Clasificarea stocurilor

Clasificarea stocurilor

Constituirea de stocuri trebuie sa asigure ritmic procesul economic specific, de productie sau desfacere, evitand ruptura intre aprovizionare-desfacere. Constituirea unor stocuri insemnate la nivelul agentilor economici poate avea influente diverse: pozitive, in cazul unei evolutii nefavorabile a pretului materiilor prime sau al obtinerii unor conditii mai favorabile din partea furnizorilor pentru avansarea unor comenzi mari etc., si negative, in conjuncturi economice in care preturile materiilor prime scad, modificarea tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime, aparitia unor inlocuitori calitativi, pierderi din degradari fizice sau morale etc.

In general, la nivelul unui agent economic se constituie trei categorii de stocuri:

a)   stocuri de resurse materiale;

b)      stocuri de productie neterminata;

c)       stocuri de distributie (de produse finite),

a) stocuri de resurse materiale

Pentru desfasurarea normala a activitatii specifice, orice intreprindere isi constituie diferite categorii de stocuri in functie de conditiile de aprovizionare, de natura resurseior materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de organizarea structurala a subunitatilor de consum si dispersia teritoriala a acestora, de strategia si politica adoptate in formarea stocurilor in raport cu factorii care le conditioneaza.

La nivelul acestor unitati se prevede constituirea in mod obisnuit a stocuiui curent si cu titlu de exceptie a stocuiui de siguranta, de conditionare, de transport intern si de iarna. Aceste stocuri indeplinesc aceeasi functie dar pentru conditii diferite.

Formarea de stocuri optime, mai ales in faza de aprovizionare reprezinta o preocupare majora pentru managerul oricarei intreprinderi. Imobilizarea unei parti importante din capitalul circulant in stocuri reprezinta o utilizare ineficienta a disponibilitatilor proprii sau imprumutate.

Stabilirea momentului in care este necesara lansarea unei noi comenzi de aprovizionare, precum si a marimii comenzii reprezinta decizii fundamentale in managementul stocurilor.

Determinarea punctului de reaprovizionare (momentul lansarii unei noi comenzi) reprezinta, de fapt, stabilirea marimii stocuiui, la care se impune lansarea unei noi comenzi. Punctul de reaprovizionare indica doar cand anume trebuie lansata comanda, nu marimea comenzii.

In conditii de certitudine, punctul de reaprovizionare se poate determina utilizand urmatoarea relatie:

P = D * T ,

unde

P- reprezinta punctul de reaprovizionare, exprimat in unitati fizice;

D - cererea medie zilnica, exprimata in unitati fizice;

T -  marimea intervalului de reaprovizionare, exprimat in zile.

In conditii de incertitudine, pentru determinarea punctului de reaprovizionare se ia in calcul si un stoc de siguranta ( SS ), relatia fund urmatoarea:

P = D * T + SS

unde P, D si T au aceeasi seninificatie, iar SS este stocul de siguranta exprimat in unitati fizice.

In situatii de incertitudine, gestionarea stocurilor trebuie sa ia in calcul probabilitatea de aparitie a intarzierilor in aprovizionare. Decizia de formare a stocurilor de siguranta va depinde de marimea functiei de cost global ( costul de depozitare plus speranta matematica a costului intarzierii aprovizionarii).

F_eg = C_d + S_m, unde

F_cg - functia costului global;

C_d - cost de depozitare ( stoc de siguranta cost unitar de depozitare); S_m - speranta matematica a costului intarzierii aprovizionarii (numarul unitatilor lipsa ; costul lipsei de materie prima; probabilitatea intarzierii).

b) stocuri de productie neterminata

Productia neterminata este productia al carei proces de fabricatie nu a fost finalizat. Printr-o dimensionare corecta, stocul de productie neterminata asigura desfasurarea ritmica si uniforma a procesului de productie. Supradimensionarea stocurilor de productie neterminata duce la imobilizari de capital circulant, iar subdimensionarea acestora conduce la intreruperea procesului de productie.

In general, pentru productia neterminata se constituie urmatoarele categorii de stocuri:

de ciclu,

circulant,

de siguranta.

c) stocuri de distributie (de produse finite),

Stocurile de produse finite, denumite si stocuri de distributie, reprezinta acumulari de produse realizate de intreprindere pentru asigurarea desfasurarii in conditii optime a activitatii de desfacere si satisfacerea cerintelor clientilor.

