Procedura in fata Curtii Internationale de Justitie

Procedura in fata Curtii Internationale de Justitie

"Prevederile Statutului Curtii, care face parte integranta din Carta Natiunilor Unite, au o valuare declarativ-principala. Statutul cuprinde cinci subdiviziuni (organizarea Curtii, procedura, avizele consultative, amendamentele - referitor la procedura de modificare a Statutului), iar principalele prevederi ale Statutului pot fi si ele grupate in: principii de organizare, cele referitoare la competenta, procedura de judecata si deciziile Curtii.

Curtea Internationala de Justitie, ca organ judiciar principal la Organizatiei Natiunilor Unite este definita conform Statutului ca un corp de magistrati independenti, alesi fara a se tine cont de cetatenia lor. Se tine insa cont ca un stat sa nu aiba mai mult de un membru, fiind vorba in viziunea autorului George Elian de o justificata aprehensiune din partea tuturor statelor, fata de posibilitatea ca mai multi judecatori din acelasi stat sa intre in compunerea Curtii. Tarile considerate mari puteri vor fi insa, intotdeauna, reprezentante in compunerea Curtii, pe baza unui acord tacit. Acest lucru poate fi interpretat ca o inegalitate de Statut intre marile puteri, pe de o parte, si statele mici si mijlocii, pe de alta parte.

Activitatea Curtii este condusa de presedinte, iar in lipsa acestuia, de vicepresedinte. Ea se oglindeste in lucrari publicate cu regularitate cum ar fi Culegerea de hotarari, avize consultative si ordonante, o colectie cuprinzand memorii, pledoarii si actele din fiecare dosar al Curtii in parte, un anunar in care se rezuma activitatea Curtii Internationale de Justitie.

Procedura de solutionare a litigiilor diferite Curtii este asemanatoare cu procedura de judecata din procesele civile, cu adaptarile impuse de specificul unor cauze in care partile sunt state si nu persoane fizice sau juridice de drept privat. Completul care poate judeca este alcatuit din minimum 9 membri. Limbile oficiale sunt engleza si franceza sau alta limba, daca partile cad de acord sa o foloseasca si obtin si asentimentul Curtii. Procedura de judecata comporta doua faze: una scrisa si alta orala, in aceasta ordine. Aceasta diferentiere este intr-o oarecare masura improprie pentru ca procesele verbale de sedinta, consemnarea scrisa a desfasurarii orale a procesului, concluziile expertilor, consemnarea depozitiilor eventualilor martori, concluziile scrise si in general toate actele incheiate in cursul desfasurarii procesului au si un caracter de procedura scrisa, independent de caracterul oral si de contradictorialitate al dezbaterilor din fata Curtii.

Curtea Internationala de Justitie a pastrat ceea ce predecesoarea sa, Curtea Permanenta de Justitie Internationala reusise sa obtina si anume un dificil echlibru intre variatele cerinte pe care trebuia sa le indeplinesca. De aceea a actionat foarte prudent atunci cand a fost momentul sa schimbe regulile impuse de Curtea Permanenta de Justitie Internationala.

Fondatorii si primii membri au avut la dispozitie in acest scop precedentele existente in practica tribunalelor de arbitraj si ale Curtii Permanente de Arbitraj, dar in acelasi timp sa puna niste baze noi. A trebuit ca ei sa intocmeasca o procedura capabila sa satisfaca simtul justitiei pentru un numar cat mai mare de potentiale parti intr-un litigiu si sa le puna pe picior de egalitate.

Procedurile sunt instituite de partile din litigiu sau de una dintre ele. O diferentiere trebuie facuta in functie de cum sunt initiate procedurile, printr-o intelegere speciala sau prin intermediul unei cereri:

. O intelegere speciala are o natura bilaterala si poate fi inaintata Curtii de oricare dintre statele care vor lua parte la litigiu sau de amandoua partile. O intelegere speciala trebuie sa indice subiectul disputei si partile din aceasta disputa. Din moment ce nu exista un stat solicitant si nici un stat "parat", in publicatiile Curtii numele lor o sa apara separate de o liniuta oblica la sfarsitul numelui oficial dat litigiului, de exemplu "Belgia/Olanda".

. O cerere, care are o natura unilaterala, este inaintata de un stat solicitant impotriva unui stat parat. Se doreste a fi comunicata ultimului, iar Regulile Curtii contin prevederi stricte in ceea ce priveste continutul acestei cereri. In completarea numelui partii impotriva careia sunt indeptate pretentiile, statul solicitant trebuie, pe cat posibil, sa indice pe scurt motivul pentru care Curtea este competenta si trebuie sa enumere succit faptele si motivele pe care se bazeaza pretentiile. La sfarsitul numelui oficial dat litigiului, numele celor doua parti este separat prin abrevierea "v" (de la latinescul "versus") ,de exemplu "Belgia v.Olanda".

