INTREPRINDEREA AGROALIMENTARA- DOMENIUL DE EXERCITARE A MANAGEMENTULUI

INTREPRINDEREA AGROALIMENTARA- DOMENIUL DE EXERCITARE A MANAGEMENTULUI

1. Intreprinderea agroalimentara - rol, particularitati

Este cunoscut faptul ca asigurarea hranei populatiei este dependenta, in proportie covarsitoare, din vremuri imemoriale, de existenta agriculturii. La fel de adevarata este, insa, si afirmatia ca, pe masura dezvoltarii sociale generale, modalitatile sub care produsele agricole sunt puse la dispozitia consumatorului s-au diversificat. Acest lucru este urmare a faptului ca unele dintre ele sunt supuse, in prealabil, unor procese de prelucrare in afara exploatatiilor agricole in care se obtin si, uneori, chiar in interiorul acestora. Concomitent, s-a diversificat si s-a imbunatatit si prezentarea lor, care este tot mai atragatoare, ceea ce influenteaza pozitiv cererea consumatorilor, sporind vanzarile de produse agroalimentare.

Prelucrarea si prezentarea produselor agroalimentare revin unor intreprinderi cuprinse in industria alimentara, rolul lor fiind cu atat mai mare, cu cat sistemul agroalimentar este mai dezvoltat, iar exploatatiile agricole se orienteaza, cu precadere, spre producerea de materii prime de natura agricola.

Alaturi de intreprinderile din industria alimentara exista exploatatii agricole, cu statut de intreprinderi, care combina activitati de obtinere a produselor agricole cu cele de prelucrare a acestora. O astfel de abordare corespunde unor realitati existente in economia agroalimentara romaneasca. Pe de o parte sunt procesatorii de materii prime agricole, care intervin in filierele pe produse, iar pe de alta parte, intalnim societati comerciale agricole de diferite tipuri (de exemplu, societati comerciale agricole pe actiuni, societati comerciale create pe baza de initiativa privata etc.), ale caror domenii de activitate au ca finalitate obtinerea unor produse agroalimentare cu grad mai mic sau mai mare de prelucrare si, uneori, chiar comercializarea acestora (schema nr.1).

	Schema nr.1

Relatia directa cu consumatorul individual se constituie atunci cand societatile respective dispun de magazine proprii pentru comercializarea unor produse obtinute (schema nr.1).

Primite in ansamblu sau ca o unitate organizatorica , intreprinderea este atat de utilizarea de resurse, cat si sursa de bogatie si detinatoare de putere economica. In acelasi timp, este si un domeniu de exercitare a managementului. Scopul ei este obtinerea profitului prin satisfacerea cererii pietei fata de produsele agroalimentare.

Asa cum se intampla cu orice fel de intreprinderi, si cea din industria alimentara poate fi privita ca:

loc de productie, unde se aloca si se combina, dupa criterii economice si ecologice, diversi factori de productie, sub actiunea umana directa sau indirecta, pentru a se obtine, dupa caz, produse sau servicii; de fapt, aceste aspecte se regasesc in subsistemul operational al intreprinderii, asupra caruia se exercita managementul operativ, bazat pe decizii curente;

loc de motivatie pentru cei care participa, intr-un fel sau altul, la activitatea intreprinderii. Ca urmare se distribuie salarii si alte elemente motivante - muncitorilor, venituri - furnizorilor, dividende-actionarilor, dobanda - unor institutii financiare etc.;

loc in care, intre componentii intreprinderii, se manifesta relatii de colaborare, ei, interactionand si comunicand, contribuie la realizarea obiectivelor, dar pot sa apara si relatii conflictuale intre salariati si manageri, salariati si patronat etc.;

loc de exercitare a puterii, detinatorii acesteia iau decizii, care se transmit si urmeaza sa fie aplicate, urmarindu-se inlaturarea unor disfunctionalitati sau amplificarea rezultatelor; executantii trebuie sa fie convinsi de necesitatea deciziilor luate, actionand, ca urmare, cu mai multa eficacitate pentru punerea lor in opera;

sistem deschis, aflat in relatii directe cu mediul ambiant, ceea ce este strict necesar pentru manifestarea sa economica viabila, asigurandu-si o existenta cat mai lunga sau chiar perenitatea.

Domeniul in care activeaza aceste intreprinderi, ca si sistemul de relatii pe care il desfasoara cu alti agenti economici din sistemul agroalimentar le imprima anumite particularitati. La randul lor, aceste particularitati genereaza aspecte specifice ale managementului, fie daca ne gandim si numai la faptul ca ele gestioneaza produse care parcurg diferite procese biologice, impunandu-se conditii speciale de preluare si de pastrare, viteza de reactie din partea intreprinderii si, implicit, a managementului, in desfasurarea activitatilor in cazul celor perisabile, fiind absolut necesara pentru calitatea produselor alimentare obtinute, evitarea deprecierilor etc.

