Elementele obligatorii ale contractului de asigurare

Elementele obligatorii ale contractului de asigurare

Contractul de asigurare cuprinde obligatoriu urmatoarele elemente: interesul asigurarii; obiectul si riscul asigurarii; suma asigurata si prima de asigurare; paguba si despagubirea de asigurare.

Interesul asigurarii

Interesul asigurabil reprezinta un principiu de baza al asigurarii alaturi de principiul despagubirii si principiul bunei credinte.

Interesul asigurarii consta in existenta unei relatii particulare a asiguratului cu obiectul asigurat, existand forme concrete de manifestare in functie de specificul asigurarii: asigurari de bunuri, de raspundere civila si de persoane.

In cazul asigurarii de bunuri interesul asigurarii este dat de existenta unei relatii legitime patrimoniale cu bunul respectiv. De obicei, interes la asigurare il are proprietarul bunului, dar si uzufructuarul, creditorul de garantii reale, persoanele din familia proprietarului, etc. Incetarea interesului atrage dupa sine si incetarea asigurarii pentru acea persoana.

In asigurarea de raspundere civila, interesul asigurabil consta in evitarea micsorarii patrimoniului asiguratului ca urmare a angajarii raspunderii lui civile fata de terte persoane pagubite prin fapte ilicite.

In cazul asigurarilor de persoane, interesul asigurat (dauna evaluabila in bani) nu prezinta importanta, intrucat indemnizatia de asigurare este datorata independent de existenta unor daune. Ca atare, asiguratul sau beneficiarul asigurarii nu trebuie sa dovedeasca vreun interes pentru a incheia contractul de asigurare, intrucat interesul insoteste evenimentul legat de persoana: deces, invaliditate din accidente sau atingerea unei anumite varste (de pensionare, varsta inceperii studiilor superioare pentru copii, etc.).

In concluzie, o persoana are  interes asigurabil daca producerea unui eveniment poate cauza o pierdere financiara sau un prejudiciu persoanei respective, iar interesul asigurabil poate fi definit ca o expunere a asiguratului la un prejudiciu financiar.

Obiectul si riscul asigurat

Prin obiectul asigurarii se intelege ceea ce s-a asigurat: anumite bunuri, despagubirile datorate de asigurat ca urmare a raspunderii sale civile fata de o terta persoana (patrimoniul din care ar urma sa plateasca) sau un atribut al persoanei (viata, capacitatea de munca, etc.). Deci, obiectul asigurat reprezinta valorile patrimoniale sau nepatrimoniale expuse riscului.

Riscul constituie elementul esential al contractului de asigurare, fara de care existenta asigurarii nu ar fi posibila.

Riscul asigurat este fenomenul sau evenimentul incert, posibil si viitor la care sunt expuse bunurile, patrimoniul, viata, sanatatea sau integritatea fizica a unei persoane. Riscul, o data produs, obliga pe asigurator sa plateasca asiguratului sau beneficiarului despagubirea sau suma asigurata. Riscul asigurat reprezinta si probabilitatea de producere a evenimentelor viitoare, care poate determina pierderi sau daune materiale bunurilor unei persoane.

Ca atare, notiunea de risc asigurat are mai multe sensuri:

a) probabilitatea de producere a evenimentelor pentru care s-a incheiat asigurarea;

b) posibilitatea de distrugere partiala sau totala a bunurilor ca urmare a producerii unor fenomene sau posibile evenimente in viata persoanelor;

c) marimea raspunderii preluate de asigurator de a plati asiguratului despagubirea sau suma asigurata.

Pentru a incadra un eveniment in categoria riscurilor asigurabile, este necesara indeplinirea anumitor conditii:

producerea lui sa fie posibila, deoarece asigurarea nu ar avea sens daca existenta unui lucru nu ar fi amenintata de producerea unui anumit eveniment sau fenomen;

sa aiba un caracter intamplator, adica asupra producerii lui sa planeze incertitudinea, atat ca moment, cat si ca intensitate a actiunii lui;

producerea fenomenului sa nu depinda de vointa asiguratului sau beneficiarului asigurarii, intrucat, in aceasta situatie, drepturile si obligatiile ce decurg din contractul de asigurare nu mai sunt valabile, iar persoanele respective raspund pentru faptele lor penal sau contraventional;

anumite riscuri nu pot face obiectul unei asigurari pentru motive de ordine publica, riscul trebuind sa aiba un caracter licit.

