PRIVIRE COMPARATIVA A RASPUNDERII PATRIMONIALE INTRE FOSTUL SI ACTUALUL COD AL MUNCII

PRIVIRE COMPARATIVA A RASPUNDERII PATRIMONIALE INTRE FOSTUL SI ACTUALUL COD AL MUNCII

Institutia raspunderii salariatului pentru prejudicii aduse angajatorului in legatura cu munca sa, este fundamental diferita de reglementarea actuala generala fata de cea anterioara.

1. Deosebiri intre cele vechea si noua reglementare

Principalele deosebiri intre cele doua reglementari (fostul si actualul Cod al muncii) rezida din urmatoarele aspecte :

Daca vechiul Cod instituia o forma speciala de raspundere, raspunderea materiala, actualul Cod elimina acest tip de raspundere in favoarea celui de drept comun, adica in conditiile legii civile, in principal ale Codului civil.

Raspunderea materiala viza, ca intindere, nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), nu si castigul nerealizat (lucrum cessans), mai putin in situatia in care fapta salariatului in executarea contractului de munca, constituia infractiune, in vreme ce raspunderea civila contractuala, aplicabila acum salariatilor, cuprinde atat prejudiciul efectiv cat si castigul nerealizat al angajatorului, chiar daca fapta nu are si relevanta penala.

Raspunderea materiala se putea stabili numai prin emiterea unei decizii de imputare sau prin darea/luarea unui angajament de plata, nu si prin actionarea in judecata a celui pretins vinovat, pe cand actiunea civila are ca instrument numai actiunea civila (actiunea in pretentii intemeiate pe contractul individual de munca).

In cazul raspunderii materiale nu se putea proceda la executarea silita mobiliara sau imobiliara cat timp debitorul avea calitatea de salariat, independent de angajator sau chiar de calitatea de pensionar, intrucat titlul se transmitea noului angajator, respectiv casei de pensii la care era inregistrat debitorul, pentru continuarea urmaririi speciale reparatorii, in vreme ce raspunderea civila confera angajatorului si posibilitatea urmaririi silite mobiliare si imobiliare, indiferent de situatia debitorului in planul raporturilor de munca.

Totusi, chiar daca isi proclama aparenta la dreptul civil in material salariatului, noul Cod deroga de la acesta atunci cand prevede ca executarea silita a bunurilor debitorului se poate petrece numai cand debitorul nu mai este salariat sau functionar public, fara insa ca recuperarea sa dureze mai mult de trei ani, ceea ce constituie, in fapt, o aplicare in continuare a principiului raspunderii materiale potrivit cu care salariatul raspunde cu salariul, asistand in acest mod - chiar daca ne aflam pe taramul raspunderii civile - la o raspundere civila limitata sau secventionata, in intervalul de trei ani amintit.

Ceea ce nu reiese limpede din textul Codului nou este aspectul daca este obligatorie perioada de trei ani in care se temporizeaza aplicarea dreptului civil in privinta posibilitatii de executare silita prin urmarirea mobilelor si imobilele sau daca este facultativa in situatia in care, dupa estimarile creditorului (angajatorului) prejudiciul nu se poate recupera in trei ani avand in vedere cuantumul considerabil in raport de plafonul legal sesizabil din salariul net lunar.

Fata de caracterul protectionist al prevederii vizate, se considera ca aplicarea sa este obligatorie chiar daca recuperarea completa prin retinerea din salariu este ineficienta in trei ani, cu urmarea ca, indiferent de cuantum, sa se procedeze timp de trei ani la urmarirea salariului apoi si la urmarirea altor sume sau a bunurilor mobile si imobile

In acest context, o situatie o poate constitui si cea a pensionarii debitorului, caz in care, aplicand principial legea, se va constata o inechitate prin aceea ca, la pensionare, debitorul poate fi executat silit si asupra bunurilor corporale, mobile sau imobile.

Ca urmare, in unele cazuri se ajunge la paradoxul ca un pensionar pentru invaliditate sau pentru limita de varsta si, deci, o persoana cu potential productiv scazut, ajunsa astfel fara voia sa (obiectiv), poate fi executat silit in conditii mai drastice decat ale unui debitor care, salariat fiind, de pilda isi prezinta demisia si care, deci, intra in sfera normei in discutie atunci cand vrea, deci in mod subiectiv.

Aici este notabil ca o astfel de raspundere (civila, dar aplicabila nerestrictinat), opera si sub imperiul vechiului Cod in privinta angajatilor pe baza de contract civil de prestari de servicii, precum si a administratorilor, contabilililor si gestionarilor institutiilor si autoritatilor publice, regiilor autonome si companiilor nationale la care participarea statului era majoritara si in alte cazuri.

Nu in ultimul rand, in cadrul raspunderii materiale exista o dubla conditionare din perspectiva termenelor, respectiv termenul de emitere a deciziei de imputare care era de 60 de zile de la data cand cel in drept sa emita decizia, a luat cunostinta de producerea pagubei, fara insa a depasi e ani de la data producerii pagubei. In cadrul actual, recuperarea pagubei se realizeaza in termenul special de trei ani, echivalent cu cel general de prescriptie, fara sa mai fie conditionata de un termen de concretizare formata a demersului recuperator.