Dintre particularitati pot fi enumerate:

este o intreprindere cuprinsa in industria de prelucrare (alimentara), sub ramurile acesteia fiind variate de la o tara la alta, in functie de: nivelul de dezvoltare generala si a industriei alimentare, de structura de ramura a productiei agricole, care ofera materiile prime (desigur ca, se poate recurge si la importarea unora dintre ele), modelele de consum, cutume religioase etc.;

pentru desfasurarea activitatii se adreseaza, in vederea procurarii de materii prime, unui domeniu agricol si rural, care prezinta variate conditii structurale si de dezvoltare, cu componentele acestuia (in special cu exploatatiile agricole) intreprinderile agroalimentare desfasoara, direct sau indirect, un sistem de relatii ce se doreste, cel putin in cazul nostru, extins si perfectionat tot mai mult, consecintele regasindu-se in constituirea si functionarea rationala a sistemului agroalimentar national;

activitatea lor, bazandu-se pe materii prime de natura agricola, resimte, in mod mai mult sau mai putin direct, influenta variatiei nivelului productiei agricole, generata de evolutia factorilor din mediul natural; manifestarea negativa a acestora, in lipsa unor masuri de corectare, ca urmare a unui grad scazut de dezvoltare a agriculturii, determina reduceri cantitative si deprecieri calitative ale materiilor prime care se "scurg" pe filiere spre intreprinderile de procesare; un asemenea impact asupra productiei de alimente solicita dezvoltarea durabila a agriculturii, aceasta urmand sa asigure securitatea alimentara a populatiei, in diferite contexte in care se desfasoara activitatile agricole;

in intreprinderile de prelucrare a produselor agricole multe procese sunt biologice, ceea ce se intampla in industria alimentara, cel putin partial, putandu-se aprecia ca fiind o "prelungire" a agriculturii; de aici decurg mai multe probleme pentru care managementul trebuie sa gaseasca solutii: conditiile de depozitare si de pastrare a materiilor prime, mentinerea sub control a proceselor biologice pentru a influenta pozitiv randamentul in prelucrare si calitatea produselor agroalimentare, perfectionarea tehnologiilor de prelucrare, asigurarea insusirilor calitative (gust, aroma etc.) ale produselor si a starii lor de igiena;

fiind vorba de prelucrare, intreprinderile agroalimentar au posibilitati mult mai mari de a diversifica gama sortimentala, comparativ cu exploatatiile agricole, care sunt limitate, in acest sens, de numarul de specii de plante si de animale specifice zonei geografice, primele dispunand de modalitati mai numeroase de adaptare la cerintele consumatorilor si, implicit, la mediul economic. Limitativi, in ceea ce priveste diversificarea produselor, par a fi factori, precum: gusturile, obiceiurile si modelele de consum. Gusturile se educa, publicitatea avand rolul sau recunoscut in domeniu, iar modelele de consum pot evolua si ele pe masura progresului social general . Este posibil, deci, sa creasca consumul de produse semipreparate si preparate, ceea ce contribuie la extinderea "campului de activitate" al intreprinderilor din industria alimentara.

Sisteme de productie si tipuri de intreprinderi din sistemul agroalimentar

Stadiul evolutiei in care se afla sistemul agroalimentar in diferite tari evidentiaza faptul ca dupa statutul lor juridic, inclusiv in ceea ce priveste proprietatea, intreprinderile sunt de diferite tipuri. Dintre ele amintim: intreprinderea familiala, intreprinderea cooperatista, intreprinderea capitalista si cea publica.(27)

Intreprinderea familiala are un patrimoniu care apartine familiei. Munca este desfasurata de seful intreprinderii si de ajutoare familiale. In aceasta categorie intra, in principal, exploatatiile agricole familiale, daca le privim, in sens larg, ca intreprinderi. Managementul nu este separat de restul activitatilor desfasurate si nici munca de capital.

Intreprinderea cooperatista se constituie prin colaborarea producatorilor, a furnizorilor etc., acestia avand aporturi sub forma de: capital, munca, idei, cunostinte. Se intalnesc multe tipuri de cooperative. Din punctul de vedere al abordarii de fata, prezinta interes cele care au ca domenii de activitate prelucrarea unor produse agricole. Ele apara interesele producatorilor agricoli. Prelucrarea produselor, adaugand valoare, permite obtinerea unor preturi mai bune. Mai mult, forta vanzarilor si negocierile cu beneficiarii sunt altele atunci cand producatorii sunt cuprinsi intr-un asemenea sistem organizatoric.

