URMARIREA PENALA - CARACTERIZARE GENERALA A URMARIRII PENALE

PROCEDURA PENALA II

tema: 1) urmarirea penala

URMARIREA PENALA

Subcap.III.1

CARACTERIZARE GENERALA A URMARIRII PENALE

1. Definitie. Urmarirea penala reprezinta prima etapa a procesului penal, etapa ce permite, prin intermediul functiilor specifice, trecerea dosarului in faza de judecata.

2. Obiect. Potrivit art. 200, urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la:

1) existenta infractiunilor;

2) identificarea faptuitorilor;

3) stabilirea raspunderii faptuitorilor.

Obiectivul urmaririi penale este stabilirea faptului daca se impune sau nu trimiterea in judecata a unei persoane. Urmarirea penala nu are ca obiectiv stabilirea existentei unei infractiuni si vinovatia persoanei identificate ca fiind faptuitorul dincolo de orice indoiala rezonabila, ci, in mod esential, obiectivul urmaririi penale este acela de stringere a probelor necesare formularii unei acuzatii si trimiterii inculpatului in fata instantei in vederea judecarii sale. Prin probele stranse in faza de urmarire penala procurorul urmareste sa dovedeasca doar o suspiciune rezonabila impotriva unei persoane, suspiciune care poate fundamenta o acuzatie in materie penala si care poate justifica o trimitere in judecata a acuzatului.

Sublinierea acestui obiectiv al urmaririi penale este necesara pentru a inlatura o confuzie ce isi pastreaza inca    procesul penal roman o anumita influenta, confuzie datorata apartenentei sistemului roman la sistemul sovietic de procedura penala: in procesul penal etapa esentiala este judecata, si nu urmarirea penala. Urmarirea penala este doar o etapa pregatitoare a judecatii. Din acest considerent, judecata nu trebuie sa se limiteze la o simpla evaluare a dosarului de urmarire penala, ci in faza de judecata, in mod nemijlocit, se impune readministrarea, in masura in care este posibil (ex: efectuarea unei perchezitii domiciliare nu poate fi reluata in faza de judecata) si punerea in discutie a tuturor probelor administrate in cursul urmaririi penale.

3. Limite. Sub aspectul desfasurarii in timp, urmarirea penala cunoaste urmatoarele doua limite :

limita initiala: rezolutia de incepere a urmaririi penale

limita finala: solutia procurorului de trimitere / netrimitere in judecata.

Sub aspectul obiectului, urmarirea penala se limiteaza la fapta si persoana fata de care s-a inceput urmarirea penala sau fata de care s-a dispus extinderea cercetarilor penale.

4. Caractere. Urmarirea penala cunoaste urmatoarele trasaturi:

caracter nepublic : nu orice persoana are acces la efectuarea actelor de urmarire penala

caracter necontradictoriu : in cursul urmaririi penale, administrarea probelor sau solutionarea unor cereri nu impune punerea in discutia partilor in mod contradictoriu. Chiar daca aparatorii partilor participa la efectuarea unor acte de urmarire penala, participarea se reduce la o simpla asistare, fara a fi recunoscuta o dezbatere contradictorie. Urmarirea penala dobandeste caracter contradictoriu atunci cand se desfasoara unele proceduri jurisdictionale (ex. : solutionarea de catre judecator a propunerii de arestare preventiva ; solutionarea propunerii de perchezitie domiciliara nu are caracter contradictoriu)

caracter preponderant scris : decurge din lipsa de contradictorialitate. Astfel, declaratia unui martor presupune intr-adevar o relatare verbala, dar daca aparatorii partilor sun prezenti, acestia nu pot adresa martorului intrebari, iar declaratia martorului a se consemneaza in scris.

5. Organele competente sa efectueze urmarirea penala. In baza art. 201, urmarirea penala se efectueaza de catre procurori (v. art. 209) si de catre organele de cercetare penala (organele de cercetare ale politiei judiciare si organele de cercetare speciale). Procurorul reprezinta principalul organ de urmarire penala.