In relatie cu termenul de emitere a deciziei de imputare, sub vechea reglementare se afla si o raspundere subsidiara - nelimitata in timp. Actualul Cod al muncii nu mentine acest sistem de transmitere succesiva de drept a raspunderii patrimoniale, pana la recuperarea prejudiciului, cu consecinta ca, raspunderea inceteaza la prescrierea dreptului angajatorului la actiunea impotriva salariatului vinovat, respectiv dupa trei ani de la nasterea dreptului la actiunea recuperatorie.

O prevedere care se inscrie in acelasi cadru al transmiterii patrimoniale, fara sa fie similara cu cea expusa (dar fiind asociata cu aceasta), este cea continuta de art. 269 alin.3 ce trateaza obligatia persoanei vinovate de producerea unui prejudiciu adus unui salariat, pentru care a operat raspunderea angajatorului de a acoperi din patrimoniul propriu, prejudiciul, in cadrul unei actiuni in regres formulate de angajator.

O astfel de prevedere care exprima expres principiul regresului angajatorului impotriva salariatului vinovat de luarea unei masuri care a afectat patrimonial un alt salariat si, pe cale de consecinta, angajatorul, este binevenita in contextul relatiilor de munca pe palierul subordonarii ierarhice, daca este corect aplicata.

Aceasta raspundere a salariatului pentru prejudiciul acoperit de angjator nu priveste situatia in care angajatorul raspunde pecuniar (civil sau comercial) in activitatea sa curenta, ci numai situatia in care angajatorul a raspuns in cadrul raspunderii patrimoniale de dreptul muncii. Daca insa, angajatorul a raspuns fata de un tert in afara raporturilor de munca cu un salariat, ne regasim pe taramul raspunderii patrimoniale directe a salariatului pentru fapta sa.

Pe de alta parte, revenind la formele de recuperare anterioare este de mentionat ca angajamentul de plata nu era dublu conditionat, ba chiar, in situatia in care acesta provenea de la salariat dupa termenul de prescriptie, acesta era totusi valabil, insa nu si ca titlu executoriu.

Privind termenul de prescriptie a raspunderii, norma veche cunostea o distinctie intre raspunderea pentru prejudiciul material, in general si cea pentru prejudiciul material in special. Acesta din urma este cunoscut in literarura de specialitate sub sintagma obligatia de restituire a salariatului si este insotita de un termen de prescriptie de un an de la data primirii sumelor sau a bunurilor sau, de cand a benenficiat de servicii nedatorate

O astfel de distinctie nu o regasim in norma in vigoare, chiar daca tratamentul deosebit al termenul de prescriptie a fost fundamentat pe o facila descoperire a prejudiciului prin verificarile contabile sau pe o atentie sporita, astfel determinata, pentru gestionarea si urmarirea patrimoniului prin acte de vointa ale angajatorului.

2. Asemanari intre vechea si noua reglementare

Chiar daca exista deosebiri esentiale intre cele doua forme de raspundere, dintre care supravietuieste numai cea civila, urmare a asimilarii dreptului muncii in cel civil in material raspunderii patrimoniale, se pot contura si asemanari intre reglementarile vechiului si actualului Cod al muncii.

Astfel, cat priveste punerea in executare, potrivit legi, a titlului care da dreptul angajatorului la recuperarea prejudiciului, este limitata in varianta popririi din salariu de plafonul de 1/3 din salariul net, fara ca impreuna cu celelalte retineri ale salariului, sa depaseasca 1/2 din acesta.

In niciuna dintre reglementari nu se regaseste dreptul angajatorului la daune morale si, deci nici obligatia corelativa, asa incat, salariatul raspunde numai pentru prejudicii materiale

Ambele reglementari cuprind clauze exoneratoare, care sunt relative similare si care privesc forta majora (cauza generala de exonerare de raspundere), cauzele neprevazute si innsurmontabile si pierderile tehnologice.

In caz de coparticipare la producerea unui prejudiciu, raspunderea materiala era intotdeauna conjuncta ( mai putin in cazul gestionarilor). Daca nu se putea stabili partea de culpa a fiecarui salariat, raspunderea opera potrivit principiului proportionalitatii, respectiv fiecare salariat acoperea paguba proportional cu salariul sau net de la data constatarii. Cand era in discutie raspunderea gestionarilor, se lua in calcul si timpul lucrat anterior producerii faptei prejudiciabile, aspecte regasite si in noul Cod.

Subrogarea contravalorii in expresie baneasca a bunului primit in mod nejustificat, daca bunul nu mai exista sau daca a fost instrainat unui tert de bunacredinta, este o caracteristica a ambelor reglementari.

