ELEMENTE DE DREPT CONSTITUTIONAL

ELEMENTE DE DREPT CONSTITUTIONAL

Sectiunea 1: Dreptul constitutional - Notiune, particularitati

1.1 Notiune

Constituie ansamblul de norme juridice ce vizeaza raporturile sociale fundamentale care se nasc, se modifica sau se sting in sfera instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii publice, ca putere statala.

Intr-o alta conceptiune poate fi privit ca disciplina juridica ce abordeaza acea parte a dreptului public intern care grupeaza regulile aplicabile statului, determinandu-i obligatiile ce-i revin, puterile al caror titulari sunt, precum si organizarea interna (Leon Duguit).

Intr-o ultima definitie, dreptul constitutional reprezinta o ramura principala a dreptului public, avand un obiect specific de reglementare.

1.2. Particularitatile dreptului constitutional

(criteriul obiectului reglementarii juridice)

Raporturile de drept constitutional sunt:

raporturi juridice fundamentale, reglementate de Constitutie si alte norme de drept constitutional;

iau nastere, se modifica, se sting in sfera instituirii, mentinerii si exercitarii puterii publice ca putere statala;

cel putin unul dintre subiectele raporturilor de drept constitutional detine o competenta specifica de drept constitutional si este un subiect calificat, fie prin aceasta competenta de care dispune, fie prin prioritate de competenta acordata de Constitutie fata de un alt subiect de drept constitutional.

Subiectele raporturilor de drept constitutional sunt :

statul, fie detinatorul puterii publice, fie un organ reprezentativ (Parlamentul, Guvernul, Presedintele);

poporul - detinatorul suveranitatii consacrate la art. 2 din Constitutia Romaniei, unde se arata: "suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum";

partidele, formatiunile politice si alte organizatii cu caracter politic (de exemplu, cand propun candidatii la alegeri);

cetatenii, sunt subiecte de drept constitutional fie in mod individual (drept de vot), fie in mod colectiv (organizarea in circumscriptii electorale).

Sectiunea 2: Normele de drept constitutional

Sunt acele reguli de conduita, general obligatorii, care reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii, norme cuprinse in constitutie dar si in alte acte normative care sunt izvoare de drept constitutional.

Sectiunea 3: Izvoarele dreptului constitutional

Izvoare materiale - cuprind totalitatea conditiilor vietii social-economice si politice care determina existenta normei juridice.

Izvoare formale - sunt acele modalitati de materializare a dreptului, expresia acestuia, respectiv: constitutia (care se bucura de suprematie fata de celelalte izvoare), legea, regulamentele parlamentare, ordonantele guvernului, tratatele internationale. Obiceiul juridic (cutuma) si jurisprudenta Curtii Constitutionale sunt doar surse de inspiratie, neputand modifica sau stinge norme juridice constitutionale.

Sectiunea 4: Constitutia

Notiunea de constitutie poate fi definita in functie de elementele sale de continut din diferitele etape ale evolutiei constitutionale. Caracteristici constante in toate definitiile constitutiei sunt acelea de: lege fundamentala, forta juridica superioara, principiile puterii si a statului.

In opinia lui Antonie Iorgovan, constitutia este "asezamantul politic si juridic fundamental care reglementeaza relatiile sociale esentiale in procesul instaurarii, organizarii si exercitarii puterii publice ca putere statala, statornicind structurile social economice si politice, precum si drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, proiectand directiile definitorii ale evolutiei viitoare a societatii".

Din economia acestei definitii putem extrage cateva dintre trasaturile principale ale Constitutiei:

caracter de lege;

obiect specific de reglementare, relatii sociale care apar in sfera puterii de stat, a drepturilor fundamentale si libertatilor cetatenesti;

caracter de lege fundamentala (forta juridica superioara celorlalte acte normative);

forma scrisa si sistematica;

existenta unor proceduri distincte de adoptare si modificare.

Prin urmare, Constitutia este actul normativ cu forta juridica superioara tuturor celorlalte acte normative, care reglementeaza acele relatii sociale fundamentale, esentiale in procesul de instaurare, mentinere si exercitare a puterii statale[1].

4.1.Constitutia Romaniei - Notiune, structura

Constitutia Romaniei este legea fundamentala a statului roman, care reglementeaza, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor si autoritatile publice fundamentale.

Actuala forma a Constitutiei a intrat in vigoare pe 29 octombrie si a fost adoptata in urma unui referendum national, care a avut loc pe 18 si 19 octombrie .

Scopul revizuirii Constitutiei, din cursul anului 2003, a urmarit nu doar sa elimine, pe cat posibil, imperfectiunile textului observate mai ales in practica, ci, in primul rand, sa permita integrarea Romaniei in structurile euroatlantice.

4.2 Structura Constitutiei

Constitutia din 1991, asa cum a fost modificata in 2003, cuprinde 156 de articole impartite in 8 titluri, respectiv :

- titlul I - principii generale

- titlul II - drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale

- titlul III - autoritatile publice

- titlul IV - economia si finantele publice

- titlul V - Curtea Constitutionala

- titlul VI - Integrarea euroatlantica

- titlul VII - revizuirea Constitutiei

- titlul VIII - Dispozitii finale si tranzitorii

Sectiunea 5: Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale

Drepturile omului au aparut in istorie ca un instrument de protectie a individului in raporturile sale cu colectivitatea, avand ca principala functie limitarea puterii politice pentru a permite libera si deplina manifestare a fiintei umane. Istoria conceptului de drepturi ale omului se caracterizeaza printr-o extrem de rapida si larga raspandire a sa, mai intai la nivelul continentului european si mai apoi la nivel international, intr-un context istoric, social si economic ce a favorizat si uneori chiar a jucat un rol catalizator pentru aceasta larga difuzare. Proclamarea drepturilor omului in documente si texte internationale se gasesc incepand cu secolul XX si se accelereaza in mod vadit in special dupa cel de-al doilea razboi mondial, astfel aparand Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata la 10 decembrie 1948, precum si cele doua Pacte internationale referitoare unul la drepturile politice si sociale si celalalt la drepturile economice, sociale si culturale, adoptate impreuna in data de 16 decembrie 1966.

Dispozitii comune

Universalitatea (art. 15)

Universalitatea drepturilor si obligatiilor se refera atat la sfera propriu-zisa a drepturilor, cat si la titulari. Sub primul aspect, ea exprima vocatia omului, a cetateanului, pe planul realitatilor juridice interne ale fiecarei tari, de a beneficia de toate drepturile si libertatile. Sub cel de-al doilea aspect, universalitatea exprima ideea conform careia toti cetatenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi si libertati.

Egalitatea in drepturi (art. 16)

Este prin ea insasi o egalitate de sanse pe care Constitutia o acorda tuturor cetatenilor, in fata legii, autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari.

Cetatenii romani in strainatate (art. 17)

Cetatenia este de fapt legatura politica si juridica dintre cetatean si stat care, prin efectele sale, determina statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atat in interiorul cat si in afara frontierelor. De aceea, in temeiul acestei apartenente cetatenii romani care se afla in strainatate au dreptul sa apeleze la protectia autoritatilor romane, iar acestea au obligatia constitutionala de a le acorda protectia necesara.

Cetatenii straini si apatrizii (art. 18) - din Romania se pot bucura de toate drepturile si libertatile afara de acelea pentru care Constitutia sau legea impun calitatea de cetatean roman.

Extradarea si expulzarea (art. 19) - sunt doua masuri foarte grave care privesc prin excelenta libertatea individuala si dreptul la libera circulatie. De regula, pot fi extradati sau expulzati numai cetatenii straini si apatrizii. Ca atare, legiuitorul constituant roman a completat art. 19 cu o exceptie, stabilind ca prin derogare de la prevederile al. 1, cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte in conditiile legi si pe baza de reciprocitate.

Extradarea - este institutia juridica ce permite unui stat de a cere altui stat pe teritoriul caruia s-a refugiat unul dintre cetatenii sai sa il predea.

Expulzarea - este institutia juridica in virtutea careia autoritatile publice dintr-un stat pot sa oblige o persoana (cetatean strain sau apatrid) sa paraseasca tara, punand astfel capat in mod silit sederii acestei persoane pe teritoriul sau.

Tratatele internationale privind drepturile omului(art.20)

Articolul 20 cuprinde doua reguli care privesc de fapt transpunerea in practica a dispozitiilor constitutionale privind drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale.

Dispozitiile acestui articol trebuie interpretate prin coroborarea lor mai ales cu art. 11, care consacra corelatia dintre dreptul international si dreptul intern, ele fiind o aplicatiune specifica a acestei corelatii in domeniul drepturilor constitutionale.

Accesul liber la justitie (art. 21)

In sistemul Constitutiei Romaniei, justitia a devenit una din garantiile exercitarii efective a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Justitia se infaptuieste in numele legii, de catre judecatorii care sunt independenti si se supun numai legii. Prin generalitatea formularii sale, art. 21 permite oricarei persoane accesul la justitie: cetatean roman, cetatean strain sau apatrid. In al doilea rand el permite accesul la justitie pentru apararea oricarui drept sau libertate si a oricarui interes legitim, indiferent daca acestea rezulta din Constitutie sau din legi.

5.1 Drepturile si libertatile fundamentale

Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica - ART. 22

Articolul 22 reglementeaza trei drepturi fundamentale intr-un unic continut normativ, anume: dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si dreptul la integritate psihica.

Dreptul la viata este cel mai natural drept al omului, fiind consacrat inca din primele declaratii de drepturi, precum Magna Charta Libertatum, Petition of Right sau Declaratia de independenta a Statelor Unite. Astfel, Declaratia Universala a drepturilor omului stabileste in art. 3 ca "Orice om are dreptul la viata, libertate si la inviolabilitatea persoanei". Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale consacra in art. 2 ca " Dreptul oricarei persoane la viata este protejat de lege. Moartea nu poate fi aplicata in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de catre un tribunal, in cazul in care infractiunea este sanctionata de lege cu aceasta pedeapsa", iar Pactul privitor la drepturile civile si politice stabileste in art. 6 pct. 1 ca "Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar".

Dreptul la integritatea fizica - este garantat chiar prin Constitutie, rezultand astfel obligatii autoritatilor publice de a o asigura. Orice atingere adusa integritatii fizice a persoanei va trebui sanctionata de lege, iar daca ea se impune, totusi, din considerente de ordin social, ea se poate face numai prin lege, in conditiile articolului 53 din Constitutie (de ex. vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, recoltarea de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, efectuarea unui operatii chirurgicale cu acordul pacientului etc.).

Dreptul la integritate psihica este ocrotit si considerat de valoare constitutionala, omul fiind conceput - sub aspect juridic - ca un complex de elemente in care fizicul si psihicul nu pot fi despartite. Mutilarea uneia sau alteia dintre integritati este contrara drepturilor umane. Respectul vietii, integritatii fizice si a integritatii psihice implica in mod firesc interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce face in mod expres articolul 22 alineatul (2).

Libertatea individuala - ART. 23

Articolul 23 din Constitutie, foloseste doua expresii:

a) Libertatea individuala, in contextul art. 23 din Constitutie, priveste libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se putea comporta si misca libera, de a nu fi tinuta in sclavie sau in orice alta servitute, de a nu fi retinuta, arestata sau detinuta decat in cazurile si dupa formele expres prevazute de Constitutie si legi.

b) Siguranta a persoanei exprima ansamblul garantiilor care protejeaza persoana in situatia in care autoritatile publice, in aplicarea Constitutiei si legilor, iau anumite masuri care privesc libertatea individuala, garantii, care asigura ca aceste masuri sa nu fie ilegale. Acest sistem de garantii permite realizarea represiunii faptelor antisociale (nelegale, infractiunilor), dar in acelasi timp asigura inocentilor ocrotirea juridica necesara.

Perchezitia e o masura reglementata in Codul de procedura penala in capitolul denumit "Mijloace de proba" si precizata astfel: "Cand persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori pentru descoperirea si strangerea probelor este necesar, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune efectuarea unei perchezitii". Prin ea insasi perchezitia priveste direct libertatea individuala si mai ales siguranta persoanei in acceptiunea formulata inainte. De aceea perchezitia se poate efectua numai in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Retinerea este o masura procesual-penala, preventiva, prin care persoana fata de care exista unele indicii ca a savarsit o fapta, prevazuta si pedepsita de lege, este privata de libertatea sa, de catre autoritatile competente pe o durata strict limitata. Fiind o masura care priveste libertatea individuala, retinerea este reglementata prin Constitutie si, in detaliu, prin legislatia penala. In legatura cu durata maxima a retinerii, care nu poate depasi 24 de ore, ea trebuie interpretata ca o durata ce nu poate fi depasita si nu ca o durata practicata in orice caz de retinere.

Arestarea e o masura care atinge grav libertatea individuala, ea avand consecinte mari, uneori nebanuite, asupra reputatiei persoanei, a vietii sale intime si familiale, a fericirii sale. Arestarea se face numai pe baza unui mandat de arestare, emis de judecator.

In faza urmaririi penale, arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cel mult 30 de zile de fiecare data, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile.

In cursul judecatii, durata arestarii preventive nu poate fi mai mare de 60 de zile, acest fiind intervalul de timp maxim pe care il are la dispozitie instanta de judecata pentru a verifica periodic legalitatea si temeinicia luarii masurii arestarii.

Dreptul la aparare - ART. 24

Lato sensu dreptul la aparare cuprinde totalitatea de drepturilor si regulilor procedurale care ofera persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc, sa conteste invinuirile, sa scoata la iveala nevinovatia sa. In procesele civile, comerciale, de minca, de contencios administrativ, dreptul la aparare, ca totalitate de drepturi si reguli procedurale, ofera partilor posibilitatea de a-si valorifica pretentiile sale de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului. In aceasta acceptiune larga se include si posibilitatea folosirii avocatului.

Stricto sensu, dreptul la aparare cuprinde doar posibilitatea folosirii unui avocat.

Libera circulatie - ART. 25

Este un drept care asigura libertatea de miscare a cetateanului. Constitutia reglementeaza ambele aspecte care formeaza continutul dreptului la libera circulatie si anume: libera circulatie pe teritoriul Romaniei si libera circulatie in afara teritoriului.

Libera circulatie nu poate fi absoluta, ea trebuie sa se desfasoare potrivit unor reguli, cu indeplinirea si respectarea unor conditii, stabilite de lege.

Cat priveste libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate, ea este de asemenea garantata prin permiterea emigrarii si revenirii in tara. Documentele juridice internationale prevad ca nimeni nu poate fi privat, in mod arbitrar, de dreptul de a intra in propria sa tara si ca strainul care se afla in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in executarea unei decizii, luate in conformitate cu legea si, daca ratiuni imperioase de securitate nationala nu se opun.

