MIJLOACELE DE SOLUTIONARE PASNICA A DIFERENDELOR INTERNATIONALE

MIJLOACELE DE SOLUTIONARE PASNICA A DIFERENDELOR INTERNATIONALE

Diferendul international este un dezacord asupra unei probleme de drept sau de fapt, o opozitie de teze judiciare sau de interese intre state.

In relatiile internationale, mijloacele de solutionare a diferendelor au fost fie cele bazate pe forta, pe presiuni si razboaie, fie cele cu caracter pasnic. Unele mijloace pasnice au aparut inca din Antichitate, dar fizionomia lor juridica moderna a fost stabilita prin conventiile incheiate la Conferinta de pace din 7 de la Haga. Mijloacele pasnice de solutionare au cunoscut o larga dezvoltare si aplicare sub egida Societatii Natiunilor, dar indeosebi dupa constituirea O.N.U. si consacrarea, ca principiu fundamental al dreptului international, a principiului nerecurgerii la forta.

Carta O.N.U. prevede in art. 2 ca toti membrii organizatiei vor rezolva diferendele lor internationale prin mijloace pasnice, in asa fel incat pacea si securitatea internationala, precum si justitia, sa nu fie puse in primejdie". Recurgerea la mijloacele pasnice este facultativa, iar statele sunt libere sa aleaga pentru solutionarea diferendelor lor oricare dintre metode, in raport de caracterul diferendului si de faza in care acestea se afla.

Mijloacele de solutionare pasnica a diferendelor prevazute de Carta sunt:

_{a mijloace politico - diplomatice fara caracter jurisdictional):} tratativele (negocierile), bunele oficii, mediatiunea, ancheta si concilierea;

b mijloace cu caracter jurisdictional: arbitrajul international si justitia internationala;

c mijloace si proceduri de solutionare in cadrul organizatiilor internationale cu vocatie universala sau regionala.

Mijloacele politico-diplomatice (fara caracter jurisdictional)

a) Tratativele (negocierile)

Tratativele constituie principala metoda de solutionare a oricaror diferende sau litigii dintre state, prin tratative prevenindu-se ori rezolvandu-se cele mai multe diferende internationale. Ele constituie metoda cea mai putin incorsetata de detalii procedurale, caracterizandu-se prin suplete, operativitate si o mare eficacitate in cautarea de solutii, printr-un grad redus de formalism si capacitate de adaptare la diversitatea situatiilor conflictuale care apar in planul relatiilor internationale. In acelasi timp, tratativele constituie singura metoda care se desfasoara in intregime intre partile implicate, prin confruntarea directa a pozitiei partilor, care pot adopta o atitudine mai flexibila si pot pastra secretul discutiilor, inlaturandu-se mai usor exagerarile si falsele susceptibilitati si evidentiindu-se mai pregnant punctele de acord intre parti.

b) Bunele oficii

Bunele oficii consta in actiunea unui stat tert, a unei organizatii internationale sau a unei personalitati influente de a convinge statele aflate in diferend sa rezolve neintelegerile dintre ele pe cale pasnica si de a pune in contact sau a restabili contactele intre respectivele state. In cadrul misiunii sale de bune oficii, tertul binevoitor are o contributie discreta, el neparticipand la rezolvarea propriu-zisa a diferendului, ci propunand doar un teren de intelegere intre statele aflate in dezacord, pentru a le pune in situatia sa trateze direct.

In acest scop, tertul binevoitor efectueaza unele activitati cum sunt: asigurarea conditiilor pentru realizarea de comunicatii si contacte, explorarea unor posibilitati si domenii de acord, informarea unei parti asupra punctelor de vedere si a cerintelor celeilalte, transmiterea de mesaje, punerea la dispozitie a unor facilitati de ordin logistic etc.