Organele de cercetare penala pot efectua acte de cercetare penala sub rezerva acelor acte ce reprezinta atributul exclusiv al procurorului ca titular al functiei de acuzare (ex.: punerea in miscare a actiunii penale, extinderea cercetarii penale, trimiterea / netrimiterea in judecata). Distingem astfel intre :

cercetarea penala → apartine organelor de cercetare penala si presupune in primul rand efectuarea de procedee probatorii (ascultarea invinuitului sau inculpatului, ascultarea martorilor)

urmarirea penala = cercetarea penala + acte specifice functiei de acuzare → apartine procurorului

In domeniul organelor de cercetare penala, principalele modificari aduse prin Legea nr. 356/2006 au avut ca obiect desemnarea lucratorilor din politia judiciara. Potrivit art. 201 alin. 3 ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori specializati din Ministerul Internelor si Reformei Administratiei:

1) desemnati nominal de ministrul internelor si reformei administrative,

2) cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ, si

3) care isi desfasoara activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ. Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ conduce la incetarea calitatii de lucrator in cadrul politiei judiciare.

Organele de cercetare penala detin competenta generala in a efectua cercetarea penala. Potrivit art. 209 alin. 3 procurorul are o competenta concreta, expres prevazuta de lege. Inafara infractiunilor prevazute expres, procurorul poate prelua orice cauza de la organul de cercetare penala in vederea efectuarii urmaririi penale.

In cauzele in care urmarirea penala trebuie efectuata in mod obligatoriu de catre procuror, organele de cercetare penala pot efectua acte de urmarire penala in doar doua situatii :

art. 213 : organul de cercetare penala este obligat sa efectueze actele de cercetare ce nu sufera amanare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de competenta lui. Lucrarile efectuate in astfel de cazuri se trimit, de indata, prin procurorul care exercita supravegherea activitatii organului ce le-a efectuat, procurorului competent.

art. 217 : in cauzele in care urmarirea penala se efectueaza de catre procuror, acesta poate dispune prin ordonanta ca anumite acte de cercetare penala sa fie efectuate de catre organele politiei judiciare. Delegarea organelor de cercetare penala trebuie sa respecte cerintele impuse de art. 135 cu trimitere la art. 132 (spre exemplu, nu poate fi delegata dispunerea inceperii urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale)

In ceea ce priveste competenta procurorului, potrivit art. 209 alin. 4 este competent sa efectueze urmarirea penala, in cazurile prevazute in alineatul precedent, si sa exercite supravegherea asupra activitatii de cercetare penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca in prima instanta cauza (ex. : urmarirea penala intr-o cauza ce are ca obiect o infractiune de omor este in competenta procurorului de la parchetul de pe langa tribunal, urmarirea penala intr-o cauza ce are ca obiect o infractiune de furt savarsita de un senator este in competenta procurorului de la parchetul de pe langa ICCJ).

Potrivit art. 209 alin. 4¹ procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, in vederea efectuarii urmaririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, prin dispozitia conducatorului parchetului ierarhic superior, cand:

a) impartialitatea procurorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor cauzei, dusmaniilor locale sau calitatii partilor;

b) una dintre parti are o ruda sau un afin pana la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecatorii, asistentii judiciari ori grefierii instantei;

c) exista pericolul de tulburare a ordinii publice;

d) urmarirea penala este impiedicata sau ingreunata datorita complexitatii cauzei ori altor imprejurari obiective, cu acordul procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.

Textul a fost declarat neconstitutional prin decizia nr. 1058/2007. In motivare, Curtea Constitutionala a aratat ca:

(.) Restrangerea posibilitatii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, in vederea efectuarii urmaririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, realizata prin dispozitiile lit.a), b), c) si d) ale art. 209 alin. 4¹ din Cpp, incalca in mod vadit prevederile art.132 alin.(1) din Constitutie, potrivit carora "Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei", astfel incat, in ceea ce priveste aceste dispozitii legale, exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie admisa.

