legii. Conceptul de egalitate in fata legii isi are sorgintea in Declaratia franceza a Drepturilor Omului si Cetateanului de la 1789.In Declaratia Universala a Drepturilor Omului in art.1 se statueaza

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.

In continuare in art. 2

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.

Constitutia Romaniei garanteaza, printre alte valori, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane si dreptatea [art. 1 alin. (3)].

Garantarea acestor valori se realizeaza prin mai multe mijloace inclusiv ale justitiei si in cadrul acesteia ale procesului penal.

Declarand egalitatea intre cetateni indiferent de rasa, nationalitate, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala [art. 4 alin. (2)] legea fundamentala, in art. 16, consacra egalitatea acestora in fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari. De asemenea, textul constitutional prevede, in art. 16 alin. (2), ca "nimeni nu este mai presus de lege".

Egalitatea in fata autoritatilor a tuturor cetatenilor implica si egalitatea in fata autoritatii judecatoresti, inclusiv in procesul penal. Prin aceasta nu trebuie inteles ca numai cetatenii Romaniei sunt egali in fata autoritatilor, aceasta regula este valabila si pentru cetatenii altor state sau apatrizi care din diferite motive pot sa compare in fata unei autoritati judiciare romane". In art.2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara se statueaza "

(1) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti".

Egalitatea persoanelor in procesul penal presupune urmatoarele cerinte:

- dreptul de a te adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor cetatenesti si a celorlalte interese legitime ocrotite de legea penala. Constitutia Romaniei, in art. 21, mai prevede ca nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. In Cap. 2 "Accesul la justitie in art. 6,7 din Legea nr. 304/2004 se stabileste ca :

ART. 6

(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime in exercitarea dreptului sau la un proces echitabil.

(2) Accesul la justitie nu poate fi ingradit.

ART. 7

(1) Toate persoanele sunt egale in fata legii, fara privilegii si fara discriminari.

(2) Justitia se realizeaza in mod egal pentru toti, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, avere, origine ori conditie sociala sau de orice alte criterii discriminatorii.

- dreptul la un tratament egal al partilor pe tot parcursul procesului penal de catre organele judiciare. Acest drept este cunoscut ca "principiul egalitatii armelor" si presupune ca: partile sa fie prezente sau reprezentate in toate fazele examinarii cauzei, sa fie audiati si expertii partilor in cazul in care au obiectii la raportul oficial, fiecarei parti sa i se acorde posibilitatea de a prezenta obiectii la argumentele celeilalte (dreptul la replica, in toate fazele procesului);

- impartialitatea tuturor organelor judiciare fata de parti;

- acelasi sistem de organe judiciare pentru toate persoanele.

- procedura judiara guvernata de principiul contradictorialitatii.

Sunt situatii care pun in discutie aplicarea principiului, si anume: existenta instantelor civile si militare; schimbarea competentei in raport de calitatea unor persoane; desfasurarea pentru unele categorii de persoane sau infractiuni a unei alte proceduri decat cea obisnuita (a se vedea: procedura pentru infractiunile flagrante, pentru minori, pentru infractiunile de coruptie).

Aceste derogari sunt exceptii care sunt generate de anumite ratiuni pentru o mai buna administrare a justitiei care, insa, nu sunt in contradictie cu principiul egalitatii persoanelor in procesul penal deoarece nu creeaza situatii privilegiate sau discriminatorii pentru cei care fac obiectul acestora.

&7. Dreptul de a fi judecat "intr-un termen rezonabil"

Acest drept a fost formulat prin dispozitiile art.6 pct.1 ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, potrivit carora "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale.".Prin modificarea Constitutiei din 19 octombrie 2003 art. 21 a fost completat in sensul  Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil  .

Daca judecarea in mod echitabil, in mod public" sunt surprinse in dispozitiile Codului de procedura penala, legile de organizare si functionare a instantelor judecatoresti si parchetelor, judecarea intr-un termen rezonabil, nu rezulta din nici o dispozitie.

Unii autori au vorbit de principiul "rapiditatii", "celeritatii" procesuale care apoi a fost transformat in principiul "operativatii ". In aceste lucrari "rapiditatea sau celeritatea" erau deduse din scopul procesului penal, care intre altele urmareste "constatarea la timp" si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni. De aici, se tragea concluzia, ca, "Operativitatea procesului, in inteles larg, presupune atat rezolvarea rapida a cauzelor penale, cat si simplificarea activitatii procesual penale". "Cauza penala nu trebuie sa se intinda exagerat in timp, taraganarea aducand prejudicii serioase atat solutionarii procesului, cat si realizarii importantelor sale sarcini sociale".

Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mai multe cazuri in care s-a invocat incalcarea dispozitiilor art. 6 pct.1 din Conventie.

Obsevam ca in aceste cazuri pentru a stabili daca judecata s-a desfasurat intr-un "termen rezonabil" s-au avut in vedere mai multe aspecte, indeosebi: compexitatea cazului, comportamentul petitionarilor si pe cel al autoritatilor. Ca regula, pozitia faptuitorilor si complexitatea cauzei nu justifica depasirea unui termen rezonabil.

