Infiintarea, lichidarea si dizolvarea societatilor comerciale pe actiuni

Infiintarea, lichidarea si dizolvarea societatilor comerciale pe actiuni

1. Generalitati privind societatile comerciale

Notiuni introductive

Potrivit Codului comercial roman, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atat comerciantii, cat si necomerciantii.

Intr-adevar, Codul comercial roman, care are la baza sistemul obiectiv prin care se stabilesc faptele de comert, prevede ca dispozitiile sale se aplica oricarei persoane care savarseste anumite fapte din comertul obiectiv.

Atunci cand savarsirea faptelor de comert are un caracter profesional, persoana in cauza devine comerciant.

Odata dobandita calitatea de comerciant, toate actele si operatiunile efectuate de aceasta persoana sunt considerate a fi comerciale si urmeaza sa li se aplice dispozitiile legislatiei comerciale.

Faptele de comert, in principiu, sunt savarsite de persoane care au calitatea de comerciant. Comerciantii pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice, adica societati comerciale.

In desfasurarea activitatii comerciale, evident, un numar insemnat de comercianti sunt persoane fizice, care au dobandit calitatea de comerciant, potrivit legii. Un rol deosebit de important, insa, in desfasurarea activitatii comerciale, il au societatile comerciale.

Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definitie a societatii comerciale. Pentru acest motiv, atunci cand se trateaza probleme specifice legate de activitatea societatilor comerciale, va trebui sa apelam la dispozitiile Codului civil, care reglementeaza diferite aspecte legate de societatea civila, cu care societatea comerciala are anumite legaturi.

Pornind de la prevederile art. 1491 Codul civil, care dispune: "societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, cu scopul de a imparti foloasele ce ar putea deriva " , putem sa formulam si o definitie a societatii comerciale.

O definitie, acceptata de majoritatea autorilor, defineste societatea ca fiind un contract in temeiul caruia doua sau mai multe peroane, numite asociati, se inteleg sa puna in comun anumite bunuri pentru a desfasura impreuna o anumita activitate, in vederea realizarii si impartirii beneficiilor care vor rezulta.

Asa cum rezulta din cuprinsul definitiei, unirea asociatilor se realizeaza printr-un contract de societate, elementul indispensabil pentru constituirea ei.

Contractul de societate are urmatoarele elemente esentiale, care il deosebesc de alte contracte:

a)         fiecare asociat se obliga sa puna in comun o valoare patrimoniala, care poarta denumirea de " aport";

b)         asociatii se obliga sa desfasoare impreuna o activitate care constituie obiectul societatii;

c)         toti asociatii participa la realizarea si impartirea beneficiilor.

Tot din definitia data rezulta si caracterele juridice ale contractului de societate:

a)      contractul este " plurilateral", in sensul ca la incheierea sa participa doua sau mai multe persoane, fiecare asumandu-si anumite obligatii;

b)      contractul este cu " titlu oneros", fiecare asociat urmareste realizarea unui folos patrimonial, adica obtinerea de beneficii;

c)      contractul este "comutativ", intinderea obligatiei fiecarui asociat este cunoscuta din momentul incheierii contractului;

d)      contractul este " consensual", ceea ce inseamna ca se incheie prin simplul acord de vointa al partilor; forma scrisa este ceruta " ad probationem".

Societatea civila si societatea comerciala

Societatea este nu numai civila, ci si comerciala. Fiind vorba, si intr-un caz si in celalalt, de o societate, se intelege ca intre ele exista asemanari. Dar, intrucat sunt

doua forme ale societatii, intre ele exista si deosebiri.

Asemanari:

a)      societatea civila si societatea comerciala au aceeasi esenta; fiecare reprezinta o grupare de persoane si de bunuri in scop economic si lucrativ. De aceea, conceptul de societate definit de art. 1491 Codul civil pentru societatea civila este valabil si pentru definirea societatii comerciale;

b)      atat societatea civila, cat si societatea comerciala ia nastere printr-un contract de societate; elementele esentiale ale contractului de societate civila se regasesc si in contractul de societate comerciala;

c)      ambele societati au un scop lucrativ; asociatii urmaresc realizarea si impartirea unor beneficii.

Deosebiri:

a)       o prima deosebire se refera la obiectul sau natura operatiunilor pe care le realizeaza societatea. O societate este comerciala daca, potrivit contractului, are ca obiect efectuarea unor operatiuni calificate de Codul comercial ca fapte de comert. In acest sens, art. 1 din Legea nr. 31/1990 prevede ca: " In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si constitui societati comerciale".

Deci, societatea comerciala se constituie in scopul savarsirii unor fapte de comert. Daca societatea are ca obiect realizarea unor activitati care nu sunt fapte de comert, ea este o societate civila. 

De remarcat ca, in timp ce in cazul persoanei fizice, pentru dobandirea calitatii de comerciant este necesar ca acesta sa savarseasca efectiv fapte de comert, ca o profesiune obisnuita, in cazul societatii, simpla stabilire in contract a unui obiect comercial ii confera acesteia caracter comercial, indiferent daca in fapt realizeaza sau nu acest obiect. Intr-adevar, asa cum s-a spus, persoana fizica "devine" comerciant, pe cand societatea se "naste" comerciala, daca obiectul sau este comercial;

b)      o alta deosebire intre societatea civila si societatea comerciala consta in aceea ca societatea comerciala este investita cu personalitate juridica. Acelasi art. 1 din Legea nr. 31/1990 prevede ca: " Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane". Deci, societatea comerciala nu este numai un contract, ci ea constituie si un subiect de drept distinct de asociatii care o compun, cu patrimoniu propriu care ii permite sa isi asume obligatii si sa raspunda pentru indeplinirea lor.

Societatea civila nu are personalitate juridica, ea ramane un simplu contract, fara a fi subiect de drept de sine-statator. Intrucat societatea civila este numai in contract, bunurile puse in comun de asociati sunt bunuri indivize, fara a constitui un patrimoniu al societatii.

c)      intre societatea comerciala si societatea civila exista deosebiri privind conditiile in care acestea se constituie si functioneaza.

Pentru societatea comerciala, legea stabileste anumite forme juridice care trebuie respectate. In acest sens, art. 2 din Legea nr. 31/1990 prevede ca societatile comerciale se vor constitui "in una dintre urmatoarele forme": societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea in comandita pe actiuni; societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata. Deci, o societate comerciala are o structura bine definita, care nu poate fi decat cea reglementata de lege pentru fiecare forma juridica a societatii comerciale.

In privinta societatii civile, ea are o forma care nu poate depasi cadrul contractual. Trebuie aratat insa ca forma juridica comerciala a societatii nu atrage dupa sine in mod necesar existenta unei societati comerciale. Caracterul comercial sau civil al societatii depinde, in principal, de obiectul societatii. Va fi civila o societate care, chiar daca imbraca forma juridica a unei societati comerciale, are un obiect civil.

Deosebirile dintre societatea comerciala si societatea civila prezinta nu numai un interes teoretic, ci si unul practic. Societatii comerciale ii revin anumite obligatii, pe care nu le are societatea civila. Avem in vedere obligatiile profesionale care revin comerciantilor: obligatia de inmatriculare in registrul comertului; obligatia de a tine registrele de contabilitate si obligatia de a exercita comertul in limitele unei concurente licite. In plus, in caz de incetare a platilor, societatea comerciala poate fi supusa procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.

1.3. Elementele specifice ale contractului de societate care sta la baza societatii comerciale

1. 3. 1. Generalitati

Din definitia data societatii comerciale a rezultat ca, prin incheierea contractului de societate, asociatii realizeaza o tripla intelegere.