Raspunderea civila astfel prezentata, cu anumite caracteristici, a fost denumita, pentru distinctie de dreptul comun, chiar daca oarecum criticabil ca asociere, raspundere civila de dreptul muncii

C O N C L U Z II

Modificarile Codului muncii a constituit o parte integranta a Programului legislativ prioritar pentru integrarea Romaniei in Uniunea Europeana si a creat un orizont de asteptare extrem de amplu, fiind elaborate in deplina concordanta cu prevederile acquis- ului comunitar si cu celelalte acte internationale la care Romania este parte.

Este esential ca prin aceasta modificare s-a ajuns la o reglementare organica de natura sa satisfaca la un nivel superior atat cerintele salariatilor cat si cele ale angajatorilor.

In masura in care noul Cod al Muncii defineste si apara interesul economic al salariatilor in raport cu angajatorul, putem spune ca acest cod reflecta responsabilizarea sociala a capitalului, reglementand, in mod echilibrat, si raspunderea integrala pe care salariatii o au pentru prejudiciul material cauzat angajatorului, prin faptele lor culpabile, noul Cod al Muncii demonstreaza responsabilitatea economica reciproca a partenerilor sociali.

Noua reglementare se apropie foarte mult de Codurile Muncii din majoritatea tarilor europene, astfel, adoptarea lui a fost un lucru benefic.

Aceste drepturi si obligatii ce revin atat salariatilor cat si angajatorului sunt reglementate in raport cu cele mai recente documente ale Uniunii Europene si ale dreptului international al muncii.

Problematica care se desprinde din prezentul studiu consta in faptul ca desi reglementarea generala exista si indeplineste acquisu-ul comunitar, legislatia nationala cunoaste o serie de inadvertente si reglementari speciale care necesita reglementari de asemenea speciale.

Astfel, anumite categori de personal contractual, cu statute speciale, beneficiaza de conditii de angajare a raspunderii patrimoniale diferite de cele reglementate in Codul Muncii, cu titlu de exemplu amintind:

salariatii Serviciului de Protectie si Paza, care beneficiaza de impunitate pentru prejudiciul cauzat tehnicii din dotare de catre conducatorii auto

militarii angajati pe baza de contract, care beneficiaza de cauze speciale de impunitate pentru prejudiciul material , dar si de o procedura speciala de stabilire si contestare a eventualelor pagube cauzate angajatorului.

functionarii publici, care beneficiaza de o modalitate de recuperare a prejudiciului specific vechiului Cod al Muncii.

somerii, care sunt supusi unei proceduri speciale de recuperare a prejudiciului cauzat Agentiilor pentru ocuparea fortei de munca

Toate aceste situatii de exceptie conduc la doua concluzii.

Prima ar fi ca legislatia anterioara noului Cod al Muncii nu a cunoscut o aliniere la noile realitati institutionale si legislative.

A doua ar consta in faptul ca desi fiecare din cazurile enuntate justifica o situatie speciala determinata de conditiile speciale in care se desfasoara raportul contractual, o modalitate atat de diferita de stabilire si recuperare a prejudiciului nu poate crea decat o aparenta de neconsecventa juridica legislativa.

De aceea, apreciem ca, de lege ferenda, se impune o unificare legislativa a modurilor de angajare si executare a raspunderii contractuale patrimoniale a partilor angajate in raporturi juridice de munca sau de serviciu, modificare ce ar trebui sa aiba in vedere inclusiv un sistem unitar de contestare jurisdictionala a persoanei ce se considera indreptatita .

Este, apreciem noi, necesar ca respectand garantiile de liber acces la justitie, la exercitarea unei profesii sau la exercitarea unei activitati lucrative libere si avand in vedere specificul raporturilor de subordonare specifice raporturilor de munca, sa se simplifice procedura de angajare si mai ales de recuperare a prejudiciului de catre angajator, propunand in acest sens reintroducerea angajamentului de plata ca mijloc de angajare a raspunderii patrimoniale.

STUDIU DE CAZ

Urmatoarul caz[8] ilustreaza conditiile angajarii raspunderii patrimoniale a unitatii angajatoare in cazul producerii unui accident de munca, sub aspectul incadrarii actiunii in pretentii ca fiind un litigiu de munca, a competentei instantei chemate sa solutioneze litigiul, a competentei de a cerceta fapta ilicita si a cuantumului despagubirilor.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr.11501/2002, reclamantul L.T. in contradictoriu cu parata SC "HGAS" SRL a investit instanta pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata la plata despagubirilor ca urmare a faptului ca a fost victima unui accident de munca in urma caruia a ramas infirm.

In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca in calitate de angajat al paratei a fost detasat sa efectueze lucrari la Rafinaria H. din Nigeria. In executarea atributiilor de serviciu, la 20.11.2000, a suferit un accident de munca in urma caruia a ramas infirm.

La termenul din 8 octombrie 2002, instanta a invocat din oficiu, exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Constanta.

Prin sentinta civila nr.17631/08.10.2002, instanta a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Constanta, retinand ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.2 pct.1 lit.b¹ C.Pr.Civ., potrivit cu care "tribunalele judeca in prima instanta conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante.

Impotriva acestei hotarari, partile au formulat recurs in termenul prevazut de lege. Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.5770/2002.

