Penitenciarele - spatiul executarii pedepselor privative de libertate

Penitenciarele - spatiul executarii pedepselor privative de libertate

1 Istoricul sistemului penitenciar in Romania

Penitenciarele au reprezentat dintotdeauna spatiul executarii pedepselor privative de libertate inca din perioada Daciei Antice. Drept urmare putem prezenta o evolutie a acestora din perioada Daciei Antice si pana in prezent pe baza dovezilor scrise si nescrise puse la dispozitie de istorie.

Desi nu exista marturii scrise despre sistemul juridic si aplicarea pedepselor in Dacia antica, gasim totusi referiri la cultura si civilizatia din Dacia care ne permit sa tragem concluzia ca atat sistemul juridic cat si aplicarea pedepselor au functionat in limitele oranduirii sociale care a dominat legea geto-dacica.

Timp de secole, legislatia bizantina a influentat legislatia din voievodatele romanesti, care pana in secolul al XIV-lea a functionat in toate cele 3 provincii sub titulatura de "Jus Valahicum"sau "Legea romaneasca". Aceasta se compune din elemente geto-dacice, peste care s-a suprapus dreptul romano-bizantin, si caruia i s-au adaugat elemente ale dreptului popoarelor migratoare, care au fost asimilate de bastinasi, constituite in legea nescrisa a poporului sau "datina poporului".

Pana in secolul al XIV-lea, penitenciarele erau asa-numitele "gropnite" si "saline" in care intemnitatii erau suspusi la suferinte ce nu pot fi imaginate.

In secolul al XVI-lea se gasesc primele mentiuni cu privire la pedeapsa amenzi aplicata pentru cele mai variate vini, chiar pentru furt si ucidere, caz in care amenda se numea "despagubina".

Incepand cu secolul al XVII-lea, informatiile cu privire la starea inchisorilor din cele 2 provincii -Moldova si Muntenia - se inmultesc. Inchisorile din acea perioada erau mai mult improvizatii (case parasite, gropi adanci si ocne), unde infractorii erau aruncati fara nici o socoteala, lipsiti de cea mai elementara igiena.

Desi, o data cu alcatuirea pravilei lui Vasile Lupu si a lui Matei Basarab, s-a adus o oarecare reglementare in aplicarea pedepselor, obiceiul locului era mai puternic decat legea, iar vointa domnului ramanea atotstapanitoare, caci putea sa omoare fara nici o judecata.

Informatii despre inceputurile si modul de organizare a penitenciarelor din Ardeal provin din lucrarea "Privatiuni de libertate, in feudalism in Ungaria". Conform acesteia, construirea de inchisori la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea a cunoscut un avant, ca urmare a intensificarii starii de revolta a populatiei romanesti impotriva celor care ii deposedasera de pamant. La cererea nobililor maghiari, au fost construite inchisori in toate capitalele judetelor transilvanene. Ca o caracteristica, aproape toate penitenciarele din Ardeal au fost construite in forma de M, initiala Mariei Tereza, care a adoptat acelasi tip de constructie pentru penitenciarele din Imperiul Austro-Ungar.

O data cu inceputul secolului al XIX-lea, se poate vorbi despre o adevarata evolutie a regimului penitenciar, atat in Moldova, cat si in Muntenia.

"Regulamentul Organic" din anul 1834, in art. 360, dispunea: "Stapanirea va avea grija ca inchisorile sa fie nu numai sigure, ci si curate, astfel incat sanatatea celor inchisi sa nu se vatame nicicum, hrana acestora, imbracamintea si lemnele de foc se vor cumpara din suma hotarata spre aceasta la capatul finansului."

Tot in aceasta perioada, dupa modelul Europei, s-a pus pentru prima data problema separatiunii detinutilor dupa sex, dupa gradul de vinovatie, precum si diferentierea preventivilor de condamnati. Promotorul noului sistem a fost domnitorul Grigore Ghica.

O data cu Unirea din 1859 dintre Tara Romaneasca si Moldova, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a intreprins o serie de masuri de reforma, inclusiv in domeniul inchisorilor. Astfel, incepand cu data de 1 octombrie 1862, Administratia temnitelor a fost desfiintata, sistemul penitenciar din Moldova a inceput sa fie aplicat si in Muntenia si a fost aprobat "Regulamentul pentru organizarea serviciului stabilimentelor si cele de binefacere din Romania.

Regimul instituit prin acest regulament a functionat 12 ani, pana cand domnitorul Carol I a elaborat Legea inchisorilor din 1 februarie 1874, bazata pe sistemul celular mixt si pe infiintarea de inchisori pentru minori.

In iulie 1929 a aparut legea pentru organizarea penitenciarelor si institutiile de preventie, moment legislativ deosebit, care a fost apreciat in mod pozitiv si pe plan international. Congresul Comisiei Internationale Penale si Penitenciare care a avut loc la Praga in anul 1930 si-a insusit principii de executare a pedepsei pe care Romania le adoptase cu un an inainte, iar o parte dintre acestea se regasesc si in Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor, adoptat de O.N.U. in anul 1955.

Al doilea Razboi Mondial a insemnat si pentru sistemul penitenciar, ca de altfel pentru intregul popor roman, un sir de privatiuni si pierderi materiale. Pe fondul dezordinilor sociale provocate de miscarea legionara, in noaptea de 27/28 noiembrie 1940, echipele mortii au impuscat la Jilava numerosi oameni politici printre care generalul Gheorghe Argesanu, profesorul Victor Iamandi si Mihail Moruzov.

Dupa lovitura de stat din 23 august 1944 si arestarea maresalului Ion Antonescu, primul act politic realizat de Regele Mihai si guvernul condus de Constantin Sanatescu a fost Decretul regal de amnistie generala, prin care au fost amnistiate toate infractiunile politice comise dupa data de 1 ianuarie 1918, insotit de Decretul - lege nr. 442, care desfiinta toate lagarele.

In sentinta Consiliului de Ministri din 1 noiembrie 1944, a fost adoptat "Regulamentul pentru infiintarea si functionarea centrelor de internare", care impartea internatii in 3 clase. Cei aflati in primele doua erau obligati sa plateasca suma de 10.000 lei, pentru care se asigurau patul si lenjeria necesara, acestea ramanand dupa punerea in libertate in proprietatea centrului.

Incepand cu 23 august 1944 si pana in 1964 putem vorbi de detentia politica din Romania. Seria arestarilor si inculparilor celor vinovati pentru "crime de razboi si dezastrul economiei nationale" a inceput cu arestarea cu arestarea maresalului Ion Antonescu si a grupului sau.

Prin H.C.M. nr. 1554/1952 s-a aprobat infiintarea coloniilor de munca, a domiciliului obligatoriu si a batalioanelor de munca. In anii 1950 s-au deschis si lucrari de mare amploare pentru economia romaneasca: Canalul Dunare - Marea Neagra, complexul hidroenergetic de la Bicaz, sistemele de irigatii din Dobrogea. Aceste lucrari au fost incepute si finalizate in mare parte cu ajutorul institutiei penitenciare, care a pus la dispozitie beneficiarilor forta de munca speciala.

In anul 1969, la 18 noiembrie este adoptata Legea nr. 23 privind executarea pedepselor si, in acelasi an, Regulamentul de aplicare a acesteia.

La data de 3 iulie 2006 a fost adoptata Legea nr. 275 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal. Lege care urmeaza sa fie modificata deoarece in prezent se lucreaza la "Proiectul de Lege privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal".

2 Structura sistemului penitenciar in Romania

Statutul juridic al penitenciarelor este reglementat atat in Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si in Codul Penal precum si in alte legi sau recomandari cu caracter special.

Potrivit art. 57 alin. (1) C. pen., executarea pedepselor privative de libertate se face in locuri de detinere anume destinate, denumite penitenciare.