Una dintre problemele cu care se confrunta majoritatea tarilor industrializate este asigurarea impotriva atacurilor teroriste, ce au demonstrat ca acest tip de amenintare a devenit incomensurabil din punct de vedere al gravitatii cat si al frecventei expunerii la risc. In prezent, sunt pregatite reglementari speciale  sau solutii de asociere cu sprijin guvernamental, pentru acoperirea riscului de terorism, dar numai in cateva tari: Marea Britanie, Spania, Africa de Sud, Israel, Franta (din ianuarie 2002).

Prin urmare, fiecare tara industrializata din lume se confrunta cu problemele generate de asigurarea impotriva riscurilor atacurilor teroriste. Toate aceste tari au cautat solutii care sa combine resursele pietelor de asigurare si reasigurare ca un sistem de protectie furnizat de guvern in scopul completarii acestor resurse.

Pentru fiecare tip de asigurare exista riscuri specifice. In cazul asigurarilor de bunuri, riscurile asigurabile sunt cele provocate de fortele majore sau de catre om in mod neintentionat si care pot provoca distrugerea bunurilor preluate in asigurare. In cazul asigurarilor de persoane, riscul asigurat este evenimentul imprevizibil, viitor si posibil sa se produca, care poate avea ca efect pierderea capacitatii de munca, implinirea unei anumite varste, decesul, etc.

Fenomenul asigurat care a fost deja produs poarta denumirea de sinistru sau caz asigurat. Notiunea de caz asigurat are o insemnatate deosebita in materia asigurarilor pentru ca, din momentul producerii lui, asiguratorul este obligat sa plateasca despagubirea de asigurare sau suma asigurata.

Suma asigurata si prima de asigurare

Suma asigurata este partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul isi asuma raspunderea in cazul producerii evenimentului pentru care s-a incheiat asigurarea. Suma asigurata reprezinta limita maxima a raspunderii asiguratorului si constituie unul din elementele care stau la baza calcularii primei de asigurare.

In cazul asigurarilor de bunuri, suma asigurata nu poate sa depaseasca valoarea reala a bunului la data asigurarii (valoarea de asigurare) si se stabileste de catre parti in contractul de asigurare. Prin mecanismul asigurarii nu este permisa acordarea unor despagubiri mai mari decat valoarea reala (supra-asigurarea) deoarece poate trezi interesul asiguratului la producerea cazului asigurat. In schimb, suma asigurata poate fi inferioara valorii reale a bunului, procedura denumita sub-asigurare.

In cazul asigurarilor de raspundere civila, intrucat nu exista o valoare de asigurare, suma asigurata se stabileste pe baza acordului dintre asigurat si asigurator, iar in cazul asigurarii obligatorii, suma asigurata se stabileste prin lege (este denumita norma de asigurare).

In cazul asigurarilor de persoane suma asigurata nu este limitata. Fiind vorba de viata si sanatatea omului, nu se poate stabili o limita minima sau maxima de valoare. Astfel, notiunile de supra-asigurare si sub-asigurare nu sunt aplicabile asigurarilor de persoane, iar suma asigurata se stabileste pe baza intelegerii intre parti, in mod liber. In cazul asigurarilor de persoane, contractul de asigurare are un caracter neindemnitar, adica in schimbul primelor de asigurare, asiguratorul nu se obliga sa acopere o paguba, ci sa plateasca suma asigurata la realizarea riscului asigurat, intrucat viata si sanatatea omului nu sunt evaluabile in bani.

Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, in baza contractului de asigurare sau a legii, sa o plateasca asiguratorului in schimbul garantiei pe care acesta i-o acorda. Primele de asigurare incasate se folosesc pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezerva, pentru finantarea actiunilor de prevenire si combatere a unor evenimente producatoare de pagube si pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurarilor. Deci, prima de asigurare este pretul platit de asigurat pentru ca asiguratorul sa preia asupra sa riscul.