In sedinta de judecata din data de 10.01.2003, instanta a invocat, din oficiu, exceptia necompetentei teritoriale in solutionarea cauzei.

Tribunalul Constanta, prin sentinta civila nr.98/201.2003 a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat solutionarea cauzei in favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti.

Pentru a solutiona astfel, a retinut urmatoarele:

Potrivit art.2 lit.a si art.72 din Legea nr.168/1999 competenta de solutionare a cauzei apartine instantei in a carei circumscriptie isi are sediul unitatea cu personalitate juridica.

Prin urmare, competenta solutionarii conflictelor de drepturi revine instantei in a carei circumscriptie isi are sediul unitatea cu personalitate juridica.

In speta, sediul intimatei se afla in sector VI, Bucuresti, asa cum rezulta din inscrisurile atasate la dosar nr.11501/2002.

Impotriva acestei hotarari, partile au formulat recurs, cauza fiind inregistrata pe rolul Curtii de Apel Constanta sub nr. 348/C/2003.

Prin decizia civila nr.329/C/31.03.2003, instanta a admis exceptia tardivitatii declararii recursului reclamantului L.T. si a admis recursul intimatei parate, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanta.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut in principal, ca:

Contestatorul a avut locul de munca in orasul Navodari la punctul de lucru Petromidia D.N. 22 B, km. 23, judetul Constanta.

Accidentul de munca s-a inregistrat in consecinta la Inspectia Muncii - Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta.

Conform art. 82 din Legea nr. 168/1999 dispozitiile acestei legi referitoare la procedura de solutionare a conflictelor de drepturi se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Codului de procedura civila.

Fara indoiala ca, aceasta norma se referea si la art. 7 C.Pr.Civ. si nu contravine art. 2 lit a din Legea nr.168/1999 intrucat unitatea care a folosit munca a fost Punctul de lucru din orasul Navodari.

Pe rolul Tribunalului, cauza a fost inregistrata sub nr.R 1217/2003.

Judecand cauza, Tribunalul Constanta a pronuntat sentinta civila nr.1495/18.12.2003, prin care a respins ca nefondata actiunea formulata de contestatorul L.T. in contradictoriu cu intimata SC "HGAS" SRL Bucuresti.

Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Constanta a retinut ca producerea accidentului se datoreaza culpei contestatorului care a efectuat o alta activitate decat cea ordonata - respectiv evacuare reziduri - activitate aflata in sarcina altor lucratori decat cei din echipa contestatorului.

In termen legal - impotriva sentintei civile mai sus mentionate a declarat recurs contestatorul.

S-a aratat ca la data de 20 noiembrie 2000 lucra in interiorul reactorului instalatiei de cracare catalitica unde spargea betonul refractar si desprindea plasa hexagonala care il sustinea.

Intrucat parata - prin relatia contractuala incheiata, nu a asigurat conditii de lucru corespunzatoare, in sensul asigurarii aerarii in interiorul reactorului, dat fiind temperaturile insuportabile din zona, la data de 20 noiembrie 2000 a iesit din reactor pentru a se racorii.

La iesirea pe platforma - a ajutat cativa muncitori nigerieni sa duca un sac cu deseuri rezultate din activiatea lor pana la marginea platformei, pentru evacuarea acestora.

In timpul transportului si-a agatat piciorul de un colac de franghie, iar urmare a fortei cu care a fost tras, s-a accidentat de colacul de franghie care cobora sacul.

In urma accidentului produs - recurentului i s-a amputat piciorul, fapt pentru care a solicitat daune morale si materiale respectiv:

1. Materiale:

- Diferenta dintre pensia de invaliditate si salariul realizat anterior accidentului;

- Cheltuieli efectuate in tara cu prilejul spitalizarii, care se ridica la suma de 25.000.000 lei.

- Costul unei proteze corespunzatoare cu caracter definitiv, care sa faca posibila o deplasare normala.

2. Morale: in suma de 50.000 USD, datorita handicapului suferit, fara perspectiva vreunei imbunatatiri pe viitor.

Fata de cele relatate mai sus, a solicitat admiterea recursului, asa cum a fost formulat, modificarea in tot a sentintei recurate, in sensul admiterii contestatiei, asa cum a fost formulat.

Analizand sentinta recurata, in baza motivelor de recurs formulate, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art.296 al.1 din Legea nr.53/2003 (fostul art. 111 din Legea nr. 10/1972) raspunderea angajatorului pentru prejudiciul suferit de salariati in urma unor accidente de munca este o raspundere contractuala, derivata din raportul juridic de munca si care, potrivit dispozitiilor art.295 alin.1 din Legea nr.53/2003, se completeaza cu dispozitiile speciale prevazute de art.45 al.1 din Legea nr.90/1996 - potrivit cu care, aceasta raspundere are un caracter subsidiar si complementar (operand numai in masura in care daunele nu sunt acoperite integral - prin prestatiile de asigurari sociale).

In cauza dedusa judecatii nu sunt intrunite conditiile antrenarii raspunderii civile contractuale a angajatorului - intimate din cauza, pentru prejudiciul cauzat recurentului care a suferit un accident de munaa - produs din culpa sa, cum in mod corect a retinut si instanta de fond.