Conform art. 11 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 275/2006 pedeapsa detentiunii pe viata si a inchisorii se executa in locuri anume destinate, denumite penitenciare. Penitenciarele se infiinteaza prin hotararea Guvernului, au personalitate juridica si sunt in subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Organizarea si functionarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justitiei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I si pe pagina de internet a Ministerului Justitiei si a Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Atributiile acestor institutii - penitenciarele - au fost stabilite prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal , precum si prin ordine si instructiuni emise de ministrul justitiei, iar acestea pot fi sintetizate in urmatoarele idei diriguitoare:

a)      punerea in aplicare a prevederilor legale in vigoare cu privire la profelarea locurilor de detinere si realizarea separatiunii detinutilor pe diferite criterii;

b)      asigurarea pazei si sigurantei locurilor de detinere si a punctelor de lucru, precum si asigurarea escortarii si supravegherii detinutilor;

c)      aplicarea adecvata a regulamentului de detinere in functie de particularitatile detinutilor caror acestea li se aplica;

d)      intocmirea si pastrarea unor evidente nominale a persoanelor condamnate si custodiate in penitenciar;

e)      acordarea tuturor drepturilor prevazute de lege pentru detinuti;

f)        mentinerea ordinii si disciplinei in randul detinutilor;

g)      prezentarea detinutilor la instantele de judecata, la termenele stabilite, precum si la organele de urmarire penala ori laboratoarele de expertiza medico-legala;

h)      desfasurarea activitatilor si programele educationale si de consiliere necesare pentru a ajuta la reintegrarea in societate a fostilor detinuti;

In exercitarea acestor atributii trebuie sa se tina cont de "Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detinere sau incarcerare" adoptat de O.N.U precum si de "Regulile europene pentru penitenciare" adoptate prin Recomandarea NR., R(87)3 de Comitetul Ministrilor Consiliului Europei la 12 februarie 1987 care prevad urmatoarele principii de baza:

a)      privarea de libertate se va face in conditiile morale si materiale care sa asigure respectul necesar fata de demnitatea umana si care sa fie in conformitate cu aceste reguli;

b)      regulile se vor aplica impartial. Nu va exista nici o discriminare fata de rasa, culoare, sex, limba, religie, politica sau alte opinii, origine nationala sau sociala, nastere, statutul economic sau altfel de statut. Convingerile religioase si preceptele morale ale grupului caruia ii apartine detinutul vor fi respectate;

c)      scopul tratamentului persoanelor in custodie va fi in asa fel sustinut incat sa le ocroteasca sanatatea, propriul respect i atat cat permite durata sentintei, sa le dezvolte simtul responsabilitatii si sa incurajeze acele aptitudini si abilitati care le vor fi de folos la reintegrarea lor in societate cu sanse cat mai bune in parasirea campului infractional si care sa le permita propria intretinere dupa eliberarea lor;

d)      vor fi facute controale regulate in institutiile penale de catre inspectori calificati si experimentati numiti de o autoritate competenta. Sarcina lor va fi in particular, sa verifice faca, si la ce extindere aceste institutii sunt administrate in concordanta cu legile si regulamentele existente, impartialitatea serviciilor penitenciare si daca pretentiile acestor reguli sunt respectate;

e)      protejarea drepturilor individuale ale detinutilor cu o mentiune speciala in privinta legalitatii executarii sau a masurilor detentiei, va fi asigurata prin mijloace de control in concordanta cu regulile nationale, de catre o autoritate judiciara constituita, parte autorizata sa viziteze detinutii si care sa nu apartina administratiei penitenciarului;

f)        aceste reguli vor fi facute cunoscute personalului in limbile nationale. Vor fi de asemenea aduse la cunostinta detinutilor in aceleasi limbi sau in alte limbi atat cat este de rezonabil si de practic;

Fiecare dintre cele 35 de penitenciare este condus de catre un director, ajutata de 3 directori adjuncti (precum directorul adjunct pentru siguranta detinerii si regim penitenciar, directorul adjunct pentru educatie si asistenta psihosociala si directorul adjunct economico-administrativ) la nivelul fiecarei institutii existand servicii si compartimente similare celor prezente la nivelul administratiei penitenciare centrale, precum si, bineinteles, sectii de detinere (pentru arestatii preventiv, sectii de carantina, sectii pentru minori, tineri, bolnavi, femei, detinuti recidivisti sau foarte periculosi) fiecare dintre acestea fiind condusa de cate un comandant de sectie. Personalul necesar pentru functionarea fiecarui penitenciar se stabileste pe baza propunerilor motivate de directorilor penitenciarelor, aprobat prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Potrivit art. 9 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, Directorul General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor poate infiinta, prin decizie sectii interioare sau exterioare pentru cazarea persoanelor private de libertate, aflate in diferite regimuri de executare, prestarea muncii ori pentru asigurarea protectiei, daca este cazul.

Penitenciarele se organizeaza si se amenajeaza astfel incat sa asigure conditii necesare aplicarii regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfasurarii activitatilor de educatie si reintegrare sociala, munca sau alte activitati lucrative, de cazare, hranire, echipare, asigurarea asistentei medicale, igienei individuale si colective precum si realizarii tuturor masurilor de siguranta in raport cu prevederile legale aplicabile fiecarei categorii de persoane privative de libertate. In cadrul penitenciarelor sunt organizate si clar delimitate: sectorul de detinere, sectorul administrativ, sectorul de productie si alte spatii auxiliare.

Sectorul de detinere, in functie de profilul locului de detinere, are un punct de primire a persoanelor private de libertate, o sectie de carantina si observare, cladiri pentru cazarea acestora, birouri de lucru pentru personal si judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, spatii destinate sectorului medical, bloc alimentar, sali de mese, baie, spalatorie, frizerie, magazii pentru pastrarea bunurilor personale ale persoanelor private de libertate, puncte comerciale si un sector acordare a dreptului la vizita. In sectorul de detinere sunt amenajate sali de clasa, biblioteca, cluburi, cabinete de psihologie, spatii pentru practicarea sportului, terenuri pentru desfasurarea activitatilor in aer liber, locuri de practicare a religiei, incaperi pentru acordarea consultantei juridice, spatii pentru acordarea vizitei intime.

Sectorul de detinere este compartimentat astfel incat sa asigure conditiile necesare separarii diferitelor categorii de persoane private de libertate si aplicarii regimurilor de executare. Amenajarea camerelor de detinere trebuie sa tina cont de necesitatea cazarii individuale, in conditiile prevazute de art. 81 alin. (4_ si (5) din prezentul regulament. Birourile judecatorilor delegati pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum si obiectele de mobilier si de birotica aferente sunt asigurate din bugetul fiecarui loc de detinere.

Sectorul administrativ este situat in afara sectorului de detinere si cuprinde birouri, spatii destinate personalului care asigura paza si interventia, spatii destinate acordarii asistentei medicale a personalului, magazia pentru armament si munitie de serviciu, magazii pentru echipamentul cadrelor, depozit pentru mijloace tehnice, armament si munitie, club, sali de pregatire si instruire, bucatarie si sala de mese pentru personalul locului de detinere, spatii pentru depozitare, precum si toate unitatile necesare pentru buna functionare a administratiei.

Sectorul de productiei este situat de regula, in afara celui de detinere si cuprinde ateliere de productie, intretinere si reparatii, depozitare, garaj auto, alte cladiri si terenuri necesare formarii profesionale a persoanelor private de libertate, precum si desfasurarii activitatilor administrative.

Spatiile auxiliare sunt situate in afara locului de detinere si cuprind locuinte de serviciu, locuinte de interventie si spatii pentru activitati de pregatire, instruire si recreare a personalului si a persoanelor private de libertate, precum si gospodaria agrozootehnica, acolo unde este cazul.

Potrivit art. 7 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, pedepsele si masurile privative de libertate se executa in penitenciare, centre de arestare preventiva, centre de retinere si arestare preventiva, sectii speciale de arestare preventiva. In raport de regimul de executare aplicat, penitenciarele sunt cu regim de maxima siguranta, cu regim inchis, cu regim semideschis si cu regim deschis. Intr-un penitenciar pot functiona sectii distincte pentru aplicarea diferentiata a mai multor regimuri de executare.

In raport cu prevederile legale se pot infiinta penitenciare speciale sau sectii pentru minori si tineri, femei ori alte categorii de persoane private de libertate, care necesita regim penitenciar specializat. In cadrul locurilor de detinere pot fi delimitate, pentru motive temeinic justificate, spatii functionale in scopul protejarii persoanelor private de libertate care apartin unor grupuri vulnerabile, cum ar fi minoritatile sexuale, persoanele care sufera de HIV sau SIDA sau orice alte categorii de persoane protejate de legislatia antidiscriminare. Cazarea in aceste spatii se poate face numai la cererea persoanelor in cauza si numai pe durata pentru acre este necesara protectia.

In toate locurile de detinere se amenajeaza locuri de primire a persoanelor private de libertate care sa asigure conditii pentru identificarea si valorificarea documentelor, efectuarea perchezitiei corporale amanuntite, echipare, vizita medicala sumara, masuri igienic-sanitare, precum si posibilitatea separarii pana la repartizarea pe camere.

In ceea ce priveste conditiile de detentie din penitenciare, Regulamentul prevede ca Administratia Nationala a Penitenciarelor ia toate masurile necesare pentru cresterea progresiva a numarului spatiilor de cazare individuala.