Curtea de la Strasbourg aminteste ca in materie penala, "termenul rezonabil" la care se refera art. 6 pct.1 din Conventie incepe sa curga imediat ce o prsoana este "acuzata". Aceasta inseamna ca poate fi o data anterioara ajungerii cauzei in fata instantelor judecatoresti

Pentru a clarifica termenul de "rezonabil" sa recurgem la dictionar: "Rezonabil (Despre actiuni, fapte etc.) - care se mentine in limitele normale, obisnuite; care nu au nimic iesit din comun; fara exagerari, cumpatat"

Din analiza teoriei ce insoteste principiile "rapiditatii", " operativitatii" sau "celeritatii" se observa ca acestea se justifica exclusiv, prin interesele apararii sociale respectiv "apropierea momentului tragerii la raspundere penala de momentul savarsii faptei". In "judecarea in termen rezonabil "este inclus , pe langa interesul apararii sociale si dreptul individului " de a avea un proces care se desfasoara intr-un termen care se mentine in limtele normale, obisnuite; care nu are nimic iesit din comun; fara exagerari; cumpatat.

Intrucat termenul de judecata include toata procedura din momentul "acuzarii", deci si urmarirea penala, acest deziderat, " al judecarii intr-un termen rezonabil" care se alatura principiului legalitatii , al prezumtiei de nevinovatie, care ar justifica prin continutul acesteia "judecata in teremn rezonabil" si celorlalte principii -garantii, trebuie ridicat la rangul de principiu al dreptului procesual . Un prim pas, asa cum s-a aratat, s-a facut prin completarea Constitutiei cu dispozitiile art. 21 in alin. 3 si prin inscrierea in Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara

in art.10 a prvederii

"Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, de catre o instanta impartiala si independenta, constituita potrivit legii".

.

8. Garantarea libertatii persoanei

Constitutia Romaniei consacra in art. 23 "libertatea individuala". Potrivit alin. 1 "libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile".

Libertatea persoanei este inscrisa intre drepturile si libertatile fundamentale atat in Constitutia Romaniei cat si in foarte multe documente internationale.

Aceasta libertate nu este absoluta, in toate actele normative interne cat si internationale fiind prevazuta restrangerea in anumite situatii. Aplicarea unor masuri de limitare a acestui drept este impusa de procesul de infaptuire a justitiei penale si de realizare a ordinii de drept, de executare a unor condamnari penale si uneori in contextul dreptului civil.

Libertatea persoanei, ca notiune, a cunoscut mai multe sensuri. Ne vom opri doar la atributele la care se refera dispozitiile art. 23 din Constitutie care sunt preluate si garantate prin dispozitiile Codului de procedura penala. Ca limitari, in procesul penal, a libertatii individuale potrivit alin. 2, al art. 23 din Constitutie sunt: perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane Codul de procedura penala mai reglementeaza si alte limitari cum ar fi : obligarea de a nu parasi localitatea; obligarea de a nu parasi tara, internarea pentru expertize medico-legale, sau masuri de siguranta ca internarea pentru tratament medical s.a. Acestea sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege.

In continuare se prevede ca retinerea, care este masura privativa de libertate cea mai scurta, se poate lua pe 24 de ore, lasandu-se posibilitatea prin reglementarea data, ca aceasta masura privativa de libertate, sa fie luata si de organele de cercetare penala. Potrivit Constitutiei, art. 23 alin. 4  Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal . In continuare la alin. 4/1   In cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cate cel mult 30 zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile  .  In faza de judecata , in alin. 4/2 se prevede ca :  instanta este obligata in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu au existat temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate. 

Aceste dispozitii au fost detaliate si puse in concordanta cu dispozitiile Conventiei Europene , prin modificarile aduse Codului de procedura penala de OUG nr. 109/2003. si prin Legea Nr. 303 din 28 iunie 2004

privind statutul magistratilor si Legea Nr. 304 din 28 iunie 2004privind organizarea judiciara.

In art. 23 din Constitutie, in concordanta tot cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului sunt inscrise o serie de drepturi a celui privat de libertate. Prezentate in ordinea in care se desfasoara procedura arestarii acestea sunt: celui retinut sau arestat i se aduce de indata la cunostinta in limba pe care o intelege motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu; asupra legalitatii mandatului emis de judecator, arestatul se poate plange instantei de judecata care judeca cauza in fond si apoi poate exercita calea de atac a recursului, instanta fiind obligata sa se pronunte prin hotarare motivata. Astfel potrivit alin.7  Incheierile instantei privin masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege . Acest drept este o preluare in legislatia noastra a Habeas Corpus care garanteaza persoanei private de libertatea sa prin arestare sau retinere dreptul de a contesta legalitatea unei asemenea masuri.

Persoanele arestate in cazul in care apreciaza ca indeplinesc conditiile legale pot cere punerea lor in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

Referindu-se la a doua modalitate de limitare a libertatii prin supunerea la executarea unei pedepse Constitutia, in alin. 13 al art. 23 prevede ca "nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si temeiul legii".

Codul de procedura penala, in redactarea data de art. 5, prin Legea nr. 281 /2003 a principiului "Garantarea libertatii persoanei" prevede: 'Nici o persoana nu poate fi retinuta, arestata sau privata de libertate in alt mod si nici nu poate fi supusa vreunei forme de restrangere a libertatii decat in cazurile si conditiile prevazute de lege".

