| CATEGORII DOCUMENTE |
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL
Cuprins
Obiectiv general
Obiective operationale
Sinteza
Bibliografie selectiva
Tema de reflectie
Teste
Raspunsuri si comentarii la teste
CUPRINS:
1. NOTIUNE SI CATEGORII
2. STATUL CA SUBIECT AL DREPTULUI INTERNATIONAL
3. ORGANIZATIILE INTERNATIONALE
4. NATIUNILE SI POPOARELE CARE LUPTA PENTRU ELIBERARE
5. PERSOANELE FIZICE
6. RECUNOASTEREA IN DREPTUL INTERNATIONAL
7. SUCCESIUNEA STATELOR
Obiectiv general: Cunoasterea destinatarilor normelor dreptului international public.
Obiective operationale: Insusirea unor notiuni de baza privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o entitate pentru a putea fi considerata subiect al dreptului international.
|
1. NOTIUNE SI CATEGORII
& Subiect de drept international A fi subiect de drept international inseamna a beneficia de personalitate juridica internationala, ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de drepturi si obligatii cu caracter international. Personalitatea juridica internationala se diferentiaza pentru fiecare dintre participantii la raporturile juridice internationale: - statele , considerate subiecte originare, tipice, primare; - organizatiile internationale guvernamentale, calificate drept subiecte derivate; - natiunile sau popoarele care lupta pentru cucerirea independentei, subiecte cu personalitate juridica limitata si tranzitorie, pana la formarea statului independent; - alte entitati care participa la raporturi juridice internationale, dar a caror personalitate juridica nu este recunoscuta in dreptul international public - persoanele fizice si organizatiile neguvernamentale. 2. STATUL CA SUBIECT AL DREPTULUI INTERNATIONAL A. Suveranitatea statului Indiferent de intinderea teritoriala, numarul populatiei, forta economica, statele au personalitate juridica internationala, putere de comandament. Statul si nu natiunea (suma nationalilor) beneficiaza de personalitate juridica internationala. Statul suveran ocupa o pozitie dominanta intre subiectele de drept international public si aceasta, pentru ca, mult timp a reprezentat unicul subiect al acestui drept si este singurul care poseda capacitatea de a-si asuma totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter international. Calitatea de subiect de drept a statului deriva din suveranitatea sa, independent de faptul ca celelalte state le recunosc sau nu aceasta calitate. Suveranitatea este cea care confera statului personalitate juridica internationala, adica aptitudinea de a actiona in cadrul comunitatii internationale, prin exercitarea drepturilor si asumarea de obligatii. Suveranitatea este un "atribut al puterii de stat" de a fi dotata cu autonomie totala si competenta nelimitata In virtutea atributului de suveranitate, statul isi exercita autoritatea pe doua planuri: pe plan intern, el are dreptul de a exercita puterea asupra cetatenilor sai, precum si asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa, edictand legi si aplicand sanctiuni in cazul nerespectarii lor, iar pe plan extern, are dreptul de a reprezenta natiunea si a o angaja in raporturi cu alte natiuni . Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cumulativ o entitate pentru a putea constitui un stat sunt: populatie permanenta; un teritoriu determinat un guvern independent si o ordine sociala, politica si juridica. A. Drepturile si obligatiile statelor Unele dintre drepturile si
obligatiile fundamentale ale statelor au fost mentionate in
Conventia de Dintre drepturile statelor se retin:
Conform reglementarilor de drept international, statele beneficiaza de imunitate de jurisdictie a lor si a bunurilor lor, in fata organelor judecatoresti ale altor state. Acesta reprezinta un drept la care statul poate sa renunte, in anumite imprejurari. Obligatiile statelor au la baza, in primul rand, respectarea principiilor fundamentale ale dreptului international public si consta in:
B. Forme de organizare a statelor In societatea internationala exista mai multe tipuri de state: state unitare, cele care au un sistem unic de organe supreme ale puterii si administratiei de stat si reprezinta subiecte unice de drept; uniuni de state, reprezentand forme de asociere a doua sau mai multe state independente. Cele mai reprezentative uniuni de state sunt confederatiile si federatiile. statul permanent neutru, care are un statut propriu. Confederatiile sunt acele uniuni de state in cadrul carora statele membre isi pastreaza calitatea de subiecte de drept, fiind state independente care isi conduc singure relatiile internationale. Statele uniunii instituie organe
comune, care centralizeaza si coordoneaza activitatea acestora
in anumite domenii. De exemplu, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) se
apropie de modelul unei confederatii regionale, constituita in baza unui
