Notiunea si reglementarea divortului

δ.1. Delimitari terminologice

Potrivit dispozitiilor art. 37 alin 1 C.fam., casatoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei. Alineatul 2 al aceluiasi articol prevede ca desfacerea casatoriei are loc prin divort

Din analiza celor doua texte, rezulta ca desfacerea casatoriei se deosebeste de incetarea acesteia. Astfel, daca incetarea casatoriei are loc de drept prin decesul unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei, desfacerea casatoriei se produce prin divort, pe baza unei hotarari judecatoresti. In acest sens, art. 39 alin. 1 C.fam. prevede ca, din ziua in care hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila, casatoria este desfacuta. In ambele situatii, casatoria incetata sau desfacuta isi pastreaza efectele produse pentru trecut. Cu alte cuvinte, incetarea si desfacerea casatoriei produc efecte numai pentru viitor.

De asemenea, notiunea de desfacere a casatoriei nu trebuie confundata cu notiunea de separatie de fapt, deoarece, daca prima determina disparitia casatoriei, cea de-a doua mentine casatoria, cu toate efectele personale si patrimoniale pe care Codul familiei le reglementeaza, cu exceptia indeplinirii obligatiei reciproce de coabitare.

Separatia de fapt, numita si casatorie fara menaj, este o notiune consacrata in vorbirea curenta si in practica judiciara. Ea poate constitui un motiv temeinic de divort numai daca este coroborata si cu alte imprejurari care fac imposibila continuarea casatoriei pentru cel putin unul dintre soti.

Pe taram legislativ insa, legiuitorul, in textele sale, a mentionat separatia de fapt doar o singura data. Este vorba de art. 613 C.p.civ., actualmente cu un alt continut , care preciza ca, daca sotii traiau despartiti in fapt de cel putin cinci ani si dovada acestei imprejurari se facea prin inscrisuri cu caracter oficial, presedintele instantei judecatoresti nu mai acorda termen de gandire si fixa direct termenul de judecata in sedinta publica.

In sfera dreptului penal, despartirea in fapt produce unele efecte juridice.

Astfel, art. 304 alin. 6 C.pen. prevede ca urmarirea penala pentru savarsirea infractiunii de adulter nu poate incepe daca viata conjugala este intrerupta si sotii traiesc despartiti.

Ca orice situatie de fapt, separatia sotilor are un continut variabil si imprecis. Cu toate acestea, doua elemente sunt de esenta acestei notiuni, si anume:

- un element subiectiv, care implica intentia sotilor de a nu mai convietui o perioada de timp, determinata sau nu;

- un element material, care presupune absenta coabitarii sotilor.

Cele doua elemente trebuie sa existe cumulativ, pentru ca despartirea sotilor sa reprezinte o separatie de fapt. Astfel, lipsind intentia celor doi soti de a trai despartiti, nu exista separatie de fapt (de exemplu, daca separatia temporara este determinata de tratamentul medical, de detasarea sau transferul unuia dintre soti intr-o alta localitate, de executarea unei pedepse privative de libertate). De asemenea, nu exista separatie de fapt nici atunci cand cei doi soti au domicilii separate, de vreme ce intre ei se mentine o comunitate de viata.

In fapt, separatia amiabila a sotilor exista dintotdeauna. Ea apare, in principiu, in viata oricarui cuplu care traverseaza o perioada de criza. Neintelegerile dintre soti sunt solutionate, de cele mai multe ori, nu de instanta de judecata, ci de timp.

Desi este destul de frecventa, separatia de fapt nu a primit o reglementare in legislatia noastra, asa cum s-a    intamplat in alte tari. De exemplu, in Franta, in baza art. 237 C. civ., se poate solicita desfacerea casatoriei in cazul in care sotii traiesc separati in fapt de cel putin sase ani . Cu alte cuvinte, existenta unei separatii in fapt de cel putin sase ani constituie un motiv de divort. Sotul care solicita desfacerea casatoriei pentru ruptura vietii comune precizeaza in cererea de divort modalitatile prin care isi executa obligatiile cu privire la celalalt sot si la copiii minori.

O alta notiune de care divortul se delimiteaza este separatia de corp. Considerata institutie juridica de acele legislatii care interzic divortul sau il reglementeaza restrictiv , separatia de corp asigura, sub control judecatoresc, o destindere a relatiilor dintre soti, aflati in pragul divortului.