Viata intima, familiala si privata - ART. 26

Constitutia impune autoritatilor publice obligarea de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata, recunoscandu-se de fapt ca orice persoana fizica, orice om, are dreptul la propria sa viata intima, familiala si privata. Constitutia obliga autoritatile publice la respectul vietii intime, familiale si private si la ocrotirea impotriva oricaror atentate din partea oricarui subiect de drept (om sau autoritate, grup etc.). Nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a persoanei, fara consimtamantul acesteia, consimtamant care desigur trebuie sa fie explicit (sau sa reiasa ca a fost explicit) si exprimat liber. Autoritatile publice trebuie sa ia toate masurile posibile si rezonabile pentru a ocroti viata intima, familiala si privata a persoanei. Astfel, judecatorii au obligatia de a declara sedinta secreta de judecata in procesele in care publicitatea ar afecta aceste valori, fara sa aduca vreun serviciu legii sau justitiei. Se considera, de asemenea, ca este un atentat la viata intima a persoanei ascultarea, inregistrarea sau transmiterea printr-un aparat oarecare a imaginilor sau a vorbelor pronuntate de o persoana, fara consimtamantul acesteia. Intra, de asemenea, in dimensiunile vietii intime, familiale si private, dreptul exclusiv al persoanei la propria imagine.

Dreptul la propria imagine si respectul intimitatii sunt inseparabile. Este de asemenea interzisa si desigur sanctionata aducerea la cunostinta publica a aspectelor din viata conjugala a persoanei.

Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi e de fapt un aspect al vietii intime si private, fiind unul din cele mai naturale, inalienabile si imprescriptibile drepturi ale omului. Acest drept este cunoscut si sub denumirea de dreptul persoanei de a dispune de corpul sau sau cea de libertate corporala. Multa vreme aceasta libertate a fost refuzata din motive religioase, morale sau din motive cutumiare. De aceea ea apare implicit in legislatii mult mai tarziu decat alte drepturi si libertati.

Drepturile persoanei de a dispune de ea insasi cuprinde cel putin doua aspecte:

numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de libertatea sa;

prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie sa incalce drepturile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Acest drept are o valoare aparte pentru viata si libertatea persoanei.

Omul are dreptul de a participa sau nu ca subiect de anchete, investigatii, cercetari sociologice, psihologice, medicale sau de alta natura, de a accepta sa se supuna unor experimente medicale, stiintifice, de a accepta prin acte juridice transplantul de organe si tesuturi umane, de a participa ca subiect la operatiile de inginerie genetica etc. Uneori aceste drepturi se confunda cu dreptul la sinucidere, ceea ce este o eroare, pentru ca sinuciderea prin ea insasi este in afara oricarei reglementari conventionale sau legale.

Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi isi gaseste temeiul juridic si in art. 7 din Pactul international privitor la drepturile civile si politice, potrivit caruia nimeni nu poate fi supus torturii si unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante si care interzice, in special, "ca o persoana sa fie supusa, fara consimtamantul sau, unei experiente medicale sau stiintifice".

Inviolabilitatea domiciliului - ART. 27

Respectul personalitatii umane implica si respectul domiciliului sau, care cuprinde doua aspecte si anume: inviolabilitatea domiciliului si libera alegere, schimbarea sau folosirea domiciliului. Cat priveste cel de al doilea aspect, el si-a gasit exprimarea juridica in art. 25 din Constitutie privind libera circulatie.

Inviolabilitatea domiciliului exprima juridic interdictia patrunderii in domiciliul unei persoane. Desi art. 27 marcheaza acest drept prin expresia inviolabilitatea domiciliului, in continutul alineatului (1) se vorbeste de domiciliu si resedinta. Trebuie avut in vedere ca in Dreptul constitutional (si in cel public, in general) notiunea de domiciliu are o acceptiune diferita de cea pe care i-o da Dreptul civil. Se stie ca in Dreptul civil, domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta sa statornica si principala. In Dreptul constitutional notiunea de domiciliu are o acceptiune larga, cuprinzand practic atat domiciliul, in sensul Dreptului civil, cat si resedinta unei persoane fizice.

Notiunea de domiciliu nu se confunda cu aceea de proprietate, sau de proprietar.

Prin alin. (2) textul constitutional urmareste limitarea situatilor in care prin lege se poate deroga de la principiul constitutional de baza in sensul caruia nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul sau resedinta unei persoane, fara invoirea acesteia (exceptii: perchezitiile domiciliare, arestarea unei persoane, executarea silita a hotararii judecatoresti, luarea masurilor asiguratorii).

Secretul corespondentei - ART. 28

Un principiu fundamental care urmareste sa protejeze posibilitatea persoanei fizice de a-si comunica prin scris, telefon sau prin alte mijloace de comunicare gandurile si opiniile sale, fara a-i fi cunoscute de altii, cenzurate sau facute publice este inviolabilitatea corespondentei. Acest principiu este rezultatul unei indelungate istorii, in care nu au lipsit abuzurile, primitivismul, incalcarile repetate. Formulat simplu, prin art. 28 din Constitutie, secretul corespondentei are totusi un continut complex, plin de semnificatii si aspecte juridice.

Prin corespondenta textul constitutional intelege scrisori, telegrame, trimiteri postale de orice fel, altele decat scrisorile si telegramele, convorbirile telefonice si alte mijloace legale de comunicare. Formularea art. 28 incearca sa surprinda, si reuseste, gama larga de forme si mijloace prin care oamenii comunica intre ei.

Libertatea constiintei - ART. 29

Este posibilitatea persoanei fizice de a avea si de a-si exprima in particular sau in public o anumita conceptie despre lumea inconjuratoare, de a impartasi sau nu o credinta religioasa, de a apartine sau nu unui cult religios, de a indeplini sau nu ritualul cerut de acea credinta. Libertatea constiintei ca libertate fundamentala cetateneasca are un continut complex, ea incorporeaza mai multe aspecte, mai multe "libertati". Aceste aspecte sunt si trebuie analizate numai impreuna pentru ca exista si se pot concretiza numai impreuna si pentru ca ele configureaza din punct de vedere juridic un singur drept, o singura libertate.

Libertatea constiintei e o libertate esentiala, ea comanda existenta si cont altor libertati, precum libertatea cuvantului, libertatea presei, libertatea asocierii, pentru ca, in fond, aceste libertati sunt mijloace de exprimare a gandurilor, religiei, opiniilor.

Libertatea de exprimare - ART. 30

Constitutia defineste ce anume se poate exprima liber si prin ce forme si mijloace se poate realiza un asemenea lucru, in legatura cu primul aspect, pot fi exprimate liber, gandurile, opiniile, credintele si creatiile de orice fel. Aceasta formulare larga exprima atat domeniul reglementat cat si imposibilitatea nominalizarii prin Constitutie a tuturor creatiilor spirituale pe care mintea iscoditoare a omului le poate imagina si realiza, fantezia umana fiind nemasurata si imprevizibila. De aceea, prin formularea creatii de orice fel textul constitutional reuseste sa fie eficient si cuprinzator. Cat priveste formele si mijloacele de exprimare (cel de al doilea aspect) formularea constitutiei este de asemenea cuprinzatoare, acestea fiind: viu grai, scrisul, imaginile, sunetele, alte mijloace de comunicare in public. Constitutia Romaniei interzice cenzura de orice fel. Este o prevedere constitutionala decisiva pentru libera exprimare. De asemenea, este interzisa suprimarea publicatiilor. Libertatea de exprimare permite cetatenilor (de altfel oricui, in general) de a participa la viata politica, sociala si culturala, manifestandu-si public gandurile, opiniile, credintele etc.

Dreptul la informatie - ART. 31

Este un drept receptat de Constitutia Romania din marile instrumente juridice internationale in acest domeniu. El este un adevarat drept fundamental deoarece dezvoltarea materiala si spirituala a omului, exercitarea libertatilor prevazute prin Constitutie si mai ales a acelora prin care se exprima gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile de orice fel, implica si posibilitatea de a putea receptiona date si informatii privind viata sociala, politica, economica, stiintifica si culturala.

Dreptul la invatatura - ART. 32

Este o parte a dreptului la educatie, la care orice om are vocatie, precum si mijlocul principal de formare si perfectionare a fortei de munca. Dreptul la invatatura este un drept social-cultural prin continutul sau, prin semnificatiile sale juridice si prin numarul mare de subiecte de drept implicate in realizarea sa. In ce priveste continutul, se poate remarca nu numai multitudinea elementelor componente, ci si un specific juridic rezultand din imbinarea libertatii cu obligatia. Pentru ca dreptul la invatatura este, in acelasi timp si o indatorire, fapt ce explica obligativitatea unor forme de invatamant (primar, general etc.), acest continut mixt determina si specificul reglementarilor constitutionale si bineinteles legale. Apoi, dreptul la invatatura, ca drept fundamental trebuie astfel organizat incat sa asigure sanse juridice egale oamenilor, ceea ce implica folosirea cu prioritate a criteriului competentei profesionale si interzicerea discriminarilor sau privilegiilor. Exercitarea dreptului la invatatura trebuie sa aiba ca finalitate educarea persoanelor (omul, cetateanul) pentru ca sa devina, profesional si civic, capabila de a avea un rol util in societate. Prin dreptul la invatatura trebuie sa se urmareasca deplina dezvoltare a personalitatii umane si a simtului demnitatii sale, intarirea respectului pentru drepturile si libertatile publice, favorizarea intelegerii, tolerantei si prieteniei intre popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase, promovarea ideii de pace. Iata numai cateva temeiuri pe care se sprijina reglementarile constitutionale in acest domeniu, temeiuri ce rezulta din pactele si tratatele internationale in domeniu. Constitutia prin art. 32 stabileste formele organizatorice prin care se realizeaza dreptul la invatatura si anume: invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal, invatamantul profesional, invatamantul superior. Desigur Constitutia nu enumara toate formele de invatamant posibile, ci doar pe cele principale.

Dar, prin formularea "alte forme de instructie si perfectionare", permite crearea si existenta si a altor forme prin care dreptul la invatatura se va putea realiza. Organizarea si desfasurarea invatamantului trebuie sa se realizeze in limba oficiala a statului. Potrivit art. 13, in Romania limba oficiala este limba romana.

Accesul la cultura - ART. 33

Este un drept fundamental nou, introdus in urma revizuirii Constitutiei din 2003, adevarat complement al dreptului la invatatura exprimat in legea fundamentala si, impreuna cu aceasta, parte integranta a unui drept la educatie vazut intr-un sens mai larg, de posibilitate neingradita si nediscriminatorie de acces la informatia cu caracter educativ si cultural. Noua reglementare constitutionala pune accentul pe posibilitatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea, care nu trebuie sa fie ingradita de nimeni, nici de autoritatile publice, dar nici de alte persoane.

Dreptul la ocrotirea sanatatii - ART. 34

Este un drept fundamental cetatenesc receptat in Constitutia Romaniei, indeosebi din Pactul international relativ la drepturilor economice, sociale si culturale. Acest Pact in art. 9 nominalizeaza dreptul persoanei la securitate sociala, aici intrand si asigurarile sociale, iar in art. 12 nominalizeaza dreptul persoanei de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mentala. Textul constitutional raspunde exigentelor juridice si practice in domeniul ocrotirii sanatatii. Garantand dreptul la ocrotirea sanatatii, articolul 34 stabileste obligatii corelative clare si ferme in sarcina statului si anume de a lua masurile ce se impun pentru asigurarea igienei si sanatatii publice.

Dreptul la mediu sanatos - ART. 35

Constitutia precizeaza ca statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic, astfel aratand ca titularii acestui drept nu sunt doar cetatenii romani, ci orice subiecte individuale de drept. Pentru a realiza acest obiectiv statul este tinut sa instituie si sa asigure cadrul legislativ necesar pentru exercitarea deplina a dreptului.

Dreptul de vot - ART. 36

Este un drept fundamental inscris, de regula in categoria drepturilor electorale fundamentale, denumite si drepturi exclusiv politice, intrucat prin intermediul lor cetatenii participa in mod direct la guvernare.

Dreptul de a alege poate fi considerat un drept complex, care contine elemente constitutionale ( votul cu toate trasaturile sale) si elemente de nivelul legii, de natura reglementarilor constitutionale fiind doar votul ( sau dreptul la vot). In schimb se utilizeaza termenul de vot atunci cand cetatenii se pronunta pentru sau contra unei reguli sau hotarari, existand sinonimie intre votare si referendum.

In Romania, votul este universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Cetateanul roman poate participa la vot daca a implinit varsta de 18 ani cel mai tarziu pana in ziua alegerilor inclusiv, daca este in deplinatatea facultatilor mintale (Constitutia nu acorda drept de vot debililor ori alienatilor mintali pusi sub interdictie) si are aptitudinea morala de a vota ( Constitutia stabileste ca nu o au persoanele condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale).

Dreptul de a fi ales - ART. 37

Cel de-al doilea drept fundamental exclusiv politic , de traditie, respectiv dreptul de a fi ales, este reglementat in Constitutie la art.37. Fiind vorba de un drept prin care cetatenii pot participa la guvernare si el revine doar unei categorii precis delimitate de subiecte de drept. Din analiza dispozitiilor constitutionale rezulta ca un cetatean poate fi ales ca deputat, senator, sef de stat sau in alte organe reprezentative daca are drept de vot si daca indeplineste si celelalte conditii stabilite de constituant.

Dreptul de a fi ales in Parlamentul European - ART. 38

Drepturile electorale sunt prin excelenta drepturi cetatenesti fundamentale. In clasificarile date drepturilor fundamentale, drepturile electorale sunt grupate de regula intr-o categorie distincta numita drepturi exclusiv politice.

Libertatea intrunirilor - ART. 39

Este o libertate cu caracter social-politic care consta in posibilitatea oamenilor de a se intruni in reuniuni private sau publice pentru a-si exprima gandurile, opiniile, credintele. Prin continutul sau aceasta libertate se afla intr-o stransa corelatie cu libertatea constiintei, precum si cu libertatea de exprimare. Este si motivul pentru care in mod traditional si constant aceste libertati sunt clasificate in aceeasi categorie de drepturi, cele social-politice, denumite si libertati de opinie.

Dreptul de asociere - ART. 40

Este un drept fundamental social-politic, clasificat de regula in categoria libertatilor de opinie, alaturi de libertatea constiintei, libertatea de exprimare etc. cu care si prin care se explica in ce priveste continutul sau. Acest drept cuprinde posibilitatea cetatenilor romani de a se asocia, in mod liber, in partide sau formatiuni politice, in sindicate, patronate sau alte forme si tipuri de organizatii, ligii si uniuni, cu scopul de a participa la viata politica, stiintifica, sociala si culturala, pentru realizarea unei serii de interese legitime comune.

