NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

OBIECTIVE

- Familiarizarea studentilor cu inceputurile comertului si dezvoltarea institutiilor comerciale in timp.

- Definirea notiunilor de comert din punctul de vedere al acceptiunilor etimologica, economica si juridica.

- Definirea comertului ca activitate umana.

CONCEPTE CHEIE

schimb

troc

targ

comert

productie, distributie, consumatie

1. Notiuni introductive

Viata in existenta intregii societati umane este, in prima si ultima instanta, comerciala, caci istoria intregii societati omenesti nu este decat istoria evolutiei sale comerciale.

Nu exista stiinta sau vreun domeniu de activitate care sa nu implice interes comercial. Interesul schimburilor comerciale a tins totdeauna spre unificare si globalizare. Orice restrictii sau embargouri s-au dovedit efemere si caducei, pentru ca dintre toate activitatile sociale, cele comerciale au stimulat in cel mai inalt grad toate celelalte domenii de activitate.

Inca din societatea primitiva, de la schimbul de marfuri in natura, continuand cu societatea sclavagista, feudala, capitalista, socialista si cea actuala de tranzitie oamenii si societatile create de ei au trebuit si vor trebui sa faca comert.

Istoria dreptului comercial este strans legata de istoria comertului. Primele manifestari ale 'schimbului' au aparut odata cu 'proprietatea'. Pentru satisfacerea trebuintelor existentei lor, oamenii au inceput sa schimbe intre ei produsele faurite prin munca lor ori agonisite din natura. Forma primitiva a schimbului a fost 'trocul'. Dar cresterea nevoilor oamenilor si amplificarea relatiilor dintre ei au evidentiat necesitatea adaptarii unor forme de organizare, primitive la inceput, prin care se asigurau conditii pentru ca oamenii sa se poata intalni intr-un numar mai mare, la anumite perioade si in locuri determinate. Asa au aparut 'targurile' ce au jucat un rol important in nasterea si inflorirea comertului.

Istoricii atesta faptul ca egiptenii, fenicienii si grecii s-au ocupat intens cu comertul de-a lungul coastelor Marii Mediterane. Grecii au fost cei dintai care au instituit anumite reguli pentru activitatea comerciantilor.

La romani, multa vreme, comertul nu a avut o importanta deosebita, deoarece ei agoniseau bogatia nu prin comert, ci prin agricultura, si mai ales prin razboi si anexare de noi teritorii. Cetateanul liber, atat timp cat vedea ca numai sclavii munceau dispretuia comertul si munca. Se cunoaste, scrie istoricul francez Fuster de Coulange, ca bogatul roman avea in locuinta sa mici ateliere industriale unde muncitorii erau, in mare parte, sclavi. Asa cum scria si Cicero, aceasta profesie e lasata sclavilor si popoarelor invinse.

In aceste conditii, desi au fost cunoscute avantajele comertului, totusi, datorita prejudecatilor timpului, nu a putut exista o reglementare a sa. De aceea, pentru comert erau considerate suficiente regulile dreptului civil.

Mai tarziu, in epoca de inflorire a Romei, apar unele institutii juridice al caror ecou il gasim peste timp in anumite institutii ale dreptului comercial.

2. Perioada Evului Mediu

Caderea Imperiului Roman de Apus, dezvoltarea impetuoasa a Bizantului, intensificarea si extinderea comertului in afara bazinului Marii Mediterane, dezvoltarea comertului terestru pe drumurile romane, a deschis o noua si importanta era in organizarea unor norme de definire si practicare a comertului.

Totodata prabusirea Imperiului Roman a dus la faramitarea puterii politice si la formarea statelor - cetati italiene.

In locul dreptului uniform, statele - cetati adopta reguli de drept proprii.

Comerciantii, pentru a-si apara drepturile, se organizeaza in corporatiuni (universitas), care cu timpul, vor dobandi autonomie administrativa, judecatoreasca si chiar legislativa. Corporatia cuprindea pe comerciantii si meseriasii din aceeasi ramura si era condusa de un consul ales din randurile lor. Consulul emitea norme interne bazate pe obiceiuri care serveau la rezolvarea litigiilor avute intre membrii corporatiei. Aceste norme interne au fost adunate in culegeri numite: statutele din Pisa (1305 ), Roma (1317), Verona (1318).

