Definitia si trasaturile contraventiei

In art. 1 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, contraventia era definita ca fiind fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi si alte acte normative. Remarcam ca in prezent, Legea nr. 32/1968 care constituia legea cadru in materia raspunderii contraventionale, a fost abrogata prin O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor[1], iar abordarea normelor cuprinse in acest act normativ trebuie sa se faca in intelesul si cu respectarea dispozitiilor Constitutiei Romaniei din 1991.

Prin O.G. nr. 2/2001 contraventia este definita ca fiind fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti .

Din definitie se desprind drept trasaturi caracteristice ale contraventiei:

a.      fapta sa fie savarsita cu vinovatie

b.      fapta sa prezinte pericol social

c.       fapta sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie prin legi sau alte acte normative;

a.      Fapta sa fie savarsita cu vinovatie.

Contraventia este o fapta ilicita care se incadreaza in consecintele aratate de actul normativ care o prevede numai daca este savarsita cu vinovatie. Vinovatia nu o gasim definita in legislatia contraventionala, dar ea poate fi explicata prin formele si modalitatile ce le intalnim in art. 19 din Codul penal. Astfel, exista vinovatie atunci cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa. Intentia poate sa fie directa (cand contravenientul prevede urmarile faptei sale si urmareste producerea lor prin comiterea acelei fapte) si indirecta (atunci cand prevede rezultatul faptei sale si desi nu il urmareste sa se produca, accepta posibilitatea producerii lui). Culpa, la randul ei poate sa fie cu previziune sau usurinta (cand contravenientul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce) sau fara previziune sau din neglijenta (cand contravenientul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada).

Vinovatia constituie latura subiectiva a contraventiei, respectiv "ea este un act de constiinta care implica in primul rand un factor intelectiv si apoi unul volitiv, deci un proces de constiinta si apoi unul de vointa, constiinta fiind premisa vointei"[3].

In literatura juridica s-a aratat ca in situatia juridica in care actul normativ de sanctionare prevede intentia, ca element constitutiv al contraventiei, fapta savarsita din culpa nu poate fi calificata contraventie[4].

De asemenea, in literatura juridica s-a mai discutat si despre asa numita recidiva contraventionala ca o consecinta a vinovatiei, in sensul ca, repetarea savarsirii unor contraventii, cu acelasi obiect, putand fi asimilata intentiei, cu consecinta aplicarii unor sanctiuni mai severe[5]. De exemplu, in Legea nr. 83/1995 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca , se prevedea ca in cazul savarsirii din nou, in termen de 1 an de la data aplicarii sanctiunilor contraventionale cu privire la incheierea conventiilor civile in alte situatii decat cele prevazute de lege si neinregistrarea acestor conventii precum si a contractelor individuale, limitele amenzii se dubleaza.

O.G. nr. 2/2001, care reprezinta legea cadru in materie, nu face nici o referire la existenta asa numitei recidive contraventionale.

Nu este exclus insa ca printr-o lege speciala, deci printr-una cu o forta juridica egala, sa se poata institui reguli care sa se refere la recidiva contraventionala. Referiri la o astfel de stare de fapt si de drept intalnim in Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice[7], Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (in cazul repetarii contraventiilor prevazute se dispune de asemenea, masura suspendarii activitatii localurilor publice). O.G. nr. 17/1993 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la reglementarile financiare - gestionare si fiscale (art. 7 - in cazul repetarii contraventiilor se poate lua masura suspendarii activitatii pe o perioada de pana la 6 luni). De asemenea, prin O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate , art. 175 alin. 2, rezulta ca in cazul savarsirii uneia dintre contraventiile prevazute la art. 172, in mod repetat, in decurs de 3 ani, sau de catre o persoana condamnata pentru savarsirea in decurs de 3 ani, precedand constatarea acesteia, a unei alte contraventii dintre cele prevazute de art. 172, cumulativ cu sanctiunea stabilita se aplica si maximul amenzii prevazute pentru ultima contraventie savarsita. Nerespectandu-se principiul suprematiei legii, in mod gresit astfel de reglementari, privind "recidiva contraventionala", au fost facute chiar si prin Regulament al BNR.

Fapta savarsita fara vinovatie nu constituie contraventie.

b. Fapta sa prezinte un pericol social.

Anterior abrogarii Legii nr. 32/1968, in textul de definire a contraventiei, se prevedea , in mod expres ca trasatura ca aceasta trebuie sa aiba un grad de pericol social mai mic decat al unei infractiuni. Tocmai aprecierea unei astfel de cuantificari, facea aproape imposibil de aplicat o astfel de cerinta a legii.

Gradul de pericol social presupune de la inceput sa fie apreciat de catre legiuitor prin insasi norma juridica care contine contraventia. In functie de interesul general, in functie de obiectul ocrotit, de persoana faptuitorului, de imprejurarile de savarsire a faptei, legiuitorul stabileste gradul de pericol social in functie de care incrimineaza unele fapte ca infractiuni si prevede unele fapte drept contraventii. In opinia noastra, aceeasi fapta nu poate sa fie insa considerata atat infractiune cat si contraventie, situatie in care dubla incriminare si sanctionare se exclud una pe alta. Nu de putine ori, in practica judiciara s-au intalnit situatii in care aceeasi fapta a fost sanctionata atat ca infractiune cat si ca contraventie.