In primul rand, asociatii convin sa puna ceva in comun, adica fiecare asociat sa aduca anumite bunuri in societate. Aceasta contributie a asociatilor poarta denumirea de aport sau miza.

In al doilea rand, asociatii pun laolalta anumite bunuri cu intentia de a colabora in desfasurarea activitatii comerciale.

In al treilea rand, activitatea comerciala se realizeaza in vederea obtinerii si impartirii beneficiilor rezultate.

Deci, trei sunt elementele specifice contractului de societate care sta la baza societatii comerciale: aporturile asociatilor, intentia de a exercita in comun o activitate comerciala, precum si impartirea beneficiilor.

Aceste elemente sunt indispensabile pentru existenta contractului de societate; in absenta unuia dintre ele, contractul nu va fi nul, dar el nu va fi un contract de societate.

1.3.2 Aportul asociatilor

Notiunea de aport. Notiunea de aport are atat un sens juridic, cat si unul etimologic.

Sub aspect juridic, prin aport se intelege obligatia pe care si-o asuma fiecare asociat de a aduce in societate un anumit bun, o valoare patrimoniala.

Sub aspect etimologic, notiunea de aport desemneaza chiar bunul adus in societate de catre asociat.

In doctrina juridica, se folosesc ambele sensuri: adica in sens juridic intelegem obligatia asumata de fiecare asociat de a aduce in societate un anumit bun, o valoare patrimoniala, precum si, in sensul etimologic, insusi bunul sau valoarea adusa de asociati.

Obiectul aportului. Aportul poate avea ca obiect orice bun cu valoare economica al asociatului, care prezinta interes pentru activitatea societatii. Potrivit art. 1492 Codul civil, fiecare asociat trebuie sa puna in comun "sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa". Deci, aportul poate fi in numerar, in natura sau in industrie.

a) Aportul in numerar. Acest aport are ca obiect o suma de bani pe care asociatul se obliga sa o transmita societatii.

Intrucat sumele de bani sunt indispensabile inceperii activitatii comerciale, aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea societatii comerciale, indiferent de forma ei (art. 15 din Legea nr. 31/1990, republicata).

Aportul asociatului la capitalul social nu este purtator de dobanzi (art. 68 din Legea nr. 31/1990).

b) Aportul in natura. Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile (cladiri, instalatii, etc.) si bunuri mobile corporate (materiale, marfuri, etc.) sau incorporale (creante, fondul de comert, etc.).

Aporturile in natura sunt admise la toate formele de societate comerciala. Aceste aporturi se realizeaza prin transferarea drepturilor corespunzatoare si predarea efectiva a bunurilor catre societate.

Aportul poate consta in transmiterea catre societate a dreptului de proprietate asupra bunului ori a dreptului de folosinta. In lipsa unei stipulatii contrare, bunurile devin proprietatea societatii. Se intelege ca daca s-a convenit transmiterea dreptului de proprietate, bunul va intra in patrimoniul societatii, asociatul nemaiavand un drept asupra lui. In consecinta, bunul nu va mai putea fi urmarit de creditorii asociatului, iar la dizolvarea societatii, asociatul nu va avea dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea sa.

c) Aportul in industrie. In terminologia legii, aportul in industrie consta in munca sau activitatea pe care asociatul promite sa o efectueze in societate, avand in vedere competenta si calificarea sa. 

Aportul in prestatii in munca este permis numai asociatilor din societatea in nume colectiv si asociatilor comanditati din societatea in comandita.

In schimbul aportului in prestatii in munca, asociatul are dreptul sa participe la impartirea beneficiilor si a activului social si, totodata, are obligatia sa participe la pierderi. In acest scop, aportul in prestatii in munca trebuie evaluat si precizat in actul constitutiv.

Capitalul social si patrimoniul societatii. Prin capitalul social al unei societati comerciale se intelege expresia valorica a totalitatii aporturilor asociatilor care participa la constituirea societatii.

Capitalul social are o dubla semnificatie: contabila si juridica.

Capitalul social are o semnificatie contabila; el nu are o existenta reala, concreta, ci reprezinta o cifra convenita de asociati.

Capitalul social are o semnificatie juridica el constituie gajul general al creditorilor societatii, in sensul ca in patrimoniul societatii trebuie sa existe bunuri a caror valoare sa fie cel putin in limita capitalului social.

Datorita rolului sau de gaj general al creditorilor societatii, capitalul social este fix pe toata durata societatii. El poate fi modificat, in sensul maririi sau micsorarii sale, numai in conditiile prevazute de lege, prin modificarea actului constitutiv.

In scopul asigurarii intereselor creditorilor societatii, pentru anumite forme de societate, legea stabileste un plafon minim al capitalului social: 25.000.000 lei, in cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni; 2.000.000 lei in cazul societatii cu raspundere limitata.

Capitalul social este intangibil, el nu poate fi folosit pentru plata dividendelor catre asociati.

Avand rol de gaj general al creditorilor, capitalul social trebuie sa fie real. Aceasta impune intrarea efectiva in patrimoniul societatii a bunurilor care constituie aporturile asociatilor, precum si asigurarea in permanenta in patrimoniul societatii a unor bunuri a caror valoare sa nu fie mai mica decat capitalul social.

In privinta capitalului social, legea distinge intre capitalul subscris si capitalul varsat.

Capitalul subscris reprezinta valoarea totala a aporturilor pentru care asociatii s-au obligat sa contribuie la constituirea societatii. Capitalul subscris coincide cu capitalul social.

Capitalul varsat este valoarea totala a aporturilor efectuate si care au intrat in patrimoniul societatii. In anumite cazuri, legea stabileste conditii privind varsarea capitalului; in cazul societatii pe actiuni sau in comandita pe actiuni, la constituirea societatii, capitalul varsat de fiecare actionar nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, daca prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital social va trebui varsat in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii.

Capitalul social al societatii este divizat in anumite fractiuni, denumite diferit dupa forma juridica a societatii: parti de interes, in cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla; parti sociale, in cazul societatii cu raspundere limitata; actiuni, in cazul societatii pe actiuni sau in comandita pe actiuni.

Asociatii dobandesc in schimbul aportului un numar de parti de interes, parti sociale sau actiuni corespunzator valorii aportului fiecaruia.

Patrimoniul societatii. Notiunea de patrimoniu al societatii sau de patrimoniu social este distincta de cea de capital social.

Conform principiilor dreptului civil, patrimoniul societatii il constituie totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica apartinand societatii.

Patrimoniul social cuprinde activul social si pasivul social, care se evidentiaza in bilantul societatii cu respectarea dispozitiilor legale contabile.

Activul social (denumit si fond social) cuprinde bunurile aduse ca aport in societate si cele dobandite in cursul activitatii societatii.

Pasivul social cuprinde obligatiile societatii, indiferent de natura lor.

Intre capitalul social si patrimoniul societatii exista unele deosebiri.

Astfel, in timp ce capitalul social este expresia valorica a aporturilor asociatilor, patrimoniul societatii este o universalitate juridica, in care sunt cuprinse toate drepturile si obligatiile, precum si bunurile societatii.

Apoi, spre deosebire de capitalul social care nu are o existenta reala, patrimoniul cuprinde elemente concrete, adica totalitatea bunurilor societatii.

In sfarsit, pe cand capitalul social este fix, patrimoniul societatii are o compozitie si o valoare care variaza, in functie de rezultatele activitatii societatii.

1.3.3 Intentia asociatilor de a colabora in desfasurarea activitatii comerciale

Un alt element esential al contractului de societate il reprezinta elementul psihologic, adica intentia asociatilor de a colabora in desfasurarea activitatii comerciale (affectio societatis).

Affectio societatis presupune intentia de colaborare voluntara a asociatilor, de a lucra in comun, suportand toate riscurile activitatii comerciale.