Potrivit statutului, managementul lor se exercita de catre diverse organisme.

Intreprinderea capitalista cunoaste o separare deplina intre munca si capital (mai putin, asa dupa cum s-a aratat, atunci cand este vorba de intreprinderi mici capitaliste familiale). Activitatile de diferite feluri - operationale si functionale, sunt desfasurate cu munca salariata. Are un management ierarhizat, cu atributii, competente si responsabilitati la fiecare nivel ierarhic. Managementul este separat de restul activitatilor. Exista intreprinderi capitaliste de diferite marimi - mici, mijlocii, mari, mergand pana la firme multinationale.

Intreprinderea de stat (societatea publica) dispune de un patrimoniu aflat in proprietatea colectivitatii . Existenta lor este contestata, adesea, pe motivul unei profitabilitati mai reduse. Mentinerea lor este justificata, de unii specialisti, prin faptul ca ele constituie mijloace prin care statul intervine pentru reglarea unor fenomene - somaj, locuri de munca etc.

Sistemele (tehnicile) de productie practicate in intreprinderi sunt si ele diferite. Gradul de reprezentativitate al fiecaruia fiind determinat tot de dezvoltarea economica a unei tari si, desigur, de modernizarea sistemului agroalimentar. Astfel, se pot intalnii, in principal, urmatoarele sisteme: artizanal, manufacturier si industrial. (27)

Sistemul artizanal are drept caracteristica esentiala faptul ca majoritatea functiilor sale sunt indeplinite de seful intreprinderii (artizanul): asigurarea factorilor de productie, obtinerea si desfacerea produselor etc. In aceasta categorie intra, de regula, marea majoritate a exploatatiilor agricole familiale. Este cunoscut faptul ca ele prezinta trasaturi si de intreprinderi, dar si de gospodarie, avand si un rol social, ca loc de viata pentru familie. Sefului unei exploatatii i se poate atribui calitatea si de intreprinzator individual.

Sistemul manufacturier se constituie prin introducerea in forma artizanala de productie a tehnologiilor moderne. Acest inceput de capitalizare si de modernizare conduce spre o mai buna identificare si repartizare a sarcinilor, la cresterea productivitatii si a masei de bunuri agroalimentare obtinute.

Treapta superioara a sistemelor de productie o reprezinta cel industrial (capitalist). In cazul acestuia intalnim o serie de caracteristici care ii imprima randament si performante economice ridicate. Este vorba de o capitalizare insemnata si de mecanisme manageriale promovate de manageri cu pregatire profesionala superioara si in domeniul stiintei managementului. Nivelul de capitalizare atins si managementul practicat sunt elemente importante, care conduc spre succes. In acelasi timp, acestui sistem ii sunt specifice: o delimitare riguroasa (specializare) a activitatilor (in cazul celui artizanal ele sunt integrate), o productie de masa, urmarind sa satisfaca cererea unui numar ridicat de consumatori (consum tot de masa), raspunzand, in acest fel, exigentelor ce se manifesta fata de un sistem agroalimentar consolidat.

3. Intreprinderile agroalimentare din tara noastra si subsisteme socio-economice.

Intreprinderile din industria alimentara romaneasca poarta amprenta, in ceea ce priveste profilul, dimensiunea, amplasarea lor etc. a modului in care a fost conceputa dezvoltarea acestei ramuri industriale, in perioada anterioara anului 1990. Functionarea lor se baza, intre altele, pe un sistem de relatii derulate cu unitatile agricole din acel timp (cooperative agricole de productie, intreprinderi agricole de stat etc.), care se caracterizau printr-o ridicata concentrare a suprafetelor agricole si a productiei. In plus, intervenea politica de constituire a fondului de stat la diferite produse agricole, care , ulterior, erau repartizate pe directii de utilizare, inclusiv pentru prelucrare.

De regula, relatiile cu unitatile agricole se desfasurau prin intermediul unor intreprinderi de preluare a produselor, mai cu seama a celor vegetale. In cazul animalelor vii si al produselor de origine animaliera relatiile erau, in general, directe. Simplificand, relatiile dintre intreprinderile de prelucrare si unitatile agricole se infaptuiau potrivit schemei de mai jos (schema nr. 2).

Deciziile privind elementele principale ale acestor relatii (nivelul preturilor, preluarea si transportul produselor etc.) erau luate din afara sistemului pe care il constituiau unitatile respective. Managementul lor se rezuma, mai cu seama, la partea operativa a acestuia, adica de obtinere a produselor agricole, respectiv, de gestionare a acestora , o data intrate in ceea ce s-ar putea numi circuitul de valorificare.

