Subiectul infractiunii

SUBIECTUL INFRACTIUNII

Notiunea de subiect al infractiunii.

Infractiunea este o fapta a omului. Numai fapta omunlui poate fi considerata infractiune. Nici o alta activitate, oricat ar fi de daunatoare, daca nu provine de al om nu poate fi proclamata infractiune. Persoana care savarseste sau participa la savarsirea unei infractiuni este subiectul infractiunii - infractor.

Rezulta din aceasta definitie ca subiectul infractiunii este persoana care:

a savarsit in mod direct o infractiune ( subiectul infractiunii se defineste in raport cu infractiunea si nu trebuie confundat cu subiectul raspunderii penale, desi intre acestia exista o stransa legatura)

a savarsit in mod indirect o infractiune (persoana care a participat la savarsirea ei, a contribuit sau cooperat la savarsirea infractiunii)

Este subiect al infractiunii atat acela care savarseste o infractiune consumata cat si acela care savarseste o infractiune incetata (tentativa, ori acte pregatitoare incriminate, fiindca notiunea de infractiune este luata in sens larg.

Subiectul infractiunii nu este propriu zis un element al infractiunii, fiindca subiectul este acela care savarseste fapta, care realizeaza fapta si care, la randul ei, produce urmari socialmente periculoase. Cu toate acestea, exista o stransa legatura intre persoana infractorului si infractiune, intre subiectul infractiunii si infractiune, incat acestea sunt nedespartite. Mai mult decat atat fapta imprumuta ceva de la faptuitor, incat acestea nu pot sa nu fie luate in seama atunci cand se apreciaza fapta si periculozitatea ei sociala. De exemplu, fapta savarsita de de un minor de 15 ani are o anumita infatisare si o anumita periculozitate sociala fata de fapta savarsita de un major, eventual si recidivist. Pentru o buna cunoastere si apreciere a gradului de pericol social al unei fapte trebuie sa se tina seama si de subiectul infreactiunii.

1. Conditiile subiectului general activ al infractiunii

Pentru ca o persoana fizica sa poata fi subiect al infractiunii se cer indeplinite o serie de conditii. Necesitatea lor rezulta chiar din definitia infractiunii, unde se prevede ca infractiunea este fapta omului, "savarsita cu vinovatie". Conditia existentei vinovatiei poate fi indeplinita numai de aceia care indeplinesc anumite conditii, cum sunt: varsta , responsabilitatea, libertatea de hotarare si de actiune. Persoana care nu intruneste aceste conditii nu este subiect al infractiunii, iar fapta savarsita de o persoana care nu intruneste aceste conditii nu este infractiune, adica nu este un fapt juridic, nu este un fapr generator de efecte juridice, de raspundere penala.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea fi subiect general activ al infractiunii.

Varsta necesara.

Pentru a raspunde penal persoana trebuie sa fi implinit varsta de 14 ani. Pana la aceasta varsta nu exista raspundere penala, fiind considerat ca persoana nu a ajuns la acel grad ce dezvoltarea fizica si psihica si nu are nici suficienta experienta sociala care sa-i permita intelegerea caracterului periculos al urmarilor actiunii sa inactiunii sale in sensul legii penale, deci nu are discernamant. Prezumtia inexistentei discernamantului, a responsabilitatii din punct de vedere penal este absoluta fiind ca in nici o imprejurare nu se va putea dovedi contrariul, existenta acestuia.

Intre varsta de 14 ani impliniti si 16 ani neimpliniti raspunderea penala este conditionata de existenta discernamantului, care se prezuma ca nu exista, prezumtie insa relativa. Ca atare, pentru a avea loc raspunderea penala, acesta trebuie dovedit pentru fiecare caz in parte. Cand se constata inseamna ca minorul are discernamant-responsabilitate, insa, in raport cu acela al majorilor nu este deplin, datorita insuficientei sale dezvoltari fizice si psihice, aflata inca in curs, precum si experientei sociale reduse. Drept urmare raspunderea penala a minorilor este mai putin severa decat a majorilor.

Fata de minorul care raspunde penal, cu ocazia alegerii sanctiunii care sa-i fie aplicata, organele judiciare au obligatia sa dispuna efectuarea unei anchete sociale. Aceasta consta in strangerea de date cu privire la purtarea pe care minorul a avut-o in mod obisnuit pana la comiterea infractiunii si dupa aceea, la starea fizica si mintala a acesteia, la antecedentele sale penale, la conditiile in care a crescut si trait, la modul in care an care parintii, tutorele sau persoana in ingrijirea careia se afla isi indeplinesc indatoririle fata de acesta si, in general, cu privire la orice elemente care pot servi la cunoasterea personalitatii acestuia. Ancheta sociala se efectueaza de catre persoane desemnate de autoritatea tutelara a primariilor in a carei raza teritoriala domiciliaza minorul. Pentru minorii intre 14-16- ani se efectueaza si o expertiza psihiatrica avand in vedere ca ei sunt prezumati ca nu au discernamant.

Responsabilitatea.

