DREPTURILE SI INDATORIRILE PARINTESTI IN LEGISLATIA ACTUALA

DREPTURILE SI INDATORIRILE PARINTESTI IN LEGISLATIA ACTUALA

1. GENERALITATI

Toate drepturile si indatoririle parintilor fata de persoana minorului, sunt incluse in institutia Ocrotirii parintesti, reglemetata expres prin normele Codului familiei (art.97 - 112 din Titlul III Cap. I, Sectiunea: Drepturile si indatoririle parintilor fata de copiii minori). Maria Harbada - unele aspecte ale ocrotirii parintesti

Ocrotirea parinteasca se realizeaza prin drepturile si obligatiile prevazute de lege care revin parintilor in vederea cresterii, educarii si pregatirii copilului pentru viata in deplina concordanta cu interesele generale ale societatii.

In doctrina nu exista unanimitate in ceea ce priveste continutul ocrotirii parintesti, respectiv al drepturilor si indatoririlor parintesti cu privire la persoana copilului. Dupa unii autori, drepturile parintilor cu privire la persoana copilului sunt urmatoarele: dreptul de a stabili locuinta copilului, dreptul de indrumare si dreptul de a consimti la adoptie, iar altii mai adauga la acestea si dreptul la inapoierea copilului, dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, dar si dreptul de a-l reprezenta pe copil in actele juridice civile si de a-i incuviinta actele juridice civile. Alexandru Bacaci s. a. - Dreptul familiei, Ed. "All Beck". Bucuresti, 2000,p.306

In ceea ce priveste sfera indatoririlor cu privire la persoana copilului, aceasta este comuna si se refera la obligatia de a creste copilul si obligatia de a-l intretine, la care unii autori de specialitate adauga obligatia de supraveghere si obligatia de educare si de asigurare a invataturii si pregatirii profesionale. Unii autori rezuma drepturile si obligatiile parintesti cu privire la persoana copilului la un singur drept si la o singura indatorire si anume, aceea de a creste copilul. Drepturile parintesti cu privire la bunurile copilului sunt, in acceptiunea tuturor autorilor de specialitate, si anume: dreptul de administrare a bunurilor copilului, dreptul de a-l reprezenta pe copil in actele juridice civile si dreptul de a-i incuviinta actele civile.

Cresterea si ocrotirea copiilor prin parinti se realizeaza printr-un ansamblu de institutii juridice care reglementeaza drepturile si indatoririle parintesti fata de persoana copilului minor, precum si fata de patrimoniul sau.

Dispozitiile art.97, alin.2, C. Fam. arata ca: parintii realizeaza aceste drepturi si obligatii numai in interesul copiilor. Aceasta se poate clasifica in doua categorii:

• drepturi si obligatii ce privesc persoana minorului, (art. 103 C. Fam.);
• drepturi si obligatii ce se refera la bunurile minorului (art. 105 C. Fam.).

Parintii, de comun acord, vor lua masurile ce se impun, cu privire la bunurile si persoana minorului, barbatul si femeia avand drepturi egale fata de acesta; ocrotirea parinteasca fiind realizata numai in interesul copilului. Harbada .2004 p.263

2. DREPTURILE SI INDATORIRILE PARINTESTI CU PRIVIRE LA PERSOANA COPILULUI MINOR

Drepturile si indatoririle pe care le au parintii fata de copiii minori sunt stipulate in Codul familiei, dar si in Legea 272/2004, dand nastere unui raport juridic obligational cu continutul complex, in care debitorii sunt parintii, iar creditorul este copilul minor. In acest sens sunt si dispozitiile art.31 alin.2 din Legea nr.272/2004, conform carora exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau. Milena Tomescu - Protectia drepturilor copilului, Ed. "All Beck", Bucuresti, 2005,p.211

In privinta persoanei copilului minor, obligatia de intretinere de catre parinti este de a asigura dezvoltarea bio-psiho-sociala a copilului, prin forme si metode adecvate stadiului de maturizare, in scopul evolutiei si trecerii sale de la stare de dependenta la cea de autodeterminare. Aceasta obligatie se disemineaza intr-un numar de indatoriri expres reglementate de Codul familiei, precum si de alte acte normative speciale I. P. Filipescu - Notiunea de interes al minorului si importanta determinarii lui in R. R. D., NR.2/1998

Copilul minor are nevoie de ocrotire deosebita. De obicei parintii manati de sentimentele firesti ale dragostei parintesti ii ingrijesc cu devotement, cu eforturi considerabile de multe ori veghind astfel la sanatatea si dezvoltarea fizica si intelectuala a acestora.    Stefan Cocos - Dreptul familiei,editia a VI-a,Edit. Pro Universitara, Bucuresti, 2008,p.267