Curtea retine in acest sens ca principiul subordonarii ierarhice sau al unitatii de actiune a membrilor Ministerului Public, prevazut de dispozitiile constitutionale mai sus mentionate, si care confera specificul acestei categorii de magistrati, semnifica legatura existenta intre procurorii care compun Ministerul Public, in considerarea careia acestia sunt obligati sa se supuna sefilor lor, adica sa efectueze sau sa se abtina de la efectuarea unor acte, din ordinul acestora. In virtutea statutului procurorilor consacrat de Constitutie, diferit de cel al judecatorilor, care sunt independenti, controlul ierarhic in activitatea procurorilor nu se poate realiza fara posibilitatea efectuarii actelor si lucrarilor de competenta procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare de catre insusi procurorul ierarhic superior, care controleaza activitatea procurorilor din subordinea sa. Asa fiind, reglementarea, cu caracter strict si limitativ, a unor situatii in care cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare pot fi preluate, pentru efectuarea urmaririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare restrange in mod nejustificat competenta acestora din urma, cu consecinta incalcarii principiilor care guverneaza activitatea Ministerului Public.

Chiar daca, aparent, lit.d) teza intai a art.209 alin.4¹ din Cpp atenueaza caracterul excesiv de restrictiv al dispozitiilor cuprinse in lit.a), b) si c), prin referirea la "alte imprejurari obiective" in care exista posibilitatea preluarii cauzelor in discutie, teza finala a aceluiasi text de lege anuleaza, practic, acest efect, deoarece conditioneaza masura preluarii cauzelor de "acordul procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala". Aceasta conditie impusa de lege nu numai ca este intr-o vadita contradictie cu principiul controlului ierarhic ce guverneaza activitatea procurorilor, ci poate crea si suspiciuni cu privire la modul in care acesti magistrati isi indeplinesc atributiile, intrucat induce ideea posibilitatii unei "negocieri", pe linie ierarhica, a competentei de efectuare a urmaririi penale, in functie de diversele particularitati ale unor cauze.

In plus, limitarea de competenta stabilita prin prevederile lit.a), b), c) si d) ale art.209 alin.4¹ din Cpp se poate dovedi, in practica, o piedica in calea eficientizarii activitatii de urmarire penala, ceea ce contrazice insasi ratiunea reglementarii exprese a posibilitatii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, in vederea urmaririi penale, cauze din competenta parchetelor ierarhic inferioare.

6. Actele organelor de urmarire penala. Potrivit art. 203 in desfasurarea urmaririi penale, organul de urmarire dispune asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta, acolo unde legea prevede aceasta (ex.: punerea in miscare a actiunii penale, suspendarea urmaririi penale), iar in celelalte cazuri prin rezolutie motivata (ex. : inceperea urmaririi penale). Constatarea efectuarii unor procedee probatorii se consemneaza in proces verbal (ex. : procesul verbal de cercetare la fata locului).

Atunci cand organul de cercetare penala considera ca este cazul sa fie luate anumite masuri ce intra in competenta exclusiva a procurorului sau judecatorului, face propuneri motivate pe care le inainteaza procurorului. Aceste propuneri se consemneaza intr-un referat (ex. : referat cu propunere de punere in miscare a actiunii penale).

In mod exclusiv, de competenta procurorului este intocmirea rechizitoriului ca act de trimitere in judecata.

Subcap.III.2

FORMELE FUNDAMENTALE ALE ACTIVITATILOR DE URMARIRE PENALA

Avand in vedere competenta de efectuare si calitatea procurorului de a fi conducator al urmaririi penale si titular al functiei de acuzare, in sistemul roman, activitatile de urmarire penala (in sens larg) se pot clasifica in doua categorii: cercetarile penale si urmarirea penala (in sens restrans).

Aceasta distinctie se fundamenteaza si pe natura juridica distincta a calor doua categorii de organe de urmarire penala: organul de cercetare penala si procurorul.

Organul de cercetare penala trebuie sa fie considerat astfel un organ de executie aflat sub supravegherea procurorului si care desfasoara cercetarea penala, iar procurorul reprezinta organul judiciar care are dreptul de a lua decizii in exercitarea functiei de acuzare .

In sistemul roman insa, activitatea organelor de cercetare penala depaseste activitatea "administrativa" de strangere a probelor, aceste organe putand face si evaluari a probelor prin dispunerea unor masuri procesuale (ex.: retinerea). In egala masura, sistemul roman recunoaste organelor de cercetare penala o competenta materiala proprie in efectuarea cercetarii penale.

