Hotararea arbitrala

Hotararea arbitrala

1. Natura juridica a hotararii arbitrale

Hotararea arbitrala este actul final si de dispozitie prin care arbitrii transeaza litigiul dintre parti. Ea se bucura de toate efectele unei hotarari judecatoresti definitive.

Cu toate acestea, in doctrina s-au conturat opinii diferite in legatura cu natura juridica a hotararii arbitrale. Ele au fost provocate de insasi caracterul si natura arbitrajului privat.

Hotararea arbitrala este, in mod incontestabil, rezultatul dezbaterilor desfasurate in fata tribunalului arbitral. De aceea, in opinia unor autori o atare realitate se repercuteaza si asupra naturii hotararii arbitrale, care pastreaza atat o componenta conventionala, cat si una jurisdictionala. In acest sens, se remarca ca "fara conventia arbitrala, impotriva sau dincolo de limitele ei, hotararea arbitrala este lipsita de temei" . Atari solutii tin seama de dubla natura - contractuala si jurisdictionala - a arbitrajului privat. Este o conceptie impartasita in prezent de tot mai multi autori .

In ceea ce ne priveste, ne alaturam unui alt punct de vedere, acela care confera hotararii arbitrale un caracter jurisdictional. Intr-adevar, definitoriu in caracterizarea hotararii arbitrale este caracterul unilateral al manifestarii de vointa a tribunalului in sensul finalizarii litigiului intr-un anumit mod. Caracterizarea corecta a hotararii nu se poate baza pe natura diferita a actelor care concura la realizarea arbitrajului. Esential este, asa cum s-a aratat, caracterului actului de finalizare a procedurii arbitrale, fapt pentru care natura jurisdictionala a hotararii arbitrale nu se pare cea mai apropiata de realitate. Iar o atare solutie se intemeiaza, in opinia noastra, si pe efectele hotararii arbitrale.

Pe de alta parte, conventia arbitrala nu poate fi decisiva in caracterizarea actului final si de dispozitie al judecatii, devreme ce arbitrii sunt independenti si impartiali in exercitarea atributiilor lor. Este adevarat ca legea ii recunoaste conventiei arbitrale un rol important in determinarea regulilor aplicabile litigiului, dar aceasta componenta nu mai joaca niciun rol in deliberarea si pronuntarea hotararii arbitrale. In acelasi timp, nu poate fi ignorat rolul autonomiei de vointa chiar si in cadrul procedurii de drept comun, respectiv in legatura cu posibilitatea alegerii unei anumite instante pentru solutionarea litigiului (art. 19 Cod de procedura civila), fara a se putea sustine, cu temei, ca in atari imprejurari hotararea pronuntata are un caracter conventional sau are o natura dubla (conventionala si jurisdictionala) .

2. Continutul hotararii arbitrale

Elementele pe care trebuie sa le cuprinda o hotarare arbitrala sunt expres determinate de lege. Potrivit art. 361 Cod de procedura civila "hotararea arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:

a)        componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data pronuntarii hotararii;

b)       numele partilor, domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c)        mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj;

d)       obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;

e)        motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care sub acest aspect intemeiaza solutia;

f)         dispozitivul;

g)        semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360¹".

Din dispozitiile art. 361 Cod de procedura civila, rezulta ca hotararea arbitrala cuprinde aceleasi elemente ca si o hotarare judecatoreasca: practicaua, motivele de fapt si de drept si dispozitivul. Toate aceste elemente sunt adaptate insa la specificul procedurii arbitrale. Hotararea arbitrala se redacteaza in scris, iar motivarea este obligatorie in toate cazurile.

Legea se refera in mod general la dispozitivul hotararii arbitrale. In mod firesc, aceasta trebuie sa cuprinda solutia de admiterea sau respingere a cererii arbitrale. In cazul admiterii cererii, tribunalul va trebui sa statueze asupra tuturor capetelor de cerere, precum si asupra actiunii reconventionale .