Persoanele private de libertate sunt cazate individual sau in comun. Normele minime obligatorii privind conditiile de cazare a persoanelor private de libertate se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei. Reamenajarea spatiilor de detinere existente si construirea spatiilor de detinere noi se face cu respectarea prevederilor alin. (1) si a recomandarilor institutiilor europene competente in materie, in special a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii si Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante. Camerele permit iluminatul natural si artificial, aerisirea si sunt dotate cu instalatii de incalzire si utilitati igienico-sanitare.

Conditiile de cazare in penitenciare-spital trebuie sa respecte normele sanitare stabilite de Ministerul Sanatatii Publice. Persoanele private de libertate au acces autorizat la lumina artificiala in functie de regimul de executare a pedepsei. Prin acces autorizat la lumina se intelege accesul efectiv al persoanelor private la libertate la comutatorul de lumina.[3]

Fiecarei persoane private de libertate i se asigura pat individual si cazarmamentul necesar, in functie de anotimp si in conformitate cu normele sanitare in vigoare. Camerele de cazare sunt dotate cu mobilier, astfel incat sa permita persoanei private de libertate pastrarea bunurilor si obiectelor personale, precum si desfasurarea unor activitati de educatie.

Grupurile sanitare si instalatiile sanitare din camerele de detinere trebuie sa permita fiecarei persoane private de libertate sa isi satisfaca nevoile fiziologice ori de cate ori este necesar, in conditii de igiena si intimitate.

Regulile de igiena individuala si colectiva, precum si alte masuri stabilite de medicul locului de detinere sunt obligatorii pentru toate persoanele private de libertate. Fiecarei persoane private de libertate i se asigura conditii de folosire a surselor de apa curenta si a articolelor de toaleta pentru mentinerea igienei. Barbatii au posibilitatea sa se barbiereasca zilnic, iar femeile pot pastra si folosi produse cosmetice autorizate prin decizia directorului locului de detinere. Persoanelor private de libertate lise asigura posibilitatea sa faca baie de cel putin de doua ori pe saptamana. Au posibilitatea imbaierii zilnice cu care isi desfasoara activitatea in locuri cu risc epidemiologic crescut sau in orice alte locuri, daca situatia o impune.

Articolele de toaleta si igiena se asigura de catre administratia locului de detinere, in limita normelor stabilite prin ordin al ministrului justitiei. Aceste articole pot fi suplimentate pe cheltuiala proprie de catre persoana privata de libertate, prin cumparare de la punctul comercial amenajat in interiorul locului de detinere. Administratia penitenciara deruleaza programe de informare, educatie sanitara, si de prevenire a consumului de droguri, precum si de punere la dispozitia persoanelor private de libertate a mijloacelor de protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Aceste programe pot fi derulate in colaborare cu organizatiile guvernamentale sau nonguvernamentale cu experienta in implementarea acestora.

Toate spatiile de cazare sunt prevazute cu sistem de supraveghere si siguranta, in raport de necesitatile impuse de tipul regimului de executare. Pe timpul noptii, in functie de regimul de executare aplicat, se poate folosi iluminatul de veghe in scopul asigurarii supravegherii.

Persoanele private de libertate care nu poseda imbracaminte si incaltaminte personala adecvata li se asigura de catre administratia locului de detinere tinuta in functie de clima si anotimp.

Tinuta asigurata de administratia locului de detinere, prin caracteristicile sale, nu trebuie sa fie umilitoare sau degradanta. Persoanele private de libertate pot folosi imbracamintea, lenjeria intima si incaltamintea personala. Persoanele private de libertate internate in spitale si infirmerii sunt echipate conform normelor medicale sanitare in vigoare. Prezentarea persoanelor private de libertate in fata organelor judiciare, a altor autoritati sau institutii ale administratiei centrale si locale se realizeaza in tinuta decenta. Normele de echipare si durata de folosinta a tinutelor asigurate de administratia locului de detinere sunt stabilite prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Tinuta persoanelor private de libertate este inlocuita la expirarea duratei de folosinta, stabilita conform dispozitiilor alin. (6), precum si ori de cate ori este necesar din cauza degradarii acesteia. Tinuta persoanelor private de libertate, personala sau asigurata de administratia locului de detinere, nu trebuie sa fie asemanatoare cu uniforma personalului.

Administratia locului de detinere asigura persoanele private de libertate, de 3 ori pe zi, o hrana variata, corespunzatoare calitativ si cantitativ regulilor de dieta, conform starii de sanatate sau naturii muncii prestate dupa caz.

Pentru persoanele private de libertate bolnave se asigura numarul si regimul alimentar prescris de medicul locului de detinere. Persoanelor private de libertate insarcinate sau celor care alapteaza, precum si copiilor care raman cu mama pana in momentul plasarii lor in mediul familial ori in institutii de ocrotire specializate le se asigura hrana in mod corespunzator starii lor fiziologice, la recomandarea medicului locului de detinere. Administratia locului de detinere asigura conditii de servire a hranei, de regula in spatii special amenajate, precum si vesela necesara pentru prepararea, distribuirea si servirea hranei, potrivit nomelor stabilite de Ministerul Sanatatii Publice.

Prepararea hranei se face sub controlul si supravegherea personalului de specialitate in domeniul. Personalul medical este obligat sa verifice zilnic modul de respectare a conditiilor de preparare, distribuire si servire a hranei, calitatea acestora si sa aduca de indata la cunostinta directorului locului de detinere neajunsurile constatate, care va lua masurile necesare. Administratia locului de detinere poate externaliza serviciul de preparare a hranei.

In cazul in care capacitatea legala de cazare a locului de detinere subordonat Administratiei Nationale a Penitenciarelor este depasita, directorul are obligatia de a informa directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor in vederea redistribuirii persoanelor private de libertate in alte locuri de detinere. Directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor stabileste daca transferul se impune, cu precizarea locului de detinere unde va fi transferat.

Prin sistemul penitenciar al tarii intelegem ansamblul penitenciarelor destinate exercitarii pedepselor privative de libertate de catre diferite categorii de condamnati, amplasate in diferite orase.

Penitenciarele se pot imparti in:

a)      generale: locale, regionale, centrale;

b)      speciale: penitenciare de femei, penitenciare de minori si tineri, penitenciare-spital;

Dupa capacitatea lor, penitenciarele au fost impartite in:

penitenciare mici au 200-500 locuri;

penitenciare mijlocii cu 500-1000 locuri;

penitenciare mari cu 1000-2000 locuri;

penitenciare foarte mari - 3000 locuri cum sunt penitenciarele din S.U.A, Anglia, Canada, Brazilia.

In prezent Administratia Nationala a Penitenciarelor dispune de 43 de unitati. In functie de volumul, de complexitatea sarcinilor si de gradul de pericol social l detinutilor, penitenciarele sunt: de maxima siguranta si de categoria I.

Stabilirea categoriei se face prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Un numar de 9 penitenciare sunt clasificate a fi de maxima siguranta: Aiud, Arad, Bucuresti-Jilava, Craiova, Gherla, Iasi, Margineni, Poarta-Alba.

Douazeci si patru de penitenciare sunt de categoria I, printre care si un penitenciar pentru femei la Targusor, si un penitenciar pentru minori si tineri la Craiova.

Exista 3 centre de reeducare pentru minori la: Gaesti, Tichiesti, Targu-Ocna, 5 spitale-penitenciare la: Bucuresti, Colibasi, Dej, Poarta-Alba, Targu-Ocna, Scoala de administratie penitenciara Targu-Ocna, Baza de aprovizionare, reparatii si gospodarire Jilava.

Dupa cum am observat in urma repartizarii condamnatului in penitenciar trebuie aplicate si unele criterii de separatiune a condamnatelor. Astfel, femeile executa pedeapsa inchisorii separat de detinutii barbati, in penitenciare sau sectii din penitenciare special amenajate dupa cum si detinerea detinutilor minori se realizeaza separat de cea a celor majori.

Articolul 11 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 prevede ca pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse privative de libertate se pot infiinta urmatoarele penitenciare speciale:

Penitenciare pentru minori;

Penitenciare pentru femei;

Penitenciare-spital;

1. Penitenciare pentru minori

Indreptandu-ne atentia asupra minorilor detinuti, acestia au dreptul nu numai de a li se asigura toata protectia drepturilor omului oferita adultilor, dar cu dreptul si la servicii aditionale si la protectie suplimentara, datorita imaturitatii si vulnerabilitatii lor.

Toate recomandarile internationale sunt de acord ca minorii si tinerii nu ar trebui pedepsiti cu inchisoarea. Daca totusi se afla intr-un penitenciar ei ar trebui sa stea cat mai putin pentru a evita insusirea subculturii carcerale. Minorul si tanarul cu personalitatea in formare si este foarte usor sa inceapa sa se "simta bine" in inchisoare, de vreme ce societatea din afara are alte valori si ii respinge.

