EVALUAREA INTREPRINDERII

EVALUAREA INTREPRINDERII

Notiuni generale privind teoria evaluarii

Metode de evaluare bazate pe valoarea patrimoniala

Metode de evaluare bazate pe capacitatea de profit viitor

Metoda cifrei de afaceri

Metoda valorii de piata

Notiuni generale privind teoria evaluarii

Cel mai dificil stadiu al operatiunii de cumparare o reprezinta determinarea unui pret acceptabil pentru ambele parti. Cumparatorul doreste achizitionarea unei afaceri cu buna reputatie, cu structura eficace a activului la un pret rezonabil. Vanzatorul doreste un pret mare, care are motivatie psihologica si este estimata partial arta, partial stiinta.

Managerii intreprinderilor doresc ca activitatile derulate sa conduca la cresterea continua a eficientei si eficacitatii, dezvoltand sistemul in concordanta cu realitatile pietei, solicitarile mediului, imbunatatind performantele tehnice si economice ale produselor realizate, asigurand prosperitatea organizatiei pe termen lung intr-un climat de munca inovant si motivational.

Determinarea activelor tangibile nu constituie o problema majora fata de stabilirea activelor intangibile, operatie delicata intrucat activele intangibile constituie sursa de good-will.

Good-will -ul este un element care estimeaza valoarea patrimoniului devenind un multiplu semnificativ al activului net corectat. Pe de alta parte, cumparatorul e dispus sa plateasca suplimentar numai pentru acele active intangibile care produc venit suplimentar. Datorita multiplelor divergente dintre cumparator si vanzator nu se poate stabili o metoda universala pentru determinarea valorii unui tip de afacere.

Specialistii in domeniu arata ca e important sa se detina urmatoarele coordonate:

fiecare vanzator de patrimoniu e un unicat - se impune calcularea valorii afacerii prin mai multe metode alegand ca baza pentru negociere varianta care are sens

calculele facute sa fie fezabile pentru ambele parti. Vanzatorul sa fie satisfacut pentru pretul primit iar cumparatorul sa fie multumit cu pretul stabilit, avand in vedere ca un pret excesiv de mare ar putea impovara firma afectand fluxul de lichiditate al afacerii

evaluarea sa se bazeze pe date efective si nu fictive dorite de vechiul proprietar din dari de seama ajustate.

Cumparatorul achizitioneaza o firma din doua motive:

obtinerea de profituri viitoare

achizitionarea unei baze de active functionale pentru ca e mai usor decat a construi

Literatura de specialitate mentioneaza 180 de metode de evaluare insa doar cateva se preteaza la micile afaceri si doar cateva sunt adaptabile la economia romaneasca pentru ca in Romania exista o adevarata piata a firmelor, iar mediul economic, financiar, monetar actual impune restrictii serioase, ceea ce fac neadecvate anumite procedee de calcul. Printre aceste restrictii se numara:

rata dobanzii

rata ridicata a inflatiei

precaritatea investitiilor

lipsa pietei financiare

In practica evaluarii micilor afaceri se folosesc urmatoarele tipuri de metode:

modele bazate pe valoarea patrimoniala

modele bazate pe capacitatea potentiala de a obtine profit viitor

modele bazate pe cifra de afaceri

valoarea de piata

Necesitatea evaluarii

In spatiul social-economic intreprinderile sunt diferite prin relatiile de drepturi si obligatii care au loc intre ele. Drepturile si obligatiile se nasc in urma fluxurilor materiale si monetare generate de desfasurarea activitatii. Intreprinderile nu functioneaza anarhic, ci in dependenta cu partenerii de pe piata, parteneri interesati de operatiile care au loc in firma si in care sunt implicati, operatii care se refera la:

-infiintare

-functionare

-dezvoltare

-fuzionare

-vanzare

-lichidare

Informatiile solicitate de parteneri converg spre determinarea valorii afacerii la un moment dat. Pe de alta parte intreprinderea este interesata de valoarea sa din motive diferite cum ar fi:

ca baza de negocieri la vanzarea afacerii

pentru cotarea actiunilor la bursa

pentru a-si determina pozitia pe piata, nivelul evolutiei sale, in vederea compararii cu alte firme din acel sector de activitate.

In functie de scopul urmarit exista mai multe tipuri de evaluare.

a.) Evaluarea contabila e unul dintre procedeele metodei contabile, procedeu comun tuturor stiintelor economice. Contabilitatea reflecta, in evidenta contabila numai acel scop, evenimente, fapte, resurse care pot fi masurate, pot fi exprimate in forma baneasca, pot fi evaluate.

Evaluarea contabila consta in exprimarea in forma baneasca a elementelor patrimoniale, determinarea cantitatii folosind preturi, tarife, reguli contabile. Evaluarea contabila se face in mai multe momente specifice ale vietii societatii:

-intrarea bunurilor in patrimoniu

-iesirea bunurilor din patrimoniu

-inventarierea

-inchiderea exercitiului financiar-contabil

Valoarea contabila utilizata este costul istoric pentru primele doua momente si este costul istoric corectat cu deprecierile reversibile si ireversibile in ultimele doua momente de evaluare.

b.) Evaluarea administrativa este determinata de organismele central administrative ale puterii de stat interesate de anumite aspecte ale vietii intreprinderii cu implicatii in politica economica si fiscala cum ar fi marimea masei impozabile si marimea activelor fixe.

Reevaluarea este declansata prin reglementari care creeaza derogari de la principiul contabilitatii, reglementari care se pot aplica numai anumitor intreprinderi la care statul are interes, reglementari prin care se stabilesc modalitati de inregistrare in contabilitate a rezultatelor reevaluarii ( Legea contabilitatii nr.82/1991, republicata, H.G.R. nr. 26/2003 ).

c.) Evaluarea economica reprezinta operatiunea prin care se stabilesc valorile de piata a unui bun, activitate, afaceri. Valoarea economica se numeste si valoare de schimb si tine cont de toate elementele din unitate, fiind diagnosticata.

Evaluarea economica raporteaza bunurile, activele si afacerea la piata si nu se ghideaza dupa norme impuse obligatoriu. Acest tip de evaluare are un evantai de solutii din care se va alege solutia oportuna din punct de vedere al momentului si al conjuncturii evaluarii.

Dezavantajul evaluarii economice il reprezinta subiectivismul in aplicare, precum si in aplicarea rezultatelor, subiectivism datorat priceperii si experientei persoanei care face evaluarea.