Sect. I. Cercetarile penale

1. Notiune. Cercetarea penala inseamna orice activitate de urmarire penala efectuata in mod nemijlocit de organele de cercetare penala, cu exceptia celor date in competenta exclusiva a procurorului ori efectuate personal de catre procuror in calitate de titular al functiei de acuzare in procesul penale.

Exemplu: intr-o cauza ce are ca obiect savarsirea unei infractiuni de furt in forma simpla, cercetarea penala apartine organului de cercetare penala, dar anumite acte (punerea in miscare a actiunii penale, trimiterea / netrimiterea in judecata) sunt in competenta exclusiva a procurorului.

Activitatea de cercetare penala se desfasoara sub supravegherea procurorului

2. Categorii de activitati efectuate de OCP. Organele de cercetare penala efectueaza in cauzele ce au ca obiect infractiuni de competenta acestora:

dispunerea inceperii urmaririi penale, sub rezerva confirmarii procurorului;

acte de cercetare penala (ex.: ascultari de persoane; dispunerea unor constatari tehnico -stiintifice; perchezitia corporala etc.);

dispunerea unor masuri procesuale (ex.: retinerea pe o durata de pana la 24h);

propunerea de solutii, materializate in referate, privind acele acte de competenta exclusiva a procurorului (ex.: referat cu propunere de punere in miscare a actiunii penale, referat cu propunere de netrimitere in judecata).

Sect.II. Urmarirea penala

1. Notiune. Urmarirea penala apartine procurorului si cuprinde atat ipotezele de urmarire penala proprie a procurorului, cat si exercitarea de catre acesta a supravegherii asupra actelor de cercetare penala si dispunerea actelor ce pun in valoare functia de acuzare.

2. Urmarirea penala efectuata personal de catre procuror. In baza art. 209 procurorul efectueaza personal acte de urmarire in doua situatii:

cu titlul facultativ, in cauzele pe care le supravegheaza in baza art. 209 alin.2

in infractiunile pentru care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror (art. 209 alin.3): art. 155 - 173, art. 174 - 177, art. 179, art. 189 alin. 3 - 6, art. 190, art. 191, art. 211 alin. 3, art. 212, art. 236, art. 239, art. 239¹, art. 250, art. 252, art. 253¹ - 255, art. 257, art. 265 - 268, art. 273 - 276, art. 279-1, art. 280, art. 280-1, art. 302-2, art. 317, art. 323 si art. 356 - 361 din C. pen., in cazurile aratate in art. 27 pct. 1 lit. b) - e), art. 28¹ pct. 1 lit. b) si pct. 5, art. 28² pct. 1 lit. b) si art. 29 pct. 1 din prezentul cod, in cazul infractiunilor impotriva protectiei muncii, precum si in cazul altor infractiuni date prin lege in competenta sa.

3. Supravegherea exercitata de procuror asupra activitatii de cercetare penala

Potrivit art. 218 procurorul conduce si controleaza nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare speciale si supravegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.

Aceasta supraveghere cunoaste doua modalitati:

Supravegherea din oficiu - procurorul supravegheaza activitatea de cercetare penala prin urmatoarele forme :

a)      verificarea lucrarilor de cercetare penala (art. 218 alin. 3)

b)      participare la efectuarea oricarui act de cercetare penala (art.218 alin.3)

c)      trecerea cauzei de la un organ la altul (art.217)

d)      autorizarea, confirmarea, aprobarea sau avizarea unor acte

e)      dispozitii obligatorii (art.219).

In cazul organelor de cercetare ale politiei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu pot sa le dea indrumari sau dispozitii privind cercetarea penala, procurorul fiind singurul competent in acest sens. Totusi, art. 219 prevede ca in cazul neindeplinirii sau al indeplinirii in mod defectuos, de catre organul de cercetare penala, a dispozitiilor date de procuror, acesta va sesiza conducatorul organului de cercetare penala, care are obligatia ca in termen de 3 zile de la sesizare sa comunice procurorului masurile dispuse.