In formularea unor reguli proprii activitatii comerciale, un rol important l-au avut targurile medievale italiene, franceze, germane, spaniole. Apare un drept al targurilor, cu reguli aplicabile tuturor comerciantilor participanti, indiferent de originea lor, precum si o procedura speciala de solutionare a litigiilor dintre comercianti.

Datorita legaturilor comerciale cu negustorii din Franta si cei din tarile nordice, in special prin participarea la targuri, regulile comerciale italiene patrund si in aceste tari.

3. Perioada moderna

Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea dreptului statutar si consuetudinar cu un drept scris. Prima tara in care s-a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise aplicabile pe intreg teritoriul, a fost Franta. Un prim act il constituie Edictul lui Carol al IX-lea din 1563, prin care au fost create in Franta jurisdictiile consulare, aplicabile numai comerciantilor. Au urmat cele doua ordonante ale lui Colbert emise de Ludovic al XIV-lea. Prima ordonanta, din 1673, privea comertul terestru si cuprindea reguli aplicabile tuturor celor care faceau comert, indiferent de calitatea lor. Cea de a doua ordonanta, 1681, privea comertul pe mare, si consacra reguli specifice acestui gen de comert.

Un moment determinant in formarea dreptului comercial, il constituie adoptarea in 1807, a Codului comercial francez. Prin aceasta reglementare se consacra o materie comerciala: anumite acte juridice, fapte si operatiuni au fost scoase din Codul civil si li s-a dat o reglementare noua, corespunzatoare cerintelor productiei, schimbului si circulatiei.

Influenta ideilor Revolutiei franceze, ca si cuceririle napoleoniene, au dus la preluarea Codului comercial francez de diferite tari, fiind adoptat ca lege comerciala proprie.

In tara noastra, la inceput, comertul a fost condus potrivit unor reguli cutumiare, fie de sorginte locala, fie de provenienta straina, ca urmare a legaturilor cu negustorii straini.

Primele legiuiri scrise ('Pravila' lui Vasile Lupu si 'Indreptarea legii' a lui Matei Basarab) nu cuprindeau reguli speciale pentru comert. Ele apar pentru prima data in Codul lui Andronache Donici (1814). O reglementare sumara este cuprinsa si in Codul Caragea (1817).

In 1840 in Muntenia si Moldova a fost aplicat Codul comercial francez, iar in 1887 a fost adoptat Codul comercial roman. Aceasta este si azi in vigoare.

Codul comercial roman a fost aplicat pana in 1948, cand, trecandu-se la economia planificata, a ramas aplicabil doar in raporturile juridice de comert exterior, insa si aici cu numeroase restrictii.

Dupa Revolutia din 1989 trecandu-se la economia de piata, Codul comercial si-a redobandit toate atributele sale de principala reglementare a raporturilor comerciale dintre agentii economici.

Crearea si functionarea economiei de piata in Romania este un proces de durata, dar presupune, in mod obligatoriu, crearea unui cadru juridic adecvat care sa reglementeze statutul juridic al agentilor economici.

Prima reglementare in acest domeniu a constituit-o Decretul Lege 54/ 1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative.

In temeiul acestei prime reglementari s-a creat posibilitatea organizarii, prin libera initiativa, a unor intreprinderi mici, asociatii cu scop lucrativ, asociatii si activitati prestate de persoane fizice in mod independent.

Totusi era necesara si o transformare de natura structurala, care sa asigure conversiune si vechilor agenti economici in agenti ai economiei de piata prin ruperea sistemului hipercentralizat. Aceasta actiune de politica economica a demarat cu elaborarea cadrului juridic necesar, fiind adoptata Legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca Regii Autonome si Societati comerciale.

A urmat o serie intreaga de acte normative prin care s-a amplificat mult cadrul juridic de reorganizare a economiei dupa principiile pietei. Astfel a fost adoptata Legea 26/1990 privind Registrul Comertului; Legea 31/1990 privind societatile comerciale; Legea 11/1990 privind combaterea concurentei neloiale; Legea 31/1991 privind regimul investitiilor straine.

4. Sensurile expresiei 'comert'

Acceptiunea etimologica

In acceptiunea etimologica, expresia comert provine din latinescul 'commercius'. Expresia este o imbinare a cuvantului 'com' si 'merci' (cu marfa).

In aceasta acceptiune, expresia implica notiunea de marfa sau activitate in legatura cu marfa. Deci, in sens etimologic, expresia 'comert' inseamna operatiuni cu marfa.