acord - Acordul de Prin tratatele incheiate la nivel de confederatie, statele membre vizeaza sa creeze o uniune economica in care sa fie asigurata libera circulatie a marfurilor, a capitalului, a serviciilor si a persoanelor din aceasta zona, precum si asigurarea unei zone de liber schimb De cele mai multe ori, confederatia este o forma de tranzitie inspre constituirea unei federatii. Este cazul S.U.A., care, inainte de a deveni un stat federativ a prezentat forma unei confederatii. Federatiile reprezinta uniuni de state care au renuntat la independenta lor, transferand calitatea de subiect de drept statului federal. Statele membre isi pastreaza competenta de a administra strict probleme de interes local, statul federal fiind cel care le conduce relatiile externe. Este cazul Belgiei, a Elvetiei etc. O situatie particulara este cea a statului permanent neutru, care dispune de o capacitate limitata de a-si asuma drepturi si obligatii, determinata de statutul sau specific. State cu neutralitate permanenta sunt Elvetia si Austria. Neutralitatea unui stat trebuie sa rezulte din acte interne ale acestuia - legi si dispozitii constitutionale. Statului neutru ii revin obligatii specifice: o de a nu participa la aliante militare, politice sau economice care urmaresc pregatirea unui razboi; o de a nu permite folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operatiuni militare, sau ca loc de depozitare a munitiilor, armamentului si a trupelor militare; o de a colabora activ cu celelalte state pentru asigurarea pacii si securitatii internationale. Statul neutru are dreptul la autoaparare individuala si colectiva, precum si de a acorda sprijin statului victima, in cazul unui razboi. Acest din urma drept ii este recunoscut statului neutru, care, in societatea contemporana, nu mai este "tinut" de obligatia de impartialitate. Statul neutru are, de asemenea, dreptul de a fi membru al ONU, considerandu-se ca aceasta nu vine in conflict cu statutul de neutralitate. 3. ORGANIZATIILE INTERNATIONALE Organizatiile internationale au o personalitate juridica limitata prin statutul lor de functionare, fiind indreptatite sa isi asume doar acele drepturi si obligatii care concura la realizarea scopului pentru care au fost infiintate. Totodata, reprezinta subiecte de drept derivate, intrucat sunt creatia statelor - a subiectelor originare - care le confera calitatea de subiecte de drept, prin statut. Personalitatea juridica internationala a organizatiilor guvernamentale se manifesta pe plan intern si pe plan international si consta in: dreptul de a-si coordona activitatea organelor interne, dreptul de a incheia tratate, de a infiinta misiuni diplomatice permanente si de a accepta functionarea unor asemenea misiuni ale statelor pe langa ele (drept de legatie activa si pasiva), dreptul organizatiilor si a functionarilor acestora de a beneficia la imunitati si privilegii diplomatice, dreptul de a actiona pe plan international impotriva unui alt subiect de drept si obligatia de a raspunde in fata unor instante internationale. Personalitatea juridica a organizatiilor este opozabila si fata de statele care nu sunt membre ale organizatiei. 4. NATIUNILE SI POPOARELE CARE LUPTA PENTRU ELIBERARE Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dreptul international public a consacrat dreptul la autodeterminare a popoarelor aflate sub dominatia coloniala. In acest mod s-a legalizat lupta lor de eliberare nationala in vederea constituirii ca stat independent. Popoarelor care lupta pentru independenta li s-a recunoscut calitatea de subiecte de drept international public, dar cu caracter limitat si tranzitoriu, aceasta calitate existand pana la constituirea statului independent care va deveni subiect cu personalitate juridica deplina. Personalitatea lor juridica internationala se dobandeste din momentul in care isi creeaza organe proprii ce exercita functii de putere publica. Pentru a exista ca subiecte de drept, nu este nevoie de recunoasterea statelor. Poporul care lupta pentru independenta se bucura de: dreptul de a incheia tratate internationale de a intretine relatii oficiale internationale, de a primi ajutoare din partea statelor si a organizatiilor internationale, de a participa la crearea dreptului international public. 5. PERSOANELE FIZICE Dreptul international public - drept esentialmente interstatal - nu recunoaste persoanei fizice calitatea de subiect de drept in ordinea internationala. Se apreciaza, in literatura de specialitate ca participarea individului la viata internationala este mediatizata de catre stat. Statul, prin semnarea si ratificarea tratatelor internationale constituie in favoarea individului drepturi si obligatii, exprimandu-si in acest mod consimtamantul ca persoana fizica sa actioneze in cadrul relatiilor internationale. Problema recunoasterii calitatii de subiect de drept in favoarea individului se mentine controversata. Rolul individului in dreptul international se discuta in legatura cu domeniul dreptului international penal si al dreptului international al drepturilor omului Astfel: individul poate fi subiect al raspunderii penale in cazul comiterii unor fapte, considerate infractiuni prin conventiile internationale (de exemplu, genocidul), prin care statele se obliga sa incrimineze si sa pedepseasca aceste fapte in legea interna. In baza unor astfel de reglementari, persoana fizica se supune de fapt jurisdictiei interne a statului. Insa pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor impotriva pacii si umanitarii, care constituie infractiuni cu caracter international, raspunderea individului se angajeaza pe plan international, in fata instantelor jurisdictionale. Doar dreptul international al drepturilor omului recunoaste subiectelor de drept intern - persoane fizice, juridice sau grupuri de particulari - personalitatea juridica internationala, manifestata prin dreptul acestora de a actiona la nivel international, prin intermediul petitiilor, al comunicarilor sau al recursurilor cu caracter contencios, inaintate unor institutii jurisdictionale sau altor organe internationale. In fata Curtii Europene a Drepturilor Omului individul se poate adresa direct cu o plangere impotriva unui stat, din momentul ratificarii de catre acesta a Conventiei Europene a Drepturilor Omului (1950). In fata acestei institutii jurisdictionale individul este tratat de pe pozitii de egalitate cu statul. 6. RECUNOASTEREA IN DREPTUL INTERNATIONAL