Participarea la activitatea societatii trebuie sa fie activa si interesata. Aceasta participare este diferita, in functie de forma juridica a societatii. Dar, in orice societate comerciala, participarea asociatilor la viata societatii se manifesta prin exercitarea, in conditiile legii, a dreptului de a participa la luarea deciziilor si la controlul asupra activitatii societatii.

Intentia de a colabora implica si convergenta de interese ale asociatilor, concretizate, mai ales, in obtinerea si impartirea beneficiilor.

Colaborarea asociatilor presupune o egalitate juridica intre acestia si, in consecinta, lipsa oricaror raporturi de subordonare.

1.3.4 Realizarea si impartirea beneficiilor

Scopul societatii este acela de a realiza beneficii din activitatea comerciala desfasurata si de a le imparti intre asociati.

Cota-parte din beneficii ce se plateste fiecaruia dintre asociati poarta denumirea de "dividend".

Intrucat activitatea comerciala ar putea sa inregistreze pierderi in loc de beneficii, datorita legaturii sociale care ii uneste, asociatii trebuie sa participe si la pierderi. Deci, desfasurand activitatea comerciala in comun, asociatii participa impreuna, atat la beneficii, cat si la pierderile societatii.

In general, prin "beneficii" se intelege un castig evaluabil in bani.

Realizarea ori nerealizarea de beneficii poate fi stabilita numai la sfarsitul exercitiului financiar, prin intocmirea bilantului si a contului de profit si pierderi.

Pentru a putea fi repartizate, beneficiile trebuie sa fie reale. Aceasta inseamna ca trebuie sa se fi inregistrat un excedent, adica o suma care sa fie mai mare decat capitalul social, deoarece nu pot fi distribuite beneficii din capitalul social.

Totodata, beneficiile trebuie sa fie utile, adica sa reprezinte beneficiile ramase dupa intregirea capitalului social, cand acesta s-a micsorat in cursul exercitiului financiar.

Daca, potrivit bilantului si contului de profit si pierderi, nu exista beneficii, nu pot fi distribuite dividende asociatilor. In caz contrar, dividendele sunt fictive.

Distribuirea de dividende, in absenta unor beneficii reale si utile, reprezinta o fapta ilicita, care are consecinte sub aspect civil si penal.

Astfel, dividendele platite se restituie societatii, putand fi reclamate in termen de 3 ani de la data distribuirii lor.

Tot astfel, administratorii si directorii societatii care au incasat ori platit dividende, sub orice forma, din beneficii fictive sau care nu puteau fi distribuite, sunt sanctionati cu inchisoarea.

In privinta impartirii beneficiilor intre asociati, legea consacra libertatea asociatilor de a decide. Potrivit Legii nr. 31/1990, in actul constitutiv trebuie sa se prevada "partea fiecarui asociat la beneficii si la pierderi" (art. 7) sau "modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor" (art. 8).

Art. 1513 din Codul civil prevede ca este nul contractul de societate prin care un asociat isi stipuleaza totalitatea castigurilor. De asemenea, este nul si contractul prin care s-a convenit ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti sa participe la pierderi.

In cazul in care in actul constitutiv, asociatii nu au stabilit modul de impartire a beneficiilor si de suportare a pierderilor, isi gasesc aplicarea dispozitiile legale. Art. 67 din Legea nr. 31/1990 prevede ca: "dividentele se vor plati asociatilor in proportie cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu s-a prevazut altfel".

Daca in contractul de societate nu se specifica modul de participare la beneficii si pierderi, se subantelege ca fiecare asociat va participa la impartirea beneficiilor sau la suportarea pierderilor in raport cu contributia la capitalul social. Principiul consacrat de lege se bazeaza pe intentia prezumata a asociatilor de a trage foloasele si de a suporta ponoasele activitatii societatii, in raport cu contributia fiecaruia la constituirea societatii.

Trebuie aratat ca in cazul unui aport in prestatii in munca (aport in industrie), in lipsa unei evaluari a aportului, asociatul va avea dreptul la o cota la beneficii si pierderi, egala cu cea a asociatului care a adus in societate cota cea mai mica de capital (art. 1511 din Codul civil).

In cazul transmiterii actiunilor, dreptul la dividende apartine cesionarului, in afara de cazul cand partile au convenit altfel (art. 66 alin (6) din Legea nr. 31/1990).

Solutia este aplicabila si in cazul transmiterii partilor sociale.

1.4. Formele societatilor comerciale si clasificarea lor

Potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1990, societatea comerciala imbraca una dintre urmatoarele forme juridice: societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni, societatea cu raspundere limitata.

Deosebirile dintre diferitele forme ale societatii comerciale au drept criteriu intinderea raspunderii asociatilor fata de terti pentru obligatiile societatii.

a) Societatea in nume colectiv este acea societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor.

b) Societatea in comandita simpla este societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspandirea nelimitata si solitara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor.

c) Societatea pe actiuni este societatea al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; actionarii raspund numai in limita aportului lor.

d) Societatea in comandita pe actiuni este societatea al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor.

e) Societatea cu raspundere limitata este societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociatii raspund numai in limita aportului lor.

Clasificarea societatilor comerciale

Societatile comerciale pot face obiectul unor clasificari. In doctrina dreptului comercial sunt folosite mai multe criterii de clasificare, cu o valoare diferita si deci cu consecinte diferentiate pe planul dreptului.

Dintre criteriile mai des folosite mentionam: natura societatii, intinderea raspunderii asociatilor, impartirea capitalului social, putinta emiterii unor titluri de valoare si provenienta capitalului social.

a) Dupa natura lor sau dupa prevalenta elementului personal ori al celui material, societatile comerciale se impart in doua categorii: societati de persoane si societati de capitaluri.

Societatile de persoane se constituie dintr-un numar mic de persoane, pe baza cunoasterii si increderii reciproce, a calitatilor personale ale asociatilor. Fac parte din aceasta categorie: societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla. Prototipul societatii de persoane este societatea in nume colectiv.

Societatea de capitaluri se constituie dintr-un numar mare de asociati, impus de nevoile capitalului social, fara sa prezinte interes calitatile personale ale asociatilor. Elementul esential il reprezinta cota de capital investita de asociat. Intra in aceasta categorie: societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni. Prototipul societatii de capitaluri este considerat societatea pe actiuni.

b) Asa cum am aratat, raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale este diferita in raport de forma juridica a societatii.

Pentru obligatiile societatii, toti asociatii, indiferent de forma societatii, raspund in limita aportului lor. Raspunderea asociatilor in aceasta limita echivaleaza, de fapt cu raspunderea societatii pentru obligatiile sociale.

Societatea raspunde cu patrimoniul social, care este format din totalitatea aporturilor asociatilor. Dar, in plus, asociatii din societatea in nume colectiv si asociatii comanditati din societatea in comandita simpla sau pe actiuni, raspund peste limita aportului lor, nelimitat si solidar, cu patrimoniul propriu.

Raspunderea nelimitata si solidara a acestor asociati este o raspundere subsidiara. Asociatii au rolul de garanti; ei sunt tinuti sa execute obligatiile sociale care nu au fost respectate de catre societatea comerciala.

Raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, astfel cum este consacrata in Legea nr. 31/1990 si in legile altor tari, apare ca o reminiscenta a reglementarilor initiale ale societatii in nume colectiv.

c) Dupa structura capitalului social si modul de impartire a acestuia, societatile comerciale se clasifica in doua categorii: societati in care capitalul social se divide in parti de interes si societati in care capitalul social se imparte in actiuni. 

