Continutul infractiunii

Continutul infractiunii

1. Notiunea de continut

Se defineste ca fiind totalitatea conditiilor sau elementelor prevazute de lege pentru ca fapta sa constituie infractiune. Fapta trebuie sa indeplinneasca toate conditiile si elementele prevazute de norma de incriminare si sa fie savarsite in imprejur.. Care se incadreaza in tiparul - modelul legal indeplinind cerintele specificate in textul normativ care determina continutul incriminarii.

Notiunea de infractiune si notiunea de continut al infractiunii

Notiunea de infractiune si de ocntinut al infractiunii nu este identica cu cea de continut al infractiunii.

Prima exprima trasatura esentiala ale oricaror infractiuni, deosebind faptele penale de cele nepenale, pe cand notiunea de continut al infractiunii cuprinde trasaturile specifice ale fiecaror infractiuni in parte si deosebesc sfera ilicitului penal de alte infractiuni. Ex: Continutul infractiunii de viol se dovedeste de continutul infractiunii de omor.

In vederea studierii trasaturilor comune ale continuturilor infractiunilor, stiinta dreptului penal a elaborat notiunea de continut generic al infractiunii.

Structura continutului infractiunii

Prin structura continutului se intelege modul in care se organizeaza si configureaza ca partile ale aceluiasi ansamblu, diferitele elemente ale continutului infractiunii.

Structura este importanta pentru determinarea elementelor componente ale continutului pentru cunoasterea diferitelor conditii sau elemente privind existenta infractiunilor, pentru cunoasterea relatiilor reciproce, a naturii si a pozitiei acesteia in raport cu actul de conduita savarsit.

Elementele de structura sau conditiile de existenta ale infractiunii au in vedere coordonate fara de care nu se poate concepe existenta infractiunii.

Conditiile de existenta a infractiunii sunt in actul de conduita al unei persoane atat sub raportul elementelor ce vizeaza componenta obiectiva cat si cea subiectiva a infractiunii.

2. Valoarea sociala si relatiile sociale corespunzatoare aceste valori care sunt legate respectiv impotriva caruia se indreapta obiectivul infractiunii.

3. Subiectii actului de conduita sunt:

- Persoana infractorului;

- Persoana celui vatamat prin infractiune.

4. Locul, timpul, modul, mijloacele si consecintele savarsirii infractiunii pot aparea printre conditiile ce particularizeaza si conditioneaza existenta unei fapte penale, ori caracterul iei agravat, conditiile de loc, timp, mijloace.

Clasificarea conditiilor de incriminare sau a elementelor care servesc la alcatuirea diferitelor continuturi de infractiuni poate fi realizata in functie de mai multe criterii:

a) Dupa factorii la care se refera, avem:

- conditiile privitoare la latura subiectiva;

- conditiile privitoare la obiectul infractiunii;

- conditiile privitoare la subiecti;

- conditiile privitoare la locul, timpul sau mijloacele ei de savarsire.

Aceasta clasificare este importanta pentru ca distinge conditiile de incriminare privind conduita stricta propriuzisa (cu componentele sale obiectiva, subiective) si care constituie continutul constituiv al infractiunii (ca fapta) de conditiile exterioare, conditiile ilicite si preexistente (privitoare la obiect, subiect) si care impreuna cu elementele de continut constitutiv contribuie la elaborarea continutului juridic

b) Dupa rolul si importanta lor pentru existenta infractiunii, conditiile de structura ale infractiunii se impart in:

- esentiale sau constitutive - care iau parte la alcatuirea configuratiei tipice de baza a infractiunii;

- accidentale sau circumstantiale - care iau parte la alcatuirea infractiunii in una din variantele agravate sau atenuate;

Conditiile circumstantiale se pot adouga celor esentiale, formand impreuna continutul agravat sau atenuat al infractiunii, nu insa si existenta sau inexistenta infractiunii de baza.

c) Dupa felul in care se raporteaza la momentul savarsirii infractiunii, conditiile de structura pot fi:

- preexistente - se refera la obiect, subiect;

- concomitente - au in vedere locul, timpul si mijloacele folosite la savarsirea faptei;

- subsecvente - se refera la producerea unui anumit rezultat.

Conditiile preexistente au in vedere situatiile premiza care sunt starile de fapt, situatii raporturi pentru care trebuie sa se grefeze conduita ilicita, pentru ca sa se poata constitui infractiunea. Situatia premiza exista numai in continutul acelor infractiuni care presupune neaparat existenta ei. Ex: La infractiunea de abuz de incredere, raportul prealabil de incredere existent intre subiectii infractiunii, la infractiunea de abandon, de familie, existenta obligatiei anterioare de intretinere.