Munca si protectia sociala a muncii - ART. 41

Este un drept social-economic de traditie. Reglementat prin Constitutie in art. 41 dreptul la munca e un drept cu un continut juridic complex. Prin exprimarea dreptului la munca nu poate fi ingradit, reglementarea constitutionala pune in valoare conceptul stiintific de drept subiectiv la munca, precum si importanta acestui drept atat pentru om cat si pentru societate. Acest drept fundamental nu poate fi ingradit pentru ca, intr-o viziune stiintifica indeobste admisa, dreptul la munca este dreptul fiintei umane de a trai procurandu-si resursele necesare vietii prin munca sa. Intr-o asemenea viziune, dreptul la munca este un drept inerent fiintei umane, natural si imprescriptibil. Libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupatiei si libertatea alegerii locului de munca intra in continutul dreptului la munca.

Protectia sociala a muncii este de asemenea un domeniu complex si de majora importanta. Este exprimata aici corelatia stransa dintre dreptul la munca si asistenta sociala a muncii. Dreptul la protectia sociala pe care-1 au salariatii include aspecte clar formulate in textul constitutional si care vor forma obiectul legilor din acest domeniu.

Aceste componente alte dreptului la protectia sociala sunt: securitatea si igiena muncii; regimul de munca al femeilor si al tinerilor; salariul minim brut pe tara; repaosul saptamanal; concediul de odihna platit; prestarea muncii in conditii grele etc.

Egalitatea salarizarii femeilor si barbatilor pentru munca egala exprima, in domeniul muncii, egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii proclamata prin articolele 4 si 16 din Constitutie. Aceasta dispozitie constitutionala va trebui atent observata si desigur respectata fara abateri, atat in elaborarea normelor jur privind munca precum si in incheierea oricaror conventii (contracte) de munca, incalcarea acestei reguli constitutionale va constitui temeiul imbatabil al declararii nulitatii sau anularii (dupa caz) a oricaror acte privind salarizarea. Art. 41 garanteaza atat dreptul la negocieri colective in domeniul muncii si al protectiei sociale a muncii, cat si caracterul obligatoriu al conventiilor colective de munca.

Interzicerea muncii fortate - ART. 42

An explicat ca dreptul la munca implica libertatea alegerii profesiei precum si libertatea alegerii locului de munca si ca, din punct de vedere juridic, in sistemul juridic romanesc el nu este si o obligatie. Mai mult dreptul la munca este o expresie a libertatii si personalitatii umane in complexitatea dimensiunilor lor juridice. Asa vazute lucrurile, este firesc ca o persoana are dreptul la munca, dar nu poate fi obligat sa desfasoare o munca pe care nu si-a ales-o ( sau nu a acceptat-o liber) sau sa munceasca intr-un loc de munca pe care nu l-a ales sau acceptat liber.

Pactul international relativ la drepturile civile si politice, in contextul libertatilor individuale, arata ca nimeni nu va putea fi tinut in sclavie, in servitute si nu va putea fi constrans sa indeplineasca o munca fortata sau obligatorie ( art.8).

Dreptul la greva - ART. 43

Este prin natura sa atat un drept social-economic, cat si un drept social-politic.

Greva inseamna incetarea colectiva si voluntara a muncii de catre salariatii unei intreprinderi, compartiment, sector de munca, incetare prin care se urmareste obtinerea prin constrangere a modificarii conditiilor de munca si de viata.

Dreptul la greva se afla intr-o stransa corelatie cu alte drepturi si libertati precum libertatea intrunirilor, libertatea negocierilor colective, dr. de asociere si mai ales cu asocierea in sindicate. De altfel este usor de observat ca potrivit art. 9 din Constitutie, sindicatele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor, iar potrivit articolului 43 al. 1, greva are ca scop apararea intereselor profesionale, economice si sociale. Exercitarea dreptului la greva intervine atunci cand celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de munca au esuat, fiind astfel solutia ultima, extrema prin care patronatul (administratia) trebuie convins sa satisfaca revendicarile salariatilor.

Dreptul de proprietate privata - ART. 44

Este un drept fundamental de veche traditie in catalogul drepturilor si libertatilor fundamentale, garantat fiecarui cetatean. Constitutia Romaniei garanteaza in art. 44 dreptul de proprietate privata, precum si creantele asupra statului, ocrotind in mod egal proprietatea privata, indiferent de proprietar. Exprimand realitatea in sensul careia nu exista drepturi absolute, Constitutia da legii posibilitatea de a stabili continutul si limitele dreptului reglementat prin art. 44.

Libertatea economica - ART. 45

In legislatia noastra fundamentala libertatea economica a fost introdusa abia ca urmare a revizuirii constitutionale din 2003, desi despre dezideratul unei economii de piata se facea vorbire si anterior modificarii Constitutiei, in art.134 (vechea numerotare). A fost astfel consacrata la nivel constitutional nu doar libertatea de asociere (art. 40), ca expresie particulara a libertatii constiintei (art. 29), ci si libera exercitare a unor activitati lucrative, prin care se urmareste obtinerea sau impartirea de beneficii. Art. 54 din Constitutie reglementeaza acest drept ca pe o libertate din prima generatie, precizand ca dreptul oricarei persoane de a desfasura o activitate economica este liber, statul garantand doar accesul neingradit la libera initiativa, precum si exercitarea acestuia.

Dreptul la mostenire - ART. 46

In mod firesc dreptul de proprietate presupune si dreptul de mostenire, dreptul in temeiul caruia o persoana poate dobandi pe cale succesorala, in conditiile legii, orice bun. Acest drept este reglementat prin art. 46 din Constitutie care stabileste ca "Dreptul la mostenire e garantat".

Nivelul de trai - ART. 47

Prin continutul sau dreptul la un nivel de trai decent este un drept complex care include indeosebi: drepturile la conditii rezonabile de existenta si la ameliorarea lor continua; dreptul la hrana, imbracaminte si locuinta satisfacatoare. Desigur, traiul decent se realizeaza prioritar prin munca cetateanului si a familiei sale, dar statul trebuie sa contribuie decisiv la ameliorarea conditiilor de viata pentru a se realiza standardele civilizatiei. De aceea Constitutia obliga statul la luarea masurilor de dezvoltare economica si de protectie si asistenta sociala corespunzatoare.

Familia - ART.48

Un alt drept fundamental al fiintei umane este de a se casatori si de a-si intemeia o familie. De altfel, asa cum arata chiar Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale (art.10) familia este elementul natural si fundamental al societatii. Art. 48 al Constitutiei exprima aceasta realitate prin garantarea libertatii casatoriei liber consimtite. Dreptul la casatorie revine barbatului si femeii incepand de la varsta nubila.

Protectia copiilor si a tinerilor - ART.49

Pentru aceste categorii de persoane Constitutia garanteaza un regim special de protectie si de asistenta. Potrivit art. 41 tinerii au dreptul la masuri speciale de protectie sociala a muncii. Aliniatul 4 din art. 49 din Constitutie stabileste interdictia angajarii ca salariati a tinerilor sub varsta de 15 ani. Aceasta interdictie valorifica in planul legislatiei interne o regula internationala in sensul careia varsta minima de angajare intr-o functie salarizata sau intr-o munca nu trebuie sa fie inferioara varstei pana la care scolarizarea este obligatorie si nici intr-un caz sub 15 ani.

In primul rand sunt nominalizate masurile mai importante si certe, domenii in care obligatiile statului sunt clar concretizate, in acest sens se stabileste obligatia statului de a acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Caracterul deschis al prevederilor constitutionale spre dinamica vietii si exigentelor acesteia dar si a posibilitatilor, mai ales materiale ale statului, este exprimat prin posibilitatea acordata legii de a stabili si alte forme de protectie sociala, in al doilea rand, textul constitutional interzice actiunile care ar contraveni acestui drept, in acest sens se interzice exploatarea minorilor.

Protectia persoanelor cu handicap - ART. 50

Este un drept fundamental aparte, prev. in art. 50 din Constitutie. Acest drept priveste o categorie de oameni care fiind defavorizati de soarta trebuie sprijiniti spre a se bucura de conditia umana. De aceea Constitutia obliga statul la o politica nationala care sa asigure protectia persoanelor cu handicap in toate domeniile vietii si, desigur, egalitatea sanselor.

Dreptul de petitionare - ART.51

Este un drept cetatenesc de traditie in sistemul juridic romanesc. Exercitarea dreptului de petitionare este o modalitate eficienta de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate. Acest drept este incadrat in clasificarile de drepturi in categoria drepturilor garantii, el fiind si o garantie juridica generala pentru celelalte drepturi si libertati. In conditiile art. 51 din Constitutie, dreptul de petitionare poate fi exercitat fie individual, de catre cetatean, fie de catre un grup de cetateni, fie de catre organizatii legal constituite. Petitiile adresate autoritatilor publice si care, deci, se bucura de regimul jur stabilit prin art. 51 din Constitutie, se fac numai in numele petitionarilor sau in situatia de la alin. 2, in numele colectivelor pe care organizatiile petitionare le reprezinta. De aici rezulta ca orice petitie trebuie semnata si deci, trebuie sa contina datele de identificare a petitionarului. Prin formularea sa clara, textul constitutional nu priveste si deci, nici nu protejeaza juridic petitiile anonime. Acesta da dispozitiei constitutionale si un evident caracter moral. Scutirea de taxa pentru exercitarea drepturilor de petitionare este o regula constitutionala care asigura acestor drepturi posibilitatea realizarii sale depline.

Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica - ART. 52

Este un dreptul fundamental, incadrat traditional in marea categorie a drepturilor garantii, alaturi de dreptul de petitionare, cu care, de altfel, se afla intr-o stransa corelatie Art. 52 din Constitutie e temeiul constitutional al raspunderii autoritatilor publice pentru vatamarile produse cetatenilor prin incalcarea sau nesocotirea drepturilor si libertatilor acestora. Aceasta inseamna ca toate celelalte dispozitiilor legale isi au suportul juridic in art. 52 din Constitutia cu care trebuie corelate.

Raspunderea autoritatilor publice, potrivit art. 52 intervine in situatia clar definita si anume: cand emit un act administrativ prin care vatama o persoana, cand nu solutioneaza in termenul legal o cerere a unei persoane, cand prin erori judiciare savarsite in procese se produc prejudicii. Art. 52 din Constitutie nominalizeaza si pretentiile pe care le poate formula cetateanul, acestea fiind reglementate si in legea 554/2004 a contenciosului administrativ , respectiv :

a)           recunoasterea dreptului pretins;

b)           anularea actului;

c)           repararea pagubei.

Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati - ART. 53

Este un drept fundamental, incadrat traditional in marea categorie a drepturilor garantii, alaturi de dreptul de petitionare, cu care, de altfel, se afla intr-o stransa corelatie. Art.52 din Constitutie este temeiul constitutional al raspunderii autoritatilor publice pentru vatamarile produse cetatenilor prin incalcarea sau nesocotirea drepturilor, libertatilor si dupa revizuirea Constitutiei din 2003, realizata in acest caz pentru corelarea cu art.21 si a intereselor legitime ale acestora. De aici rezulta ca toate celelalte dispozitii legale isi au suportul juridic in art.52 din Constitutie, cu care trebuie corelate.

5.2 Indatoririle fundamentale

Fidelitatea fata de tara - ART. 54

Aceasta indatorire, prev. prin art. 54 din Constitutie, e urmarea fireasca a cetateniei. Ea are drept urmare oblig celor carora le sunt incredintate functii publice precum si a militarilor de a indeplini ac. functii cu credinta si de a depune juramantul cerut de lege.

Apararea tarii - ART. 55

Indatorire de aparare a patriei, prev. prin art. 55 din Constitutie, impune cetatenilor sa fie intotdeauna pregatiti pentru a da riposta cuvenita atat in cazul unei agresiuni armate, cat si in cazul altor actiuni indreptate impotriva tarii. Aceste indatoririi apartine tuturor cetatenilor romani, barbati si femei, fara deosebire de origine nationala, religie, ocupatie si pregatire profesionala.

Contributii financiare - ART. 56

Sunt acele indatoriri ale cetatenilor de a contribui, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice. E o indatorire fireasca, mai ales daca tinem seama de numeroasele prestatii, in special cu caracter social, pe care acelasi stat este obligat sa le realizeze in beneficiul cetatenilor sai. De precizat si faptul ca obligatiile se refera la orice fel de cheltuieli publice si nu doar la cele legate de constituirea veniturilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurarilor sociale de stat.

Sectiunea 6: Autoritatile publice

6.1 Parlamentul

Organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.

Parlamentul poate angaja raspunderea Presedintelui Romaniei, chiar daca acesta se bucura de o legitimitate similara Parlamentului, fiind ales ca si parlamentul prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Primordialitatea celor doua Camere ale Parlamentului, Camera Deputatilor si Senatul, confera regimului politic constitutional caracterul sau de regim parlamentar, chiar daca urmare a alegrii Presedintelui de catre corpul electoral, acesta are din punct de vedere si un caracter mixt. De asemenea, cum e firesc intr-un asemenea regim politic, Guvernul raspunde politic fata de Parlament, care il poate demite prin adoptarea unei motiuni de cenzura.

Organizarea Parlamentului.

Camerele Parlamentului, precum si Parlamentul in intregul sau sunt organisme colegiale, cu o compozitie numeroasa, care lucreaza si decid numai in plenul lor, in sesiuni. Pentru ca munca parlamentarilor sa se desfasoare in bune conditii, pentru ca proiectele de legi, de decizii, de hotarari, sa fie pregatite, se organizeaza si formatiuni restranse de lucru, care sunt partiale si inchise. Astfel, s-a realizat o organizare interna a deputatilor sau senatorilor, organizare cuprinzand birouri, comitete, comisii, grupuri.

Aceste structuri interne, de lucru, sunt organisme si isi desfasoara activitatea potrivit regulilor fiecarei camere. Ele sunt alese, numite, formate de catre fiecare camera, fara amestecul executivului (Guvern).

Grupurile Parlamentare

Sunt forme organizatorice facultative constituite in Parlament dupa afinitati politice. Nu exista o lege principala intre grupurile parlamentare si partidele politice reprezentate in Parlament:

- apartenenta unui parlamentar la un partid politic nu conduce obligatoriu la apartenenta la un grup parlamentar, asa cum excluderea unui parlamentar din partid nu antreneaza si excluderea lui din grupul parlamentar sau din Parlament;

- apartenenta la un grup parlamentar creeaza insa unele avantaje membrilor acestuia: grupurile sunt cele care propun membrii componenti ai comisiilor parlamentare grupurile sunt cele care pot adresa interpelari in Camera Deputatilor etc.