Deci, se scoate in evidenta ca, starea normala a omului este libertatea deci si cercetarea si judecata in stare de libertate este regula iar privarea de libertate este exceptia, norma limitand aceste cazuri la situatiile si conditiile strict prevazute de lege. Desigur ca, unele forme de restrangere, in afara retinerii sau arestarii,care se refera la perchezitie, conducere la sediul organului de urmarire, interogatorii prelungite, examinari corporale cu sau fara internari medicale ori expertizari medico-legale sau la masuri de siguranta care, pentru consecintele lor, trebuie sa fie strict reglementate de lege. Un exmplu, pentru a se exclude orice abuz posibil, potrivit art. 1 din Legea nr. 281/2003 la articolul 144, alineatele 1 si 3 vor avea urmatorul cuprins:'Masura retinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata masurii retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevazuta in art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane".

.

Consacrarea dreptului de a contesta legalitatea masurii arestarii preventive - Habeas Corpus - se face prin recunoasterea acestui drept si consacrarea in Codul de procedura penala a unor institutii adecvate care asigura realizarea acestui drept pe tot parcursul procesului penal. Potrivit completarilor aduse de Legea nr. 281/2003 dreptul de a contesta se refera si la internerea medicala. Astfel, daca cel impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive sau s-a dispus internarea medicala ori o masura de restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, in tot cursul procesului penal, sa se adreseze instantei competente, potrivit legii.

In cazul in care s-a luat ilegal o masura preventiva persoana vatamata are dreptul la repararea pagubei suferite in conditiile legii (art. 5 alin. 4 face trimitere la art. 504-507, C.p.p. asa cum au fost modificate succesiv in Legile nr. 32/1990 , 104/1992si 281/2003). Potrivit art. 5 alin 4 Cum a fost modificat prin Legea nr. 281 /2003 : " Orice persoana care a fost, in cursul procesului penal, privata de libertate sau careia i s-a restrans libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege.'

Prin redactarea data de Legea nr. 32/1990 alin. 5 al art. 5 cu completarile aduse de Legea nr. 281/2003, s-a introdus posibilitatea ca in tot cursul procesului penal invinuitul sau inculpatul arestat preventiv sa poata cere punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune. Aceste doua modalitati, mai blande, de restrangere a libertatii persoanei, constituie mijloace moderne de realizare a intereselor justitiei penale in cazul unor infractori cu un potential scazut de periculozitate.

Garantiile libertatii persoanei

Libertatea persoanei este garantata de urmatoarele conditii impuse pentru adoptarea unor masuri de restrangere

a. - restrangerea sau privarea de libertate sunt strict determinate si se pot dispune numai in cazurile limitate prevazute de lege. Dispozitiile art. 23 din Constitutie sunt completate cu disp. art. 100, 106, 114, 136, 143, 145, 146, 148, 160², 160⁴, 162;

b. - masurile de restrangere a libertatii sau de privare de libertate se pot lua numai de judecator si uneori de procuror si organele de cercetare penala , persoane considerate ca fiind cele mai calificate organe judiciare. Astfel, retinerea, fiind una din mijloacele necesare datorita urgentei cu care trebuie actionat in lupta impotriva infractiunilor flagrante sau cu un grad deosebit de pericol social, a fost lasata procurorului si organelor de cercetare; La fel masurile : obligarea de a nu parasi localitatea sau tara, in cursul urmaririi penale poate, fi luata, in conditiile legii, de procuror iar masura cea mai grava arestarea preventiva, potrivit art. 23 din Constitutie alin. 4 "Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal"..

c)Porivit art. 136 alin.1" In cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiune pe viata sau cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua fata de acesta una dintre urmatoarele masuri preventive" si potrivit art. 136 alin.6 " Masura arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii". Deci , masura arestarii preventive, fiind cea mai grava forma de restrangere a libertatii persoanei, se poate lua numai daca s-au savarsit infractiuni cu o graviditate medie sau mare; Iar, conform art. 136 alin. ultim. " Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinandu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura.' Deci, la aprecierea oportunitatii acestei masuri se va avea in vedere scopul masurii, gradul de pericol social al faptei si datele privind persoana infractorului, aspecte care pot duce la aprecierea necesitatii luarii acestei masuri;

d) Prin art. 136 alin. 3 se scoate in evidenta ca : " Scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune";deci in cazul in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, masura arestarii poate fi dispusa liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, legiuitorul atragand atentia ca scopul masurilor preventive poate fi atins si prin cele doua modalitati ale libertatii provizorii;

e. - durata masurilor de restrangere a libertatii sau de privare de libertate este limitata la strictul necesar. Retinerea si arestarea ca si celelalte masuri preventive, sunt strict determinate de lege (art. 144, 146, 149, 155), la expirarea termenelor legale masurile expirand de drept (art. 140); Astfel, potrivit art. 140 alineatele 2 si 3 :

'Masura arestarii preventive inceteaza de drept si atunci cand, inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii, fara a se putea depasi, in cursul urmaririi penale, maximele prevazute in art. 159 alin. 13, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