Pentru a fi antrenata raspunderea angajatorului trebuiesc indeplinite doua conditii cumulativesi anume: existenta unei fapte ilicite savarsita cu vinovatie si in legatura de cauzalitate cu prejudiciul cauzat.

Din probele administrate in cauza - rezulta ca nu exista fapta ilicita a angajatorului, iar accidentul s-a produs din culpa recurentului, care nu a respectat regulile de protectia muncii si care nu poate invoca propria culpa ca temei al despagubirilor solicitate.

De asemenea, angajatorul si-a indeplinit intocmai obligatiile ce-i reveneau potrivit legislatiei muncii si legislatiei speciale - Legea nr.90/1996.

Toti lucratorii, indeosebi recurentul, au fost instruiti in domeniul protectiei muncii prin instructajele lunare si zilnice de protectia muncii, cu privire la lucrarea specifica care o aveau de executat, regulile de respectat si interdictiile impuse, printre care si limitarea lucrarilor repartizate si neimplicarea in alte lucrari.

Accidentul nu s-a produs in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Recurentul nu avea ca sarcina de serviciu indepartarea materialelor existente pe platforma metalica si nici obligatia de a-i ajuta pe muncitorii nigerieni la curatirea platformei.

De altfel, coborarea materialelor reziduale de pe platforma nu era in atributiile personalului intimatei.

In concluzie, accidentul a fost provocat din culpa recurentului in timpul unei pauze de lucru - cand s-a deplasat sa-i ajute pe nigerieni - acesta neavand nici o legatura cu sarcinile de serviciu ce le avea de indeplinit.

Procesul verbal de cercetare nr.2594 din 22 decembrie 2000 intocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta, face dovada deplina ca vinovat de producerea accidentului este recurentl L.T. - care a incalcat dispozitiile art.19 lit.b din Legea nr.90/1996, potrivit cu care salariatii sunt obligati sa respecte normele de protectie a muncii si masurile de aplicare a acestora si sa desfasoare activitatea in asa fel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau inbolnavire profesionala, atat persoana proprie, cat si pe celelalte persone participante la procesul de munca.

Recurentul a incalcat si clauza 33.12 din cod "cauze dependente de executant prin deplasari in locuri sau zone de pericol temporar sau permanent".

Accidentul producandu-se din culpa recurentului, cererea de despagubiri civile si daune morale formulata de catre acesta nu este justificata, asa cum a retinut instanta de fond, sentinta civila nr.1495/2003 pronuntata de Tribunalul Constanta fiind legala si temeinica.

Ca atare, Curtea, in baza art.312 C.pr.civ., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul L.T. impotriva sentintei civile nr.1495/2003 pronuntata de Tribunalul Constanta.

Apreciem ca speta in discutie, dincolo de aspectele deja lamurite prin motivarea instantei, ridica si urmatoarele aspecte fara de care cauza nu ar putea primi o solutionare corespunzatoare :

Sediul materiei in ceea ce priveste obligatiile referitoare la comunicarea accidentelor de munca il constituie art.26 din Legea nr.90/1996, coroborat cu dispozitiile Normelelor metodologice emise in aplicarea acestei legi[9].

Conducatorului locului de munca sau oricare alta persoana are obligatia de a aduce la cunostinta conducerii unitatii orice eveniment produs la sediul, domiciliul sau resedinta persoanei juridice sau fizice ori in alt loc de munca organizat de aceasta.

De asemenea, potrivit art.51 din Legea nr.346/2002, angajatorii, persoane fizice sau juridice, au obligatia de a comunica asiguratorului accidentele soldate cu incapacitate de munca sau cu decesul asiguratilor.

Persoana juridica sau fizica la care s-a produs un accident suferit de o persoana ca urmare a unei actiuni inteprinse, din proprie initiativa, pentru prevenirea sau inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public sau pentru salvarea de vieti omenesti se comunica in termen de 48 de ore de la data producerii, prin orice mijloace, la Inspectoratul Teritorial de Munca, in a carui circumscriptie s-a produs accidentul.

Persoana juridica sau fizica la care s-a produs sau care are la cunostinta de producerea unui accident de munca ce a avut ca urmare decesul unei persoane, care a produs sau ar putea produce o invaliditate victimei ori a afectat trei sau mai multe persoane din aceeasi cauza, precum si de existenta unui incident periculos de genul unui eveniment identificabil cauzat de disfunctionalitati tehnice ori umane, care nu a afectat persoanele participante la procesul de munca, dar exista o astfel de posibilitate si a cauzat sau este de natura a cauza pagube materiale, trebuie comunicate Inspectoratul Teritorial de Munca si organelor de urmarire penala.

Organele Ministerului de Interne competente, potrivit legii, vor trimite organelor care cerceteaza accidentul de munca produs printr-un accident de circulatie pe drumurile publice, in care printre victime sunt si persoane aflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu, in termen de 5 zile de la data solicitarii, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului, la cererea acestora.