& recunoastere Recunoasterea poate viza: recunoasterea pretentiilor teritoriale, schimbari in titlul de suveran, calitatea de beligerant, rasculat, natiune ce lupta pentru independenta. Recunoasterea statelor reprezinta actul unilateral care emana de la un stat, prin care acesta constata aparitia sau existenta altui stat, pe scena vietii internationale. Actul recunoasterii reprezinta un act de suveranitate al statelor, un drept al unui stat si nu o obligatie a acestuia. In literatura de specialitate se discuta valoarea actului de recunoastere internationala a noului stat si efectele sale. Recunoasterea este un act declarativ si nu un act constitutiv de drepturi, statul recunoscut nu dobandeste personalitate juridica din momentul recunoasterii sale, ci din cel al formarii sale ca stat. Prin actul recunoasterii, statul stabileste relatii oficiale (diplomatice si consulare) cu statul care face obiectul recunoasterii. Recunoasterea poate fi: expresa, atunci cand recunoasterea se face printr-un act scris, oficial care este comunicat statului vizat; tacita, atunci cand din comportamentul statului rezulta intentia sa de a recunoaste un alt stat (de exemplu, incheie un tratat cu acesta). Recunoasterea guvernelor intervine, de obicei, odata cu recunoasterea statelor. Problema se pune si separat atunci cand noul guvern se formeaza altfel decat pe cale constitutionala (prin revolutie, insurectie, lovitura de stat etc.), sau se formeaza doua guverne. Recunoasterea guvernelor reprezinta un act unilateral prin care un stat accepta guvernul altui stat ca organ al puterii publice a acestui stat. Pentru a face obiectul recunoasterii, guvernul trebuie sa beneficieze de suportul majoritarii populatiei statului si sa fie capabil sa se achite de obligatiile internationale ale predecesorilor sai. Actul recunoasterii are ca efecte: obtinerea de catre guvernul recunoscut a dreptului de a stabili relatii diplomatice cu statul care l-a recunoscut si cu alte state; dobandirea dreptului de a inainta actiuni in fata instantelor judecatoresti ale statului care l-a recunoscut; dobandirea dreptului la imunitatea de jurisdictie si de executie. (Imunitatea de jurisdictie reprezinta un principiu potrivit caruia un stat nu poate fi actionat de catre alt stat - impotriva vointei sale - in fata unei instante de judecata.) 7. SUCCESIUNEA STATELOR Problema succesiunii statelor in dreptul international este reglementata de doua conventii: o Conventia referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate (Viena, 1978) o Conventia referitoare la succesiunea statelor cu privire la bunuri, arhive si datorii (Viena, 1983). Notiunea de succesiune a statelor este definita in dispozitiile conventiilor mentionate ca reprezentand "substituirea unui stat in locul altuia, in ceea ce priveste raspunderea pentru relatiile internationale ale unui teritoriu". In virtutea exercitarii suveranitatii, un stat poate decide in mod liber daca si in ce masura va pastra relatiile juridice stabilite de antecesorul sau. Problema succesiunii se ridica in urmatoarele situatii: in cazul crearii de noi state pe teritoriile fostelor colonii; in cazul crearii de state prin fuziune sau dezmembrare; in cazul succesiunii la calitatea de membru in organizatiile internationale; in cazul unei revolutii sociale Regulile aplicabile in fiecare din aceste situatii:
& Succesiune de state O consecinta fireasca a acestui fapt o constituie incetarea tratatelor care instituiau protectoratul si tutela, ca fiind incompatibile cu statutul de stat suveran. In ceea ce priveste celelalte tratate de colaborare internationala ale vechiului stat, acestea pot sa fie preluate de catre noul subiect de drept, eventual cu formularea unor rezerve sau declaratii interpretative, fata de clauzele care nu corespund intereselor sale legitime. Preluarea tratatelor se realizeaza prin: incheierea unor acorduri de succesiune, formularea unor declaratii unilaterale prin aderarea la tratate prin renegocierea acestora Astfel de acorduri de succesiune s-au incheiat, de exemplu, intre Anglia si fostele sale colonii. b) Prin fuziune se intelege reunirea mai multor state intr-un singur stat, care va deveni noul subiect de drept international. De exemplu, unificarea R.F.G. cu R.D.G. in 1990. Prin dezmembrarea unui stat apar mai multe state independente care vor
reprezenta fiecare subiecte independente de drept international. De