Conventia asupra drepturilor copilului prevede principiul caruia raspunderea pentru cresterea copilului si asigurarea dezvoltarii sale revine in primul rand parintilor.

a.          Dreptul si indatorirea de a creste copilul

Potrivit art.101 alin. 2, parintii sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala, in raport cu insusirile lui. Obligatia de a creste copilul include indatorirea de a ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului, precum si de educarea , invatatura si pregatirea lui profesionala.Doina Balahur- Protectia drepturilor copilului ca principiu al asistentei sociale, Ed. "All Beck",Iasi,2001,p.43

Pentru parinti, ingrijirea, cresterea si educarea copilului reprezinta un drept si, in acelasi timp o indatorire fundamentala.

Pentru copil, dreptul de a fi ingrijit, crescut si educat de catre parintii sai este prevazut expres de art.8 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, constituind o componenta a identitatii acestuia. Dan Lupascu- Dreptul familiei, editia a II-a amendata si actualizata, Edit. Universul Juridic, Bucuresti,2007,p.313

Parintii au obligatia de a creste pe copil in conformitate cu telurile statului nostru, spre a-l face folositor colectivitatii. Cheltuielile necesare pentru indeplinirea acestor indatoriri, in masura in care nu se suporta de catre stat si daca in acest caz copilul nu are venituri proprii, aceste cheltuieli revin parintilor, potrivit art.86 alin.1 si art 107, alin.2. Formarea si educarea se face in cadrul familiei, copiii avand datoria de a munci in familie, de a-si ajuta parintii in diferitele sarcini, fara a avea dreptul la un echivalent banesc sau dreptul de proprietate asupra bunurilor dobandite de parinti atat timp cat nu a fost prestata in acest scop. Supravegherea, indrumarea copilului, nu poate fi exercitata, decat daca parintele are o conduita morala adevarata, pentru a-l determina pe minor, prin exemplul sau personal, sa aiba o comportare corespunzatoare normelor de convietuire sociala. Maria Harbada- Dreptul familiei si starea civila, Edit. Universitatii" Al. Ioan Cuza", Iasi,2003,p.227

Potrivit art. 32 din Legea nr.272/2004, pentru parinti, dreptul copilului de a fi crescut in conditiile care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala, implica urmatoarele obligatii:

sa supravegheze copilul si sa-i respecte viata intima, privata si demnitatea;

sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar afecta si sa ia in considerare opinia sa;

sa intreprinda toate masurile pentru realizarea drepturilor copilului;

sa coopereze cu persoanele fizice si juridice care exercita atributii in domeniul ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.

Parintii trebuie sa creasca si sa educe copiii in asa fel incat sa fie folositori societatii, iar dispozitiile art.306 C. pen. Se preocupa de asemenea de asigurarea celor mai corespunzatoare conditii de crestere si educare a minorului. Lupulescu Dumitru. Lupulescu Ana - Maria - Dreptul familiei, Edit. "C. H. B.", Bucuresti,2006,p.321

Dreptul parintelui de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copilului este incident in situatiile in care ocrotirea copilului se realizeaza printr-un singur parinte ori copilul este incredintat unei personae sau familii ori institutii publice sau private autorizate.

b.          Dreptul si indatorirea de a ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului

Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat de Constitutie. Copiii si tineriii se bucura de un regim special de protectie si asistenta in realizarea drepturilor lor. Statul acorda alocatia de stat    pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori handicapat. Dreptul si indatorirea de crestere si ingrijire a copilului minor sunt prevazute de art.48 alin.1 din Constitutie si stipulate expres de art.101 alin.2 Codul familiei. Pe cale de consecinta, autoritatile abilitate ale statului sunt obligate sa vegheze, inclusiv, asupra modului in care parintii se ingrijesc de sanatatea si dezvoltarea fizica a copiilor si sa intervina prin masuri corespunzatoare.

Conform art.43 alin.4 din Legea nr 272/2004, parintii sunt obligati sa solicite asistenta medicala pentru a asigura copilului cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si pentru a preveni situatiile care pun in pericol viata, cresterea si dezvoltarea copilului.

Exploatarea minorilor, folosirea lor la activitati ce le-ar dauna sanatatii, moralitatii ori le-ar pune in pericol viata sau dezvoltarea normala sunt interzise.

