Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre

Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre

Asa cum am aratat anterior[1], o trasatura caracteristica a dreptului comunitar este autonomia acestuia atat in raport cu dreptul international public, cat si in raport cu dreptul intern al statelor membre.

Daca autonomia dreptului comunitar in raport cu dreptul international public este cat se poate de evidenta si completa, nu acelasi lucru se poate spune si in privinta raportului cu dreptul national al statelor membre.

Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national este un raport extrem de complex, avand in vedere, pe de o parte, faptul ca ambele sisteme de drept se adreseaza acelorasi persoane si, pe de alta parte, conditionarea aplicarii dreptului comunitar de incorporarea sa in sistemul juridic national.

F raportul drept comunitar-drept intern

Inainte de toate, este un raport de cooperare intre cele doua ordini juridice, care presupune in principal, o participare a autoritatilor nationale, cu mijloacele proprii, la atingerea obiectivelor comunitare la aplicarea dreptului comunitar.

Pentru determinarea acestui raport, este necesar precizarea a trei aspecte: cum se asigura aplicabilitatea dreptului comunitar in ordinea juridica interna a statelor membre, care este locul pe care-l ocupa si autoritatea pe care o are in cadrul dreptului national.

a) Dreptul comunitar are o aplicabilitate imediata in ordinea juridica interna a statelor membre.

F aplicabilitate imediata

Tratatele comunitare si jurisprudenta Curtii Europene de Justitie au consacrat aplicarea in raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul national al doctrinei moniste din dreptul international[2], in conformitate cu care ordinea juridica internationala si ordinea juridica nationala sunt doua componente ale aceleiasi ordini, tratatele internationale aplicandu-se imediat si direct in ordinea juridica nationala, fara sa fie necesara transpunerea lor in norme juridice interne. Norma juridica internationala se va aplica insa cu titlul de drept international.

Imbratisarea monismului a fost determinata de exigentele integrarii europene de imperativul asigurarii unei aplicari uniforme a dreptului comunitar in toate statele membre cu aceiasi forta juridica. Aceasta orientare a creat insa o serie de dificultati pentru statele cu traditie dualista (Germania, Italia, Marea Britanie, Danemarca etc), care au trebuit sa-si modifice reglementarile interne si sa recunoasca aplicabilitatea imediata si directa a dreptului comunitar.

Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar presupune nasterea, in sarcina destinatorilor a obligatiei de respectare si aplicare a normei comunitare imediat ce aceasta a fost adoptata (de fapt, dupa publicarea in Jurnalul Oficial), fara a fi necesara vreunui termen sau indeplinirea vreunei alte formalitati.

Aplicarea normei comunitare se va face cu titlul de drept comunitar, nu cu titlul de drept national.

b) Dreptul comunitar are o aplicabilitate directa

Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar consta in introducerea normelor sale in ordinea juridica interna a statelor membre fara a fi necesara indeplinirea

vreunei formalitati de transpunere a lor in norme juridice interne[3].

F aplicabilitate directa

Intregul drept comunitar este de aplicabilitate directa, indiferent de izvoarele sale.

Ca o consecinta a aplicarii sale directe, dreptul comunitar produce un efect direct, in sensul ca este susceptibil de a crea drepturi si obligatii nu numai pentru statele membre, si pentru particulari.

F effect direct

Aceasta caracteristica a dreptului comunitar de a produce un efect direct este de esenta ordinii juridice comunitare, prin aceasta deosebindu-se in mod evident de dreptul international printre subiectele caruia nu figureaza persoanele fizice sau juridice, acestea neputand fi titulare de drepturi si obligatii direct din normele dreptului international.

Efectul direct al dreptului comunitar consta asadar in aptitudinea acestuia de a crea drepturi si obligatii concrete pentru persoanele fizice si juridice din statele membre si in posibilitatea acestora de a invoca normele comunitare in fata instantelor nationale si organelor comunitare.