De asemenea, tribunalul arbitral va trebui sa statueze si asupra cheltuielilor efectuate de parti. In aceasta materie, constatam si existenta unor norme procedurale specifice procedurii arbitrale. Astfel, potrivit art. 359 al 1 Cod de procedura civila, cheltuielile pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului, precum si onorariile arbitrilor, expertilor, martorilor, se suporta potrivit intelegerii dintre parti. Drept urmare, libertatea contractuala este nestanjenita si in aceasta materie, astfel ca partile pot conveni ca toate cheltuielile sa fie avansate sau chiar suportate numai de catre una dintre parti ori sa fie suportate in mod egal.

Totusi, in lipsa unei conventii privitoare la cheltuielile arbitrale, art. 359 alin.2 Cod de procedura civila, dispune ca acestea "se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte". Acest text face o aplicatiune a principiilor de drept comun cu privire la lichidarea cheltuielilor de judecata. Totusi remarcam ca textul nu are o redactare intrutotul conforma cu dispozitiile din dreptul comun. In aceasta privinta, notam o reglementare partiala, in art. 359 alin. 2 Cod de procedura civila, a principiului potrivit caruia cheltuielile de judecata se suporta in final de partea care a cazut in pretentii. Intr-adevar, legea se refera cu deosebire la o singura ipoteza, aceea a admiterii totale sau partiale a cererii. Dar solutia este aceeasi, in virtutea aplicarii regulilor de drept comun, si in cazul in care reclamantul a cazut in pretentii.

In materia cheltuielilor arbitrale Codul de procedura civila cuprinde si unele reguli specifice procedurii arbitrale, iar majoritatea acestora se refera la posibilitatea avansarii cheltuielilor. Astfel, potrivit art. 359¹ alin. 1 Cod de procedura civila "tribunalul arbitral poate evalua, in mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga partile sa consemneze suma respectiva prin contributie egala". Totusi partile pot fi obligate si solitar la consemnarea sumei respective.

Daca paratul nu-si indeplineste o atare obligatiile, in termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna el acea suma, urmand ca prin hotararea finala sa se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor si modul de suportate a acestora de catre parti.

Tribunalul arbitral poate obliga partile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale, de pilda pentru efectuarea unor expertize sau pentru efectuarea unei cercetari locale.

Legea ii confera tribunalului arbitral si dreptul de a nu da curs arbitrajului pana la consemnarea, avansarea sau plata sumelor mentionate anterior. Modalitatile de consemnare, avansare sau plata, inclusiv cuantumul onorariilor arbitrilor si a celorlalte cheltuieli arbitrale pot fi determinate, la cererea uneia dintre parti, si de instanta judecatoreasca competenta potrivit art. 342 Cod de procedura civila

Plata onorariilor arbitrilor se face dupa comunicarea catre parti a hotararii arbitrale. Daca, din diferite motive, arbitrajul se intrerupe fara a se pronunta hotarare, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduce in mod corespunzator.

In fine, legea precizeaza ca regularizarea diferentelor in plus sau in minus se face cel mai tarziu prin hotararea arbitrala si se plateste pana la comunicarea catre parti sau pana la depunerea acestora la instanta judecatoreasca. Neplata diferentei atrage suspendarea comunicarii sau depunerii hotararii arbitrale (art. 359⁵ Cod de procedura civila).

In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale se determina si se platesc potrivit dispozitiilor regulamentului acelei institutii.

3. Comunicarea hotararii arbitrale

Dupa redactarea hotararii arbitrale aceasta se va comunica partilor in termen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei. La cererea oricareia dintre parti, tribunalul arbitral poate elibera o dovada despre comunicarea hotararii (art. 363 Cod de procedura civila).

Dupa comunicarea hotararii, in termen de 20 de zile, tribunalul arbitral va depune dosarul cauzei la instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342 Cod de procedura civila, atasand si dovezile de comunicare a hotararii arbitrale. In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta dosarul se pastreaza la acea institutie (art. 363 Cod de procedura civila).

4. Indreptarea si completarea hotararii arbitrale

Codul de procedura civila reglementeaza, in art. 362, doua institutii procesuale distincte: indreptarea si completarea hotararii arbitrale. Cele doua institutii au, in prezent, o reglementare corespunzatoare si in dreptul comun.