Birourile Parlamentare

Sunt organele interne de conducere ale celor doua Camere (numai cand cele 2 Camere lucreaza in sedinta comuna conducerea e asigurata de catre un comitet parlamentar).

Conducerea fiecarei Camere in parte e asigurata de catre un birou numit si birou permanent, desi numai presedintele acestui birou (care este si presedintele camerei respective) este ales pe toata durata mandatului; restul membrilor biroului sunt alesi numai pe durata unei sesiuni (dar pot fi realesi).

Birourile sunt formate din: presedinte, 4 vicepresedinti (care asigura prin rotatie conducerea Camerei in absenta presedintelui), 2 secretari (pregatesc lucrarile sedintelor), 2 chestori (casierii Camerei si asigura politia sedintelor).

Biroul permanent se constituie dupa regula proportionalitatii, trebuind sa reflecte configuratia politica a Camerei. Numai presedintele se alege prin vot secret.

Comisiile Permanente

Sunt alese pe toata durata mandatului, sunt comisii specializate care, de regula, corespund cu configuratia Guvernului (cate 14 comisii permanente pentru fiecare Camera).

Rolul comisiilor permanente este:

- sa studieze proiectele de legi dispuse la Camera;

- sa avizeze aceste proiecte;

- sa redacteze unele proiecte de legi;

- sa controleze Guvernul.

Comisiile Temporare (Ad-Hoc) - se aleg pentru orice problema sau domeniu care trebuie anchetat sau perfectionat. De regula insa, astfel de comisii se aleg in scop de ancheta, iar existenta lor inceteaza cand si-au indeplinit misiunea.

Originea comisiilor parlamentare este britanica, dar cea mai mare raspandire si cel mai mare prestigiu le au in Congresul american.

In Parlamentul roman se pot infiinta:

- comisii speciale (select commitees) - sunt desemnate pentru a examina o problema aparte si pentru a face recomandari Camerei in acest sens;

- comisii comune (se compun din membrii ai celor 2 Camere atunci cand exista un scop comun de importanta majora, de exemplu, comisia de elaborare a legii pentru revizuirea Constitutiei);

- comisiile de ancheta - sunt comisii specializate care au unele competente de natura judiciara, pot cita martori, pot solicita experti sau elaborarea de expertize.

Alte tipuri de comisii:

Comisia intregii Camere - este formata din toti membrii Camerei; este convocata rar si de regula pentru probleme deosebite (de natura constitutionala sau fiscala).

Comisiile fara specialitate (standing commitees) - sunt comisii constituite si mentinute in stare latenta si carora, de obicei, li se incredinteaza examinarea unor proiecte de legi.

Comisiile de mediere

- medierea apare atunci cand intre textele aceleiasi legi adoptate de cele doua Camere apar diferente de exprimare.

Functionarea Parlamentului. Mandatul Parlamentului

In Romania, mandatul parlamentul este de 4 ani si incepe la data cand au avut loc alegerile. Mandatul se incheie la termen (dar poate fi prelungit in caz de razboi sau catastrofa prin lege organica) dar se poate incheia si mai devreme de termen in caz de dizolvare a parlamentului de catre seful statului sau in caz de autodizolvare.

Parlamentul nu poate fi dizolvat de presedinte in ultimele 6 luni ale mandatului acestuia, in stare de urgenta, de asediu sau razboi.

Alegerile parlamentare au loc in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului vechiului parlament sau de la dizolvarea acestuia. Parlamentul nou ales se intruneste in cel mult 20 de zile de la data scrutinului, la convocarea Presedintelui Romaniei. Pana la prima sedinta, mandatul vechilor Camere se prelungeste, dar cu imputerniciri reduse.

Sesiune Parlamentara - este forma principala de lucru a Parlamentului. Exista doua categorii de sesiuni:

- sesiuni ordinare - sesiunile in care Camera este obligata sa se intruneasca; sunt doua sesiuni ordinare: februarie - 30 iunie si septembrie - 31 decembrie;

- sesiuni extraordinare - se organizeaza in afara sesiunii ordinare, atunci cand este nevoie la convocarea presedintilor celor doua Camere, a unei treimi din numarul de senatori sau deputati sau chiar la convocarea Presedintelui Romaniei.

Parlamentul se convoaca de drept in 24 de ore atunci cand se declanseaza agresiune armata impotriva Romaniei sau in 48 de ore, atunci cand s-a instituit starea de asediu ori starea de urgenta.

Camerele parlamentare isi desfasoara activitatea periodic, principala forma de lucru fiind sesiunea (ordinara sau extraordinara).

Sedintele Parlamentului - sunt intalniri de lucru ale membrilor celor doua Camere. Camerele lucreaza in sedinte separate si uneori in sedinte comune;

- sedintele sunt publice, daca nu se hotaraste altfel;

- sedintele se tin la sediu, 4 zile pe saptamana (luni-joi), vinerea fiind zi de lucru in teritoriu;

- sedintele sunt conduse de presedintele Camerei sau de catre vicepresedinti prin rotatie;

- primele sedinte sunt conduse de catre decanii de varsta;

- la sedintele Parlamentului pot participa: membrii Guvernului (oricand), diplomatii, presa, cetateni autorizati;

- prezenta la sedinte este obligatorie; lucrarile sunt valabile daca se intruneste cvorumul (adica nr. minimum necesar de prezenta) si care pentru fiecare Camera inseamna jumatate + 1 din nr. total de membrii (Senatul are 137 de membrii).

- inscrierile la cuvant sunt aprobate de birou si inscrise in ordinea de zi; nu se admite dialogul caci se vorbeste numai de la tribuna;

- dezbaterile se inregistreaza, se stenografiaza si se publica in M. Of., cu exceptia celor secrete;

- ordinea de zi este propusa de biroul permanent si aprobata prin vot de Camera;

- opozitiei i se da posibilitatea sa se exprime.

Sisteme de vot in Parlament - camerele parlamemtare hotarasc prin vot deschis sau secret, stabilind pentru fiecare problema in parte si felul votului.

Votarea deschisa se exprima prin ridicarea de maini, apel nominal, ridicare in picioare sau vot electronic.

Votarea problemelor prin apel nominal se face in modul urmator:

- presedintele explica obiectivul votarii si sensul cuvintelor pentru si contra;

- unul dintre secretari da citire numelui si prenumelui deputatilor;

- fiecare deputat/senator raspunde pro sau contra.

Dupa terminarea apelului se repeta numele si prenumele deputatilor, respectiv al senatorilor care nu au raspuns.

Votul secret se exprima prin buletine, prin bile sau electronic. Regulamentele de functionare stabilesc ca fiind obligatorii votul cu buletine atunci cand sunt alese persoane in functii, iar votul prin bile in cazul votarii legilor sau a unor hotarari.

Proiectul sau propunerea de revizuire a Constitutiei trebuie adoptate de Camera Deputatilor si Senat cu o majoritate de cel putin 2/3 din numarul membrilor fiecarei camere. Daca prin procesul de mediere nu se ajunge la un acord, cele doua camere, in sedinta somuna, hotarasc cu votul a cel putin 3/4 din nr deputatilor si senatorilor. (art. 151). Tot cu votul a cel putin 2/3 din numarul deputatilor si senatorilor, camerele Parlamentului, in sedinta comuna, hotarasc punerea sub acuzare a presedintelui Rom pentru inalta tradare art. 96 alin.1.

Legile organice si regulamentele camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere (art. 76 alin. 1). La fel se cere si pt suspendarea din functie a Presedintului Romaniei (art. 95 alin. 1), pentru investitura Guvernului (art. 103 alin. 3), pentru adoptarea motiunii de cenzura (art. 113 alin. 1).

Alegerea Camerelor

Principiul alegerii parlamentarilor de catre corpul electoral prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat este de esenta democratiei reprezentative incepand inca din secolul XX.

Mandatul parlamentarilor ce alcatuiesc Camerele Parlamentului este de 4 ani. Potrivit legii de revizuire din 2003, termenul la care mandatul parlamentarilor ar exprima se prelungeste de drept pe perioada starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta. Alegerile generale pot avea loc in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului parlamentarilor sau de la dizolvarea Parlamentului. De la data alegerilor, in termen de cel mult 20 zile, parlamentarii sunt intruniti de Presedintele Romaniei in cadrul noului Parlament. Pe aceasta perioada mandatul se prelungeste de drept pana la intrunirea legala a Camerelor Parlamentului potrivit art. 70 al. 1, adica pana la validarea mandatului fiecarui parlamentar, asigurandu-se astfel continuitatea vietii statale la nivelul functiei de parlamentar si a Camerelor Parlamentului, intrucat pana la validare parlamentarii nu intra in deplinatatea executarii mandatului, pe durata respectiva ei nu pot revizui Constitutia si nu pot adopta, modifica sau abroga legi organice.

Organizarea interna

Principiul autonomiei parlamentare - este de esenta parlamentarismului. El presupune autonomia regulamentara, autonomia financiara si autonomia institutionala.

Sesiuni

Sesiunea - este perioada in care Camerele Parlamentului se pot intruni in sedinte pentru a-si exercita competenta si de a adopta legi sau alte acte de competenta lor. Sesiunile pot fi ordinare in perioada februarie si sfarsitul lunii iunie si respectiv septembrie si finele lunii decembrie, precum si extraordinare la cererea Presedintelui Romaniei a biroului permanent al fiecarei Camere sau a unei treimi din parlamentarii fiecarei Camere.

In temeiul autonomiei parlamentare, convocarea Camerelor in sesiune ordinara sau extraordinara se face de presedintii acestora.

Caracterul public al sedintelor

Transparenta implica si publicitatea. De aceea in conditiile prevazute de regulamentele parlamentare, participarea publicului, reprezentantilor mass-media, ambasadori, invitati, cetateni - este libera.

Actele juridice si cvorumul legal

Sunt 2 norme instituite prin acest articol: prima priveste atributiile Camerelor Parlamentului de a adopta legi, hotarari si motiuni, iar a doua priveste cvorumul necesar pentru adoptarea acestora, care este prezenta majoritatii membrilor.

Statutul deputatilor si al senatorilor

Mandatul reprezentativ

Principiul mandatului reprezentativ este specific democratiei parlamentare. De aceea parlamentarii sunt in serviciul poporului, ceea ce implica nulitatea mandatului imperativ, adica in care reprezentantul este obligat sa aduca la indeplinire intocmai vointele celor reprezentati.

Mandatul deputatilor si al senatorilor

Validarea alegerilor consta in verificarea regularitatii scrutinului. Ea se face de Camerele Parlamentului. De aceea este o conditie a legitimitatii lucrarilor fiecarei Camere. Prin legea de revizuire din 2003, obligatia depunerii juramantului a devenit o conditie pentru exercitarea mandatului dupa validare. Juramantul este individual si continutul sau se stabileste prin lege organica.

Incompatibilitati

Incompatibilitatea - este interdictia cumulului de functiei de parlamentar cu o alta functie publica. Constitutia stabileste doua incompatibilitati : cumulul calitatii de deputat si senator, precum si cumulul acestei calitati cu exercitarea oricarei functii de autoritate, adica a carei indeplinire presupune putere de stat, fiind o demnitate sau o functie publica. Potrivit principiilor regimului parlamentar sunt exceptati membrii Guvernului, intrucat acestia sunt investiti de insusi Parlament. Celelalte incompatibilitati se stabilesc de legea organica.

Imunitatea parlamentara

Imunitatea este de doua feluri , anume lipsa de raspundere juridica - penala, civila, contraventionala etc. - cu caracter permanent, pentru voturile sau opiniile politice ale parlamentarilor si posibilitatea parlamentarului de a nu fi retinut arestat sau perchezitionat fara incuviintarea Camerei din care face parte.

6.2 Legiferarea. Categorii de legi

Articolul 73 stabileste clasificarea legilor in sistemul constitutional roman, astfel:

- legi constitutionale - cele de revizuire a Constitutiei;

- legi organice - cele prevazute la al.3;

- legi ordinare - sunt celelalte legi care nu au caracter constitutional sau organic.

Initiativa legislativa

Presupune dreptul unor subiecte de drept calificate de a sesiza una din Camerele Parlamentului si obligatia Camerei respective de a se pronunta asupra acestei sesizari, adoptand-o sau respingand-o. Initiativa apartine Guvernului, fiecarui deputat sau senator (ceea ce nu exclude posibilitatea ca ei sa o formuleze colectiv) sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot, care trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare, inclusiv in mun. Bucuresti, sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi ale sustinatorilor. Cele aratate nu privesc initiativa pentru revizuirea Constitutiei.

In ce priveste initiativa cetateneasca - aceasta nu poate avea ca obiect probleme fiscale, amnistia, gratierea, avand in vedere importanta lor interna si legea de obiectivitatea pe care o genereaza, precum si probleme externe.

Sesizarea Camerelor

In temeiul art.75 din Constitutia Romaniei, republicata, Camera Deputatilor se pronunta in calitate de prima Camera (Camera de reflectie) sesizata asupra proiectelor de legi si propunerilor legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internationale si a masurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestora, precum si asupra anumitor proiecte de legi organice, enumerate expres si limitativ de Constitutie.

Camera Deputatilor ca prima Camera sesizata se pronunta in termen de 45 de zile; pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita termenul este de 60 de zile, iar pentru legile de aprobare a ordonantelor de urgenta de 30 de zile. In cazul depasirii acestor termene se considera ca proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate si se trimit Senatului in vederea dezbaterii si adoptarii.

Pentru proiectele de legi si propunerile legislative de nivelul legilor ordinare, altele decat cele care privesc tratatele, acordurile internationale si masurile legislative ce rezulta din aplicarea acestora, precum si pentru proiectele de legi organice, altele decat cele prevazute de art.75 alin.1 din Constitutie, Camera Deputatilor se pronunta in calitate de Camera decizionala.

Proiectele de legi sau propunerile legislative se supun dezbaterii Camerei Deputatilor cu avizul Consiliului Legislativ. Dupa primirea si inregistrarea acestora, Biroul permanent al Camerei le distribuie parlamentarilor si le trimite comisiilor permanente pentru examinarea in fond sau pentru avizare.

Dupa primirea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative, deputatii, grupurile parlamentare si Guvernul pot face amendamente motivate in scris la proiectele sau propunerile legislative respective, potrivit regulamentului Camerei, iar acestea se supun examinarii comisiilor competente.

Comisia permanenta sesizata in fond intocmeste un raport care va propune adoptarea, cu modificari sau respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative examinate si va cuprinde amendamentele admise si amendamentele respinse.

Raportul se refera si la avizele celorlalte comisii, avizul Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Guvernului, precum si la alte avize, daca este cazul.