Aplicarea Legii Fondului funciar (18/1991) si , ca urmare, reconstituirea si constituirea proprietatii private asupra pamantului au dus la eradicarea din structura unitatilor din agricultura a cooperativelor agricole de productie, care erau principalul furnizor, la o serie de materii prime, pentru intreprinderile de prelucrare . In locul fostelor cooperative au aparut, asa dupa cum se stie, un numar foarte mare de exploatatii familiale, dar cu o redusa concentrare a proprietatii funciare (adica sunt de mici dimensiuni teritoriale). S-a produs o "fractura" in sistemul de relatii dintre agricultura si industria alimentara, legaturile din exploatatiile familiale si intreprinderile de prelucrare sunt sporadice (intamplatoare). Cauzele sunt multiple, ele tinand de exploatatiile agricole familiale, de intreprinderile de prelucrare si, am putea spune, chiar de politica promovata fata de agricultura:

incapacitatea exploatatiilor familiale de a produce cantitati mari de produse, deoarece detin suprafete mici;

tehnologiile aplicate in exploatatiile familiale nu permit, in toate cazurile, marirea productiei si, mai ales, obtinerea ei la parametri calitativi corespunzatori prelucrarii;

"reactia" slaba a intreprinderilor prelucratoare, in ceea ce priveste initierea relatiilor cu actualele exploatatii agricole, motivata, intre altele, prin: numarul mare de exploatatii agricole, dispersarea lor teritoriala si, implicit, a productiei, starea necorespunzatoare a unor cai de transport, nivelul ridicat al cheltuielilor generate de transportul produselor;

insuficienta elementelor motivante asigurate producatorilor agricoli pentru a orienta structura de productie a exploatatiilor spre obtinerea unor produse deficitare, care reprezinta materii prime pentru industria prelucratoare (plante tehnice, sfecla de zahar etc.), pentru aceasta din urma s-a propus acordarea unui sprijin de 5 milioane de lei la ha.

Intreprinderile din industria alimentara au fost transformate in societati comerciale (Legea 15/1990). In acest fel, ele au dobandit o larga autonomie, in cazul celor privatizate aceasta fiind deplina, si, ca urmare, s-a extins sfera competentelor si a autoritatii managementului, dar si responsabilitatea celor care il exercita.

Atunci cand au fost proiectate si create, amplasarea acestor intreprinderi s-a facut, asa cum s-a mai aratat (experienta tarilor dezvoltate evidentiind acelasi lucru), fie in zone de aprovizionare cu materii prime agricole, fie in apropierea centrelor de consum. Din punct de vedere dimensional, ele au fost concepute pornind de la concentrarea productiei in diferite zone si in mari unitati agricole, precum si de la faptul ca produsele erau dirijate centralizat. In consecinta, ele sunt de mari dimensiuni .

In conditiile in care, relatiile cu actualii producatori agricoli nu s-au instituit, cel putin la unele produse, la nivelul necesar, capacitatile de productie ale intreprinderilor de prelucrare nu sunt folosite complet (aici pot interveni si nivelul cererii de produse agroalimentare si, in general, puterea de cumparare a consumatorilor, ca si faptul ca unele capacitati au fost supradimenionate). Fenomenul amintit se rasfrange negativ asupra performantelor lor economice .

Preocuparile managementului acestor societati trebuie canalizate si spre crearea si functionarea sistemului de relatii cu diferiti furnizori de materii prime agricole. In acest sens, o semnificatie deosebita are acordarea de stimulente de ordin material, care sa determine exploatatiile agricole (mai des cele care detin suprafete mai mari) sa produca mai mult si sa vanda catre intreprinderile de prelucrare. Cu rol stimulativ intervin: nivelul preturilor, efectuarea la timp a decontarilor banesti, vanzarea de reziduuri industriale, la preturi avantajoase, celor care au oferit materii prime agricole, acordarea acestora, in mod gratuit, a unor cantitati din produsul alimentar obtinut, (de exemplu, zahar) etc. Totodata, pentru a spori cantitatile de materii prime furnizate intreprinderilor de prelucrare este necesar sa se constituie, prin diverse modalitati (arendare de terenuri, cumparare de pamant etc.), cat mai multe exploatatii agricole familiale comerciale.

Societatile comerciale agricole pe actiuni trebuie sa tina seama de concurenta care apare si se dezvolta in sistem. Este cunoscut faptul ca, pe baza initiativei private, s-au constituit societati de prelucrare, care manifesta mai multa "mobilitate" in relatiile cu producatorii agricoli, detinand un segment important din piata materiilor prime de natura agricola.