exemplu, dezmembrarea U.R.S.S in In asemenea cazuri, de regula, noului stat continua sa aplice tratatele incheiate anterior. c) Succesiunea statelor la calitatea de membre in organizatiile internationale se rezolva in functie de procedura de admitere a membrilor prevazuta in actul constitutiv al organizatiei. Aceasta presupune si manifestarea de vointa expresa din partea statului de a deveni membru intr-o organizatie ca succesor al altui stat d) Pentru statele create ca urmare a unor revolutii sociale nu se pune problema unei succesiuni propriu-zise, intrucat, teritoriul si populatia ramanand aceleasi, nu apare un nou subiect de drept international. Dupa o revolutie care schimba regimul unui stat, noile structuri ale puterii emit o declaratie in care-si precizeaza pozitia fata de tratatele si conventiile incheiate de fosta putere. De exemplu, Consiliul Frontului Salvarii Nationale, in comunicatul exprimat in decembrie 1989 arata ca, va mentine tratatele si conventiile incheiate de Romania, anterior acelei date. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA ANGHEL, Ion M, Subiectele dreptului international, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, PREDA-MATASARU, Aurel, Tratat de drept international public, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006. BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan - Drept international contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000 MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept international. Introducere in dreptul international public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998 REUTER,Paul.- Droit international public, P.U.F., Paris,1993 TEMA DE REFLECTIE: Sunt persoanele fizice subiecte ale dreptului international? Argumentati raspunsul. TESTE 1. Care sunt obligatiile specifice ce revin statului neutru? Dar drepturile? 2. In ce consta personalitatea juridica internationala a organizatiilor internationale? 3. Care sunt efectele actului de recunoastere a statelor RASPUNSURI SI COMENTARII 1. Statului neutru ii revin, ca obligatii specifice: o de a nu participa la aliante militare, politice sau economice care urmaresc pregatirea unui razboi; o de a nu permite folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operatiuni militare, sau ca loc de depozitare a munitiilor, armamentului si a trupelor militare; o de a colabora activ cu celelalte state pentru asigurarea pacii si securitatii internationale. Statul neutru are dreptul la autoaparare individuala si colectiva, precum si de a acorda sprijin statului victima, in cazul unui razboi. Acest din urma drept ii este recunoscut statului neutru, care, in societatea contemporana, nu mai este "tinut" de obligatia de impartialitate. Statul neutru are, de asemenea, dreptul de a fi membru al ONU, considerandu-se ca aceasta nu vine in conflict cu statutul de neutralitate. Personalitatea juridica internationala a organizatiilor guvernamentale se manifesta pe plan intern si pe plan international si consta in: dreptul de a-si coordona activitatea organelor interne, dreptul de a incheia tratate, de a infiinta misiuni diplomatice permanente si de a accepta functionarea unor asemenea misiuni ale statelor pe langa ele (drept de legatie activa si pasiva), dreptul organizatiilor si a functionarilor acestora de a beneficia la imunitati si privilegii diplomatice, dreptul de a actiona pe plan international impotriva unui alt subiect de drept si obligatia de a raspunde in fata unor instante internationale. Actul recunoasterii are ca efecte: obtinerea de catre guvernul recunoscut a dreptului de a stabili relatii diplomatice cu statul care l-a recunoscut si cu alte state; dobandirea dreptului de a inainta actiuni in fata instantelor judecatoresti ale statului care l-a recunoscut; dobandirea dreptului la imunitatea de jurisdictie si de executie. (Imunitatea de jurisdictie reprezinta un principiu potrivit caruia un stat nu poate fi actionat de catre alt stat - impotriva vointei sale - in fata unei instante de judecata.) CAPITOLUL IV REPREZENTAREA STATELOR -RELATIILE DIPLOMATICE SI RELATIILE CONSULARE Cuprins Obiectiv general Obiective operationale Sinteza Bibliografie selectiva Tema de reflectie Teste Raspunsuri si comentarii la teste CUPRINS: DIPLOMATIA SI DREPTUL DIPLOMATIC RELATIILE DIPLOMATICE AUTORITATILE STATULUI CU ATRIBUTII IN DOMENIUL RELATIILOR EXTERNE MISIUNILE DIPLOMATICE DREPTUL CONSULAR RELATIILE CONSULARE OFICIUL CONSULAR (CONSULATUL Obiectiv general: Cunoasterea instrumentelor si mecanismelor reprezentarii internationale a statelor prin intermediul misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare Obiective operationale: Insusirea unor elemente de baza privind reprezentarea statelor in relatiile internationale. DIPLOMATIA SI DREPTUL DIPLOMATIC Diplomatia este activitatea desfasurata de organele statului cu atributii in domeniul relatiilor internationale, in primul rand a diplomatilor. Ea consta in reprezentarea intereselor statului in strainatate, prin purtarea de negocieri, de discutii, de corespondenta si alte mijloace pasnice. Este principalul mijloc de realizare a politicii externe a statului. Ansamblul normelor ce reglementeaza desfasurarea activitatii diplomatice - conduita si statutul organelor diplomatice, formeaza dreptul diplomatic, ramura a dreptului international public.
|
Sediul materiei il constituie dispozitiile:
Conventiei de
Conventiei de
Conventiei
de
RELATIILE DIPLOMATICE
Sunt acele raporturi interstatale care constau in conducerea, prin intermediul organelor reprezentative si prin mijloace pasnice, a relatiilor externe cu alt/alte state sau orice subiect de drept international.
Existenta lor induce o stare de normalitate a raporturilor dintre doua state, presupune existenta pacii, a colaborarii intre acestea.
AUTORITATILE STATULUI CU ATRIBUTII IN DOMENIUL RELATIILOR EXTERNE
Institutiile abilitate sa desfasoare activitati de relatii externe au atributii bine definite de legislatia interna si, in primul rand, de dispozitiile constitutionale care le stabilesc competentele.
Legislatia interna stabileste deci, care sunt institutiile si persoanele care au calitatea de a actiona in numele statelor, subiecte ale dreptului international si cat anume pot angaja statul in relatiile cu alte tari.