Evaluarea economica foloseste ca surse de informatii bilantul contabil si contul de profit si pierdere al unitatii. Datele din contabilitate sunt supuse unor corectii de diferite naturi datorate anumitor factori de influenta care nu sunt reflectati in contabilitate, sau sunt reflectati partial. Acesti factori sunt: cursul valutar, evolutia preturilor, modalitati de amortizare, gestiunea interna a intreprinderii, utilitatea reala a bunurilor.

Pentru justificarea acestor proiectii aduse datelor contabile trebuie cunoscute premisele contabile care stau la baza construirii imaginii din conturile anuale. In acest sens este cazul principiului costului istoric, raportului de schimb a monedei nationale, primordialitatii juridicului asupra economicului, principiul prudentei, amortizarii mijloacelor fixe.

Principiul costului istoric

Costul istoric e utilizat in evaluarea contabila a elementelor patrimoniale, fiind consemnat in documente justificative si reprezentand baza inregistrarilor din contabilitate. Costul istoric are un caracter verificabil, o determinare obiectiva, el e rezultatul unor tranzactii, evenimente petrecute. Insa in timp costul istoric deformeaza realitatea economica, nu reflecta adevarata capacitate de finantare, adevarata putere de cumparare a capitalului propriu.

Aceste limite ale costului istoric s-a incercat a fi eliminate de catre contabili prin utilizarea mecanismelor amortizarilor si provizioanelor si de catre administratorii de stat prin hotarari de reevaluare periodica a activelor firmelor. Corectiile adoptate nu sunt satisfacatoare pentru determinarea valorilor contabile, motiv pentru care se procedeaza la actualizarea valorilor contabile, actualizarea costurilor istorice in vederea determinarii costului de piata.

Raportul de schimb a valorii monedei nationale

Operatiile efectuate de intreprinzator si exprimate in valuta sunt reflectate in contabilitate la costul istoric. Insa la sfarsitul exercitiului financiar-contabil, creantele, obligatiile si disponibilitatile exprimate in devize vor fi reflectate in contabilitate la cursul de schimb in vigoare la ultima zi din exercitiul financiar-contabil.

Aceasta inseamna cuprinderea unor diferente de curs aferente exercitiului financiar-contabil incheiat in evidentele contabile ale aceluiasi exercitiu prin constituirea diferentelor de conversie activ si pasiv, precum si eventualelor provizioane pentru pierderi din schimb valutar pentru creantele si obligatiile intreprinderii si prin cuprinderea la veniturile sau la cheltuielile financiare a diferentelor de curs valutar aferente disponibilitatilor in valuta. Evaluarea economica urmareste si cuantifica influentele raportului de schimb in mod permanent si asupra tuturor elementelor patrimoniale, procedand la o actualizare sistematica si permanenta a informatiilor furnizate de evidenta contabila a societatii.

Primordialitatea juridicului asupra economicului

Evidenta contabila continentala acorda rol determinant juridicului in fata economicului, stabilind inregistrarea in contabilitate a acelor elemente patrimoniale care sunt rezultatul drepturilor de proprietate in detrimentul realitatii economice asa cum o doreste evaluarea economica. Este cazul bunurilor luate in leasing sau inchiriate si care sunt utilizate de intreprinzator fara ca el sa fie proprietar. Astfel, din punct de vedere juridic, acestea nefiind proprietatea intreprinzatorului nu pot fi reflectate la active respectiv la imobilizari. Din punct de vedere economic, acestea sunt mijloace de productie care-si aduc aportul la derularea activitatii intreprinzatorului, chiar daca nu sunt proprietari. Motivele economice determina includerea acestora in patrimoniul societatii.

Modul de includere a acestora e la active in cadrul imobilizarilor si la pasive, alaturi de creditele pe termen lung. Este cazul efectelor de comert primite si scontate inainte de scadenta. Din punct de vedere juridic si contabil, acestea sunt scoase din patrimoniu de intreprinzatorul care a transferat dreptul de creanta. Din punct de vedere economic al analizei financiare nepastrarea efectelor de comert pana la scadenta lor in cadrul portofoliului de creante duce la denaturarea nevoilor de exploatare si la denaturarea indicatorilor de rotatie a activelor circulante, indeosebi a duratei creditului. In plus, exista riscul neincasarii de la clienti la scadenta, risc care denatureaza valoarea intreprinderii. Modul de includere a acestora in bilant: in activ la creante si la pasiv la creditele pe termen scurt.

Principiul prudentei

Este unul din principiile contabile obligatoriu de respectat in vederea construirii imaginii corecte a rezultatelor intreprinderii, principiu adoptat prin regulamentul de aplicare a Legii Contabilitatii. Principiul prudentei denatureaza realitatea economica, din punct de vedere al evaluarii economice, deoarece el aduce corectii costului istoric, insa intr-un singur sens: prin inregistrarea numai a deprecierilor, a minusului de valoare, cu referire la elementele patrimoniului. Din punct de vedere contabil, explicatia o constituie construirea unei imagini fidele cu tenta pesimista, intrucat situatia inversa ar conduce la o supraevaluare de active, la o diminuare de datorii, ceea ce ar determina cresterea rezultatelor ceea ce duce la distribuirea de dividende fictive.

Aplicand principiul prudentei, se vor contabiliza minusurile de valoare si nu se vor contabiliza plusurile de valoare dintre valoarea de inventar si valoarea costului istoric. Aceasta situatie duce la crearea unor rezerve latente neinregistrate in contabilitate. Aceste rezerve sunt luate in considerare la stabilirea valorii intreprinderii prin metode de rentabilitate, insa nu sunt luate in considerare la stabilirea valorii intreprinderii prin metode patrimoniale.

In concluzie, la evaluarea economica se va considera principiul prudentei.

Amortizarea mijloacelor fixe

Adevarata uzura fizica si morala a mijloacelor fixe nu e reflectata in mod real de nici unul din cele trei amortizari contabile stabilite (L. 15/1994): liniar, degresiv, accelerat. Se impune prin urmare, actualizarea mijloacelor fixe inregistrate la costul istoric si a cotelor de amortizare practicate de firma. Pana in prezent, au avut loc mai multe reevaluari a imobilizarilor corporale, insa rezultatul lor este discutabil, motiv pentru care evaluatorii vor aplica proprii coeficienti de actualizare a imobilizarilor corporale pentru determinarea valorii acestora.

Cele 3 regimuri de amortizare nu pot reflecta gradul de uzura a mijloacelor fixe:

Amortizarea liniara, desi denumita amortizare economica, nu are justificare in practica, ca urmare a cotelor constante.

Amortizarea degresiva sau accelerata urmareste scopuri fiscale.