Copiii sub 15 ani nu pot fi angajati ca salariati, iar persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Ioan Albu - Dreptul familiei, Edit."Didactica si Pedagogica",Bucuresti,1997,p.393 De asemenea, exemenul medical este obligatoriu la admiterea in liceu, scoli profesionale, ucenicie si invatamantul superior, pentru orientarea profesionala a tinerilor. Ion. P. Filipescu - Tratat de dreptul familiei, Edit.Juridica,Iasi,1998,p.579

Parintii au obligatia de a folosi masurile luate de stat pentru asigurarea sanatatii si dezvoltarii normale a copiilor, ingrijirile medicale efectuandu-se cu consimtamantul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sunt indreptatite a-si da acordul. In cazuri grave, in care salvarea vietii copilului, precum si a persoanelor lipsite de discernamant ori in neputinta de a-si manifesta vointa, este necesara o ingrijire medicala de urgenta, iar consimtamantul sau incuviintarea persoanelor in drept nu se poate obtine in timp util, ingrijirea medicala va fi efectuata de medic pe propria raspundere. Este interzisa recoltarea de sange pentru scopuri terapeutice, de la persoane minore si de la persoane adulte lipsite de discernamant, precum si de prelevarea de tesuturi si organe de la aceeasi persoana.

Transplantarea de tesuturi sau organe la copil se face cu consimtamantul parintilor sau a celorlalti ocrotitori legali. Indatorirea ingrijirii copilului minor pus sub interdictie, in conformitate cu art. 149, este si in sarcina tutorelui, spre a-i grabi vindecarea si a-i imbunatati conditiile de viata. Prelevarea de maduva osoasa de la minori se poate face numai cu consimtamantul fiecaruia dintre titularii autoritatii parintesti sau al reprezentantului legal al minorului. Consimtamantul se exprima in fata presedintelui tribunalului judetean sau al municipiului Bucuresti, dupa caz, in a carei raza de activitate domiciliaza minorul, ori in fata unui magistrat dupa efectuarea obligatorie a unei anchete de catre autoritatea tutelara competenta. Prelevarea de maduva osoasa poate fi efectuata de la un minor numai in beneficiul fratelui sau surorii sale, refucul minorului impiedicand orice prelevare. Gheorghe Scripcaru - Curs de medicina legala, Ed. Fundatia "Chemarea",Iasi,1995,p.431

Un alt aspect al acestei indatoriri este cel privitor la ingrijirea copilului minor pus sub interdictie. In conformitate cu art.149 din C. fam. tutorele este obligat sa ingrijeasca de persoana celui pus sub interdictie, spre a-i grabi vindecarea si a-i imbunatati conditiile de viata; autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent si tinand seama de imprejurari, va hotari daca cel pus sub interdictie va fi ingrijit la locuinta lui ori intr-o institutie sanitara. Ion. P. Filipescu - Tratat de dreptul familiei, Edit.Juridica, Iasi, 1998, p.580

Obligatia de a asigura sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului este dublu dimensionata. Ea este, pe de-o parte, obligatia pozitiva, de a face, si presupune asistenta continua a tuturor trebuintelor copilului, in conformitate cu particularitatile stadiului de dezvoltare si nevoile speciale ale copilului. Pe de alta parte, ea reprezinta si obligatie negative, de a nu face, care se refera la protectia copilului impotriva abuzului, fizic, psihic si emotional. A neglijentei, a unor practice care ar putea dauna sanatatii sale.

c.           Dreptul si indatorirea de a ingriji de educarea copilului

Punctul de plecare in educarea copilului se gaseste in familie. Familia constituie punctual de plecare in procesul educational al copilului, prin educatie intelegand ansamblul de masuri si influente exercitate de parinti in vederea formarii si dezvoltarii capacitatilor fizice si intelectuale, a modelarii aptitudinilor copilului potrivit propriilor convingeri. Stefan Cocos - Dreptul familiei, editia a VI-a, Edit. Pro Universitara, Bucuresti, 2008, p.,268 Educatia in familie se impleteste cu educatia sociala. Dreptul parintilor de a ingriji de educatia copilului inseamna, in primul rand, dreptul de a-si educa personal copiii. Ion. P. Filipescu - Tratat de dreptul familiei, Edit.Juridica, Iasi, 1998, p.580

Dreptul si indatorirea de a ingriji de educarea copilului sunt prevazute expres atat de art.29 alin.6 si art 48 alin.1 din Constitutie, cat si de art. 101 alin.2 Codul familiei.

De fapt, art.29 alin.6 din Constitutie prevede ca parintii au dreptul de a asigura potrivit propriilor convingeri, educarea copiilor minori a caror raspundere le revine.

