Fondul de rulment, surse de finantare a activelor de exploatare

Fondul de rulment, surse de finantare a activelor de exploatare.

Necesarul de fond de rulment pentru finantarea activelor de exploatare difera de la o intreprindere la alta fiind influentat in fiecare stadiu al ciclului de exploatare:

de durata ciclului de exploatare si de aprovizionarea fata de care este direct proportional;

de valoarea adaugata in procesul exploatarii in sensul ca cu cat acesta este mai mica cu atat creditul de furnizor poate sa compenseze pe cel acordat clientilor;

de ritmul de crestere a cifrei de afacere, in sensul ca necesarul de fond de rulment urmeaza o evolutie paralela cu cea a cifrei de afacere;

In bilantul contabil, NFR apare ca diferenta dintre activele circulante si pasivele de exploatare. Unui necesar permanent de finantare curenta trebuie sa-i corespunda capitaluri permanente, iar pentru nevoile temporare se cuvine sa se utilizeze credite de trezorerie.

Partea din resursele financiare care asigura finantarea permanenta a activelor de exploatare reprezinta FR. Acesta se formeaza din capitaluri proprii si imprumutat pe termen mediu si lung.

FR este cu atat mai mic cu cat se reduc stocurile, soldul clientilor si furnizorilor prin transformarea lor in lichiditati. Se mentioneaza faptul ca gradul de lichiditate depinde de viteza de rotatie a activelor circulante, viteza ce trebuie accelerata in fiecare stadiu al ciclului de exploatare prin aplicarea unor metode stiintifice, manageriale, de gestiune.

Relatia fundamentala pentru determinarea NFR este:

NFR = FR + credite de trezorerie

FR = total capital permanent - total imobilizari

NFR = total active circulante - total pasive de exploatare

FR poate fi exprimat in suma absoluta si in raport cu volumul activitatii economice si in numar de zile CA, dupa urmatoarele relatii:

in raport cu volumul de activitate

FR in numar de zile CA

Dupa unii economisti FR poate fi reprezentat astfel:

a.       o componenta a activelor circulante - acea parte care nu este finantata prin datorii pe termen scurt, putandu-se calcula:

FR = active circulante - datorii pe termen scurt

b.      ca o parte a capitalurilor permanente

FR = capitaluri permanente - imobilizari

Rezulta ca activele sunt finantate integral din capitaluri permanente in timp ce activele circulante sunt finantate atat din capitaluri permanente cat si cu datorii pe termen scurt.

Reducerea FR reclama urmatoarele actiuni:

reducerea stocurilor de active circulante (materii prime, materiale) la minimum necesar bunului mers al intreprinderii;

accelerarea vitezei de rotatie a activelor circulante prin aplicarea unor metode stiintifice de gestiune;

cresterea duratei si volumului creditului de furnizori;

reducerea duratei si volumului creditului acordat clientilor

Pentru creditele de furnizori si pentru cele acordate clientilor se pot stabili durate medii - este foarte important pentru analizele financiare pe termen scurt, astfel:

durata creditului furnizori

durata creditului clienti

Pentru a obtine o reducere a creditelor acordate clientilor se poate oferi acestora o anumita cota procentuala de rabat in vederea stimularii acestora de a face plata la vedere. Acest lucru conduce la diminuarea rentabilitatii intreprinderii dar in schimb reduce NFR si deci economiseste costul creditului de trezorerie.

In analizele financiare trebuie sa se calculeze atat costul creditului de trezorerie cat si costul rabatului acordat:

unde: Sv - suma vanzarilor de marfuri, prestari servicii;

d - durata creditului economisit in urma vanzarii la vedere;

RD - rata dobanzii la creditul de trezorerie.

CR = Sv * R%  rabatul

costul rabatului

In general o incetinire a vanzarilor de marfuri poate avea ca efect financiar o crestere temporara si brusca a NFR ce poate aduce mari dificultati in trezorerie. Insa daca are loc o crestere a Ca, aceasta va conduce la sporirea NFR.