Intelegerea speciala sau cererea este in mod normal semnata de agent si este in general insotita de o scrisoare din partea ministrului de externe sau a amabasadorului in Haga. Poate fi redactata in engleza sau in franceza, la alegerea statului care este implicat. O persoana autorizata de statul solicitant, in general ambasadorul la Haga sau agentul inmaneaza documentul catre Grefa sau il trimite prin posta grefierului. Grefierul dupa ce s-a asigurat ca toate cerintele oficiale din Statut si din Reguli au fost indeplinite, il transmite celeilalte parti din litigiu si membrilor Curtii, daca a fost inscris pe Lista Generala a Curtii si informeaza presa prin intermediul uni scurt comunicat. Dupa ce a fost inregistrat, tradus si tiparit, o versiune bilingva a intelegerii sau a cererii este apoi trimisa Secretarului General al Natiunilor Unite si tuturor statelor fata de care este deschisa Curtea, ca si tuturor persoanelor care cer acest lucru. Institutia procedurilor se bucura astfel de o foarte buna publicitate. Data la care Grefierul primeste intelegerea speciala sau cererea, marcheaza deschiderea procedurilor desfasurate in fata Curtii.

De la data la care o disputa se naste intre niste state pana la data la care aceasta este supusa Curtii intotdeauna trece o perioada de timp. Aceasta faza, inainte ca sa se observe implicarea Curtii in vreun fel si pe timpul careia statele implicate discuta si iau in considerare problemele lor, dureaza in medie 5 pana la 6 ani si uneori chiar peste 10 ani. Totusi, multe dispute, care sunt prin insasi natura lor foarte complexe, din moment ce altfel ar fi fost rezolvate intre parti, nu sunt complet clarificate cand ajung sa fie infatisate Curtii, iar intreaga problema necesita un stadiu de lunga durata chiar si din partea partilor, pe durata desfasurarii procedurilor.

Este de remarcat astfel ca, dupa initierea procedurilor, un litigiu in fata Curtii Internationale de Justitie dureaza in medie numai 2 ani si 5 luni pana cand este pronuntata o decizie finala. Anumite litigii au fost rezolvate chiar intr-un an (Apelul in legatura cu Jurisdictia Consiliului ICAO care a durat 11 luni). Prin comparatie, s-a calculat de curand ca 13 dintre deciziile de arbitraj cele mai importante ale tribunalelor internationale special constituite intre 1921 si 1965 s-au lasat asteptate timp de 2 ani si 3 luni. Durata medie a ramas aceeasi in 10 litigii de arbitraj international care au fost judecate intre 1965 si 1985. Factorii specifici pentru anumite litigii au luat in considerare critica adusa de guverne si autori de specialitate pentru durata si costul procedurilor desfasurate in fata Curtii Internationale de Justitie. In aceasta privinta se poate face referinta la doua litigii (Tractiunea Barcelonei, care a durat 11 ani si Africa de S-V, care a durat 6 ani) la care trebuie adaugat litigiul referitor la disputa in legatura cu frontiera pe mare, continent si insula, dar care trebuie considerat cu totul execeptional din cauza diversitatii chestiunilor la care s-a facut referire si multitudinea documentelor care trebuiau examinate. Decizia pe 11 septembrie 1992 se intindea pe 270 de pagini.

Combinand cele 2 tipuri de procedura care sunt folosite in diferite grade in toate tarile, Statutul Curtii prevede ca procedurile desfasurate in fata Curtii sa cuprinda doua etape: una scrisa si alta orala. Curtea a aplicat acelasi principiu in mod flexibil, permitand partilor care doresc sa puna accent fie pe procedura scrisa, asa cum s-a procedat in litigiile Dreptului de trecere pe teritoriul Indian sau in legatura cu drepturile de pescuit, fie pe procedura orala ca in cazul Canalului din Corfu sau a Africii de S-V.

Pentru ca fiecare din aceste doua etape a fost uneori criticata, nu a existat niciodata consens pentru ca una sa fie eliminata. De fapt, combinatia intre etapa scrisa urmata de etapa orala, asa cum cere Statutul, este de dorit atunci cand Curtea urmeaza sa pronunte o decizie intr-o cat mai buna constiinta de cauza. Aceste doua etape pun la dispozitia partilor si Curtii parghiile necesare administrarii justitiei internationale in cele mai bune conditii."

Procedura scrisa

"Prima etapa sau cea scrisa consta in infatisarea Curtii a pledoariilor, de fapt a cererilor care contin prezentarea detaliata a motivelor in fapt si in drept, pe care se bazeaza fiecare parte si raspunsul dat capetelor de cerere ale celeilalte parti.

Partile au deplina libertate pentru a hotara in legatura cu forma pe care o vor da cererilor lor. Unul din motivele pentru care litigiile tind sa aiba pledoarii foarte intinse ar fi acela ca partile simt nevoia sa fie pe placul Curtii privite ca intreg, dar si pe placul fiecarui membru privit individual, ceea ce inseamna ca 15 judecatori specializati toti in sistemele de drept ale tarilor din care provin, diferite intre ele. Documentele pe care se bazeaza partile trebuie in mod normal anexate si ele, dar daca acestea sunt foarte intinse, vor fi incuviintate extracte si daca nu a fost deja publicat, intreg documentul va fi depus la Grefa, la dispozitia membrilor Curtii si a celeilalte parti, pentru a-l consulta. Curtea insasi poate cere documente sau explicatii pe durata etapei scrise (Dreptul cetatenilor americani in Maroc sau Aurul in monede transferat din Roma in 1943).