In cazurile aratate in alin. 1 si 2, instanta de judecata, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori procurorul in cazul retinerii sau arestarii preventive provizorii, din oficiu sau in urma informarii organului de cercetare penala, are obligatia sa dispuna punerea de indata in libertate a celui retinut sau arestat, trimitand administratiei locului de detinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanta ori un extras cuprinzand urmatoarele mentiuni: datele necesare pentru identificarea invinuitului sau inculpatului, numarul mandatului de arestare, numarul si data ordonantei, ale incheierii sau hotararii prin care s-a dispus liberarea, precum si temeiul legal al liberarii.

f. - legalitatea si temeinicia masurilor de restrangere a libertatilor sau a privarii de libertate este strict verificata, in fiecare etapa a procesului penal. Masura arestarii inculpatului poate fi verificata in tot cursul procesului penal la sesizarea persoanei arestate de catre instanta de judecata competenta (Habeas Corpus). Potrivit Legii nr. 92/1992, art. 27, lit. h, Ministerul Public, prin procurori, verifica la locul de detentie preventiva de executarea pedepselor, a masurilor educative si de siguranta, legalitatea privarii de libertate a celor detinuti avand dreptul sa ia masuri imediate in caz de ilegalitate si sa traga la raspundere pe cei vinovati de aceasta (art. 226-268, C.p.p.);

g. - Constitutia modificata la 19 octombrie 2003 prevede art. 23 alin. 13 ca " Sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala".

h. Daca motivele care au determinat retinerea sau arestarea au disparut, precum si in alte siutuatii prevazute de lege, punerea in libertate a persoanei private de libertate este obligatorie (art.23 al. 6 Constitutie, art. 160/b al. 2);

i . masura arestarii preventive nu poate depasi un termen rezonabil.Astfel, in cursul urmaririi penale arestarea inculpatului major se poate lua pe 30 de zile si potrivit art. 159 al. 13: 'Judecatorul poate acorda si alte prelungiri, fiecare neputand depasi 30 de zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplica in mod corespunzator. Durata totala a arestarii preventive in cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil., si nu mai mult de 180 de zile . Potrivit art. 160/b" In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive". In ce priveste inculpatul minor, potrivit art.160 alin.2,3:

'Durata arestarii inculpatului minor intre 14 si 16 ani este, in cursul urmaririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive se efectueaza in cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile. Prelungirea acestei masuri in cursul urmaririi penale sau mentinerea ei in cursul judecatii nu poate fi dispusa decat in mod exceptional. Arestarea preventiva a minorului in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputand depasi 15 zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor intre 14 si 16 ani in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile.

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv in cursul urmaririi penale pe o durata de cel mult 20 de zile. Durata masurii preventive poate fi prelungita in cursul urmaririi penale, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 90 de zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile. Verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani in cursul judecatii se efectueaza periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.'

j. -in sensul in care masura de limitare a libertatii persoanei s-a luat ilegal sau pe nedrept, s-a inscris in alin. 4 al art. 5 dreptul persoanei la repararea pagubei suferite (a se vedea si art. 53 al.3, Constitutia Romaniei). Astfel," Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta..'

In Codul penal a fost incriminata luarea masurilor prevntive impotriva persoanelor nevinovate sau in alte conditii decat cele legale. Astfel, in art. 344 este incriminata :Represiunea nedreapta iar in art. 345: Ingaduirea retinerii sau arestarii nelegale s.a.

Data fiind importanta acestui principiu care ocroteste un drept fundamental al persoanei legea procesual penala mai prevede si alte garantii care vor fi studiate in capitolul referitor la masurile procesuale.

9. Principiul respectarii demnitatii umane

Apreciindu-se ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului, de catre regimurile totalitare, a dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii pentru a se asigura protectia integritatii fizice si morale a omului, Adunarea Generala a O.N.U. a proclamat Declaratia Universala a Drepturilor Omului la 10 decembrie 1948 si principiul respectarii demnitatii umane (art. 1 si 5). Acest principiu a fost reluat alaturi de celelalte principii ce garanteaza protectia omului in fata abuzurilor autoritatilor si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului in art. 3.

In vederea alinierii legislatiei penale romane la exigentele internationale, in urma adoptarii Legii nr. 19/1990 pentru aderarea Romaniei la Conventia Impotriva Torturii si a altor pedepse ori tratamente si cruzimi inumane sau degradante (Conventie adoptata la New York la 10 dec. 1984), printre completarile aduse la Legea
nr. 32/1990 Codului de procedura penala se afla si inscrierea principiului "Respectarea demnitatii umane". Potrivit prevederilor art. 5¹ C. proc. pen., "orice persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita de lege".

Respectarea demnitatii umane este ocrotita prin dispozitiile art. 343

Tortura C. pen.

Din examinarea acestui articol, se observa ca, prin incriminarea torturii se ocroteste nu numai persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata ci si terte persoane de la care s-ar putea obtine informatii sau marturisiri. Subiectii activi ai infractiunii sunt agentii autoritatii publice sau orice alte persoane care actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimtamantul expres sau tacit al unor persoane.

Codul penal interzice folosirea torturii atat in situatiile normale cat si in cele exceptionale, oricare ar fi acestea, fie ca este vorba de stare de razboi sau de amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau orice alta stare de exceptie; de asemenea, pentru justificarea ei nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autoritati publice [art. 267¹ alin. (5) C. pen.].