Inspectoratul Teritorial de Munca are obligatia de a comunica Inspectiei Muncii accidentele mortale, colective, cele in care au disparut persoane si incidentele periculoase, chiar daca nu sunt intrunite conditiile accidentului de munca, acesta la randul sau avand obligatia de a comunica Ministerului Muncii si Protectiei Sociale accidentele de munca colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile.

La solicitarea celor care cerceteaza accidentul de munca, unitatea sanitara care acorda asistenta medicala de urgenta si unitatea medico legala competenta are obligatia de a comunica, in scris, in termen de 7 zile, detalii referitoare la diagnosticul provizoriu sau la circumstantele accidentului ori o copie de pe raportul de constatare medico-legal, dupa caz.

Accidentele de munca ale personalului roman, produse in afara teritoriului Romaniei, se comunica conducatorului formatiei de munca, care este obligat sa-l instiinteze pe conducatorul din tara al unitatii care a incheiat contractul de munca si misiunea diplomatica sau oficiul consular roman.

Accidentul de munca al cetatenilor straini sau al apatrizilor, ce desfasoara raporturi de munca pe teritoriul tarii, se comunica Inspectoratului Teritorial de munca si prin intermediul Inspectiei Muncii, misiunii diplomatice sau consulatului tarii din care provine accidentatul.

Se observa ca obligatia de comunicare a evenimentului ce constituie accident de munca este instituita cu titlu universal, in sarcina tuturor persoanelor fizice sau juridice care au la cunostinta despre producerea unui accident de munca, acestia putand efectua comunicarea catre orice persoana sau institutie care trebuie sa o indrepte catre organele competente, obligatia de comunicare a rezultatelor cercetarii, revenind persoanelor sau institutiilor care au efectuat cercetarea sau au avizat rezultatul cercetarilor

STUDIU DE CAZ

Urmatoarul caz ilustreaza conditiile incadrarii unui salariat in categoria gestionarilor si implicit a angajarii raspunderii specifice[11].

Prin cererea formulata la Tribunalul Constanta contestatorul V.C. a solicitat in contradictoriu cu intimata S.C. O.T. S.A. sa se constate nulitatea absoluta a deciziei prin care a fost numita in functia de gestionar si pe cale de consecinta sa fie obligata societatea sa restituie sumele retinute cu titlu de garantie si dobanda aferenta.

In motivarea cererii contestatorul a aratat ca este angajatul societatii intimate exercitand functia de subinginer.

Potrivit fisei postului nu se incadreaza in prevederile art. 1 din Legea nr. 22/1969, in sensul ca nu are ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea sau eliberarea de bunuri si nici nu indeplineste acte sau fapte de natura celor prevazute in art. 31 din Legea 22/1969, astfel incat sa aiba calitatea de gestionar in fapt.

Pentru aceste motive considera ca primirea deciziei de gestionar si retinerile care se fac in baza acesteia sunt abuzive si nefondate.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata.

In motivare a aratat ca din fisa postului rezulta ca exista ca atributii de serviciu anumite insarcinari care se incadreaza in dispozitiile art. 31 din Legea nr. 22/1969.

Intimata a mai aratat ca temeiul in virtutea caruia s-au retinut sumele l-a constituit decizia nr. 8576/27.08.2002 prin care presedintele Consiliului de Administratie al societatii a decis ca functiile de gestionar sunt cele aprobate in sedinta din 18.02002, conform procesului verbal nr. 1033/18.02002 si lista gestionarilor nr. 232/10.01.2002, iar salariatii care au calitate de gestionar vor constitui o garantie.

Prin sentinta civila nr. 1316/05.11.2004, Tribunalul Constanta a admis contestatia formulata si a anulat decizia nr. 8576/27.08.2002 in partea referitoare la contestator.

A fost obligata intimata la plata sumei de 10.396.878 lei reprezentand retineri cu titlu de garantie gestionar, inclusiv dobanda aferenta.

A fost obligata intimata si la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 1 aliniat ultim din Legea nr. 22/1969 "Ministerele si celelate organe centrale stabilesc functiile prin a caror ocupare angajatul dobandeste calitatea de gestionar."

Prin adresa nr. 3305/01.02002 Ministerul Industriei si Resurselor a instiintat conducerea S.C. O.T. S.A. ca in categoria gestionarilor pot fi incluse doar functiile de sef de sectie, sef de atelier, maistru de gestiune, magazioner, casier, casier platitor, primitor-distribuitor, vanzator si administrator.

Postul ocupat de contestator nu se inscrie in categoria gestionarilor asa cum reiese din adresa Ministerului Industriei si Resurselor.

S-a retinut ca decizia nr. 8576/27.08.2002 a fost data cu incalcarea dispozitiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 22/1969, intrucat potrivit fisei de post, contestatorul nu avea ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri.

S-a mai retinut ca salariatul contestator nu are calitatea de gestionar in fapt, intrucat, prin probatoriile administrate, intimata nu a dovedit executarea efectiva de catre contestator a atributiilor specifice functiei de gestionar, in sensul dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 22/1969, pe langa atributiile specifice postului ocupat.

