IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

1. Izvoarele primare ale dreptului comunitar

In categoria izvoarelor primare sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar constituite de:

- Tratatele de instituire a celor trei Comunitati europene (Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, semnat la Paris la 18 aprilie 1951 si intrat in vigoare la 25 iulie 1952; Tratatul privind instituirea Comunitatii Economice Europene, semnat la Roma la 25 martie 1857 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958; Tratatul privind instituirea

Comunitatii Europene a Energiei Atomice, semnat la Roma la 25 martie 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958);

- Tratatul de fuziune, semnat la 8 aprilie 1965 si intrat in vigoare la 1 iulie 1967;

- cele doua tratate bugetare: Tratatul de la Luxemburg din 22 aprilie 1970 si Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975, intrat in vigoare la 1 iunie 1977;

- Tratatul de modificare a Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene privind Groenlanda (17 martie 1984);

- Actul Unic European, semnat la 17 februarie 1986 la Luxemburg de 9 din cele 12 state membre, iar la 28 februarie 1986 de celelalte 3, Italia, Danemarca si Grecia si intrat in

vigoare la 1 iulie 1987.

- Tratatul de la Maastricht, adoptat la 10 decembrie 1991, semnat la 7 februarie 1992 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993;

- Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997, intrat in vigoare la 1 mai 1999;

- Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, intrat in vigoare in ianuarie 2003.

Unele dintre aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe, care fac parte integranta din aceste acte, asa cum se precizeaza in chiar cuprinsul lor.

Actele comunitare mentionate constituie un adevarat "corpus" constitutional, ele avand prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie

absoluta de legalitate.

Izvoarele derivate ale dreptului comunitar

Cea de-a doua categorie - izvoarele secundare - cuprinde, in mod obisnuit, actele adoptate de institutiile comunitare in scopul aplicarii prevederilor Tratatului: regulamentul, decizia,

directiva, recomandarea, avizul. Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezolutii sau recomandari care sunt folosite de regula in dreptul international.

Prin act comunitar se intelege orice instrument legislativ sau administrativ adoptat de autoritatile administrative ale Comunitatilor.

1. Regulamentul

Regulamentul este actul cel mai eficient si complet dintre instrumentele legislative puse la dispozitia institutiilor comunitare. Potrivit art. 249 al Tratatului Comunitatii Europene,

regulamentul are aplicabilitate generala. El este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in toate statele membre.

Este regulament, de exemplu, actul comunitar prin care sunt regularizate preturile unei categorii de produse sau prin care se impun anumite obligatii producatorilor de automobile din Uniunea Europeana.

Regulamentele sunt de doua tipuri: de baza, care sunt de competenta exclusiva a Consiliului European sau a Consiliului UE si Parlamentului European, si de executare, care, de obicei,

sunt adoptate de Comisia Europeana in exercitarea competentelor sale de executare, delegate de Consiliu.

Tratatul de la Maastricht precizeaza ca regulamentele pot fi emise si de Banca Centrala Europeana in domeniul sau de competenta.

Regulamentele intra in vigoare numai dupa publicarea lor in "Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene".

Decizia

Decizia este un act individual care produce efecte pentru unul sau mai multi destinatari, care pot fi statele membre sau particularii. Atunci cand este adresata unuia sau mai multor state

membre, decizia poate crea drepturi sau obligatii pentru particulari. Deosebirea deciziei de regulament o reprezinta lipsa aplicabilitatii generale.

Deciziile pot fi adresate si unor agenti economici, in domenii de interes comunitar, cum sunt cele privind concurenta, sau alte domenii in care apare necesitatea emiterii unor decizii.

3. Directiva

Directiva este un instrument folosit la nivel comunitar in vederea armonizarii legislatiilor nationale, de depasire a diferentelor dintre reglementarile interne ale statelor membre ale

Uniunii Europene.

Directiva leaga orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul de atins, lasand instantelor nationale competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele.

Directiva poate emana numai de la institutiile comunitare si este un act individual, obligatoriu pentru destinatarii pe care ii desemneaza, iar forta sa normativa este limitata.

Directivele sunt de doua feluri: de baza, adoptate pe baza Tratatelor, si de executie, pentru executarea directivelor de baza.

4. Recomandarea

Recomandarea este un act adoptat de institutiile sau organele comunitare care nu are caracter obligatoriu, avand ca obiect invitarea destinatarilor sa adopte o anumita conduita.

Desi nu are efecte juridice, ea poate fi folosita de judecatorul comunitar sau national pentru interpretarea unor dispozitii din actele obligatorii sau din legislatia nationala.

5. Avizul

Avizul este actul comunitar care exprima un punct de vedere.

In raport de obligativitatea sa, avizul poate fi obligatoriu sau facultativ.

La randul lor, avizele obligatorii pot fi avize consultative, a caror respectare este lasata la latitudinea celui care este obligat sa-l ceara, si avize conforme, a caror respectare este obligatorie.

3. Izvoarele complementare ale dreptului comunitar

3.1. Actele interne ale institutiilor comunitare

Actele interne ale institutiilor comunitare cuprind:

1) regulamentele de organizare si functionare a organelor sau institutiilor, statute, regulamente interne, regulamente financiare;

2) actele pregatitoare in cadrul etapelor procesului decizional, cum sunt propunerile Comisiei Europene, programele generale pe care trebuie sa le adopte institutiile, recomandarea adresata de Comisie Consiliului in vederea incheierii unui acord international sau deliberarea Consiliului cu privire la negocierea si incheierea unui acord international;

3) actele care modifica dispozitiile institutionale ale Tratatelor.