Clasificarea continuturilor de infractiune se face: - dupa criteriul structurii, al variantelor in care o fapta este incriminata sau in functie de formele infractiunii.

a) Dupa criteriul structurii distingem:

- continutul juridic care cuprinde toate conditiile cerute de legea penala pentru existenta infractiunii;

- continutul constitutiv care se refera numai la conditiile care determina conduita ilicita;

b) Dupa criteriul variantelor poate fi incriminata o infractiune:

- continuturi simple, cand infractiunea este prevazuta intr-o singura varianta;

- continuturi complexe in care infractiunea este reglementata in doua sau mai multe variante, sau aceiasi infractiune este controlata sub mai multe modalitati.

Continutul complex este alcatuit din variante independente de aceiasi infractiune desi continuturile acestor variante sunt alternativa, infractiunea poutandu-se realiza in oricare din alternativele sale. Pluralitatea de variante nu reprezinta si o pluralitate de infractiuni, ci o infractiune unica. Ex: luarea de mita cand acceptarea este urmata de primirea folosului necuvenit.

c) Dupa criteriul formelor infractiunii intalnim:

- continuturi atipice cand norma de incriminare determina conditiile de existenta ale infractiunii intr-o forma atipica - cazul tentativei, instigarii sau complicatiei (ca forme ale executarii infractiunii sau modalitatii acestora, rezultand din participatie).

Continutul constitutiv cu raporturile sale cu continutul juridic al infractiunii

Conduita infractiunii presupune existenta a doua laturi inseparabile:

- Una obiectiva (element material);

- Una subiectiva (morala - care formeaza latura subiectiva a infractiunii).

Pe cale de consecinta, conditiile de existenta de infractiuni la nivelul laturilor sale, alcatuiesc continutul constitutiv al infractiunii necesar si obligatoriu pentru orice infractiune. Continutul constitutiv poate sa coincida cu continutul juridic al infractiunii sau poate avea o sfera mai restransa. Ex: cazul infractiunii de omor simplu unde continutul constitutiv este insusi continutul juridic al infractiunii.

De asemenea este si cazul infractiunilor la care nu se prevad conditii sau cerinte speciale de loc, timp, mijloace, obiect si subiect pentru savarsirea infractiunilor.

In cazul altor infractiuni; furt, distrugere, calomnie, cele doua continuturi nu sunt identice.

Desi elementele continutului juridic coincid continutului constitutiv si ca atare prezenta loir nu este necesara pentru existenta oricaror infractiuni, in cazul in care legea penala le prevede pentru anumite fapte, existenta acestor infractiuni nu se poate centra, decat in prezenta lor, simplul continut constitutiv al infractiunii nefiind suficient.

Notiunea de continut constitutiv

Reuneste numai cerintele esentiale de existenta ale celor doua laturi fundamentale ale faptelor penale, materiala si subiectiva pe cand celelalte cerinte referitoare la subiectii si obiectii infractiunilor, se raporteaza la notiunea de continut al infractiunii.

Toate cerintele prevazute de lege pentru existenta infractiunii, fie ca se refera la continutul constitutiv, fie la continutul juridic, au valoarea unor elemente constitutive intrucat absenta oricarora din conditiile prevazute atrage inexistenta infractiunii.

Conditiile preexistente infractiunii

A. Care privesc obligatiile infractiunii

Doctrina penala stabileste sau considera obligatiile infractiunii ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale formate in jurul, si datorita, acestei valori, relatii care sunt vatamate, lezate sau puse in pericol prin savarsirea faptei socialmente periculoase.

Obiectul juridic a infractiunii difera in raport de grupa sa ucategorie de infractiuni prevazuta in partea generala a codului penal.

Obligatia juridica a infractiunii cunoaste mai multe forme:

a) Obiectul juridic generic sau grup al infractiunii este format din grupuri de valori sociale de aceiasi natura, aparate prin normele penale.

Este folosit de legiuitor la clasificarea infractiunilor in parte speciala. Ex: in noul Cod Penal - Crime si delicte contra persoanei, contra patrimoniului, contra securitatii nationale.

b) Obiectul juridic special este valoarea sociala concreta careia I se aduce atingere prin infractiune

Aceasta categorie de obiecte serveste la determinarea individualitatii unei infractiuni in cadrul unui grup.

c) Obiectul juridic complex - exista atunci cand prin fapta socialmente periculoasa sunt legate doua sau mai multe relatii sociale, cea mai importanta dintre acestea dand natura acelei infractiuni.

Ex. La talharie sunt vatamate relatiile sociale cu privire la proprietate, dar si cu privire la integritate corporala, sanatate sau uneori la viata persoanei.

d) Obiectul juridic material - este obiectul direct a infractiunii format din bunul, lucrul sau valoarea impotriva careia se indreapta actiunea, inactiunea incriminate si se rasfrange urmarile provocate.

