Caracteristici ale crizei si conflictului. Caracteristicile comune tuturor crizelor, permitand diagnosticarea lor:

Caracteristici ale crizei si conflictului. Caracteristicile comune tuturor crizelor, permitand diagnosticarea lor:

Dimensiunea subiectiva asociata cu sentimentul de amenintare, cu angoasa degradarii si dezbinarii in fata inlantuirii de rupturi, a violentei energiilor eliberate, a incoerentei generalizate, distructiva pentru solidaritati si entitati, odata cu sentimentul de stapanire a evenimentului, actorii sociali isi pierd dominatia asupra actelor si sunt tintuti in imediat, expropriati de propriul lor viitor. Atunci cand criza ramane in mod repetat latenta inseamna ca greutatea amenintarii este suficient de putemica pentru a mentine supapele inchise; ea se prezinta ca o experienta bulversanta care ii atinge pe actori.

Ruperea unitatilor si dinamicilor in care se recunosc si functioneaza actorii sociali, ruptura inlantuirilor obisniute si a reprezentarilor conceptuale. Este vorba mai intai de o ruptura structurala, a sistemelor de reprezentari si, de aici, a unitatilor sociale (unitatile sunt fracturate, se dizolva sau explodeaza), de o ruptura a echilibrelor care asigurau coexistenta diferitelor unitati si schimbarile lor functionale, in fine, o ruptura de sens: pierdere a coerentei; modurile de simbolizare pe care le oferea organizatia devin inoperante. Idealurile, valorile, contractele si proiectele nu mai suscita adeziunea, antrenand atitudini de retragere si repliere.

Infruntarea fortelor antagoniste fara mediere. Contradictiile reprimate de fictiunea unitara ies din nou la suprafata. Energiile sunt cu atat mai putemice cu cat fuseser multa vreme necunoscute. Securitatea negocierii nemaifiind asigurata, violenta triumfa in dezechilibrul si instabilitatea fotelor eliberate.

Incremenirea imaginara. - Criza se manifesta ca o paralizie a imaginarului. Indivizii si colectivele lovite de sentimentul de iminenta a unei rupturi se fixeaza intr-un imediat din care nu se mai pot desface. Singura evidenta emotionala a crizei ocupa spatiul - timp, nemailasand loc reflectiei integrative sau pozitive. Orice proiect este imposibil sau abandonat ca irealizabil, realitatea incoerenta parand de neocolit de orice parte ne-am situa.

Nehotirarea - Subiectul social colectiv sau individual se simte dezorientat si lipsit de resurse, el intra in criza din incapacitate de a se hotari si de a stapani ceea ce se pune ca problema insolubila, ca un impas. Impresia dominanta este ca orice alegere este disperata, comporta un risc de dezintegrare. Criza inchide un paradox si poate avea efecte uluitoare.

Propagarea si tendinta de generalizare catre alte unitati sociale sau categorii profesionale - Criza pleaca de la un punct care poate parea mai intai nu prea important, dar atinge din aproape in aproape intreg sistemul, absorband toate energiile, multiplicand disfunctiile. O contradictie cheama o alta, ele avand tendinta de a se propaga la ansamblul organizatiei sau societatii.

Spre deosebire de criza si comparand termen cu termen, conflictul se caracterizeaza prin:

Persistenta unei unitati sociale dorite, acceptate sau recunoscute. Acest consens minim constituie punctul de plecare de la care poate fi luata in calcul o continuare a actiunii angajate. Se dezvolta astfel proiecte colective, strategii, aliante, precum si opoztii si conflicte recunoscute.

Tipul problemei - Anurnite tipuri de probleme conduc mai putin decat altele la rezolvari constructive ale conflictului; ele induc participantilor sa defineasca conflictul ca pe un conflict cu suma - zero sau o victorie - infrangere. Problerne ca "putere sau control asupra celuilalt", a avea "un statut rnai inalt decat celalalt", "victorie sau infrangere", "posesia exclusiva a ceva care nu are inlocuitor sau o posibila compensatie" pot conduce la o definire victorie - infrangere asupra conflictului.

Dimensiunea - Una dintre caracteristicile conflictelor distructive este ca ele tind sa ia amploare sau sa escaladeze. Situatia inversa este de asemenea adevarata: conflictele mici sunt mai usor de rezolvat in mod constructiv decat cele rnari. Conflictul poate fi largit daca este tratat ca un conflict intre unitati mari, rnai degraba decat mici (spre exemplu un conflict rasial, in loc de un conflict intre doi indivizi apartinand unor rase diferite), ca un conflict asupra unei probleme mari si importante decat asupra uneia mici, ca un conflict asupra unui principiu, mai degraba decat asupra aplicarii acelui principiu, ca un conflict a carei solutie stabileste precedente procedurale reale mari, mai degraba decat mici. Ar putea fi mentionati multi alti factori determinanti ai marimii conflictului.

Controlul problemei - In literatura de specialitate care se ocupa de managernentul conflictului s-a pus relativ putin accent pe ceea ce Fisher (1964) denumeste controlul problemei. Capacitatea de a controla importanta a ceea ce este perceput ca fiind litigiul intr-un conflict poate impiedica conflictul sa ia un curs distructiv. Multe conflicte pot fi definite intr-o maniera care mareste sau minimalizeaza dimensiunea problemelor disputate. In general, conflictele "aici - acum - acesta", care sunt localizate in termenii actiunilor specifice, delimitate si consecintele acestora, sunt mult mai usor de rezolvat constructiv decat conflictele care sunt definite in termeni de principii, elemente precedente sau drepturi, unde problemele transced timpul si spatiul si sunt generalizate dincolo de actiunea specifica asupra personalitatilor, raselor, sau a altor categorii sau grupuri sociale.

Recunoasterea unui obiect comun: confruntarea fortelor antagoniste nedistructive se exercita asupra unor obiecte terte care fac oficiul de mediator: finalitati, obiective, organizatie, actiune colectiva, profituri.

Existenta unui dispozitiv de negociere, a unor regului a jocului si a unei legi, instante mediatoare si reglatoare ale legaturii sociale. Ceea ce se dezvaluie deficitar in criza confirmata este tocmai elementul pe care se bazeaza un conflict negociabil, adica referinta la o institutie ca terta persoana si ca fundatie.

Rigiditatea problemei - Perceperea inexistentei unor alternative sau substitute satisfacatoare pentru realizarea intereselor aflate in joc in cadrul conflictului determina rigiditatea problernei. Uneori, limitarile motivationale si intelectuale pot face ca partile sa perceapa problemele intr-un mod mai rigid decat dicteaza realitatea, astfel incat ele ingheata pe pozitii. Conflictul poate antrena atat o adaptare cat si o rigidizare a grupului social sau dupa caz a societatii (organizatiei).

Diferenta de natura sau de registru intre criza si conflict este de ordin institutional si se refera la statutul recunoscut sau refuzat celuilalt. In criza acesta este invalidat, trebuie eliminat; el este considerat nereprezentativ, nici macar pentru sine insusi ("Nu cu tine ar trebui sa discut."). In conflict, dimpotriva, celalalt este un adversar efectiv sau potential, fara indoiala, dar si un partener, de vreme ce persista dorinta de a avea de-a face cu el.