| CATEGORII DOCUMENTE |
Imparteala este operatiunea juridica ce pune capat starii de indiviziune (coproprietate) prin impartirea, in natura si/sau prin echivalent, a bunurilor aflate in indiviziune, avind ca efect inlocuirea cu efect retroactiv a cotei-parti ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecaruia dintre coindivizari asupra unor bunuri (valori) determinate in materialitatea lor.
Imparteala este reglementata in art. 728-750 Cod civil, de Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare si alte acte normative. Aceasta reglementare este aplicabila numai in cazul partajului definitiv (de proprietate), prin care se pune capat starii de indiviziune.
Evident, coindivizarii pot conveni si o imparteala provizorie a folosintei bunurilor (a unora dintre ele) care compun masa indiviza. Daca intre coindivizari exista neintelegeri cu privire la folosinta bunurilor indivize si partajul folosintei nu se poate rezolva prin acordul lor, multa vreme s‑a considerat ca partajul folosintei nu se poate realiza pe cale judecatoreasca, actiunea in justitie putind avea ca obiect numai imparteala definitiva. Intrucit partajul folosintei pronuntata de instanta nu poate fi considerat incompatibil cu starea de indiviziune, iar ratiuni de utilitate practica reclama rezolvari pentru solutionarea neintelegerilor privind folosinta bunurilor, este justificata tendinta in sensul posibilitatii realizarii partajului de folosinta pe cale judecatoreasca, daca partajarea este posibila in fapt fara vatamarea intereselor coproprietarilor si daca nici unul dintre ei nu cere iesirea din indiviziune (partajul proprietatii). Numai cererea de iesire definitiva dn indiviziune a unui coproprietar impiedica partajul folosintei pe cale judecatoreasca, deoarece "nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune" (art. 728 Cod civil).
De asemenea, imparteala definitiva (a proprietatii) - indiferent de forma de realizare (prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca) - poate fi totala (avind ca obiect intreaga masa indiviza) sau partiala (avind ca obiect numai unul sau anumite bunuri succesorale, daca comostenitorii si‑au manifestat vointa (expres sau tacit) de a ramine in indiviziune asupra restului bunurilor.
In cazul in care sint trei sau mai multi coindivizari, partajul poate fi partial si in raport de persoane, daca numai unul/unii dintre ei cer despartirea partilor la care au dreptul, iar ceilalti inteleg sa ramina in indiviziune asupra bunurilor ramase dupa satisfacerea solicitantilor.
Evident, partajul partial nu este admisibil daca toti coindivizarii solicita iesirea din indiviziune (art. 728 al. 1 Cod civil) sau daca ei solicita partajul pentru toate bunurile indivize.
Aceste conditii vizeaza: calitatea persoanelor care o pot cere, capacitatea lor de exercitiu si, in mod exceptional, necesitatea unei autorizatii.
In primul rind, imparteala poate fi ceruta de coindivizari (mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal). Legatarul particular, dobindind un drept real asupra unui bun determinat, nu devine coindivizar, deci nu are calitatea de a cere iesirea din indiviziune (afara numai daca legatul a avut ca obiect o cota-parte ideala asupra unui bun determinat).
Succesorii in drepturi ai coindivizarilor, care se subroga in drepturile lor, pot de asemenea cere imparteala sau continua actiunea inceputa de autorul lor. Astfel, dobinditorii prin acte intre vii (cesionarii) de drepturi succesorale, iar in caz de moarte a unui coindivizar mostenitorii lui, care se bucura de drepturile succesorale prin retransmitere (succesiuni succesive). In ultimul caz, daca coindivizarul decedat are mai multi mostenitori, se creaza doua stari de indiviziune (mase indivize), astfel incit se impune partajul acestora in ordinea deschiderii succesiunilor, separat sau in cadrul aceluiasi dosar.
Creditorii personali ai coindivizarilor pot cere imparteala sau continua actiunea de imparteala promovata de coindivizarul debitor, pe calea ctiunii oblice, in temeiul art. 1825 Cod civil si art. 490 al. 1 Cod procedura civila, dreptul de a cere iesirea din indiviziune neavind caracter exclusiv personal (art. 974 Cod civil).
Desi legea nu prevede, si creditorii succesiunii pot cere partajul pe cale oblica, aflindu‑se intr‑o situatie similara celei a creditorilor personali ai succesorilor.
Indiferent cine o cere, imparteala se poate efectua - atit prin buna invoiala, cit si pe cale judecatoreasca - numai cu participarea tuturor coindivizarilor, sub sanctiunea nulitatii (inopozabilitatii) actului de partaj, chiar daca s‑ar fi "rezervat" bunuri coindivizarului lipsa, fie si corespunzatoare cotei sale parti.