Numai omul - persoana fizica - poate comite infractiuni. Pentru a raspunde de savarsirea unei infractiuni, faptuitorul trebuie sa fie normal din punct de vedre psihic, adica sa nu sufere boli care sa-i altereze capacitatea de a intelege ceea ce se petrece in jurul sau si de a-si dirija in mod liber vointa. Persoanele care sufera de boli mintale sau actioneaza sub influenta drogurilor ori a somnului, ori a hipnozei si deci in neputinta de a intelege faptele comise nu raspund pentru infractiune.

Discernamantul - responsabilitatea, care nu este definit in lege, consta in capacitatea biopsihica a persoanei, din punct de vedere penal, de a actiona in cunostinta de cauza, in sensul ca isi da seama de actiunea sau inactiunea sa si de urmarile ei periculoase si ca poate fi stapana pe vointa in raport cu actiunea sau inactiunea concreta. Este vorba de starea opusa iresponsabilitatii.

Tinand seama ca discernamantul este, in general, o insusire a persoanelor care au implinit varsta de 16 ani, legea penala il prezuma de la aceasta data, insa pana la 16 ani neimpliniti trebuie dovedit. Prezumtia este relativa, fiindca se poate stabili contrariul, inexistenta responsabilitatii. S-a sustinut insa ca prezumtia este absoluta, ceea ce nu este exact, deoarece ar insemna ca minorul intre 16 ani impliniti si 18 ani nu ar putea fi iresponsabil, pe cand majorul se poate afla in aceasta stare.

Liberatea de hotarare si actiune.

Aceasta este a trei conditie necesara subiectului infractiunii. Libertatea de a hotara inseamna posibilitatea de a delibera si hotara liber, dupa vointa sa, neconstrans dinafara. In cazul in care o persoana hotaraste liber, din vointa proprei, inseamna ca este vorba de o hotarare proprie, de o hotarare care ai apattine. Dimpotriva, cel care hotaraste sa faptuiasca ceva ca urmare a unei constrangeri - ca uemare a unor amenintari cu un pericol contra vietii, libertatii ori sanatatii proprii- acela nu hotaraste liber si in caest caz nu mai putem vorbi de o hotarare proprie, libera, ci de hotararea altuia.

Liberatea de a actiona inseamna posibilitatea de a actiona potrivit vointei proprii, neconstrans dinafara. In cazul in care o persoana actioneaza liber, inseamna ca este vorba de o actiune libera, de o actiune care ii apartine. Dimpotriva, in cazul in care cineva actioneaza ca urmare a unei constrangeri fizice, atunci nu mai putem vorbi de o actiune libera, proprie, de o actiune care ii apartine. Asadar, pentru ca o persoana sa poata fi subiect al infractiunii , se cere ca fapta sa fie hotarata in mod liber si sa fie executata in mod liber, sa fie, expresia hotararii proprii si a vointei proprii.

3 Felurile subiectior infractiunii - infractorilor

In functie de criteriile avute in vedere la stabilirea infractorului, acestia sunt impartiti in mai multe categorii:

a) Autor si participant.

Dupa masura si felul participarii la infractiune se face distinctia intre autor si participant. Astfel, cand un subiect al infractiunii savarseste in mod direct si nemijlocit o infractiune, el devine autor al infractiunii. Dinpotriva, atunci cand un subiect al infractiunii nu savarseste in mod direct si nemijlocit infractiunea , ci savarseste in mod indirect, indemnand sau ajutand la savarsirea ei- instigator sau complice- el este numai participan la infractiune.

b) Infractor major si infractor minor.

Varsta este o cerinta importanta in stabilirea subiectului infractiunii. Din acest punct de vedere se face distinctia intre subiectii majori si subiectii minori , distinctie ce este concretizata in dispozitiile legii penale[1] si care atrage dupa sine si gradul de pericol social al infractiunii.

c) Infractor primar si infractor recidivist.

Infractorul primar este acel infractor care este la prima infractiune, iar cel recidivis este acela care a savarsit una sau mai multe infractiunii, dupa ce inainte a mai savarsit infractiuni pentru care a fost condamnat. Distinctia este importanta, in primul rand, in ceea ce priveste gradul de pericol social pe care il reprezinta infractorul recidivist caruia ii revine un grad mai mare de raspundere penala.

Subiectul activ special al infractiunii

Majoritatea infractiunilor in forma lor de baza pot fi comise de orice persoana care intruneste conditiile prevazute de lege. Insa uneori, pentru realizarea infractiunii in aceasta forma, subiectul trebuie sa indeplineasca pe langa aceste conditii si altele prevazute expres in norma de incriminare. Acestea pot fi legate de profesie-militar, functionar, medic, organ judiciar - , de cetatenie - cetatean roman sau strain -, de calitate si loc - apatrid care domiciliaza la noi in tara.

Deoarece se pretinde ca persoana infractorului sa aiba o anumita calitate pentru a putea savarsi infractiunile respective ca autor sau coautor, el este considerat subiect activ special in raport cu subiectul activ general. Calitatea de subiect activ special atrage, uneori, realizarea continutului agravat - calificat - al infractiunii de baza.