GESTIUNEA RISCULUI VALUTAR

1. Expunerea bancilor la riscul valutar

Riscul valutar exprima probabilitatea ca o variatie adversa a cursului pe piata sa influente negativ marja dobanzii bancare. La originea acestui risc se afla operatiile bancare in valuta evidentiate in activele si pasivele externe. Aceste elemente sunt integrate in bilantul consolidat al societatii bancare prin conversie in moneda nationala la cursul zilei; variatia acestui curs poate antrena pierderi sau castiguri independente de eforturile bancii sau de calitatea managementului sau.

Ca si in cazul celorlalte forme ale riscului de piata, si pentru riscul valutar expunerea potentiala la risc depinde de marimea diferentei dintre activele si pasivele dintr-o anumita grupa.

Expunerea la riscul valutar se poate descompune in 3 componente: expunerea generata de activitatile internationale prin consolidare bilantiera, expunerea tranzactionala si expunerea economica.

Expunerea prin consolidare bilantiera apare in cazul bancilor cu activitate internationala: societatile afiliate trebuie sa raporteze si sa-si consolideze rezultatele financiare in moneda tarii de referinta a societatii mama. Conversia se poate face la cursul zilei sau la cursul mediu pentru perioada de raportare, acesta fiind un risc care poate fi acoperit prin hedging.

Expunerea tranzactionala rezulta din faptul ca o serie de operatiuni bancare se desfasoara in valuta, iar cursul poate fluctua, influentand astfel marja in perioada de referinta. Aceasta expunere poate deveni semnificativa pe termen scurt (sub 1 an), dar poate fi minimizata prin hedging.

Expunerea economica reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra valorii de piata a bancii calculata ca valoare actuala a tuturor fluxurilor de venituri realizate in toate valutele de operare. Pentru actualizarea acestora, se foloseste costul mediu ponderat al capitalului.

Pentru banci, managementul riscului valutar trebuie considerat intr-o dubla perspectiva: pe de o parte, din punct de vedere al gestionarii adecvate a pozitiilor sale long si short intr-o anumita valuta, a expunerilor individuale si globale, iar pe de alta parte, din punct de vedere al ofertei de produse pentru acoperirea riscului valutar al clientilor. Reducerea vulnerabilitatii economice a clientilor asigura avantaje bancii in termeni de profit si siguranta a propriilor afaceri.

In mod cert, riscul valutar capata semnificatii deosebite in conditiile unor fluxuri internationale de capital importante. Aceasta este, de exemplu, situatia bancilor mari japoneze care pot avea peste 40% din active exprimate in valuta, sau a marilor holding-uri bancare americane cotate la bursele din Londra sau Tokio.

Situatia neta pe fiecare valuta trebuie revizuita si modificata in functie de conditiile din economia internationala, urmarindu-se sa se evite, pe de o parte, expunerea la riscul valutar datorita necorelarii scadentelor activelor cu cele ale pasivelor si , pe de alta parte, situatia in care ratele dobanzilor in valuta ar putea depasi nivelul pietei.

Pentru diminuarea riscului valutar este necesar sa se elaboreze prognoze de evolutie, care sa permita structurarea adecvata pe valute a activelor si pasivelor in devize, pentru asigurarea stabilitatii de ansamblu a portofoliului de depozite si plasamente valutare ale bancii.

Analiza riscului valutar presupune, in principal:

Ajustarea periodica a pozitiilor valutare pentru echilibrarea pozitiilor lungi (long) si scurte (short);

Acoperirea riscului valutar prin folosirea unor metode si tehnici specifice, in special a instrumentelor derivate (hedging).

Pentru realizarea celor doua etape de analiza a riscului trebuie parcursi urmatorii pasi:

Definirea si identificarea periodica a tipurilor de expuneri care pot afecta banca;

Evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valuta, in contextul volatilitatii anticipate a pietelor valutate;

Controlul riscului valutar prin : formularea politicii valutare a bancii, desemnarea persoanelor autorizate sa angajeze operatiunile valutare, determinarea procedurilor de expunere la risc, stabilirea limitelor de expunere;

Executarea tranzactiilor propriu-zise.