In temeiul art.47 alin.2 din Legea nr. 272/2004, parintii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educatiei care urmeaza sa fie data copiilor lor si au obligatia sa inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate de catre acesta a cursurilor scolare. De asemenea, parintii au dreptul de a supraveghea modul in care se savarseste educatia copilului. Copilul, care a implinit 14 ani, poate cere incuviintarea instantei judecatoresti de a-si schimba felul invataturii si a pregatirii profesionale. Practic, acest text a abrogat tacit art. 102 Codul familiei, care prevedea ca aceasta incuviintare se da de catre autoritatea tutelara.    Teodor Bodoasca - Dreptul familiei

Dreptul si obligatia de educare se exercita, in primul rand, nemijlocit si continuu de catre parinti, dar, pentru anumite aspecte ce implica o pregatire sau abilitati speciale, parintii pot incredinta copilul unei alte persoane sau a unei institutii de stat ori private. Educatia in familie se impleteste cu educatia sociala. Parintii pot alege pe educatorii copilului ori pot incredinta educatia copilului unei alte persoane sau institutii, dar in toate cazurile parintii au indatorirea de a supraveghea modul in care se savarseste educatia copilului.

d.          Dreptul si indatorirea de a ingriji de invatatura si pregatirea profesionala a copilului

In tara noastra, dreptul la invatatura face parte din drepturile fundamentale ale cetatenilor. Acest drept este asigurat tuturor cetatenilor, fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie si fara vreo alta ingradire ce ar putea constitui o discriminare. Invatamantul de stat este gratuit. Ca sprijin material in vederea asigurarii dreptului la invatatura, statul organizeaza sistemul burselor de stat, precum si alte forme de ajutoare, ca, de exemplu, cazare in camine, case de copii, masa, manuale si alte carti, transport gratuit in anumite conditii, ingrijirea sanatatii, odihna in tabere, excursii.

Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare. Prin urmare, invatatura si pregatirea profesionala a copilului se realizeaza prin reteaua de scoli create in tara noastra si se face in conformitate cu insusirile acestuia. Ion. P. Filipescu - Tratat de dreptul familiei, Edit.Juridica, Iasi, 1998, p.580-581

Dreptul si indatorirea de a ingriji de invatatura si pregatirea profesionala a copilului se cirumscriu, dreptului si obligatiei de educare a copilului. Intr-adevar, invatatura si pregatirea profesionala sunt componente de baza ale educarii.

Interpretand dispozitiile art.47, alin. 3) din Legea 272/2004, pana la implinirea varstei de 14 ani, parintii sunt in drept sa decida asupra invataturii si pregatirii profesionale a copilului. Dupa aceasta varsta, la cererea copilului, instanta de judecata poate incuviinta acestuia sa-si schimbe felul invataturii si a pregatirii profesionale, daca, bineinteles, schimbarea este in interesul minorului. De asemenea, la implinirea acestei varste, copilul, este indreptatit a cere schimbarea locuintei, pentru ca aceasta sa corespunda invataturii sau pregatirii sale profesionale (art.102 C. fam).    Ion. P. Filipescu - Tratat de dreptul familiei, Edit.Juridica, Iasi, 1998, p.581

Aceasta obligatie nu se rezuma numai la stabilirea felului invataturii sau a pregatirii profesionale, ci implica atat asigurarea de catre parinti a conditiilor materiale corespunzatoare, cat si supravegherea permanenta a evolutiei copilului. De asemenea, dupa cum s-a mai precizat, parintii au obligatia sa inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate de catre acesta a cursurilor scolare.

Parintii au dreptul de a indruma copilul, adica au facultatea de a orienta actele Copilului, de a decide potrivit legii cu privire la tot ce vizeaza cresterea si educatia sa, sanatatea, dezvoltarea sa fizica, invatatura si pregatirea sa profesionala. Acest drept este corelativ indatoririi de a creste copilul. Fara a se putea face o enumerare completa a atributelor parintesti in exercitarea acestui drept, se poate aminti, ca el se realizeaza prin: facultatea de a hotari felul invataturii si pregatirii profesionale; dreptul de a orienta contactele si anturajul copilului minor. Toate atributele in acest sens trebuie exercitate conform cu legislatia in vigoare si cu respectarea interesului copilului.

e.           Obligatia de paza si supraveghere a copilului

Dreptul si indatorirea de paza au ca obiect apararea copilului de orice imprejurare care l-ar putea ameninta in existenta sa sau sanatatea lui: accidente, boala etc.

Obligatia de paza si supraveghere a copilului, nu este prevazuta expres de Codul familiei, dar se circumscrie obligatiilor generale de ingrijire si crestere a copilului prevazute de art.48, alin 1) din Constitutie si art.101 Codul familiei. Dar obligatia rezulta fara echivoc din interpretarea prevederilor art.1000, alin 2) Codul civil. Intr-adevar, potrivit art.1000, alin 2) Codul civil, tatal si mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii.