Presedintele instantei se intalneste cu agentii si partile de indata ce este posibil, dupa ce li s-a stabilit data unei intalniri, pentru a se asigura in legatura cu punctele lor de vedere, in legatura cu numarul si ordinea completarii cererilor si cu data limita pana la care aceasta operatiune trebuie efectuata. Curtea formuleaza decizia sa sub forma unui Ordin emis de obicei dupa o luna dupa initierea procedurilor si publicat in Rapoartele Deciziilor, avizelor consultative si ordinelor.

Atunci cand procedurile sunt initiate printr-o cerere, in principiu, doua acte procedurale trebuie intocmite: "un Membru al solicitantului si un Contra-Membru al paratului". Daca partile hotarasc in acest sens, iar Curtea gaseste ca este necesar, poate sa existe si Replici si Duplici care "sa nu repete cerintele paratilor, ci sa fie orientate pentru a evindentia problemele asupra carora nu sunt de acord". Termenele prevazute, care "vor fi atat de scurte pe cat caracterul litigiului permite" sunt in mod obisnuit aceleasi pentru toate partile. Nu pot fi depasite decat la cererea unei parti fata de care Curtea "nu este nemultumita pentru ca exista o motivare adecvata".

Citatele expuse mai sus sunt preluate din Regulile din 1978 care iau in considerare punctele de vedere ale mai multor autori de specialitate. Numarul cererilor fusese fixat anterior la 4 in loc de 2, iar lucrarile capatasera un caracter mult prea amplu. Chiar si atunci cand termene relativ prea mari erau cerute, nu se puteau ignora dorintele exprimate de reprezentantii statelor suverane care erau preocupati sa acorde litigiului grija necesara si nu mai putin.

Curtea insasi s-a simtit uneori obligata sa fie de acord cu cererea prelungirii unor termene care ajungeau in unele litigii la 1 an sau 18 luni, dublandu-se in acest fel timpul estimat la inceput pentru procedurile scrise. Aceste incuviintari au contribuit treptat la sporirea considerabila a duratei proceselor, ceea ce Curtea recunostea cu regret intr-un ordin din 1968. Cererea partilor in legatura cu depasirea termenelor este insa de multe ori discutabila.

Atunci cand un litigiu este prezentat Curtii prin intermediul unei intelegeri speciale, partile de obicei fixeaza ele insele in intelegerea speciala numarul si ordinea completarii cererilor. In cazurile recente, partile au fost de acord pentru a inscrie fiecare un Memoriu si un Contra-Memoriu si o alta cerere daca va mai fi necesar. Ele au fost, de asemenea, de acord in ceea ce priveste anumite termene-limita. Curtea a luat la cunostinta de vointa partilor in legatura cu aceste puncte (art.46 si 92 din Reguli). Astfel, Replici au fost completate in litigiile privind Platforma continentala (Tunisia/Libyan Arab Jamahiriya), Platforma continentala (Libyan Arab Jamahiriya/Malta), Disputa teritoriala (Libyan Arab Jamahiriya/Chad) si Proiectul Gabcikovo-Nagymaros (Ungaria/Slovacia) si doar un Memoriu si un Contra-Memoriu au fost prezentate in litigiul privind Disputa in legatura cu frontiera (Burkina Faso/Republica Mali).

Cererile au un caracter de confidentialitate inainte de pronuntarea deciziei finale, practica tribunalelor de arbitraj fiind aceea ca trebuie sa se faca de fiecare data tot ceea ce este necesar pentru o echitabila prezentare a problemelor asupra carora urmeaza sa se hotarasca. Originalul semnat al fiecarei cereri este trimis de catre agentul grefierului, impreuna cu 126 de copii pentru a fi folosite de cealalta parte, membrii Curtii si Grefier. Locul in care sunt tiparite toate cererile trebuie sa fie in conformitate cu regululile privind formatul si tipografia, asa cum sunt ele recomandate de Curte, dar, pentru motive de economie si viteza din 1972 tiparirea nu a mai fost obligatorie.

Se obisnuieste ca cererile, dupa ce partile au fost consultate, sa fie puse la dispozitia presei si a publicului. In acest scop, ele sunt depozitate in Camera Presei sau in Biblioteca din Palatul Pacii, la Centrul Presei Internationale din Haga si in centrele de informare si in bibliotecile Natiunilor Unite (in New York, Geneva, Bruxelles, etc.).

In interiorul fiecarei cereri, o parte indica toate concluziile sale din etapa respectiva a litigiului. Aceste concluzii, un concept imprumutat de arbitrajul international si de practica judiciara din sistemele legale care cunosc dreptul civil, ale unor tari si necunoscut in tarile unde se practica "common law-ul" sunt, de fapt, niste afirmatii concise a ceea ce de fapt partea implicata cere Curtii sa hotarasca si sa declare pe baza faptelor prezentate si a argumentelor juridice ascultate sau descoperite. Toate acestea au legatura cu pretentiile enuntate initial si orice contra-pretentie a partii adverse, in principiu nu includ nici o relatare sau enumerare, oricat de sumara, a faptelor si argumentelor expuse inainte. Concluziile definesc scopul pretentiei si cadrul in interiorul caruia Curtea va trebui sa se pronunte. Asa cum mai demult observase si Curtea, este datoria sa nu numai sa raspunda intrebarilor, dupa cum sunt ele descrise in concluziile partilor, dar si sa se abtina sa decida in legatura cu punctele care nu au fost incluse in concluzii".