Exista o mare diversitate de intreprinderi (societati) in industria alimentara. Ele sunt incluse in aceasta ramura in functie de: felul produsului finit obtinut, destinatia acestuia, caracteristicile comune de ordin tehnic si tehnologic ale procesului de productie. Ca urmare, pot fi :

intreprinderi de morarit;

intreprinderi de prelucrare si conservare a fructelor si a legumelor;

intreprinderi pentru fabricarea zaharului;

intreprinderi de prelucrare a uleiurilor si a grasimilor vegetale si animale;

intreprinderi din domeniul productiei, al prelucrarii si al conservarii carnii;

intreprinderi de prelucrare si conservare a pestelui si a produselor din peste;

intreprinderi de producere a produselor lactate;

etc.

Dupa proprietate, intreprinderile din industria alimentara fac parte, fie din sectorul privat (societati de diferite tipuri aparute in procesul de manifestare a initiativei private in domeniul industriei alimentare sau prin actiuni de privatizare), fie sunt cu capital partial sau total de stat .

Daca se ia in considerare gradul lor de marime (cifra de afaceri, valoarea adaugata etc.), atunci ele se pot regasi sub forma de intreprinderi (2): mici, mijlocii, mari.

In functie de materiile prime, folosite, intreprinderile din industria alimentara fac parte din grupa ramurilor prelucratoare. Ca urmare, ele sunt intreprinderi producatoare de bunuri de consum agroalimentare .

Daca avem in vedere sezonalitatea obtinerii materiilor prime de natura agricola, ca si posibilitatile de depozitare si de pastrare a acestora, intreprinderile din industria alimentara pot avea:

o functionare continua (in tot cursul anului), cum ar fi, de exemplu, cele de morarit si panificatie, stocarea cerealelor avand loc pe o perioada mai indelungata;

o functionare sezoniera, aceasta intalnindu-se in cazul intreprinderilor pentru fabricarea zaharului, al celor de prelucrare si conservare a fructelor si legumelor etc.

Ultimul tip de functionare genereaza o serie de probleme legate de:

utilizarea capacitatilor de productie ale intreprinderilor respective pe o perioada cat mai lunga in cursul anului;

permanentizarea, pe cat posibil, a fortei de munca;

asigurarea cu materii prime pentru un interval de timp cat mai mare, depozitarea si conservarea lor in conditii corespunzatoare, lucru mai greu de realizat, avand in vedere perisabilitatea ridicata a unor produse, sau operatiunile respective sunt costisitoare

Prelungirea duratei de functionare a intreprinderilor din ce-a de doua categorie poate avea loc prin masuri, cum sunt (2): conservarea pulpelor de fructe pe o perioada mai mare; prelucrarea primara a sfeclei de zahar, a cartofilor, a fructelor si pastrarea lor ca produse semifabricate. In acest fel, se atenueaza influenta negativa a activitatilor sezoniere asupra performantelor economice ale intreprinderilor respective.

Pe baza tipurilor de exploatatii existente in agricultura si de intreprinderi din industria alimentara si din domeniul distributiei, cu referire, in principal, la proprietate si la tehnologii, in sistemul agroalimentar se pot identifica mai multe subsisteme socio-economice (schema nr. 3).

Schema nr.3

In perspectiva, avand in vedere ca se urmareste crearea de exploatatii agricole familiale comerciale, alaturi de care vor exista si exploatatii de subzistenta, ca si societati comerciale private, inseamna ca se prefigureaza existenta a doua subsisteme socio-economice (schema nr.4).

Schema nr.4

Constituirea, in timp, a unor cooperative avand ca domeniu de activitate prelucrarea si distributia produselor agricole, ar conduce la aparitia subsistemului cooperatist, intalnit in componenta sistemelor agroalimentare din alte tari.

Este evident ca atat in primul caz (schema nr. 3), cat si in cel de al doilea (schema nr.4), activitatile care tin de obtinerea produselor agricole, de prelucrarea acestora si de distributia celor agroalimentare se vor realiza in unitati ce se deosebesc intre ele, prin: amplasare teritoriala, inzestrarea tehnica si tehnologiile practicate, randament in prelucrare si calitatea produselor obtinute, metode de management adoptate, relatiile cu mediul ambiant si performantele economice inregistrate.

