CARACTERISTICILE MEDIULUI COMUNICATIONAL

Motto: "Nimeni nu crede stirea oficiala,

dar toata lumea crede zvonurile."

Ted Turner

CARACTERISTICILE MEDIULUI COMUNICATIONAL

Cooperarea economica, sociala, politica, institutionala si profesionala eficienta constituie o conditie esentiala pentru comunicare: sa fie buna si corecta.

Cauzele interesului crescut pentru studiul comunicarii, al bunei si corectei comunicari, sunt multiple si tin in buna parte de natura sociala a omului, dar si de starea economiei vremurilor in care traim. Abordarea problemelor legate de comunicare intereseaza toate ramurile stiintei, dar buna si corecta comunicare se aplica numai oamenilor traind in comunitate, care au un capital moral sau care sunt in cautarea unui capital moral.

Daca pornim de la schema generala de desfasurare a procesului de comunicare, atunci componentele esentiale ale acestuia sunt: emitatorii, mesajul, receptorii (publicul tinta), canalul de comunicare, mijlocul de comunicare, efectele comunicarii, factorii perturbatori sau zgomotul si feed-back-ul, putem sa punem in evidenta regulile si normele tehnice ale comunicarii (vezi Fig. 3.1).

Fig. 3.1

Emitatorii reprezinta ansamblul elementelor care actioneaza in vederea indeplinirii unor obiective comune, stabilite prin misiune si strategie. Intre unele componentele se creaza relatii de dependenta si de ierarhie. Fiecare gen de emitator genereaza un tip de cultura organizationala - norme, valori si exigente - care determina comportamentele indivizilor si grupurilor specializate, in vederea asigurarii obiectivelor propuse. De cele mai multe ori diferitele tipuri de emitenti sunt sursa comunicarii prin intermediul persoanelor care le reprezinta, prin mesajele transmise presei, prin publicatii proprii sau prin alte metode de comunicare.

Mesajul se constituie din ansamblul de informatii, stiri sau opinii, formulate de obicei conform unui set de reguli specifice fiecarui canal de comunicare si fiecarui tip de public. El se transmite unui public-tinta in vederea atingerii unor obiective bine determinate. Publicul comunicarii este format din indivizii, organizatiile guvernamentale sau neguvernamentale, firmele private, actorii sociali dispersati in spatiu, caracterizati de interesul momentan fata de un subiect si care nu au o structura organizata. Actiunea publicului vizeaza adesea impunerea opiniilor proprii si determinarea unei schimbari sociale.

Sa reflectam asupra diverselor forme sub care poate sa apara un mesaj:

v     Stirea

Stire - veste, informatie, noutate (ce este utila/interesanta pentru altii)

Stirea de presa

STIREA DE PRESA (definitii):

a)      Lucrul pe care il aflu azi si pe care ieri nu il stiam.

b)      Faptul care ii face pe oameni sa stea de vorba intre ei.

c)      Este ceea ce cred jurnalistii ca este o stire (Exemplu: Un caine muscat de un om VS Un om a muscat un caine).

d)      Este o marfa perisabila. Nimeni nu este interesat de stirea de ieri.

e)      "Trenurile incep sa existe atunci cand unul din ele deraiaza."

f)        O prima avizare a unui lucru intamplat recent.

g)      Transmiterea, pur si simplu, nu a unui fapt de actualitate, ci a unui eveniment, adica a unui fapt socialmente semnificativ a carui cunoastere este necesara pentru derularea ei zilnica.

h)      Cea mai buna stire este aceea care ii intereseaza pe cei mai multi oameni.

i)        Stirea se refera la tot ceea ce priveste bunastarea publica, la tot ce intereseaza sau instruieste un individ in relatiile, activitatile, opiniile, calitatile sau comportamentele sale.

j)        In viziunea lui Joseph Pullitzer (publicist de origine maghiara: 1874-1911, contributie decisiva in cristalizarea principiilor jurnalismului de informare si a atitudinii etice a jurnalismului; din 1917 - Premiul Pullitzer in jurnalism, literatura si arte, oferit de Facultatea de Jurnalism din Columbia), stirea trebuie sa fie originala, distinctiva, papitanta, unica, curioasa, ciudata, cu umor, apta sa faca sa se vorbeasca despre ea.

v     Informatia - comunicare, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie, totalitate materialului de informare si documentare despre o persoana sau despre un lucru, fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri - text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, etc.

v     Zvonul - stire, veste care circula din om in om; informatie neintemeiata, uneori tendentioasa si care nu a fost verificata, dar care pare extrem de credibila;

Unele zvonuri au chiar mult haz!