Relatiile externe ale fiecarui stat se desfasoara pe doua paliere, cel intern, de elaborare a obiectivelor si directiilor de desfasurare si aplicare a politicii externe si pe plan international unde accentul este pus pe realizarea practica a politicilor nationale in functie si de politicile altor state. Ca urmare, structurile care se ocupa de relatiile internationale pot si ele fi clasificate in institutii interne si externe ale relatiilor internationale.
& Diplomatie Drept diplomatic Relatii diplomatice Misiuni diplomatice
In
majoritatea statelor, competentele in domeniul relatiilor externe
sunt atribuite sefului statului (presedinte, rege, monarh) si
Ministerului
Afacerilor Externe. Competentele respective sunt delimitate in
functie de forma de guvernare existenta in fiecare tara,
potrivit legilor interne.
Exista si alte organisme sau institutii care pot indeplini functii in domeniul relatiilor internationale, cum ar fi Primul Ministru sau ministerele, pe domeniul lor de specialitate.
Sistemul constitutional din Romania confera atributii in domeniul relatiilor internationale Parlamentului, institutiei prezidentiale si guvernului, in cadrul caruia organul de specialitate este Ministerul Afacerilor Externe. Acestea pot fi definite, in sens larg, ca fiind institutiile interne cu atributii in domeniul relatiilor internationale in tara noastra.
Reglementarile in vigoare stabilesc cu exactitate modul in care sunt separate competentele intre aceste structuri.
MISIUNILE DIPLOMATICE
A. Aspecte generale
Sfera relatiilor internationale este una foarte complexa, ce ridica o multitudine de probleme, presupune desfasurarea unor diverse activitati ce nu pot fi rezolvate in totalitatea lor de autoritatile interne ale statelor cu atributii in domeniul relatiilor externe.
De aceea a fost necesara, in contextul dezvoltarii relatiilor dintre state, infiintarea unor reprezentante ale statelor in strainatate, care sa actioneze in numele lui si sa ajute la rezolvarea numeroaselor si complicatelor probleme cotidiene. Aceste organe se numesc reprezentante sau misiuni diplomatice.
Misiunile diplomatice sunt organe ale stratului acreditant in statul acreditar si nu trebuie confundate cu membrii lor, ele preexistand numirii agentilor diplomatici si continuand sa existe si dupa expirarea mandatului unora dintre acestia.
B. Tipuri de misiuni diplomatice
Clasificarea misiunilor diplomatice:
in functie de durata lor, pot fi permanente sau temporare;
in functie de sarcinile misiunii, pot fi cu sarcini generale sau cu sarcini speciale;
in functie de subiectii in relatiile diplomatice respective, pot fi bilaterale sau multilaterale.
Majoritatea misiunilor diplomatice sunt misiuni diplomatice bilaterale cu caracter permanent purtand numele de ambasada, condusa, de regula, de un ambasador.
Dreptul popoarelor de a trimite si primi misiuni diplomatice poarta numele de drept de legatie, care poate fi activ (de a trimite) si pasiv (de a primi misiuni).
C. Functiile misiunilor diplomatice
Potrivit art. 3 din Conventia privind relatiile diplomatice, principalele functii ale acestora sunt:
o dezvoltarea relatiilor prietenesti intre statul trimitator si statul de resedinta si a raporturilor de referinta, culturale si stiintifice intre ele;
o reprezentarea statului sau pe langa statul de resedinta;
o protectia intereselor statului sau si ale cetatenilor acestuia;
o ducerea de tratative cu statul de resedinta;
o informarea prin mijloace legale despre situatia si evenimentele din statul de resedinta si informarea guvernului sau.
Ele pot indeplini si functii consulare in anumite conditii.
D. Personalul misiunilor diplomatice
In afara sefului misiunii (care este agentul diplomatic insarcinat cu conducerea misiunii, superior din punct de vedere ierarhic celorlalti membrii), personalul misiunii cuprinde:
personalul diplomatic (care poate cuprinde: ministru plenipotentiar, ministru consilier, consilier , secretar I, secretar II, secretar III, atasat diplomatic);
personalul tehnico-administrativ (translatori, secretari, dactilografi, cifratori);
personalul de serviciu (soferi, portari, bucatari, gradinari etc.).
Personalul misiunii este numit de statul acreditant, care fixeaza si numarul de persoane, statul acreditar putand insa cere ca numarul acestuia sa se mentina in limitele a ceea ce el considera rational si normal, tinand cont de nevoile misiunii si de conditiile acelei tari.
& Personal diplomatic Imunitati Privilegii diplomatice
E.
Statutul misiunii diplomatice si a membrilor sai
Misiunea diplomatica si membrii sai se bucura in statul de resedinta de un statut special, derogatoriu de la statutul celorlalte categorii de persoane, care-i scoate de sub autoritatea si competenta judiciara a statului acreditar si le ofera conditiile necesare pentru functionarea lor.
Acest statut special consta in acordarea de imunitati, privilegii si facilitati diplomatice, ce constituie garantia activitatii diplomatice insesi si premisa necesara pentru a-si putea indeplini functiile diplomatice.
