Procedee tactice utilizate in ascultarea invinuitului/inculpatului

Procedee tactice utilizate in ascultarea invinuitului/inculpatului.

a) Ascultarea repetata

Tactica ascultarii repetate este folosita in special in cazul declaratiilor incomplete, contradictorii si mincinoase, in care intrebarile de detaliu au o mare importanta.

Acest procedeu consta in ascultarea in mod repetat a invinuitului/inculpatului in legatura cu aceleasi fapte si imprejurari, ori cu privire la aceleasi amanunte. Avand loc la anumite intervale de timp, intre declaratiile invinuitului/inculpatului vor aparea inevitabil contraziceri, nepotriviri, inadvertente, cu toate incercarile de a reproduce cele relatate anterior, intrucat detaliile nu vor putea fi puse la punct intotdeauna, nu vor putea fi repetate, cu toate pregatirile facute in acest sens de catre acesta. Aceste contraziceri trebuie explicate in final de catre invinuit/inculpat, demonstrandu-i-se astfel netemeinicia afirmatiilor pe care le-a facut anterior, putand fi determinat sa recunoasca adevarul.

b) Ascultarea incrucisata

Tactica ascultarii incrucisate consta in interogarea invinuitului/inculpatului de doua sau mai multe persoane(anchetatori) in acelasi timp, procedeu care are ca scop destramarea sistemului de aparare al celui anchetat, care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptei savarsite.

Avantajul este reprezentat de faptul ca invinuitului/inculpatului nu i se da posibilitatea sa pregateasca raspunsuri mincinoase, intrebarile fiind adresate de fiecare anchetator alternativ, intr-un ritm sustinut, alert.

Referitor la acest procedeu tactic de interogare, trebuie subliniata pozitia ocupata de cei doi anchetatori care trebuie sa fie frontala si laterala stanga sau dreapta si putin in spate, in asa fel incat sa nu fie observat vizual de catre invinuit/inculpat, determinandu-1 pe acesta nu numai sa receptioneze auditiv intrebarea dar sa se si intoarca spre sursa sonora, aspect ce contribuie la dezorganizarea apararii.

Acest procedeu este privit insa cu anumite rezerve deoarece el poate avea ca rezultat derutarea persoanelor cu o structura psihica slaba, incurcarea celui interogat si inhibarea sa. Se poate intampla ca insasi anchetatorii sa se incurce reciproc atunci cand nu au aprofundat datele din dosar si nu s-au pregatit minutios pentru interogatoriul incrucisat.

c) Ascultarea sistematica

Acest procedeu este folosit atat in cazul invinuitului/inculpatului sincer pentru a-l ajuta sa lamureasca toata problematica cauzei, mai ales in cauzele complexe cu grad ridicat de dificultate cat si in cazul invinuitului/inculpatului nesincer, refractar, pentru ca-l obliga sa dea explicatii logice, cronologice, succesive la toate aspectele care fac obiectul invinuirii.

In cadrul acestui procedeu, prin intermediul intrebarilor, invinuitului/ inculpatului i se solicita sa clarifice sistematic cum a conceput si pregatit infractiunea, persoanele participante si modul in care a actionat fiecare etc.

In cazul in care invinuitul/inculpatul a comis mai multe infractiuni, in raport cu personalitatea si psihologia acestuia, organul de urmarire penala va stabili daca ascultarea va incepe in legatura cu infractiunea cea mai usoara sau cu cea mai grea. Cand exista mai multi invinuiti/inculpati in cauza, fiecare trebuie ascultat atat cu privire la activitatea proprie cat si separat, cu privire la activitatea fiecarui participant.

d)    Tactica intalnirilor surpriza

Tactica intalnirilor surpriza este folosita in cazul pluralitatii de infractori si devine eficienta daca se recurge la ea in momente psihice de o anumita tensiune, create in mod special pentru a se obtine declaratii sincere.

Procedeul consta in adresarea anumitor intrebari invinuitului/inculpatului (ex. "Cine v-a ajutat sa procurati arma crimei?') dupa ce invinuitul a vazut ca unul dintre complici a fost introdus intr-o incapere alaturata, (acest procedeu mai este cunoscut sub denumirea de "tactica intalnirilor neasteptate').

e) Folosirea intrebarilor de detaliu

Asa cum le arata si denumireaintrebarile de detaliu cuantifica unele aspecte ale declaratiilor obtinute prin relatarea libera, nuantandu-le pentru a fi mai riguroase, mai credibile. Procedeul este eficient mai cu seama in cazul invinuitilor cu experienta infractionala, care se prezinta in fata anchetatorilor cu "temele facute', in sensul ca repeta pana la stereotipizare declaratiile pe care le vor da in interogatoriu. Desi strategia invinuitului pare solida, in substanta sa exista unele inadvertente, erori, inconsecvente care nu au suport logic, datorita lipsei argumentelor care sa le sustina. Aceste aspecte si altele rezultate din derularea interogatoriului constituie fundamentul procedeului examinat. Din experienta de ancheta rezulta ca devin insuportabile intrebarile de detaliu pentru unii dintre invinuiti/inculpati, ceea ce determina renuntarea la pozitia nesincera si abordarea declaratiei cu buna-credinta.

f) Folosirea probelor de vinovatie

Acest procedeu tactic este folosit aproape exclusiv in cazul invinuitului/ inculpatului nesincer, care foloseste toate posibilitatile sale, ori cele oferite involuntar de anchetator, in vederea denaturarii adevarului si ingreunarii cercetarilor. Despre aceasta categorie de invinuiti se afirma cu justificat temei, ca recunosc numai atunci cand sunt convinsi de temeinicia probelor care ii acuza.