Probleme: Comentati valoarea juridica a dispozitiilor date de procuror organelor de cercetare penala.

f)       infirmarea actelor sau masurilor procesuale nelegale (art.220)

Supravegherea la plangere - potrivit art. 275, procurorul efectueaza supravegherea asupra activitatii de cercetare penala cu ocazia rezolvarii plangerii care se poate introduce impotriva actelor de cercetare penala in masura in care prin acestea s-a adus o vatamare intereselor legitime ale persoanei.

Subcap.III. 3

DESFASURAREA URMARIRII PENALE

Sect.I. Inceperea urmaririi penale

1. Notiune. Inceperea urmaririi penale reprezinta momentul de declansare al procesului penal si produce urmatoarele efecte:

nasterea cadrului legal de exercitare al drepturilor si obligatiilor procesuale

dobandirea de catre faptuitor a calitatii procesuale de invinuit (v. art.229)

devine posibila luarea unor masuri procesuale privative de libertate ( retinerea sau arestarea preventiva) sau restrictive de libertate (obligarea de a nu parasi localitatea sau tara)

pot fi administrate probe cu respectarea regulilor specifice procesului penal

(!) datele sau informatiile stranse in cursul actelor premergatoare nu pot primi valoarea de proba intrucat nu au fost administrate cu respectarea dispozitiilor specifice procesului penal.

Intr-adevar art. 224 alin. 3 prevede ca procesul-verbal de consemnare a actelor premergatoare poate constitui mijloc de proba, dar aceasta simpla dispozitie normativa nu poate realiza o conversie legala a datelor in probe atat timp cat nu au fost respectate regulile legale de administrare a probelor. Doar dupa IUP se poate vorbi, in mod legal, de strangere de probe.

Ex.: in baza art. 224 alin. 3, "declaratia faptuitorului" chiar daca a fost obtinuta fara respectarea regulilor formale privind ascultarea invinuitului sau inculpatului poate fi utilizata, prin intermediul procesului verbal de consemnare a actelor premergatoare, drept mijloc de proba in procesul penal.

Modalitati de IUP. Urmarirea penala poate fi inceputa fie numai in rem (cu privire la fapta), fie in rem si in personam (cu privire la fapta si la persoana faptuitorului).

De regula IUP se dispune in rem cu privire la fapta, urmand ca unul din obiectivele UP sa fie si identificarea faptuitorului. IUP se dispune in rem doar atunci cand nu exista date sau informatii privind persoana faptuitorului.

Ex.: descoperirea unui cadavru; exista date si informatii suficiente pentru ca fapta sa fie considerata omor, dar nu se cunoaste inca persoana faptuitorului → se dispune IUP in rem cu privire la fapta.

Din momentul in care se cunosc date sau se obtin informatii informatii privind persoana faptuitorului se va    dispune IUP si in personam.

(?) de ce trebuie subliniata aceasta conditie a IUP si in personam? Pentru ca persoana suspecta sa dobandeasca toate drepturile procesuale recunoscute invinuitului si pentru a se evita practica neloiala a audierii acesteia in calitate de martor (spre exemplu, in Cpp francez se dispune in mod expres ca nu poate fi audiata ca martor persoana impotriva careia exista indicii temeinice privind savarsirea infrcatiunii ce constituie obiectul cauzei). Atat timp cat exista date sau informatii care sustin suspiciunea rezonabila ca o anumita persoana a savarsit o infractiune, trebuie dispusa IUP in personam.

(?) poate fi dispusa perchezitia domiciliara in cazul IUP in rem ?

3. Conditii. Pentru inceperea urmaririi penale trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

sa existe date sau informatii privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala

sa nu existe vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia:

a) lit. b¹ : se dispune obligatoriu inceperea urmaririi penale si

b) lit. i : competenta apartine in mod exclusiv instantei.

4. Procedura. Dispunerea inceperii urmaririi penale parcurge urmatoarele etape:

verificarea indeplinirii conditiilor

dispozitia de incepere a urmaririi penale

Inceperea urmaririi penale se dispune de catre organul de cercetare penala sau de catre procuror personal. Pentru a fi valabila, inceperea urmaririi penale trebuie dispusa de organul de urmarire penala competent. Ea nu poate face obiectul unei delegari a organului de cercetare penala de catre procuror si nu poate fi dispusa prin comisie rogatorie.