E. Garcia Mendez este de parere ca munca cu tinerii infractori ar trebui sa fie ghidata dupa doua principii care se opun fundamental culturii institutiei locale si anume "institutia neterminata" si "profesiunea neterminata". Aplicarea in practica a celor doua principii inseamna sa se faca in asa fel incat institutia penala pentru minori sa fie cat mai dependenta de lumea din afara.

Programele terapeutice din asezamintele pentru minori si tineri trebuie sa tina seama, ca si in cazul femeilor, de faptul ca acestia sunt mai vulnerabili si mai expusi violentei si abuzului fizic sau sexual.

Natura acestor probleme difera si de ponderea bolilor la tineri. In multe tari, drogurile, infectia HIV, hepatitele B si C si suicidul sunt mai frecvente la aceasta grupa de varsta.

Instruirea profesionala a personalului, inclusiv a celui medical, din institutiile penale pentru minori, ar trebui sa tina seama de doua elemente importante in munca cu minorii si tinerii, si anume semnificatia si abordarea comportamentului nonconformist si importanta "stigmatului" in formarea lor.[4]

In lege si regulament, sunt inscrise o seama de dispozitii privind repartizarea minorilor in penitenciare care sunt proprii si protectoare pentru ei. Astfel, se prevede ca la repartizarea condamnatilor minori se va avea in vedere ca acestia sa execute pedeapsa intr-un penitenciar cat mai aproape de domiciliu. Este o prevedere care, pe cat posibil, trebuie sa fie avuta in vedere indeosebi in cazul minorilor. Tot in lege se mai prevede direct ca minorii sa fie repartizati separat de majori, spre a-i feri de influenta negativa a acestora.

Articolul 32 alin.(2) din Legea nr. 275/2006 stabileste ca minorii si tinerii condamnati la pedepse privative de libertate executa pedeapsa separat de condamnatii majori sau in locuri de detinere speciale.

Articolul 80 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 prevede ca la repartizarea pe sectii si camere de detinere se tine seama de asigurarea unei protectii corespunzatoare a minorilor si tinerilor, a celor cu afectiuni psihice sau dizabilitati, a persoanelor vulnerabile, a nefumatorilor, a persoanelor prevazute de art. 17 din Lege, precum si a celor care din motive obiective trebuie protejate de celelalte categorii de persoane private de libertate. Pe langa criteriile prevazute la alin. (1), la repartizarea pe sectii si camere de detinere se tine cont si de masurile de siguranta, de asigurare a ordinii publice si disciplinei, care trebuie luate fata de persoanele private de libertate cu grad sporit de risc.

Tot in Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 se precizeaza ca minorii si tinerii executa pedepsele privative de libertate in penitenciare anume destinate sau in sectii separate in celelalte penitenciare pentru a li se asigura protectia si asistenta pe plan social, scolar, educational, profesional, psihologic, medical s fizic, care le sunt necesare potrivit varstei, sexului si personalitatii fiecaruia. In penitenciarele pentru minori si tineri se asigura separarea pe camere in functie de sex, varsta si regimul de executare stabilit de comisia prevazuta de art. 14 din Lege.

Regulile generale, principiile generale privind executarea pedepselor privative de libertate se aplica tuturor condamnatilor care executa o astfel de pedeapsa. Drepturile condamnatilor si obligatiile administratiei penitenciare privind executarea se exercita deopotriva condamnatilor majori, dar si celor minori.

Dar, dupa lege, si in anumite limite, regimul de detinere si tratamentul minorilor, ca si al tinerilor (18-21 ani), sunt diferentiate fata de cele ale minorilor. Despre aceste diferente sau regim special al minorilor in lege sunt inscrise dispozitii expuse si speciale.

Principiul dominant in materia de regim de detinere al condamnatilor minori[5] la inchisoare este cel al detinerii diferentiate dupa categoria de condamnati si dupa felul penitenciarelor in care categoriile de condamnati sunt pusi sa execute pedeapsa.

In cazul condamnatilor minori, regimul de detinere este cel stabilit pentru categoria de condamnati minori si felul penitenciarului unde acestia executa pedeapsa; in ipoteza in care sectiile pentru condamnati minori sunt organizate in penitenciarele pentru majori, acestea vor fi strict delimitate, pentru a impiedica contactul nemijlocit cu alte categorii de condamnati.

Regimul de detinere examinat pentru diferitele categorii de condamnati la inchisoare este axat pe ideea executarii pedepsei in etape succesive, de la una mai grea spre una mai usoara. Este asa-numitul regim de detinere progresiv, consacrat in art. 18 din alin. (2) din Legea nr. 275/2006.

Etapele sunt mai grele sau mai usoare dupa urmatoarele criterii:

a)      munca sub paza si supraveghere este mai grea, iar munca fara paza in afara locului de detinere sau la supravegherea altor condamnati ori in semilibertate este mai usoara;

b)      posibilitatea de propunere pentru liberare conditionata;

c)      acordarea de invoiri sau permisii in timpul executarii;

d)      acordarea sau beneficierea de mai multe si mai dese )sau mai putin si mai rare) pachete, vizite, tigari, bani, corespondenta;

Din acest punct de vedere regimul de detinere al minorilor este mai usor fiindca:

a)      ei, daca trebuie sa termine scolarizarea ori invatamantul obligatoriu, nu sunt obligati sa munceasca, iar daca muncesc, muncesc mai mult la treburi gospodaresti interne;

b)      beneficiaza de pachete, bani, vizite mai multe;

c)      pot primi invoiri si permisii;

d)      pot fi propusi la liberare conditionata;

Ei nu pot munci in afara locului de detinere fara paza, datorita varstei, iar nesupravegherea lor in afara locului de detinere este periculoasa.

Condamnatii minori au toate drepturile prevazute de lege pentru condamnatii majori, dar si unele drepturi speciale acordate minorilor. Dispozitiile din Legea executarii pedepselor se completeaza cu dispozitiile din Regulamentul pentru executarea pedepselor si cu cele cuprinse in Regulamentul de ordine si disciplina interioara in care se face mereu referire la minori. Mentionam mai jos unele din aceste dispozitii speciale pentru minori. Astfel:

a)      minorii primesc hrana zilnica in cantitati mai mari decat adultii, corespunzator varstei lor, astfel cum este stabilit prin ordinul ministrului justitiei si ministrului sanatatii;

b)      minorilor li se asigura 8 ore de somn neintrerupt, precum si programul zilnic de executii fizice in aer liber si de sport, astfel cum a fost stabilit de comun acord cu medicul;

c)      minorii pot primi vizite si pachete la intervale de timp mai scurte si in cantitati mai mari decat condamnatii majori;

d)      vor fi facilitate contactele cu familia, precum si cu reprezentantii organismului special pentru asistenta si reintegrare sociala a minorilor si a institutiilor de educatie cultural-stiintifica de caritate. Minorii vor avea, de regula, o tinuta de sport;

In privinta scolarizarii si calificarii profesionale in prezent se prevad urmatoarele obligatii:

a)      condamnatii minori care nu au absolvit ciclurile de invatamant obligatoriu sunt obligati sa urmeze cursurile organizate in cadrul penitenciarului;

b)      ceilalti minori care nu au o calificare si se apreciaza ca este necesar sa se califice, sunt obligati sa urmeze formele de calificare sau recalificare organizate in penitenciar;

Munca in cadrul unei pedepse privative de libertate constituie un element pozitiv, in sensul ca ajuta la mentinerea sanatatii fizice si psihice (capacitate intelectuala, vointa) care apoi va ajuta la integrarea in munca si posibilitatea castigarii existentei prin munca proprie.

Potrivit art. 57 din Legea nr. 275/2006, minorii condamnati la pedepse privative de libertate, care au implinit varsta de 15 ani, pot presta o munca potrivita de dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele lor, numai la cererea acestora si cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legalo, daca nu le este periclitata sanatatea [alin. (3)], iar minorii condamnati la pedepse privative de libertate, care au implinit varsta de 16 ani, pot presa o munca, numai la cererea acestora [alin. (4)].

Minorii condamnati la pedepse privative de libertate nu pot presta munca in timpul noptii sau in locuri vatamatoare, periculoase ori care prezinta un grad de risc pentru sanatatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnati.

Durata programului de munca nu poate depasi 6 ore pe zi si 30 de ore pe saptamana.

In privinta drepturilor la retributia muncii minorilor, se precizeaza ca se aplica dispozitiile legale in materie (30% din retributia ce li se cuvine). De asemenea, daca unii minori cauzeaza in timpul muncii unele pagube materiale, obligatia de reparare a acestora le revine si lor.