Procedeul este privit cu prudenta, deoarece orice eroare a anchetatorului poate compromite eforturile intreprinse pentru determinarea invinuitului/ inculpatului sa faca declaratii veridice si complete. De aceea chibzuinta si experienta anchetatorului sunt primordiale in realizarea scopului propus, raportate in permanenta la personalitatea si psihologia invinuitului/inculpatului ascultat.

Doua sunt variantele sub care se infatiseaza procedeul folosirii probelor de vinovatie: prezentarea frontala si prezentarea progresiva. Prima varianta consta in infatisarea neasteptata, brusca, chiar de la inceputul ascultarii a probelor care dovedesc vinovatia invinuitului si adresarea intrebarilor directe cu privire la fapta savarsita. Aceasta modalitate este criticabila sub aspectul finalitatii mai cu seama in situatiile in care probele de vinovatie sunt putine cantitativ si calitativ, deoarece invinuitul/inculpatul poate recunoaste numai ce este probat, realizand impasul in care se afla anchetatorul.

Cea de a doua varianta - prezentarea progresiva a probelor de vinovatie este frecvent folosita in ancheta si consta in ascultarea preliminara a invinuitului/inculpatului urmata de prezentarea gradata a probelor care sustin vinovatia.

Fara a constitui un model de urmat, prezentarea progresiva poate incepe cu lasarea la vederea in cabinetul de ancheta a unor obiecte care au apartinut victimei, initial insusite de faptuitor dar recuperate de organul judiciar, urmarindu-se reactia invinuitului/inculpatului.

g)    Tactica complexului de vinovatie

O astfel de tactica este aplicabila in cazul persoanelor sensibile, melancolice sau instabile psihic.

Procedeul consta in adresarea alternativa a unor intrebari neutre (care nu au nici o legatura cu cauza) si a unor intrebari cu continut afecctogen (critice) referitoare la fapta cercetata si urmarile ei.

Pentru obtinerea unor declaratii sincere este necesara observarea atenta a reactiilor invinuitului/inculpatului la intrebarile adresate (cu trimitere speciala spre cele afectogene), intrucat reusita procedeului se bazeaza pe intrebarea adresata si reactia la acesta, care poate determina folosirea altor procedee tactice.

h) Ascultarea unui invinuit/inculpat cu privire la activitatea celorlati participanti la savarsirea infractiunii

Procedeul asigura obtinerea unor rezultate bune in practica, intrucat fiecare invinuit/inculpat aflat in fata unor date cunoscute de catre anchetator,    despre care el nu declarase nimic anterior, va fi dispus sa demaste pe ceilalti participanti.

Cunoasterea participantilor la savarsirea activitatii ilicite permite anchetatorului sa identifice veriga slaba cu care va incepe ascultarea, solicitandu-i sa relateze despre activitatea celorlalti, acreditandu-i impresia ca persoana sa intereseaza mai putin. Centrat pe o asemenea directie, invinuitul/inculpatul poate da in vileag activitatea savarsita de ceilalti invinuiti/inculpati sau, dimpotriva va manifesta circumspectie, interesandu-se ce au declarat acestia, conduita specifica intelegerilor intervenite asupra comportamentului in ancheta in situatia identificarii si ascultarii.

Procedeul consta in ascultarea invinuitului cu privire la activitatea desfasurata de alti participanti la savarsirea infractiunii, si in subsidiar despre sine, acest din urma aspect nefiind obligatoriu.

i) Ascultarea cu privire la justificarea timpului critic

Timpul critic desemneaza perioada care precede activitatea ilicita, durata acesteia si cea imediata finalizarii rezolutiei infractionale.

Utilizarea acestui procedeu este specifica invinuitilor/inculpatilor care refuza sa faca declaratii in fata anchetatorului. El poate fi insa aplicat si in cazul celor refractari sau oscilanti in declaratii.

Esenta procedeului consta in explicatiile pe care invinuitul/inculpatul ascultat le infatiseaza anchetatorului despre modul in care si-a petrecut timpul in perioada dinainte, din timpul si dupa savarsirea infractiunii, aspectele respective fiind verificate pe ore, zile, minute, locuri si persoane cu care s-a intalnit.

Folosirea acestui procedeu, pe langa faptul ca are influenta asupra pozitiei invinuitului/inculpatului in timpul anchetei, prezinta avantajul ca poate duce la extinderea cercetarilor asupra altor infractiuni si faptuitori.