Desi partajul produce efecte declarative - iar nu translative - de drepturi, datorita consecintelor pe care le are asupra patrimoniilor coindivizarilor, imparteala este calificata (asimilata) drept un act de instrainare, de dispozitie - iar nu de administrare a patrimoniului. In consecinta, toti coindivizarii participanti la imparteala (inclusiv in cadrul procedurii succesorale notariale) trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrinsa trebuie sa fie reprezentate, nefiind suficienta o incuviintare prealabila. In caz de contrarietate de interese intre ocrotitor si cel ocrotit (de exemplu ambii sint coindivizari) este necesara numirea unui curator special in conditiile art. 105 si 132 Codul familiei. Daca sint mai multi incapabili cu interese contrarii, pentru fiecare se va numi un curator. Numirea unui curator de catre autoritatea tutelara este necesara si in cazul in care unul dintre coindivizari este disparut.
In ce priveste incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, ea va fi necesara in cazul persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrinsa numai daca imparteala se face prin buna invoiala (art. 3 al. 2 din Legea nr. 603/1943), fie si in cadrul procedurii succesorale notariale in conditiile art. 81 al. 3 din Legea nr. 36/1995. In cazul partajului judiciar aceasta incuviintare nu este necesara, interesele incapabilului fiind ocrotite de instanta si, oricum, refuzul autoritatii tutelare nu ar putea impiedica imparteala, caci "nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune" (art. 728 Cod civil). In schimb, invoiala dintre parti, realizata in cursul judecatii (tranzactie judiciara), necesita autorizatie, fiind o imparteala prin buna invoiala, caci instanta nu mai judeca, verificind numai legalitatea intelegerii, ea alcatuind dispozitivul hotaririi de epedient (art. 271-273 Cod civil).
Pentru partajul folosintei bunurilor indivize, partile nu trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, fiind suficient sa aiba, respectiv sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru incheierea actelor de administrare a patrimoniului.
Potrivit legsilatiei in vigoare, iesirea din indiviziune - prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca - nu este conditionata de obtinerea unei autorizatii administrative prealabile. Numai daca in masa succesorala se gasesc constructii si imparteala lor in natura potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor (modificata si completata prin Legea nr. 25/1996 si art. 73 din Legea nr. 114/1996) republicata in 1996. In lipsa autorizatiei lucrarea va fi desfiintata, aplicindu‑se si alte sanctiuni prevazute de lege. Nici hotarirea instantei nu poate sa tina loc de autorizatie.
Iesirea din indiviziune cu statul sau unitatile administrativ-teritoriale nu necesita o autorizatie speciala, partajarea facindu‑se potrivit dreptului comun. Insa partajarea bunurilor (imobilelor) aflate in indiviziune cu domeniul public sau privat al comunelor, oraselor sau judetelor se poate face numai cu participarea sau reprezentarea consiliului local sau judetean (art. 76 din Legea nr. 69/1991 privind administratia publica locala).
Spre deosebire de obiectul transmisiunii succesorale, care cuprinde drepturile si obligatiile defunctului cu caracter patrimonial, obiectul impartelii il constituie, in principiu, numai bunurile asupra carora poarta drepturile reale ale defunctului transmise mostenitorilor. Creantele defunctului, precum si pasivul succesoral, se divid intre mostenitorii universali si cu titlu universal proportional cu partea ereditara a fiecaruia. In schimb, drepturile reale asupra bunurilor din patrimoniul succesoral se dobindesc de catre mostenitori in stare de indiviziune; intrucit bunurile nu sint susceptibile de diviziune prin efectul legii, mostenitorii dobindesc cote-parti ideale din dreptul real asupra bunurilor, corespunzatoare drepturilor succesorale ale fiecaruia, urmind ca drepturile exclusive asupra bunurilor concrete din mostenire sa fie stabilite prin imparteala, daca defunctul nu a facut o imparteala de ascendent.
Deci obiectul impartelii il constituie, in principiu, numai bunurile asupra carora poarta drepturile reale ale defunctului si care s‑au transmis asupra mostenitorilor. Aceasta regula de principiu cunoaste doua exceptii:
exista lucruri care, desi exista in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii, nu sint supuse partajului;
exista bunuri care formeaza obiectul impartelii, desi nu au facut parte din masa succesorala la data deschiderii mostenirii.
De asemenea, in cadrul impartelii prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca se solutioneaza si alte probleme patrimoniale intre coindivizari[1].
Anumite bunuri, desi existau in patrimoniul defunctului la data deschiderii mostenirii, nu formeaza obiectul impartelii:
a) Bunurile individual determinate care formeaza obiectul unor legate cu titlu particular se dobindesc de catre legatar de la data deschiderii mostenirii (ca si creantele), deci nu formeaza obiectul partajului. Numai daca legatul ar avea ca obiect o cota-parte din dreptul de proprietate asupra unui bun individual determinat[2], legatarul ar urma sa participe, in calitate de coindivizar, la imparteala .