Acordarea acestor
imunitati, privilegii si facilitati se face pe
baza de reciprocitate, aceasta
functionand insa numai in subsidiar, cu caracter complementar, statele trebuind sa acorde agentului
diplomatic cel putin tratamentul prevazut in Conventia de
Principalele imunitati si privilegii diplomatice, acceptate de catre toate statele, reflecta necesitatea de a se asigura prin acestea independenta totala a diplomatilor fata de autoritatea statului acreditar:
imunitatea de jurisdictie penala, civila, administrativa-
imunitatea de executare a misiunii dipomatice si a agentului diplomatic;
inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice, a bunurilor acesteia si a arhivelor;
inviolabilitatea personala a agentului diplomatic, a resedintei si a bunurilor sale;
libertatea de comunicare
libertatea de miscare
scutirea de obligatia de a face depozitie sau de a indeplini rolul de expert
scutirea de la obligatiile din domeniul asigurarilor sociale;
o folosirea drapelului si a emblemei nationale;
o procurarea de localuri pentru misiune si locuinte pentru membrii acesteia.
DREPTUL CONSULAR
Dreptul consular este acea parte a dreptului international public care reprezinta totalitatea normelor si regulilor care reglementeaza relatiile consulare dintre state, organizarea si functionarea oficiilor consulare, precum si cele care se refera la statutul juridic al oficiilor consulare si a personalului acestora
Deosebirile fundamentale care exista intre activitatea oficiilor diplomatice si a celor consulare constau in aceea ca:
in timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principala, promovarea intereselor statului acreditant si a institutiilor sale in tarile in care sunt acreditate, oficiile consulare reprezinta acea parte a serviciului exterior al unei tari care se ocupa, pe langa aceste aspecte, si de protejarea si reprezentarea intereselor cetatenilor din tara respectiva in strainatate.
in materie de drept diplomatic, regulile fundamentale care reglementeaza activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept international , in timp ce in cazul dreptului consular, o parte importanta a normelor aplicabile sunt reglementari de natura interna ale statelor care sunt implicate in deschiderea oficiilor consulare, atat statul trimitator cat si statul primitor.
Oficii consulare Relatii consulare
Sediul materiei il constituie Conventia
de
RELATIILE CONSULARE
A. Notiune
Relatiile consulare reprezinta un raport intre state, dar un raport care se stabileste in interesul cetatenilor acestor state si a dezvoltarii relatiilor economice dintre ele, un raport care are caracter conventional, este bazat pe acordul statelor (al statului trimitator si al statului primitor) si sunt caracterizate de principiile reciprocitatii, caracterului direct si al celui bilateral
B. Stabilirea relatiilor consulare
Potrivit articolului 2 al Conventiei de
Acordul se realizeaza pe baza notificarii de catre un stat a interesului sau de a deschide un oficiu consular in cealalta tara, notificare acceptata de celalalt stat, constituind astfel impreuna, acordul pentru stabilirea de relatii consulare intre cele doua tari.
Ca regula generala, se considera ca in cazul in care doua tari au decis sa stabileasca relatii diplomatice intre ele, in afara de situatia in care in intelegerea respectiva se specifica altfel, acordul lor reciproc pentru stabilirea de relatii diplomatice implica si consimtamantul acestora pentru relatiile consulare si nu este necesara incheierea unui acord special pentru stabilirea de relatii consulare.
Intreruperea sau incetarea relatiilor diplomatice intre doua state nu atrage dupa sine in mod obligatoriu si ruperea relatiilor consulare. In numeroase cazuri, chiar daca statele au decis sa rupa relatiile lor diplomatice, relatiile consulare au continuat, pentru ca ele sunt relatii intre doua state concepute sa serveasca interesele cetatenilor acestor tari.
Relatiile consulare pot ajunge sa inceteze in momentul in care dispare unul dintre state sau in cazul in care, pe baza aceluiasi acord, statele hotarasc sa nu mai intretina asemenea relatii.
7. OFICIUL CONSULAR (CONSULATUL)
A. Notiune
Oficiul consular este un organ autonom, care se
creeaza pentru a permite exercitarea functiilor consulare
prevazute in Conventia de
Fiecare oficiu consular are un sediu, o circumscriptie si de asemenea, un anumit rang, de precadere o clasa, care sunt fixate de catre statul trimitator si supuse aprobarii statului de resedinta.
B. Infiintare
Deschiderea unui oficiu consular inseamna in primul rand, prezentarea unei cereri in care se specifica orasul in care se doreste infiintarea lui, in al doilea rand, exista obligatia de a propune o anumita zona (circumscriptie) din teritoriul tarii care va fi arondata la postul consular respectiv si clasa consulatului, iar toate acestea impreuna, trebuie sa obtina aprobarea statului de resedinta. Orice modificare ulterioara in legatura cu clasa oficiului consular, cu locul sau de resedinta si cu circumscriptia in care isi desfasoara activitatea nu se poate face decat cu consimtamantul statului de resedinta, care este necesar si in cazul in care un consulat vrea sa deschida un viceconsulat sau o agentie consulara, intr-o alta localitate decat cea in care si-a stabilit sediul.
Misiunile diplomatice pot si ele exercita functii consulare, din acest punct de vedere existand doua mari categorii de oficii consulare:
cele care functioneaza in cadrul misiunilor diplomatice din capitalele tarilor si in cadrul carora este desemnat un diplomat si se creeaza o structura care se ocupa de relatii consulare si a doua categorie;
consulatele speciale, care se infiinteaza in alte orase decat capitala, cu circumscriptii foarte bine stabilite si incadrate cu personal corespunzator.