3. Actele sui generis

In categoria acestor acte sunt incluse:

- hotarari cu caracter general, care nu au destinatari desemnati;

- rezolutii ale Consiliului European;

- concluziile Consiliului European adoptate in urma unor dezbateri care s-au derulat in cursul sesiunilor Consiliului;

- rezolutiile Consiliului;

- comunicarile Comisiei Europene;

-declaratiile comune, care contin angajamentele reciproce sau acorduri interinstitutionale ale mai multor institutii.

3.4.Acordurile internationale la care sunt parte

Comunitatil e Europene

3.3.1. Acordurile incheiate de Comunitati

Acordurile incheiate de catre Comunitatea Europeana leaga Comunitatea si statele membre, dar au o valoare juridica inferioara Tratatelor.

Aceste acorduri fac parte din ordinea juridica comunitara si nu este necesara nicio masura interna de transformare.

Obligatia de a respecta un acord nu se aplica numai intre statul membru si statele terte - parti la acord, ci si Comunitatii.

3.3. Actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile incheiate de Comunitati

Actele adoptate de organele create prin acordurile de asociere sau de cooperare incheiate de Comunitatea Europeana au acelasi rang in ordinea juridica comunitara ca acordurile insesi.

4. Principiile generale ale dreptului comunitar

Principiile generale ale dreptului, ca izvoare juridice, se impun, datorita caracterului de noutate a dreptului comunitar, care se afla inca in etapa consolidarii sale, spre deosebire de

ordinea interna a fiecarui stat, care cunoaste o lunga perioada in care ea s-a sedimentat.

Se disting trei categorii de principii:

1) principii juridice obligatorii, care sunt o mostenire juridica comuna Europei ca forma a dreptului natural;

2) reguli de reglementare comune legislatiei statelor membre, care isi au originea in apropierea sistemelor lor juridice, produsa de-a lungul anilor, si in nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal (este, in fapt, o conditie a dobandirii calitatii de membru al Uniunii Europene);

3) reguli generale inerente ordinii juridice comunitare, care sunt promovate independent de ordinea juridica nationala.

Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresa in tratatele comunitare si trebuie sa fie general acceptate in ordinea juridica nationala a statelor membre in scopul de a constitui

principii generale de drept comunitar. Sunt obligate sa respecte principiile generale de drept

institutiile comunitare, sub sanctiunea nulitatii actelor pe care le emit, statele membre, atunci cand iau decizii care intra in sfera de aplicare a dreptului comunitar, precum si jurisdictiile

nationale, ca judecator de drept comun al dreptului comunitar.

5. Jurisprudenta

Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene

In general, jurisprudenta nu este acceptata ca izvor de drept in sistemul juridic continental. Hotararile judecatoresti nu sunt obligatorii pentru cazurile viitoare; in principiu, ele nu au efecte erga omnes. Cu toate acestea, se considera ca fiecare aplicare a dreptului necesita interpretare, care inseamna ca, intr-un fel sau altul, regulile sunt perfectionate si suplimentate. Interpretarea dreptului ar urma sa fie cu atat mai necesara, cu cat legea este mai generala si lacunele mai prezente. In acelasi sens, se considera ca jurisprudenta Curtii este un izvor esential de drept, intrucat in numeroase probleme Curtea de Justitie completeaza si precizeaza dispozitiile Tratatului, concomitent cu asigurarea respectarii lor.

6. Cutuma comunitara

Cutuma reprezinta o sursa nescrisa si poate fi definita, in sensul dreptului comunitar, ca fiind o practica urmata si acceptata, devenind, astfel, obligatorie din punct de vedere legal, practica ce adauga sau modifica legislatia primara sau secundara a Comunitatii Europene.

In dreptul comunitar, cutuma este aproape inexistenta, fiind in curs de formare o singura cutuma, practica recurgerii din ce in ce mai des la acorduri informale stabilite intre institutiile comunitare.

7. Dreptul international

Deoarece o mare parte din regulile de drept international nu au o natura obligatorie, ele sunt aplicate ca reguli de drept cutumiar sau ca principii generale de drept. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a aplicat dreptul international, ca izvor al dreptului comunitar, in materie vamala atunci cand a apreciat ca interpretarea regulilor de clasificare aplicabile Tarifului vamal comun poate sa fie bazata pe principiile care fundamenteaza acordurile incheiate de Comunitate in cadrul GATT.

8. Dreptul national

Dreptul national poate constitui, uneori, izvor al dreptului comunitar, prin referiri exprese sau implicite.

Referirile exprese sunt prevazute in chiar actele comunitare, iar referirile implicite sunt facute de curtile comunitare de justitie in cazurile ce le sunt deduse. In acest sens, s-a sustinut ca

sistemul juridic national din fiecare stat membru urmeaza, in absenta unor reguli comunitare, sa desemneze tribunalele avand competenta si sa determine conditiile procedurale care sa

carmuiasca actiunile in procesele destinate sa asigure protectia drepturilor pe care cetatenii le au ca rezultat al efectului direct al dreptului comunitar.