Delimitarea subsistemelor socio-economice si caracterizarea lor succinta s-au facut mai mult din punctul de vedere al cerintelor teoretice. In mod practic, este putin probabil ca intre ele sa existe "granite" riguros determinate. "Puritatea " lor este discutabila, lucru explicabil prin faptul ca, alaturi de relatiile dintre componentele fiecarui subsistem, pot sa apara legaturi si intre cele ale diverselor subsisteme. Astfel, de exemplu, o exploatatie de subzistenta cuprinsa in subsistemul artizanal intra in relatii cu o societate de procesare, aflata in subsistemul industrial, pentru a-i vinde excedentele de la unul sau mai multe produse. In esenta lui, fiecare subsistem isi pastreaza specificul, predominand elementele care il diferentiaza de altele. Este o problema care trebuie luata in considerare cand se analizeaza diferitele sisteme agroalimentare.

4. Intreprinderea si integrarea agroalimentara: integrarea verticala si microintegrarea

Crearea sistemului agroalimentar presupune, in mod implicit, activitatea de integrare . Intreprinderile de prelucrare se manifesta ca "poli" integratori in raport cu exploatatiile agricole. In continuare, ele desfasoara relatii de cooperare si cu societati din "aval": distributie, comercializare en gros si en detail. Avem de-a face cu integrarea verticala, cu referire speciala la relatiile dintre exploatatiile agricole si societati de prelucrare. Experienta tarilor dezvoltate arata ca integrarea verticala urmareste gestionarea unui produs de la materia prima pana la produsul alimentar final (determinand, in principal, filiere pe produse).

Consolidarea integrarii pe verticala, trecerea la un sistem de relatii deschise, dar obligatorii, intre exploatatiile agricole si intreprinderile de prelucrare prezinta o serie de avantaje:

constituirea si functionarea sistemului agroalimentar;

satisfacerea nevoilor de materii prime ale intreprinderilor de procesare;

asigurarea valorificarii produselor de catre producatorii agricoli, relatiile cu procesatorii caracterizandu-se prin certitudinea acestei activitati;

manifestarea rolului reglator al intreprinderilor in ceea ce priveste o serie de procese economice si , in special, a raportului dintre oferta de materii prime si cererea fata de un produs agroalimentar sau altul;

gestionarea mai buna a produselor (evitarea pierderilor, conservarea calitatii, obtinerea de randamente superioare in prelucrare, cresterea gradului de procesare si obtinerea de mai multa valoare adaugata etc.);

simplificarea structurii de productie in exploatatiile agricole comerciale si, chiar, specializarea acestora, din aceasta decurgand anumite avantaje pentru ele, cu referire la: organizarea activitatilor desfasurate, cresterea suprafetelor alocate diferitelor culturi, concentrarea eforturilor financiare spre un numar mai mic de culturi, ceea ce le poate mari eficienta, restrangerea domeniilor pe care se iau decizii, acestea fiind mai bine fundamentate de catre cei care gestioneaza exploatatiile;

adaptarea produselor (cantitativ si calitativ, forma de prezentare) la cerintele pietei, integratorii alaturi de cei care le distribuie, avand posibilitati mult mai mari, decat exploatatiile agricole, de a cunoaste cererea, care se manifesta fata de diferitele produse agroalimentare ;

managementul aplicat devine mai specializat si mai eficient, domeniile de activitate pentru fiecare agent economic fiind mai bine delimitate;

este posibila o rationalizare a costurilor, activitatile fiind dimensionate corespunzator, avantajul, in acest sens, venind si din partea specializarii.

Relatiile dintre agentii economici cuprinsi in procesul de integrare fiind obligatorii, se creeaza o dependenta a producatorului agricol fata de integrator, ceea ce apare ca un dezavantaj al integrarii. Cunoscand cererea, integratorul poate orienta structura de productie a exploatatiilor spre acele culturi ale caror produse le va folosi ca materii prime. Daca aceasta interventie nu are loc pe informatii certe, desigur ca pot sa apara unele consecinte negative pentru exploatatiile agricole, structura de productie fiind restransa, acestea nu au posibilitati de adaptare la alte situatii conjuncturale, astfel incat sa diminueze efectele riscului si ale incertitudinii economice.

Dincolo de situatii care constituie exceptii, ramane, ca punct de ordin general, avantajul mentionat mai inainte, acela al asigurarii desfacerii produselor. Acest lucru conditioneaza, potrivit aprecierilor multor specialisti, alaturi de sustinerea tehnologica, producerea de produse in cantitati mari, accentuarea caracterului lor comercial sau obtinerea de venituri din alte surse, supravietuirea exploatatiilor agricole familiale.