De pilda, in Polonia, in preajma aderarii la Uniunea Europeana, circula zvonul ca pescarii vor fi obligati sa-si prinda parul in plasa, pentru ca altfel exista riscul sa le cada vreun fir de par in apa si sa strice echilibrul ecologic.

Altele sunt generatoare de spaime si panica!

In Romania, dupa inundatiile catastrofale din acest an, printre cei napastuiti circula zvonul ca va urma un ciclon extrem de puternic.

v     Mesajul - o informatie care este fi dirijata intentionat catre o tinta. El raspunde la intrebarile: Cine? Ce? Cand? Unde? Cum? De ce? In structura sa, mesajul are doua componente: continutul si forma. Continutul: situatii, evenimente, persoane, obiecte, etc. Forma: monolog, prezentare, raport, scrisoare, e-mail, etc.

Canalul de comunicare poate fi pe de-o parte, modalitatea prin care mesajul ajunge de la emitatori catre receptor, denumit generic - public tinta, iar pe de alta parte, poate fi mijlocul fizic prin care este transmis semnalul, care poate influenta calitatea comunicarii. Cele mai cunoscute canale de comunicare sunt undele de lumina, undele sonore, undele radio, cablurile telefonice, sistemul nervos, etc

Canalul de comunicare difera in functie de tipul, scopul si tehnologiile comunicarii. In comunicarea de orice tip, de la comunicarea interpersonala la cea de masa, canalul poate fi presa scrisa, radioul, televiziunea, internetul, modalitati neconventionale (obiecte promotionale, baloane, autocolante, etc.), contactul direct (individual sau de grup) - vezi Fig. 3.2.

Fig. 3.2

Mijlocele de comunicare

Mijloacele de comunicare sunt reprezentate de mijloacele tehnice sau fizice de convertire a mesajului intr-un semnal capabil sa fie transmis printr-un canal. Modul de folosirea a mijloacelor de comunicare poate sa creasca sau sa diminueze randamentul comunicarii. Mijloacele de comunicare sunt: vocea, dar si tehnologia transmisiilor audio-vizuale.

Exista mai multe categorii de mijloace de comunicare

a) prezentationale: vocea, fata, corpul;

b) reprezentationale: carti, scrieri, fotografii, picturi, etc.;

c) mecanice: telefonul, radioul, teletextul, internetul, etc. - vezi Fig.3.3

Fig 3.3

Efectele comunicarii constau in actiuni, atitudini, comportamente, mentalitati care apar in randul publicului ca urmare a transmiterii unui mesaj de catre o sursa. De regula, efectele sunt de lunga durata si sunt partial masurabile, dar sunt cele care intereseaza deontologia.

Informatiile, ideile sau opiniile care intervin in procesul de transmitere a mesajului si influenteaza receptarea acestuia reprezinta zgomotul[4]. Zgomotul sau factorii perturbatori rezulta si din anumite limite tehnologice determinate de alegerea canalului de comunicare, dar si din capacitatea comunicationala a celor implicati.

Forma de raspuns a publicului transmisa sursei ca urmare a receptarii mesajelor acesteia constituie feed-back-ul. Obtinerea feed-back-ului este esentiala in procesul comunicarii, deoarece da masura gradului de receptare si intelegere a mesajului de catre public si ofera posibilitatea corectarii in timp util, atunci cand este cazul.

Modelul clasic al comunicarii

Realizarea comunicarii se rezuma de cele mai multe ori la triada: emitent, media, public (vezi Fig. 3.4).

Fig. 3.4

In comunicare, mass-media apare ca o categorie speciala de public. Presa se comporta ca un "amplificator", "multiplicator" (nu lipsit de unele riscuri, in special de distorsionare a mesajului) al informatiei transmise de emitatori.

Strategiile de comunicare si initiativele de comunicare nu se adreseaza numai presei, ci si altor grupuri de public a caror influenta determina actiunile comunicatorului (angajati, actionari, indivizi sau organizatii care se afla in vecinatatea emitentului, furnizori de produse si servicii, clienti, donatori, sponsori, parteneri, etc.).