Impotriva acestei hotarari a formulat recurs intimata.

In motivarea recursului a aratat ca, din continutul fisei postului salariatului rezulta anumite insarcinari care se incadreaza in dispozitiile art. 31 din Legea nr. 22/1969, deoarece salariatul contestator are calitatea de gestionar in fapt.

Temeiul legal in virtutea caruia s-au retinut sumele cu titlu de garantie il constituie decizia nr. 8576/27.08.2002 prin care presedintele Consiliului de Administratie al S.C. O.T. S.A. Constanta a decis ca functiile de gestionar sunt cele aprobate in sedinta din 18.02002, conform procesului-verbal nr. 1033/18.02002 si lista gestionarilor nr. 232/10.01.2002.

Pentru aceste considerente retinerile cu titlu de garantie nu pot fi considerate abuzive.

Aceste sume cu titlu de garantie sunt nesemnificative din punct de vedere al cuantumului lor, nu au caracter definitiv, fiind retinute in depozite bancare, purtatoare de dobanzi, urmand a fi in final restituite salariatului.

Dispozitiile art. 31 din Legea nr. 22/1969 prevad ca, angajatul care primeste, pastreaza si elibereaza bunuri fara a avea calitate de gestionar in intelesul art. 1, raspunde integral, aplicandu-i-se in mod corespunzator prevederile prezentului articol.

Contestatorului prin prevederile fisei postului nu i-a fost interzisa primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri, astfel de operatiuni au caracter de periodicitate si normalitate, raportat la atributiile de serviciu, ceea ce confera angajatului statutul de gestionar in fapt.

Analizand sentinta recurata in lumina criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 22/1969, gestionar in intelesul acestei legi este acel angajat al unei societati care are ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri, aflate in administrarea, folosinta sau detinerea, chiar temporara a societatii, indiferent de modul de dobandire si de locul unde se afla bunurile.

Asa cum rezulta din contractul individual de munca al contestatorului, precum si din fisa postului, contestatorul nu avea ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri.

Nici sustinerea recurentei potrivit cu care contestatorul ar avea calitatea de gestionar de fapt, nu poate fi primita.

In conformitate cu dispozitiile art. 31 din Legea nr. 22/1969, gestionarul de fapt este persoana incadrata intr-o functie in cadrul careia face in mod intamplator acte de gestiune, respectiv primire, predare si eliberare de bunuri, care nu fac parte din atributiile sale principale de serviciu. In acelasi timp, art. 31 prevede ca gestionarul de fapt nu este obligat sa constituie garantie.

Raportand aceste dispozitii legale la situatia de fapt din prezenta cauza, in mod corect prima instanta a retinut ca prin probatoriile administrate intimata nu a dovedit executarea efectiva de catre contestator a atributiile specifice functiei de gestionar in sensul dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 22/1969, pe langa obligatiile specifice postului ocupat.

Pe cale de consecinta, cat timp atribuirea calitatii de gestionar contestatorului s-a facut cu incalcarea dispozitiilor legale mentionate mai sus, si retinerile cu titlu de garantie sunt nelegale.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.Pr.Civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.

Apreciem ca speta in discutie, dincolo de aspectele deja lamurite prin motivarea instantei, ridica si urmatoarele aspecte fara de care cauza nu ar putea primi o solutionare corespunzatoare :

Pentru o mai judicoasa solutionare a unui litigiu legat de incadrarea unui salariat in categoria gestionarilor, trebuie avuta in vedere institutia "gestionarului de fapt".

Aceasta institutie desemneaza orice salariat care, fara a avea calitatea de gestionar de drept, datorita unor conditii conjuncturale face acte specifice gestionarului, respectiv primeste bunuri ale societatii si le administreaza, foloseste sau efectueaza orice act de dispozitie fata de aceste bunuri.

In lipsa unor conditii prevazute de lege, este la latitudinea partenerilor sociali sa reglementeze aceste aspecte prin conventii bilaterale sau a instantei sa aprecieze in consecinta.

Contrar parerii exprimate de instanta, apreciez ca orice salariat care foloseste un bun al angajatorului, chiar in scopul evident al efectuarii sarcinilor de serviciu, respectiv utilizeaza scule, birotica, consumabile de orice fel, echipament special etc., are calitatea de "gestionar de fapt", situatia de fapt fiind de necontestat.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Tratate, cursuri, monografii

1.Alexandru Ticlea, Andrei Popescu, Constantin Tufan, Marioara Tichindelean, Ovidiu Tinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucuresti 2004,

2.Alexandru Ticlea Dreptul muncii. Curs universitar, Editura Rosetti, Bucuresti 2004

3.Alexandru Ticlea, Codul muncii - adnotat si comentat, Editia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2006

Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucuresti 2006

5.Andrei Savescu, Marinela Cioroaba, Alina Matei, Codul muncii adnotat- Doctrina si jurisprudenta, Editura Indaco, Bucuresti 2005

6.Constantin Stanescu, Corneliu Barsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor (editia a VIII-a), Editura All Beck, Bucuresti, 2002