Situatii care necesita evaluari economice:

modificari in capitalul social, in numarul si componenta actionarilor

tranzactii de cumparare a firmelor, a activelor

actiuni juridice cu scop patrimonial: succesiuni, partaje, faliment, fuziune, cotare la bursa, privatizare, comparatii intre intreprinzatori

Evaluarea e un studiu, al unui profesionist independent sau a unei echipe de specialisti, actiune care se finalizeaza intr-un raport de evaluare.

Raportul de evaluare cuprinde un interval de valori care corespund cu obiectivele evaluarii precum si argumentele pentru valorile alese. Evaluatorul este o persoana fizica atestata care efectueaza evaluarea pe baza legislatiei in vigoare, a normativelor care primeste in schimbul muncii lui un onorariu.

De regula, evaluarea se desfasoara prin activitatea de echipa:

experti contabili

analisti financiari

experti tehnici

juristi

Principiile ce trebuie respectate de persoana care efectueaza evaluarea:

independenta : presupune obiectivitate, integritate morala, responsabilitate

competenta si probitatea profesionala

buna informare in domeniul economic

corectitudine in raport cu beneficiarii, ceilalti experti, administratori financiari, societatea la care lucreaza

Rezultatele pot fi folosite numai de societatea care a comandat studiul si in scopul pentru care a fost comandata.

In practica evaluarii se gasesc cu precadere urmatoarele metode:

Metode bazate pe valoarea patrimoniala

Metode bazate pe capacitatea de profit viitor

Metoda cifrei de afaceri

Metoda valorii de piata

Metode de evaluare bazate pe valoarea patrimoniala

Valoarea unei intreprinderi este data de suma elementelor componente. Pentru a cunoaste componenta trecutului se porneste de la datele contabilitatii.

Inainte de utilizarea datelor oferite de contabilitate, trebuie stabilit diagnosticul contabil pe baza documentelor si registrelor contabile (modul de tinere a contabilitatii, modul de reflectare a realitatii potrivit principiilor si normelor existente). In cadrul diagnosticului se va tine cont de concluziile cenzorilor si auditorilor externi. Daca nu exista aceste concluzii, atunci se verifica conturile anuale, dar fara sa certificam rezultatele. Se stabilesc elementele care vor sta la baza evaluarii riscului. Diagnosticul serveste la stabilirea exactitatii datelor pe baza carora se va determina valoarea societatii.

Metoda aceasta se bazeaza pe datele din bilant, insa datorita unor critici aduse contabilitatii se reprelucreaza bilantul. Principalele critici aduse contabilitatii:

Aplicarea unor principii contabile care deformeaza imaginea societatii;

Preponderenta juridicului asupra economicului;

Masuri administrative ce duc la diverse inregistrari ce pot distorsiona realitatea economica. Din punct de vedere economic, valoarea intreprinderii se poate identifica cu acea parte a unui patrimoniu care este exploatat pentru realizarea unui obiectiv.

Valoarea patrimoniului este egala cu suma elementelor patrimoniale aflate in proprietate plus valoarea drepturilor de folosire a unor active intangibile. Obligatiile la valoarea lor efectiva se scad din valoarea totala a activelor rezultand activul net, deci, ceea ce apartine efectiv proprietarului. Valoarea patrimoniului este conditionata de capacitatea de exploatare a activelor si de posibilitatea de a obtine venituri in viitor. In calculul valorii patrimoniale intra numai acele active care sunt functionale sau partial functionale si care pot fi exploatate in mod rentabil.

2.1 Metoda costului original al Activului Net Contabil (ANC)

Este cea mai des folosita metoda, desi simplifica excesiv calculele.

Activele fixe sunt evaluate la costul istoric diminuat cu amortizarea inregistrata pana la data operatiei de evaluare. In schimb, activele neamortizate respectiv activele circulante se evalueaza la valoarea contabila. Din insumarea tuturor valorilor rezulta valoarea bruta a activului care apoi se diminuata cu obligatiile determinate la valoarea nominala, astfel rezultand ANC.

ANC= Total activ brut - Datorii totale

ANC obtinut constituie de fapt capitalurile proprii.

Aceasta metoda e rudimentara si nu corespunde realitatii. De obicei, micile afaceri au valori ce depasesc valoarea contabila. Metoda este utilizata in conditii de stabilitate economica, in economiile inflationiste costurile istorice pierzandu-si semnificatia.

O varianta a acestei metode este: din datorii se scad dividendele de plata care se vor distribui in exercitiile urmatoare, ele fiind aferente exercitiului trecut.

ANC= Capitaluri proprii - Dividende de plata

2.2 Metoda costului de inlocuire

Se mai numeste metoda valorii substantiale, metoda costului de reproductie, metoda ANC ajustat. Toate aceste denumiri sugereaza costul inlocuirii activului ca urmare a evolutiei pretului. Metoda este mai realista deoarece ajusteaza activul net pentru a reflecta valoarea de piata a componentelor sale.

Notiunea de cost de inlocuire este indirect legata de patrimoniul intreprinderii. De fapt este vorba de valoarea reevaluata a drepturilor si bunurilor intreprinderii ce vizeaza activitatea de baza. Calculul costului de inlocuire se face analitic, pe baza tuturor elementelor reale ale patrimoniului. Acestora li se atribuie o valoare estimata de inlocuire actuala, nivelul fiind influentat de gradul de uzura al activelor fixe, de gradul de depreciere al stocurilor si de probabilitatea de incasare la creante si debite. De asemenea, se elimina bunurile care nu participa la activitate.

Brevetele - se evalueaza in functie de titular.

Daca sunt brevete cumparate de firma, atunci valoarea actuala va fi egala cu suma platita pentru brevet din care se scade amortizarea;

Daca brevetul este proprietatea societatii si este cedat spre folosire pentru redeventa, atunci valoarea va fi egala cu valoarea actuala a anuitatilor (in functie de numarul lor si de cuantumul redeventei)

Marcile de fabricatie - sunt evaluate in functie de actiunile publicitare efectuate, de rezultatele acestor actiuni si de costul mentinerii imaginii pe piata, de reactia concurentilor. Se pot folosi doua modalitati de evaluare:

Printr-un procent din cheltuielile de publicitate, procent aplicat la cifra de afaceri, procent considerat durabil.

Prin cheltuielile de mentinere a imaginii societatii pe piata, calculate la profitul suplimentar (ce cuantum de cheltuieli aduc un cuantum de profit?)

Terenurile - sunt evaluate prin mai multe procedee in functie de destinatia si caracteristicile lor:

Procedeul valorii de piata: se utilizeaza daca exista o piata a terenurilor utilizandu-se in acest fel pretul mediu pe unitatea de suprafata intr-o anumita perioada de timp.