Printre factorii care influenteaza marimea primei de asigurare se pot enumera:

- natura bunului asigurat;

- dimensiunea riscurilor;

- numarul si tipul riscurilor;

- intensitatea riscurilor;

- marimea posibila a daunelor;

- suma asigurata;

- durata contractului;

- nivelul fransizei;

- intinderea geografica a acoperirii;

- istoricul daunelor pe un anumit numar de ani anteriori;

- modalitatea de plata a primei;

- dimensiunea afacerii.

Exista o corelatie necesara intre prima de asigurare si factorii obiectivi sau subiectivi care influenteaza nivelul primei de asigurare.

De regula, prima de asigurare se stabileste prin inmultirea sumei asigurate cu cota de prima procentuala stabilita pe baza tabelelor asiguratorului, adica:

Prima de asigurare = Suma asigurata x Cota de prima (%)

Cotele de prima se stabilesc pe baza datelor statistice, folosind metodele si principiile calculului actuarial care au revolutionat practica asigurarilor. De exemplu, la asigurarile de viata, cotele de prima se stabilesc in functie de varsta asiguratului si de durata contractului de asigurare. La asigurarile de bunuri, cotele de prima sunt diferentiate in functie de felul bunului asigurat, de frecventa si intensitatea producerii riscurilor asigurate rezultate din datele statistice. Intensitatea variabila a riscului se reflecta corespunzator in nivelul primei. Astfel, in situatia in care, pe parcursul contractului, riscul este variabil, prima se poate modifica in aceeasi proportie.

Prima bruta (tarifara) reprezinta suma pe care o plateste asiguratul si ea este compusa din doua elemente: prima neta (pura, teoretica sau cota de baza) si suplimentul sau adaosul de prima.

Prima bruta = prima neta + suplimentul (adaosul) de prima

Prima neta de asigurare serveste la formarea fondului necesar achitarii despagubirilor sau sumelor asigurate. Calculul primei nete tine seama de probabilitatea de producere a riscului si de intensitatea sau frecventa manifestarii lui. Probabilitatea producerii riscului este determinata prin calcule statistice ce au la baza aplicarea legii numerelor mari, care apartine matematicianului elvetian Jean Bernoulli. El a demonstrat ca, la un numar mare de cazuri, probabilitatea producerii unui anumit fenomen se poate calcula cu o mai mare aproximatie, spre deosebire de un numar redus de cazuri, unde producerea evenimentului nu poate fi anticipata cu aceeasi aproximatie datorita erorilor ce intervin in lipsa desprinderii unor tendinte cat mai aproape de realitate.

Experienta umana dobandita in procesul de productie a bunurilor materiale sau in studiul fenomenelor naturale a dovedit ca fenomenele ce au o probabilitate de realizare apropiata de 1 se produc aproape sigur, iar cele cu probabilitatea apropiata de 0 apar destul de rar. De aceea, evenimentele ce se produc cu probabilitati foarte mici sunt practic imposibile, iar cele care se produc cu probabilitati mari sunt practic certe. Principala problema care se ridica este de a stabili cat de mare sau cat de mica sa fie o probabilitate pentru ca evenimentele corespunzatoare sa poata fi considerate practic certe, respectiv practic imposibile. Raspunsul nu este general valabil, ci depinde efectiv de fenomenul studiat, aceeasi probabilitate putand sa reflecte evenimente practic certe in anumite situatii, iar altele nu. Deci, numai situatiile concrete, practice sunt in masura sa stabileasca daca un eveniment poate fi considerat ca neglijabil cu o probabilitate data.

Totodata, daca avem un eveniment ce se realizeaza cu o probabilitate foarte mica si daca numarul experientelor este foarte mare, atunci el se poate realiza cu o probabilitate oricat de apropiata de 1, cu toate ca este greu sa ne asteptam ca el sa apara intr-un numar de experiente dinainte fixat. Drept urmare, se impune studiul unor legitati de aparitie a unor evenimente cu probabilitatea 0 sau 1 intr-un numar foarte mare de experiente. Tocmai acesta este obiectul legilor numerelor mari.

Ca atare, Bernoulli a demonstrat ca prima de asigurare este cu atat mai bine determinata cu cat au existat mai multe cazuri pe baza carora ea s-a determinat.

Intensitatea de producere a riscului se reflecta, de asemenea, in nivelul primei de asigurare, pentru riscurile a caror intensitate este mare, si prima de asigurare este mai mare, si invers. In situatia in care, pe parcursul contractului, riscul este variabil, prima se poate modifica in aceeasi proportie.