Cerintele principiului respectarii demnitatii umane sunt:

- interzicerea, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, de a se folosi pentru obtinerea unor probe sau pentru a se impiedica producerea unor probe, a torturii sau a tratamentelor cu cruzime sau inumane ori degradante [art. 68 alin. (1), art. 70
alin. (3), art. 73 alin. (2), art. 76 alin. (2), art. 79 alin. (1), art. 80 alin. (1), art. 86 alin. ultim, C. proc. pen.];

- conditiile obtinerii de declaratii de la toate persoanele audiate intr-o cauza penala sunt strict determinate de lege si numai declaratiile obtinute in aceste conditii au valoare probanta (a se vedea art. 15 al Conventiei adoptate la New York la 10 decembrie 1984);

- persoanele care recurg la tortura, constrangeri, amenintari, violente, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, sunt pedepsite potrivit art. 266 alin. (2) si art. 267¹ C. pen.

Principiul respectarii demnitatii umane este garantat de principiul legalitatii si se afla intr-o stransa interdependenta cu principiul aflarii adevarului, interzicand obtinerea adevarului prin cai necivilizate.

10. Principiul prezumtiei de nevinovatie

Dupa doua sute de ani de la inscrierea prezumtiei de nevinovatie intre principiile consacrate de Revolutia franceza in Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului, acest principiu a fost inscris si in Constitutia Romaniei. Principiul prezumtiei de nevinovatie a fost inclus in cadrul libertatii individuale (art. 23 pct. 8 din Constitutia Romaniei). Prin completarea Codului de procedura penala, prrin Legea nr. 281/2003, in art.5/2 a fost introdusa intre regulile de baza ale procesului penal , prezumtia de nevinovatie.

Pentru a demonstra caracterul de principiu fundamental al procesului penal se impune o scurta incursiune istorica cu prezentarea principalelor documente care au consacrat prezumtia de nevinovatie.

Astfel, in Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului, adoptata in 1789, in art. 9 gasim consacrat principiul potrivit caruia "orice om trebuie considerat nevinovat pana la proba culpabilitatii sale; daca se considera indispensabil sa fie arestat, orice severitate care n-ar fi necesara pentru a se asigura de persoana sa, trebuie sa fie in mod riguros reprimata prin lege; acest text este considerat ca fiind prima definitie legala a prezumtiei de nevinovatie.

O perioada lunga de timp, prezumtia de nevinovatie nu si-a mai gasit locul in constitutii sau in codurile de procedura penala. Ca si celelalte principii, dupa al doilea razboi mondial prezumtia de nevinovatie s-a impus ca o reactie impotriva abuzurilor savarsite de regimurile totalitare de tip fascist si stalinist, motiv pentru care autorii Declaratiei Universale a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 indiferent de ideologie, au fost unanimi in recunoasterea acestor drepturi fundamentale si implicit cu consacrarea in art. 11 pct. 1 a acestui principiu. Prezumtia de nevinovatie este definita astfel: "orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale".

Prezumtia de nevinovatie a fost inscrisa si in art. 14 pct. 2 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice ratificat de tara noastra prin Decretul
nr. 212/1974. Definitia data este urmatoarea: "Orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni este prezumata a fi nevinovata cat timp culpabilitatea sa nu a fost stabilita in mod legal".

Prezumtia de nevinovatie a fost recunoscuta si in alte conventii internationale, legi fundamentale, coduri de procedura penala. Ne-am oprit doar la aceste acte deoarece sunt cele mai importante, cu cele mai multe argumente pentru a stabili locul prezumtiei de nevinovatie intre drepturile si libertatile fundamentale ale persoanelor si ca model in elaborarea definitiei.

Referindu-ne la locul prezumtiei de nevinovatie intre drepturile si libertatile fundamentale vom observa urmatoarele: definitia elaborata de autorii Declaratiei franceze, ai Declaratiei Universale a Drepturilor Omului excede continutul prezumtiei de nevinovatie, incluzand elemente proprii altor principii; o definitie degajata de alte elemente o gasim in Pactul International al Drepturilor Politice si Civile, elementele incluse in continutul prezumtiei de nevinovatie, ca drept fundamental, fiind proprii acesteia. Din prezentarea primelor definitii rezulta ca prezumtia de nevinovatie a fost privita ca un drept fundamental distinct menit sa ocroteasca libertatea persoanei si sa garanteze in timpul procesului penal aplicarea altor principii cum ar fi . publicitatea sedintei de judecata si dreptul la aparare.

A treia definitie consacra un drept in sine, dreptul de a fi prezumat nevinovat. In acest sens se pronunta si Conferinta pentru Discriminarea Umana a C.S.C.E. din 29 iulie 1990 in documentul careia se arata ca intre principiile justitiei esentiale pentru expresia completa a demnitatii inerente a persoanei umane si a drepturilor egale si inalienabile a tuturor fiintelor umane trebuie mentionate urmatoarele: la pct. 15.19 este inscrisa prezumtia de nevinovatie. Mentionam ca la adoptarea acestui document a participat si Romania.

Constitutia Romaniei din 21 noiembrie 1991, inscriind prezumtia de nevinovatie la pct. 11 din art. 23 intitulat "libertatea individuala", este adevarat, a transformat-o dintr-o regula de probatiune intr-un drept fundamental si implicit, intr-o regula de baza a procesului penal.