In legatura cu nivelul FR se pot adopta urmatoarele strategii:

a.       stabilirea medie a FR in acoperirea necesarului financiar al exploatarii iar pentru diferenta in plus fata de necesarul de plus si diferenta in minus fata de volumul de active cel mai redus sa se apeleze la credite de trezorerie si respectiv sa se replaseze excedentul de lichiditati pe termen scurt cu maxima eficienta.

b.      stabilirea FR la un nivel superior mediei necesarului financiar al exploatarii - p atitudine prudenta a intreprinderii deoarece excedentul care este un fel de rezerva poate fi utilizat la o eventuala crestere a NFR. Aceasta strategie da nastere unor lichiditati prea mari.

c.       stabilirea FR la un nivel inferior mediei necesarului financiar al exploatarii - o utilizare permanenta a creditelor de trezorerie. Aceasta strategie nu tine seama de riscul de a nu avea lichiditati pentru efectuarea platilor

FR poate fi: propriu, permanent si total.

FR propriu = capitalul propriu - capitalul fix

FR permanent = valori in exploatare + valori realizabile pe termen scurt + valori disponibile - obligatii pe termen scurt

FR total = valori in exploatare + valori realizabile pe termen scurt + valori disponibile

Rezulta ca activele circulante au ca surse de acoperire financiare: capitalul propriu, pasivele de exploatare, FR si creditele de trezorerie.

FR efectiv se poate diminua de la o perioada la alta din urmatoarele cauze:

inregistrari de pierderi cu mentiunea ca acestea reduc capitalul propriu care fac parte din capitalul permanent;

rambursarea de imprumuturi pe termen mediu si lung daca restituirea acestora nu se efectueaza din profit si daca este mai mare decat amortizarea anuala calculata ;

cresterea valorilor imobilizate adica a activelor corporale ca efect al marilor investitii a caror finantare nu este asigurata prin noi capitaluri permanente sau a caror suma depaseste amortizarea anuala calculata.

FR poate deveni insuficient in urma unei majorari a duratei creditelor acordate clientilor precum si a cresterii stocurilor ca efect al incetinirii vanzarilor.

Reechilibrarea in asemenea situatii se poate realiza prin urmatoarele procedee:

prin sporirea capitalului permanent;

prin diminuarea imobilizarilor.

Sporirea capitalului permanent se poate realiza prin:

aporturi noi ale actionarilor;

recurgerea la imprumut pe termen mediu si lung;

punerea in rezerva din profit (autofinantare);

consolidarea imprumuturilor pe termen scurt.

Aporturile noi in numerar au rolul de a spori capitalul propriu numai ca in practica nu prea se intalnesc cazuri de marire de capital in scopul cresterii doar a FR deoarece comporta cheltuieli mari iar sumele ce trebuie mobilizate sunt relativ mici.

Recurgerea la imprumuturi pe termen mediu si lung pentru sporirea sau refacerea FR este o practica foarte rar intalnita deoarece putine organisme financiare consimt sa acorde credite destinate acestui scop.

Punerea in rezerva a unei parti din profit este un caz des intalnit in vederea stabilirii echilibrului intre FR necesar si cel efectiv ceea ce reprezinta de fapt o refinantare.

In cadrul consolidarii imprumuturilor pe termen scurt mentionam posibilitatea convertirii creantelor pe termen scurt fie in actiuni - o sporire de capital fie in creante pe termen mediu si lung. In ambele cazuri rezulta o ameliorare a FR.

Diminuarea imobilizarilor - se poate actiona astfel:

majorarea fondului de amortizare in conditiile legitatii fiscale cu mentiunea ca aceasta masura permite cresterea autofinantarii;

retinerea unei parti din fondul de amortizare care nu se mai reinvesteste in imobilizari;

cedarea unor elemente de imobilizari cu precadere din cele care se gasesc in afara exploatarii, in rezerva sau conservare.

Capacitatea de plata, lichiditatea financiara si solvabilitatea intreprinderi

Capacitatea de plata reprezinta posibilitatea unei intreprinderi de a face fata platilor scadente fata de furnizori, salariati, bugetul national, banca, alti creditori.

Capacitatea de plata este o forma specifica de manifestare a echilibrului financiar in cadrul intreprinderilor, ea reprezinta starea de echilibru intre fluxurile de numerar de intrare si iesire din intreprindere adica platile efectuate.