Amintim si dispozitiile legale privind valorificarea unor drepturi in momentul liberarii, ca si unele drepturi ce apar dupa liberare, de exemplu: asistenta ce trebuie acordata cu privire la incadrarea in munca, precum si asistenta postpenala mai larga, cea cu privire la integrarea sociala; toate acestea se vor rezolva potrivit normelor legale.

O componenta importanta a regimului penitenciar al condamnatilor minori o constituie actiunea de educare si reeducare ce trebuie dusa in timpul executarii pedepsei. Despre educatie se trateaza in art. 67 din Legea nr. 275/2006.

De asemenea in Regulamentul de aplicare a Lefii nr. 275/2006, tratamentul minorilor, educatia minorilor sunt reglementate indeaproape.

Ceea ce se subliniaza in dispozitiile privind actiunea de educare a minorilor este, in primul rand, caracterul stiintific al acestei actiuni, in sensul ca trebuie sa se duca o munca de cunoastere a minorilor sub aspecte fizice si psihice, dar si sub aspecte sociale, familiale, la nivel de instructie si cultura. In functie de aceste elemente se va trasa un program de educatie al condamnatilor minori, prezentandu-se o individualizare reala a actiunii de educare, pe baza analizarii si examinarii personalitatii condamnatului minor, actiuni duse de specialisti (medici, psihologic, educatori, etc.).

In sfarsit, educarea trebuie sa aiba la baza notarile si concluziile specialistilor cu comisia de specialisti si consemnate trimestrial in fise individuale - obligatorii - ale condamnatilor minori.

Mijloacele de educare sunt multiple, legea reglementand actiuni educative organizate de personalul de specialitate, anume educatorii, psihologii, juristi, profesorii, invatatorii, etc., atitudinea si contributia educativa trebuind sa apartina personalului de specialitate si de supraveghere al penitenciarului, medicilor penitenciarului, in asa fel incat sa se creeze un climat exigent sub raportul moralei, necesara in orice societate. In zilele noastre insa, un rol educativ important il au mijloacele de informare in masa, radio, televiziunea, cinematograful. Programele de transmisie radio si TV, prin continutul lor bine alcatuit, pot influenta pe condamnatii minori.

In ceea ce priveste ridicarea nivelului cultural, al nivelului de cunostinte al condamnatilor minori, aceasta este o obligatie importanta ce revine administratiei penitenciarului, fiind multi condamnati minori, indeosebi cei in varsta de 14-16 ani, dar multi si in varsta de 16-18 ani, nu au un nivel de instructie, de cunostinte, de cultura. Ei se afla intr-un proces de dezvoltare, de formare nedefinitiva. Unii nu au scoala elementara terminata. Nu au cunostinte elementare despre munca, despre comportarea necesara in societate, nu au cunostinte si atitudini morale elementare.

Nu au cunostinte elementare despre legi si respectarea legilor. Pentru toate aceste motive, condamnatii minori trebuie supusi nu numai scolarizarii, dar si unui proces intens de instructie si ridicare a nivelului lor de cultura elementara, fara de care nu exista respect fata de valorile sociale primare - respect fata de ceilalti membri ai societatii, respect fata de bunuri, fata de societate in sine.

In sfarsit trebuie amintita si parghia recompenselor si sanctiunilor disciplinare, componente necesare ale regimului penitenciar si ale executarii pedepselor privative de libertate. Fata de condamnatii minori se vor lua si folosi, cu precadere, mijloacele educative, instructive, munca si calificare profesionala. In cazurile in care acestea nu sunt suficiente si eficace, este necesar sa se aplice si mijloace de stimulare cum sunt premiile, recompensele, etc.

Dar mai dificila devine aceasta activitate in privinta condamnatilor minori indisciplinati, care nu muncesc, care comit mereu acte de incalcare a obligatiilor ce le revin in timpul executarii pedepsei inchisorii, fata de acestea fiind necesar sa se aplice masuri disciplinare, precum avertismentele, ridicarea unor drepturi si chiar izolarea, In proiect se prevede ca fata de condamnatii minori, sanctiunile disciplinare trebuie aplicate cu multa grija, in limite absolut necesare.

Toate aceste demersuri si eforturi intreprinse de administratia penitenciara au in mod constant in vedere necesitatea cunoasterii temeinice a minorului privat de libertate - activitate ce se afla permanent in atentia specialistilor din cadrul serviciilor de educatie si asistenta psihosociala si continuand pe tot parcursul executarii pedepsei prin inducerea in diverse programe educative, terapeutice sau de asistare sociala specifice si adaptate la aceasta categorie de persoane.

2. Penitenciare pentru femei

In toata lumea, femeile formeaza o minoritate in randul detinutilor.[6] Pe data de 31 decembrie 2007, numarul femeilor detinute era de aproximativ 1500. datorita vulnerabilitatii acestora, privarea de libertate trebuie aplicata ca masura, numai daca este cu adevarat necesara si numai dupa executarea serioasa a altor variante posibile de reeducare.

In principiu femeile detinute sunt suspuse aceluiasi regim de detentie si celelalte categorii de condamnate,

In ceea ce priveste femeile detinute, art. 32 alin.(1) din Legea nr. 275/2006 prevede ca femeile condamnate la pedepse privative de libertate executa pedeapsa separat de condamnatii barbati.

Articolul 133 si 134 din regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 mentioneaza ca femeile private de libertate executa pedeapsa in penitenciare pentru femei sau in sectii separate in celelalte penitenciare. Spatiile de cazare pentru femei private de libertate trebuie sa ofere conditii pentru mentinerea unei stari de sanatate si a unei igiene specifice acestei categorii.

In penitenciarele pentru femei se asigura separarea pe camere, in functie de varsta si regimul de executare stabilit de comisia prevazuta de art. 14 din Legea 275/2006.

Aceasta lege mentioneaza o diferentiere ce rezida in aceea ca femeile care executa o pedeapsa privativa de libertate nu pot fi folosite la munci grele, executand munci de dificultate medie (croitorie, tesatorie), iar cele care sunt gravide sau au copii mai mici de un an la locul de detinere nu pot fi folosite la munca mai mult de 6 ore zilnic.

Elaborarea programelor si activitatilor socio-educative aplicabile detinutelor trebuie sa se coreleze urmatoarelor criterii:

a)      perioada pedepsei;

b)      infractiunea savarsita si gradul de recidiva;

c)      varsta si structura psihosociala a detinutei;

d)      spatiile si dotarile materiale de care dispun unitatile de detentie;

e)      asigurarea unei cat mai bune receptari a mesajului de resocializare;

In vederea unei bune cunoasteri a fiecarei detinute, se poarta discutii individuale, de catre personalul specializat (psihologi, sociologi, asistenti sociali), iar programele pentru femei trebuie sa includa munca, educatia, precum si activitatile si programe speciale care sa rezolve cat mai multe dintre problemele cu care intra femeile in penitenciar.

Spre deosebire de barbati detinuti, femeile manifesta un grad mai mic de violenta si inteleg mai bine programele educative, insa au mai putine ocazii de a participa la acestea.

Cu toate ca programele pentru barbati si cele pentru femei sunt, in principiu, similare, programele destinate detinutelor trebuie sa puna un mai mare accent pe necesitatile femeilor, precum munca si educatia scolara, educatia pentru statutul de parinte, asumarea unei vieti independente, programe pentru mentinerea sanatatii, renuntarea la unele substante care creeaza dependenta, etc.

Astfel, in programele desfasurate cu detinutele pentru intarirea increderii in sine si crearea simtului propriei identitati se ating subiecte precum:

a)      planificarea familiala, contraceptie, graviditate;

b)      cautarea, gasirea si pastrarea unui loc de munca si a unui loc unde poate trai;

c)      violenta familiala, victime ale abuzurilor fizice sau sexuale;

d)      conflicte si rezolvarea conflictelor;

e)      vinovatie, rusine si acceptarea propriilor greseli;

f)        traiul in familie si divortul;

g)      banii;

h)      planuri pentru un viitor pozitiv;

i)        dereglari create de alimentatie si dietele corespunzatoare;

j)        boli cu transmitere sexuala;

k)      riscul consumului de alcool si droguri, etc;

O problema aparte o constituie detinutele mame care nu au copii mici, faptul de a creste copiii departe de mamele lor sau in mediul penitenciar constituind o adevarata dilema nu doar pentru sistemul penitenciar romanesc, ci si pentru sistemele penitenciare din lume. Unele tari dispun de penitenciare speciale pentru femei cu copii de pana la 2-3 ani. O alta solutie s-a gasit prin aducerea copiilor in centre de zi, din comunitate, pentru ca seara si noaptea sa le petreaca alaturi de mame in penitenciare (Belgia, Danemarca).