La posibilitatea de indreptare a hotararii arbitrale se refera art. 362 al.2 Cod de procedura civila Potrivit acestui text: "Greselile materiale din textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fondul solutiei, precum si greselile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricareia dintre parti, formulata in termenul prevazut de alin 1 sau din oficiu, printr-o incheiere de indreptare".

In esenta, institutia reglementata in textul citat nu difera de indreptarea greselilor materiale din dreptul comun, desi se pot sesiza unele nuante in norma inscrisa in art. 362 alin. 2 Cod de procedura civila. De la inceput se sesizeaza si o anumita inconsecventa, ce rezida in referirea legii la posibilitatea de rectificare a greselilor materiale si la realizarea acesteia printr-o "incheiere de indreptare". Este evident ca este vorba de institutia indreptarii greselilor materiale.

Pe de alta parte, legea pare a sugera si o anumita distinctie, desi este vorba de aceeasi institutie procesuala, intre greselile materiale si greselile de calcul. Distinctia nu este relevanta caci si greselile de clacul fac parte din aceeasi categorie a greselilor materiale care legitimeaza indreptarea hotararii.

Se observa insa ca reglementarea cuprinsa in textul mentionat mai sus fixeaza cu mai multa rigoare conditiile in care poate fi dispusa indreptarea unei greseli materiale. In rigoarea legii, indreptarea poate fi dispusa doar daca greselile materiale invocate sunt evidente si daca nu sunt de natura sa schimbe fondul solutiei .

Cererea de indreptare trebuie formulata de partea interesata in termen de 10 zile de la primirea hotararii. Legea nu contine nici o dispozitie privitoare la obligativitatea citarii partilor, iar in dreptul comun instanta are posibilitatea de a dispune citarea daca apreciaza ca acest lucru este necesar pentru unele lamuriri. In lipsa unei dispozitii exprese s-ar putea recurge la normele dreptului comun. Cu toate acestea se apreciaza ca solutia trebuie sa fie diferita. In acest sens, trebuie precizat mai intai ca hotararea de completare se da, potrivit art. 363 alin. 1 Cod de procedura civila cu citarea partilor. In aceste conditii, se apreciaza ca legiuitorul a urmarit sa adopte o alta solutie in cazul indreptarii greselilor materiale. Prin urmare, o atare cerere se poate solutiona fara citarea partilor.

Asupra cererii instanta se pronunta printr-o incheiere de indreptare, care va face parte integranta din hotararea arbitrala (art. 361 alin. 3 Cod de procedura civila).

Completarea hotararii reprezinta o institutie procedurala fundamental diferita, intrucat ea vizeaza remedierea unor greseli savarsite de tribunal, respectiv acoperirea unor omisiuni ale instantei arbitrale. Intr-adevar aceasta posibilitate este consacrata de lege pentru cazul in care tribunalul "prin hotararea arbitrala a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere" . In dreptul comun, asemenea omisiuni nu se puteau remedia, inainte de adoptarea O.G. nr. 138/2000, decat prin intermediul recursului (art. 304 pct. 4 Cod de procedura civila) sau a revizuirii (art. 322 pct. 2 Cod de procedura civila).

Dispozitiile legale privitoare la conditiile in care poate fi dispusa completarea hotararii arbitrale sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse si la situatiile in care tribunalul considera ca un capat de cerere a fost solutionat in mod gresit. Odata pronuntata hotararea tribunalul arbitral se dezinvesteste. El poate completa hotararea doar in cazul in cazul in care constata ca a omis sa solutioneze un capat de cerere.

Completarea hotararii se poate dispune la solicitarea oricareia dintre parti. Cererea de completare se solutioneaza cu citarea partilor. Termenul de introducere a cererii de completare este de 10 zile de la data pronuntarii hotararii.

Asupra cererii, tribunalul arbitral se pronunta printr-o hotarare. Solutia este fireasca caci o hotarare arbitrala nu poate fi completata printr-o simpla incheiere.