Procedeul rentei capitalizate: are la baza ideea ca pretul pamantului este dat de raportul: Pret pamant =Renta financiara / Rata de capitalizare

Rata de capitalizare poate fi o rata de randament marginal sperata pentru o investitie cu risc similar intr-un alt domeniu.

Rata dobanzii reale =Rata dobanzii marginale - Rata inflatiei

Rata medie =Rata scontului si rata randamentului fara risc la obligatiunile emise de stat

Rata beneficiului financiar este randamentul pentru investitii in amenajari financiare considerata de experti ca fiind aproximativ 4%.

In situatia utilizarii ratei marginale a unei investitii cu risc similar, renta financiara va fi egala cu profitul obtinut prin investitia in acel domeniu a unei sume egale cu pretul unei unitati de suprafata.

Procedeul rentei financiare: a fost stabilit prin normele MLPAT.

VT=VB*(1+N),

unde

1+N=coeficient de corectie a valorii de baza

VB = Valoare de baza a terenului si reprezinta limita minima la un nivel de 495 lei/mp, care rezulta din 5 lei/mp X 99 ani (durata clasica a concesionarii)

N = suma notei acordate pe baza de criterii iar N ≤

Criteriile utilizate sunt:

categoria unitatii 0,1 - 0,5 puncte

amplasarea terenului 0 - 1 p. (I,II,III,IV)

functiile si caracteristicile localitatii

pozitia terenului fata de retele de transport

caracteristici geotehnice

echiparea tehnico-edilitara a zonei

gradul de poluare a terenului

restrictii de folosire a terenurilor conform planului de urbanism

Dezavantajele acestui procedeu sunt:

limiteaza pretul la 5 lei/mp

limiteaza nota pentru criteriu la maxim 9

Procedeul rentei financiare foloseste si metoda conform careia:

VT=Q * R * N * T unde

Q =valoarea productiei in conditii normale din punct de vedere natural si tehnic

R= procentul din productia agricola destinata rentei financiare (8-10% in tarile dezvoltate)

N =perioada de fructificare a capitalului funciar (30 ani)

T =coeficient de corectie in functie de amplasare, utilitati, natura geotehnica (1,7-2)

4. Procedeul profitului: foloseste urmatoarea relatie de calcul:

VT=Pb*R*N*T

Pb = profit brut; Pb=V-Ch , unde V=valoarea productiei, Ch=cheltuieli

Vt=Pb*8%*30*1,7

Cladirile - sunt evaluate prin mai multe procedee,astfel:

Metoda generala - consta in determinarea costului reconstruirii cladirii la aceeasi parametri tehnico-economici. Pentru aceasta se scade amortizarea aferenta perioadei trecute, amortizarea calculata, in functie de valoarea noua (a reconstructiei)

La stabilirea imobilelor se iau in considerare urmatoarele elemente:

-valoarea (costul) reconstruirii imobilelor existente

-durata de folosinta a imobilelor existente

-valoarea reconstruirii in stare noua a imobilelor si durata de folosinta ale acestora

-cheltuieli de exploatare si intretinere a imobilelor

-valoarea de lichidare a imobilelor existente.

O astfel de evaluare are un caracter tehnic si nu economic. De aceea, in general se ia in considerare fie media aritmetica a costului de reconstituire tehnic si economic, fie minimul dintre acestea.

Dezavantajele metodei sunt:

-utilizeaza tehnici constructive care se modifica in timp

-unele materiale pot fi inlocuite (de constructie)

Procedeul indicial -consta in aplicarea unui indice de actualizare la valoarea iinvestitiei in cauza. Astfel se obtine o valoare la care se aplica un coeficient de vechime care se refera atat la uzura fizica cat si la cea morala a constructiei.

Calculul coeficientului de imbatranire (vechime)-se face cu relatia:

Dc = (A+20)²/140

Dc- deprecierea procentuala din valoarea cladirii A

A=Dc/Dn*100

A-varsta cladirii in procente

Dn- durata normala de functionare

Dc se aplica la o valoare initiala a cladirii, obtinandu-se o valoare substantiala care se actualizeaza cu ajutorul unui indice.

Procedeul valorii de piata - se utilizeaza in situatia in care exista posibilitatea de a face comparatie cu preturile de pe piata.

Masinile, utilajele si instalatiile-se evalueaza prin mai multe metode:

Procedeul valorii de piata. Valoarea evaluata a masinilor este pretul curent, adica costul de inlocuire a masini respective, luandu-se in considerare diferitele rezultate din progresul tehnic, precizia de executie, pragul de securitate. Evaluare se face prin comparatia cu pretul actual al unei masini similare.

Procedeul estimarii indirecte-are in vedere costul de achizitie corectat cu durata de functionare si cu indicii preturilor. Acest procedeu este utilizat pentru echipamente mai noi, pentru care nu exista baza de comparatie. Indicii preturilor se aleg dintre indicii globali si dintre indicii specializati (indicii preturilor la masini-unelte, coeficenti de stabilitate utilizati de catre societatile de asigurare .

Datele utilizate in calcul sunt:

-valoarea de achizitie Vi

-durata de folosinta totala Dn

-durata de folosinta ramasa Dr

Vr=Vi*(Dr/Dn)*

Vr- valoarea ramasa

t-coeficient de preturi stabilit intre anul de achizitie si anul in care se face evaluarea

Procedeul estimarii globale-presupune luarea in considerare a unor durate de amortizare pe grupe de utilaje. Acest procedeu duce la rezultate aproximative, de aceea poate fi folosit cand utilajele au pondere mica in total patrimoniu.

Mobilierul de birou si alte imobilizari corporale-pentru evaluarea lor se utilizeaza costul de inlocuire determinat pe baza pretului curent al activelor similare din care se scade amortizarea aferenta.

Stocurile-evaluarea lor se face in contabilitate prin metodele: FIFO, LIFO si costul mediu ponderat. In operatia de evaluare stocurile se estimeaza pe baza ultimei cumparari sau pe baza valorii de inlocuire. Aici se impune si evaluarea starii fizice a stocurilor pentru ca in aceasta categorie intra si stocuri greu vandabile, stocuri fara miscare care, din punct de vedere contabil nu trebuie luate in considerare in evaluarea activului net.

Creantele si debitele-se evalueaza pe baza valorii inregistrate in contabilitate valoarea corectata cu probabilitatea de incasare a clientilor si cu gradul de solvabilitate al debitorilor.

Disponibilitatile - se evalueaza la valoarea lor nominala inregistrata in contabilitate pentru ca sumele sunt inscrise in conturi, fiind certe si lichide.

Toate aceste elemente se insumeaza obtinandu-se totalul activ din care se scad apoi datoriile totale.