Procedura orala

"O data ce toate cererile au fost completate, litigiul poate intra in etapa audierilor. In principiu exista un interval de cateva luni inaintea celor doua etape. Data deschiderii acestei etape este decisa de Curte, luand in considerare si alte cereri in legatura cu acelasi termen. Curtea doreste sa vina in intampinarea nevoilor partilor, care intotdeuna vor o perioada suficienta de timp pentru a se pregati.

Spre deosebire de tribunalele de arbitraj, sedintele Curtii Internationale de Justitie sunt publice, daca partile nu cer ca procedurile sa se desfasoare "in camera" sau daca insasi Curtea nu decide in acest sens. Comunicatele de presa sunt emise anuntand ca sedintele publice urmeaza sa aiba loc si ca acest lucru se petrece in fiecare dimineata la 10 a.m si 1 p.m sau dupa-amiaza, de la 3 p.m la 6 p.m., in Marele    Hol al Justitiei, la parterul Palatului Pacii.

Judecatorii poarta o roba neagra cu jabou alb, iar grefierul, care sta impreuna cu judecatorii, o roba neagra cu centura alba. Agentii si consilierii juridici din partea partilor, care sunt imbracati dupa parctica stabilita in tarile din care provin, se infatiseaza Curtii. In procedurile initiate de o cerere, statul solicitant sta la stanga Presedintelui iar statul parat la dreapta acestuia.

Partile se adreseaza Curtii in ordinea in care au completat cererile sau, in cazurile initiate printr-o intelegere speciala, in ordinea fixata de Curte, dupa ce s-a consultat cu agentii partilor. Normal, fiecarei parti ii vine randul de doua ori.

Curtii i se vor adresa an oricare din limbile oficiale; nu este necesar ca toate motivele sa fie enuntate intr-o singura limba, nici ca reprezentantii partilor sa foloseasca aceeasi limba. Tot ce se vorbeste in engleza se traduce si vice-versa, traducerea dupa 1965 a fost stimulata. Daca un consilier juridic doreste sa foloseasca o alta limba decat cele doua limbi oficiale ale Curtii, ca de exemplu germana in cazurile "Wimblendon" si "Dreptul minoritatilor in Silesia de sus" sau spaniola in cazurile "Tractarea Barcelonei" sau "Borchgrave", partea trebuia sa informeze din timp grefierul si sa asigure treducerea in engleza sau franceza.

Motivele expuse oral sunt inregistrate in limba oficiala si o transcriere este intocmita de grefier, care apoi distribuita, cateva ore mai tarziu. Corecturile privind forma celor spuse urmeaza sa fie facute de fata cu cei care au vorbit, iar forma finala, corectata, constituie inregistrarea autentica a procedurilor. Grefierul detine o traducere neoficiala a acestui document, facuta in cealalta limba oficiala a Curtii, iar aceasta este distribuita la 2-3 zile dupa sedinta respectiva.

Audierile dureaza de obicei 2 sau 3 saptamani, desi in cazul "Tractarii Barcelonei" au avut loc 64 de sedinte, iar in cazul "Africii de S-V" 102, in ceea ce priveste "Disputa in legatura cu frontiera pe apa, contintent si insula" au avut loc 50 de sedinte. Sedintele se afla sub controlul Curtii si in particular, al Presedintelui. El isi consulta colegii si subliniaza punctele de vedere ale agentilor partilor, pe care de obicei le primeste inainte de deschiderea audierilor. In ce priveste continutul actual a ceea ce se expune, pana in prezent Curtea Internationala de Justitie a considerat ca este mai bine sa se abtina pe cat posibil de la a da instructiuni reprezentantilor statelor suverane care sunt parti in litigii. Desi Regulile autorizeaza Curtea sa puna intrebari in ce priveste punctele care necesita explicatii suplimentare si sa ceara informatii sau documente, acest lucru nu s-a intamplat prea des. Fiecare judecator are aceleasi drepturi ca ceilalti colegi ai sai, dar ei s-au folosit de aceste drepturi in mod regulat, abia dupa 1965. Chiar si dupa aceasta data, judecatorii nu puneau o intrebare imediat ce le venea in minte, ci mai intai informau Presedintele si pe ceilalti colegi in legatura cu aceasta si nu asteptau raspuns pe loc. In consecinta cei care se adreseaza Curtii nu sunt ghidati decat de nevoia de a raspunde partii adverse si de dorinta de a nu uita nimic care le-ar putea sluji scopul. Aceasta conceptie asupra procedurilor orale, care s-a dezvoltat in acest sens cu ajutorul Curtii si al partilor, a fost criticata, chiar si de guverne, pentru ca se tinde sa se reia ceea ce deja fusese spus si fixat in cereri. Pentru acest motiv, Regulile din 1978 prevad:

"Afirmatiile orale facute de fiecare parte vor fi atat de succite, pe cat este posibil, in limitele a ceea ce se cere pentru o prezentare adecvata a pretentiilor partilor in faza audierilor. In acord cu acestea, ele vor fi directionate inspre problemele asupra carora partile nu sunt inca de acord, dar in acelasi timp nu se va depasi cadrul fixat in cereri si nici nu se vor repeta faptele si argumentele continute in acestea"

"Curtea poate oricand inainta sau pe parcursul desfasurarii procedurilor poate sa indice orice puncte sau probleme asupra carora ar dori ca partile sa se refere sau in legatura cu care considera ca nu s-a facut o suficienta argumentare"

In ce priveste administrarea probelor, Curtea Internationala de Justitie are puterea, conform Statutului sa faca toate operatiunile necesare scopului propus, dar sa incerce pe cat posibil sa evite metodele caracterizate de un prea mare formalism, cooperand cu partile si luand in consideratie diferite conceptii pe care aceasta le-ar putea infatisa. In consecinta s-a aratat mai flexibila in ceea ce priveste admiterea unor probe, decat instantele de drept comun din unele tari, desi, si-a rezervat permanent dreptul de a reconsidera acest aspect pe durata deliberarii in legatura cu litigiul. Deciziile Curtii deseori contin detalii care sa explice felul in care Curtea a tratat problema prezentarii probelor de catre parti, tinandu-se cont intotdeauna de natura probelor si de circumstantele speciale ale unui litigiu.

Chestiunile legate de fapte, care de obicei nu constituie obiectul neintelegerilor intre parti, sunt in general sustinute de documente, aceste probe facand parte din cererile initiale. Odata ce etapa scrisa s-a incheiat, noi documente pot fi prezentate si admise in conditii exceptionale, cu conditia ca acest lucru sa nu intarzie desfasurarea procesului. In mod normal, trebui sa fie prezentate in 125 de copii. Grefierul comunica orice noi documente celeilalte parti, cerandu-i parerea in legatura cu acest lucru. Daca nu exista nici o obiectie, Curtea va admite noile documente. Daca exista o obiectie in legatura cu ele, Curtea insasi va decide si va accepta un document doar "daca a considerat documentul necesar". Nici o referire nu poate sa existe in timpul pledoariilor partilor la vreun document pe care partile nu l-au inmanat Curtii in concordanta cu prevederile de mai sus, sau care nu a mai fost publicat, astfel incat sa fie la indemana oricui pentru a fi cunoscut.

In practica au existat putine cazuri in care Curtea Internationala de Justitie sau Curtea Permanenta de Justitie sa se confrunte cu probe ca declaratia martorilor sau a expertilor ("Anumite interese germane legate de Silesia de Sus poloneaza", "Templul din Preah Vihear", "Africa de S-V", "Platforma continentala" - Tunisia /Libyan Arab Jamahiriya sau Libyan Arab Jamahiriya/Malta, "Activitati Militare si Paramilitare in si impotriva Nicaraguei"). Pentru audierea martorilor sau a expertilor chemati de parti, Curtea a urmat in general procedura tarilor care apartin sistemului de "common law", fara insa a se simti in mod necesar tinuta sa respecte vreo regula anume: o examinare-principala a reprezentantilor partii care a propus martorul, urmata de o examinare-incrucisata de catre reprezentantii partii adverse, o reexaminare facuta de primii si raspunsul la orice intrebare adresata de catre Presedintele Curtii sau de membrii Curtii. In aceleasi conditii in care se desfasoara pledoaria reprezentantilor partilor, se va desfasura si administrarea probelor privind folosirea altor limbi decat engleza sau franceza. Curtea are ea insasi dreptul de a chema martori, dar nu a facut-o niciodata. Poate numi experti care sa pregateasca un raport ( "Fabrica din Chorzow", "Canalul din Corfu"), poate ordona o investigatie in loco (Canalul din Corfu) sau poate singura sa inspecteze in loco ("Abaterea cursului Meusei"). In litigiile "Zonelor libere din Savoy-ul de Sus si tinutului Gex" sau "Africii de S-V", Curtea a refuzat cererea de a face o astfel de inspectie. Camerele constituite de Curte au, de asemenea, aceasta putere, de exemplu, unsexpert a fost numit de o Camera in litigiul "Delimitarii frontierei pe mare" pentru a o asista in examinarea aspectelor tehnice ale cazului.

Dupa prezentarea concluziilor fiecarei parti in aceasta etapa orala, consilierii juridici raspund sau completeaza raspunsurile lor la intrebarile Curtii sau ale vreunui judecator si fiecare agent da citire concluziilor finale ale tarii pe care o reprezinta, inmanand acest text, semnat, grefierului. La sfarsitul ultimei sedinte publice, Presedintele cere agentilor sa ramana la dispozitia Curtii. Uneori, raspunsul la anumite intrebari poate fi inmanat mai tarziu, in scris, Curtii si alte intrebari in scris, din partea acesteia mai pot fi puse. Astfel de intrebari si raspunsuri sunt comunicate in mod corespunzator tuturor membrilor Curtii si fiecarei parti in litigiu.

Un litigiu poate presupune obiectiuni preliminare, masuri interimare de protectie, etc.