Capitalul social se divide in parti de interes in cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla (societati de persoane), precum si in cazul societatii cu raspundere limitata. In cazul acestei din urma societati, legea desemneaza aceste diviziuni prin denumirea de "parti sociale".

Capitalul social este impartit in actiuni in cazul societatii pe actiuni si societati in comandita pe actiuni (societati de capitaluri).

Partile de interes nu sunt transmisibile, iar partile sociale se pot transmite in mod exceptional si in conditiile prevazute de lege.

Prin contractul de societate, asociatii pot stabili anumite cazuri cand partile de interes, respectiv partile sociale pot fi transmise, dupa cum pot si restrange posibilitatea transmiterii actiunilor.

d) In raport cu existenta sau inexistenta posibilitatii de a emite titluri de valoare, societatile comerciale pot fi clasificate in: societati care au dreptul sa emita titluri de valoare si societati carora li se interzic asemenea acte.

In prima categorie intra societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni.

In cea de-a doua categorie sunt cuprinse: societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla si societatea cu raspundere limitata.

Titlurile de valoare emise poarta denumirea de "actiuni". Aceste titluri de valoare au un element comun: ele materializeaza dreptul asociatilor asupra unei fractiuni din capitalul social. Totodata actiunile fac parte din categoria titlurilor de valoare negociabile (titluri de credit).

Pe langa actiuni, societatea pe actiuni si in comandita pe actiuni poate emite si obligatiuni, care sunt fractiuni ale unui imprumut contract de societate.

2.Infiintarea societatilor pe actiuni

2.1. Notiuni generale

Constituirea societatii pe actiuni este reglementata de dispozitiile Legii nr. 31/1990, care privesc constituirea oricarei societati comerciale, precum si anumite dispozitii speciale privind aceasta forma de societate.

Societatea pe actiuni se constituie prin vointa asociatilor exprimata in actul constitutiv.

Pentru formarea capitalului social, legea reglementeaza doua modalitati de constituire a societatii : constituirea obisnuita, prin aporturile asociatilor si constituirea prin subscriptie publica.

Indiferent de modalitatea folosita, pentru constituirea societatii pe actiuni trebuie indeplinite formalitatile prevazute de lege.

2.2. Actele constitutive ale societatii pe actiuni

Potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, societatea pe actiuni se constituie prin contract de societate si statut. Contractul de societate si statutul pot fi incheiate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv.

Actul constitutiv se semneaza de catre toti asociatii sau, in caz de subscriptie publica, de catre fondatori.

Contractul de societate. Contractul de societate trebuie sa se incheie in forma autentica si sa cuprinda elementele prevazute de art. 8 din Legea nr. 31/1990.

a) Asociatii. Ca in orice societate comerciala, asociatii societatii pe actiuni, denumiti actionari, pot fi persoane fizice sau juridice.

Pentru aceasta forma de societate, legea impune un numar minim al actionarilor; numarul actionarilor nu poate fi mai mic de cinci.

b) Firma societatii. In cazul societatii pe actiuni, firma se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate pe actiuni", sau scrisa prescurtat "S.A".

In orice act care emana de la societate, trebuie sa se arate, pe langa elementele obisnuite (denumirea, numarul de ordine din registrul comertului, forma juridica si sediul societatii) si capitalul social, din care cel efectiv varsat, potrivit ultimului bilant aprobat.

c) Capitalul social. In contractul de societate trebuie sa se prevada capitalul social subscris si cel varsat.

Capitalul societatii pe actiuni nu poate fi mai mic de 25.000.000 lei. Deci, capitalul social subscris nu poate fi sub plafonul minim prevazut de lege.

La constituirea societatii, capitalul social subscris, varsat de fiecare actionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris , daca prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital social, va trebui varsat in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii.

d) Aporturile asociatilor. In contractul de societate trebuie aratat aportul fiecarui asociat. Aportul poate fi in numerar, in natura sau in creante. In societatea pe actiuni, aportul constand in prestatii in munca nu este permis.

In cazul aportului in natura, in contractul de societate trebuie sa se prevada valoarea bunurilor aduse ca aport, modul de evaluare si numarul actiunilor acordate pentru acestea.

e) Actiunile. Contractul de societate trebuie sa arate numarul si valoarea nominala a actiunilor, cu specificarea daca sunt nominative sau la purtator. Daca sunt mai multe categorii de actiuni, se va arata numarul, valoarea nominala si drepturile conferite fiecarei categorii de actiuni.

Valoarea nominala a unei actiuni nu poate fi mai mica de 1000 lei (art. 93 din Legea nr.31/1990).

f) Administratorii societatii. In contractul de societate, asociatii trebuie sa mentioneze numarul, numele, prenumele si cetatenia administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul si nationalitatea administratorilor, persoane juridice; garantia pe care administratorii sunt obligati sa o depuna. De asemenea, trebuie sa se arate puterile administratorilor si daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau separat; drepturile speciale de administrare si de reprezentare acordate unora dintre ei.

g) Cenzorii societatii. In contractul de societate trebuie sa se prevada numele, prenumele, domiciliul si cetatenia cenzorilor, persoane fizice; denumirea, sediul si nationalitatea cenzorilor, persoane juridice.

In cazul constituirii societatii prin subscriptie publica, cenzorii sunt numiti de adunarea constitutiva.

h) Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii si functionarea societatii. In contractul de societate se pot prevedea clauze speciale privind luarea hotararilor in adunarea generala si modul de lucru al administratorilor.

De asemenea in contract trebuie sa se prevada clauze privind controlul gestiunii societatii de catre organele statutare si controlul acesteia de catre actionari, precum si documentele la care actionarii vor putea sa aiba acces pentru a se informa si a-si exercita controlul.

i) Avantajele rezervate fondatorilor. Contractul de societate trebuie sa prevada eventualele avantaje conferite fondatorilor pentru activitatea lor legata de constituirea societatii.

j) Operatiunile incheiate de asociat in contul societatii. Constituirea societatii pe actiuni implica anumite operatiuni si cheltuieli. Intrucat acestea se realizeaza in contul societatii, legea prevede ca in contractul de societate trebuie sa se prevada operatiunile incheiate de asociati in contul societatii ce se constituie si pe care societatea urmeaza sa le preia, precum si sumele ce trebuie platite pentru acele operatiuni.

Statutul societatii Statutul societatii pe actiuni se incheie in forma autentica. Asa cum am aratat, statutul societatii cuprinde aceleasi elemente ca si contractul de societate, cu deosebirea ca statutul dezvolta elementele care privesc organizarea si functionarea societatii.

2.3. Modalitatile de constituire a societatii pe actiuni

Capitalul social al societatii pe actiuni trebuie sa fie de minimum 25.000.000 1ei .Legea stabileste doua modalitati de formare a capitalului social, care sunt considerate si ca modalitati de constituire a societatii pe actiuni.

O prima modalitate consta in formarea capitalului social prin aporturile asociatilor care constituie societatea. Aceasta modalitate este denumita constituire simultana sau constituie fara apel la subscriptia publica.

A doua modalitate presupune formarea capitalului social si cu contributiile altor persoane decat cele care initiaza constituirea societatii (fondatorii). Aceasta modalitate este denumita constituire continuata sau constituire prin subscriptie publica.

Asociatii sunt liberi sa aleaga modalitatea de constituire a societatii, in functie de interesele si posibilitatile lor.

2.3.1 Constituirea simultana

Constituirea simultana sau concomitenta consta intr-o procedura simpla de constituire a societatii pe actiuni, care este cea folosita in cazul constituirii societatilor in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata.

In cazul in care exista cel putin cinci asociati, care acopera prin aporturile lor intregul capital social si fiecare efectueaza varsaminte de minimum 30% din capitalul social subscris, acestia vor putea trece la constituirea societatii pe actiuni, prin incheierea actelor constitutive si indeplinirea formalitatilor prevazute de lege.