O alta varianta de calcul, ANCC este prezenta in literatura de specialitate franceza. Acesta prezinta urmatoarele etape:

Etapa I Separarea elementelor necesare exploatarii de acele elemente patrimoniale care nu sunt necesare exploatarii (care pot fi vandute fara a fi afectata activitatea). Primele elemente pot fi: o trezorerie disponobila pentru cumparatori. Ultimele elemente pot fi: conturi curente blocate, stocuri nevandabile, terenuri, utilaje.

Evaluarea se face la valoarea reala neta:

Valoarea reala neta=Pretul de vanzare-Cheltuieli de vanzare-Impozitul pe plus valoare din vanzare

Etapa II Corectii ale elementelor, active necesare exploatarii

Pentru elementele patrimoniale la care se are in vedere optica de exploatare se va determina valoarea de utilizare care este egala cu pretul care ar fi necesar de platit pentru a se achizitiona la momentul respectiv, un element susceptibil de aceleasi conditii de folosinta, de munca, de aceiasi durata prezumata de activitate, de aceleasi performante.

Activele necorporale - cuprind:

-cheltuieli de constituire (sunt non-valori si se vor elimina)

-cheltuieli de cercetare-se inpart in doua categorii:

-studii existente

-studii referitoare la potentialul viitor

-fondul comercial-presupune utilizarea a doua metode:

-daca contine elemente ce nu au valoare independenta neputand fi vandute separat, atunci se elimina din ANCC

-daca aceste elemente pot fi stabilite separat, atunci ele se includ in ANCC la valoarea de vanzare din care se scade impozitul pe plus valoare.

Activele corporale cuprind:

-terenuri: -pentru constructii se evalueaza la pret/mp a terenului neconstruit, aplicandu-se o diminuare de 30% pentru a obtine pretul/mp a terenului construit

-fara constructii ( se evalueaza pe baza raportului cerere-oferta, a facilitatilor urbanistice, a riscului de expropriere, a posibilitatilor de construire).

-cladirile apartinand exploatarii- se evalueaza in functie de modul de constructie, de vechime, de adaptare la activitatea desfasurata.

In evaluare se va avea in vedere cladirea pentru care exista piata, valoarea in acest caz, fiind determinata la nivelul pretului pietei. Daca nu exista o piata specializata, valoarea de utilitate a cladirii se determina prin doua moduri:

a) Metoda bazata pe valoare de reconstructie - se pleaca de la valoarea de constructie noua; acesta se va multiplica cu numarul de mp ai constructiei vechi si se adecveaza cu un coeficient de adecvare la utilitati si cu un coeficient de vechime.

b) Metoda bazata pe valoarea de achizitie - are la baza pretul de achizitie al cladirii plus costul istoric al amenajarii constructiei. Acest pret corectat se inmulteste cu un coeficient de actualizare, cu un coeficient de adecvare la necesitati si cu un coeficient de vechime determinat pe baza amortismentului tehnic.

-utilajele -sunt de doua tipuri:

a) Utilajele pentru care exista o piata de specialitate (valoarea acestora este determinata in functie de valoarea de pe piata corectata cu conditiile de lucru si cu modul de intretinere a utilajului respectiv.

b) Utilaje necotate pe piata-sunt evaluate prin doua metode:

-metoda care priveste de la valoarea unui bun similar, valoare ce se corecteaza cu: durata de viata ramasa, gradul de utilizare si gradul de intretinere.

-metoda costului de achizitie plus investitiile ulterioare, care se vor corecta cu un coeficient de actualizare si cu un coeficient de vechime

Activele financiare care cuprind:

1. Imprumuturile pe termene mai mari de 1 an- se pastreaza la valoarea contabila, dar daca rata dobanzii este foarte mica se procedeaza la o actualizare la o rata egala cu dobanda de pe piata financiara; exista diferente intre rata dobanzii si rata dobanzii pe piata.

2. Imprumuturile cu participatie alaturi de titluri de participare- se evalueaza astfel: -daca participatia este importanta (filiale) acestea vor fi considerate ca apartinand ansamblului economic nefiind necesara o evaluare a titlurilor in cauza.

-daca participatia este minoritara atunci titlurile se considera in afara exploatarii si se vor evalua astfel: daca filialele sunt in pierdere, atunci se aplica metoda intreprinderii in pierdere, atribuind valoarea 0 sau chiar negativa, daca sunt cotate la bursa. Daca nu sunt cotate, participatiile se vor evalua la valoarea de capitalizare a dividendelor si a profitului net, sau la o valoare posibila de negociere si vanzare catre un investitor potential.

Activele circulante -cuprind:

-stocurile- se calculeaza indicatorul de rotatie, acordandu-se atentie stocurilor cu indicii tinzand catre 0

-materiile prime- se evalueaza la cursul zilei sau la o medie a perioadei la costul de cumparare mediu ponderat

-produsele finite- cele aflate in magazin se evalueaza la pretul de vanzare din care se scad cheltuielile de desfacere; cele aflate in stoc, la costul de productie. Productia neterminata se evalueaza la costul de productie in functie de gradul de finisaj.

-clientii- se verifica provizioanele constituite, procedandu-se la o evaluare a riscurilor probabile legate de clienti si legate de efectele scontate nescadente. Acestea se vor introduce in activ.

Etapa III Corectii ale elementelor de pasiv - cuprind:

-Provizioane pentru riscuri si cheltuieli- se constituie pentru cheltuielile probabile pentru litigii, procedandu-se la anularea unor astfel de provizioane daca ele au ramas fara obiect

-Pentru alte elemente de pasiv- creditele pe termen lung cu dobanda preferentiala vor trebui evaluate in functie de dobanda de pe piata

-Impozite latente- se constituie pentru bunurile apartinand exploatarii, situatie in care acest impozit va diminua ANC.

Metoda valorii de lichidare

Metodele ANC si ANCC determina valori corespunzatoare opticii vanzatorului care decide voluntar vanzarea afacerii. Aceste valori sunt determinate pe baza bilantului contabil, bilant stabilit prin aplicarea principiului continuitatii activitatii. Potrivit acestuia, se presupune ca firma isi continua activitatea fara a intra in stare de lichidare.

Exista cazuri in care se tine cont de acest principiu iar intreprinderea isi lichideaza patrimoniul. Astfel de situatii sunt prevazute de L 31/1990 care prevede lichidarea obisnuita hotarata de actionari, situatie in care societatea comerciala se dizolva datorita expirarii termenului prevazut pentru functionare, imposibilitatii rezolvarii obiectului de activitate; prevazuta de Legea nr. 34/1995, care prevede reorganizarea judiciara in cazul in care se permanentizeaza incapacitatea de plata a societatii, iar creditorii declara in instanta starea de faliment.