Procedura descrisa mai sus este cea obisnuita care se desfasoara in fata plenului Curtii. Totusi, mai exista si alte proceduri speciale, care ca si in instantele de drept comun, pot sa influenteze desfasurarea procesului.

a) Obiectiunile preliminare

Cazul cel mai obisnuit este acela ori de cate ori se ridica unele obiectii preliminare de catre statul parat, atunci cand procedurile au fost initiate printr-o cerere. Obiectiuni de acest gen se ridica pentru a impiedica instanta sa pronunte o hotarare, conform esentei cazului respectiv. Astfel de obiectii se bazeaza pe sustinerea ca:

. instantei ii lipseste competenta conform clauzei compromisorii din tratat sau conform declaratiei de acceptare a jurisdictiei obligatorii a Curtii pe care s-a bazat statul care s-a adresat Curtii. Statul parat poate, de exemplu, sa invoce nulitatea si astfel, lipsa de efecte a tratatului sau a declaratiei sau ca acestea nu mai sunt in vigoare. De asemenea mai poate sustine ca disputa a avut loc la o data anterioara celei de la care tratatul sau declaratia se aplica, sau ca o rezerva atasata la declaratia oficiala, de exemplu o exceptie in legatura cu problemele care se considera ca sunt de competenta instantelor de drept comun ale statului care a facut declaratia oficiala si care exclude problema in cauza.

. cererea nu este admisibila pentru motive mai generale. Se poate sustine ca prevederile esentiale ale Statutului sau Regulilor nu au fost respectate, ca disputa de fapt nu exista, sau nu mai are obiect, se leaga de un drept care nu mai exista sau nu este de natura legala, conform intelesului din Statut, ca hotararea ce s-ar pronunta ar fi lipsita de efecte practice sau ar fi incompatibila cu rolul instantei, ca statului solicitant ii lipseste capacitatea procesuala pentru ca nu mai are nici un interes in cauza sau nu a epuizat posibilitatea negocierilor sau alte proceduri preliminare, sau in final, ca persoana privata pe care statul incearca sa o protejeze nu are nationalitatea acelui stat sau nu a epuizat mijloacele puse la dispozitia sa pe plan intern, in tara parata.

. in aceasta faza preliminara, exista alte motive pentru a pune capat procedurilor. Se poate sustine ca disputa adusa in fata Curtii implica si alte aspecte care nu au fost sesizate; ca persoana care a intocmit cererea nu a chemat in fata Curtii anumite parti a caror prezenta este esentiala, ca ia in discutie anumite fapte care tin de competenta unui organ politic al Natiunilor Unite sau ca anumite proceduri de negociere nu au fost epuizate.

Problema de a decide in legatura cu toate acestea este de competenta Curtii, pentru ca ea are competenta sa determine propria sa competenta. Conform art.36, paragraful 6 din Statut: "in cazul unei neintelegeri, daca instanta are sau nu competenta, chestiunea va fi rezolvata prin hotararea Curtii".

Procedura care urmeaza sa se desfasoare este descrisa in art.79 din Reguli. Cand statul doreste sa ridice una sau mai multe obiectii preliminare, trebuie sa o faca in scris, in termenul fix an care sa poata sa-si trimita Contra-Memoriul. Faza scrisa in ce priveste fondul unei probleme este suspendata, iar o faza scrisa si una orala in legatura cu obiectia sau obiectiile incep sa se desfasoare, un fel de proces in proces.

Aceste doua ultime faze constituie o etapa distincta a litigiului. Un ordin este emis prin care fixeaza un termen in interiorul caruia statul solicitant trebuie sa depuna observatiile sale in scris si in concluziile, cu alte cuvinte, raspunsul sau la obiectii. O serie de sedinte publice se vor tine, acestea fiind similare celor descrise pana acum, desi sunt mult mai scurte, fiind limitate strict, doar la dezbaterea problemelor ridicate in obiectii. Curtea apoi delibereaza si pronunta o hotarare in forma obisnuita.

Doar trei solutii sunt posibile:

. Curtea va retine cel putin una din obiectiile preliminare si ca urmare a acestui lucru, litigiul va fi incheiat, lasand deschisa calea initierii unor noi proceduri in viitor, daca motivele obiectiilor inceteaza sa existe.

. Curtea va respinge, obiectiile preliminare, iar procedura in ceea ce priveste fondul problemei va fi reluata din punctul in care fusese pronuntata suspendarea: statul parat va fi anuntat sa depuna Contra-Memoriul sau pana la o anumita data.

. Curtea declara ca obiectiile nu poseda un caracter exclusiv preliminar, iar procedurile vor fi orientate in sensul de a permite instantei sa decida in legatura cu toate problemele ridicate odata cu fondul.

Desi cele de mai sus reprezinta ordinea generala in care se desfasoara procedurile, anumite schimbari minore sunt posibile:

. Statul parat isi va retrage obiectiunile preliminare.

. Statul parat contesta competenta Curtii sau admisibilitatea pretentiilor in pledoarie sau printr-o argumentatie facuta oral si nu prin mijlocul obiectiunilor preliminare; Curtea se va pronunta in legatura cu acest aspect in hotararea finala, daca va mai fi necesar.