In literatura procesual penala s-a aratat ca, prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza libertatea persoanei, dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane, se produc o serie de restructurari ale procesului penal si a conceptiei organelor judiciare care trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

- vinovatia se stabileste in cadrul unui proces cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului;

- pana la adoptarea unei hotarari de condamnare si pana la ramanerea definitiva a acesteia, inculpatul are statutul de persoana nevinovata. Dupa adoptarea unei hotarari definitive de condamnare, prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte erga omnes;

- hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala ce nu poate fi inlaturata prin probe, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare;

- luarea masurilor preventive nu se poate face decat in cazurile strict enumerate si in conditiile stabilite de lege, asigurandu-se caracterul de exceptie a restrangerii libertatilor individului pana la stabilirea deplina a vinovatiei.

Toate aceste consecinte au fost argumente pentru transformarea conceptiei asupra prezumtiei de nevinovatie, apreciata in Codul de procedura penala, pana in 2003 ca o simpla regula de probatiune. Prin Legea nr. 281/2003 prezumtia de nevinovatie a fost la art.5/2 inclusa intre regulile de baza al procesului penal roman, transformata asadar, intr-un drept distinct al fiecarei persoane de a fi tratata ca nevinovata pana la stabilirea vinovatiei, printr-o condamnare definitiva, de toata lumea, si in principiu fundamental al procesului penal.

In ceea ce priveste continutul definitiei, ca principiu fundamental al procesului penal, al prezumtiei de nevinovatie, eliminand elementele care nu sunt proprii s-a optat pentru urmatoarea formulare: " Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva.'

Recunoasterea prezumtiei de nevinovatie intre principiile fundamentale ale procesului penal, nu are sarcina de a "complica" procesul penal prin recunoasterea unui drept in plus acuzatului, ci de a mari preocuparea organelor judiciare pentru stabilirea vinovatiei pe baza de probe certe, in cursul unui proces civilizat in cadrul caruia sunt excluse abuzurile si erorile judiciare, prin acestea respectandu-se drepturile si inviolabilitatile persoanelor.

Principiul procesual al prezumtiei de nevinovatie este subordonat principiului legalitatii si constituie baza principiilor aflarii adevarului, libertatii persoanei, respectarii demnitatii umane si a dreptului de aparare.

11. Principiul garantarii dreptului de aparare (art. 6 C. proc. pen.)

Intre drepturile fundamentale ale omului consacrate de Conventiile Internationale intre care amintim cele mai importante: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv Conventia pentru Protectia Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (1950) este inscris si dreptul de aparare. Acest drept este considerat ca o cerinta a principiului egalitatii de mijloace dedus din disp. art. 6, pct. 1, lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce impune situarea pe pozitii egale a partilor in proces.

Egalitatea persoanelor in procesul penal isi are originea in dreptul la egalitate in fata legii. Conceptul de egalitate in fata legii isi are sorgintea in Declaratia franceza a Drepturilor Omului si Cetateanului de la 1789

Romania, fiind un stat de drept, democratic si social, Constitutia garanteaza printre alte valori demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane si dreptatea (art. 1, alin.

Garantarea acestor valori se realizeaza prin mai multe mijloace inclusiv ale justitiei si in cadrul acesteia ale procesului penal.

Declarand egalitatea intre cetateni indiferent de rasa, nationalitate, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala (art. 4, al. 2) in art. 16 consacra egalitatea acestora in fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari. "Nimeni nu este mai presus de lege" proclama Constitutia in art. 16, al. 2.

Egalitatea in fata autoritatilor, a tuturor cetatenilor implica si egalitatea in fata autoritatii judecatoresti inclusiv in procesul penal. Prin aceasta nu trebuie inteles ca numai cetatenii Romaniei sunt egali in fata autoritatilor, aceasta regula este valabila si pentru cetatenii altor state sau apatrizi care din diferite motive pot sa compare in fata unei autoritati judiciare romane"

Art. 4 din Legea nr. 92/1992 prevede ca justitia se infaptuieste in mod egal pentru toate persoanele fara a se face vreo discriminare de rasa, de nationalitate sau de alta natura.

Egalitatea persoanelor in procesul penal presupune urmatoarele cerinte:

- dreptul de a te adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor cetatenesti si a celorlalte interese legitime ocrotite de legea penala. Constitutia Romaniei in art. 21 mai prevede ca nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept;

- dreptul la un tratament egal al partilor pe tot parcursul procesului penal de catre organele judiciare. Acest drept este cunoscut ca "principiul egalitatii armelor" si presupune ca: partile sa fie prezente sau reprezentate in toate fazele examinarii cauzei sa fie audiati si expertii partilor in cazul in care au obiectii la raportul oficial, fiecarei parti sa i se acorde posibilitatea de a prezenta obiectii la argumentele celeilalte (dreptul la replica, in toate fazele procesului);

- impartialitatea tuturor organelor judiciare fata de parti

- acelasi sistem de organe judiciare pentru toate persoanele.

Sunt situatii care pun in discutie aplicarea principiului: existenta instantelor civile si militare; schimbarea competentei in raport de calitatea unor persoane; desfasurarea pentru unele categorii de persoane sau infractiuni a unei alte proceduri decat cea obisnuita (a se vedea procedura pentru infractiunile flagrante, pentru minori, pentru infractiunile de coruptie).