C. Membrii oficiului consular
Personalul oficiului consular este compus din:
o seful consulatului,
o functionari consulari
o personalul de serviciu.
Acest personal al oficiului consular este numit de catre statul trimitator care notifica statului de resedinta numele si prenumele, categoria si clasa functionarilor consulari si circumscriptia in care urmeaza sa functioneze.
Potrivit articolului 9 din Conventia de
consuli generali;
consuli;
viceconsuli ;
agenti consulari
Seful unui post consular ocupa o pozitie deosebita in cadrul oficiului consular, indiferent de modul in care este el definit, de clasa pe care o are si este numit de catre statul trimitator, dar, pentru a putea sa-si desfasoare activitatea, are nevoie de acordul statului primitor, pe teritoriul caruia urmeaza sa functioneze.
Modalitatile prin care sunt numiti sefii oficiilor consulare, sunt fixate prin legi si regulamente care tin atat de statul trimitator, cat si de cele ale statului primitor.
Seful unui oficiu consular, in momentul in care este numit, primeste un document din partea celui care l-a numit (seful statului sau ministrul de externe) sub forma unei scrisori sau a unui act similar care atesta calitatea in care a fost trimis. Acest document, denumit patenta consulara este trimis pe cale diplomatica sau pe orice alta cale corespunzatoare, guvernului din statul pe teritoriul caruia seful postului consular urmeaza sa-si exercite functiunile si daca statul de resedinta il accepta, el poate sa-si ia in primire postul respectiv.
Exequaturul este o autorizatie speciala pe care statul de resedinta o acorda sefului oficiului consular si prin care certifica dreptul acestuia de a-si exercita functiile sale.
Statul de resedinta care refuza sa elibereze un exequatur nu este obligat sa comunice statului trimitator care sunt motivele refuzului sau. Se considera ca exequaturul este un act discretionar pe care orice stat de resedinta are dreptul sa-l adopte sau nu, si care nu trebuie motivat in nici un fel de catre functionarii sai.
Din momentul in care seful unui post consular este
acceptat, statul pe teritoriul caruia isi desfasoara
el activitatea are obligatia sa informeze imediat
autoritatile competente din circumscriptia sa consulara
si, de asemenea, potrivit prevederilor articolului 14 din Conventia
de
Exista si posibilitatea exercitarii temporare a functiei de sef de post consular, in conditiile in care seful numit este impiedicat sa-si indeplineasa functiunile sale, sau, in cazul in care postul sau este vacant, se poate numi un "gerant" interimar care actioneaza cu titlul provizoriu de sef al postului consular respectiv.
Incetarea activitatii unui sef de oficiu consular sau a oricarui diplomat care functioneaza in cadrul lui, se poate face prin retragere de catre statul care l-a trimis, statul respectiv avand posibilitatea sa-l inlocuiasca si sa-i incheie astfel misiunea. In foarte multe servicii diplomatice exista perioade fixe de timp in care un diplomat lucreaza in serviciul diplomatic exterior sau in cadrul unui oficiu consular, de 4-5 ani.
O alta posibilitate de incetare a activitatii este aceea de a fi declarat "persona non grata" si toate celelalte situatii prin care activitatea poate inceta (cazuri de imbolnaviri, decese, etc.).
Functiile consulare reprezinta totalitatea activitatilor oficiilor consulare si ale personalului acestora.
Din punct de vedere al continutului acestor functii, ele pot fi impartite in doua categorii:
a) functii care sunt conferite de catre statul trimitator oficiului consular respectiv;
b) functii care sunt recunoscute de catre statul primitor, cel pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea.
Ca regula generala, continutul acestor functii consulare este negociat si inclus in conventiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le incheie, o parte importanta a acestor conventii consulare se concentreaza tocmai pe functiile asupra carora cele doua state isi dau acordul sa fie indeplinite de catre oficiile consulare.
Clasificarea functiilor consulare
Dupa obiectul lor sau dupa domeniul pe care il abordeaza, functiile consulare pot fi:
functii cu caracter politic, altele decat functiile diplomatice;
2) functii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimitator si statul primitor pe teritoriul caruia isi desfasoara consulatul activitatea;
3) functii culturale;
foarte multe consulate romanesti inglobeaza minicentre culturale,
avand o activitate culturala intensa (Consulatele de
4) functii care se refera la protectia cetatenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentreaza in principal pe promovarea intereselor statelor, a autoritatilor de stat, consulatele se preocupa de problemele cetatenilor.
Ele includ de asemenea, functii administrative, functii de stare civila, notariale, jurisdictionale si functii care se refera la marina comerciala, nave si aeronave si la obligatii militare.
Functiile consulare sunt
prevazute in Conventia de
& Functii consulare Imunitati si privilegii
consulare
Articolul 5 din Conventia de
La paragraful 2, acest articol prezinta cea de-a doua functie consulara, favorizarea dezvoltarii relatiilor comerciale, economice, culturale si stiintifice, in general, promovarea de relatii prietenesti intre statul trimitator si statul primitor.
A treia functie consulara
prevazuta in Conventia de
Sunt prevazute in continuare la acest articol si alte functii care se refera la practica generala care exista in materie.