Daca legatul are ca obiect un dezmembramint al proprietatii, bunul va forma obiectul partajului numai sub raportul proprietatii dezmembrate. Daca in masa succesorala se gaseste un imobil, cumparat de cel care lasa mostenirea cu rezerva uzufructului viager in favoarea vinzatorului, la partaj va putea fi inclusa numai nuda proprietate.
b) Bunurile care, prin destinatia sau prin natura lor, nu sint susceptibile de a fi impartite:
amintirile de familie (portrete, decoratii, diplome etc.) care ramin in indiviziune; in caz de neintelegeri intre coindivizari, instanta va atribui asemenea amintiri acelui membru al familiei care apare ca fiind cel mai indicat sa le detina;
servitutile si partile comune din imobile destinate folosintei in comun (curtea comuna, subsolul si podul casei, drumul de acces etc.) si care fac obiectul dreptului de proprietate comuna fortata si perpetua; in mod exceptional, se poate proceda la imparteala cu acordul coproprietarlor, daca bunul, prin natura sa, permite imparteala[4]; instanta este indreptatita sa dispuna imparteala si fara acordul coproprietarilor daca - tinind seama de natura si destinatia functionala a bunului - aceasta posibilitate exista in fapt, fara a leza interesele vreunui coproprietar;
dreptul real de folosinta asupra locurilor de inmormintare si lucrarilor funerare (care, de regula, se transmit in indiviziune sotului supravietuitor si rudelor celor mai apropiate ale defunctului, potrivit regulamentelor cimitirelor si care pot forma obiectul partajului numai in mod exceptional).
Adaugirile si imbunatatirile efectuate de unul/unii dintre copartasi asupra bunurilor succesorale nu fac obiectul impartelii propriu-zise, insa urmeaza a fi desocotite intre copartasi daca bunul in cauza nu cade in lotul copartasului care le‑a efectuat.
In ce priveste constructia ridicata de de cuius pe terenul altuia, ea formeaza obiectul partajului - cu titlul de drept de superficie - daca lucrarea s‑a efectuat cu acordul proprietarului terenului. In lipsa acordului, prin efectul accesiunii imobiliare artificale, proprietarul terenului va dobindi si proprietatea constructiei, astfel incit in masa partajabila va intra numai dreptul de a folosi constructia, precum si dreptul de a primi despagubire din partea proprietarului terenului (in cazul in care si‑ar exercita dreptul de accesiune imobiliara).
Aceste reguli se vor aplica in mod corespunzator si in cazul construirii de catre unul dintre coproprietari pe terenul mostenit, aflat in indiviziune, tinind seama si de posibilitatea atribuirii terenului in cauza constructorului, mai ales daca ceilalti nu au manifestat nici o opunere, atribuire care produce efecte retroactive (declarative).
Pe temeiuri juridice diferite, intra in aceasta categorie:
a) bunurile care sint aduse la masa succesorala ca efect al reductiunii liberalitatilor excesive sau ca efect al raportului donatiilor;
b) bunurile care intra in masa succesorala in temeiul subrogatiei reale cu titlu universal[5];
c) terenurile asupra carora se reconstituie dreptul de proprietate al defunctului in conditiile Legii nr. 18/1991; aceste terenuri pot forma obiectul partajului numai dupa ce mostenitorii au primit titlul de proprietate (adeverinta eliberata de comisia fondului funciar nefiind suficienta);
d) fructele naturale, civile sau industriale produse de bunurile succesorale dupa data deschiderii mostenirii formeaza, de asemenea, obiectul partajului, sporind masa succesorala prin accesiune si se cuvin tuturor coindivizarilor, afara numai daca ei au procedat anterior al o imparteala a folosintei. Daca folosinta unui bun succesoral a fost exercitata[6] de un comostenitor, el va fi obligat sa aduca la masa de impartit echivalentul banesc al folosintei, daca nu justifica un titlu pentru folosinta gratuita a bunului peste cota-parte ce‑i apartine . Evident, cota-parte din fructe poate fi solicitata nu numai in cadrul partajului succesoral, dar si printr‑o actiune separata. In toate cazurile, se admite ca cererea privind cota-parte din fructe este imprescriptibila daca fructele naturale si industriale exista in materialitatea lor in momentul sesizarii instantei si sint revendicate ca atare, si prescriptibila in 3 ani ca drept de creanta cit priveste fructele civile sau echivalentul banesc al celor naturale ori industriale (termen calculat de la data culegerii fructelor). In conditiile actuale, pot fi pretinse si primite fructele industriale, tinind seama de cheltuielile facute si munca depusa pentru producerea lor de catre proprietarul in cauza.
Potrivit legii, iesirea din indiviziunea succesorala se poate realiza in doua forme: prin buna invoiala si pe cale judecatoreasca.