Aceste derogari sunt exceptii care sunt generate de anumite ratiuni pentru o mai buna administrare a justitiei care, insa, nu sunt in contradictie cu principiul egalitatii persoanelor in procesul penal deoarece nu creaza situatii privilegiate sau discriminatorii pentru cei care fac obiectul acestora.

Dreptul de aparare a fost recunoscut si in legislatia romaneasca, penala, anterioara, dar, a primit un continut mai larg prin modificarile aduse Codului de procedura penala dupa 1989 si prin adoptarea Constitutiei Romaniei.

Astfel, in art. 24 Constitutia Romaniei consacra "dreptul la aparare" statuand ca acesta este garantat. In continuare se prevede ca partile au dreptul sa fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu.

In codul de procedura penala s-a inscris intr-o noua formulare data de Legea nr. 32/1990 principiul "Garantarea dreptului de aparare". Din examinarea acestui text, vom constata ca "dreptul de aparare" are un continut mai larg decat "dreptul la aparare". Astfel, potrivit alin. 1 al art. 6 se garanteaza dreptul de aparare invinuitului, inculpatului si celorlalte parti, in tot cursul procesului penal. Trebuie subliniat faptul ca se recunoaste dreptul de aparare si invinuitului si ca dreptul de aparare, asa cum am mai aratat, este mai complex decat dreptul la aparare. Daca dreptul la aparare exprima dreptul invinuitului si al partii din procesul penal de a fi asistate de un avocat, ales sau din oficiu, "dreptul de aparare" include pe langa "dreptul la aparare" si drepturile procesuale pe care le au invinuitul si partile pentru a-si apara interesele legitime precum si garantiile procesuale care asigura exercitarea de catre invinuit si parti a drepturilor procesuale prevazute de lege, in vederea apararii intereselor legitime. Mai trebuie subliniat ca invinuitul sau partile nu sunt intotdeauna asistate de avocat. Legea prevede pentru aceste situatii o serie de garantii pentru a se putea garanta dreptul de aparare.

Deci realizarea principiului "Garantarea dreptului de aparare" este asigurata de urmatoarele garantii:

- acordarea de drepturi procesuale, in special invinuitului si inculpatului, inca inainte de a fi audiat,si pe tot parcursul procesului penal cum ar fi : dreptul de a cunoaste, invinuirea ce i se aduce, incadrarea juridica a acesteia si, de a i se asigura posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii (art. 6, alin. 3).Faptul ca organele judiciare au obligatia de a aduce la cunostinta invinuitului, inca inainte de fi audiat, invinuirea ce i se aduce, pune capat  explorarii in orb  si situatiilor cind inviniutul necunoscind invinuirea se autoacuza ; dreptul invinuitului sau inculpatului inainte de a i se lua prima declaratie de a i se aduce la cunostinta despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare; in unele situatii prevazute de lege, invinuitului sau inculpatului i se asigura din oficiu un aparator daca nu are un aparator ales (art. 6, alin. 5). La terminarea urmaririi penale inculpatului i se prezinta materialul de urmarire penala (art. 250, 253, 254) iar in cursul judecatii are tot timpul dreptul sa cunoasca probele administrate (art. 294); sa combata invinuirea (art. 66); sa participe la efectuarea unor acte de urmarire penala (art. 104, 129, 130) si la toate actele de judecata (art. 291); de a face cereri, plangeri si memorii (art. l60 , 275, 301); de a face obiectii in ce priveste identitatea (art. 153); de a avea ultimul cuvant la judecata (art. 340-341) si de a exercita caile de atac (art. 362, 380, 396, 385 ). Celelalte parti au drepturi limitate la pozitia lor procesuala;

- acordarea de garantii procesuale care asigura exercitarea de catre parti a drepturilor procesuale prevazute de lege. Pe de o parte, acestea constau in obligatia organelor judiciare de a efectua anumite acte (cum sunt prevazute de art. 6, alin. 5, teza a II-a, 250, 253, 254); pe de alta parte, in obligatia organelor de a aduce la cunostinta partilor drepturile procesuale pe care le au si de a le ajuta in exercitarea lor (art. 6, alin. 3, 5, art. 76, 120, 237, alin. 2 si 320). De asemenea, obligatiile organelor judiciare de a interveni activ in favoarea partilor constatand tot ce apara interesele lor legitime (art. 202, 216, 287). Constituie garantii procesuale si prevederile legale care stabilesc conditiile si formele in care organele judiciare isi desfasoara activitatea care asigura cadrul necesar pentru exercitarea dreptului de aparare, precum si instituirea unui control eficient de natura a descoperi cazurile in care dreptul de aparare este incalcat si dreptul de a desfiinta orice act procesual sau procedural efectuat cu incalcarea legii.