Imbunatatirea proceselor de relatii cu publicul-tinta si de informare are de obicei la origine ceva mai mult decat o simpla grija de adaptare (de pilda, asimilarea acquis-ului comunitar sau a regulilor guvernantei europene). Rationalizarea procedurilor, eliminarea birocratiei excesive, regandirea calculului in termeni de costuri si avantaje sunt probleme cruciale, dar tin de schimbari importante ale conceptiei despre comunicare.

In modelul clasic al comunicarii interactive, schimburile de mesaje se desfasoara ciclic, rolurile emitatorului si receptorului se pot schimba intre ele: emitatorul (sau sursa) difuzeaza mesajul catre un receptor care prin feed-back devine la randul sau emitator (sau noua sursa) retrimitand un mesaj prelucrat emitatorului initial, asimilat in acest mod cu noul receptor, dupa cum se observa in Fig. 3.5.

Fig. 3.5

Asa cum spuneam anterior, procesul comunicarii este mult mai complex, pentru ca in afara regulilor tehnice de comunicare sunt si reguli de conduita (sau reguli morale) asociate fiecarui segment al actiunii umane, in general, al celei profesionale, in special. Regulile de conduita in comunicarea profesionala presupun, inainte de toate stabilirea climatului corespunzator bunei si corectei comunicari.

In principiu, scopurile nobile invocate de practicantii unor profesii sau ocupatii se cer asigurate prin mijloace morale, miza vizibila fiind reputatia profesionala, iar interesul ascuns fiind pastrarea sau cresterea numarului utilizatorilor bunului sau serviciului pus pe piata. In mod firesc, apare intrebarea: "Cum comunicam pentru a ne asigura ca miza si interesul nu sunt adverse ?"

In primul rand, stabilim retele de comunicare corespunzatoare atat formale, cat si informale; "desenarea" retelelor formale depinde de specificul domeniului de activitate si de tipul de cultura comunicationala promovat.

In al doilea rand, alegem canalele de comunicare convenabile fiecarei situatii comunicationale sau un mixt al canalelor avute la dispozitie. Fiecare dintre canalele de comunicare are avantaje si dezavantaje in atingerea scopului comunicatorilor; de pilda, uneori canalele informale se dovedesc mai eficiente decat cele formale, dar acest fapt nu presupune renuntarea la ele.

Totusi, din perspectiva deontologica, canalele informale sunt mai aproape de cunoasterea oamenilor, a valorilor lor morale, de ceea ce inseamna reguli morale de conduita. In Fig. 3.6 "Cum comunicam ?" este evidentiata atat o relevanta tehnica, cat si o relevanta deontologica, implicand conduite de comportament compatibile unei comunicari eficiente, dar si corecte.

Fig. 3.6

In fond, comunicarea se inscrie in succesiunea intrebarilor: Cine? Ce? Cum? Cui? Unde? Cand?, asociate procesului - vezi Fig. 3.7.

Fig. 3.7

Complexitatea relatiilor dintre oameni, dar si ingeniozitatea fiintei umane au generat o multitudine de forme ale comunicarii. Toate acestea presupun, in primul rand, raportarea la semnificatii si intelesuri, adica la cunoasterea conceptelor de baza ale comunicarii cu influenta directa asupra calitatii procesului de comunicare, asupra eficientei comunicarii si asupra conduitelor comunicatorilor.

2. Semnale si semne (cu aplicatie la domeniul economic)

Economia in ansamblul sau - agentii economici, organizatiile economice si institutiile - emit si capteaza diverse semnale (stiri, informatii, avertismente, zvonuri, etc.) evidente, venind din realitatea economica, sau culese de institutii specializate (de consultanta, de studiu a conjuncturii, de statistica de sondare a opiniei publice, de presa scrisa sau audio-video, s. a.) care pot sa influenteze performantele activitatii economice intr-un orizont de timp previzibil (vezi Fig. 3.8).