Indatorirea de paza si supraveghere a copilului nu are ca obiect numai masurile necesare pentru ca acesta sa nu comita fapte prejudiciabile pentru alte persoane, ci si eliminarea riscurilor ce i-ar putea ameninta existenta ori integritatea fizica sau sanatatea.

Potrivit art.2 din Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, neluarea de catre parinti sau de catre persoanele carora li s-a incredintat spre crestere si educare un minor in varsta de pana la 16 ani sau care au in ingrijire un alienat sau debil mintal a masurilor necesare pentru a-l impiedica de la fapte de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda.

Paza copilului suplineste lipsa de discernamant a acestuia si-i asigura astfel o dezvoltare normala. Indatorirea de supraveghere are ca obiect indrumarea copilului intr-o anumita directie prin felul cum este crescut si impiedicat de la savarsirea anumitor acte. In acest sens, parintii pot interzice copiilor sa citeasca anumite carti, sa lege prietenii sau sa se vada cu anumite persoane, sa desfaca si sa intercepteze corespondenta copiilor. Ion. P. Filipescu - Tratat de dreptul familiei, Edit.Juridica, Iasi, 1998, p.581

Dreptul si obligatia de educare, de paza si supraveghere a copilului presupun, alaturi de folosirea metodelor de convingere si unele masuri coercitive sau disciplinare. Dar aceste masuri trebuie sa se circumscrie interesului copilului, sa nu depaseasca limitele unei comportari firesti si sa nu primejduiasca dezvoltarea fizica, intelectuala, morala ori sanatatea copilului.

Potrivit art.28, alin 2 din Legea 272/2004, masurile disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in comun acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului.

Art.306 din Codul penal, incrimineaza, sub forma infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, punerea in primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului de catre parinti sau orice persoana careia minorul i-a fost incredintata spre crestere si educare.

f.            Dreptul de a cere inapoierea copilului de la orice persoana care il tine pe nedrept

Dreptul de a cere inapoierea copilului de la orice persoana care il tine pe nedrept este unul dintre drepturile principale pe care le detin parintii, fiind prevazut expres de art.103, alin 1). In temeiul art.103, alin 2) Codul familiei, instanta de judecata este obligata sa respinga cererea, daca inapoierea copilului la parinti este contrara intereselor acestuia, urmand ca in cazul in care minorul a implinit 10 ani sa fie ascultat si el. In stabilirea in concret a interesului superior al copilului, instanta va dispune efectuarea anchetei sociale atat la domiciliul parintilor, cat si la cel al persoanei care-l detine. In ceea ce priveste actiunea tutorelui pentru inapoierea copilului la domiciliu s-a decis ca tutorele este in drept sa-si alature actiunea civila celei penale, fie sa se adreseze direct instantei civile. Pentru identitatea de motive, parintele va putea sa procedeze in acelasi fel pentru inapoierea copilului de la cel care-l detine de drept. Parintele are dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care-l tine fara drept; raporturile de afectiune care-i leaga pe bunici de minorul aflat la ei nu justifica prin ele insele respingerea actiunii tatalui de inapoiere a copilului.

In cazul in care parintii nu locuiesc impreuna, potrivit art.100, alin. 2), ei se hotarasc de comun acord la care dintre ei va locui copilul, iar in caz de neintelegere intre parinti hotaraste instanta judecatoreasca, dupa ce a ascultat autoritatea tutelara si pe copil daca a implinit varsta de 10 ani. Instanta va hotari avand in vedere interesul minorului. Ca urmare se vor analiza comparativ posibilitatile si garantiile morale ale parintilor, varsta copilului, fara a avea un rol preponderent in luarea solutiei, nu poate fi nesocotita, daca el e la varsta cand isi poate aprecia corect interesele.

In cazul in care autoritatile statale nu depun eforturi adecvate si eficiente pentru a impune respectarea dreptului parintelui divortat caruia i s-a incredintat copilul de a-i fi inapoiat, se incalca dreptul la respectarea vietii de familie, garantat de art.8 din Conventia europeana a drepturilor omului. Dan lupascu - Dreptul familiei, editia a II-a amendata si actualizata, Edit. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p.315

Potrivit textului sus mentionat, copilul minor locuieste la parintii sai, iar art.103 din acelasi cod prevede ca acestia au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept.

Cererea pentru inapoierea copilului poate fi respinsa de instanta numai daca aceasta este contrara intereselor sale si daca dezvoltarea fizica, morala sau intelectuala este primejduita in casa parinteasca.