Acceptiunea economica

In ce priveste acceptiunea economica in literatura juridica au fost avansate mai multe opinii:

a)   'din punct de vedere economic, comertul este acea activitate speculativa ce consta in procurarea de bunuri fie direct de Ia producator sau de la intermediari si trecerea acestor bunuri altora ce au nevoie de ele';

b)     'in sens economic, comertul este o activitate ce are ca scop schimbul si prin aceasta circulatia bunurilor de la producator la consumator';

c)     'in sens economic comertul este acea activitate ce are drept scop schimbul si prin aceasta, circulatia bunurilor de la producator la cumparator'.

Din continutul opiniilor prezentate se poate observa ca exista in fiecare aceleasi elemente ce caracterizeaza sensul economic al notiunii de comert:

comertul este o activitate ce are ca scop schimbul de marfuri;

in componenta activitatii de comert intra operatiile cuprinse in intervalul dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor in circulatie, pana la ajungerea lor la consumator;

operatiile de comert sunt realizate de catre comercianti, care sunt denumiti negustori si care sunt agenti ai diferitilor producatori de bunuri.

In legatura cu sensul economic, activitatea economica are in desfasurarea sa in general trei faze:

- productia;

distributia;

consumatia.

Distributia, ca faza a activitatii comerciale, este plasata intre productie si consum, prin ea realizandu-se legatura dintre celelalte doua faze. Din punct de vedere economic, productia nu intra in sfera comertului. Fata de cele mentionate, consideram ca prin comert in sens economic se intelege acea activitate ce consta in schimbul ce are loc in sfera circulatiei bunurilor prin trecerea acestora de la producator la consumator fie in mod direct fie prin intermediar, si prin care se realizeaza legatura dintre productie si consumator.

4.3. Acceptiunea juridica a notiunii de comert

Pentru determinarea sensului juridic al notiunii de comert trebuie vazut care este acceptiunea data de lege acestei notiuni. Potrivit prevederilor Codului comercial, sensul juridic al notiunii de comert cuprinde urmatoarele categorii de operatii comerciale:

- operatii de interpunere in schimbul marfurilor, titlurilor si fondurilor de comert;

In articolul 3, punctul 1 sunt prevazute cumpararea de producte sau de marfuri spre a le revinde;

In articolul 3, punctul 2 sunt prevazute vanzarea si inchirierea de marfuri in natura sau lucruri;

In articolul 3, punctul 3 sunt precizate contractele de report asupra obligatiunilor de stat;

- operatii de interpunere in schimbul muncii si care sunt precizate in articolul 3, punctele 6-10, 13 si care se refera la diferite categorii de intreprinderi.

Prin intreprindere, in sens comercial, intelegem activitatea organizata ce se desfasoara in anumite conditii si nu structuri cu personalitate juridica.

operatii declarate comerciale de catre legiuitor., articolul 3, punctele 14-18 si care se refera la navigatie.

Din continutul articolelor 3 si 4 ale Codului comercial se poate observa ca sensul juridic al notiunii de comert este mai larg decat sensul economic.

Notiunea de comert in sens juridic cuprinde, in afara operatiilor de interpunere si circulatie a marfii si operatia de producere a marfii.

Prin comert, in sens juridic, se intelege totalitatea actelor si faptelor juridice de interpunere in schimbul marfii, titlurilor si fondurilor de comert, de interpunere in schimbul muncii, precum si a celor comerciale declarate de legiuitor si care sunt consacrate ca fiind comerciale de prevederile Codului comercial.

5. Definitia comertului

Mai inainte de orice cercetare si analiza a normelor ce reglementeaza raporturile de drept comercial, logica fireasca a lucrurilor impune o definire a obiectului acestor raporturi, deci a 'comertului'. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat notiunea de comert este complexa, putand avea, asa cum am aratat, mai multe intelesuri: un sens economic si unul juridic.

De altfel, exista o stransa legatura intre sensul economic si cel juridic al notiunii.

In cursul sau de Economie politica, profesorul V. Madgearu defineste comertul ca 'un inel in lantul functiilor economice ale societatii moderne intemeiata pe diviziunea muncii si pe circulatia marfurilor. Functia economica a comertului urmareste transmisiunea bunurilor dintr-un stadiu de productie in altul sau de la producator la consumator

Comertul inlesneste astfel apropierea producatorului de consumator. In cadrul unui nivel ridicat al productiei, el asigura si aparitia unui anumit organism autonom (societatea comerciala sau comerciantul profesionist) ce va face legatura intre producator si consumator.