Suplimentul sau adaosul la prima acopera cheltuielile generale de achizitie si administrare ale asiguratorului, cat si obtinerea unui profit. Aceste cheltuieli variaza in functie de tipurile de produse de asigurare si in functie de modurile de distributie utilizate.

In decursul istoriei asigurarilor, s-au folosit mai multe metode pentru stabilirea primei de asigurare, si anume:

- acordarea garantiei de asigurare fara stabilirea si plata anticipata a primei, acest lucru facandu-se la sfarsitul perioadei de asigurare in functie de despagubirile si sumele asigurate platite si de cheltuielile ocazionate de aceasta activitate. Aceasta metoda a fost utilizata la inceputul asigurarilor, in prezent fiind abandonata, datorita faptului ca nu permite asiguratului sa cunoasca anticipat pretul asigurarii si cere asiguratorului sa dispuna de fonduri importante pentru a face fata obligatiilor asumate pana la incasarea primei de asigurare;

- incasarea de la asigurati a unor avansuri asupra primelor pe baza unor calcule provizorii, urmand ca dupa expirarea perioadei de asigurare sa se stabileasca primele definitive. Aceasta metoda se aplica din ce in ce mai putin, la anumite categorii de asigurari;

- stabilirea si incasarea in prealabil a unor prime fixe este metoda cea mai generalizata in prezent. Tinand seama ca asigurarea acopera pagube probabile si nu certe, folosirea acestei metode este posibila ca urmare a perfectionarii calculului probabilitatilor si a evidentei statistice, aplicate in domeniul asigurarilor sub forma calculului actuarial.

Tinand seama ca marimea primelor de asigurare depinde si de perioada pentru care opereaza raspunderea asiguratorului, apare evident un alt element al asigurarii, si anume, durata asigurarii. Durata asigurarii reprezinta perioada in care sunt valabile raporturile de asigurare intre asigurat si asigurator si ea depinde de natura asigurarii. Se pot incheia asigurari pe o perioada determinata (de un an sau mai putin, in cazul asigurarilor de bunuri si raspundere civila sau de 5-20 de ani, in cazul asigurarilor de persoane) sau pentru derularea unui proces (de exemplu, pe perioada transportului de marfa).

Paguba si despagubirea de asigurare

Paguba sau dauna reprezinta pierderea exprimata valoric suferita de un bun asigurat ca urmare a producerii unui risc asigurat.

Notiunea de dauna sau paguba este aplicabila numai asigurarilor de bunuri si raspundere civila, denumite si asigurari de daune. In cazul asigurarilor de persoane, dauna sau paguba nu are sens, deoarece suma asigurata se plateste indiferent de aceasta si nu are caracter de despagubire, ci are un caracter neindemnitar.

Intrucat paguba poate fi egala sau mai mica decat valoarea bunului asigurat, se intalnesc notiunile de paguba totala, in cazul in care bunul a fost distrus in intregime, si paguba partiala, atunci cand pierderea intervenita este mai mica decat valoarea bunului.

Despagubirea de asigurare reprezinta suma de bani pe care asiguratorul o plateste asiguratului pentru refacerea bunului distrus de un risc asigurat sau pentru compensarea unui prejudiciu la asigurarea de raspundere civila. In cazul asigurarilor de persoane nu se foloseste notiunea de despagubire de asigurare, ci de indemnizatie de asigurare sau de plata a sumei asigurate.

Despagubirea de asigurare nu poate depasi suma asigurata si este mai mica sau cel mult egala cu valoarea pagubei, in functie de principiul de raspundere al asiguratorului.

In practica asigurarilor de bunuri se utilizeaza trei principii valabile la acordarea despagubirilor:

principiul raspunderii proportionale;

principiul primului risc;

principiul raspunderii limitate.

Principiului raspunderii proportionale consta in aceea ca, despagubirea de asigurare reprezinta aceeasi parte din paguba pe care o reprezinta suma asigurata fata de valoarea de asigurare. Conform acestui principiu, despagubirea de asigurare se calculeaza pe baza relatiei:

unde:

D reprezinta despagubirea de asigurare;

P - cuantumul pagubei;

S - suma asigurata;

V - valoarea reala a bunului asigurat.