Pentru validitatea impartelii prin buna invoiala trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii (art. 730 al. 1 Cod civil):
toti coindivizarii sa fie prezenti;
sa aiba capacitate de exercitiu deplina (sa fie majori - prevede art. citat); se considera ca aceasta forma a impartelii poate fi folosita si in cazul minorilor sau persoanelor puse sub interdictie, dar in acest caz numai daca sint reprezentate, respectiv asistate, de ocrotitorul legal si, in toate cazurile, cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (art. 3 al. 2 din Legea nr. 603/1943); chiar daca acest text de lege se interpreteaza in sensul ca vizeaza numai imparteala prin buna invoiala realizata in cadrul impartelii judiciare (tranzactie judiciara), nu si imparteala relizata in cadrul procedurii succesorale notariale (art. 81 al. 3 din Legea nr. 36/1995) sau in afara ei, ea nu va fi nula, ci numai anulabila, putind fi ratificata expres sau chiar tacit de catre minorul devenit major;
coindivizarii sa fie de acord cu realizarea impartelii pe aceasta cale si cu clauzele conventiei; evident, conventia poate fi incheiata numai dupa deschiderea mostenirii, orice intelegere anterioara reprezentind un pact asupra unei mosteniri viitoare si, ca atare, nula absolut (art. 965 al. 2 Cod civil); numai imparteala de ascendent - care nu constituie o iesire din indiviziune, ci o modalitate de prevenire a ei - se face prin acte incheiate anterior (art. 794 si urm. Cod civil).
Daca aceste conditii sint indeplinite, imparteala se poate realiza "fara indeplinirea vreunei formalitati" (art. 730 Cod civil), deci in orice forma, inclusiv verbala, dovada ei urmind a fi facuta potrivit dreptului comun (art. 1191 Cod civil), partile putind achiesa si la administrarea probei cu martori. Partajul voluntar trebuie insa sa fie dovedit in mod neindoielnic.
In cazul in care in masa indiviza se gasesc terenuri, se pune intrebarea daca realizarea impartelii voluntare necesita sau nu respectarea formei autentice prevazuta ad validitatem de art. 2 al. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor (fost art. 46 al. 1 din Legea nr. 18/1991). Opinia majoritara este ca cerinta formei autentice nu este aplicabila partajului deoarece partajul are efect declarativ (retroactiveaza pina la deschiderea mostenirii), iar nu translativ de proprietate, deci nu reprezinta "instrainare-dobindire" in sensul dispozitiei citate, iar legea nu mentioneaza necesitatea formei autentice pentru imparteala. Numai daca iesirea din indiviziune se face nu prin impartirea terenului intre coindivizari sau prin atribuirea lui unuia dintre ei, ci prin instrainarea terenului catre un tert, va fi necesara - sub sanctiunea nulitatii absolute - incheierea contractului cu tertul dobinditor in forma autentica. In ultimul caz, daca terenul este agricol si este situat in extravilan, trebuie respectat si dreptul de preemptiune prevazut de art. 5-11 din Legea nr. 54/1998. Aceeasi solutie se impune si in cazul in care iesirea din indiviziune prin "vinzare" se face in cadrul procesului de partaj (pe cale judecatoreasca).
Daca conditiile aratate sint indeplinite, coindivizarii pot imparti bunurile indivize "oricum ar voi" (art. 730 Cod civil).
Ei pot imparti toate bunurile sau numai o parte din ele, urmind ca restul sa fie impartit ulterior, pe cale judecatoreasca sau tot prin buna invoiala. Impartirea bunurilor se poate face in natura, prin atribuirea lor unora dintre coindivizari cu indemnizarea corespunzatoare a celorlalti, prin vinzarea bunurilor si impartirea pretului etc., inclusiv prin atribuirea nudei proprietati unora dintre mostenitori si uzufructului (eventual cu o sulta) celorlalti, fiind suficient ca prin invoiala lor sa inceteze starea de indiviziune a proprietatii.
Imparteala se face pe cale judecatoreasca la cererea oricaruia dintre coindivizari sau, in conditiile legii, a creditorilor, in toate cazurile in care nu s‑a realizat prin buna invoiala. Daca se dovedeste ca intre parti a intervenit un act (in sens de negotium, fie si verbal) de imparteala voluntara, cererea de partaj judiciar urmeaza sa fie respinsa ca inadmisibila.
Potrivit legii (art. 747 Cod civil, art. 3 al. 2 si art. 4 al. 1 din Legea nr. 603/1943), partajul judiciar este obligatoriu:
daca nu sint prezenti (personal sau prin reprezentant) toti coindivizarii;
daca intre coindivizari exista persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa si conditiile ocrotirii lor nu sint indeplinite[9].
Cererea de partaj judiciar nu este conditionata de incercarea prealabila de imparteala prin buna invoiala, oricare dintre coindivizari putindu‑se adresa direct justitiei.