c) Mediatiunea

Mediatiunea este definita ca actiunea unui stat, a unei organizatii internationale sau a unei persoane oficiale care se bucura de reputatie si de prestigiul impartialitatii de a participa in mod direct la tratativele dintre parti si de a le conduce spre un acord pe baza solutiilor pe care le propune el insusi. Desi se aseamana cu bunele oficii, esential pentru mediatiune este ca tertul binevoitor contribuie efectiv la rezolvarea diferendului, luand parte in mod public si oficial la tratativele dintre parti, pe care le conduce, propunand partilor propria sa conceptie si solutii concrete asupra modului de rezolvare a diferendului.

d) Ancheta

Ancheta este metoda de solutionare care consta in clarificarea de catre o comisie de ancheta desemnata de partile aflate in diferend sau de o organizatie internationala a unor situatii de fapt controversate ce formeaza obiectul diferendului. Este o metoda auxiliara celorlalte, constituind de regula o operatiune preliminara solutionarii prin alte metode a fondului problemelor asupra carora exista un diferend.

e) Concilierea

Concilierea este metoda prin care un diferend este examinat de o comisie compusa din persoane particulare numite sau agreate de parti, care propune solutii de impacare.

Comisia de conciliere cuprinde un numar impar de membri si este independenta fata de parti, cu care tine, insa, o legatura permanenta. Ea poate fi preexistenta diferendului sau constituita ad hoc. Concilierea se realizeaza in doua faze: cercetarea faptelor si formularea de propuneri de conciliere a partilor.

. Mijloacele cu caracter jurisdictional

Caracteristic acestor mijloace este ca se folosesc numai pentru solutionarea diferendelor care presupun aplicarea dreptului, nu si a diferendelor cu caracter preponderent politic, iar hotararile date sunt obligatorii pentru partile la diferend.

a Arbitrajul international este o metoda de solutionare in cadrul careia un numar de arbitri impartiali analizeaza diferendul in cadrul unei proceduri contencioase pe baza aplicarii regulilor convenite anterior de parti si a dreptului international in ansamblul sau si dau o hotarare care este obligatorie in temeiul consimtamantului prealabil al partilor.

Acordul partilor de a apela la arbitraj se materializeaza intr-un act numit compromis, in care se stabilesc obiectul concret al diferendului, componenta si intinderea competentei organului arbitral, principiile si normele de drept aplicabile si procedura de lucru.

Tribunalul arbitral se compune dintr-un numar impar de membri desemnati sau agreati de parti si este condus de un supraarbitru neutru.

Arbitrarea se face in doua faze distincte: scrisa si orala. Hotararea tribunalului arbitral este definitiva si executorie. Principalul organ arbitral international este Curtea Permanenta de Arbitraj de la Haga, infiintata in

b)Justitia     internationala este forma judiciara institutionalizata in cadrul careia un corp de judecatori, numiti anterior pe o perioada determinata, analizeaza diferendul potrivit unei proceduri prestabilite prin statutul tribunalului si da o hotarare care este obligatorie pentru partile aflate in diferend.

Prima instanta de judecata internationala de prestigiu a fost Curtea Permanenta de Justitie Internationala, care a existat intre anii . In prezent principala instanta internationala este Curtea Internationala de Justitie, infiintata o data cu O.N.U., ca principal organ judiciar al acesteia.

. Proceduri de solutionare pasnica a diferendelor internationale in cadrul O.N.U. si al organizatiilor regionale

Organizatiile internationale, in special cele cu functii politice si atributii in mentinerea pacii si securitatii internationale, au prevazute in statutele lor de functionare si unele proceduri pentru rezolvarea pe cale pasnica a diferendelor internationale.

Actiunea acestor organizatii este complementara sau subsidiara, statele trebuind sa apeleze mai intai ele insele la mijloacele de solutionare pasnica prevazute de dreptul international. In cadrul O.N.U., atributiile principale in rezolvarea problemelor controversate intre state si aplanarea conflictelor revin Adunarii Generale, Consiliului de Securitate si Secretarului general. Organizatiile regionale pot solutiona diferendele din zona lor de responsabilitate, fara a aduce insa atingere rolului si atributiilor organismelor O.N.U. in mentinerea pacii si securitatii internationale.