. Partile, printr-o intelegere, cer Curtii sa uneasca obiectiunile preliminare cu fondul problemei ceea ce devine apoi obligatoriu ca instanta sa faca ("Anumite imprumuturi norvegiene"). Pana la revizuirea Regulilor din 1972, Curtea putea ea insasi sa decida daca obiectiunile preliminare ar trebui unite cu fondul problemei, dar unul dintre principalele amendamente aduse Regulilor de catre Curtea Internationala de Justitie a fost acela de a inlatura aceasta posibilitate. Din momentul in care Curtea a incetat sa mai aiba dreptul de a uni obiectiile preliminare cu fondul problemei pentru a fi judecate impreuna, instanta a declarat intr-o singura ocazie ca o rezerva referitoare la un tratat multilateral care insotea o declaratie de acceptare a jurisdictiei obligatorii a Curtii nu poseda, conform circumstantelor speciale ale litigiului, un caracter exclusiv preliminar.

. Statul solicitant insusi ridica o obiectie preliminara, inainte ca termenul pentru a-si prezenta Memoriul sa fi expirat: astfel de obiectii preliminare vor fi tratate ca si cele pe care le-ar ridica statul parat.

Obiectiile preliminare au fost ridicate mai frecvent in fata Curtii Internationale de Justitie decat in fata Curtii Permanente de Justitie Internationala si tot proportional, mai multe au fost solutionate pozitiv de catre C.I.J. decat de C.P.J.I. Anumiti critici au mers pana intr-acolo incat sa acuze de formalism si timiditate instanta, dar aceste acuze nu tin cont de faptul ca ea nu este competenta nici in mod obligatoriu si nici in mod general si trebuie sa fie in mod cu totul deosebit atenta sa nu depaseasca limitele impuse si trasate de guvern. Se tine, de asemenea, cont de faptul ca obiectiile preliminare au menirea de a veni in ajutor partilor din litigiu, din toate sistemele de procedura.

Din 1946 obiectiile preliminare au fost invocate formal in 25 de litigii si au fost incununate de succes in doua treimi din cazuri. Chiar si atunci cand au fost respinse, ele au inatrziat neindoielnic pronuntarea unei decizii cu mai mult de un an. In alte 12 litigii, desi nu au fost ridicate formal obiectii preliminare, Curtea s-a confruntat cu problema competentei sale sau admisibilitatii cererilor.

b) Absenta partilor

Statutul mai prevede cazul in care statul parat nu apare in fata Curtii, fie pentru ca respinge total competenta instantei, fie pentru ca are un alt motiv (art.53). Absenta unei parti nu impiedica initierea procedurilor, atat in conformitate cu prevederile Statutului cat si cu principiul egalitatii partilor care sustine ca nici una dintre ele nu trebuie sa fie pedepsite pentru atitudinea adoptata de cealalta. Dar intr-un litigiu de o astfel de natura, Curtea trebuie ea insasi sa asigure ca este competenta, luand in considerare toate problemele relevante. Daca ajunge la concluzia ca este, urmeaza sa examineze daca pretentiile statului solicitant sunt bine motivate in fapt si in drept. Urmeaza faza orala si scrisa, la care participa statul solicitant, iar Curtea va pronunta apoi o hotarare in mod obisnuit.

In anumite litigii, absenta unei parti s-a inregistrat in toate fazele procesului (Jurisdictia dreptului de pescuit, Testele nucleare, Personalul diplomatic si Consular al S.U.A in Teheran). In alte litigii, absenta s-a inregistrat numai in anumite faze ale procesului (Canalul din Corfu, Societatea petroliera anglo-iraniana, Notte-bohm, Activitati Militare si Paramilitare in si impotriva Nicaraguei). Uneori absenta statului solicitant pentru un motiv sau altul a provocat discontinuitati in desfasurarea procesului (Denuntarea Tratatului din 2 noiembrie 1865 dintre China si Belgia, Reforma agrara poloneza si minoritatea germana, Compania de electricitate din Sofia si Bulgaria, Procesul prizonierilor de razboi din Pakistan). Acest tip de discontinuitati sunt legate fie de litigiul in sine fie de intrebari pe care Curtea le-a lasat pentru a putea fi examinate separat ca de exemplu determinarea intinderii compensatiilor care trebuie platite.

c) Masurile asiguratorii

Daca in orice moment, considera    ca drepturile care formeaza obiectul cererii sale sunt intr-un pericol imediat, statul solicitant poate cere Curtii sa indice niste masuri temporare de protectie sau masuri asiguratorii. Atunci cand este necesar, Presedintele poate cere partilor sa se abtina de la executarea oricaror acte care ar pune in pericol eficacitatea tuturor masurilor luate de Curte la cerere. In toate cazurile, au loc proceduri cu caracter de urgenta, cu prioritate in fata tuturor celorlalte, in scopul de a respecta pozitia partilor. Totul se constituie intr-o faza separata a procesului si in general conduce la pronuntarea unei decizii in 3 sau 4 saptamani. Decizia Curtii este cuprinsa intr-un Ordin caruia i se da citire intr-o sedinta publica de catre presedintele Curtii. Curtea poate sa nu indice masuri obligatorii, ea procedand in acest sens in cazuri ca: Fabrica din Chorzow, Statutul legal al teritoriilor din S-E Groenlandei, Reforma agrara poloneza, Interhandel, Procesul prizonierilor de razboi din Pakistan, Decizia arbitrajului din 31 iulie 1989. Deja in aceasta faza a procesului, statul parat contesta competenta Curtii sau poate sa nu se prezinte, caz in care Curtea va indica in mod normal ce masuri asiguratorii trebuie luate, cu execptia cazului in care nu are competenta sa judece in respectivul proces.