In astfel de cazuri, valoarea afacerii se determina fara a se tine cont de principiul continuitatii, obtinandu-se valoarea de lichidare pentru active. In functie de modul de incetare a activitatii, lichidarea poate fi:

lichidare progresiva - consta in vanzarea in timp a activelor societatii. Astfel se va determina ANCC pe baza activului evaluat la costuri de tranzactie normale, dar mai mici decat cele contabile si a pasivului la valoarea contabila;

lichidare fortata - valoarea lichidativa este ANC calculat pe baza activelor evaluate in cele mai proaste conditii posibile, obtinandu-se preturi mult mai mici decat valoarea de vanzare. Pasivele sunt majorate cu costurile de lichidare ( penalitati de rambursare anticipata a imprumuturilor, intreruperea contractelor comerciale, salarii compensatorii, etc.)

Valoarea neta ce revine actionarilor prin astfel de exprimari este foarte mica.

Metoda valorii substantiale

Valoarea substantiala face parte din cadrul valorii functionale, indepartandu-se ca si calcul de bilant si tinand cont de activele de exploatare a societatii. Valoarea substantiala arata valoarea activelor de exploatare de care dispune firma. Valoarea substantiala se inscrie in optica de continuitate a societatii. Aceasta valoare este calculata de cumparatorul societatii. Elementele luate in calcul sunt:

activul brut contabil

activele folosite, dar care nu fac parte din patrimoniu

activele care apartin patrimoniului, dar care nu sunt folosite

Aceasta metoda se aseamana cu ANCC, insa este mai apropiata de conditiile de exploatare ale intreprinderii, tinandu-se cont de toate activele folosite de firma, indiferent de aspectul juridic al proprietatii.

3 Metode de evaluare bazate pe capacitatea de profit viitor

Dezavantajele metodelor de evaluare bazate pe evaluarea patrimoniului se datoreaza faptului ca acestea iau in considerare capacitatea de a obtine profit viitor, nefiind apreciata posibilitatea activelor de a genera profituri viitoare. Insa cumparatorul achizitioneaza activele tocmai din cauza potentialului de rentabilitate al activelor.

Primele metode de evaluare au fost Metoda valorii capitalizate, Metoda valorii bursiere si Metoda activului net. In general, tranzactiile de vanzare a firmelor se incheie la un pret superior decat cel rezultat din calculele de evaluare, mai ales in cazul utilizarii activului net. Astfel s-a ajuns la concluzia ca valoarea societatii este data de 2 termeni:

activul net

good-will - ul ( atunci cand valoarea tranzactiei > ANC ajustat ). Bad-will - ul este atuinci cand valoarea tranzactiei < ANC ajustat.

Bad-will-ul este o valoare mai aparte a intreprinderii, care nu reprezinta doar valoarea patrimoniala, ci este de fapt potentialul de dezvoltare al acelei firme, capacitatea de a produce profit, valoarea personalului angajat, calitatea organizarii si managementul societatii, tehnologia superioara, amplasarea mai buna. Toate aceste elemente sunt dificil de cuantificat, dar sunt esentiale pentru determinarea supravietuirii afacerii si determinarea profitabilitatii ei.

Good-will-ul reprezinta capacitatea de a obtine un profit suplimentar, data de existenta elementelor intangibile neidentificabile in bilant.

In conceptia Ordinului Expertilor Contabili din Franta, Good-will-ul este excedentul de valoare globala a intreprinderii peste suma diverselor elemente patrimoniale care compun intreprinderea.

Exista mai multe metode de evaluare bazate pe capacitatea de profit viitor:

Metoda Good-will-ului ajustat

Combina valorea activelor tangibile existente, evaluate la valoarea de inlocuire cu potentialul de profit viitor. Good-will-ul este ajustat deoarece vanzatorul are tot interesul de a pretinde un pret cat mai ridicat pentru capacitatea de profit viitor. Aceasta metoda ofera o cale mai realista de evaluare, pentru ca masoara profitul pe care firma il realizeaza peste profitul mediu din ramura respectiva. Metoda presupune ca proprietarul are dreptul la un surplus de venituri (renta Good-will-ului) deoarece el renunta la randamentul viitor al afacerii.

Aceasta metoda presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a.)          Calcularea valorii ajustate a activului net tangibil - se realizeaza prin ajustarea la valoarea de piata sau la nivelul costului de inlocuire a activelor tangibile din care se scad obligatiile ajustate.

b.)          Calculul costului de oportunitate al investitiei - presupune efectuarea unei alegeri din mai multe posibilitati prin determinarea costului sansei pierdute (al alternativei abandonate). Costul de oportunitate este suma pe care cumparatorul putea sa castige prin investirea acelorasi fonduri intr-o afacere cu risc similar.

In evaluarea unei afaceri rata de randament are 3 componente:

rata de randament fara risc

prima de risc

riscul ocazionat de investirea banilor intr-o anumita afacere

Primele doua componente sunt reflectate in investitie: obligatiile de stat emise de statul roman prin banci la care se adauga un coeficient pentru riscul implicat in operatiunea de cumparare a societatii. Cu cat rata de randament a societatii este mai mare, cu atat riscul este mai ridicat. Intr-o economie stabila se apreciaza ca o afacere care are un risc normal genereaza o rata de randament de 25%.

O alta componenta a costului de oportunitate este salariul intreprinzatorului daca el ar lucra ca manager la alta firma:

Costul de oportunitate total = Costul de oportunitate minim + Salarul potential

c.)          Proiectarea profiturilor nete - Intreprinzatorul trebuie sa estimeze profitul net al societatii pentru anii viitori inainte de scaderea salarului proprietarului. Estimare se face pe baza tendintelor anterioare. Mediile estimate pot fi eronate, pentru ca profitul poate fluctua ca urmare a unor factori diversi a caror actiune este complexa.