Raportul intocmit de comisia sesizata in fond se difuzeaza de catre Biroul permanent membrilor Camerei si Guvernului.

Proiectele de lege si propunerile legislative, pentru care s-a intocmit un raport din partea comisiei sesizate in fond, se inscriu pe ordinea de zi a Camerei.

Dupa aprobarea ordinii de zi de catre Camera, proiectele de lege si propunerile legislative se supun dezbaterii si adoptarii, in succesiunea in care ele au fost inscrise in ordinea de zi.

Derularea procedurii legislative in plenul Camerei comporta o dezbatere generala asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative si o dezbatere pe articole daca in raportul comisiei sesizate in fond exista amendamente admise sau respinse.

Dezbaterea generala este precedata de prezentarea de catre initiator a motivelor care au condus la promovarea initiativei legislative. Interventia initiatorului este urmata de prezentarea raportului comisiei permanente sesizate in fond. Raportul este prezentat de presedintele comisiei sau de un raportor desemnat de aceasta. Dupa prezentarea raportului, presedintele de sedinta da cuvantul deputatilor, in ordinea inscrierii lor la cuvant. Initiatorul proiectului sau al propunerii legislative, presedintele comisiei sesizate in fond sau raportorul acesteia au dreptul sa ia cuvantul inainte de inchiderea dezbaterii generale.

In faza dezbaterilor generale, nu pot fi propuse amendamente. Daca in raportul comisiei se propune respingerea initiativei legislative, dupa incheierea dezbaterii generale presedintele de sedinta supune votului Camerei initiativa, sau votul poate fi dat si intr-o sedinta speciala de vot.

Daca in raportul comisiei sesizate in fond exista amendamente admise sau respinse, Camera trece la dezbaterea pe articole a initiativei legislative.

La discutarea articolelor pot lua cuvantul: deputatii, reprezentantul Guvernului sau al initiatorului si raportorul comisiei sesizate in fond. In luarile de cuvant, pot fi facute doar amendamente ce privesc probleme de corelare tehnico-legislativa, gramaticale sau lingvistice.

Discutarea articolelor incepe cu amendamentele depuse la comisii, admise si respinse. In cazul in care amendamentele au consecinte importante asupra proiectului de lege sau propunerii legislative, presedintele de sedinta poate hotari trimiterea textelor in discutie comisiilor sesizate in fond. Initiatorul amendamentului si reprezentantul Guvernului au dreptul sa fie ascultati in cadrul comisiei.

Camera se pronunta prin vot distinct asupra fiecarui amendament, cu votul majoritatii deputatilor prezenti. Daca exista cvorum legal, proiectul de lege sau propunerea legislativa in ansamblu se supune Camerei spre adoptare in forma rezultata din dezbaterea pe articole. Proiectele sau propunerile de revizuire a Constitutiei se adopta cu majoritate de cel putin 2/3 din numarul membrilor fiecarei Camere. Legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere. Legile ordinare se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

Proiectele de legi si propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputatilor ca prima Camera sesizata se semneaza de presedintele acesteia.

Proiectele de legi si propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputatilor ca prima Camera sesizata se inainteaza Senatului, in calitate de Camera decizionala, cu mentionarea prevederilor care tin de competenta decizionala a Camerei Deputatilor, daca este cazul. Guvernul va fi instiintat despre aceasta.

Legea adoptata de Camera Deputatilor cu privire la care Senatul s-a pronuntat ca prima Camera sesizata ori, dupa caz, in calitate de Camera decizionala pentru unele prevederi, semnata de presedintele Camerei Deputatilor si de presedintele Senatului, se comunica, cu 5 zile inainte de a fi trimisa spre promulgare, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si Avocatului Poporului si se depune la secretarul general al Camerei Deputatilor si la secretarul general al Senatului, in vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale. Daca legea este adoptata in procedura de urgenta, termenul este de doua zile.

Dupa implinirea termenelor de mai sus legea se trimite, sub semnatura presedintelui Camerei Deputatilor, Presedintelui Romaniei in vederea promulgarii.

Adoptarea legilor si a hotararilor

Legile organice si hotararile se adopta, la votul final, cu majoritatea absoluta a parlamentarilor Camerei. Legile ordinare si alte hotarari de cat cele de mai sus se adopta tot la votul final, cu majoritatea relativa. Din alt punct de vedere, fiecare camera a Parlamentului poate adopta un proiect de lege sau o propunere legislativa in procedura de urgenta.

Promulgarea legii

Constituie ultima faza a procedurii legislative. Ea este un atribut al Presedintelui Romaniei si se realizeaza prin emiterea unui decret prezidential in temeiul caruia legea urmeaza sa fie numerotata si publicata. Presedintele Romaniei trebuie sa asigure promulgarea legii in cel mai mult 20 de zile de la data primirii.

Inainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii. Reexaminarea legii de catre Camera Deputatilor, va avea loc in cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectueaza mai intai de Camera Deputatilor daca aceasta a fost prima Camera sesizata.

Cererea Presedintelui Romaniei privind reexaminarea unei legi va fi examinata de comisia permanenta sesizata in fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativa; aceasta va intocmi un raport in care va face propuneri cu privire la obiectiile formulate in cererea de reexaminare.

Raportul comisiei impreuna cu cererea de reexaminare se supun dezbaterii Camerei Deputatilor dupa regulile procedurii legislative. Promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.

Intrarea in vigoare a legii

Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Prin legea de revizuire a Constitutiei nr.429/2003, s-a prevazut un termen de 3 zile de la publicarea pentru intrarea sa in vigoare, daca in textul ei nu s-a prevazut o alta data.

Consiliul Legislativ

Rolul acestei institutii in coordonarea, sistematizarea si unificarea legislatiei, precum si in asigurarea respectarii regulilor de tehnica legislativa, prevazute de altfel printr-o lege speciala, este indisolubil legat de intarirea statului de drept si mai ales de realizarea predictibilitatii legii.

Consiliul Legislativ a existat ca institutie autonoma si in Constitutia din 1923, iar in cadrul actualei Constitutii el isi defineste functionalitatea nu numai pentru proiectele de lege si propunerile legislative cu care Camerele Parlamentului sunt sesizate - ceea ce justifica pozitia sa constitutionala de organ de specialitate al Parlamentului - dar si pentru hotararile cu caracter normativ si ordonantele Guvernului.

In ambele ipostaze, actul emis este un aviz a carui influenta insa are un rol deosebit, desi raspunderea in sensul politic al termenului, dar si juridic in ce priveste hotararile Guvernului apartine autoritatii legiuitoare, respectiv, emitente a reglementarii.

6.3 Presedintele Romaniei

Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii. El vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

In Romania presedintele este ales printr-un sistem - sufragiu - universal majoritar uninominal cu doua tururi (sistemul de alegere al presedintelui Romaniei este copiat dupa cel francez).

Durata mandatului este de 5 ani, un presedinte poate efectua maximul doua mandate care pot fi succesive.

Interimatul functiei prezidentiale este asigurata in ordine de presedintele Senatului si de presedintele Camerei Deputatilor.

Mandatul presedintelui incepe odata cu depunerea juramantului in fata Parlamentului si poate fi prelungit in caz de catastrofa naturala sau razboi, prin lege organica. Se poate incheia inainte de termen in caz de deces, demisie, incompatibilitate, ramanere definitiva a unei condamnari penale pentru inalta tradare.

Functia de presedinte e incompatibila cu oricare alta functie publica si privata. Pe durata mandatului presedintele nu poate fi membru al vreunui partid politic-numai functii onorifice poate avea.

Rolul Presedintelui

Ca sef al statului si al puterii executive, rolul acestuia rezulta din indeplinirea urmatoarelor functii:

a) de reprezentare a statului si a parlamentului care in plus, reprezinta si corpul electoral - fiind ales prin vot universal, direct, secret si liber exprimat;

b) e garantul independentei si suveranitatii tarii ;

c) vegheaza la respectarea Constitutiei Romaniei ;

d) reprezinta Romania in relatiile internationale ;

e) e mediator intre cele 3 puteri ale statului, precum intre stat si societatea civila.

Alegerea Presedintelui

Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale. In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numara de voturi.

Validarea mandatului si depunerea juramantului

Validarea mandatului de catre Curtea Constitutionala are o semnificatie deosebita: confirmarea alegerii Presedintelui Romaniei de catre o autoritate jurisdictionala, nu politica.

Dupa validare, Presedintele Romaniei depune juramantul prevazut de Constitutie, in fata Camerelor Parlamentului reunite in sedinta comuna, data de la care incepe exercitiul functiei prezidentiale.

Durata mandatului

Mandatul Presedintelui Romaniei este de cinci ani si se exercita de la data depunerii juramantului. Presedintele Romaniei isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de Presedintele nou ales. Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.

Incompatibilitati si imunitati

Prevederile acestui articol cuprind doua incompatibilitati specifice Presedintelui Romaniei si doua masuri de protectie a mandatului prezidential.

Incompatibilitatile privesc calitatea de membru al unui partid politic si orice forma de raspundere juridica, cu exceptia demiterii de catre corpul electoral, potrivit art. 95 al.3, sau de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit art. 96 al.4, precum si imunitatea parlamentara, astfel cum a fost modificata prin legea 429/2003 de revizuire a Constitutiei.

Numirea Guvernului

Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament. In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Consultarea Guvernului

Consultarea are ca scop informarea reciproca si o mai temeinica pregatire a deciziei. De aceea, in practica activitatii sale de sef al statului, folosirea de catre Presedintele Romaniei a acestei metode in caz de urgenta sau pentru solutionarea unor probleme deosebit de importante este fireasca.

Participarea la sedintele Guvernului

Intrucat a numit Guvernul, Presedintele Romaniei poate participa la sedintele acestuia, fie din proprie initiativa, fie la cererea primului-ministru.

In prima situatie este necesar ca obiectul sedintei de Guvern sa il formeze probleme de interes national din domeniul politicii externe, al apararii sau al ordinii publice. In a doua situatie, participarea Presedintelui Romaniei are loc numai daca accepta. In ambele situatii sedinta Guvernului este prezidata de Presedintele Romaniei, dar fara drept de vot, deoarece in caz contrar ar raspunde solidar cu membrii Guvernului pentru hotararile si masurile aprobate ceea ce este inadmisibil.

Mesaje

Prin mesaj Presedintele Romanie aduce la cunostinta Parlamentului problemele politice de importanta deosebita al natiunii. Intrucat el nu raspunde politic fata de Parlament, eventualele dezbateri nu au loc in prezenta sa si de regula mesajul este rostit in numele Presedintelui Romaniei de o alta personalitate pe care a desemnat-o in acest scop.

Dizolvarea Parlamentului

Are ca efect incetarea mandatului parlamentarilor si a activitatii celor doua Camere ale Parlamentului ca urmare declarandu-se campania electorala. Potrivit normei constitutionale la care ne referim dizolvarea Parlamentului presupune parcurgerea unor etape obligatorii:

- o criza guvernamentala caracterizata prin refuzul acordarii votului de incredere pentru formarea unui nou Guvern timp de 60 de zile de la prima solicitare si dupa respingerea a doua asemenea solicitari;

- consultarea de catre Presedintele Romaniei a presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare.

Dispozitia constitutionala instituie trei interdictii:

- in cursul unui an, dizolvarea Parlamentului este permisa o singura data;

- in ultimele 6 luni, ale mandatului prezidential, Presedintele Romaniei nu poate dizolva Parlamentul;

- interdictia de drept a dizolvarii Parlamentului in timpul starii de mobilizare sau de urgenta.

Referendumul

Norma constitutionala priveste referendumul consultativ, adica ale carui rezultate nu sunt obligatorii pentru legiuitor. Aceasta consultare referendare trebuie sa priveasca probleme de interes national la care alegatorii sa se exprime prin vot, optand ca la orice referendum, intre "Da" si "Nu".

Atributii in domeniul politicii externe

Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constitutiei a prevazut ca tratatele internationale incheiate de Presedintele Romaniei in urma negocierii lor de catre Guvern, se supun Parlamentului spre ratificare intr-un termen rezonabil. In ce priveste celelalte tratate si acorduri internationale, incheierea si respectiv aprobarea sau ratificarea lor dupa caz se face potrivit procedurii stabilite prin lege ordinara.

Tot in domeniul politicii externe Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai tarii si aproba infiintarea de noi misiuni diplomatice - ambasade, consulare etc. - desfiintarea lor sau modificarea rangului acestora. In ambele ipoteze, decretul poate fi emis de Presedintele Romaniei numai daca este contrasemnat, in prealabil de primul-ministru.

Atributii in domeniul apararii

Privesc nemijlocit nu numai pe Presedintele Romaniei, ca sef al statului, ci si Parlamentul. Astfel Presedintele Romanei este comandatul fortelor armate, al caror inteles este cel prevazut de art.118 si presedintelui Suprem de Aparare a Tarii, potrivit statutului sau constitutional prev. de art.119. presedintele Romaniei emite un decret contrasemnat de primul-ministru, potrivit art.100 al.2.

Masuri exceptionale

Starea de asediu - se refera la actiuni de natura politica, iar starea de urgenta la actiuni de alta natura, care creeaza, insa o stare de pericol deosebit. Masura aprobata de Presedintele Romaniei trebuie supusa incuviintarii Parlamentului in cel mult 5 zile de cand a fost luata.

Alte atributii

In afara atributiile la care ne-am referit, Presedintele Romaniei indeplineste si alte atributii, prev. de lege, din care cele mentionate de lit. a, b si d, daca sunt contrasemnate de primul-ministru, potrivit art.101 al.2.

Suspendarea din functie

Este o masura adoptata de Camerele Parlamentului reunite in sedinta comuna, cu majoritatea absoluta a voturilor si dupa consultarea pe calea unui aviz a Curtii Constitutionale pentru demiterea, prin referendum a Presedintelui.

Propunerea de suspendare poate fi depusa de cel putin o treime de parlamentari. Neintarziat se aduce la cunostinta Presedintelui spre a se putea apara.

In ce priveste referendumul care se organizeaza de Guvern in cel mult de 30 zile, justificarea acestei proceduri, consta in aceea ca desi Presedintele Romaniei a fost ales de intreg corpul electoral, in cadrul unei circumscriptii cuprinzand intreaga tara, potrivit art.81 ak.1, el nu poate fi demis decat tot de corpul electoral astfel, delimitat.

Punerea sub acuzare

Punerea sub acuzare - are semnificatia ridicarii imunitatii prezidentiale, prev. de art.84 al.2, in domeniul penal. Tinand seama de inalta magistratura pe care o exercita cel acuzat, Presedintele Romaniei poate sa fie pus sub acuzare numai cu votul a doua treimi din parlamentarii celor doua Camere ale Parlamentului. Pe data punerii sub acuzare, Presedintele Romaniei este suspendat din functie. In ce priveste competenta de judecata aceasta apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Presedintele raspunde penal pentru "inalta tradare" (se considera act de inalta tradare orice fapta a presedintelui de natura sa aduca grave prejudicii statului , de exemplu : sa semneze un tratat prin care cedeaza Ardealul), care traditional in constitutiile democratice, se exprima prin aceasta sintagma.