Constituirea societatii este simultana sau concomitenta, deoarece formarea capitalului social are loc in acelasi timp cu incheierea actelor constitutive ale societatii.

2.3.2 Constituirea continuata sau prin subscriptie publica

Daca asociatii care initiaza constituirea societatii pe actiuni nu au resursele financiare necesare pentru a subscrie intregul capital social al societatii si sa verse minimul cerut de lege, ei pot apela la subscriptia publica, adica pot face o oferta de subscriere, adresata oricarei persoane care dispune de bani si doreste sa ii investeasca

prin cumpararea de actiuni.

In acest caz, constituirea societatii presupune o faza premergatoare, necesara formarii capitalului social pe calea subscriptiei publice.

Intrucat constituirea societatii se realizeaza in timp, in mai multe faze, ea este denumita constituire continuata sau succesiva.

Constituirea societatii prin subscriptie publica implica urmatoarele operatiuni: intocmirea si lansarea prospectului de emisiune a actiunilor; subscrierea actiunilor; validarea subscriptiei si aprobarea actelor constitutive ale societatii de catre adunarea constitutiva a subscriitorilor.

Operatiunile mentionate sunt realizate de fondatorii societatii. Avand un rol determinant la constituirea societatii, fondatorii sunt cei care semneaza actele constitutive. Ei au drepturile, obligatiile si raspunderile prevazute de lege.

Prospectul de emisiune a actiunilor. Prospectul de emisiune este inscrisul care cuprinde o oferta adresata publicului de a subscrie actiunile societatii care se constituie. Sub aspect juridic, prospectul apare ca o oferta de contract (act unilateral) facuta unor persoane nedeterminate.

a) Intocmirea prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune este intocmit de fondatorii societatii care se constituie (art. 17 din Legea nr. 31/1990).

Avand rolul unei oferte, prospectul de emisiune trebuie sa cuprinda anumite elemente privind viitoarea societate, care trebuie cunoscute de catre cei interesati in subscrierea actiunilor societatii. Aceste elemente sunt cele prevazute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, care sunt elementele actului constitutiv. Sunt exceptate mentiunile referitoare la administratorii si cenzorii societatii; acestia vor fi numiti de adunarea constitutiva.

Prospectul de emisiune mai trebuie sa cuprinda si participarile la beneficiile societatii, rezervate de fondatori in folosul lor, precum si data inchiderii subscriptiei.

Potrivit legii prospectul de emisiune trebuie sa imbrace forma autentica (art. 17 alin(2) din Legea nr. 31/1990).

Ca o masura de protectie pentru subscriitori, legea sanctioneaza cu nulitatea prospectul de emisiune care nu cuprinde toate mentiunile legale. Nulitatea se acopera, daca subscriitorul a luat parte la adunarea constitutiva sau daca si-a exercitat drepturile si indatoririle care revin actionarilor.

Necesitatea asigurarii protectiei subscriitorilor impune aplicarea sanctiunii nulitatii, chiar in absenta unei dispozitii legale exprese, si in cazul nerespectarii formei autentice a prospectului de emisiune.

b) Autorizarea publicarii prospectului de emisiune. Pentru a putea fi publicat, prospectul de emisiune, intocmit in conditiile aratate, trebuie autorizat de organul competent.

Prospectul de emisiune semnat de fondatori in forma autentica va fi depus, inainte de publicare, la oficiul registrului comertului din judetul in care se va stabili sediul societatii.

Judecatorul delegat la oficiul registrului comertului va verifica legalitatea prospectului de emisiune si, constatand indeplinirea conditiilor legale, va autoriza publicarea lui.

c) Publicarea prospectului de emisiune. Legea nr. 31/1990 nu reglementeaza conditiile de publicare a prospectului de emisiune. In consecinta, nu este necesara o publicare a prospectului de emisiune in Monitorul Oficial, fiind suficienta publicarea in presa.

Subscrierea actiunilor cunoscand prospectul de emisiune, persoanele interesate vor subscrie actiunile viitoarei societati comerciale.

a) Notiunea subscrierii. Subscrierea este manifestarea de vointa a unei persoane prin care se obliga sa devina actionar al societatii, prin efectuarea unui raport la capitalul social al acesteia, in schimbul caruia va primi actiuni de o valoare nominala egala.

Prin actul subscrierii, subscriitorul adera la conditiile prospectului si isi manifest intentia de a dobandi una sau mai multe actiuni ale societatii.

In conceptia Codului comercial, subscrierea actiunilor este asimilata cumpararii actiunilor societatii comerciale si deci este considerata fapta de comert. (art. 3, pet. 4).

b) Modul de subscriere. Pentru a proteja pe subscriitori, legea reglementeaza modul in care se realizeaza subscrierea actiunilor.

Subscrierea de actiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune, care trebuie sa poarte viza judecatorului delegat (art. 18 din Legea nr. 31/1990).

Subscrierea va cuprinde: numele si prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului, numarul in litere al actiunilor subscrise, data subscrierii si declaratia expresa ca subscriitorul cunoaste si accepta prospectul de emisiune (art. 18 alin (2) din Legea nr. 31/1990). Se intelege ca inscrisul trebuie semnat de catre subscriitor.

c) Conditiile subscrierii. Pentru a avea ca efect formarea capitalului social si, implicit, constituirea societatii, subscrierea actiunilor trebuie sa indeplineasca cerintele legii.

Societatea se poate constitui numai daca intregul capital social prevazut in prospectul de emisiune a fost subscris.

Legea cere ca fiecare subscriitor sa fi varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise la Casa de Economii si Consemnatiuni ori la o societate bancara sau la una dintre unitatile acestora. Restul din capitalul social subscris va trebui varsat in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii.

Potrivit legii, in cazul unui aport in natura, actiunile acordate subscriitorului trebuie acoperite integral cu valoarea bunului care constituie obiectul aportului.

Aporturile in creante nu sunt admise in cazul subscriptiei publice (art. 15 alin (3) din Legea nr. 31/1990).

In cazul in care subscrierile publice depasesc capitalul social prevazut in prospectul de emisiune ori sunt mai mici decat acesta, fondatorii sunt obligati sa supuna aprobarii adunarii constitutive majorarea sau, dupa caz, reducerea capitalului social la nivelul subscriptiei (art. 21 din Legea nr. 31/1990).

Validarea subscriptiei si aprobarea actelor constitutive ale societatii de catre adunarea constitutiva. Odata terminata subscrierea actiunilor, rezultatele ei trebuie verificate si validate de catre adunarea constitutiva a subscriitorilor (acceptatilor). Aceasta adunare va discuta si aproba si actele constitutive ale viitoarei societati.

a) Convocarea adunarii constitutive. Convocarea se face printr-o instiintare publicata in Monitorul Oficial si in doua ziare cu larga raspandire, cu 15 zile inainte de data fixata pentru adunare.

Instiintarea trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: locul si data adunarii si aratarea amanuntita a problemelor care vor face obiectul discutiilor.

De mentionat ca data adunarii nu poate trece peste doua luni de la data inchiderii subscrierii (art. 19 din Legea nr. 31/1990).

In scopul bunei organizari a adunarii, fondatorii sunt obligati sa intocmeasca lista celor care, in temeiul subscriptiei, au dreptul sa participe la adunarea constitutiva.

Aceasta lista trebuie sa cuprinda, pe langa numele si prenumele, respectiv denumirea subscriitorilor, si numarul actiunilor fiecaruia.