Dificultatea cea mai mare consta in estimarea profitului pe baza de date contabile. Trebuie evaluat profitul economic si nu cel contabil. Profitul reprezinta excedentul veniturilor asupra cheltuielilor. Determinarea veniturilor nu ridica probleme mai mari decat determinarea cheltuielilor. Din punct de vedere teoretic, se considera profit economic ( venit net ) urmatoarele elemente:

salariul cuvenit intreprinzatorului pentru munca prestata

remunerarea capitalului propriu investit de catre intreprinzator

prima de risc

venitul rezidual (supraprofitul) - baza pentru determinarea Good-will-ului

In determinarea profitului net, operatiune diferita in functie de interesele intreprinzatorului se folosesc 2 procedee de estimare:

q Procedeul "ex-post" - profitul viitor se determina pe baza unei medii a profitului realizat intr-un numar de ani anteriori, avandu-se in vedere si factorul conjunctural. Aceasta metoda se utilizeaza in economia stabila. Pe baza a 3-5 ani anteriori se extrapoleaza profiturile pe urmatorii 3-5 ani. Aceste profituri se corecteaza cu un indice ce exprima evolutia preturilor: indicele costului vieti si indicele presurilor cu ridicata. Astfel se obtine: Coeficientul de multiplicare = Indicele actual / Indicele anului considerat.

Acest indice se aplica la profiturile efective pentru determinarea profiturilor viitoare. Modalitatea este simpla, acceptandu-se si alte procedee:

Corectia mediei profiturilor in anumiti coeficienti (coeficientul de crestere al vanzarilor viitoare)

Estimarea profiturilor viitoare in functie de incasari si o marja de profit

Se determina rata de profitabilitate:

Rata medie de profitabilitate = (Profit pe 5 ani)/ (Incasari pe 5 ani)

Aceasta rata se extrapoleaza cu factori de compunere care reflecta evolutia previzibila a preturilor.

Profit viitor = V * R_prmediu * (1+i)ⁿ

V=incasari viitoare;

(1+i)ⁿ = indice general al preturilor;

n=durata in an

Daca previziunea preturilor nu reprezinta o crestere regulata, atunci se vor utiliza indici pentru fiecare an:

Profit viitor = V * R_prmediu * i

In prognoza profitului viitor trebuie avute in vedere urmatoarele:

analiza mediului intern al afacerii (capacitatea de productie, productivitatea muncii, costuri, cheltuieli de cercetare-dezvoltare)

analiza ramurii economice si a concurentei (ritmurile de crestere a ramurii, piata, numarul de concurenti, rata rentabilitatii, rata de profitabilitate)

analiza mediului economic general (evolutia preturilor prin indici generali, indici pe categorii de bunuri, regimul fiscalitatii, faza ciclului economic)

Analiza se face prin ajustarea vanzarii si a cheltuielilor cu coeficientul care exprima tendinta viitoare. Prognozarea profitului nu se face pentru fiecare element, ci pe ansamblu, ca diferenta intre venituri si cheltuieli.

q       Procedeul ex-ante - presupune analiza pietii, prognozarea veniturilor si cheltuielilor.

d.)          Calculul capacitatii de profit suplimentar - reprezinta diferenta dintre profitul estimat si costul de oportunitate. Se considera ca majoritatea afacerilor nu au capacitatea de a produce extraprofit, si ele pun in evidenta existenta unui profit marginal.

e.)          Estimarea Good-will-ului - se poate face prin capacitatea societatii de a genera supraprofit. In acest sens se procedeaza la multiplicarea profitului estimat. S-au stabilit mai multe cifre pentru multiplicarea profitului estimat:

-1 : afacerea are un impact slab asupra comunitatii, managementul si imaginea fiind defavorabile

0 : afacerea nu are nici o valoare pentru Good-will

1 : afacerea e la inceput si are un anumit grad de risc

2 : firma are acceptare medie pe piata si un risc ridicat

3 : firma este foarte buna, are stabilitate si prezinta un risc normal

4 : afacerea are o reputatie excelenta

GW = K * [ P - ( i + ANC + S_i )

K=coeficient de multiplicare

P=profit net programat

i=rata de randament pentru capitalul propriu

Valoarea afacerii = ANC + GW

Unii specialisti considera metoda Good-will-ului ajustat ca metoda a surplusului de profit mediu. De fapt, este un procedeu de calcul distinct bazat pe valoarea Good-will-ului ca un mutiplu al rentei Good-will-ului, renta fiind supraprofitul.

Metoda capitalizarii supraprofitului mediu

Determinarea valorii afacerii in acest caz se face similar cu cazul metodei Good-will-ului ajustat, cu diferenta ca se considera o perioada nedeterminata pentru supraprofit. Supraprofitul este calculat ca o medie determinata fie prin metoda ex-post, fie prin metoda ex-ante. Relatia de calcul a valorii afacerii este urmatoarea:

V_af = V_s + ( P - i * V_s) * / r

V_s = valoarea substantiala sau ANC

P = profit anual estimat

i = rata de randament necesara remunerarii capitalului propriu investit

r = rata de capitalizare

i * V_s = cost de oportunitate

Aceasta relatie se foloseste daca supraprofitul este capitalizat pe o durata determinata de n ani. Daca Good-will-ul e capitalizat sub forma de renta perpetua, adica pe durata nedeterminata, atunci relatia devine:

V_af = V_s + ( P - i * V_s) / r

Practica financiara utilizeaza 2 forme de determinare a valorii actualizate prin metoda capitalizarii s.a. :

- capitalizarea anuitatilor limitate in timp:

Vc_ap = P * / r

- rente perpetue - fluxul de venituri este considerat nelimitat in timp:

Vc_ap = P / r

Aplicarea acestei forme implica uniformitatea profitului anual viitor si durata nelimitata de obtinere. Rata de randament r trebuie sa satisfaca 2 obiective: compunerea din momente diferite de timp si exprimarea rentabilitatii minime dorita de investitor.

Diferentele minime ale lui r determina variatii considerabile ale valorii capitalizate ale afacerii. Exista mai multe pareri cu privire la valoarea ratei:

utilizarea unei rate intre 8-10%

utilizarea unei rate intre 7-18%

utilizarea unei rate intre 10-33%

Rata de randament reprezinta randamentul global pe care investitorul asteapta sa-l obtina din cumpararea unei proprietati ( este un randament subiectiv, pentru ca difera in functie de asteptarile fiecaruia). Determinarea obiectiva a ratei depinde de specificul afacerii si de gradul de risc implicat.

Economistii americani propun urmatoarele rate de randament in functie de risc:

la un risc scazut, r=10%

la un risc mediu, r=15%

la un risc ridicat, r=25%

la un risc foarte ridicat, r=40%

Alegerea unei rate de randament este o decizie specifica diverselor tipuri de afaceri, fiind rezultatul experientei evaluatorului.