Daca in ceea ce priveste legislatia secundara efectul direct este prevazut in mod expres[4], Curtea de Justitie a stabilit ca acelasi efect produce si legislatia primara, persoanele fizice sau juridice putandu-se prevala de dispozitiile tratatelor comunitare pentru a intenta o actiune in justitie motivandu-si ace sta solutie, Curtea a aratat ca ordinea juridica comunitara este o noua ordine legala, autonoma, ale carei subiecte nu sunt doar statele membre, ci si resortisantii acestora. Independent de dreptul national, dreptul comunitar creeaza pentru particulari nu numai obligatii, ci le confera si drepturi acestea din urma rezultand nu numai dintr-o atribuire explicita, ci pot aparea si ca un drept corelativ al unei obligatii instituite prin tratate in sarcina statelor membre. Neindeplinirea de catre stat a obligatiei impuse de dreptul comunitar da dreptul resortisantilor acestuia sa o invoce in fata instantelor judiciare nationale si comunitare.

Unele dintre normele juridice comunitare beneficiaza de un efect direct complet, in sensul ca drepturile pe care ele le confera sau obligatiile pe care le impun pot fi invocate atat in raporturilor cu organele comunitare sau nationale ("efect vertical"), cat si in raporturile cu ceilalti particulari ("efect orizontal").

Au un astfel de efect unele dintre dispozitiile tratatelor comunitare care creeaza in mod expres drepturi si obligatii pentru particulari, precum si regulamentul ca principala sursa a dreptului comunitar derivat si deciziile institutiilor comunitare care ii au ca destinatori pe resortisantii statelor membre.

In cazul altor norme comunitare efectul direct este limitat, ele putand fi invocate numai in raporturile particularilor cu autoritatile statale[6].

Astfel, directivele si deciziile adresate statelor membre au numai un efect direct vertical, particularii putandu-le invoca impotriva unui stat care nu s-a conformat prescriptiilor lor.

Mai mult decat limitarea sa, efectul direct poate fi declarat chiar inaplicabil prin decizii ale Curtii Europene de Justitie in cazul unor norme care se refera doar la institutiile comunitare si la relatiile dintre ele[7].

c) Norma comunitara are prioritate in fata normei nationale

F prioritatea normei comunitare

Caracteristica dreptului comunitar de a produce un efect direct in dreptul intern al statelor membre face necesara stabilirea locului pe care il va ocupa norma comunitara in dreptul intern in raport cu normele nationale si cum se va rezolva un eventual conflict intre o norma nationala si norma comunitara.

In conditiile in care legislatia comunitara nu contine o reglementara expresa in acest sens raspunsul la aceasta problema a fost dat tot de catre Curte de Justitie, care a statuat cu caracter de principiu, prioritatea (primatul) dreptului comunitar in fata dreptului national al statelor membre[8].

Aceasta solutie este figura compatibila cu caracterul integrator al dreptului comunitar caci altfel, daca s-ar recunoaste posibilitatea aplicarii unei norme nationale care ar fi contrara dreptului comunitar, dandu-se astfel eficienta interesului national in dauna celui comunitar, insasi existenta Uniunii Europene si a dreptului comunitar ar fi pusa in discutie.

In virtutea principiului prioritatii, al suprematiei dreptului comunitar, regulile acestuia vor face inoperante orice reguli de drept national, in masura in care ar fi contrare[9].

Prioritatea dreptului comunitar presupune, pe de o parte, imposibilitatea pentru a lege nationala posterioara de a contraveni normelor dreptului comunitar, iar pe de alta parte, aptitudinea normei comunitare posterioare de a modifica sau a face inaplicabile norme juridice nationale[10].

Aplicandu-se direct in ordinea juridica a statelor membre si fiind superioare normelor interne, regulile dreptului comunitar se impun tuturor organelor interne, inclusiv jurisdictiilor nationale, care au obligatia sa le dea eficienta completa, inlaturand orice    regula nationala contrara.

F character neconditionat al regulii prioritatii

Regula prioritatii dreptului comunitar este neconditionala si absoluta, aplicandu-se oricarei    norme interne, indiferent de rangul acesteia, deci si unei norme constitutionale .

Ca o concluzie la aceasta prezentare a raportului dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre, putem desprinde patru elemente ce caracterizeaza acest raport :

- coexistenta normelor nationale cu cele comunitare;

- substituirea dreptului national de catre dreptul comunitar in acele domenii in care a avut loc un transfer de competente de la state catre Uniunea Europeana, autoritatile nationale nemaiputand emite norme juridice in aceste domenii;

- armonizarea legislatiei nationale cu dreptul comunitar;

- coordonarea sistemelor de drept national cu cel comunitar.