Lista subscriitorilor va fi afisata la locul unde se va tine adunarea, cu cel putin 5 zile inainte de data adunarii.

b) Atributiile adunarii constitutive. Adunarea constitutiva are atributii conferite, in principal, de art. 27 din Legea nr. 31/1990. Aceste atributii sunt considerate si obligatii ale adunarii constitutive.

Adunarea constitutiva trebuie sa verifice respectarea cerintelor legale privind capitalul social: subscrierea intregului capital social, raportul dintre capitalul subscris si cel varsat, precum si existenta varsamintelor. Totodata, va decide, daca este cazul, asupra maririi sau micsorarii capitalului social, in functie de rezultatele subscriptiei.

Daca exista aporturi in natura adunarea constitutiva numeste unul sau mai multi experti care isi vor da avizul asupra evaluarilor.

Dupa depunerea raportului expertilor, fondatorii convoaca din nou adunarea constitutiva.

Adunarea constitutiva examineaza si valideaza raportul de evaluare intocmit de experti.

In cazul aporturilor in natura, daca valoarea acestora stabilita de experti, este inferioara cu o cincime aceleia prevazuta de fondatori in prospectul de emisiune, oricare acceptant se poate retrage, anuntandu-i pe fondatori. Actiunile acestor acceptanti pot fi preluate de fondatori, in termen de 30 de zile, sau, ulterior, de alte persoane prin subscriptie publica (art 26 din Legea nr. 31/1990).

Cu privire la fondatori, adunarea constitutiva trebuie sa aprobe avantajele rezervate acestora. Ea va hotara asupra participarii fondatorilor la beneficiile viitoarei societati. Trebuie aratat ca participarile la beneficiile societatii, rezervate de fondatori in folosul lor, desi acceptate de subscriitori nu au efect decat daca vor fi aprobate de adunarea constitutiva.

O importanta contributie a adunarii constitutive o constituie discutarea si aprobarea contractului de societate si a statutului societatii sau a actului constitutiv sub forma inscrisului unic, dupa caz. Adunarea va desemna si persoanele care se vor prezenta la notarul public pentru autentificarea actelor constitutive si vor indeplini formalitatile prevazute de lege pentru constituirea societatii.

O alta atributie a adunarii constitutive este numirea administratorilor si cenzorilor societatii.

c) Desfasurarea adunarii constitutive. Adunarea alege un presedinte, care va conduce lucrarile, precum si doi sau mai multi secretari.

Participarea subscriitorilor la adunare se va constata prin liste de prezenta, semnate de fiecare dintre ei si vizate de presedinte si un secretar.

Inainte de a se intra in ordinea de zi oricare subscriitor poate face observatii asupra listei participantilor, afisata de fondatori.

Adunarea constitutiva este legala daca sunt prezenti jumatate plus unul din numarul subscriitorilor si ia hotarari cu votul majoritatii simple a celor prezenti.

In adunarea constitutiva, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de numarul actiunilor subscrise.

Legea permite acceptantului sa fie reprezentat in adunare prin procura speciala. Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanti.

Acceptantii care au facut aporturi in natura nu au drept de vot in deliberarile referitoare la aporturile lor, chiar daca ei au efectuat si aporturi in numerar ori se prezinta ca mandatari ai altor acceptanti.

Drepturile, obligatiile si raspunderile fondatorilor

Intrucat fondatorii au un rol important in constituirea societatii pe actiuni prin subscriptie publica, legea reglementeaza drepturile, obligatiile si raspunderile ce le revin.

a) Drepturile fondatorilor. Potrivit art. 31 din Legea nr. 31/1990, fondatorii au dreptul la o cota din beneficiul net al societatii constituite prin subscriptie publica.

Aceasta cota este stabilita de adunarea constitutiva; ea nu poate depasi 6% din beneficiul net si nu poate fi acordata pentru o perioada mai mare de 5 ani de la data constituirii societatii.

Dreptul la o cota din beneficiul societatii il au numai persoanele fizice carora li s-a recunoscut calitatea de fondatori prin actul constitutiv.

Daca societatea se dizolva anticipat, fondatorii au dreptul sa ceara despagubiri de la societate, cu conditia dovedirii ca dizolvarea s-a facut in frauda drepturilor lor. In acest caz, dreptul la actiune al fondatorilor se prescrie in termen de 6 luni de la data adunarii generale a actionarilor care a hotarat dizolvarea anticipata a societatii (art. 33 din Legea nr. 31/1990).

b) Obligatiile fondatorilor. Fondatorii trebuie sa indeplineasca obligatiile prevazute de Legea nr. 31/1990 in scopul constituirii societatii pe actiuni prin subscriptie publica.

Dupa constituirea societatii, fondatorii sunt obligati sa predea administratorilor documentele si corespondenta referitoare la constituirea societatii.

Fondatorii iau asupra lor consecintele actelor si cheltuielilor necesare constituiri societatii prin subscriptie publica.

Daca, din orice cauza, societatea nu se constituie, fondatorii nu se pot indrepta impotriva acceptantilor pentru cheltuielile facute.

c) Raspunderea fondatorilor. Potrivit art. 30 din Legea nr. 31/1990, fondatorii si primii administratori sunt solidar raspunzatori, fata de societate si de terti pentru: subscrierea integrala a capitalului social si efectuarea varsamintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv; existenta aporturilor in natura; veridicitatea publicatiilor facute in vederea constituirii societatii.

De asemenea, fondatorii sunt raspunzatori pentru valabilitatea operatiunilor incheiate in contul societatii inainte de constituire si luate de societate asupra sa.

Pentru faptele care constituie infractiune, fondatorii raspund penal, in conditiile art. 265 si 266 din Legea nr. 31/1990.

Regulile speciale privind subscriptia publica. Art. 34 din Legea nr. 31/1990 prevede ca societatile pe actiuni constituite prin subscriptie publica vor fi considerate societati deschise.

Societatea deschisa este o societate comerciala pe actiuni constituita prin subscriptie publica sau o societate comerciala pe actiuni emitenta de valori mobiliare din care cel putin o categorie face sau a facut obiectul unei oferte publice regulat promovate.

Asadar, societatea pe actiuni fiind o societate deschisa, orice subscriptie publica in vederea constituirii societatii pe actiuni trebuie sa indeplineasca cerintele instituite prin Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare. Cerintele esentiale sunt doua.

O prima cerinta consta in aceea ca orice oferta publica privind subscrierea actiunilor necesita, inainte de publicarea prospectului de emisiune, autorizarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.

O a doua cerinta priveste subscrierea actiunilor, care se face numai prin intermediari autorizati de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, adica prin societati de valori mobiliare.

Din cele aratate rezulta ca, in prezent, subscriptia publica in vederea constituirii societatii pe actiuni este supusa dispozitiilor Legii nr. 31/1990 si dispozitiilor speciale ale Legii nr. 52/1994.

Intocmirea actelor constitutive

Punctul de plecare in constituirea unei societati comerciale este intocmirea actului sau actelor constitutive ale viitoarei societati.

Prin intocmirea actelor constitutive se intelege redactarea si autentificarea inscrisurilor actelor respective.

In cazul societatii pe actiuni, actele constitutive sunt: contractul de societate si statutul societatii "sau inscrisul unic".

Redactarea inscrisurilor actelor constitutive. Intelegerea asociatilor privind constituirea societatii se concretizeaza in inscrisurile actelor respective.

Intrucat incheierea contractului de societate si a statutului reclama cunostinte juridice, trebuie sa se apeleze la un specialist pentru redactarea inscrisurilor actelor de constituire a societatii.

Art. 44 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale prevede ca inscrisurile pentru care legea prevede forma autentica vor fi redactate numai de notarii publici, de avocatul partilor interesate sau de consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice.

Legea permite, insa, persoanelor care au pregatire juridica superioara sa redacteze inscrisurile in care figureaza ca parte, ele, sotii, ascendentii sau descendentii lor.