Practica judecatoreasca a statuat in problema cercetata, pe mai multe aspecte si anume: prin cererea inregistrata la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, L.S. a solicitat in cazul in care minorul are un patrimoniu propriu distinct de cel al parintilor.

g.          Dreptul de a avea legaturi personale cu copilul

Problema exercitarii acestui drept se pune in cazul parintelui caruia nu i s-a incredintat copilul. Astfel de situatii apar, de exemplu:

1. la divort;

2. in cazul constatarii nulitatii sau anularii casatoriei;

3. in cazul stabilirii filiatiei din afara casatoriei;

4. in cazul decaderii din drepturile parintesti etc.

Atunci cand parintele este impiedicat sa-si exercite acest drept, el se poate adresa instantei de judecata, care va stabili, prin hotarare, modalitatile concrete de exercitare a dreptului mentionat mai sus, tinand seama de interesul superior al copilului.

Legaturile personale cu minorul se poate realiza prin:

intalniri ale parintelui cu minorul;

vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parinte;

corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul;

transmiterea de informatii copilului cu privire la parinte;

transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parinte.

Transmiterea informatiilor mentionate mai sus se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum si a dispozitiile speciale vizand confidentialitatea si transmiterea informatiilor cu caracter personal.    Dan Lupascu - Dreptul familiei, editia a II-a amendata si actualizata, Edit. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p.315

h.          Dreptul de a consimti la adoptia copilului sau

Potrivit art. 11 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, consimtamantul parintilor firesti este o conditie de fond pentru incuviintarea adoptiei. In mod exceptional, daca parintii firesti refuza in mod abuziv sa consimta la adoptia copilului, instanta judecatoreasca poate incuviinta adoptia, daca aceasta masura este in interesul superior al copilului. Dan Lupascu - Dreptul familiei, editia a II-a amendata si actualizata, Edit. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p.315-316

Dreptul de a consimti la adoptia copilului sau il au numai parintii firesti ai copilului. Parintele adoptator nu are dreptul de a consimti la adoptia copilului adoptat.

Nesocotirea dreptului de a consimti la adoptie este sanctionat cu nulitatea adoptiei. Ion. P. Filipescu - Tratat de dreptul familiei, Edit.Juridica, Iasi, 1998, p.583

3. DREPTURILE SI INDATORIRILE PARINTESTI CU PRIVIRE LA BUNURILE COPILULUI MINOR

Exercitarea ocrotirii parintesti cu privire la bunurile copilului se concretizeaza in dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului: dreptul si indatorirea de a reprezenta pe minor in actele civile, ori de a-i incuviinta aceste acte, in raport de varsta copilului.

Dreptul roman, consacra principul independentei patrimoniale dintre parinti si copii. Pe fondul acestui principiu general, drepturile si obligatiile parintesti cu privire la bunurile copilului vor avea un continut distinct in functie de etapa de dezvoltare a copilului, respectiv:

a)      dupa cum acesta este lipsit de capacitate de exercitiu sau

b)      are capacitatea restransa de exercitiu.

Pentru copilul lipsit de capacitatea de exercitiu parintii actioneaza in calitate de reprezentanti legali. Art. 105 alin. 1 C. Fam, prevede in acest sens "Parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului lor minor si de a-l reprezenta in actele civile pana la data la care implineste varsta de 14 ani".

In ceea ce priveste copilul minor cu capacitate restransa de exercitiu, acesta isi exercita singur drepturile si isi executa tot astfel obligatiile insa numai cu incuviintarea prealabila a parintilor spre a-l apara impotriva abuzului.

a.          Dreptul si indatorirea de a administra bunurile minorului

Potrivit art. 105 alin. 1 teza intai din C. fam., parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului minor. Parintele face acte de administrare a patrimoniului copilului, fara a fi necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, el fiind supus, sub acest aspect, regimului juridic aplicabil tutorelui. Cocos P.270-271

Termenul de administrare este luat in acceptiunea intalnita in doctrina dreptului civil si numai de acte administrative propriu-zise, denumite si acte de dispozitie, precum si acte de conservare a bunurilor pentru a le pune in valoare. Notiunea de administrare a unui patrimoniu este mai larga decat notiunea actului de administrare privitor la un bun singular, deoarece in sfera actelor de administrare a patrimoniului intra si acte de dispozitie folositoare pentru buna gestiune a acestuia. Gestiunea patrimoniului minorului prin parinti are loc numai in cazul in care minorul are un patrimoniu propriu distinct de cel al parintilor.

Administrarea patrimoniului copilului de catre parintii lui presupune savarsirea urmatoarelor acte:

acte de conservare, cum ar fi cele pentru dobandirea unui drept sau pentru evitarea pierderii lui si care presupun cheltuieli reduse in raport cu valoarea dreptului astfel conservat;

acte de administrare propriu-zisa, cum ar fi cele pentru folosirea unui bun sau intrebuintarea veniturilor pe care le produce bunul sau a sumelor de bani pe care le are minorul;

acte de dispozitie, cum ar fi instrainarea sau gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, plata creantelor pe care le au fata de minor parintii, o ruda in linie dreapta ori unchii si matusile, pentru realizarea carora este necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare si instrainarea bunurilor supuse stricaciunii si a celor nefolositoare, daca valoarea lor este sub 250 lei posibile fara incuviintarea autoritatii tutelare.