Comertul devine astfel o profesie specializata ce realizeaza o noua forma de diviziune a muncii. In conditii asemanatoare pot lua nastere diverse forme de diviziune a muncii, diversificate si specializate pentru procurarea materiei prime, pentru productie, pentru reclame comerciale, pentru publicitate, pentru reprezentanta etc.

Toate aceste activitati nu sunt decat consecintele firesti ale functiei economice a comertului.

Sensul juridic al comertului este mult mai larg decat cel economic. Profesorul C. Vivante considera ca activitatea juridica a legii comertului este mult mai vasta decat activitatea economica a comertului deoarece intelesul juridic al comertului se manifesta sub forma unui proces continuu de operatii juridice premergatoare comertului.

Exista intre cele doua intelesuri ale notiunii de comert o interdependenta. Realizarea functiei economice nu poate avea loc decat prin acte juridice care nu sunt altceva decat acte de comert.

Parafrazand definitia economica a profesorului Madgearu se poate afirma ca din punct de vedere al sensului juridic al comertului, acesta este la randul sau lantul neintrerupt al raporturilor juridice ce iau nastere pentru infaptuirea functiei economice a comertului.

Procesul de productie, de apropierea producatorului de consumator, de intermediere sub toate formele, formeaza o multitudine de operatii ce intervin sub forma unor raporturi juridice intre o multitudine de persoane.

Indiferent de faptul ca aceste operatii sunt facute de comercianti sau necomercianti, ele atrag aplicarea legii comerciale. Articolul 9 al Codului comercial este edificator in acest sens. El arata ca orice persoana care face o operatie de comert, desi nu este comerciant, activitatea sa va fi supusa legilor si jurisdictiei comerciale.

Ca o concluzie asupra intelesului economic si juridic al comertului se poate afirma ca actul de comert in inteles juridic nu este decat afirmarea concreta a functiei economice a comertului.

SUBIECTE

- Precizati etapele istorice parcurse cu privire la aparitia si dezvoltarea activitatii comerciale a oamenilor.

- Precizati care au fost primele reguli scrise cu privire la comert.

- Precizati primele forme de organizare a activitatii comerciale.

INTREBARI

Cum se defineste obiectul dreptului comercial?

a. un sistem de reguli aplicabile intregului ansamblu de relatii comerciale si care tin de obiectul contractului;

b. un raport comercial cu element de extraneitate caruia ii sunt aplicabile conventiile sau uzantele internationale;

c. inseamna delimitarea sferei sale de aplicare in functie de un element subiectiv fie de un element obiectiv;

d. acea ramura a dreptului privat alcatuita din normele juridice aplicabile faptelor de comert precum si celorlalte raporturi juridice la care iau parte persoanele care nu au calitatea de comerciant.

R : c

De cate feluri sunt izvoarele dreptului comercial?

a. locale, speciale, generale, conventionale, de fapt si mediate;

b. de schimb, de folosinta, de administrare si de uzufruct;

c. normative - formale si interpretative - mediate;

d. antice, medievale, moderne, contemporane.

R: c

Care este structura obiectului de studiu al Dreptului Afacerilor?

a. drepturile si obligatiile comerciantilor in raport cu faptele de comert si operatiunile comerciale;

b. obiectul, scopul si durata contractului comercial;

c. partea generala referitoare la conexiunea dreptului afacerilor cu alte discipline de drept si partea speciala cu referire la comercianti si necomercianti;

d. partea generala care studiaza succint afacerile privite ca fapte de comert si partea speciala unde sunt examinate principalele contracte specifice activitatii de afaceri.

R :d

De cate feluri sunt izvoarele dreptului afacerilor?

a. izvoare civile, comerciale si fiscale;

b. izvoare doctrinare, de jurisprudenta si cutume;

c. izvoare normative si izvoare interpretative;

d. izvoare legale si conventionale.

R : c

In ce priveste acceptiunea economica in literatura juridica au fost avansate mai multe opinii :

a. comertul este o activitate ce are ca scop schimbul de marfuri, in componenta sa intrand operatiile dintre producere si circulatie a marfurilor, operatii realizate de comerciant ;

b. comertul inseamna operatii de interpunere in schimbul marfurilor, titlurilor fondurilor de comert ;

c. comertul inseamna operatii declarate comercialede catre legiuitor ;

d. comertul inseamna operatii de producere a marfurilor.

R: a