De exemplu, un bun in valoare de 500 RON a fost asigurat pentru suma de 400 RON. Presupunem ca bunul a fost distrus partial in valoare de 300 RON. Conform acestui principiu, despagubirea de asigurare este de 240 RON, calculata pe baza relatiei:

RON.

In cazul in care suma asigurata este egala cu valoarea reala a bunului asigurat, atunci despagubirea este egala cu paguba.

Principiul primului risc este mai des aplicat la bunurile la care riscurile de producere a daunei totale sunt mai reduse (cum ar fi asigurarea cladirilor). Potrivit acestui principiu, asiguratorul suporta dauna in intregime in limitele sumei asigurate, indiferent de valoarea reala a bunului asigurat.

Astfel, nivelul despagubirii de asigurare calculat pe baza acestui principiu, din exemplul anterior, este de 300 RON. Daca paguba ar fi fost de 500 RON, atunci nivelul despagubirii ar fi fost de 400 RON, valoarea sumei asigurate.

Daca se compara valorile despagubirilor obtinute pe baza celor doua principii, se observa ca ele difera atunci cand suma asigurata este mai mica decat valoarea bunului, iar paguba inregistrata a fost partiala.

Se observa ca principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurati decat cel al raspunderii proportionale, intrucat pagubele sunt compensate intr-o masura mai mare. De regula, aceasta compensare, presupune incasarea de la asigurati a unor prime de asigurare mai mari decat in cazul aplicarii principiului raspunderii proportionale.

Principiul raspunderii limitate consta in aceea ca despagubirea de asigurare se acorda numai daca paguba produsa de riscul asigurat depaseste o anumita limita, dinainte stabilita. Ca atare, conform acestui principiu, o parte din paguba cade in sarcina asiguratului, iar marimea relativa a acesteia este mentionata in contractul de asigurare.

Partea din valoarea pagubei ce cade in sarcina asiguratului poarta denumirea de fransiza. Fransiza poate fi: fransiza atinsa (sau simpla) si fransiza deductibila (sau absoluta).

In cazul fransizei atinse sau simple, asiguratorul acopera in intregime paguba, daca aceasta este mai mare decat limita stabilita in contract. Fransiza deductibila   se scade (se deduce) din orice paguba, indiferent de volumul pagubei (in limita sumei asigurate).

Daca in exemplul anterior, pentru suma asigurata de 400 RON se mentioneaza in contract un nivel de fransiza de 5% din suma asigurata (20 RON), atunci pentru paguba de 300 RON, nivelul despagubirii ar fi fost:

- in cazul fransizei atinse, despagubirea este de 300 RON, intrucat valoarea pagubei depaseste valoarea fransizei (a fost atinsa de catre paguba), iar asiguratul primeste in intregime valoarea pagubei;

- in cazul fransizei deductibile, despagubirea este de 280 RON, adica diferenta dintre valoarea pagubei si nivelul fransizei care se deduce din paguba la fiecare aparitie a evenimentului asigurat.

Indiferent de tipul fransizei, nu se acorda despagubiri daca valoarea pagubei se incadreaza sub limitele fransizei. De exemplu, daca valoarea pagubei ar fi fost de 15 RON, in ambele situatii, asiguratorul nu ar fi platit despagubire de asigurare.

Aplicarea fransizei conduce la evitarea cheltuielilor privind evaluarea, constatarea pagubelor si stabilirea despagubirilor la pagubele de volum redus, care sa le situeze sub valoarea fransizei si, in acelasi timp, il determina pe asigurat sa manifeste mai multa grija in ceea ce priveste intretinerea bunurilor asigurate. Aplicarea acestui principiu implica si reducerea primei de asigurare.

Fiecare din aceste principii se regaseste in practica in functie de tipul de contract de asigurare. Astfel, principiul raspunderii proportionale se aplica in cazul asigurarii marfurilor in transportul international, asigurarii culturilor agricole sau a animalelor. Principiul primului risc isi gaseste aplicabilitatea in cazul asigurarii cladirilor, asigurarii auto, etc., iar principiul raspunderii limitate este frecvent utilizat in practica, fie la optiunea asiguratului (implicand reducerea primei de asigurare), fie in mod obisnuit.