In sistemul agroalimentar , inclusiv in tara noastra, exista si autointegrare (microintegrare) . Este vorba de organizarea producerii, a prelucrarii si chiar a desfacerii produselor agroalimentare in diferite tipuri de unitati (chiar si in exploatatiile familiale exista "microintegrare", multe activitati, printre care si prelucrarea, desfasurandu-se dupa metode traditionale, artizanale)[51]. Din acest punct de vede, exista societati comerciale de diferite tipuri, care integreaza activitati variate. Intr-o astfel de societate, in structura organizatorica de productie se regasesc compartimente mai numeroase, preocuparile lor referindu-se dupa caz, la: achizitionarea unor factori de productie, obtinerea de produse vegetale si animale, prelucrarea unor cantitati de produse agricole si, chiar, desfacerea directa a produselor agroalimentare (alteori acestea sunt vandute unor societati din domeniul comertului sau intreprinzatori particulari cu activitate de desfacere cu amanuntul).

Subdiviziunile amintite conlucreaza, existand o cooperare pe orizontala, cum ar fi cea dintre cele ce obtin produse vegetale si cele cu preocupari in cresterea animalelor, insotita de o alta pe verticala (49,52). Aceasta din urma se manifesta intre subdiviziunile agricole, cele care prelucreaza materiile prime si cele care desfac produsele agroalimentare (schema nr. 5).

Schema nr.5

Experienta tarilor cu agricultura dezvoltata evidentiaza existenta si a integrarii orizontale, care presupune crearea de catre producatorii agricoli a unor cooperative pentru activitati din "amonte" si "din aval" de productia agricola. Din aceasta putem desprinde invataminte, mai cu seama ca la noi formele de organizare a producatorilor agricoli sunt slab reprezentate. Or, cooperativele ii protejeaza pe producatori, ii reprezinta in relatiile cu beneficiarii, atenuand din presiunile pe care acestia si furnizorii le exercita asupra exploatatiilor agricole, prelucreaza anumite cantitati de produse etc.

In conditiile noastre, extinderea activitatilor de integrare pe verticala presupune solutii pentru mai multe probleme, cum ar fi:

consolidarea noilor structuri agrare;

crearea unor exploatatii agricole comerciale, deoarece ele constituie punctual initial al integrarii si, in sens larg, al crearii filierelor agroalimentare;

constituirea unor structuri de marketing in mediul rural, adaptate celor de proprietate si tipurilor de exploatatii;

promovarea unor politici de sustinere a producatorilor si a unor actiuni de indrumare a lor, cu precadere a celor care produc pentru piata, inducand in filiere materii prime de natura agricola

Integrarea face sa creasca schimburile pe care exploatatiile agricole le au cu mediul ambiant, ele manifestandu-se ca sisteme deschise, ceea ce caracterizeaza o agricultura comerciala.

Stimulentele materiale acordate producatorilor agricoli, operatiunile de reglare intervenite pe filierele sistemului agroalimentar sporesc veniturile producatorilor agricoli si le maresc capacitatea de adaptare la noul mediu economic. In acelasi timp, potentialul lor de productie are impact pozitiv asupra celorlalti agenti economici care opereaza in sistemul agroalimentar, furnizandu-le produsele agricole de care au nevoie pentru a-si desfasura activitatea, iar consumatorii vor avea asigurate bunurile agroalimentare necesare consumului.

Cuvinte si expresii cheie

Intrebari de verificare

Care sunt particularitatile intreprinderilor din industria alimentara ?

Care sunt principalele tipuri de intreprinderi si de tehnici (sisteme) de productie, existente in sistemele agroalimentare, din tarile dezvoltate economic si prin ce se caracterizeaza ele?

In ce consta specificul intreprinderilor agroalimentare din tara noastra?

Care sunt subsistemele socio-economice ce se pot delimita in sistemul agroalimentar romanesc si cine le determina continutul ?

Ce avantaje genereaza integrarea din sistemul agroalimentar ?

Teste de autoevaluare

Initierea de decizii de catre cei care detin competente si atributii in acest sens, care se transmit pentru a fi aplicate, face ca intreprinderea agroalimentara sa se manifeste ca "loc" de (0,5 p):

a.       combinare si alocare de factori de productie, pentru a se obtine produse agroalimentare

b.      de motivatie a componentilor sai

c.       exercitare a puterii

d.      de distribuire de venituri, dividende, de salarii

e.       aparitie a unor relatii de colaborare intre cei care participa la activitatile din intreprindere, dar si a unor stari conflictule intre salariati si mangerii sau intre salariati si patronat

Particularitatile regasite in cazul intreprinderilor agroalimentare sunt determinate, intre altele, de (1 p):

a.       faptul ca fac parte din randul intreprinderilor mici si mijlocii

b.      organizartea productiei, de regula, in flux continuu

c.       domeniul in care actioneaza si de sistemul de relatii pe care il desfasoara cu alti agenti economici

d.      gradul de diversificare a produselor agroalimentare

e.       organizarea lor structurala, pe subdiviziuni operationale si functionale