Procedura se declanseaza in Parlament prin punerea in dezbatere si votare cu majoritate calificata de 2/3 din numarul total de deputati si senatori a deciziei de trimitere in justitie a Presedintelui pentru inalta tradare. Daca decizia a fost votata, Presedintele va fi suspendat din functie si anchetat de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Parchetul poate dispune in urma anchetei fie neinceperea urmaririi penale (pentru nevinovatie), fie daca e vorba de vinovatie, trimite pe Presedinte in judecata la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Presedintele beneficiaza de toate drepturile procesuale in fata instantei supreme (probe, martori, avocat, recurs, apel etc.). Dupa deliberare, prin hotarare ramasa definitiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie poate decide fie achitarea inculpatului, fie condamnarea lui penala. Odata cu ramanerea definitiva a deciziei de condamnare, Presedintele e demis din oficiu si se organizeaza alegeri prezidentiale.

Vacanta functiei

Vacanta functiei - are semnificatia ca Presedintele, desi nu este demis nu-si poate exercita atributiile. De aceea se declanseaza interimatul, potrivit prev. art.98. Aceasta prin natura lui, nu poate fi decat provizoriu, intrucat presedintele interimar nu se bucura de legitimitatea celui ales. De aceea Guvernul trebuie sa organizeze scrutinul pentru alegerea noului Presedinte in maximum 3 luni de la data interimatului.

Interimatul functiei

In cazul in care Presedintele Romaniei este suspendat din functie sau se afla in imposibilitatea temporara de a-si exercita atributiile, indeplinirea atributiilor sale se asigura in primul rand de presedintele Senatului si apoi de cel al Camerei Deputatilor, in calitate de presedinti interimari. Neavand o legitimitate populara, presedintele interimar nu exercita toate atributiile functiei prezidentiale, ci doar sesizarea Parlamentului cu mesaje, dizolvarea acestuia si consultarea poporului pentru referendum.

Raspunderea presedintelui interimar

Presedintele interimar in cazul savarsirii unor fapte grave de incalcare a Constitutiei, poate fi suspendat din functie potrivit art. 95 al.1, sau pus, sub acuzare, potrivit art.96.

Actele Presedintelui

Se numesc decrete prezidentiale si, in general, nu sunt acte normative cu caracter general ci acte administrative de aplicare cu caracter individual. Majoritatea decretelor prezidentiale trebuie contrasemnate de catre primul-ministru caruia ii si revine raspunderea politica in fata Parlamentului pentru semnatura.

Fara contrasemnatura primului-ministru decretul prezidential nu e valabil. Dupa ce au fost contrasemnate de primul-ministru, decretele prezidentiale se publica in M.Of.

Indemnizatia si celelalte drepturi

Presedintele Romaniei, prin comportamentul sau, este un simbol si un exemplu pentru cetateni. De aceea prin legea nr.429/2003 de revizuire a Constitutiei s-a prevazut ca indemnizatia si celelalte drepturi ce i se cuvin se stabilesc prin lege, asigurandu-se astfel si transparenta lor.

6.4 Guvernul

In cadrul puterii statului se distinge, prin continut si trasaturi specifice, puterea executiva. Aceasta putere este nominalizata in stiinta si legislatie, in Constitutie in primul rand, fie prin expresia "putere executiva", fie prin cea de "autoritate administrativa", fie prin cea de "administratie de stat".

Deci structura executivului este urmatoarea:

a)            Seful de stat;

b)            Guvernul;

c)            Ministerul si celelalte organe centrale de administratie publica;

d)            Organele locale ale administratiei publice;

Potrivit art. 102 alin. 3 din Constitutie, Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membrii stabiliti prin lege organica.

Ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice executa legile in domeniile de activitate. De aceea mai sunt denumite de domenii sau de resort. Ele se subordoneaza Guvernului.

Organele administratiei publice locale isi desfasoara activitatea in unitati administrativ-teritoriale. Ele cunosc o subordonare ierarhica (pe verticala) fata de organele executive superioare, dar si o subordonare pe orizontala fata de organele locale alese prin vot de catre cetateni.

Raporturile Parlamentului cu Guvernul

Primul ministru prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoartele si declaratiile cu privire la politica Guvernului si raspunde la intrebarile si interpelarile care ii sunt adresate de catre deputati si senatori.

Primul ministru poate desemna un membru al Guvernului sa raspunda la intrebarile si interpelarile adresate Guvernului de catre deputati si senatori, in functie de domeniul de activitate ce formeaza obiectul interpelarii.

Primul ministru contrasemneaza decretele emise de Presedintele Romaniei,in cazul in care Constitutia prevede obligativitatea contrasemnarii acestora.

Guvernul se intalneste, de regula saptamanal sau ori de cate ori este nevoie, la convocarea primului ministru. Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului iar daca li se solicita prezenta,participarea lor este obligatorie.

Informarea Parlamentului

Originea acestui text se afla in textele pe care preconizau dreptul Adunarii Deputatilor de a controla activitatea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, respectiv dreptul Senatului de a controla activitatea Serviciului Roman de Informatii.

Prezentarea informatiilor si documentatiilor cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare are o deosebita importanta, indeosebi in cadrul procesului legislativ, pentru analiza si fundamentarea diferitelor optiuni.

Intrebari, interpelari si motiuni simple

Textul constitutional la care ne referim are ca obiect de reglementare intrebarea si interpelarea, care sunt instrumentele juridice uzuale intr-un regim parlamentar de control al Parlamentului asupra executivului, forme juridice prin care se concretizeaza raspunderea politica fata de Parlament. Astfel daca intrebarile si interpelarile sunt instrumente juridice la indemana fiecarui parlamentar, motiunea la care se refera acest text denumita prin legea de revizuire a Constitutiei, motiune simpla, este instrumentul juridic prin intermediul caruia se exprima intr-o chestiune politica, una dintre Camerele Parlamentului.

Intrebarile dupa cum constant s-au exprimat autorii de drept public sunt de regula, orale si se refera la o chestiune concreta. Prin intrebare se cere Guvernului sau dupa caz unui membru al Guvernului sa confirme daca o anumita informatie este exacta, daca este cunoscuta o anumita problema si desigur daca se intentioneaza sa se adopte o pozitie cu privire la o problema ce a facut obiectul intrebarii.

Interpelarea asadar, se refera la strategii politice care conduc la dezbateri politice, de unde si solutia logica a Constitutiei, a posibilitatilor adoptarii de catre Camera a unei motiuni simple cu privire la problema ce a facut obiectul interpelarii.

Din coroborarea art.112, la care ne referim, cu art.67, referitor la actele juridice, rezulta ca motiunea simpla adoptata in baza art.112 este un act juridic al Camerei Deputatilor si respectiv al Senatului si nu un act exclusiv politic, chiar daca acest act este rezultatul, nu de putine ori, al unei aprige dispute politice intre majoritate si opozitie.

Motiunea de cenzura

Este simetric opusa votului de incredere, intrucat prin adoptarea ei Parlamentul retrage increderea acordata Guvernului la investitura. Prin adoptarea motiunii de cenzura, mandatul de incredere acordata de Parlament inceteaza, iar Guvernul, potrivit art.110 al.2 este demis.

Mandatul de incredere, singurul pe temeiul caruia Guvernul poate in mod normal functiona, constituie esenta raporturilor dintre Parlament si Guvern, din care rezulta autonomia acestora, ca expresie a principiului separatiei si echilibrului dintre puterea legislativa si cea executiva, in indeplinirea rolului constitutional ce le revine potrivit art.61 al.1 si respectiv art.102 al.1, precum si a functiilor lor specifice.

Initierea motiunii de cenzura:

Motiunea poate fi initiata de cel putin 50 de deputati.

Pana la incheierea dezbaterii unei motiuni, un deputat care a semnat-o nu mai poate semna alte motiuni in aceeasi problema.

Motiunile trebuie sa fie motivate si se depun la presedintele Camerei, in cursul sedintelor publice.

Dupa primirea motiunii, presedintele Camerei o comunica de indata Guvernului si o aduce la cunostinta Camerei dupa care dispune afisarea ei la sediul Camerei Deputatilor.

Presedintele Camerei stabileste data dezbaterii motiunii, care nu poate depasi 6 zile de la inregistrarea acesteia,instiintand Guvernul in acest sens.

Motiunile privind probleme de politica externa se supun dezbaterii numai insotite de avizul comisiei pentru politica externa si cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe.

Dezbaterea motiunii se face cu respectarea dispozitiilor regulamentului si se aproba cu votul majoritatii deputatilor prezenti.

Dupa inceperea discutarii motiunii deputatii nu-si pot retrage adeziunea la motiune, dezbaterea urmand a se incheia prin supunerea la vot a motiunii de catre presedintele Camerei. La motiunile prezentate,nu pot fi propuse amendamente.

In cazul Senatului, motiunile pot fi initiate de cel putin o patrime din numarul senatorilor. Etapele dezbaterii si votarea sunt similare cu reglementarile din Regulamentul Camerei Deputatilor.

Un loc aparte il ocupa in Constitutia Romaniei motiunea de cenzura.

Ea apare in raporturile dintre Parlament si Guvern, urmare a controlului parlamentar asupra activitatii Guvernului.

Potrivit art.113 alin.2, motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii.

Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.

Daca se adopta motiunea de cenzura cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, se retrage increderea acordata Guvernului.

Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit art.114.

Conform reglementarilor art.114 din Constitutie,Guvernul isi poate angaja raspunderea in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis daca motiunea de cenzura depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata.

Daca Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se considera adoptat, programul sau declaratia de politica generala devenind obligatorii pentru Guvern.

Angajarea raspunderii Guvernului

Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

Prim angajarea raspunderii sale Guvernul se expune riscului formularii si adoptarii unei motiuni de cenzura. In acest scop, angajarea raspunderii Guvernului se face prin prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege in fata Camerei Deputatilor si a Senatului in sedinta comuna. In termen de 3 zile de la prezentare, potrivit art.114 al.2, se poate formula o motiune de cenzura in conditiile prev. de art.113 al.2. Este o motiune de cenzura provocata. De aceea ea poate fi formulata si de parlamentarii care potrivit art. 113 al. ultim, nu mai sunt in drept sa initiere o asemenea motiune, fara a fi provocata de Guvern.

Delegarea legislativa

Una dintre institutiile cele mai controversate in sistemul constitutional din Europa este institutia delegarii legislative, adica institutia prin care fie direct Constitutia, fie Parlamentul prin lege, in baza unui text din Constitutie acorda Executivului prerogative de a adopta acte normative cu caracter primar.

Delegarea legislativa semnifica imputernicirea, pe timp limitat, a unei alte autoritati decat cea legiuitoare sa exercite prerogative legislative. Constitutia Romaniei in art. 114 si 107 alin.3 consacra posibilitatea delegarii legislative printr-o lege speciala de abilitare.

6.5 Autoritatea judecatoreasca

In teoria clasica a separatiei puterilor, una dintre puteri este cea judecatoreasca.

Denumirea de "autoritate judecatoreasca" evoca justitia, ca functie distincta si ca sistem distinct.

Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti denumite si instante judecatoresti.

Sistemul organelor de judecata este format in general, din judecatorii, tribunale, curti de apel, curti supreme.

Organizarea si functionarea institutiilor judecatoresti este stabilita prin lege.

Constitutia Romaniei, prin capitolul VI denumit "Autoritatea judecatoreasca", reglementeaza, in ordine, instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu toate aceste organisme se integreaza in puterea judecatoreasca, ci numai instantele judecatoresti.

Instantele judecatoresti

Justitia se realizeaza, potrivit art. 126 alin. 1 din Constitutie, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecat stabilite de lege.

Constitutia lasa pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdictie si a instantelor judecatoresti corespunzatoare. Legea nr. 92/1992 cu modificarile ulterioare si Legea de organizare judecatoreasca, stabileste, prin art. 10, urmatoarele instante judecatoresti:

- Judecatoriile,

- Tribunalele,

- Curtile de apel,

- Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Constitutia revizuita a precizat ca prin lege organica pot fi infiintate instante specializate in anumite materii, cu participarea unor persoane din afara magistraturii (art. 126 alin. 5). De asemenea, in limitele stabilite prin lege, functioneaza si tribunelele militare.

Compunerea Inaltei Curtii de Casatie si Justitiesi regulile sale de functionare vor fi reglementate prin lege organica (art. 126 alin. 4).

Infaptuirea justitiei

Potrivit art. 124 din Constitutia revizuita si republicata:

justitia se infaptuieste in numele legii;

justitia este unica, impartiala si egala pentru toti;

judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.

Infaptuirea justitiei in numele legii exprima realitatea in sensul careia aceasta este autoritatea prin care sunt aduse la indeplinire in caz de nevoie, comandamentele dreptului, ale legii.

Acesta implica importante consecinte si anume:

- sunt autoritati care infaptuiesc justitia numai cele stabilite prin lege;

- judecata se realizeaza prin proceduri stabilite numai prin lege;

- sanctiunile ce sunt aplicate sunt numai cele stabilite prin lege;

- hotararile si deciziile judecatoresti se pronunta in numele legii.

Independenta judecatorului si supunerea lui numai in fata legii este un principiu constitutional de organizare si functionare a justitiei. Acest principiu impune ca in solutionarea pricinilor judecatorul sa nu poata primi nici un fel de ordine, instructiuni, indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe care trebuie sa o dea.

Acest principiu protejeaza justitiabilii contra abuzurilor puterilor publice.

Statutul judecatorilor

Pentru intelegerea al.1 din art.125, trebuie sa plecam de la al.1 al art.134, potrivit caruia Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.

Inamovibilitatea este una din puternicele garantii ale principiului independentei judecatorului si supunerea lui numai legii. Ea inseamna ca judecatorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat fara consimtamantul sau.

Numirea, promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor, sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.

In fine, al.3 din art.125, rezolva chestiunea compatibilitatii functiei de judecator cu o alta functie.

Caracterul public al dezbaterilor

Principiul publicitatii, este aici consacrat un clasic principiu de infaptuire a justitiei. Publicitatea dezbaterilor sprijina eficient atat rolul educativ al justitiei cat si exigentele de independenta si impartialitate. Aceasta inseamna ca oricine poate veni in sala de judecata si asista la dezbateri. Textul constitutional lasa in sarcina legii si pana la urma a judecatorilor sa stabileasca in ce cazuri sedintele de judecata nu sunt publice.