7.Costel Gilca, Indrumar de drept social roman si European. Dreptul muncii, dreptul securitatii sociale, Editura Rosetti, Bucuresti 2005

8.Eufemia Vieru, Dumitru Vieru, Dreptul muncii, Editura Lucman, Bucuresti 2004

9. Gheorghe Alecu, Sorin Groza, Marian Foca, Bogdan Marian Mitric, Culegere de practica judiciara in material dreptului muncii 2004, Editura Europolis, Constanta 2005

10.Ion Traian Stefanescu, Modificarile Codului Muncii commentate, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2006

11.Liviu Filip, Curs de dreptul muncii, Casa de Editura Venus, Iasi 2003

12.Luminita Dima, Alexandru Athanasiu, Dreptul muncii, Editura C.H.Beck, Bucuresti 2006

13.Luminita Dima, Codul muncii si Legile uzuale, editia a III-a revizuita, Editura All Beck, Bucuresti 2006

1Luminita Dima, Curs universitar. Dreptul muncii, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2006

15.Nicolae Neagu, Natura juridica si etica functiei publice, Editura Bren, Bucuresti 2006

16.Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucuresti 2005

17.Olia- Maria Cursiuc, Solutionarea conflictelor de munca, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2004

18.Ovidiu Macovei, Continutul contractului individual de munca, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2004

19.Pantelimon Manta, Vasile Ghimes, Dreptul muncii si securitatii sociale, Editura Academica Brancusi, Targu Jiu 2004

20.Raluca Dumitru, Contractul individual de munca. Prezent si perspective, Tribuna Economica, Bucuresti 2005

21.Valeriu Zanfir, Raspunderea patrimoniala a salariatilor si functionarilor publici, Tribuna Economica, Bucuresti 2005

22.Vasile Val Popa, Dreptul muncii- sinteza de practica judiciara comentata, Editura All Beck, Bucuresti 2004

23.Vlad Barbu, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura National, Bucuresti 2003

Studii, articole, lucrari de specialitate

2Alexandru Ticlea, Solutii si propuneri privind interpretarea si aplicarea unor dispozitii ale Codului muncii, Revista romana de dreptul muncii nr. 2/2003

25.Alexandru Ticlea, Raspunderea patrimoniala a salariatilor, Revista de drept comercial nr. 7-8/2003

26.Andrei Savescu, Marinela Cioroaba, Incuviintarea de catre instanta a executarii silite prin retinere, Curierul judiciar nr. 7/2003

27. Brandusa Stefanescu, Ion Traian Stefanescu, Corelatii intre raspunderea adminsitratorilor- salariati potrivit Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale si raspunderea acestora conform Legii53/2003- Codul muncii, Dreptul nr. 2/2006

28. Buletinul jurisprudentei Curtii de Apel Constanta 2004, Ed.Lumina Lex, Bucuresti 2005

29. Emilian Lipcanu,Consideratii critice in legatura cu o opinie aberanta referitoare la recuperarea de catre angajator a prejudiciului pe care salariatul i l-a cauzat, Dreptul nr. 4/2004

30.Ion Traian Stefanescu, Raspunderea patrimoniala reglementata prin noul Cod al muncii, Dreptul nr.9/2003

31.Ion Traian Stefanescu, Serban Beligradeanu, Prezentare de ansamblu si observatii critice asupra noului Cod al muncii, Dreptul nr. 4/2003

32. Madalina Mihaela Moceanu, Noul cod al muncii. Raspunderea juridica, Raporturi munca nr.4/2003

33.Madalina Mihaela Moceanu, Raspunderea patrimoniala in reglementarea noului Cod al muncii, Dreptul privat al afacerilor nr.5/2005

Acte normative

3Codul Muncii - Legea nr. 53/2003, modificata si completata prin OUG nr. 65/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576/5.07.2005,

35.Codul de procedura civila,

36.Codul civil,

37.Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582/29.11.1999

38.Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice- publicata in Buletinul oficial al Romaniei, partea I, nr.132 din 18 februarie 1969, modificata prin Legea nr.54/1994, publicata in Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994,

39.Ordonanta Guvernului 121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor - publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.328 din 29 august 1998, aprobata prin Legea 25/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.34 din 28 ianuarie 1999,

40.Legea 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi -republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.116 din 16 martie 2000,

41.Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici- republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, modificata ulterior, inclusiv prin OG nr. 39/2005 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.430 din 20 mai 2005)

42.Legea nr. 90/1996 privind protectia muncii- republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.47 din 29 ianuarie 2001, modificata ulterior

43.Legea nr. 191/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Protectie si Paza- publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 402/22 octombrie 1998, modificata ulterior prin OUG nr.103/2002(publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.669 din 9 septembrie 2002), Legea de aprobare nr.67/2003 (publicata in Imonitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.183/203.2003) si prin Legea nr.562//2004 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 1164 din 9 decembrie 2004)

4 Legea nr. 54/2003 privitoare la sindicate- publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 73/ 5 februarie 2003