Singurul text din legislatia romana in care gasim referire la separatia de corp este art. 23 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, care prevede: 'In cazul in care sotii sunt in drept sa ceara separatia de corp, conditiile acesteia sunt supuse legii prevazute de art. 20, care se aplica in mod corespunzator'.

Absenta mult timp din limbajul nostru juridic, separatia de corp a fost definita ca fiind acea institutie juridica in temeiul careia instanta judecatoreasca, la cererea oricaruia dintre soti sau la cererea lor comuna, poate suspenda obligatia de coabitare dintre acestia. Cu alte cuvinte, ea reprezinta acea situatie juridica in care cei doi soti sunt exonerati de judecator de obligatia de a mai convietui.

Situatie intermediara intre casatorie si divort, separatia de corp a fost bine surprinsa de legiuitorul francez, care ii rezerva un intreg capitol in Codul civil, de la art. 296 la art. 309, in urmatoarea formulare: 'Separatia de corp nu desface casatoria, ci determina numai incetarea obligatiei de coabitare (art. 299 C.civ.)'. In art. 304 C.civ. francez se precizeaza ca, in principiu, efectele separatiei de corp sunt supuse acelorasi reguli ca la divort.

Numita si 'anticamera divortului', separatia de corp poate fi solicitata, pe calea unei cereri reconventionale, de sotul parat din actiunea de divort, dupa cum, sotul parat intr-o actiune de separare de corp, poate formula o cerere reconventionala pentru desfacerea casatoriei. Daca separatia de corp a durat cel putin trei ani, art. 306 C.civ. prevede ca, la cererea expresa a unuia dintre soti, hotararea judecatoreasca de separatie de corp se converteste de plin drept in hotarare judecatoreasca de divort.

Separatia de corp se poate converti nu numai in divort, ci si in reluarea vietii conjugale. De esenta convertibilitatii este tocmai acordul de vointa al sotilor de a continua relatiile de familie. Pentru a fi opozabila tertilor, reluarea vietii conjugale trebuie sa fie constatata printr-un act notarial sau printr-o declaratie data in fata ofiterului de stare civila. Mentiunea despre incetarea separatiei de corp se inregistreaza pe marginea actelor de casatorie si de nastere ale sotilor (art. 305 C.civ. francez).

Desfacerea casatoriei se deosebeste si de desfiintarea casatoriei, desi in ambele situatii exista o hotarare judecatoreasca in baza careia casatoria nu mai fiinteaza. Astfel, nulitatea sau anularea casatoriei - in urma carora casatoria este desfiintata - se poate pronunta numai pentru cauze anterioare incheierii ei si opereaza retroactiv. Divortul, dimpotriva, poate fi pronuntat pentru cauze ulterioare incheierii casatoriei si produce efecte numai pentru viitor

δ.2. Definitia divortului

Plecand de la aceste delimitari si de la ansamblul dispozitiilor Codului familiei, prin divort se intelege desfacerea casatoriei, in timpul vietii sotilor, prin hotarare judecatoreasca, fie pentru motive temeinice care fac imposibila continuarea casatoriei, fie pe baza acordului de vointa al sotilor.

δ.3. Reglementarea divortului

Divortul este reglementat in Capitolul al IV-lea, titlul I din Codul familiei (art. 37-44) sub denumirea Desfacerea casatoriei. Aici se gaseste intreaga reglementare de drept material al divortului, spre deosebire de alte institutii de dreptul familiei, de exemplu, nulitatea casatoriei, cu privire la care Codul civil reprezinta dreptul comun, completand dispozitiile Codului familiei.

Procedura divortului este cuprinsa ca o procedura speciala, derogatorie de la regulile de drept comun ale procesului civil, in capitolul al VI-lea, cartea a VI-a C.p.civ., sub denumirea Divortul (art. 607-619).

Printr-o decizie recenta , Curtea Constitutionala a Romanieie a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 si ale art. 38 C.fam., care nu contravin art. 26 din Constitutie, retinand ca: ". instantele de judecata dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu usurinta a casatoriei, pe care trebuie sa le aplice in litera si spiritul lor, actionand astfel in sensul indeplinirii obligatiei ce revine autoritatilor publice de a respecta si ocroti viata de familie. Este astfel imbinat rational principiul stabilitatii casatoriei cu admisibilitatea desfacerii ei, atunci cand continuarea casatoriei nu mai este posibila."