Trebuie precizat ca pronuntarea hotararilor judecatoresti, indiferent daca sedinta de judecata a fost publica sau secreta, se face in sedinta publica sub sanctiunea nulitatii.

Folosirea limbii materne si a interpretului in justitie

S-a explicat deja ca potrivit art.13 din Constitutie, in Romania limba oficiala este limba romana. Acest principiu general constitutional este reluat si in alte articole ca de ex. in art.32 al.2, privind dreptul la invatatura. In mod firesc al.1 al articolului comentat stabileste ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana. Acest aliniat comanda continutul si interpretarea intregului articol.

Folosirea cailor de atac

Este cunoscut ca cei nemultumiti de o hotarare judecatoreasca au si trebuie sa aiba dreptul de a cere si a obtine revederea cauzei de catre o alta instanta judecatoreasca decat cea care a pronuntat-o. Aceasta se poate realiza prin intermediul cailor de atac, care de regula sunt apelul si recursul.

Politia instantelor

Este o norma constitutionala care asigura doua aspecte, obligatia statului de a pune la dispozitia justitiei politia necesara asigurarii ordinii in toate sediile acesteia si legitimitatea prezentei politiei in aceste sedii.

6.6 Ministerul Public

Cuprinde procurorii, constituiti in parchete, care in mod generic intra in categoria magistratilor. Ei lucreaza sub autoritatea ministrului justitiei.

Ministerul Public este denumirea traditionala sub care sunt desemnati organizatoric procurorii. El se deosebeste desigur de orice alt minister care este o structura concreta, condusa de un ministru.

Rolul Ministerului Public

Rolul Ministerului Public este de a reprezenta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si dr. si libertatile cetatenilor. Principiile de organizare si functionare a Ministerului Public sunt: legalitatea, impartialitatea, controlul ierarhic.

Ministerul Public indeplineste in societatile contemporane un rol social cu semnificatii deosebite in apararea si consolidarea statului de drept. Functiile esentiale ale Ministerul Public sunt concentrate spre o singura finalitate: apararea ordinii de drept.

Aceste functii de aparare a intereselor generale ale societatii, de stabilire a adevarului in activitatea de infaptuire a justitiei si de respectare a legii se regasesc in toate legislatiile moderne.

Ministerul Public are, in toate sistemele de drept, atit functii in cadrul sistemului judiciar, cit si in afara acestuia. Deopotriva, majoritatea legislatilor confera largi atributii procurorului in materie penala.

Incontestabil, participarea procurorului in procesul penal constituie regula, iar in materie civila exceptia.

Modul de organizare a Ministerului Public este prevazut in legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Acest act normativ determina principiile ce stau la baza constituirii Ministerului Public. Parchetul constituie structura organizatorica de baza a Ministerului Public

El este alcatuit din totalitatea magistratilor (procurorilor) care exercita functiile specifice Ministerului Public pe langa o anumita instanta de judecata.

Statutul procurorilor

Desi sunt magistrati in sensul larg al cuvantului, procurorii nu fac parte din puterea judecatoreasca si in mod firesc activitatea lor are la baza unele principii particulare.

Legea privind organizarea judiciara determina si principiile functionale ale Ministerului Public:

- principiul legalitatii;

- principiul impartialitatii ;

- principiul controlului ierarhic;

6.7 Consiliul Superior al Magistraturii

Indeplineste functia de garant al independentei justitiei. Aceasta autoritate a fost creata in vederea exercitarii a doua functii expres enumerate in textul constitutiei:

a) propune Presedintelui Romaniei numirea in functiei a judecatorilor si procurorilor, cu exceptia celor stagiari;

b) este colegiul de disciplina al judecatorilor si procurorilor, in conditiile stabilite prin legea sa organica.

Art. 134 alin. 4 din Constitutie lasa la latitudinea legiuitorului organic stabilirea altor competente in sarcina Consiliului Superior al Magistraturii, numai in masura in care prin acestea s-ar realiza rolul sau fundamental, acela de garant al justitiei.

Constitutia revizuita, in art. 133 alin. 2, a prevazut o structura complexa pentru aceasta autoritate, care este formata din 19 membrii, desemnati pentru un mandat de 6 ani astfel:

- 14 alesi de adunarea generala a magistratilor si validati de senat,

- 2 reprezentati ai societatii civile, specialisti in domeniul dreptul, care se bucura de inalta reputatie profesionala si morala, alesi de senat,

- ca membri de drept: ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Presedintele Consiliului Superior este ales pentru un mandat de 1 an, ce nu poate fi reinnoit, dintre cei 14 magistrati desemnati in adunarea generala a magistratilor.

In cazul in care Presedintele Romaniei participa la sedintele Consiliului Superior al Magistraturii, el le si prezideaza.

Consiliul Superior al Magistraturii adopta hotarari definitive si irevocabile prin vot secret. O singura exceptie se stabileste de la caracterul definitiv al hotararii si anume situatia prevazuta de art. 134 alin. 2 din Constitutie, revizuita, atunci cand acesta isi indeplineste rolul de instanta de judecata a judecatorilor si procurorilor.

In materie disciplinara Inalta Curte de Casatie si Justitie indeplineste rolul de instanta de recurs.

Ministerul Justitiei este "organul administratiei publice de specialitate care exercita atributiile prevazute de lege in domeniul administratiei justitiei, al executarii pedepselor penale, precum si cu privire la activitatea Ministrului Public, asigurand conditiile necesare functionarii intregului sistem al justitiei pe baza strictei aplicari a legii, corespunzator principiilor democratice ale statului de drept".

Sectiunea 7: Economia si finantele publice

7.1 Economia

Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe :

a)- libera initiativa;

b)- concurenta.

Conceptul de piata este fundamental pentru toate economiile epocii contemporane. In schimb, nu toate economiile pot fi caracterizate a fi de piata libera, ceea ce trimite la un anume mecanism de alocare a resurselor, opus in general sistemului de economie planificata si centralizata.

Piata libera este o piata in care, fortele cererii si ofertei sant lasate sa opereze nestingherite de vreo interventie guvernamentala; de retinut ca pentru sfera economica atributul "libera' nu implica o conotatie de "virtuoasa' sau "superioara' si nici capacitatea de a surmonta toate obstacolele din economia reala.

La modul practic, alocarea resurselor pe o piata libera are loc prin miscarea libera a preturilor, in functie de cerere si oferta, mecanism desemnat prin sintagma sistem de preturi (cu completarea, din nou subinteleasa, 'libere').

De ex: in cazul cand cumparatorii vor sa cumpere mai mult decat doresc vanzatorii sa vanda, preturile vor creste; odata cu cresterea preturilor, cumparatorii vor fi obligati sa micsoreze cantitatile pe care vor sa le cumpere, iar vanzatorii vor dori sa mareasca totalul cantitatilor scoase la vanzare, pana cand, la atingerea unui anumit pret, cantitatile solicitate si cele oferite vor fi egale, iar deciziile separate ale celor doua parti vor coincide.

In mod asemanator, daca vanzatorii vor la un moment dat sa vanda mai mult decat sant pregatiti cumparatorii sa cumpere, preturile vor scadea, determinandu-i pe vanzatori sa micsoreze cantitatile oferite si pe cumparatori sa doreasca a cumpara mai mult, pana ce cantitatile din nou se egalizeaza sau deciziile partilor ajung sa coincida.

Daca toate bunurile, serviciile si factorii de productie dintr-o economie se vand pe o asemenea piata, inseamna ca miscarea preturilor poate fi considerata drept reglator general al deciziilor din partea oricaror cumparatori sau vanzatori; din afara, "alinierea' pare una spontana, operata de o "mana nevazuta', si este evident ca deciziile luate de o parte si de alta echivaleaza cu redimensionari si reorientari de resurse banesti si materiale, adica cu "realocari' ce vor determina, la scara macro, o noua structura de activitate (sau pe ramuri si subramuri).

Libertatea de miscare, in sensul celor de mai sus, este deci esentiala pentru a caracteriza o piata drept libera. Ansamblul criteriilor de caracterizare a pietei si care determina relatiile de competitie dintre ofertanti este desemnat prin expresia structura pietei.

Prin prisma conceptului de piata libera, situatia ideala ce ar putea-o releva o analiza de structura a pietii - dupa criteriile anterior enumerate - este cea de competitie perfecta.

Caracteristici:

- exista un mare numar de cumparatori;

- exista un mare numar de vanzatori;

- cantitatea de bunuri cumparate de orice client si vanduta de orice ofertant e atat de mica in raport cu oferta totala incat schimburile operate la aceste cantitati nu afecteaza practic pretul pietei;

- unitatile de produs vandute de diferitii vanzatori sant identice, adica produsul in speta este omogen;

- exista o informare perfecta, in sensul ca, toti cumparatorii si toti vanzatorii sant complet informati despre preturile cerute si oferite in fiecare parte a pietei;

- exista o perfecta libertate de intrare pe piata, adica noii cumparatori sant in masura sa patrunda si sa-si vanda marfa in aceleasi conditii ca si cei deja existenti;

- absenta oricaror frictiuni economice, legate inclusiv de costurile de transport dintr-o zona intr-alta a pietei.

Consecintele unei asemenea stari de lucruri ar fi:

- capacitate de atenuare rapida prin pret a discrepantelor dintre cerere si oferta;

- atingerea unui punct de echilibru la un singur pret;

- pe termen lung, profiturile intreprinzatorilor vor fi doar cele aferente unei competitii normale. Orice indepartare de la caracteristicile de mai sus introduce parametri de competitie imperfecta.

Exemple:

- un singur ofertant pe piata = monopol;

- un numar restrans de ofertanti = oligopol;

- situatia cu un singur solicitant = monopsonism;

- existenta unor bariere de patrundere pe piata - eterogenitate sortimentala la un tip de produs.

Economia de piata se poate definii - ca un mecanism complex de coordonare a oamenilor, activitatilor si firmelor printr-un sistem de piete si preturi.

Piata - putem spune ca este un mecanism prin intermediul caruia se realizeaza legatura intre cumparator si vanzator, in vederea stabilirii calitatii sau pretului unui produs sau serviciu.

Pretul - este un barometru extrem de important si sensibil al economiei. El coordoneaza deciziile dintre producator si consumator, astfel incat un pret mic incurajeaza consumul si descurajeaza productia.

7.2 Proprietatea

Proprietatea este de doua tipuri in Romania:

a)- Publica;

b) - privata.

Concept

Proprietatea, o forma sociala, istoriceste determinata, de insusire a bunurilor materiale de catre oameni. Demonstrand ca proprietatea este un raport social care ia nastere intre oameni in legatura cu insusirea acestor bunuri, si in primul rand a mijloacelor de productie, K. Marx a combatut conceptia burgheza care o definea ca un raport intre om si obiect.

Proprietatea nu se poate confunda cu dreptul de proprietate, care nu este altceva decat expresia juridica a relatiilor de proprietate.

Proprietatea, ca realitate economica si sociala, a constituit astfel premisa nasterii dreptului deproprietate, ea devenind un astfel de drept indata ce a intrat in atentia autoritatii statale si a facut obiectul regelementarilor.

Pentru redactorii Codului civil francez, exponenti ai ideilor Revolutiei franceze, dreptul de proprietate este un drept natural, inerent fiintei umane. Asa se explica putinele limitari pe care codul le aduce dreptului de proprietate.

Acesti redactori au avut insa intelepciunea sa prevada ca evolutia societatii ar putea impune noi limitari si au creat premiza ca acestea sa poata fi create prin lege.

Importanta dreptului de proprietate pentru indivizi si pentru societate a condus si la includerea in cuprinsul reglementarilor internationale consacrate drepturilor omului a unor prevederi menite sa protejeze dreptul de proprietate privata.

In art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite in anul 1948, se prevede ca orice persoana are dreptul la proprietate si nimeni nu poate fi privat in mod arbitrar de proprietatea sa.

La randul sau, Conventia europeana a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,adoptata la 4 noiembrie 1950 de statele membre ale Consiliului Europei, prin art. 1 alin. (1) din Protocolul aditional nr. 1, adoptata in anul 1952 include dreptul de proprietate in categoria drepturilor omului. Prevedrea citata este in sensul ca orice persoana fizica ori juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica, in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

In jurisprudenta adoptata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a statuat ca notiunea de "bunuri", utilizata de art. 1 al Protocolului nr. 1 are o semnificatie autonoma si include nu numai proprietatea bunurilor corporale dar si alte drepturi reale cum sunt dreptul de servitute, dreptul de uzufruct sau dreptul de concesiune .

Dreptul de proprietate privata

Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice (art. 136 aliniat 5 din Constitutia Romaniei).

Dreptul de proprietate privata este definit ca dreptul real principal care confera titularului sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat in forma privata, atribute care pot fi exercitate in mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor juridice. Poate fi titular al dreptului de proprietate privata atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica, inclusiv statul. In cazul in care insa statul detine bunuri cu titluri de proprietate privata, acestea sunt supuse aceluiasi regim juridic ca bunurile aflate in proprietatea oricarei alte persoane.

Posesia (jus possidendi) este dreptul de a stapani bunul. In acest sens este un element de drept, iar nu unul de fapt (care rezulta din stapanirea concreta a bunului). Folosinta (jus utendi si jus fruendi) cuprinde atat utilizarea bunului, cat si culegerea fructelor acestuia. Dispozitia (jus abutendi), are doua elemente: dispozitia materiala asupra bunului (in cazul bunurilor corporale (care exprima posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma substanta acestuia) si dispozitia juridica (ce exprima posibilitatea instrainarii in tot sau in parte a dreptului de proprietate).

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privata

Dreptul de proprietate privata este un drept absolut, exclusiv si perpetuu. Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru ca titularul sau are libertatea oricarei actiuni sau inactiuni in legatura cu bunul sau. Caracterul exclusiv cuprinde doua idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului sau si excluderea tertilor, inclusiv a autoritatilor publice, de la exercitarea prerogativelor proprietatii. In fine, dreptul de proprietate este perpetuu, in sensul ca el dureaza atata vreme cata exista si bunul care face obiectul dreptului; dreptul de proprietate privata se pierde prin neuz, putand face obiectul prescriptiei achizitive.

Dezmembramintele dreptului de proprietate privata

Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale detinute asupra unui bun al altei persoane. Ele confera titularului lor numai o parte din atributele dreptului de proprietate, de regula cel al folosintei bunului. Acestea sunt dreptul de uzufruct dreptul de uz dreptul de abitatie dreptul de servitute si dreptul de superficie

Dreptul de proprietate publica

Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege, apartinand statului si unitatilor administrativ teritoriale (art. 136 aliniat 2 din Constitutia Romaniei).