Pentru evitarea traumelor copiilor detinutilor, precum si ale detinutelor insasi, s-au luat masuri de marire a timpului de vizite nerestrictionate si nesupravegheate, ceea ce permite parintelui (mama sa tata) sa-si indeplineasca mai bine rolul.

Luand in considerare premisele delicate ale acestei probleme, Consiliu Europei a emis Recomandarea nr. 1469 din 2000 - "Mame si copii in inchisoare", prin care Adunarea recomanda Comitetului de Ministri sa indrume statele membre:

sa organizeze, impreuna cu cei care stabilesc si aplica dreptul penal, programe de formare in problemele mamelor si copiilor;

sa instaureze si sa aplice mamelor cu copii mici pedepse care sa se execute in comunitate, evitandu-se pe cat posibil detentia;

sa creeze, pentru acele mame care trebuie sa ramana in detentie, mici unitati inchise sau semideschise asistate de serviciile de asistenta sociala;

sa se preocupe ca personalul sa fie pregatit in mod corespunzator in domeniul penitenciarului;

sa se preocupe ca dreptul tatilor la vizita sa fie aplicat intr-un mod flexibil;

3. Penitenciare spital

Reabilitarea penitenciara a detinutilor nu poate din atinsa fara individualizarea pedepsei - adoptarea tratamentului la nevoile individuale ale detinutului, prin aplicarea unor programe terapeutice speciale. Acestea nu exclud, ci se adauga la serviciile medicale general valabile ce se acorda detinutilor intr-un asezamant penitenciar. Programele terapeutice individualizate sunt in aceeasi masura un drept al detinutului si o obligatie a administratiei penitenciare si, in ultima instanta a societatii.

Regimul medical diferentiat aplicat anumitor categorii de detinuti este impus de navele speciale determinate de caracteristicile biologice si psihosociale ale acestora: minori, tineri, femei, mame cu copii mici, persoane in varsta, persoane cu handicap sau cu boli grave in stadiu terminal.

Pe de alta parte, anumite categorii de afectiuni (tulburari psihice, toxicomaniile) impun un regim diferentiat pentru detinutii care le prezinta.

In cadrul acestor regimuri diferentiate, programele terapeutice, inclusiv tratamentul medical, sunt individualizate, stiut fiind ca medicul trateaza bolnavul si nu boala.

Detinutii bolnavi au aceleasi drepturi ca si ceilalti detinuti, inclusiv la servicii medicale adecvate nevoilor lor, dreptul la sanatate fiind consfintit alaturi de celelalte drepturi fundamentale ale omului, in conventii, reguli si recomandari internationale.

Prin privarea de libertate acelui condamnat la executarea unei pedepse cu inchisoarea, statutul isi asuma responsabilitatea de a se ingriji de sanatatea celor carora li se aplica regimul de detentie.

Unele boli sunt, mai ales prin frecventa, adevarate probleme de sanatate publica: boli infectioase (boli cu transmitere sexuala, HIV sau SIDA, hepatitele B si C), toxicomania si bolile mintale.

Bolile respective trebuie tratate impreuna cu comunitatea din jurul penitenciarului si tratamentul trebuie continuat in comunitate. Importanta si dimensiunea problemelor enumerate justifica regimurile speciale pentru detinutii bolnavi.

Principiile generale aplicate asistentei medicale in penitenciare au fost formulate de Comitetul pentru Prevenirea Torturii, in cel de-al III-lea Raport General, publicat la Strasbourg, in 1993. acest comitet, prin vizitele pe care le efectueaza in penitenciare, verifica respectarea acestor principii, atragand atentia ca un nivel inadecvat de servicii medicale poate avea drept urmari situatii asimilabile "tratamentului inuman si degradant".

Aceste principii sunt urmatoarele:

a)      accesul nelimitat si liber la ingrijiri medicale - orice nou-depus intr-un penitenciar trebuie examinat, in timpul cat mai scurt, de catre un medic sau de catre un asistent; asigurarea accesului la servicii medicale si pe parcursul detentiei -ori de cate ori acesta este solicitat, serviciile medicale asigurate in penitenciare trebuie sa acopere cel putin nevoile de asistenta primara si de urgenta, precum si cele de asistenta stomatologica, serviciile medicale sa fie acordate tuturor detinutilor, fara discriminari si in mod gratuit;

b)      echivalenta serviciilor medicale (sa se asigure servicii medicale in conditii echivalente cu cele de care beneficiaza pacientii din afara penitenciarelor, serviciile medicale din penitenciare trebuie sa fie corelate si integrate celor comunitare, toate examinarile medicale si tratamentele aplicate trebuie mentionate in fisa medicala personala; eliberarea, la liberarea detinutului, a unei scrisori medicale privind evolutia starii de sanatate si ingrijirile de care a beneficiat pe perioada executarii pedepsei, atunci cand detinutul, la punerea sa in libertate, se refera in programe speciale de ingrijire, se iau masuri pentru continuarea acestora si dupa liberare, in centre comunitare specializate, cu consimtamantul celui vizat);

c)      confidentialitatea. Consimtamantul liber exprimat - informarea detinutilor cu privire la examinarile medicale la care urmeaza sa fie suspusi la rezultatele acestora, la evolutia afectiunii, tipul de tratament ce se va asigura, cu asigurarea accesului la propria fisa medicala - cu exceptia cazului in care este contraindicat din punct de vedere terapeutic, toti detinutii sunt liberi sa refuze examinarile, investigatiile sau tratamentele - exceptie: bolile transmisibile, bolnavii psihici sau fara discernamant; pastrarea confidentialitatii in aceleasi conditii valabile si pentru restul populatiei, chiar si dupa punerea in libertate a acestuia;

d)      informarea detinutului - chiar de la depunerea in penitenciar detinutul trebuie sa fie informat cu privire la mijloacele si procedurile generale care le are la dispozitie si care ii asigura exercitarea dreptului la sanatate;

e)      responsabilitatea detinutului pentru propria sanatate, cu forma de autodeterminare - detinutul trebuie sa fie determinat sa constientizeze faptul ca este raspunzator pentru propria sa sanatate, fiind implicat cat mai mult in alegerea programelor terapeutice, in mentinerea igienei individuale si colective, efect obtinut prin solicitarea consimtamantului sau pentru orice serviciu medical care i se adreseaza.

Insa, corelativ drepturilor pe care le au cu privire la asigurarea sanatatii lor, detinutii au si o serie de obligatii pentru respectarea normelor de igiena personala si colectiva, respectarea tratamentelor dispuse in cazul bolilor transmisibile, respectarea masurilor de sanatate publica, etc.

3. Securitatea penitenciarelor

Conceptul de securitate penitenciara este complex in continutul sau, datorita functiei custodiale a penitenciarului, intrucat persoanele condamnate de instanta la pedepse privative de libertate trebuie inchise in penitenciare pe baza unor reguli precise, intr-o atmosfera carcerala suportabila si cat mai mult "umanizata".

Putem defini securitatea in penitenciar ca fiind ansamblul de masuri si actiuni destinate pentru prevenirea evadarilor si mentinerea unui mediu uman destins intre detinuti si personal care sa preintampine manifestarile agresive si autoagresive ale detinutilor.

Securitatea penitenciara se realizeaza prin intermediul a doua modalitati: prin utilizarea securitatii fizice (garduri exterioare, grilaje, sisteme de alarmare, camere de luat vederi, etc.), precum si prin intermediul securitatii dinamice (constand in relatiile profesionale adecvate stabilite intre personalul penitenciar si detinuti).

In aceasta ipoteza, s-a aratat in doctrina ca, starea de securitate cuprinde mai multi factori.

Pentru asigurarea bunei organizari si functionari a fiecarui loc de detinere din subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor, acestea sunt supuse inspectiilor si controalelor curente, ocazionale, inopinate, tematice si specializate. Acestea se realizeaza fie din oficiu, fie pe baza unor sesizari sau plangeri si evalueaza, verifica si controleaza modul de indeplinire a dispozitiilor legale si a normelor interne, aplicarea regimului de executare a pedepselor si a masurilor preventive, activitatea de educatie si interventie psihosociala, respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, situatia si respectarea drepturilor persoanelor care apartin unor grupari vulnerabile, folosirea resurselor umane, materiale, financiare, modul in care se realizeaza paza si siguranta obiectivelor , prevenirea unor ilegalitati, abuzuri si situatii de risc, precum si alte aspecte cu privire la organizarea su functionarea locurilor de detinere.