Autentificarea inscrisurilor actelor constitutive. Inscrisurile actelor constitutive sunt prezentate notarului public, pentru autentificare, de catre persoana desemnata in calitate de administrator al societatii ori de catre un asociat anume imputernicit.

In vederea autentificarii inscrisurilor, legea impune prezenta tuturor asociatilor, personal sau prin mandatar cu procura speciala in forma autentica.

La autentificarea actului sau actelor constitutive trebuie prezentata dovada eliberarii de oficiul registrului comertului privind disponibilitatea firmei si a emblemei.

Verificarea disponibilitatii firmei si a emblemei se face de catre oficiul registrului comertului, inainte de intocmirea actelor constitutive sau, dupa caz, de modificarea firmei si /sau a emblemei.

Aceasta cerinta a legii este menita sa ateste ca firma sau emblema stabilita de asociati in actul constitutiv este disponibila si, deci, sa evite riscul respingerii cererii de inmatriculare a societatii, pe motiv ca firma sau emblema stabilita de asociati este inregistrata in registrul comertului.

Procedura de autentificare a inscrisurilor actelor constitutive ale societatii este cea prevazuta de lege pentru autentificarea inscrisurilor, care este reglementata in art. 58-67 din Legea nr. 36/1995.

Art. 6 din Legea nr. 36/1995 prevede obligatia notarilor publici de a verifica actele pe care le instrumenteaza pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri in cazul in care actul solicitat este contrar legii sau bunelor moravuri, notarul public va refuza intocmirea lui.

Inscrisurile redactate de partii ori de catre reprezentantii lor vor fi verificate cu privire la indeplinirea conditiilor de fond si de forma, notarul public putandu-le aduce modificarile si completarile corespunzatoare, cu acordul partilor.

Potrivit legii, pentru autentificarea actului sau actelor constitutive se vor plati taxele de timbru si onorariile notariale legale .

Efectele intocmirii actelor constitutive asupra viitoarei societati. Intocmirea actelor constitutive in conditiile cerute de lege are anumite consecinte juridice asupra viitoarei societati pe actiuni.

De la data autentificarii inscrisurilor actelor constitutive, societatea aflata in curs de constituire, dobandeste "capacitate de folosinta". Aceasta capacitate priveste numai drepturile si obligatiile de care depinde valabila constituire a societatii pe actiuni. Se au in vedere actele referitoare la aporturile asociatilor si, implicit, patrimoniul societatii, precum si formalitatile ulterioare privind constituirea societatii.

Actele juridice necesare constituirii valabile a societatii sunt exercitate de catre persoanele desemnate prin actele constitutive in calitate de administratori ai societatii. In absenta desemnarii administratorilor societatii, actele juridice pot fi exercitate de oricare dintre asociat.

Actele incheiate in contul societatii trebuie aprobate de asociati (art. 35. alin. 1 lit. (d) din Legea nr. 31/1990).

Inmatricularea societatii pe actiuni

Organul competent sa inmatriculeze societatea. Potrivit art. 35 din Legea nr. 31/1990, competenta privind inmatricularea societatii pe actiuni apartine oficiului registrului comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea respectiva.

Inmatricularea societatii in registrul comertului se face in conditiile stabilite de Legea nr. 31/1990.

Cererea de inmatriculare. Inmatricularea societatii in registrul comertului se face in temeiul cererii de inmatriculare.

Inmatricularea societatii se cere de catre fondatori sau persoanele desemnate ca administratori ai societatii ori un imputernicit al acestora.

a) Cuprinsul cererii. Cererea de inmatriculare trebuie sa cuprinda datele necesare inmatricularii, care, in esenta, sunt elementele cuprinse in actul constitutiv.

b) Anexele cererii. Cererea de inmatriculare trebuie insotita de actele prevazute de lege care sunt urmatoarele:

i)            actul sau actele constitutive, in forma autentica;

ii)           dovada efectuarii varsamintelor, in conditiile stabilite in actul constitutiv; dovada atesta liberarea aportului de catre asociat si, implicit, existenta capitalului social varsat. O astfel de dovada se face prin documente emise de banca sau CEC;

iii)         actele privind proprietatea asupra bunurilor care fac obiectul aportului in natura. Aceste acte pot fi acte de vanzare-cumparare, donatie, brevete de inventie, contract de concesiune etc. In cazul bunurilor imobile, trebuie anexat si certificatul de constatare a sarcinilor de care sunt grevate;

iv)         actele constatatoare ale operatiunilor incheiate in contul societatii si aprobate de asociati;

v)          declaratia pe propria raspundere a fondatorilor, a administratorilor si a cenzorilor ca indeplinesc conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990.

La cererea de inmatriculare trebuie sa se anexeze si dovezi privind existenta unei suprafete locative destinate sediului societatii.

c) Termenul de inmatriculare. Inmatricularea societatii trebuie ceruta de catre persoanele obligate sa indeplineasca aceasta formalitate in termen de 15 zile de la data autentificarii actului constitutiv.

Avizele si actele de autorizare. In anumite cazuri prevazute de lege, pentru constituirea societatii sunt necesare unele avize sau acte de autorizare din partea autoritatilor publice competente.

Potrivit legii, toate avizele sau actele de autorizare, eliberate de catre autoritatile publice competente, in functie de obiectul de activitate al societatii, vor fi solicitate de catre oficiul registrului comertului, in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii de inmatriculare.

Autoritatile publice competente au obligatia sa emita avizele sau actele de autorizare in termen de 15 zile de la data solicitarii.

Potrivit legii, nu este necesar a se depune la oficiul registrului comertului avizele sau autorizatiile tehnice si nici cele a caror eliberare este legal conditionata de inmatricularea societatii.

Controlul legalitatii inmatricularii societatii. Potrivit art. 36 din Legea nr. 31/1990, controlul legalitatii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se inregistreaza in registrul comertului se exercita de catre justitie prin judecatorul delegat la oficiul registrului comertului.

Deci, inmatricularea societatii este supusa controlului de legalitate, care este realizat de catre judecatorul delegat. Obiectul controlului de legalitate i1 reprezinta respectarea normelor privind constituirea societatii.

Astfel, judecatorul delegat examineaza actele constitutive, in privinta conditiilor de fond si de forma prevazuta de lege.

Apoi, se verifica respectarea cerintelor legale privind cuprinsul actelor constitutive, (numarul asociatilor, capitalul social, subscris si varsat, aporturile asociatilor, obiectul societatii etc.)

De asemenea, se verifica existenta sediului societatii, care este esentiala pentru existenta societatii ca persoana juridica.

In sfarsit, judecatorul delegat verifica existenta si valabilitatea actelor anexate cererii de inmatriculare.

In actiunea de verificare a legalitatii inmatricularii societatii, judecatorul delegat are dreptul sa dispuna administrarea de dovezi si efectuarea unei expertize.

Legea prevede ca, in cazul societatii pe actiuni, daca exista aporturi in natura, avantaje rezervate fondatorilor, operatiuni incheiate de fondatori in contul societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa le ia asupra sa, judecatorul delegat numeste, in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii de inmatricularea cereri de inmatriculare, unul sau mai multi experti.

In calitate de experti pot fi numite numai persoanele care figureaza in lista expertilor autorizati si nu sunt incompatibile datorita cauzelor prevazute de art. 38 din Legea nr.31/1990.

Expertii desemnati vor intocmi un raport care va cuprinde raspunsurile expertilor privind elementele indicate de judecatorul delegat.

In privinta aporturilor in natura, raportul trebuie sa cuprinda descrierea si modul de evaluare a fiecarui bun aportat si va preciza daca valoarea acestuia corespunde numarului si valorii actiunilor acordate in schimb asociatului. Pentru bunurile mobile noi va fi luata in considerare factura.

