Definitia dreptului de proprietate si continutul lui

Definitia dreptului de proprietate si continutul lui

Codul civil roman de la 1865, fiind redactat dupa codul civil francez, defineste dreptul de proprietate avand in vedere atributele juridice care alcatuiesc continutul sau juridic. Astfel, articolul 480 prevede: "proprietatea este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege". Articolul 41, pct. 6 din actuala Constitutie a Romaniei dispune ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.

Definitia Codului civil este considerata de catre autori totusi incompleta. Fara indoiala ca pentru formularea oricarei alte definitii este necesar sa se porneasca de la continutul juridic al dreptului de proprietate, alcatuite din sume de atribute recunoscute proprietarului,asa cum a procedat legiutorul roman la 1864. Dar, in acelasi timp, trebuie sa observam ca sunt numeroase situatiile cand o parte a acestor atribute sau chiar toate sunt exercitate de alta persoana decat proprietarul, de regula pe temeiul unui drept real, derivat din dreptul de proprietate². Asa, de pilda uzufructuarul are recunoscute asupra bunului aflat in uzufruct atributele de posesie si folosinta. Si mai mult, superficiarul poate exercita atributele de posesie, folosinta si in anumite limite chiar si atributele de dispozitie materiala si juridica.

Acesta este motivul pentru care in mod legitim se pune intrebarea prin ce se deosebeste proprietarul de alte persoane care exercita unele sau quasitotalitatea atributelor ce alcatuiesc continutul juridic al dreptului de proprietate ? Raspunsul a fost dat in literatura de specialitate, astfel, spre deosebire de titularii altor drepturi subiective asupra aceluiasi bun, proprietarul exercita atributele juridice ale dreptului de proprietate in putere proprie si interes propriu . Numai astfel poate fi determinata pozitia specifica a proprietarului in raport cu situatia oricarei alte persoane care exercita prerogativele proprietatii pe temeiul altor drepturi subiective asupra unuia si aceluiasi bun.

Proprietarul exercita atributele dreptului sau intotdeauna in putere proprie, nefiind subordonat nimanui, decat legii. Toate celelalte persoane, altele decat proprietarul, exercita aceste atribute, atat in puterea legii, cat si mai ales in puterea proprietarului care le-a constituit dreptul subiectiv ce le apartine asupra bunurilor sale. Deci puterea oricarui alt titular de drepturi este limitata, nu numai de dreptul obiectiv ci si de vointa proprietarului care, recunoscandu-i altuia anumite atribute asupra unui bun ce-i apartine, i le concentreaza si le stabileste limitele prin contract sau testament. Putem spune ca aceste persoane exercita atributele ce le-au fost conferite in puterea transmisa de proprietar si nicidecum in putere proprie.

In al doilea rand, proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in interesul sau propriu. Fara indoiala insa ca si titularii altor drepturi subiective, reale sau de creanta, prin exercitarea acestor atribute urmaresc realizarea unor interese proprii. Astfel, existenta dreptului lor nu ar avea nici o ratiune. Totusi proprietarul se deosebeste prin aceea ca este singurul subiect de drept care exercita, direct sau indirect (prin alte persoane), plenitudinea atributelor proprietatii, in ultima instanta, in propriul sau interes.

Avand in vedere continutul sau juridic si pozitia specifica a proprietarului, dreptul de proprietate poate fi definit, intr-o formulare corespunzatoare, ca fiind acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care el le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare.

Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care confera titularului sau atributele : posesie, folosinta si dispozitie.

Posesia consta in posibilitatea proprietarului de a stapani bunul ce-i apartine in materialitatea sa, comportandu-de fata de toti ceilalti ca fiind titularul dreptului de proprietate. Folosinta confera proprietarului facultatea de a intrebuinta bunul sau, culegand sau percepand in proprietate toate fructele pe care acesta le produce. Atributul de dispozitie este alcatuit din dreptul de dispozitie materiala si dreptul de dispozitie juridica. Dreptul de dispozitie materiala este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanta bunului, adica de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementarilor in vigoare. Dispozitia juridica se concretizeaza in posibilitatea proprietarului de a instraina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte intre vii sau mortis causa, si de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii, in favoarea altor persoane, cu respectarea reglementarilor juridice stabilite de lege.