Aspecte importante

(a) Potrivit art. 228 alin.1 dispozitia organului de urmarire penala se consemneaza intr-o rezolutie, act ce trebuie sa contina data si ora la care s-a dispus inceperea urmaririi penale si va fi inregistrata intr-un registru special.

Dispozitia art. 228 alin.1 a fsot modificata prin Legea nr. 356/2006, fiind impuse astfel cumulativ doua conditii privind actul de incepere a urmaririi penale:

a) conditia mentionarii exprese a datei si orei la care s-a dispus inceperea urmaririi penale;

b) conditia inregistrarii intr-un registru special.

Ratiunea care sta la baza textului este aceea de a sublinia importanta inceperii urmarii penale, ca moment in care faptuitorul dobandeste calitatea procesuala de invinuit si devine titular de drepturi si obligatii procesuale. In egala masura, prin aceste elemente de formalism procesual legiuitorul incearca sa limiteze eventuale abuzuri savarsite in practica prin operatiuni de antedatare/postdatare a actului de incepere a urmaririi penale si sa garanteze astfel succesiunea legala a actelor procesuale.

In plus, noua forma a alin. 3¹ astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 356/2006 unifica natura juridica a actului prin care se dispune inceperea urmaririi penale. In mod unitar, atat in ipoteza plangerii si a denuntului, dar si in cazul sesizarii din oficiu, inceperea urmaririi penale se dispune prin rezolutie. Aceasta modificare se reflecta si in abrogarea alin. 3, text care dispunea: "cand organul de urmarire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal care constituie actul de incepere a urmaririi penale". Modificarea ni se pare fireasca, deoarece, in esenta, procesul-verbal reprezinta un inscris ce consemneaza derularea unui eveniment, si nu un act de dispozitie. Or, inceperea urmaririi penale reprezinta un asemenea act de dispozitie al organului de urmarire penala.

(c) In baza art.228 alin.3¹, atunci cand organul de cercetare penala dispune in cauzele de competenta proprie inceperea urmaririi penale, rezolutia se supune confirmarii motivate a procurorului care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala, in termen de cel mult 48 de ore de la data inceperii urmaririi penale, organele de cercetare penala fiind obligate sa prezinte totodata si dosarul cauzei.

Confirmarea are o importanta deosebita si reprezinta asumarea de catre procuror, in urma unui control de legalitate si temeinicie, a actului de incepere a urmaririi penale dispus de OCP. Lipsa confirmarii determina nulitatea actului de incepere a urmaririi penale. Aceasta conceptie subliniaza tendinta legiuitorului de a consolida rolul procurorului de a fi titular si conducator al urmaririi penale.

Procurorul poate fie sa confirme actul, fie sa-l infirme. In aceasta ultima ipoteza procurorul trebuie sa dispuna solutii subsidiare, fie continuarea actelor premergatoare, fie chiar solutia diametral opusa si anume neinceperea urmaririi penale.

IUP dispusa de procuror nu cunoaste ca si conditie de validitate confirmarea conducatorului parchetului sau a procurorului ierarhic superior.

citarea invinuitului pentru a se prezenta in aceasta calitate in fata organului de urmarire penala, comunicarea faptei in raport cu care s-a dispus inceperea urmaririi penale, precum si a incadrarii juridice, comunicarea dreptului la aparator si a dreptului de a nu face declaratii. Indeplinirea acestor formalitati trebuie consemnata intr-un proces-verbal.

Chemarea invinuitului in fata OUP reprezinta o garantie importanta a dreptului la aparare intrucat acesta ia cunostinta de faptul ca s-a inceput o urmarire penala impotriva sa si ii este comunicata invinuirea.

ascultarea persoanei in calitate de invinuit

5. Art.10 lit.b¹. Caz special de incepere a urmaririi penale Potrivit art. 230 atunci cand fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, procurorul, sesizat potrivit art. 228 alin. 2, dispune prin ordonanta (! nu rezolutie) scoaterea de sub urmarire penala si instiinteaza despre aceasta, cand este cazul, persoana care a facut sesizarea.