In legatura cu cele doua institutii trebuie mentionata, in acest context, ca partile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completarea sau indreptarea hotararii (art. 362 alin. 4 Cod de procedura civila).

Efectele hotararii arbitrale

La efectele hotararii arbitrale se refera, in mod expres, unele dispozitii ale Codului de procedura civila. O prima dispozitie procedurala importanta este cea consacrata in art. 363 alin. 3 Cod de procedura civila, text potrivit caruia "hotararea arbitrala comunicata partilor are efectele unei hotarari judecatoresti definitive'. Textul la care ne referim are semnificatia incontestabila de a asimila hotararea arbitrala cu o hotarare judecatoreasca definitiva. In pofida valorii atribuite hotararii arbitrale, prin textul la care ne-am referit, art. 367 alin. 1 Cod de procedura civila mai adauga si faptul ca aceasta este "obligatorie". Cu toate ca legea nu o spune in mod expres, astfel cum se procedeaza in alte legislatii , hotararea arbitrala se bucura de toate atributele puterii lucrului judecat .

Dar hotararea arbitrala are si valoarea unui titlu executoriu. Pentru a avea acest efect este necesara investirea hotararii arbitrale cu formula executorie. Este ceea ce dispune in mod expres si fara echivoc chiar art. 368 Cod de procedura civila. Textul mentionat este de o claritate ce nu impune alte sublinieri: hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca".

Hotararea arbitrala se aduce, in general, la indeplinire de bunavoie de catre parti. De aceea, art. 367 Cod de procedura civila se refera mai intai la aceasta posibilitate. Daca hotararea nu se executa de bunavoie creditorul poate solicita investirea ei cu formula executorie. Incheierea se investire se pronunta de instanta prevazuta de art. 342 Cod de procedura civila. Cererea de investire se solutioneaza fara citarea partilor, cu exceptia cazului in care exista indoieli cu privire la regularitatea hotararii arbitrale, cand se va dispune citarea partilor (art. 367¹ alin. 2 Cod de procedura civila).

6. Desfiintarea hotararii arbitrale

Spre deosebire de vechea reglementare, in prezent, Codul de procedura civila consacra o singura cale de desfiintare a unei hotarari arbitrale. Acest mijloc de desfiintare a unei hotarari arbitrale este actiunea in anulare. In acest sens, dispozitiile art. 364 Cod de procedura civila sunt deosebit de precise si nu permit nici o alta interpretare. Textul dispune ca "hotararea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune in anulare.". Prin urmare, impotriva hotararii arbitrale este exclusa orice posibilitate de exercitare a cailor de atac din dreptul comun . Solutia este promovata si in alte legislatii recente, desi trebuie recunoscut ca exista si reglementari diferite .

Potrivit art. 364 Cod de procedura civila, actiunea in anulare poate fi exercitata numai pentru unul din urmatoarele motive:

a)    litigiul nu este susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului;

b)    tribunalul arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii nule sau inoperante;

c)    tribunalul arbitral nu a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala;

d)    partea a lipsit la termenul cand au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost indeplinita;

e)    hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului prevazut de art. 353³ Cod de procedura civila;

f)      tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;

g)    hotararea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronuntarii, nu este semnata de catre arbitrii;

h)    dispozitivul hotararii arbitrale cuprinde dispozitii care nu se pot duce la indeplinire;

i)      hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii.

Motivele pentru exercitarea actiunii in anulare sunt, astfel cum usor se poate observa, dintre cele mai diverse, unele dintre ele sunt caracteristice cailor ordinare de atac, iar altele cailor extraordinare de atac. Asa fiind, actiunea in anulare poate fi considerata ca un mijloc procedural destinat a declansa controlul judecatoresc asupra unei hotarari arbitrale .

