Principiul egalitatii suverane

Principiul egalitatii suverane

O trasatura caracteristica a lumii contemporane este desfasurarea pe scara mondiala a procesului de afirmare a fiintei nationale a popoarelor, interesate sa traiasca in pace si sa infaptuiasca o colaborare internationala fructuoasa, intemeiata pe respectul reciproc dintre state.

Suveranitatea reprezinta dreptul unui stat de a rezolva liber si dupa propria sa apreciere problemele sale atat in plan intern, cat si in plan extern, fara a incalca in vreun fel drepturile altor state si nici normele si principiile fundamentale ale dreptului international. Suveranitatea constituie, in consecinta, mijlocul principal prin care puterea de stat isi realizeaza obiectivele in privinta organizarii si dezvoltarii relatiilor sociale interne si, in acelasi timp, temelia stabilirii si desfasurarii relatiilor sale pe plan extern.

Principiul egalitatii suverane reprezinta o sinteza intre suveranitatea statelor si corolarul ei, deplina lor egalitate in drepturi.^[1] Suveranitatea apare in dreptul international ca punct central de convergenta a normelor sale, iar respectarea suveranitatii statelor ca principiu fundamental al acestui drept.

Suveranitatea ca principiu fundamental al dreptului international contemporan a fost consacrata in numeroase tratate internationale. Prima formulare a principiului egalitatii suverane apare in Declaratia tripartita a conferintei ministrilor de externe ai Uniunii Sovietice, S.U.A. si Anglia de la Moscova (30 octombrie 1943).

In articolul nr.2, alin.1 al Cartei O.N.U. se prevede ca Organizatia se intemeiaza pe egalitatea suverana a statelor membre.

Pe continentul american, Carta Organizatiei Statelor Americane, adoptata la Bogota la 30 aprilie 1948, proclama, de asemenea, apararea suveranitatii, respectarea suveranitatii si independentei statelor, ca element esential al ordinii internationale.

Necesitatea respectarii suveranitatii, ca principiu fundamental al relatiilor dintre state, a fost subliniata in hotararile unor conferinte internationale, in jurisprudenta internationala, precum si in rezolutii si documente adoptate de diferite foruri internationale.

Suveranitatea nu poate fi conceputa decat in cadrul unui sistem de state, iar exercitiul ei trebuie sa respecte suveranitatea celorlalte state. Comunitatea internationala a statelor suverane constituie premisa dreptului international, iar dreptul international serveste ca un mijloc de aparare si consolidare a suveranitatii statelor in relatiile internationale.

Principiul egalitatii suverane implica obligatia fiecarui stat de a respecta drepturile suverane ale altor state, personalitatea lor internationala si integritatea lor teritoriala, independenta lor deplina, politica si economica.

Una din consecintele principale ale egalitatii suverane o reprezinta inalienabilitatea si indivizibilitatea teritoriului de stat, adica inadmisibilitatea oricarei atingeri aduse teritoriului unui stat prin acte de agresiune sau de modificare prin constrangere a frontierelor statului.

Suveranitatea reprezinta, din punct de vedere juridic, o institutie centrala in diferite ramuri ale dreptului. Referitor la dreptul international se poate stabili faptul ca statele, in virtutea suveranitatii, creeaza, prin acordul lor de vointa, normele juridice, reglementand relatiile pe care le stabilesc intre ele. La randul lor, principiile si normele dreptului international sunt destinate sa garanteze infaptuirea suveranitatii statelor.

Suveranitatea apare, deci, in dreptul international contemporan, ca punct central de convergenta a normelor sale, iar respectarea suveranitatii statelor, ca principiu fundamental al acestui drept.