Sediul juridic al materiei il constituie Legea nr. 213/1998 cu privire la regimul juridic al proprietatii publice si private.

Dreptul de proprietate publica este dreptul real principal, inalienabil insesizabil imprescriptibil care confera atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, care, prin natura sa sau prin declaratie a legii, este de uz sau de utilitate publica, atribute care pot fi exercitate in mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor juridice. Titularul dreptului de proprietatea publica poate fi statul sau o unitate administrativ-teritoriala.

Bunurile de uz public sunt bunurile la a caror utilizare au acces toti membrii comunitatii, indiferent de momentul sau durata acestei utilizari. Exemple de astfel de bunuri sunt: drumurile nationale sau locale (in cadrul unor suprafete mai mari de teren care sunt obiect al proprietatii private pot exista insa si drumuri private), bibliotecile publice nationale sau locale etc.

Bunurile de interes public sunt bunurile care, desi nu sunt accesibile uzului public, sunt afectate functionarii serviciilor publice (cladiri ale ministerelor si altor institutii publice, echipamente si instalatii destinate apararii nationale etc.) sau sunt destinate sa realizeze in mod direct un interes national sau local (bogatiile subsolului, opere de arta etc.).

Bunurile care fac parte din domeniul public pot fie exploatate in urmatoarele modalitati:

drept de administrare;

drept de concesiune;

drept de folosinta gratuita asupra bunurilor proprietate publica.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publica

Dreptul de proprietate publica are urmatoarele caractere:

este un drept inalienabil, in sensul ca nu poate fi instrainat;

este un drept insesizabil, neputand fi obiect al procedurilor de executare silita;

este un drept imprescriptibil, in sensul ca bunurile care fac obiect al proprietatii publice nu pot fi dobandite de terte parti prin uzucapiune (prescriptie achizitiva).

7.3 Sistemul financiar

Resursele financiare ale statului, ale unitatilor administrativ teritoriale si ale institutiilor publice, sub aspectul formarii, administrarii, intrebuintarii si controlului sunt reglementate prin lege (art 137 din Constitutia Romaniei).

Sisitemul financiar este format din : indivizi, asociatii, firme, institutii, piete, organizatii guvernamentale implicate in asistenatera procesului de schimb al activelor financiare.

Activul financiar - este orice lucru acceptat de societate ca reprezentind o valoare si care poate fi preschimbat in bani, obligatiuni, ipoteci, actiuni.

Banii - sub forma lor de numerar, constituie cel mai lichid activ financiar.

Moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.Se preconizeaza ca, in conditiile aderarii la Uniunea Europeana sa se recunoasca prin lege organica moneda nationala de circulatie ca fiind moneda europeana : "euro"

Sistemul financiar ajuta la mobilizarea economiilor populatiei in sprijinul utilizarii lor productive in afaceri.

Caracteristicile principale ale structurii financiare globale:

Se pot sublinia trei caracteristici principale ale structurii financiare intr-o anumita tara:

gama larga de instrumente care servesc ca suport al operatiunilor financiare, adica al operatiunilor de decontare, de constituire a economiilor, de finantare si acoperire a riscurilor financiare;

diversificarea institutiilor financiare, care intervin in mod regulat in procesul de conservare si punere in circulatie a activelor financiare;

raporturilor caracteristice intre valorile atinse de activele financiare de diverse tipuri.

Bugetul public national

In economia moderna, pe piata, bugetul public national materializeaza in fapt ansamblul relatiilor banesti ce sunt cuprinse in sfera finantelor publice. El este o categorie economic care exprima ,in forma valorica,relatiile economice prin care se mobilizeaza, se repartizeaza si se utilizeaza fondurile banesti ale statului.

Bugetul public national reflecta actul de vointa prin care se stabilesc sursele de venituri inclusiv cuantumul acestora,precum si destinatiile precise pentru care se vor aloca ele,tinandu-se seama de nevoilor publice reclamate de functionarea institutiilor publice si interventia statului in sferele de strategie economica.

Bugetul public exprima, deci, relatiile financiare dintre stat pe de o parte,agentii economici si populatie pe de alta parte.

Functiile bugetului public national

Functia de repartitie se manifesta in sensul ca statul,prin intermediul bugetului public national,participa la distribuirea primara a produsului national brut creat atat in sectorul public, cat si in cel privat.

Functia de control a bugetului public national se exercita pe ansamblul procesului bugetar. In etapa elaborarii, folosindu-se metoda evaluarii directe, sunt verificate declaratiile de venituri si impunere pentru ca acestea sa evidentieze cat mai real resursele generatoare de venituri publice.

Componentele bugetului public national

Bugetul public national este format din:

- bugetul de stat;

- bugetele locale;

- bugetul asigurarilor sociale de stat.

Bugetul de stat cuprinde veniturile centralizate ale statului si repartizarea lor pentru infaptuirea actiunilor de interes national in domeniul social-cultural,desfasurarii normale a activitatii regiilor si institutiilor publice, a asigurarii apararii tarii, a ordinii publice si alte actiuni generale.

Bugetele locale, elaborate pe principiul echilibrarii, prevad resurse din impozite si taxe de la agentii economici si populatie ce au ca destinatie acoperirea cheltuielilor de personal, materiale si de investitii aprobate de organele puterii locale, precum si transferuri si sume defalcate din bugetul de stat.

Bugetul asigurarilor sociale de stat concentreaza veniturile din contributiile persoanelor fizice si juridice la fondul de asigurari sociale,la fondul pentru pensia suplimentara si la cel pentru ajutorul de somaj,venituri ce sunt destinate sa asigure plinatatea cerintelor atat pentru asigurarilor prin pensii ,ajutoare sociale, cat si indemnizatii pe perioade de somaj.

Sectiunea 8: Revizuirea Constitutiei

Adoptarea unei Constitutii are o importanta majora pentru statul si societatea unde cest lucru se realizeaza. De esenta unei Constitutii este stabilitatea sa in timp, ea trebuie sa fie redactata astfel incat sa reprezite un sistem de referinta pentru viata politica si juridica a unei comunitati umane o perioada cat mai lunga de timp. In acest scop au fost identificate si inserate in diferite legi fundamentale modalitati tehnice de garantare a unui anumit grad de rigiditate a Constitutiei.

Initiativa revizuirii

Revine:

a cel putin unei parti din numarul deputatilor sau senatorilor;

Presedintelui care poate initia revizuirea Constitutiei numai la propunerea Guvernului;

Poporului, detinatorul suveranitatii statale, poate executa direct puterea sub forma initiativei populare legislative sau constitutionale (referendum).

Dispozitii finale si tranzitorii. Intrarea in vigoare a Constitutiei

In forma sa initiala, Constitutia Romaniei a fost adoptata in sedinta Adunarii Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicata in M.Of. nr.233 din 21 noiembrie 1991 si a intrat in vigoare in urma adoptarii ei prin referendumul national din 8 decembrie 1991. Chiar ulterior revizuirii realizate in cursul anului 2003, trimiterile la Legea fundamentala a Romaniei se vor face in continuare prin referirea la Constitutia intrata in vigoare la 8 decembrie 1991, adaugandu-se precizarea ca aceasta a fost modificata prin legea constitutionala aprobata prin Referendumul din 18-19 octombrie 2003 si publicata si intrata in vigoare in data de 29 octombrie 2003.

Sinteza a constitutiei uniunii europene

1. Consideratii introductive

Textul Constitutiei adoptat in anul 2004, presupune existenta unui singur tratat care sa inlocuiasca toate tratatele comunitare existente in prezent, in asa fel incat claritatea textelor fundamentale sa creasca si acestea sa fie accesibile tuturor celor interesati[2].

Constitutia este alcatuita din 4 parti:

Partea I, contine dispozitii care definesc Uniunea Europeana, obiectivele sale, puterile sale , procedura de adoptare a deciziilor si institutiilor unionale;

Partea a II-a , cuprinde Carta drepturilor fundamentale din U.E, adoptata la Nisa in 2000;

Partea a III-a , cuprinde politicile U.E. , prevederi ale tratatelor;

Partea a IV-a, contine clauze finale, inclusiv procedura de adoptare si revizuire a Constitutiei.

2. Prezentare succinta a imaginii Uniunii Europene - in lumina Constitutiei U.E

Uniunea Europeana. Obiective si valori

Uniunea Europeana este o asociere a popoarelor si statelor europene, cu personalitate juridica, fiind deschisa tuturor statelor europene care adera la principiile si valorile sale: demnitatea umana, democratia, egalitatea, statul de drept, drepturile omului, pluralismul, toleranta, justitia, solidaritatea, nediscriminarea[3].

Scopul U.E. este: promovarea pacii, valorilor sale, bunastarea cetatenilor europeni, de a oferi cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate, justitie, o piata unica in care competitia este unica, cresterea economica , imbunatatirea mediului etc.

Cetatenia europeana

Este complementara cetateniei nationale, pe care nu o inlocuieste, conferind urmatoarele drepturi: de a se muta liber pe teritoriul U.E; de a candida si vota la alegerile Parlamentului European si in alegerile municipale; dreptul la protectie consulara si diplomatica; dreptul de a adresa petitii Parlamentului european; dreptul de a primi raspuns in aceeasi limba etc.

Drepturile fundamentale

Desi aprobata de Conventia de la Nisa, din 2000, Carta drepturilor fundamentale din U.E , nu a fost incorporata in tratatele comunitare si prin urmare nu are forta juridica, nu este obligatorie. Constitutia dedica partea a II-a acestei carte, ingloband-o si conferindu-i valoare de norma juridica obligatorie.

Continutul Cartei este mai vast decat al Conventiei Europene a Drepturilor Omului (1950), ratificata de toate statele membre ale U.E., cuprinzand si drepturi sui generis, cum ar fi dreptul la o administrare corespunzatoare, drepturile sociale ale muncitorilor, protectia datelor personale si drepturile bioetice.

Principiile ce calauzesc exercitarea competentelor

Principiul subsidiaritatii - presupune ca Uniunea sa actioneze numai in situatia in care actiunea sa este necesara si mai eficienta decat a statelor membre.

Principiul proportionalitatii - componenta a principiului subsidiaritatii, presupune ca actiunea comunitara sa se limiteze sub aspectul continutului si formei la ceea ce este necesar realizarii obiectivului comunitar.

Prin realizarea celor doua principii se urmareste crearea unei Uniuni legitime si democratice.

Apartenenta la Uniunea Europeana

Aderarea la Uniune este permisa oricarui stat care ii impartaseste si respecta valorile.

Procedural, accederea in aceasta structura se realizeaza gradual :

- este votata cu unanimitate de Consiliul U.E;

- se aproba de Parlamentul european;

- se ratifica de toate statele membre.

Suspendarea exercitarii drepturilor conferite de Uniune se poate realiza cu titlu de sanctiune in cazul violarii persistente si serioase a valorilor Uniunii .

Retragerea din Uniune se realizeaza la dorinta statului membru, in baza unui acord, adoptat de Consiliu cu majoritate calificata, dupa aprobarea Parlamentului European.

Institutiile Uniunii Europene

Parlamentul European - forul de reprezentare a popoarelor europene, are rol co-legislator si de autoritate bugetara, alaturi de Consiliu si exercita controlul asupra Comisiei. Parlamentul va alege presedintele comisiei. Numarul maxim de parlamentari europeni alesi prin sufragiu direct pentru un mandat de 5 ani este stabilit la 732, numarul efectiv pentru alegerile din 2009 urmand a fi stabilit de Consiliul European, la propunerea Parlamentului European.

Consiliul European - este format din sefii de stat sau de guvern ale statelor membre, presedintele Consiliului si Presedintele Comisiei (ultimii doi fara drept de vot), iar la lucrari va participa si Ministrul de Externe al Uniunii. Nu are puteri legislative, lucreaza prin consens, reuniunile sale fiind de regula trimestriale.

Consiliul de Ministri - format din cate un reprezentant de nivel guvernamental (ministru) al fiecarui stat, este organul legislativ si bugetar al Uniunii (impreuna cu Parlamentul), fiind organul decizional in domeniul politicii externe si de securitate comuna.

Comisia Europeana - organ independent ce reprezinta interesul comunitar, care asigura aplicarea Constitutiei, vegheaza la aplicarea ei de catre celelalte institutii comunitare, are initiativa legislativa si rol de implementare a politicilor comunitare, reprezentand Uniunea in negocierile internationale cu exceptia domeniului politicii externe si securitatii comune.

Ministrul de Externe al Uniunii - reprezentantul Consiliului pentru politica externa si totodata vicepresedinte al Comisiei, este "vocea" Uniunii pe plan international, fiind numit de Consiliul European cu majoritate calificata, cu aprobarea presedintelui Comisiei.

Curtea de Justitie - cuprinde sistemul jurisdictional format din :

- Curtea Europeana de Justitie;

- Tribunalul de Prima instanta (Inalta Curte);

- Tribunalele sau curtile specializate.

Functiile conferite Curtii: solutionarea litigiilor dintre statele membre, dintre Uniune si statele membre, dintre institutiile unionale si dintre particulari si Uniune; rezolva cererile de interpretare a dreptului comunitar pe teritoriul unional.

Banca Centrala Europeana - dirijeaza prin organele sale Sistemul European de Banci Centrale , care au adoptat euro, in vederea administrarii sistemului monetar unic, mentinerii stabilitatii preturilor, functionarii sistemului de plati intracomunitare.

Curtea auditorilor - institutia de audit financiar a Uniunii, care monitorizeaza veniturile si cheltuielile comunitare.

Comitetul regiunilor - este format din 350 de membri numiti de Consiliu pe 5 ani, reprezentand autoritatile locale si regionale, fiind consultat de Consiliu si Parlament in domenii cum sunt : educatia, sanatatea publica, coeziunea economica si sociala.

Consiliul Economic si Social , format din reprezentanti ai organizatiilor economice si sociale si ai societatii civile, este consultat de regula, in procedura legislativa.

Intrarea in vigoare si revizuirea Constitutiei

Intrarea in vigoare a Constitutiei europene va avea loc odata cu ratificarea Tratatului privind Constitutia Europeana de catre toate statele membre[4].

Revizuirea ulterioara se va face prin intermediul unei Conventii, care va presupune prin consens Conferintei interguvernamentale modificarile necesare.

Amendamentele constitutionale vor intra in vigoare dupa ratificarea lor de catre statele membre.

Bibliografie

Bianca Selejan Gutan, Drept constitutional si institutii politice, editia a 2-a revizuita si adaugita, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008

Cristian Ionescu, Drept constitutional si institutii politice, editura All Beck, 2004

Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana, Institutii, Mecanisme, editia a 3-a , Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2007

Constitutia Romaniei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008

Constitutia Romaniei revizuita, Comentarii si explicatii, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Editura All Beck, Bucuresti, 2004