Obiectul material nu exista la orice infractiune, ci numai la infractiunea la care valoare sociala ocrotita consta sau se exprima intr-o entitate materiala.Ex. La furt obligatia materiala este lucrul bun sustras, bani, etc.; la infractiunea de spionaj consta in documente secrete transmise; la omor obiectul material este corpul victimei.

B. Conditii preexistente care privesc subiectul infractiunii

Subiectii infractiunii sunt persoane implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin comiterea actului de executare, fie prin suportarea consecintelor, a raului cauzat prin savarsirea faptei penale. In doctrina se face distinctie intre subiectul activ si subiectul pasiv al infractiunii.

Subiectul activ - este persoana fizica care savarseste o infractiune si este chemata sa raspunda penal. Savarsirea unei infractiuni atrage pentru faptuitor calitatea de subiect al infractiunii sau pe cea de infractor. Potrivit art. 158 Codul Penal, are calitatea de subiect activ al infractiunii, persoana care savarseste o infractiune in forma constienta ori o tentativa pedepsita si la care participa ca autor, instigator sau complice. Denumirea de subiect activ caracterizeaza atitudinea antisociala ilegala care infrange dispozitia legii si disciplina sociala.

Pentru existenta subiectului activ al infractiunii se cer intrunite conditiile :

- sa aiba o anumita varsta

Subiectul activ trebuie sa aiba atitudinea biopsihica persoanei de a intelege si de a-si asuma obligatiile de comportare prevazute de normele de drept penal

- sa aiba capacitatea de a-si stapani si dirija in mod constient actele de conduita in raport cu cele existente

Codul Penal a prevazut ca minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu este subiect al infractiunii si nu raspunde penal

Minorul care are varsta 14-16 ani, va fi subiect al infractiunii numai daca se dovedeste ca a lucrat cu discernamant la comiterea faptei.

Minorul care a implinit 16 ani raspunde penal, fiind subiect activ al infractiunii.

Din punct de vedere juridic, prin discernamant se intele capacitatea persoanei de a-si da seama de caracterul socialmente periculor al faptei si de a-si manifesta constient vointa, capacitatea, raportul la o fapta concret savarsita.

Discernamantul este o calitate juridica individuala, nu trebuie stabilit in general, el se stabileste numai in concret, respectiv daca exista un minor care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

Stabilirea exista in discernamant, la momentul comiterii faptei penale are o importanta deosebita deoarece sunt cazuri cand in momentul savarsirii faptei minorul sa nu fi actionat cu discernamant.Dovada discernamantului trebuie facuta pentru fiecare caz in parte.

Se stabileste prin expertize medico-legiste, investigatii complexe, spre a cunoaste atitudinea minorului in familie, scoala, loc de munca, anturaj.

- sa aiba responsabilitate ;

Subiectul infractiunii trebuie sa aiba puterea de a-si da seama de urmarile actiunilor sau inactiunilor sale si de a fi stapan pe conduita sa.

Responsabilitatea presupune atat existenta factorului intelectiv(discernamantul) cat si a factorului volitiv (de vointa), care consta in puterea persoanei de a se conduce, de a fi stapan pe faptele sale.

Persoanele care nu poseda aceste insusiri, nu pot fi subiecti activi ai infractiunii deorece faptele lor nu arata o pozitie constienta, iar pedeapsa ce li s-ar aplica nu ar avea rol de ai corecta.

Responsabilitatea este o calitate genmerala si din aceasta cauza ea se prezuma (se considera ca exista).

Responsabilitatea (alienatia mintala) este exceptia si ea trebuie dovedita.

- libertatea de vointa si de actiune , presupune ca persoana sa fi avut responsabilitatea de a decide in mod liber asupra comiterii actiunii, inactiunii prohibite de legea penala si sa fi avut libertatea de a actiona in raport cu hotararea luata.

In cazul cand o persoana a fost constransa de o forta din afara, fizica sau psihica sa comita o fapta penala, constrangere careia nu i-a putut rezista, savarsirea acelei fapte nu poate consitui infractiune. (lipsindu-I vinovatia si implicit calitatea de subiect activ pentru persoana respectiva).

In unele cazuri pentru existenta unor infractiuni legea cere anumite calitati speciale pe care subiectul activ trebuie sa le posede. Ex. La delapidarea subiectului activ trebuie sa aiba calitatea de functionar administrativ; la pruncucidere subiectul activ este mama copilului nou nascut ,ucis in toate cazurile cand legea cere pentru subiectul activ o anumita calitate, in lipsa acestei calitati, fapta nu poate fi considerata ca infractiune.

Subiectul pasiv al infractiunii este persoana vatamata penal, adica acea persoana care sufera sau asupra careia se rasfrange nemislocit urmarea materiala, ori starea de pericol creata prin savarsirea infractiunii.