Insasi existenta pericolului social, cuantificarea lui, nu se poate face, in mod real, o data cu aplicarea contraventiei de catre agentul constatator . Cu toate acestea, in art. 5 alin. 5 din O.U.G. nr. 2/2001 aprobata cu modificari si completata prin Legea nr. 180/2002 se arata ca "sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite".

c Fapta sa fie stabilita si sanctionata ca atare, drept contraventie prin lege, ordonanta, hotarare a Guvernului, hotarare a consiliului local sau hotarare a consiliului judetean

Exista raspundere contraventionala atunci cand fapta ilicita imbraca forma unei contraventii prevazuta si sanctionata expres printr-un act normativ emis de un organ competent material, functional si teritorial.

Principiul din dreptul penal nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege este pe deplin aplicabil si in materia raspunderii contraventionale.

De altfel, in art. 1 din O.G. nr. 2/2001 legiuitorul a prevazut, ca o trasatura caracteristica a contraventiei, ca aceasta sa fie prevazuta si sanctionata prin legi, sau prin alte acte normative ale organelor anume aratate in acest act normativ. Sigur ca acest text trebuie privit prin prisma modificarilor aduse de Constitutia din 1991.

Astfel, contraventiile se pot stabili prin legi, ordonante si hotarari ale Guvernului in toate domeniile de activitate (art. 2), iar pe plan local prin hotarari ale consiliilor locale, comunale, orasenesti, municipale si judetene in toate domeniile de activitate in care au stabilite atributii prin lege, in masura in care in domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau prin hotarari ale Guvernului (art. 2 alin. 2). In literatura juridica se arata ca, in situatii exceptionale, pot fi stabilite contraventii si prin dispozitii ale primarilor, decizii ale delegatiei permanente ale consiliului judetean . Aceasta apreciere avea la baza textul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 care prevedea o anumita competenta in sarcina fostelor comitete si birouri executive ale consiliilor populare, care puteau emite norme contraventionale in cazuri de epidemii, epizootii, inundatii sau alte calamitati, precum si in orice alte situatii care reclamau masuri urgente.

Actuala reglementare a regimului juridic al contraventiilor nu mai cuprinde o astfel de prevedere, ceea ce ne face sa afirmam ca, in realizarea suprematiei principiului legalitatii, contraventiile pot fi stabilite si sanctionate numai prin lege, ordonante s-au hotarari ale autoritatilor administratiei publice (Guvern, consilii judetene, consilii locale) si nu pot fi stabilite prin, dispozitii ale primarului sau ale presedintelui consiliului judetean, sau alte acte normative. Prin urmare, stabilirea unor contraventii si a unor sanctiuni, in alte acte normative, atrage nulitatea absoluta a actelor juridice respective, deoarece este de principiu ca ubi lex non distinquit, nec nos distinguere debemus.

Potrivit art. 2 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, introdus prin Legea nr. 180/2002, hotararile consiliilor locale sau judetene ori, dupa caz, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, prin care s-au stabilit contraventii cu nerespectarea principiilor aratate si mai sus, sunt nule de drept. Daca aceste acte administrative normative, ope legis, sunt nule de drept, legiuitorul, in mod nefericit s-a exprimat ca nulitatea se constata de instanta de contencios administrativ competenta - in acest caz prima instanta nu poate fi decat tribunalul - la cererea oricarei persoane interesate. In acest caz, legiuitorul trebuia sa prevada ca numai in caz de refuz, orice persoana interesata - deci trebuie demonstrat acest interes - se poate adresa instantei de contencios administrativ.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 2/2001, actele normative vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza a se aplica pentru fiecare contraventie, iar in cazul amenzii, limita minima si maxima a acesteia sau, dupa caz, cote procentuale din anumite valori. De asemenea, in actele normative se pot cuprinde si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savarsirea contraventiilor[13].

Actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventiile intra in vigoare in termen de 30 zile de la data publicarii sau, dupa caz, de la data aducerii lor la cunostinta publica, in afara de cazul cand in cuprinsul lor se prevede un termen mai lung. In cazuri urgente, actele normative pot sa prevada intrarea lor in vigoare intr-un termen mai scurt, dar nu mai putin de 10 zile.

Raspunderea contraventionala intervine aproape in orice domeniu de activitate, de exemplu circulatie rutiera, ordine si liniste publica, impozite si taxe, fiscalitate, etc.

Hotararile autoritatilor administratiei publice locale sau judetene prin care se stabilesc contraventii pot fi aduse la cunostinta publica, prin afisare sau prin orice alta forma de publicitate prevazuta de lege, dar numai pe baza avizului de legalitate emis de prefect, in conditiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 215/2001.

In legislatia contraventionala, tentativa si actele preparatorii nu sunt sanctionate.