Fig. 3.8

Producatorii, consumatorii, economisitorii, finantatorii, creditorii, debitorii, etc. sunt in permanenta atenti la semnalele care vin din mediul economic, mai precis dinspre piata si dinspre institutii. Ignorarea semnalelor, chiar daca in aparenta sunt nesemnificative, poate modifica decisiv rezultatele finale ale agentului economic sau chiar ale economiei in ansamblul sau. Astfel, daca preturile la factori se modifica sau daca pretul unei tranzactii creste, producatorii ar putea sa-si modifice functia de productie. In esenta, producatorii isi concentreza eforturile in directia intelegerii corecte a semnalului captat, dar si spre anticiparea consecintelor generate de acesta. In acelasi timp, eventualele nemultumiri ale consumatorilor sunt semnale care arata ca s-ar putea pierde o cota importanta de piata sau chiar toata piata. Desigur, producatorii sunt interesati de orice semnal care are legatura cu activitatea lor (de la preturile de piata pana la legislatia economica) - vezi Fig. 3.9.

Fig. 3.9

Preturi, impozite, taxe, dobanzi, constrangeri sau relaxari ale legislatiei economice, dar si deciziile autoritatilor sunt surse posibile de semnale pentru toti indivizii, dar in primul rand pentru producatori, investitori, exportatori, importatori, brokeri, bancheri, etc - vezi Fig. 3.10.

Fig 3.10

In mod firesc, consumatorii sunt cei care capteaza semnalele venite dinspre producatori, insa ei sunt si principalii emitenti de semnale pentru acestia. In fond, ei sunt in buna masura piata. Cu cat scade ignoranta consumatorilor in materie de pret, cu atat semnalele emise de ei sunt mai interesante pentru producatori. Mai mult, consumatorii sunt in permanenta cautare de rente (de chilipiruri), adica sunt decisi sa realizeze surplusul consumatorului sau renta consumatorului, ceea ce inseamna ca posibilitatea lor de a-si alege o structura convenabila a cheltuielilor de consum se bazeaza pe semnalele oferite de marimea preturilor si de cresterea veniturilor.

Semnalele emise si captate de producatori si consumatori combina limbajul scris si vizualizarea: toate produsele au preturi afisate, dupa cum au si avertizarile legate de consum, asigurand in felul acesta conditia esentiala a pietei libere - accesul la informatie.

Unele piete (precum bursa de valori) au forme de organizare si functionare specifice, unde semnalele sunt cruciale. Daca, de pilda, unele active incep sa piarda sistematic din valoare este un semnal pentru detinatori ca poate ar fi bine sa scape de ele. Unele burse au avertizare sonora de deschidere si de inchidere, alte burse combina traditia cu modernitatea in emiterea si captarea de semnale folosind limbaje conventionale ad-hoc.

Captarea semnalelor si raportarea lor la experiente anterioare sau la constructii teoretice anterioare le da valoarea de semn.

Semnul, in mediul economic, reprezinta nota specifica, trasatura distinctiva dupa care se recunoaste o economie, o actiune economica, un fapt economic, o piata, un mijloc de schimb, o marca de fabricatie, un produs sau un agent economic. Dintre cele mai cunoscute semne dintr-o economie sunt semnele monetare. Moneda este recunoscuta din lumea bunurilor prin specificitatea sa intruchipata in functiile pe care le are in economie. Daca, de exemplu, puterea de cumparare a banilor scade dramatic, acesta este un semn al unor mari slabiciuni ale economiei, ale unor crize puternice si prelungite, care pot induce neincredere in mediul de afaceri si instabilitatea sociala. In acelasi mod, raportand semnalele de pe o piata la teoria concurentei, se poate preciza tipul de piata in functie de unul dintre criteriile cunoscute. 

Pentru a fi interpretat semnalul trebuie identificat si selectat din interferenta cu alte semnale, deci el trebuie sa aiba un anumit prag de intensitate, iar instrumentele de descifrare si interpretare trebuie sa aiba o fiabilitate suficienta care sa-i ofere un grad oarecare de perceptie.

Codurile = ansambluri de semnale perceptibile care permit avertizarea celuilalt in legatura cu fapte pe care nu le poate percepe direct.

Ca exemple putem mentiona: codul rutier, limba, codul MORSE, codul luminos, codul cu fanioane, codul Braille, etc.

Limbajul = un corp de semne care au o semnificatie comuna pentru participantii la comunicare. Cu ajutorul acestora emitatorul isi poate transpune gandurile in mesaj. Pentru a avea loc comunicarea, esentialul este ca participantii la proces sa cunoasca semnificatia semnelor.