- asigurarea asistentei juridice de catre un aparator. Trebuie scoase in evidenta mai multe aspecte. In primul rand aparator poate fi un avocat care indeplineste conditiile de studii si este abilitat potrivit Legii de organizare a avocaturii. In al doilea rand, asistenta este obligatorie in cazurile prevazute de art. 171 si facultativa in celelalte cazuri. In al treilea rand prestatia avocatulul se face in baza unul onorariu platit de cel ce solicita un aparator, iar in cazul desemnarii unui avocat din oficiu, cheltuielile sunt avansate de stat pentru ca apararea se impune datorita complexitatii cauzei dar partea nu are posibilitati materiale. Conform opiniei Curtii Europene a Drepturilor Omulul dreptul la asistenta juridica gratuita, atunci cand interesele justitiei o cer, nu constituie o alternativa la dreptul de a se apara singur ci un drept independent cu privire la care se aplica norme obiective. Daca o cauza ridica anumite probleme juridice ce necesita un anumit nivel de cunostinte profesionale, statul nu trebuie sa-l lase pe cel acuzat sa raspunda singur la exigentele profesionale. Deci intr-o perspectiva legislativa trebuie sa se prevada completarea dispozitiilor art. 171, al. 2 prin inscrierea obligativitatii asistentei juridice in cursul urmaririi penale si intr-o asemenea situatie.

Incalcarea dispozitiilor care garanteaza dreptul de aparare este sanctionata cu nulitatea actelor incheiate in acest fel (art. 197, 256, 333, 378, al. 2, 379, pct. 1, lit. e, 385, alin. 1, pct. 6, 410, al. 2, pct. 6).

Principiul garantarii dreptului de aparare este limitat de principiul legalitatii, se coreleaza cu principiile oficialitatii rolului activ si aflarii adevarului, este garantat de principiile respectarii demnitatii umane si folosirea limbii oficiale prin interpret si se intemeiaza pe principiul prezumtiei de nevinovatie.

12. Principiul respectarii vietii intime, familiale si private in procesul penal

O serie de acte internationale consacra, prin expresii diferite, dreptul la viata intima, inviolabilitatea domiciliului si secretul corespondentei. Conventia Europeana a Drepturilor Omului consacra protectia acestor drepturi, permitand amestecul unei autoritati publice in exercitarea lor, numai in masura in care amestecul este prevazut de lege si daca acesta constituie o masura care este necesara intr-o societate democratica pentru securitatea nationala si publica, pentru bunastarea economica a tarii, pentru apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, pentru protejarea sanatatii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor, a libertatilor altora (art. 8/2).

Aceste dispozitii au fost preluate si in Constitutia Romaniei in art. 26 care garanteaza viata intima, familiala si privata; art. 27 care garanteaza inviolabilitatea domiciliului; art. 28 care garanteaza inviolabilitatea secretului corespondentei. Viata intima, familiala si privata in cadrul procesului penal este ocrotita, in primul rand, prin obligatia instituita pentru organele judiciare de a nu imixtiona sau de a nu divulga datele aparute in cursul cercetarilor care nu au legatura cu acestea.

Astfel, organul judiciar nu are dreptul de a efectua cercetari, in cazul infractiunilor cum sunt cele contra familiei: abandonul de familie (art. 228 C. pen.), nerespectarea masurilor privind incredintarea minorilor (art. 230 C. pen.), in caz de viol [art. 217 alin. (1) C. pen.], decat la plangerea prealabila a persoanei vatamate. La fel, in cazul infractiunilor prevazute de art. 297 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Pentru a nu se divulga aspecte din viata intima, art. 97 C. proc. pen. obliga organul judiciar care ridica un obiect sau un inscris de la o persoana sa asigure secretele legate de acesta.

Desigur ca exemplele sunt multe, dar cele mai importante aspecte legate de respectarea vietii intime sunt realizate prin garantarea inviolabilitatii domiciliului si a secretului corespondentei.

In ce priveste inviolabilitatea domiciliului este de remarcat ca limitele acestei inviolabilitati sunt expres prevazute in Constitutie. De la aceste inviolabilitati se poate deroga numai pentru art. 27 alin. (2)]:

a. executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;

b. inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;

c. apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice;

d. prevenirea raspandirii unei epidemii.

Perchezitiile, desi nu toate situatiile se incadreaza in cadrul procesului penal, pot fi dispuse exclusiv de judecator si pot fi efectuate numai in formele prevazute de lege [art. 27 alin. (3) din Constitutie].

Pentru a nu conturba viata intima a persoanelor perchezitionate, Constitutia instituie regula potrivit careia perchezitiile facute in timpul noptii sunt interzise, exceptie in cazul infractiunilor flagarnte.

Secretul corespondentei ocroteste, potrivit Constitutiei, continutul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al altor mijloace de comunicare.

Constitutia nu prevede limitari in mod expres, dar acestea se deduc din dispozitiile art. 49 care prevad posibilitatea restrangerilor unor drepturi sau a unor libertati prin lege, si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii [] desfasurarea instructiei penale. Am omis situatiile care nu se includ in procesul penal.

Conditiile in care se poate retine si preda corespondenta pentru interesele procesului penal sunt prevazute de art. 98 C. proc. pen.

In ce priveste interceptarea comunicatiilor si ridicarea de obiecte, gasim dispozitii in Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind siguranta nationala a Romaniei (art. 13), in art. 17 din Legea nr. 26 din 18 mai 1994 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, alte legi speciale, si in art. 91¹-91⁶ C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 141/1996 si modificat si completat de Legea nr. 281/2003. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 281/2003 toate aceste procedee probatorii trebuie efectuate dupa reglementare data de Codul de procedura penala.

Violarea secretului corespondentei, a convorbirilor telefonice si a oricaror comunicari, de orice persoana este sanctionata de legea penala (art. 195 C. pen. si art. 20 din Legea nr. 51/1991).