Intrucit procedura partajului judiciar este amplu analizata in literatura de specialitate de procedura civila, mentionam numai regulile de fond orientative aplicabile impartelii pe cale judecatoreasca, adoptate in practica:
a) Potrivit art. 736 Cod civil, "fiecare din coerezi poate cere partea sa in natura din mobilele sau imobilele succesiunii". Deci, in principiu, partajul judiciar urmeaza a se face in natura, fiind inadmisibil ca - fara consimtamintul coindivizarilor - sa se atribuie unora dintre ei toate bunurile in natura, iar altora numai contravaloarea partii ce li se cuvine, cind este posibil sa se dea fiecaruia bunuri in natura. La formarea loturilor in vederea impartelii in natura trebuie sa se dea fiecarei parti, pe cit posibil, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante, de aceesi natura si valoare (daca cotele-parti mostenite sint de valoare egala), evitindu‑se insa "imbucatatirea peste masura a imobilelor si diviziunea exploatatiunilor" (art. 741 Cod civil). Inegalitatea valorica a loturilor se compenseaza prin plata unor sume de bani (art. 742 Cod civil si art. 7 din Legea nr. 603/1943), numite sulte. Loturile astfel formate urmeaza a fi trase la sorti sau atribuite (art. 6 si 8 din Legea nr. 603/1943).
In vederea formarii loturilor, bunurile indivize urmeaza sa fie evaluate cu acordul coindivizarilor, iar in caz de neintelegere dintre ei prin expertiza, in functie de valoarea de circulatie a bunurilor la data impartelii si dupa starea lor la data deschiderii mostenirii, pentru ca diminuarea valorii sau sporul de valoare - daca nu este rezultatul activitatii vreunuia dintre coindivizari - sa fie suportata, respectiv sa profite tuturor.
Numarul loturilor care se formeaza este in functie de numarul coindivizarilor. Insa, in cazul in care exista o pluralitate de coindivizari care au venit la mostenire prin reprezentare, se formeaza un singur lot pentru o tulpina (art. 745 Cod civil) urmind ca dobinditorii de tulpini sa procedeze apoi intre ei la o noua imparteala a bunurilor care le‑au revenit in comun. Tot astfel se intimpla daca o pluralitate de coindivizari au venit la mostenire prin retransmitere (mosteniri succesive). Daca exista doua succesiuni diferite (mai multe stari de indiviziune), aflate in strinsa legatura prin aceea ca bunurile se regasesc in doua sau mai multe mase partajabile (nu neaparat mostenire prin retransmitere), se impune in mod necesar partajul acestora in ordinea deschiderii succesiunilor, separat sau in cadrul aceluiasi dosar. Daca coindivizarii au cote inegale, se pot forma (daca este posibil in fapt) loturi corespunzatoare cotei celei mai mici, coindivizarii cu cota mai mare primind mai multe loturi[10].
b) Daca bunurile (unele dintre ele) nu sint (comod, cu eventualele modificari justificate economic) partajabile in natura sau ar conduce la o farimitare excesiva[11], imparteala se realizeaza prin atribuire coindivizarului celui mai indreptatit, potrivit unor criterii cum ar fi: cota-parte mai mare, natura bunului si posibilitatea valorificarii mai eficiente economic, ocupatia coindivizarilor, folosirea bunului de catre unul dintre ei timp indelungat si imbunatatirile aduse bunului sau constructia realizata in timpul indiviziunii etc. Nici unul dintre criteriile avute in vedere in practica judiciara nu poate fi absolutizat, impunindu‑se corelarea lor. Daca nu se constata criterii de preferinta in favoarea vreunuia dintre coindivizari sau sint sensibil egale si partile insista in atribuirea bunului, instanta poate proceda la atribuirea lui prin tragere la sorti (art. 4 al. 2 din Legea nr. 603/1943).
c) Daca bunurile (unele dintre ele) nu se pot imparti in natura, iar atribuirea in natura unuia dintre coindivizari nu apare justificata (nici unul nu doreste) sau daca toti isi manifesta vointa in acest sens, urmeaza sa se procedeze - ca solutie extrema - la vinzare prin buna invoiala sau, in caz de neintelegere, prin licitatie publica (art. 9 al. 1 din Legea nr. 603/1943), urmind ca pretul obtinut sa fie impartit intre coindivizari potrivit cotelor succesorale.
d) Indiferent de modalitatea de realizare a partajului, hotarirea instantei trebuie sa cuprinda o repartizare concreta a bunurilor in materialitatea lor sau a echivalentului lor banesc, astfel incit sa se puna capat indiviziunii; mentinerea starii de indiviziune prin atribuire de cote indivize asupra unor bunuri este inadmisibila.
Indiferent de forma impartelii - prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca - "fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa sau care i‑au cazut prin licitatie, si ca n‑a fost niciodata proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii" (art. 786 Cod civil).