In general, existenta si eficienta unei intreprinderi nu este compatibila cu mentinerea unor stocuri mari de produse finite. Dar vanzarea produselor nu este posibila imediat dupa incheierea procesului de fabricatie, desi din punct de vedere tehnologic s-a incheiat procesul de transformare si pot fi utilizate in scopul pentru care au fost create. Insa, pentru a deveni marfa, produsele trebuie supuse unui lant de operatiuni in vederea acceptarii si vanzarii lor pe piata. Astfel, produsele sunt retinute in depozitele de desfacere ale producatorilor sub denumirea de produse finite. Pe timpul stocarii, produsele finite constituie resurse neactive, care in limite irationale conduc la incetinirea vitezei de rotatie a capitalului circulant, la cresterea imobilizarilor si a cheltuielilor de depozitare, la diminuarea eficientei activitatii economico-financiare a intreprinderii producatoare.

In concluzie, apar doua situatii contradictorii: pe de o parte, se impune stationarea temporara a produselor finite pentru efectuarea operatiilor in concordanta cu cerintele consumatorilor, iar pe de alta parte, trecerea cat mai rapida a acestora in consum, in vederea sporirii eficientei utilizari capitalului investit. Rezolvarea acestor situatii presupune practic diminuarea timpului aferent operatiiior la care sunt supuse produsele finite pentru a fi vandute clientilor.

Operatiile efectuate asupra produselor finite in timpul stocarii sunt, in general, urmatoarele: primirea si receptia produselor finite din sectiile de productie; inregistrarea acestora in evidenta; sortarea; asamblarea, efectuarea unor operatii de montaj; conditionarea produselor, asigurarea unor proprietati fizico-chimice cerute de clienti; etichetarea. marcarea; formarea loturilor de livrare; ambalarea pentru protectie si prevenirea deteriorarii pe timpul manipularii si transportului; intocmirea formelor de livrare; incarcarea in mijloacele de transport si expedierea produselor.

Cunoasterea concreta a operatiilor care delermina stationarea produselor in depozitele producatorilor, a timpului necesar efectuarii acestora, permite aplicarea unor masuri care sa duca la reducerea perioadei de stocare, cum ar fi: comasarca unor activitati care se pot efectua in aeeeasi perioada de timp (etichetarea si marcarea concomitent cu formarea loturilor de livrare; mecanizarea, automatizarea si robotizarea operatiilor; simplificarea si automatizarea evidentei tehnico-operative).

Tehnologia de fabricatie, programul de lansare in productie, utilizarea optima a capacitatilor de productie nu permit, totdeauna, realizarea simultana a sortimentelor sau produselor care urmeaza sa fie livrate unui client la un moment dat. Astfel, unele produse sau sortimente vor trebui stocate un timp, pana cand sunt realizate si celelalte, pentru a forma un lot complet, care sa fie livrat catre client.

Exista anumite produse, la care, alaturi de stocurile obisnuite, din care se livreaza in mod curent, se constituie si

stocuri de siguranta - Unitatea producatoare isi poate constitui stocuri de siguranta in vederea acoperirii cererilor de vanzare cand acestea depasesc nivelul previzionat

sezoniere - Stocurile sezoniere sunt determinate de caracterul sezonier al productiei sau consumului si sunt constituite de intreprinderile producatoare pentru servirea clientilor, fie pe intregul an, fie pe perioade mai scurte.

anticipate - De asemenea, pot fi constituite stocuri anticipate de produse finite in scopul satisfacerii cerintelor clientilor pe durata opririi fabricatiei (remont, retehnologizare, schimbarea profilului de fabricatie, asimilarea in fabricate a unor produse noi si renuntarea la altele).

de conjunctura- In functie de natura produsului, de potentialul de productie, de evolutia raportului dintre cerere si oferta si implicit a pretului de vanzare, unitatea producatoare isi poate constitui stocuri de conjunctura pentru a le plasa pe piata in momente favorabile de pret.

Formarea acestor categorii de stocuri este conditionata de strategia pe care o adopta producatorul cu piata. La baza elaborarii unei astfel de strategii trebuie sa stea volumul previzional al vanzarilor pentai satisfacerea cerintelor clientilor si realizarea unui profit maxim, dar este necesara si analiza atenta a urmatoarelor aspecte:

a)     care sunt costurile si riscurile unor stocuri mai mari decat cererea, fata de pierderile de incasari datorate lipsei produselor in stoc;

b)    care sunt costurile legate de modificarea volumului de productie in functie de sezonalitatea cererii, in comparatie cu cele aferente pastrarii in perioadele cu cerere scazuta a unor stocuri egale cu cele din perioadele cu cerere mare;

c)     care sunt costurile legate de sistarea unor vanzari datorita reduceni unor capacitati de productie, comparativ cu extinderea acestora.

In concluzie. strategia stocurilor este influentata de strategia de vanzari, ambele fiind componente ale strategiei generale de dezvoltare a oricarui agent economic.