Intre capacitatea de plata si echilibrul financiar al intreprinderii exista o stransa legatura. Astfel echilibrul financiar stabilit prin bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta o premisa a realizarii capacitatii de plata dar capacitatea de plata mai este influentata si de o serie de factori economici:

oscilatia preturilor si tarifelor pe piata in functie de cerere si oferta;

de puterea de cumparare a monedei nationale la un moment dat;

de gradul de rentabilitate a intreprinderii:

Lichiditatea financiara reprezinta capacitatea unei intreprinderi de a transforma in bani activele circulante de care dispune in scopul asigurarii unui circuit economic normal a capitalului sau.

Lichiditatea financiara consta in recuperarea capitalului avansat:

prin valorificarea marfurilor, serviciilor sau executarilor de lucrari;

prin bugetul de venituri si cheltuieli se urmareste mentinerea la un nivel optim a lichiditatii printr-o structura a activelor circulante usor valorificabile - marfuri de buna calitate, piese de schimb etc.

Gradul de lichiditate cate atunci cand capitalul avansat in elemente de active circulante cu o viteza de rotatie incetinita cum este cazul marfurilor greu vandabile, alti debitori.

Activele circulante de care dispune o intreprindere au grade diferite de lichiditate. Astfel activele circulante sub forma banilor din contul curent la banca si a numerarului din casierie prezinta gradul cel mai ridicat de lichiditate, urmand creantele certe, marfurile de buna calitate care au asigurata comercializare.

Activele corporale in general nu are nici un grad de lichiditate, ele nefiind destinate vanzarii decat in mod exceptional de faliment.

Lipsa lichiditatii financiare se manifesta prin plati restante, datorii fata de furnizori, bugetul statului, nerambursarea la scadenta a imprumuturilor.

Bonitatea intreprinderii fata de banca si de partenerii de afaceri se reflecta si prin coeficientul lichiditatii patrimoniale:

unde:

D - disponibilitatile si alte mijloace banesti din cont, casierie, cecuri, alte valori;

S - sume de incasat din vanzarea marfurilor, clienti, debitori, sume varsate in plus la bugetul statului;

TCN - titluri de credit negociabile pe piata: actiuni, obligatiuni;

Ac - active circulante;

C -. Credite pe termen scurt;

DTS - datori pe termen scurt (furnizori, creditori, decontari cu bugetul statului)

Nu se vor lua in calcul capitalul imobilizat in materiale degradate, marfuri greu vandabile, clienti neancasati in termen peste 2 luni, rate restante.

Cand acest coeficient este supraunitar - lichiditate buna

Cand acest coeficient este subunitar - activitate nesatisfacatoare.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea unei intreprinderi de a achita toate obligatiile asumate fata de terte persoane fizice sau juridic, atat cu scadente imediate cat si cu scadente pe termen lung.

O intreprindere este solvabila cand suma activelor circulante investite in materii prime, creante certe, etc., este mai mare sau egala cu totalul pasivelor reprezentand obligatiile fata de partenerii de contracte, de banca, bugetul statului, de salariati.

O intreprindere poate fi solvabila chiar daca nu are la un moment dat capacitatea de plata. Lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii financiare pot fi temporare daca intreprinderea se bazeaza pe o solvabilitate generala.

Starea solvabilitatii si bonitatea intreprinderii fata de partenerii de afaceri se reflecta si prin coeficientul solvabilitatii patrimoniale:

C_S = capitalul social al intreprinderii

S(Pc) = suma elementelor patrimoniale procurate din credite pe termen scurt, mediu si lung.

Nivelul solvabilitatii este acceptabil cand coeficientul se aproprie de 100% cu mentiunea ca limita maxima pentru a se putea acorda noi imprumuturi este de 50%.

Se mai calculeaza si urmatorii indicatori:

a.     

solvabilitatea imediata sau capacitatea de plata de gradul 1

b.     

solvabilitatea curenta sau capitalul de plata de gradul 2

c.      
solvabilitatea previzionala sau capitalul de plata de gradul 3