Deci, ca efect al partajului, dreptul asupra cotei ideale din masa bunurilor indivize este un drept exclusiv saupra unui anumit bun sau asupra anumitor bunuri determinate in materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind proprietarul exclusiv al bunurilor ce i‑au fost atribuite, considerindu‑se ca a dobindit acele bunuri direct de la defunct din momentul deschiderii succesiunii si ca ceilalti coindivizari nu au fost proprietarii acelor bunuri. Aceasta inseamna ca prin imparteala nu opereaza un transfer de drepturi intre coindivizari, ei neavind - unii fata de altii - calitatea de avinzii sai cauza (habentes causam), defunctul fiind autorul lor comun. Asadar, imparteala nu are caracter translativ, ci declarativ de drepturi si, ca atare, retroactiveaza pina in momentul deschiderii mostenirii.
Evident, imparteala produce efecte declarative numai daca are ca obiect proprietatea, iar nu folosinta bunurilor. Pe de alta parte, daca imparteala se realizeaza prin vinzarea bunurilor catre o terta persoana (prin buna invoiala sau licitatie publica), instrainarea va avea efect constitutiv, cu toate consecintele potrivit dreptului comun (tertul va fi succesorul in drepturi al coindivizarilor, iar nu al defunctului; daca instrainarea prin buna invoiala are ca obiect un teren, actul trebuie sa fie incheiat in forma autentica, potrivit art. 2 din Legea nr. 54/1998 etc.). Art. 786 Cod civil consacra efectul declarativ al partajului, cu consecinte opozabile fata de terti, dar numai in privinta bunurilor ce au fost atribuite in proprietate coerezilor.
In principal, sint urmatoarele:
a) Actele juridice - in special cele de dispozitie (instrainare sau grevare) - referitoare la bunurile aflate in indiviziune, privite in integralitatea lor, incheiate de un coindivizar inainte de partaj cu nerespectarea regulilor care guverneaza indiviziunea, se vor consolida sau se vor desfiinta cu efect retroactiv, dupa cum bunul care formeaza obiectul actului juridic a fost atribuit prin imparteala copartasului contractant sau altui copartas. Daca actul juridic[12] s‑a incheiat cu consimtamintul tuturor coindivizarilor (regula unanimitatii), tertul va putea valorifica integral dreptul impotriva copartasului atributar.
b) Partajul - nefiind translativ sau constitutiv de drepturi reale, iar copartasul atributar dobindind drepturi exclusive provenind din succesiune - va fi opozabil fata de terti chiar daca nu se respecta regulile de publicitate imobiliara (art. 711 Cod procedura civila, art. 28 din Legea nr. 7/1996).
c) Actul de partaj, fie si hotarire judecatoreasca, nefiind translativ de proprietate, nu poate servi ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani, daca in masa indiviza a fost trecut un imobil care nu era proprietatea defunctului.
d) Intrucit copartasul atributar nu este succesorul in drepturi al celorlalti, in caz de neexecutare a obligatiilor rezultind din imparteala (ca neplata sultei) nu se poate cere rezolutiunea actului de imparteala potrivit dreptului comun.
e) Intrucit efectul declarativ al partajului "prezumat" de lege (art. 786 Cod civil) nu este o regula imperativa, de ordine publica, coindivizarii pot anihila consecintele lui, hotarind, de exemplu, ca actul (de constituire de ipoteca, de uzufruct etc.) incheiat de unul dintre ei asupra unui bun in timpul indiviziunii sa ramina valabil indiferent de beneficiarul atribuirii sau ca pentru neplata sultei se poate cere rezolutiunea actului de imparteala.
Pentru ca egalitatea dintre copartasi sa nu fie afectata din cauze ulterioare desavirsirii partajului, legea stabileste in sarcina lor o obligatie reciproca de garantie a bunurilor atribuite prin imparteala: "Coerezii sint datori garanti unul catre altul numai despre tulburarile si evictiunile ce proced dintr‑o cauza anterioara impartelii" (art. 786 al. 1 Cod civil). Prin urmare, desi potrivit articolului precedent partajul nu produce efecte translative si deci copartasii nu sint succesori in drepturi unii fata de altii, totusi imparteala da nastere unei obligatii de garantie in sarcina lor, asemanator actelor translative cu titlu oneros, daca unul dintre ei sufera o pierdere din cauza unor "tulburari sau evictiuni" produse dupa imparteala, dar din cauze anterioare partajului, astfel incit egalitatea zdruncinata in acest fel sa fie restabilita intre ei.
Obligatia de garantie devine operanta numai daca sint indeplinite urmatoarele conditii:
a) Unul dintre copartasi a suferit o tulburare in exercitarea prerogativelor de proprietar sau alt drept consolidat in persoana sa prin efectul partajului
Tulburarea (evictiunea) trebuie sa fie de drept; pentru simpla tulburare de fapt, fara temei juridic, copartasii nu raspund, cel in cauza putindu‑se apara singur[13]. Daca tulburarea ar proveni de la un copartas, se poate invoca "exceptia de garantie", ca si in materia vinzarii-cumpararii.