Rata de randament cuprinde 2 elemente:

Rata de baza, cu variantele:

rata nationala de randament - poate fi :

rata de randament nationala la obligatiuni de stat

rata de randament nationala Pentrucredite ipotecare

rata de randament a ramurii economice - este des utilizata, desi poate conduce la consecinte absurde: pt o rata scazuta, se determina o valoare mare a capitalului si invers

rata de randament a actiunilor - are dezavantajul ca nu tine cont de cursul bursier al intreprinderilor, e influentat de factori politici si speculativi, cursul actiunilor e determinat de profitul net de distribuit, si nu de profitul net repartizabil. Dividendele prelevate la sursa de finantare determina sporirea intrinseca a actiunilor care se reflecta imperfect in cursul lor. Un alt dezavantaj este faptul ca tranzactiile la bursa includ doar o parte a titlurilor intreprinderii, majoritatea titlurilor neaparand pe piata, de unde rezulta ca ratele mai fezabile in evaluare ar fi rata de randament a ramurii, costul de oportunitate al capitalului, rata medie a dobanzii la creditele angajate.

Prima de risc - se determina fie pe baza profitului viitor, fie pe baza ratei de capitalizare. Profitul poate fi estimat tinandu-se cont de influenta cheltuielilor si de influenta unor coeficienti de actualizare. In practica se majoreaza rata de baza cu 50% ca prima de risc.

Din analiza metodei de calcul rezulta ca afacerile cu grad mai redus de risc au o valoare mai mare. Afacerile cu risc normal folosesc o rata intre 25-33%. Practica financiara a demonstrat ca cel mai redus grad de risc acceptat de cumparator corespunde ratei de randament situate intre 15-20%.

Metoda actualizarii profitului net viitor

Se bazeaza pe potentialul de profit net viitor si presupune ca o unitate monetara castigata in viitor va fi mai putin valoroasa decat o unitate monetara castigata in prezent. Metoda consta in estimarea profitului viitor pe o perioada de regula de 5 ani, si in actualizarea profitului estimat. Valoarea actuala a unitatii monetare este mai mare decat valoarea viitoare, acest lucru se datoreaza inflatiei. Valoarea actuala este costul pe care cumparatorul il face pentru oportunitatea de a castiga o rata de randament viitor.

Metoda actualizarii profitului net viitor implica 5 etape:

- proiectarea profiturilor viitoare pe 5 ani - se estimeaza profitul pe viitorii 5 ani. Presupunand ca profitul va creste cu o rata constanta se poate dezvolta un scenariu bazat pe 3 alternative: alternativa optimista, normala si pesimista. Se calculeaza profiturile in cele 3 alternative pentru cei 5 ani si apoi se determina media ponderata a profitului:

P=(P_o + 4*P_n + P_p) / 6

- actualizarea profiturilor viitoare. Rata selectata ar trebui sa reflecte rata de randament pe care intreprinderea ar obtine-o dintr-o investitie cu risc similar. Formula factorului de actualizare este:

f_a =1 / (1 + r ) ⁿ

- estimarea fluxului de profit dupa 5 ani. Varianta simpla consta in multiplicarea profitului aferent cu un coeficient K =1 / r

- actualizarea venitului estimat dincolo de orizontul prognozat

- calcularea valorii totale a afacerii

Vaf = ( Valoarea profitului pe 5 ani ) + ( Valoarea prezenta a profitului estimat dupa 5 ani )

Avantajul metodei consta in fapul ca evaluarea afacerii se face pe baza potentialului de profit viitor, insa rezultatele obtinute depind de prognoza profitului viitor si de rata de actualizare folosita. Metoda se utilizeaza la firmele de prestari servicii, la cele cu valoare patriomoniala redusa si cu rate de crestere mare a cifrei de afaceri si a profitului.

Metoda cifrei de afaceri

Este o metoda directa de tip anglo-saxon fiind bazata pe cifra de afaceri. Aceasta metoda se foloseste la evaluarea afacerii, unde valoarea substantiala este un accesoriu (cabinete medical, farmacii, restaurante). Exista mai multe variante ale metodei:

Varianta simpla - se multiplica CA cu un coeficient, rezultand valoarea afacerii. Daca din productie se scade ANC la valoarea de inlocuire (ANCC), obtinem good-will-ul. Varianta se utilizeaza la afacerile la care rata de rentabilitate se determina in functie de CA si rata de profitabilitate, iar structura cheltuielilor este relativ uniforma. Coeficientul de multiplicare variaza intre [2,3].

Varianta rafinata - pp. analiza raportului dintre CA si profit. Valoarea GW se determina pe baza profitului anual diminuat cu dobanda capitalului investit si cu salarul investitorului.

V_af = GW_actualizat + Capitalul investit

Varianta germana - se foloseste la evaluarea farmaciilor. Puctul de plecare al acestei variante il constituie profitul net al unei farmacii care trebuie sa acopere remunerarea muncii farmacistului (A), dobanda capitalului investit (R_c) si prima de risc (R).

P_net = A + R + R_c

Se considera ca pretul platit pentru cumpararea unei farmacii este:

V_af = CA * X,

X = [ 100 * ( P - A - R ) ] / ( I * CA ) , de unde rezulta

P - A - R = I * CA * X / 100

dar R_c= P - A - R si atunci

R_c = I * CA * X / 100

Deci, P_net= A + R + ( I * CA * X / 100 )

Varianta americana - presupune calculul venitului mediu pe trei ani.

5 Metoda valorii de piata

Aceasta metoda utilizeaza raporturile dintre preturile pietei ( cursul actiunilor ) si dintre veniturile obtinute pentru firme similare ( dividende ). In acest caz, unitatea trebuie sa cunoasca date despre firme similare cotate la bursa, pentru a face o comparatie semnificativa.

Metoda consta in multiplicarea ratei medii cu castigurile estimate din afaceri (media trebuie sa cuprinda cat mai multe afaceri posibile). Avantajul metodei consta in simplitatea acesteia.

Dezavantajele metodei sunt:

a)        Stocul de actiuni ale firmelor nu este lichid, rata este determinata subiectiv si este mai mica decat la companiile care apeleaza la economiile publice.

b)        Estimarile dividendelor sunt nereprezentative; profitul net distribuit nu reprezinta adevaratul potential.

c)        Gasirea companiilor similare este dificila.

Prin metodele de evaluare nu se determina un pret diferit ci se determina un interval de valori pentru negocierea pretului. Exista specialisti care propun o medie ponderata intre valoarea substantiala si GW, dar ponderea cea mai mare ( aproximativ 70% ) sa fie atribuita totusi valorii substantiale.

Practicienii recomanda o medie ponderata intre potentialul de profit si valoarea de piata. Rezultatele sunt diferite. Ceea ce trebuie avut in vedere este faptul ca pentru afacerile unde activele fixe au o pondere mare la negociere, se va tine seama de valoarea substantiala; iar pentru afacerile la care se poate asocia o piata interna, se prefera ca punct de plecare pentru negociere valoarea de piata.