Au fost considerate acte de administrare pentru a caror valabilitate nu este necesara incuviintarea autoritatii tutelare urmatoarele: reparatiile de intretinere si cele capitale efectuate la imobilul proprietate a minorului, incasarea sumelor de bani cuvenite minorului, plata datoriilor minorului. Dimpotriva, este necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare pentru urmatoarele acte juridice, considerate acte ce depasesc limitele dreptului de administrare: acceptarea unei mosteniri, intrebuintarea sumelor de bani apartinand minorului, incheierea unui contract de imprumut in numele minorului.

Unele acte juridice civile, considerate de legiuitor ca fiind de natura sa pericliteze interesele minorului sau sa-i aduca pagube, cum ar fi contractul de donatie, garantarea obligatiei pentru altul, actele juridice dintre parinti, rudele in linie dreapta, fratii si surorile parintilor, pe de o parte si copilul minor, pe de alta parte nu pot fi incheiate de catre parintii minorului.

Minorul, pana la varsta de 14 ani, este lipsit total de capacitatea de exercitiu, astfel ca aceste acte sunt in obligatia parintilor sai.

Copilul aflat intre varsta de 14-18 ani dobandeste capacitatea de exercitiu restransa, ceea ce, din punct de vedere legal echivaleaza cu posibilitatea sa de a face singur acte de administrare a patrimoniului sau dar numai cand a obtinut, din partea parintilor, pentru aceasta, o incuviintare prealabila. In acest mod, el se asigura fata de abuzul tertelor persoane. Exista si o exceptie, cand minorul aflat intre varsta de 14-18 ani dobandeste capacitatea deplina de exercitiu prin casatorie, fara a mai fi necesara incuviintarea parintilor. Aceste acte administrative a bunurilor se fac in mod obisnuit, pana la varsta de 14 ani, numai de catre parinti si de catre tutore in lipsa acestora, iar intre varsta de 14-18 ani se fac de catre minor, dar cu incuviintarea parintilor. In privinta administrarii bunurilor minorului, parintii sunt supusi acelorasi dispozitii ca si tutorele, cu o singura exceptie, parintii nu sunt obligati sa intocmeasca inventarul bunurilor minorului daca acesta nu are alte bunuri decat cele de uz personal.

Copilul minor avand capacitate restransa, nu poate face donatii si nu poate garanta obligatiile altuia, nici chiar cu incuviintarea prealabila a parintilor si a autoritatii tutelare.

Parintii au urmatoarele indatoriri privind bunurile copilului:

intocmirea inventarului daca minorul are alte bunuri decat cele de uz personal;

au obligatia de a cere autoritatii tutelare stabilirea sumei anuale necesare intretinerii minorului si administrarea bunurilor sale;

indatorirea parintilor de a depune unele sume de bani si hartii de valoare ale minorului intr-un depozit bancar (de stat);

de a prezenta dari de seama anuale si generale la incetarea ocrotirii parintesti.

Pentru actele savarsite de catre parinti cu depasirea dreptului de administrare este necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare. Nerespectarea cerintei privind incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, atrage anulabilitatea actului juridic incheiat, sanctiunea nulitatii relative putand fi invocata de catre minor dupa implinirea varstei de 18 ani, iar pana la aceasta data, de autoritatea tutelara, precum si de catre procuror. Cocos p.271

In privinta gestiunii patrimoniului minorului, parintii se vor conduce dupa regulile pe care legea le-a stabilit pentru tutore, reguli ce sunt cuprinse in art. 126-141. Dispozitiile privitoare la tutela vor fi aplicate, prin asemanare si parintilor cu singura rezerva ca in cazul parintilor autoritatea tutelara nu va mai intocmi un inventar al bunurilor minorului daca acesta nu are alte bunuri decat cele de uz personal.

Fata de reglementarea legala potrivit cu care dispozitiile art.126-141 privitoare la gestiunea patrimoniului minorului prin tutore se aplica si parintilor, cu singura rezerva amintita, urmeaza ca regulile dupa care se conduc parintii in gestiunea patrimoniului copilului lor minor sa fie studiate in cadrul tutelei minorului.