Inspectiile si controalele sunt realizate de catre membrii Corpului de inspectie al ministrului justitiei sau de alte persoane desemnate de acesta, de catre inspectorii sau de catre persoane anume desemnate din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, precum si de catre judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

Activitatea desfasurata de serviciile de probatiune in penitenciar va fi evaluata si supusa controlului inspectorilor de probatiune din cadrul Directiei de probatiune din cadrul Ministerului Justitiei al Corpului de control al ministerului justitiei sau al altor persoane desemnate de acesta. Constatarile, concluziile, recomandarile si evaluarile finale fac obiectul unor rapoarte care sunt aduse la cunostinta ministrului justitiei, directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor si personalului controlat. Acestea pot fi facute publice cu aprobarea autoritatii care le-a dispus, a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor sau a ministrului justitiei. Dispozitiile Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, cu modificarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator.

Activitatea centrelor de retinere si arestare preventiva din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor este supusa inspectiei si controalelor efectuate de personal specializat din cadrul acestui minister, cu respectarea regulilor si procedurilor proprii privind organizarea si desfasurarea acestor inspectii si controale. Alte autoritati sau institutii ale statului pot efectua inspectii si controale in cadrul locurilor de detinere, in functie de competentele acestora, potrivit legilor proprii de organizare si functionare.

Administratia fiecarui loc de detinere, in functie de particularitati, elaboreaza si aplica un regulament propriu privind ordinea interioara, care este, potrivit art. 16 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, documentul prin care directorul locului de detinere stabileste regulile pe care trebuie sa le respecte persoanele private de libertate si personalul penitenciarului in vederea asigurarii unui climat corespunzator de ordine si disciplina si a respectarii drepturilor persoanelor private la libertate. Regulamentul de ordine interioara este aprobat prin decizie a directorului locului de detinere si este aduc la cunostinta persoanelor private de libertate, prin inmanarea unui exemplar, sub semnatura, la intrarea in penitenciar precum si ori de cate ori regulamentul este modificat sau completat. Copia de pe regulamentul de ordine interioara se considera inmanata ori de cate ori o persoana privata de libertate se reintoarce in locul de detinere in care acesta i-a fost inmanata, cu exceptia cazului in care, de la data inmanarii, a suferit modificari sau completari. Administratia locului de detinere este obligata sa afiseze, in locuri vizibile, drepturile si obligatiile persoanelor private de libertate, precum si atributiile personalului penitenciarului.

Regulamentul de ordine interioara cuprinde:

a)      activitatile zilnice pe care le desfasoara persoanele private de libertate, prevazute la art. 19-21 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006;

b)      posibilitatile persoanei private de libertate de a comunica cu administratia locului de detinere, cu autoritatile judiciare si administrative, cu sotul sau sotia ori rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv, ori cu alte persoane, cu aparatorii sau cu reprezentantii misiunilor diplomatice, dupa caz;

c)      drepturile persoanelor private de liberate;

d)      obligatiile si interdictiile persoanelor private de libertate;

e)      faptele care constituie abateri disciplinare;

f)        recompensele ce pot fi acordate persoanelor private de libertate;

g)      sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate persoanelor private de libertate;

h)      masuri de siguranta individuala si colectiva adoptate la nivelul locului de detinere;

i)        modalitatea de pastrare a bunurilor persoanelor private de libertate;

j)        regulile de igiena individuala si colectiva;

k)      procedura repartizarii si a transferului persoanelor private de libertate;

l)        oferta activitatilor educationale, culturale, ocupationale, terapeutice, de consiliere si asistenta sociala, instruire scolara si formare profesionala, precum si de asistenta religioasa;

m)    modul de organizare a activitatilor productive;

n)      locurile destinate fumatului;

o)      regulile de conduita pe care trebuie sa le respecte personalul penitenciarului;

p)      alte prevederi;

Respectarea regulamentului de ordine interioara constituie o obligatie a tuturor persoanelor private de libertate pe intreaga perioada a privarii de libertate.

Programul zilnic cuprinde totalitatea activitatilor desfasurate cu persoanele private de libertate in cursul unei zile. Programul zilnic este diferentiat in raport de regimul de executare, varsta, stare de sanatate, folosirea la activitati productive ori de alta natura, anotimp, precum si in raport de zilele de repaus.

Astfel, in regimul de maxima siguranta, potrivit art. 96 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, programul zilnic este riguros stabilit si cuprinde activitati administrative, lucrative, plimbare, asistenta medicala, activitati de educatie si interventie psihosociala, asistenta religioasa si timp de odihna.

Persoanele private de libertate care nu presteaza munca sa nu participa la alte activitati pot desfasura in comun, in limita a minimum 3 ore, activitati de plimbare, educatie si interventie psihosociala, sportiva si religioase. Servitul hranei de catre aceasta categorie de persoane private de libertate se realizeaza in camerele de detinere sau in spatii special amenajate.

In regimul inchis, programul zilnic cu prinde prestarea unei munci, activitatile educative, culturale, terapeutice si sportive, consiliere psihologica, asistenta sociala si religioasa, asistenta medicala, plimbare, timp de odihna si alte activitati necesare stimularii interesului persoanelor private de libertate de a-si asuma responsabilitati. Activitatile se desfasoara individual sau in grup, sub paza si supravegherea permanenta a personalului. Persoanele private de libertate, care din diferite motive nu sunt folosite la munca, la activitati de instruire scolara si profesionala sau programe de interventie psihosociala pot desfasura activitati in afara camerelor de detinere in limita a minimum 4 ore.

In programul zilnic este stipulat, pe ore, timpul de munca, timpul aflat la dispozitia persoanei private de libertate si cel de odihna, precum si timpul destinat desfasurarii activitatilor administrativ-gospodaresti, de curatenie, de igiena, de plimbare, de instruire scolara si formare profesionala activitatilor educative, religioase, sportive, de recreere si de executare a unor drepturi. Pentru persoanele private de libertate bolnave, internate in spitale sau infirmerii, precum si pentru femeile gravide, programul zilnic este stabilit de medicul curent.

Planificarea activitatilor in cadrul programului zilnic are in vedere ca persoanele private de libertate sa petreaca in afara camerelor de detinere cat mai mult timp. Persoanele private de libertate care, din diferite motive, nu participa la activitati productive, de educatie si interventie psihosociala sau de alta natura in afara camerelor de detinere li se asigura zilnic cel putin doua ore, timp destinat exercitarilor fizice si plimbarii. Pentru minori si tineri, timpul destinat plimbarii este de minimum 3 ore.

Administratia penitenciarului are obligatia sa transmita fiecarei persoane private de libertate o copie de pe programul zilnic, elaborat in conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, si sa asigure afisarea in locuri vizibile a diferitelor tipuri de programe zilnice. Aceste dispozitii sunt aplicabile si in situatia in care programul zilnic sufera modificari sau completari.

Cea mai importanta componenta a securitatii penitenciare sunt masurile fizice de siguranta. In cazul acestui factor se regaseste zidul compact si foarte inalt care delimiteaza penitenciarul de "lumea libera", cu toate accesoriile sale (suprainaltarile din plasa metalica sau sarma ghimpata, camere de luat vederi, foisoare de paza, sisteme electronice de alarmare acustica, etc.), dispozitivele de depistare, detectare a armelor, stupefiantelor, altor obiecte interzise populatiei carcerale si utilizarea procedurilor de siguranta (cum ar fi: efectuarea apelului, perchezitiile, escortarea, utilizarea sistemelor de imobilizare, etc.).

O alta componenta a securitatii penitenciare este formata din procedurile de siguranta folosite (perchezitiile, apelul, escortarea detinutilor, inregistrarea deplasarilor in registru, planificarea si verificarea vizitatorilor, utilizarea catuselor).

Potrivit art. 195 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, siguranta persoanelor private de libertate constituie un ansamblu de actiuni si masuri luate de administratia locului de detinere, care au ca scop:

a)      prevenirea sustragerii de la executarea pedepselor si a masurilor preventive a persoanelor private de libertate;

b)      aplicarea regimurilor de executare a pedepsei;

c)      apararea locurilor de detinere;

d)      prezentarea in fata organelor judiciare a persoanelor private de libertate;

e)      prevenirea unor situatii de risc pentru ordinea de drept;

f)        protectia individuala si colectiva a persoanelor private de libertate sunt stabilite in regulamentul prevazut la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.

Pentru realizarea acestor dispozitii din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, fiecare loc de detinere trebuie sa dispuna de personal propriu specializat selectionat, pregatit si instruit pentru executarea atributiilor de serviciu specifice, cu respectarea unei proportii de minimum un lucrator la 3 persoane private de libertate.