Analiza standard de risc la SC Raiffeisen Bank SA este un proces continuu, care vizeaza gestionarea globala a riscurilor, impusa de existenta relatiilor de interdependenta dintre diferite operatiuni, tranzactii si activitati ale bancii, dar si de legaturile - prin cauze si efecte - dintre diferitele tipuri de risc.

2. Indicatorii riscului valutar

Indicatorii de baza pentru aprecierea riscului valutar sunt pozitia valutara individuala si pozitia valutara totala (globala).

Pozitia valutara individuala se calculeaza pentru fiecare valuta de gestionat, reprezentand diferenta dintre total creante si total angajamente in moneda respectiva. O pozitie valutara deschisa este definita ca pozitie lunga (long) atunci cand totalul creantelor depaseste totalul angajamentelor si este definita drept pozitie scurta (short) atunci cand totalul angajamentelor depaseste totalul creantelor.

Pozitia valutara totala reprezinta diferenta dintre totalul pozitiilor valutare lungi si totalul pozitiilor valutare scurte, in echivalent lei. Echivalentul in lei al pozitiilor lungi si scurte, pe fiecare valuta, se determina pe baza cursurilor de referinta ale Bancii Nationale a Romaniei, in vigoare la data pentru care se intocmeste raportarea. Acest indicator prezinta avantajul ca ofera o imagine globala asupra expunerii valutare a bancii si dezavantajul oricarui indicator global, si anume anularea situatiei precise, pe fiecare valuta, care trebuie de fapt gestionata.

O anumita pozitie valutara poate deveni favorabila sau defavorabila pentru banca in functie de evolutia cursului valutar, situatie prezentata in tabelul urmator:

Expunerea bancii la riscul valutar se masoara prin amploarea pozitiei valutare individuale gestionata separat pentru fiecare valuta, banca putand calcula rapid la sfarsitul fiecarei zile (si chiar pe parcursul zilei) expunerea la risc ca pierderea potentiala in cazul unei variatii adverse a cursului pentru fiecare valuta.

Ca centru al politicii valutare, banca centrala este abilitata sa asigure si reglementarea operatiunilor valutare, BNR asigurand o acoperire corespunzatoare a acestui domeniu. Regimul valutar din Romania este asemanator celui din alte state est-europene, dar a fost implementat treptat, fiind bazat pe convertibilitatea interna de cont curent a monedei nationale si repatrierea incasarilor din export fara cedarea valutei.

In vederea limitarii riscurilor financiare ce pot aparea ca urmare a desfasurarii operatiunilor valutare, societatile bancare au obligatia sa posede:

a) un sistem de evidenta care sa permita atat inregistrarea imediata a operatiunilor valutare, cat si determinarea pozitiilor individuale si a pozitiilor valutare totale;

b) un sistem de supraveghere si gestiune a riscurilor valutare, stabilit pe baza de regulamente aprobate de Consiliul de administratie al societatii bancare;

c) un sistem de control permanent pentru verificarea respectarii procedurilor interne necesare indeplinirii dispozitiilor precedente.

La sfarsitul fiecarei zile bancare lucratoare pozitiile valutare ale unei banci sunt supuse urmatoarelor limitari:
a) maximum 10% din fondurile proprii ale bancii pentru oricare dintre pozitiile valutare individuale ajustate; si
b) maximum 20% din fondurile proprii ale bancii pentru pozitia valutara totala.

Bancile vor raporta Bancii Nationale a Romaniei - Directia generala de autorizare, reglementare si supraveghere prudentiala a societatilor bancare, nivelul expunerii lor valutare, datele de raportare fiind 7, 15, 23, 30/31 ale lunii.