Cu toate ca legea - spre deosebire de materia vinzarii-cumpararii - nu prevede expres, se admite ca obligatia de garantie functioneaza si in cazul viciilor ascunse, reprezentind tulburari ale folosintei.
b) Tulburarea sau evictiunea sa aiba o cauza anterioara partajului.
Ca si in materia vinzarii, copartasii nu raspun de imprejurari ivite dupa imparteala[14].
c) Tulburarea sau evictiunea sa nu fie imputabila copartasului care a suferit pierderea (art. 787 al. 2 Cod civil)[15].
d) Obligatia de garantie sa nu fi fost inlaturata printr‑o clauza de negarantie stipulata in actul de imparteala (art. 787 al. 2 Cod civil).
Clauza trebuie sa fie expresa (nu este suficienta cunoasterea pericolului evictiunii) si speciala (nu generala), aratind cauzele de evictiune pentru care garantia este inlaturata.
Daca conditiile aratate sint indeplinite si tulburarea sau evictiunea s‑a produs, fiecare copartas este obligat, in proportie cu partea sa ereditara, a despagubi pe copartasul sau de paguba suferita (art. 788 al. 1 Cod civil). Intrucit pierderea se imparte proportional cu partile ereditare, partea corespunzatoare va fi suportata si de catre copartasul garantat. Iar daca unul dintre copartasii garanti este insolvabil, riscul insolvablitatii va fi suportat de toti copartasii, inclusiv cel garantat (art. 788 al. 2 Cod civil).
Actiunea in garantie pentru evictiune se prescrie in termenul general de prescriptie, iar pentru vicii ascunse in 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie (in acest ultim caz tot 3 ani). In caz de evictiune termenul curge de la data producerii ei, iar in cazul viciilor ascunse de la data descoperirii lor, insa cel mai tirziu de la implinirea unui an de la predarea lucrului de orice natura, cu exceptia constructiilor, iar in cazul constructiilor cel mai tirziu de la implinirea a trei ani de la predare (art. 3, 5 si 11 din Decretul nr. 167/1958) .
Creanta rezultind din garantia impartelii se bucura de privilegiul copartasului (art. 1737 pct. 3 Cod civil), daca a fost conservat in conditiile prevazute de lege (art. 1741 Cod civil). Intrucit garantia nu provine din succesiune, ci din actul de imparteala, privilegiul imobiliar va fi opozabil fata de terti cu respectarea regulilor de publicitate imobiliara (art. 21 lit. C,a si art. 28 din Legea nr. 7/1996).
Potrivit art. 790 al. 1 Cod civil, "impartelile pot fi desfiintate pentru violenta sau dol". Referitor la eroarea ca viciu de consimtamint s‑a spus ca nu a fost mentionata de legiuitor pentru ca cel in cauza are la dispozitie alte actiuni (in special actiunea in garantie si petitia de ereditate). Daca conditiile acestor actiuni speciale nu sint indeplinite[16], este posibila anularea pentru viciul erorii, potrivit dreptului comun.
Cu anulare, potrivit dreptului comun, se sanctioneaza si imparteala facuta cu nerespectarea conditiilor de ocrotire a persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate restrinsa.
In schimb, o simpla omisiune a unui/unor bunuri succesorale nu constituie o cauza de desfiintare a impartelii; se face numai un supliment de imparteala pentru obiectul omis (art. 790 al. 2 Cod civil).
Nulitatea relativa pentru vicii de consimtamint sau pentru incapacitate poate fi acoperita prin ratificarea expresa sau tacita a impartelii, potrivit dreptului comun. Daca dupa incetarea cauzei de anulare copartasul instraineaza un bun sau mai multe bunuri din lotul sau, nu mai poate cere anularea actului de imparteala (art. 793 Cod civil). O asemenea instrainare, daca a fost benevola, echivaleaza cu o ratificare, prezumata iuris et de iure.
In principiu, potrivit dreptului comun, actul de partaj va fi nul absolut daca s‑a incheiat cu violarea unor norme imperative (de exemplu cauza sau obiect ilicit, imoral etc.).
Este controversata problema sanctiunii aplicabile daca partajul s‑a facut cu participarea unei persoane care nu avea vocatie succesorala (mostenitor aparent) sau daca, dimpotriva, s‑a facut cu omiterea unui mostenitor. Solutia nulitatii absolute in aceste cazuri este discutabila; intr‑adevar, in cazul participarii unui mostenitor aparent la imparteala partajul este numai anulabil pentru viciul de consimtamint al erorii, fiind vorba de o regula - nu imperativa - ci de ocrotire a copartasilor; iar daca partajul s‑a facut cu omiterea unui mostenitor, el va putea cere o noua imparteala, cea initiala nefiindu‑i opozabila.