Locurile de detinere sunt dotate cu imprejmuiri de siguranta, cladiri adecvate, armament, munitie, mijloace de interventie, de imobilizare, de transport, de comunicare, de intretinere, de supraveghere si control, de stingere a incendiilor si alte dotari specifice indeplinirii atributiilor legale in conditii de siguranta. In exercitarea atributiilor de paza, escortare si supraveghere a persoanelor private de libertate, precum si in alte situatii temeinic justificate, prevazute in planurile de paza si aparare ale locurilor de detinere, personalul foloseste tehnica, mijloacele si armamentul din dotare. In functie de situatie, personalul se doteaza cu veste antiglont, scuturi de protectie si casti cu vizor si poate folosi pentru interventie si restabilirea ordinii bastoane de cauciuc sau tomfe, dispozitive cu substante iritant-lacrimogene, jeturi de apa, arme de foc, catuse, caini de serviciu, dispozitive sonore si luminoase, precum si alte mijloace de protectie si imobilizare aflate in dotare.

Cainii de serviciu sunt folositi ca mijloace auxiliare de paza si escortare la activitatile din exteriorul locului de detinere. Orice interventie se va desfasura cu respectarea principiului proportionalitatii cauzei care a generat nevoia si modalitatea de interventie si fara a se face uz nejustificat de violenta.

Folosirea mijloacelor de interventie se face gradual, fara a depasi nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente roi agresive sau pentru neutralizarea actiunilor ilegale si inceteaza de indata ce scopul interventiei a fost realizat, cu respectarea dispozitiilor art. 37 din Legea nr. 275/2006. procedurile standard de interventie si imobilizare sunt stabilite prin regulamentul prevazut la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 275 din 2006.

La predarea serviciului de catre personalul de supraveghere de pe sectiile de detinere se efectueaza de catre personalul de supraveghere de pe sectiile de detinere se efectueaza apelul persoanelor private de libertate, activitate care este consemnata in documentele specifice.

Apelul persoanelor private de libertate se efectueaza si la inceperea si la terminarea activitatilor la care acestea participa in afara camerelor de detinere sau ori de cate ori este nevoie. Anual se organizeaza apelul general, pentru confruntarea documentelor private de libertate cu cele declarate de acestea.

Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situatiilor de risc, precum si pentru ridicarea obiectelor interzise, persoanele private de libertate sunt supuse perchezitiei.

Perchezitia este actiunea prin care se realizeaza un control amanuntit asupra bagajelor, cazarmamentului, camerelor de detinere si tuturor locurilor unde acestea au acces. Perchezitia se efectueaza de catre persoane de acelasi sex si in conditii care sa nu lezeze demnitatea persoanelor private de libertate. In cadrul perchezitiei corporale amanuntite asupra persoanei private de libertate se interzice urmarirea descoperiri obiectelor interzise prin efectuarea de executii fizice. Desfasurarea perchezitiei corporale amanuntite se desfasoara cu respectarea dreptului persoanei perchezitionate la viata intima. Perchezitiile asupra cavitatilor corporale ale persoanelor private de libertate pot fi realizate numai de catre cadre medicale. Persoanele private de libertate asista la perchezitionarea bagajelor si a bunurilor personale.

Dispozitiile art. 49 alin. (4) si (6) si ale art. 71 din (2) din Legea nr. 275/2006 se plica in mod corespunzator.

Felurile perchezitiei, modalitatile de efectuare, asigurarea tehnico-materiala necesara efectuarii acesteia, precum si documentele ce se intocmesc cu acest prilej se stabilesc prin regulamentul prevazut la art. 16 din (2) din Legea nr. 275/2006.

Sumele de bani si bunurile procurate si detinute in alte conditii decat cele prevazute de Legea nr. 275/2006, descoperite cu ocazia efectuarii perchezitiilor, se confisca. Bunurile interzise, descoperite la primire, se valorifica sau se distrug potrivit dispozitiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006. sunt supuse confiscarii bunurile si medicamentele a caror procurare si detinere sunt permise de reglementarile in vigoare, dar care au fost abandonate, ori daca persoana asupra carora au fost descoperite nu poate justifica intrarea in posesia lor in mod legal.

Bunurile confiscate, dupa evaluare si inregistrare. Sunt folosite, dupa caz, pentru asigurarea drepturilor persoanelor private de libertate, sunt introduse in patrimoniul locului de detinere. Fac exceptie bauturile alcoolice, medicamentele si alimentele perisabile, care se distrug, pe baza de proces-verbal, de catre o comisie numita prin decizie a directorului locului de detinere. Bunurile, obiectele si substantele descoperite asupra persoanelor private de libertate, indiferent de momentul in care se efectueaza perchezitia, a caror detinere este interzisa prin lege oricarui cetatean, se ridica si se conserva, se intocmesc documentele necesare probarii faptei si se anunta de indata organele judiciare competente carora le sunt predate.

Confiscarea este dispusa de catre directorul locului de detinere, in baza procesului-verbal intocmit de catre persoanele care au descoperit bunurile ce fac obiectul confiscarii. Directorul locului de detinere instiinteaza despre masura luata judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

Toate aceste masuri trebuie luate cu respectarea drepturilor omului, creandu-se o atmosfera carcerala suportabila. Astfel, art. 4 alin (1) din Legea nr. 275/2006 statueaza urmatoarele: "Se interzice supunerea oricarei persoane aflate in executarea unei pedepse la tortura, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente". De asemenea, in timpul executarii pedepsei este interzisa orice forma de discriminare pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, averi, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectie HIV sau SIDA sau alte temeiuri.

Tot legea nr. 275/2006 se refera la imobilizarea persoanelor condamnate, prevazand la art. 37 urmatoarele:

" (1) Persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real si complet in urmatoarele cazuri:

pentru a impiedica evadarea sau actele de violente ale detinutilor;

pentru a intrerupe actiunile de vatamare corporala a altei persoane sau a sa ori de distrugere a unor bunuri;

(2) Este interzisa imobilizarea cu lanturi a persoanelor condamnate, iar imobilizarea cu catuse, camasi de forta sau alte forme de imobilizare a corpului este permisa doar in situatii exceptionale.

(3) Folosirea mijloacelor de constrangere trebuie sa fie proportionala cu starea de pericol, sa se aplice numai in perioada necesara si doar atunci cand nu exista alta modalitate de inlaturare a pericolului si sa nu aiba niciodata caracterul unei sanctiuni."

Un alt factor al sigurantei penitenciare il constituie informatiile despre activitatile si intentiile detinutilor. Astfel, detinutii ofera de multe ori informatii valoroase care ajuta personalul penitenciar sa previna tulburari majore (evadarea, asasinarea unui detinut, comiterea altor acte sau fapte nepermise) intr-un grup de condamnati.

Capacitatile si motivatia personalului penitenciar pentru a face o munca de calitate, de a crea si mentine un cadru relational netensionat sunt de asemenea aspecte fundamentale pentru mentinerea securitatii in mediul penitenciar.

In situatii deosebite a caror rezolvare depaseste posibilitatile proprii, precum si in caz de catastrofe, cutremure, accidente nucleare, inundatii, incendii, stare de necesitate, personalul locurilor de detinere este sprijinit de unitatile specializate ale Ministerului Internelor si Reformei Administrative ori de celelalte structuri care fac parte din Sistemul National de Aparare, ordine publica si siguranta nationala, potrivit planurilor de cooperare si interventie.

La producerea unei evadari administratia locului de detinere anunta de indata organele competente ale Ministerului Internelor si Reformei Administrative pentru luarea masurilor in vederea urmaririi si prinderii evadatului, furnizand acestora datele si informatiile necesare. La fel procedeaza si in cazul neprezentarii persoanelor private de libertate care au avut permisiunea de iesire din locul de detinere.

Atributiile si modul de actiune al personalului locului de detinere in cazul producerii unei evadari se stabilesc prin regulamentul prevazut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.

Accesul in locurile de detinere este strict limitat. Persoanele din afara sistemului administratiei penitenciare pot intra in locurile de detinere pe baza autorizatiei directorului locului de detinere. In cazul comisiilor sau organizatiilor internationale a caror competenta este acceptata ori recunoscuta de Romania, nu este necesara autorizatia mentionata, acestea avand acces nelimitat in orice loc de detinere in baza documentelor de identificare.

Fotografierea, inregistrarea audiovizuala cu privire la activitatile din locurile de detinere sunt permise numai cu incuviintarea directorului locului de detinere.

In concluzie, sarcina managementului penitenciar consta in a asigura un nivel adecvat de control in penitenciar, ca o garantie a securitatii ordinii si sigurantei. Desi natura si nivelul controlului vizat variaza in functie de categoria penitenciarului si de categoriile de detinuti custodiati, acestea trebuie sa fie fundamentate in primul rand pe securitatea dinamica.