Opiniile divergente din doctrina sunt determinate de marea diversitate a motivelor ce pod conduce la desfiintarea unei hotarari arbitrale pe calea actiunii in anulare. Dar la o analiza atenta se poate constata preponderenta incontestabila a temeiurilor care, in dreptul comun, pot determina reformarea sau retractarea unei hotarari judecatoresti. Iar, in aceeasi ordine de idei, se poate constata si o pondere deosebita a motivelor de ordin strict procedural, respectiv in legatura cu modul de aplicare a unor reguli sau dispozitii de drept procesual. Conotatiile procedural sunt prevazute chiar si in cazul celui de-al doilea motiv de desfiintare a hotararii: lipsa unei conventii arbitrale sau solutionarea litigiului pe baza unei conventii nule sau inoperante. Intr-adevar, si acest motiv tinde la desfiintarea hotararii arbitrale care nu a avut un suport logico-juridic. Desigur, nu se poate ignora si existenta motivelor specifice caracterului arbitral al litigiului.

Unele din motivele de desfiintare a hotararii arbitrale opereaza in aceleasi conditii ca si in dreptul comun, data fiind formularea aproape identica a textelor legale care le consacra. Datorita acestui fapt nu este necesara o dezvoltare deosebita a motivelor enuntate. Totodata, trebuie remarcata redactarea precisa a dispozitiilor procedurale care consacra motivele de desfiintare a unei hotarari arbitrale, fapt care ne determina sa nu staruim asupra lor.

O observatie particulara se impune in privinta motivului prevazut de art. 364 lit. f Cod de procedura civila, respectiv cel legat de ipoteza in care tribunalul arbitral nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut. Este practic vorba de aceeasi situatie juridica care da dreptul la completarea hotararii arbitrale in conditiile art. 362 Cod de procedura civila. Asa fiind, in acest caz se poate vorbi de un veritabil drept de optiune al partilor intre a recurge la procedura completarii hotararii arbitrale si cea a desfiintarii ei pe cale actiunii in anulare. Este totusi mai putin probabil ca partea sa recurga la cel de-al doilea mijloc procedural data fiind simplitatea si supletea procedurii de completare a hotararii .

Mentionam ca partile nu pot renunta prin conventia arbitrala la dreptul de a introduce actiunea in anulare impotriva hotararii arbitrale. Lega permite insa renuntarea la acest drept dupa pronuntarea hotararii arbitrale (art. 364¹ Cod de procedura civila).

Competenta de solutionare a actiunii in anulare revine potrivit art. 365 alin. 1 Cod de procedura civila, instantei imediat superioare instantei judecatoresti prevazute de art. 342 Cod de procedura civila. Este o norma speciala de competenta in raport cu principiul potrivit caruia toate incidentele privitoare la organizarea si desfasurarea arbitrajului intra in atributiile instantei care, in lipsa conventiei arbitrale, ar fi avut caderea de a solutiona litigiul in fond. Dar art. 365 alin. 1 Cod de procedura civila conditioneaza competenta acestei instante de situare a ei in circumscriptia teritoriala in care a avut loc arbitrajul.

Actiunea in anulare poate fi exercitata in termen de o luna de la data comunicarii hotararii arbitrale. O data investita cu solutionarea actiunii, instanta competenta va putea dispune suspendarea executarii hotararii arbitrale, dar numai dupa depunerea unei cautiuni fixate de ea (art. 365 alin. 3 Cod de procedura civila).

Asupra actiunii in anulare instanta competenta se pronunta printr-o hotarare. Hotararea se pronunta atat in cazul admiterii cat si in cazul respingerii actiunii. In cazul admiterii actiunii, instanta va anula hotararea arbitrala iar daca litigiul este in stare de judecata se va pronunta in fond in limitele permise de conventia arbitrala. Daca insa este necesara administrarea de noi probe, instanta competenta va proceda la administrarea lor pronuntandu-se in fond numai dupa realizarea acestei operatiuni. In acest din urma caz hotararea de anulare nu se va putea ataca decat o data cu hotararea asupra fondului.

Hotararea pronuntata asupra actiunii in anulare poate fi atacata numai cu recurs (art. 366 alin. 2 Cod de procedura civila). Recursul se va solutiona in conditiile art. 304¹ Cod de procedura civila, instanta de casare avand posibilitatea de a examina hotararea atacata in mod complet, adica in lumina tuturor motivelor de casare prevazute de lege.