Diversificarea produselor in intreprinderile agroalimentare poate fi influentata, in sens limitativ, de factori, precum (1 p):

a.       achizitionarea materiilor prime de la agenti economici de distributie a acestora si, direct, de la exploatatiile agricole

b.      desfasurarea unor procese biologice in fluxurile tehnologice de obtinere a produselor alimentare

c.       gusturile, obiceiurile si modelele de consum ale populatiei

d.      numarul redus de specii de plante si de animale din exploatatiile agricole

e.       incadrarea intreprinderilor respective in industria de prelucrare

Activitatea din intreprinderile de procesare a produselor agricole poate fi apreciata ca o "prelungire" a agriculturii, deoarece (0,5 p):

a.       intreprinderile de procesare produc o gama sortimentala foarte variata de produse agroalimentare

b.      materiile prime se achizitioneaza dintr-un univers rural foarte complex, mai cu seama sub aspect social

c.       forta de munca utilizata este, in multe cazuri, specializata

d.      cu ocazia procesarii au lor procese biologice

e.       intreprinderile agroalimentare au posibilitati mai mari de diversificare a gamei sortimentale, decat exploatatiile agricole

Managementul nu este separat de restul activitatilor si nici munca de capital, in cazul intreprinderii (0,5 p):

a.       familiale

b.      cooperatiste

c.       capitaliste

d.      publice

e.       cu grad ridicat de integrare

6. Prin colaborarea producatorilor, a furnizorilor etc. acestia avand aporturi sub forma de capital, munca, idei si cunostinte, se constituie intreprinderea (0,5 p):

a.       individuala

b.      publica

c.       familiala

d.      cooperatista

e.       cu o specializare ingusta

7. In functie de stadiul de evolutie atins de sistemul agroalimentar, prin introducerea tehnologiilor moderne in forma artizanala de productie se constituie sistemul de productie ( 1 p):

a.       agroindustrial

b.      specific intreprinderilor de prima procesare

c.       manufacturier

d.      caracteristic intreprinderilor de a doua si de a treia procesare

e.       cu grad ridicat de complexitate

8. O delimitare riguroasa a activitatilor, mecanisme manageriale performante si satisfacerea cererii unui numar mare de consumatori sunt trasaturi ale sistemului de productie (1 p):

a.       familial

b.      artizanal

c.       capitalist (industrial)

d.      manufacturier

e.       mixt

9. Relatiile dintre exploatatiile agricole familiale si intreprinderile de procesare nu au caracter permanent, deoarece primele (1 p):

a.       se bazeaza pe proprietatea privata asupra pamantului

b.      nu au structuri manageriale ierarhizate, care sa ia decizii referitoare la relatiile amintite

c.       exercita numai o parte din functiunile intreprinderii, sau numai unele activitati continute de acestea

d.      nu au potential de productie, care sa le permita sa obtina cantitati mari din produsele solicitate de intreprinderile de procesare

e.       nu intrunesc toate trasaturile unei intreprinderi

10. Faptul ca relatiile dintre intreprinderile din industria alimentara si exploatatiile agricole, in conditiile noastre, nu s-au instituit la nivelul necesar se rasfrange negativ asupra primelor, in ceea ce priveste (1 p):

a.       calificarea resurselor umane de care dispun

b.      performantele lor economice

c.       modernizarea tehnologiilor de productie pe care le utilizeaza

d.      scurtarea ciclului de obtinere a unor produse agroalimentare

e.       posibilitatile de perfectionare a sistemului lor de management

11. Consolidarea integrarii verticale, adica trecerea la un sistem de relatii deschise, dar obligatorii, intre exploatatiile agricole si intreprinderile din industria alimentara, prezinta o serie de avantaje, cum ar fi (2 p):

cresterea productiei obtinute de la fiecare cultura practicata in exploatatiile agricole

gestionarea mai buna a produselor agricole

recurgerea la tehnologii de productie moderne in exploatatiile agricole

asigurarea formarii profesionale a producatorilor agricoli

asigurarea valorificarii produselor de catre exploatatiile agricole

capitalizarea ridicata atat a exploatatiilor agricole, cat si a intreprinderilor de procesare

adaptarea produselor (cantitativ, calitativ, forma de prezentare) la cerintele pietei

crearea unui sistem relational pozitiv intre componentii exploatatiilor agricole si cei care actioneaza in intreprinderile de procesare

a - 1,2,3; b - 2,5,7; c - 4,6,8; d - 1,5,7; e - 3,4,7.