Camerele constituite de Curte pot de asemenea sa indice masuri asiguratorii, iar acest lucru a fost facut cu o rapiditate deosebita in litigiul privind Disputa in legatura cu frontiera (Burkina Faso/Republica Mali). Curtea mai poate indica masuri asiguratorii la cererea statului parat sau din proprie initiativa, dar nu s-a intamplat in practica niciodata.

d) Conexarea procedurilor

Procedura de judecata a Curtii Internationale de Justitie cuprinde numeroase reguli si institutii procedurale caracacteristice proceselor civile obisnuite ce se desfasoara in fata instantelor nationale. Nu numai masurile asiguratorii de conservare a unor drepturi au un asemenea caracter, ci si alte prevederi ale Statutului si Regulilor Curtii, cum ar fi conexarea procedurilor. Daca observa ca partile care au initiat separat procesul aduc aceleasi argumente si concluzii impotriva unui stat tert in legatura cu aceleasi probleme, Curtea poate dispune conexarea procedurilor. Urmeaza ca aceste parti sa poata numi un singur judecator ad-hoc, atunci cand o astfel de masura este posibila si vor inainta cereri in comun sau vor sustine motive oral. Numai o hotarare va fi pronuntata.

Curtea mai poate, fara a conexa efectiv si oficial, sa orienteze o actiune comuna in legatura cu orice aspect al procedurilor. Curtea Permanenta de Justitie Internationala a conexat actiunile in cazurile "Anumite interese germane in legatura cu Silesia de Sus poloneza", "Statutul legal al teritoriilor de S-E ale Groenlandei" si "Apelurile asupra unor decizii ale Tribunalului arbitral mixt ungaro/cehoslovac".Curtea Internationala de Justitie a conexat actiunile in cazurile "Africa de S-V" si "Platforma continentala a Marii Nordului", dar nu a procedat in acest sens in cazul "Incidentului aerian din 27 iulie 1955". Desi procedurile nu au fost unite in cazurile "Jurisdictia dreptului de pescuit" si "Testele Nucleare", sau in cazurile privind "Intrebarile in legatura cu interpretarea si aplicarea Conventiei de la Montreal din 1971 pentru incidentul aerian de la Lockerbie", litigiile au inceput si inca mai continua, in ce priveste ultimul caz, in paralel si decizii similare au fost pronuntate in aceeasi zi. In litigiile despre "Jurisdictia dreptului de pescuit" unul din statele solicitante a avut un judecator de aceeasi nationalitate intre membrii completului de judecata, in timp ce partea adversa nu avea pe nimeni de aceeasi nationalitate, iar litigiul "Testelor nucleare" cele doua state solicitante au numit acelasi judecator ad-hoc[2].

e) Intervetia statelor terte

Inainte de inceperea procesului de faza orala, statele terte pot face o cerere de interventie in proces. Charles de Visscher in "Aspects recents du droit procedural de la Cour Internationale de Justice" observa ca " prin natura sa, intervetia trebuie considerata drept un incident procedural care implica imixtiunea unui tert intr-un proces ce se afla in curs de solutionare, imixtiune ce nu se poate justifica decat prin existeta unui raport de conexiune intre obiectul procesului si interesele intervenientului".

Astfel un stat tert poate cere permisiunea de a interveni intr-un proces daca el considera ca are un interes de natura legala care ar putea fi afectat prin decizia care se va pronunta de catre Curte. Ramane in sarcina Curtii sa decida in legatura cu aceasta cerere (art.62 din Statut). Cereri de interventie au fost completate in mai multe litigii ca: Testele nucleare, Platforma continentala (Libyan Arab Jamahiriya/Malta), Cererea de a examina situatia in conformitate cu paragraful 63 al Deciziei Curtii din 20 decembrie 1974 in legatura cu Testele Nucleare (Noua Zeelanda v. Franta). Numai in cazul Disputei in legatura cu frontiera pe mare, uscat si insula, o Camera a Curtii a acceptat, cu anumite rezerve, cererea de interventie depusa de Nicaragua.

Daca o disputa se bazeaza pe interpretarea unei conventii la care sunt parti si alte state care nu sunt implicate in litigiu, acele state au dreptul de a interveni in proces (art.63 din Statut). In acest scop, aceste state vor completa o declaratie de interventie (Haya de la Torre, Activitati militare si paramilitare in si impotriva Nicaraguei, Cererea pentru examinarea situatiei in acord cu paragraful 63 din Decizia Curtii din 20 decembrie 1974 in litigiul Testelor Nucleare - Noua Zeelanda v. Franta)."