Orientari actuale in managementul calitatii

Orientari actuale in managementul calitatii

Luand in considerare opiniile exprimate de literatura de specialitate, pot fi puse in evidenta doua orientai principale in managementul calitatii: orientarea tehnico-manageriala si orientarea rationalist- responsabilizanta.

Orientarea tehnico-manageriala, potrivit acestei orientari, in managementul calitatii trebuie sa se puna accentul pe imbunatatirea proceselor din firma, de care depinde in mod hotarator realizarea unor produse corespunzatoare cerintelor clientilor. Responsabilitatea pentru non-calitate nu este atribuita, in principal, lucratorilor, ci managerilor.

Aceasta orientare, cea mai veche in managementul calitatii, este inca predominanta. Ea pune accentul pe implementarea tehnicilor de analiza a proceselor, instrumentele statistice fiind considerate un element fundamental al managementului calitatii, in cazul productiei de serie mare.

Pe de alta parte, adeptii acestei orientari considera ca managementului ii revine un rol hotarator in desfasurarea corespunzatoare a tuturor proceselor din firma, astfel incat produsele realizate sa satisfaca cerinele clientilor.

Mai multi au adoptat ca sistem de referinta, pentru conduita lor, "Programul in 14 puncte" a lui Deming, acesta reprezentand "piatra unghiulara" a numeroase demersuri in domeniul calitatii.

Orientarea tehnico-manageriala a capatat o larga extindere, dar se manifesta tendinta delimitarii in cadrul ei a doua orientari, care corespund unor modalitati diferite de abordare a calitatii: sistematica si sistemista.

Adeptii orientarii sistematice pun accentul pe dezvoltarea instrumentelor, care sa permita analiza metodica a caracteristicilor de calitate a produselor, a variabilelor productiei ce influenteaza calitatea si a problemelor non-calitatii.

Principalii reprezentanti ai scolii sistemice sunt considerati Ishikawa, Teguchi si Ohoko. Potrivit acestei orientari, in abordarea calitatii trebuie sa se puna accentul pe analiza riguroasa si imbunatatirea progresiva a proceselor de proiectare si realizarea produselor. Managerului i se acorda, in acest sens, o importanta mai mica.

Adeptii orientarii sistemiste pun accentul pe necesitatea schimbarii modalitatii de abordare a problematicii calitatii la nivelul conducerii firmei, ca si a tuturor lucratorilor. Ei nu exclud utilizarea instrumentelor de analiza, dar considera ca acestea pot fi aplicate mult mai eficient daca managerii adopta o atitudine corespunzatoare in privinta managementului calitatii. Cei mai importanti reprezentanti ai acestei scolii sunt considerati Deming si Juran.

Orientarea sistemista nu difera in mod esential de cea sistemica, ambele recunoscand rolul managerului si importanta utilizarii tehnicilor de analiza a proceselor.

Orientarea rationalist-responsabilizanta.

Potrivit acestei orientari, in managementul calitatii trebuie sa se puna accentul pe responsabilitatea individuala a lucratorilor. Ea a aparut la mijlocul anilor 1960, fiind favorizata de teoria "zero defecte" a lui Crosby.

Ideea de baza a acestei orientarii este aceea ca non-calitatea se poate atribui, in principal neglijentei in munca a lucratorilor. Se pune, de aceea, un accent deosebit pe constientizarea lucratorilor privind rolul pe care il au in realizarea calitatii, in asigurarea competitivitatii firmei. Mai mult, demersurile sunt indreptate spre integrarea acestei viziuni rationaliste in comportamentul cotidian al individului. Astfel spus, "a face bine totul de prima data si de fiecare data", trebuie sa devina o stare de spirit a acestuia, refuzand, deci, acceptarea dictonului "erare humanum est".

Acest punct de vedere este criticat de Juran , el considerand orientarea rationalist-responsabilizanta o "scoala a intentiei". El recunoaste, insa, ca o asemenea orientare este deosebit de atractiva pentru conducatorii firmelor.

Incepand cu anii 1980 orientarea rationalist-responsabilizanta a capatat o larga extindere, o data cu lansarea conceptului de "excelent". In cele din urma, s-a ajuns la o distorsiune a conceptului "Total Quality Control" a lui Feigenbaum (la care managementul este total si nu calitatea!), retinandu-se expresia "Total Quality".