Parintii, la fel ca tutorele, sunt raspunzatori pentru pagubele pricinuite minorului din culpa lor cu ocazia administrarii bunurilor acestuia.

b.          Dreptul si indatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor in actele civile ori de a incuviinta aceste acte cu privire la bunurile sale

Pana la varsta de 14 ani, minorul este lipsit de capacitatea de exercitiu, iar intre 14-18 ani are o capacitate de exercitiu restransa. Din acest motiv legea recunoaste parintilor dreptul de a-l reprezenta pe minor in actele civile, in situatia in care are varsta sub 14 ani. In consecinta acest mod de protectie a copilului constituie si o manifestare a drepturilor si indatoririlor parintesti referitoare la bunurile minorului.

Dreptul de reprezentare confera parintelui posibilitatea de a substitui propria sa vointa, vointei minorului cu prilejul unor acte juridice. Vointa sau consimtamantul partii care se obliga, tine de insasi persoana acestuia si nu de patrimoniul ei.

Actele juridice prin care minorul isi angajeaza patrimoniul; chiar daca sunt mai putin frecvente, posibilitatea incheierii de catre minor a oricarui fel de act juridic, prin intermediul parintelui sau ramane deschisa.

Dreptul de reprezentare priveste in esenta persoana copilului si nu bunurile acestuia, fiind nu numai un simplu drept, ci si o indatorire. Este valabil pentru minorul sub 14 ani deoarece acesta este lipsit total de capacitatea de exercitiu. Fara a deosebi dupa cum parintii inlocuiesc vointa copilului, reprezentandu-l, ii intregesc vointa, incuviintandu-i actele, ei nu sunt indreptatiti sa aiba ori sa obtina nici un folos material, in deplinatatea sarcinii de ocrotire a minorului cu privire la bunurile sale, caci parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurile parintelui in afara de dreptul de mostenire si la intretinere.

Dispozitiile art.105 C. Fam., prevad ca dupa implinirea varstei de 14 ani, minorul isi exercita singur drepturile si isi executa tot astfel obligatiile, dar numai cu incuviintarea prealabila a partilor. O asemenea incuviintare e necesara numai pentru actele de dispozitie incheiate de el.

Copilul aflat la varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani are nevoie de incuviintarea prealabila a parintilor chiar si pentru incheierea acestor acte juridice. Minorul care munceste, dispune singur de sume de bani castigate din munca sa. Acesta poate sa faca depuneri la C. E. C. si sa dispuna de aceste depuneri fara incuviintarea prealabila a parintilor. Atunci cand ambii parinti sunt in viata, reprezentarea se face prin amandoi parinti, fiind egali in ceea ce priveste drepturile si indatoririle fata de copiii lor minori.

Asistarea in justitie a minorului cu capacitate de exercitiu restransa este obligatorie, minorul peste 14 ani figureaza personal la judecarea cauzelor civile. El va fi citat, i se vor comunica actele de procedura, iar parintii sau tutorele asista pe minorul care a implinit varsta de 14 ani, semnand alaturi de el cererile adresate instantei, fiind citati in acest scop la judecarea cauzei.

Parintele la fel ca tutorele nu poate sa se foloseasca de bunurile minorului, el numai le administreaza. Acesta este singura persoana care-l poate reprezenta pe minor sub 14, iar daca acesta a implinit varsta de 14 ani, parintele il poate asista.

Prin noile reglementari, sunt excluse incalcari sau limitari a exercetarii drepturilor parintesti prin acte administrative, o serie de competente din sfera administrativa fiind deplasate catre instanta judecatoreasca. A devenit operationala exercitarea de catre ambii parinti a drepturilor si obligatiilor parintesti in mod egal, inclusiv dupa divortul acestora. Divortul parintilor nu trebuie sa afecteze raporturile copilului cu fiecare parinte decat daca acest lucru este in interesul sau superior.

Raporturile juridice dintre parinti si copii reprezinta un important aspect al reglementarilor din Dreptul familiei, poate chiar cel mai important, datorita complexitatii sale, a numeroaselor probleme ce se ridica, a diverselor situatii in care sunt supusi parintii, pe de o parte si minorii pe de alta parte. Prezenta acestor raporturi dintre parinti si copii, trebuie sa fie echilibrata , in timp fiind predominanta o singura imagine. Astfel apare in locul relatiei de iubire, responsabilitate si loialitate dintre parinti si copii, o legatura bazata pe interese.

Respectarea drepturilor copilului nu presupune incalcarea drepturilor parintesti, ci asumarea de catre parinti a unor obligatii permanente fara de care exercitarea drepturilor copilului nu este posibila. Pentru a realiza acest echilibru si pentru a fi consecventi principiului respectarii interesului superior al copilului s-a tinut seama de drepturile si obligatiile parintesti care decurg din alte documente juridice internationale ratificate de Romania, in special Conventia europeana a drepturilor omului.