E. Imunitati si privilegii consulare
Conventia de
Imunitatile si privilegiile consulatelor sunt:
imunitatea localurilor, arhivelor si documentelor, a corespondentei si a valizei consulare;
libertatea de comunicare;
scutirea fiscala a localului;
arborarea drapelului si a stemei nationale pe cladirile consulatului si pe masinile oficiale.
Pentru membrii oficiilor consulare:
inviolabilitate personala,
imunitate de jurisdictie penala (cu exceptia unor infractiuni grave);
imunitate de jurisdictie civila pentru actele efectuate in exercitarea functiilor consulare;
scutirea de obligatiile de inregistrare a strainilor si permis de sedere;
scutiri fiscale si vamale.
Ei au insa obligatia de a respecta legile si reglementarile statului de resedinta, de a nu se amesteca in treburile interne ale acestuia si de a depune ca martor in problemele care nu au legatura cu activitatea lor oficiala.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
ANGHEL, Ion M, Drept diplomatic si consular, vol 1,2, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
PREDA-MATASARU, Aurel, Tratat de drept international public, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006.
BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan - Drept international contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000;
MAZILU, Dumitru, Drept international public, Volumul 1, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002;
MAZILU, Dumitru, Drept diplomatic si consular, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006;
MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept international. Introducere in dreptul international public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998
TEMA DE REFLECTIE:
Faptul ca individul poate fi subiect al raspunderii penale internationale il poate transforma pe acesta in subiect de drept international?
TESTE
1.Care sunt functiile misiunilor diplomatice?
2. Care sunt deosebirile fundamentale care exista intre activitatea oficiilor diplomatice si a celor consulare?
3. Desemnarea sefilor oficiilor consulare.
RASPUNSURI SI COMENTARII
1. Potrivit art. 3 din Conventia privind relatiile diplomatice, principalele functii ale acestora sunt:
o dezvoltarea relatiilor prietenesti intre statul trimitator si statul de resedinta si a raporturilor de referinta, culturale si stiintifice intre ele;
o reprezentarea statului sau pe langa statul de resedinta;
o protectia intereselor statului sau si ale cetatenilor acestuia;
o ducerea de tratative cu statul de resedinta;
o informarea prin mijloace legale despre situatia si evenimentele din statul de resedinta si informarea guvernului sau.
Ele pot indeplini si functii consulare in anumite conditii
2. Deosebirile fundamentale care exista intre activitatea oficiilor diplomatice si a celor consulare constau in aceea ca:
in timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principala, promovarea intereselor statului acreditant si a institutiilor sale in tarile in care sunt acreditate, oficiile consulare reprezinta acea parte a serviciului exterior al unei tari care se ocupa, pe langa aceste aspecte, si de protejarea si reprezentarea intereselor cetatenilor din tara respectiva in strainatate.
in materie de drept diplomatic, regulile fundamentale care reglementeaza activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept international , in timp ce in cazul dreptului consular, o parte importanta a normelor aplicabile sunt reglementari de natura interna ale statelor care sunt implicate in deschiderea oficiilor consulare, atat statul trimitator cat si statul primitor.
3. Modalitatile prin care sunt numiti sefii oficiilor consulare, sunt fixate prin legi si regulamente care tin atat de statul trimitator, cat si de cele ale statului primitor.
Seful unui oficiu consular, in momentul in care este numit, primeste un document din partea celui care l-a numit (seful statului sau ministrul de externe) sub forma unei scrisori sau a unui act similar care atesta calitatea in care a fost trimis. Acest document, denumit patenta consulara este trimis pe cale diplomatica sau pe orice alta cale corespunzatoare, guvernului din statul pe teritoriul caruia seful postului consular urmeaza sa-si exercite functiunile si daca statul de resedinta il accepta, el poate sa-si ia in primire postul respectiv.
Exequaturul este o autorizatie speciala pe care statul de resedinta o acorda sefului oficiului consular si prin care certifica dreptul acestuia de a-si exercita functiile sale.
Statul de resedinta care refuza sa elibereze un exequatur nu este obligat sa comunice statului trimitator care sunt motivele refuzului sau. Se considera ca exequaturul este un act discretionar pe care orice stat de resedinta are dreptul sa-l adopte sau nu, si care nu trebuie motivat in nici un fel de catre functionarii sai.
Din momentul in care seful unui post consular este
acceptat, statul pe teritoriul caruia isi desfasoara
el activitatea are obligatia sa informeze imediat
autoritatile competente din circumscriptia sa consulara
si, de asemenea, potrivit prevederilor articolului 14 din Conventia
de
- CAPITOLULV-
POPULATIA IN DREPTUL INTERNATIONAL
Cuprins
Obiectiv general
Obiective operationale
Sinteza
Bibliografie selectiva
Tema de reflectie
Teste
Raspunsuri si comentarii la teste
CUPRINS:
CETATENIA
REGIMUL JURIDIC AL STRAINILOR. EXTRADAREA SI EXPULZAREA
Obiectiv general: Cunoasterea regulilor care guverneaza comunitatea internationala, raporturile interstatale si a rolului pe care il joaca statele in viata internationala.
Obiective operationale: Insusirea unor elemente de baza privind specificul dreptului international public, izvoarele si destinatarii sai.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1179
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