Calitatea de subiect pasiv poate fi detinuta de persoanele fizice cat si de persoanele juridice titulare ale unor drepturi subiective ori interese legitime ce au fost lezate prin savarsirea infractiunii. La majoritatea infractiunilor intalnim un singur subiect pasiv.

Pot exista infractiuni cu pluralitate de subiecti pasivi :

- omorul calificat;

- uciderea din culpa;

- vatamarea corporala din culpa, etc.

Ca o conditie generala se cere pentru ca o persoana fizica sau juridica sa fie subiect pasiv al infractiunii, sa fie tutulara valorii sociale ocrotita de legea penala.

In multe situatii subiectul pasiv al infractiunii este identic cu persoana pagubita.

Sunt insa cazuri cand aceste persoane nu sunt identice. Ex: La infractiune de omor subiectul pasiv este victima omorului iar persoana pagubita poate fi sotia sau pot fi copiii victimei.

In unele cazuri subiectul pasiv trebuie sa aiba o anumita calitate. Ex: In infractiunea de pruncucidere subiectul pasiv este nounascutul; La infractiune de ultraj subiectul pasiv este un functionar care indeplineste o functie ce inplica exercitiu autoritati de stat.

Continutul constitutiv al infractiunii

Latura obiectiva

Prin latura obiectiva se intelege activitatea persoanei fizice care prin urmarile ei periculoase vatama sau pune in pericol anumite relatii sociale aparute de normele de drept penal.

Pentru existenta laturii obiective se cere - comiterea unei fapte sub forma actiunii infractiunii care sa produca consecinte daunatoare pentru societate.

Partile componente ale laturii obiective ale infractiunii sunt - elementul material sub forma actiunii sau infractiunii, urmarea periculoasa, legatura de cauzalitate si unele conditii ce tin de loc, timp, mod si inprejurari in care se pot se pot savarsi unele fapte, conditi denumite si cerinte esentiale.

Elementul materila este componenta principala a laturii obiective a infractiunii consta in actul material savarsit, in actul de conduita uman, interzis de legea penala.

Poate sa apara sub forma actiunii sau infractiunii.

In norma de incriminare, elementul material este desemnat printr-un cuvant sau expresie care arata actiunea sau inactiunea interzisa asa numitul "verbum regems".

Ex: Lovirea - art. 180, 181, 185 Cod Penal; distrugerea art. 261 Codul Penal; luare sau dare de mita sau actiuni de a face afirmatii mincinoase art. 215 Cod Penal.

Actiunea in sensul laturii obiective, consta intr-o interventie activa a infractorului intr-o activitate periculoasa, prohibita de legea penala.

Inactiunea sau abspentiunea se caracterizeaza printr-o atitudine pasiva din partea infractorului in sensul ca legea il obliga sa desfasoare o anumita activitate, iar el se abtine sa o indeplineasca.

Cat priveste modalitatea de actiune norma de incriminare desemneza elementul material ;

- fie printr-un cuvant, tranmiterea, distrugerea, degradarea, falsificarea, insusirea, folosirea.

- fie printr-o expresie: face afirmatii mincinoase, incheerea unei noi casatorii.

Fiecare fapta ce formeaza elementul material al infractiunii contine in ea o nota ce o deosebeste de alte activitati prevazute in continutul normei de incriminare. La unele infractiuni, elementul material consta intr-un singur act, iar altele constau in mai multe acte.

Urmarea imediata, existenta laturii obiective este conditionata de faptul ca prin comiterea actiunii sau inactiunii incriminate sa se produca ca o urmare periculoasa.

Urmarea periculoasa este acea modificare negativa a realitatii inconjuratoare pe care fapta savarsita a produs-o sau este susceptibila sa o produca si care se gaseste in periclitarea, vatamarea sau amenintarea valorilor sociale aparate de legea penala.

Orice actiune sau inactiune interzisa de legea penala, indiferent de forma sau modalitatea in care se realizeaza, produc un rezultat vatamator care poate consta intr-o stare de pericol sau intr-o vatamare materiala.

Legatura de cauzalitate dintre actiunea sau inactiunea infractionala si urmare periculoasa, constitue ce-a de-a treia componenta a loviturii obiective a infractiunii.

Definim raportul de cauzalitate ca fiind legatura de cauza la efect intre actiunea sau inactiunea voluntara constienta a infractorului si rezultatul socialmenta periculos produs.

Raportul de cauzalitate la toate infractiunile deoarece fiecare fapta penala se caracterizeaza print-o urmare socialmente periculoasa sau printr-o stare de pericol ce se creaza pentru o anumita relatie sociala.

Elementele raportului de cauzalitate: cauza formata din actiunea, inactiunea constienta a persoanei si efectul concretizat in urmarile ce s-au produs prin activitatea infractionala desfasurata.