Instigarea

Instigarea

Ca forma a participatiei penale, instigarea consta in fapta unei persoane, care, cu intentie, determina, prin orice mijloace, o alta persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Notiunea de instigare rezulta din dispozitiile art. 25 C. pen., care prevede ca instigator este persoana care, cu intentie, determina o alta persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

1. Conditiile instigarii

Pentru existenta instigarii se cer indeplinite anumite conditii:

a) Intre obiectul juridic al faptei savarsite de autor si obiectul juridic al instigarii sa existe identitate, intrucat autorul nu face decat sa execute fapte a caror savarsire a fost hotarata de catre instigator.

b) Pentru eficienta instigarii este necesara cel putin prezenta a doi subiecti, a doua persoane, una care desfasoara o activitate de instigare - instigatorul - iar alta asupra careia se efectueaza aceasta activitate - instigatul.

c) Pentru existenta instigarii se mai cere ca activitatea instigatorului sa fi avut drept urmare determinarea instigatului de a savarsi fapta prevazuta de legea penala, pe care o si executa ulterior.

d) In sfarsit, activitatea de determinare sa fie savarsita cu intentie, adica instigatorul sa fie constient ca prin activitatea sa determina pe cel instigat la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala si acest rezultat vatamator pentru societate il urmareste sau doar accepta posibilitatea aparitiei lui.

Formele instigarii

In raport cu reusita sau nu a determinarii, instigarea imbraca mai multe aspecte, dupa care se stabileste si raspunderea penala a instigatorului si instigatului astfel:

A. Instigarea urmata de executare, ce se caracterizeaza printr-o concordanta intre activitatile desfasurate de instigator si instigat, in sensul ca instigatorul determina, iar instigatul executa infractiunea la care a fost determinat. Aceasta forma a instigarii indeplineste toate conditiile prevazute de lege cu privire la savarsirea infractiunii la care s-a executat determinarea.

B. Instigarea neurmata de executare. Potrivit art. 29 C. pen., exista forma de instigare atunci cand instigatorul a determinat la savarsirea unei infractiu ni, instigatul a acceptat, insa ulterior se desisteaza ori impiedica voluntar producerea rezultatului sau, din alte motive, nu trece la executare (de exemplu, a fost trimis in provincie in interes de serviciu, a doua zi, nu a avut conditii climaterice favorabile etc.).

C. Instigarea neizbutita (aparenta) sau indemnul, cum i se mai spune, exista atunci cand instigatorul determina la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala insa persoana asupra careia s-a exercitat determinarea nu accepta, ceea ce inseamna ca instigatorul nu a reusit sa lamureasca, sa-i sadeasca in constiinta hotararea infractionala.

De asemenea, este posibil ca acte de instigare ce nu si-au produs efectul, fara a avea un caracter penal propriu, sa cada totusi sub incidenta legii penale datorita imprejurarii ca, pentru a-l determina pe autor sa comita fapta prevazuta de legea penala, s-au folosit mijloace care, prin ele insele, constituie infractiuni: amenintare, santaj etc.