Cazul prevazut la art. 10 lit. b nu constituie un caz de blocare a inceperii urmaririi penale, ci din contra, dispozitia de incepere este obligatorie urmata de dispozitia de scoatere de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni de natura administrativa prevazuta de art. 91 C.pen. Aceasta reglementare se justifica prin :

necesitatea ca lipsa de pericol social sa fie dovedita prin probe administrate in cursul unui proces penal;

aplicarea unei sanctiuni administrative trebuie sa fie consecinta unei solutii procesuale.

Impotriva ordonantei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala in temeiul art. 10 alin. 1 lit. b¹ se poate face plangere in termen de 20 de zile de la instiintarea prevazuta in art. 246. Punerea in executare a ordonantei prin care s-a aplicat sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii se face dupa expirarea termenului prevazut in alin. 3, iar daca s-a facut plangere si a fost respinsa, dupa respingerea acesteia (efect suspensiv de executare).

(?) avand in vedere ca, in baza art. 91 C.pen., procurorul aplica o sanctiune, nu s-ar impune in mod obligatoriu controlul unui judecator asupra acestei decizii? Mai ales in ceea ce priveste sanctiunea amenzii.

Desi, in principiu, sistemul roman se opune recunoasterii principiului oportunitatii in materie penala, in fapt, aplicarea art. 10 lit. b¹ pune in mod direct in valoare acest principiu.

Astfel, in aplicarea art. 18¹ C. pen., de lege lata, decizia de scoatere de sub urmarire penala nu inlatura regula obligativitatii actiunii penale intrucat nu suntem in prezenta unei infractiuni care sa impuna aceasta obligativitate. In realitate insa, dincolo de aceste norme de drept material care oricum promoveaza o conceptie depasita a notiunii de "infractiune", ceea ce realizeaza procurorul este o apreciere a caracterului oportun al exercitiului actiunii penale. De lege lata, nu suntem in prezenta unei alternative la actiunea penala care ramane in continuare indisponibila, ci suntem in prezenta unui obstacol. In practica insa, aplicarea art. 18¹ si a textului corelativ procesual a art. 10 lit. b¹) reprezinta o alternativa pusa in aplicare prin dreptul de apreciere al procurorului.

6. Infractiunile de audienta. Caz special de incepere a urmaririi penale. Potrivit art. 299 daca in cursul sedintei se savarseste o fapta prevazuta de legea penala, presedintele constata acea fapta si identifica pe faptuitor, iar procesul-verbal intocmit se trimite procurorului. Acest proces-verbal are valoarea unui act de constatare.

Instanta, daca este cazul, poate dispune arestarea preventiva a invinuitului, iar presedintele emite un mandat de arestare a acestuia. Despre luarea acestei masuri se face mentiune in incheierea de sedinta. In aceasta ipoteza, incheierea de sedinta are valoarea unui act de incepere a urmaririi penale.

(?) in ipoteza in care incheierea de sedinta are valoare de act de incepere a urmaririi penale, nu este incalcat principiul separatiei functiilor judiciare?

Sect.II. Efectuarea urmaririi penale fata de invinuit

1. Notiune. Urmarirea penala fata de invinuit se desfasoara atunci cand procurorul nu dispune in cursul urmaririi penale punerea in miscare a actiunii penale, formularea acuzatiei intervenind doar in momentul trimiterii in judecata prin rechizitoriu.

2. Continut. In raport cu criteriile de stabilire a competentei, urmarirea penala fata de invinuit se efectueaza fie de catre organele de cercetare penala, fie de catre procuror.

Actele de urmarire penala fata de invinuit constau in urmatoarele:

activitati de strangere a probelor privind existenta infractiunii, vinovatia invinuitului, stabilirea conditiilor de angajare a raspunderii penale;

dispunerea masurii retinerii de catre OCP sau procuror. Arestarea preventiva a invinuitului este in competenta exclusiva a judecatorului.

dispunerea masurilor asiguratorii de catre procuror.

Sect.III. Efectuarea urmaririi penale fata de inculpat

1. Notiune. Urmarirea penala fata de inculpat se desfasoara atunci cand procurorul dispune in cursul urmaririi penale punerea in miscare a actiunii penale.

2. Punerea in miscare a actiunii penale.