Anularea sau declararea nulitatii actului de imparteala produce efecte retroactive (de la data partajului) cu consecinta renasterii starii de indiviziune. In principiu, nulitatea actului de imparteala este totala, deoarece el este format din clauze indivizibile, astfel incit nici o clauza nu poate fi suprimata sau schimbata fara anularea intregului act. In cazul nulitatii relative pentru participarea la partaj a unui mostenitor aparent nu este exclusa posibilitatea efectuarii doar a unui supliment de imparteala pentru bunurile cazute in lotul persoanei straine de mostenire.
Ca urmare a desfiintarii impartelii, copartasii vor fi obligati sa inapoieze in masa indiviza bunurile primite in temeiul impartelii, impreuna cu fructele, de la data impartelii daca nulitatea este absoluta, iar daca nulitatea este relativa de la data cererii in anulare (art. 483-487 Cod civil).
Actele de instrainare sau de constituire de drepturi reale in favoarea tertilor, consimtite de copartasi dupa data partajului si pina la desfiintarea acestuia, se desfiinteaza si ele cu efect retroactiv (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis). Insa tertul dobinditor de buna credinta se va putea apara in cazul bunurilor mobile in conditiile art. 1909 Cod civil, iar in cazul imobilelor prin invocarea uzucapiunii de 10-20 de ani sau a principiului error communis facit ius (teoria mostenitorului aparent). In cazurile in care actul se mentine, copartasul va fi obligat la restituire prin echivalent banesc, dupa cum a fost de buna sau de rea credinta.
Potrivit art. 785 Cod civil, "creditorii unuia din compartitori, ca nu cumva imparteala sa se faca cu viclenie in vatamarea drepturilor lor, pot pretinde sa fie prezenti la imparteala, pot dar sa intervina cu spezele lor; nu pot insa sa atace o imparteala savirsita, afara numai de s‑a facut in lipsa‑le si fara sa se tina seama de opozitia lor".
In materie de imparteala, legiuitorul a consacrat o modalitate juridica speciala de prevenire a fraudelor pe care copartasii le‑ar putea savirsi in dauna creditorilor lor[17], si anume institutie numita "opozitie" la imparteala. Deci in locul actiunii pauliene (revocatorii) cu care se sanctioneaza in dreptul comun actele viclene (frauduloase) savirsite de debitor in prejudiciul drepturilor creditorilor (art. 975 Cod civil), in materie de imparteala creditorii nu au dreptul de a ataca imparteala definitiva, afara numai daca s‑a efectuat fara a se tine seama de opozitia lor - cind se prezuma ca a fost facuta in mod fraudulos - asimilindu‑se fraudei si imparteala facuta cu graba pentru a paraliza dreptul de interventie al creditorilor. Numai in aceste cazuri, cu conditia dovedirii prejudiciului, creditorii pot ataca imparteala savirsita cu actiunea pauliana; in toate celelalte cazuri urmeaza sa foloseasa mijlocul preventiv al opozitiei, pentru a evita revenirea la starea de indiviziune privita nefavorabil de legiuitor.
Cit timp imparteala nu s‑a definitivat, creditorii oricaruia dintre copartasi isi pot manifesta intentia de a lua parte la operatiile de imparteala, indiferent ca se efectueaza prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca. Dreptul de opozitie (de interventie) se poate exercita printr‑o declaratie formala in acest sens, dar si prin orice alt act al creditorului adus la cunostinta copartasilor din care reiese neindoielnic vointa sa de a participa in partaj (cerere de imparteala facuta pe calea actiunii oblice, urmarirea unui bun succesoral, actiunea pentru pronuntarea unei hotariri care sa tina loc de act de vinzare-cumparare avind ca obiect un imobil succesoral etc.).
Exercitarea opozitiei de catre creditor produce urmatoarele efecte:
a) Copartasii sint obligati sa‑l cheme pe creditorul oponent sa participe la operatiunile de imparteala. Daca creditorul nu a fost chemat (citat) la imparteala, o poate ataca pe calea actiunii pauliene, frauda copartasilor prezumindu‑se.
b) Creditorul oponent are dreptul sa supravegheze regularitatea operatiunilor de imparteala[18], dar nu poate pretinde ca imparteala sa se faca potrivit intereselor sale .
c) Opozitia valoreaza poprire, bunurile succesorale care cad in lotul copartasului debitor devenind indisponibile. Astfel fiind, el nu poate incasa sumele ce i se cuvin din mostenire si nu poate dispune de bunurile ce i‑au fost atribuite.
In cazul pluralitatii de creditori, opozitia facuta de unul dintre ei produce efecte numai in favoarea creditorului oponent, afara numai daca creanta este solidara (solidaritate activa) - creditorul oponent reprezentind pe ceilalti creditori solidari (art. 1038 Cod civil) - sau daca obligatia este indivizibila, iar creditorul decedat are mai multi mostenitori (art. 1064 Cod civil) dintre care numai unul a facut opozitie.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2490
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