Raportul intocmit de experti trebuie depus in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului. El va putea fi examinat de creditorii personali ai asociatilor sau alte persoane interesate, care pot cere si copii, integrale sau partiale, ale raportului.

Incheierea de inmatriculare. In cazul in care cerintele legale privind constituirea societatii sunt indeplinite, judecatorul delegat va da o incheiere, prin care va autoriza constituirea societatii si va dispune inmatricularea ei in registrul comertului.

Judecatorul delegat trebuie sa pronunte incheierea in termen de 5 zile de la data implinirii cerintelor legale privind inmatricularea societatii.

Incheierea de inmatriculare va cuprinde, dupa caz, mentiunile actului constitutiv prevazute de art. 7 si 8 din Legea nr. 31/1990.

In cazul cand cerintele legale privind constituirea societatii nu sunt indeplinite, judecatorul delegat va respinge, prin incheiere, motivat, cererea de inmatriculare, afara de cazul cand neregularitatile sunt inlaturate, in conditiile art. 46 din Legea nr. 31/1990.

Incheierea judecatorului delegat privind inmatricularea societatii este supusa recursului.

Termenul in care se poate exercita calea de atac a recursului este de 15 zile de la data pronuntarii incheierii.

Recursul se depune si se mentioneaza in registrul comertului unde s-a facut inregistrarea cererii de inmatriculare. Oficiul registrului comertului are obligatia ca, in termen de 3 zile de la data depunerii recursului, sa il inainteze tribunalului in a carui raza teritoriala se afla0 sediul societatii.

Motivele recursului pot fi depuse cu cel putin doua zile inaintea termenului de judecata (art. 60 alin (4) din Legea nr. 31/1990).

Efectuarea inmatricularii societatii in registrul comertului. Inmatricularea dispusa prin incheierea judecatorului delegat se efectueaza in termen de 24 de ore de la data la care incheierea a devenit irevocabila.

Pe data inmatricularii in registrul comertului, societatea se considera constituita. Ca efect al inmatricularii, societatea devine persoana juridica. In acest sens, art. 40 din Legea nr. 31/1990 dispune: ,,Societatea comerciala este persoana juridica de la data inmatricularii in registrul comertului".

Potrivit legii, persoanele desemnate ca reprezentanti ai societatii sunt obligate sa depuna la oficiul registrului comertului semnaturile lor.

Publicitatea privind constituirea societatii. Constituirea societatii trebuie adusa la cunostinta celor interesati.

Potrivit legii, odata cu efectuarea inmatricularii, incheierea judecatorului delegat se comunica, din oficiu, Monitorului Oficial al Romaniei, spre publicare, pe cheltuiala partilor. 

Pe langa publicarea incheierii judecatorului delegat, la cererea si pe cheltuiala partilor, se poate publica si actul constitutiv al societatii, integral sau in extras. In acest caz, actul constitutiv, vizat de judecatorul delegat, se publica in acelasi Monitor Oficial al Romaniei.

Inscrierea fiscala a societatii. Potrivit legii, odata cu efectuarea inmatricularii, incheierea judecatorului delegat se comunica, din oficiu, si administratiei financiare in raza careia se afla sediul societatii, pentru evidenta fiscala (art. 41 din Legea nr. 31/1990).

Se va comunica si numarul de inmatriculare a societatii in registrul comertului.

Consecintele incalcarii cerintelor legate de constituirea societatii pe actiuni

Solutia care trebuie aplicata societatii constituite cu incalcarea cerintelor legale, potrivit legii, se distinge in functie de data cand se constata neregularitatea, inainte sau dupa inmatricularea societatii in registrul comertului. In cazul neregularitatilor constatate inainte de inmatricularea societatii, se impune regularizarea societatii, pe cand in cazul neregularitatilor constatate dupa inmatricularea societatii, solutia este regularizarea si, exceptional, nulitatea societatii.

2.6.1 Consecintele neregularitatilor constatate inainte de inmatricularea societatii

Anumite incalcari ale cerintelor legale de constituire a societatii pot fi constatate anterior inmatricularii societatii in registrul comertului, deci inainte ca societatea sa devina persoana juridica.

Cazul neanmatricularii societatii. Este posibil ca persoanele interesate sa constituie o societate pe actiuni sa fi intocmit actele constitutive, dar fara ca fondatorii sau reprezentantii societatii sa fi cerut inmatricularea societatii in termenul legal. Intr-un asemenea caz, societatea poate fi regularizata prin indeplinirea formalitatii inmatricularii societatii in registrul comertului.

Potrivit legii, in cazul cand nu s-a cerut inmatricularea societatii in termenul legal, oricare asociat are dreptul sa puna in intarziere, prin notificare sau scrisoare recomandata, pe fondatorii sau reprezentantii societatii abilitati, cu privire la indeplinirea formalitatii inmatricularii societatii. Daca acestia nu se conformeaza in cel mult 8 zile de la primirea somatiei, oricare asociat poate cere oficiului registrului comertului efectuarea inmatricularii.

In cazul cand societatea nu a fost inmatriculata in termenul de 8 zile mentionat si au trecut 3 luni de la data autentificarii actului constitutiv, asociatii sunt eliberati de obligatiile care decurg din subscriptiile lor, in afara de cazul cand actul constitutiv prevede altfel.

Cazul neregularitatilor constatate de judecatorul delegat cu ocazia verificarii legalitatii inmatricularii. Atunci cand verifica legalitatea cererii de inmatriculare si a actelor care insotesc cererea, judecatorul delegat poate sa constate ca actul constitutiv nu cuprinde clauzele prevazute de art. 7 sau 8 din Legea nr. 31/1990 sau ca nu s-a indeplinit o cerinta legala pentru constituirea societatii asemenea cazuri, judecatorul delegat trebuie sa solicite asociatilor inlaturarea neregularitatilor constatate. Prin aceasta operatiune societatea va fi regularizata.

Neregularitatile vor fi inlaturate in mod diferit, in functie de natura lor.

Unele neregularitati pot privi actul constitutiv, ceea ce inseamna ca inlaturarea neregularitatilor impune modificarea actului constitutiv. Legea permite ca modificarea actelor constitutive sa se faca de catre asociati in fata judecatorului delegat, care va lua act in incheiere de regularizarile efectuate.

Alte neregularitati impun, pentru inlaturarea lor, anumite demersuri din partea asociatilor. In acest caz, judecatorul delegat trebuie sa ceara indeplinirea acestor demersuri.

Dupa inlaturarea neregularitatilor semnalate de judecatorul delegat, fiind indeplinite conditiile legii, societatea va fi inmatriculata si, deci, regularizata.

In toate cazurile, daca neregularitatile constatate nu sunt inlaturate, judecatorul delegat, din oficiu sau la cererea oricarui asociat ori a altor persoane interesate, va respinge prin incheiere, motivat, cererea de inmatriculare.

Impotriva incheierii judecatorului delegat se poate exercita calea de atac a recursului in conditiile art. 60 din Legea nr. 31/1990.

Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin neregularitatile constatate anterior inmatricularii societatii Pentru prejudiciile cauzate prin neregularitatile privind constituirea societatii, constatate anterior inmatricularii, raspunderea apartine fondatorilor, reprezentantilor societatii si primilor membri ai organelor de conducere, administrare si de control ale societatii. Raspunderea acestor persoane este "nelimitata si solidara".

2.6.2 Consecintele neregularitatilor constatate dupa inmatricularea societatii

Sunt cazuri cand neregularitatile constituirii societatii sunt constatate dupa inmatricularea societatii in registrul comertului. Si in aceste cazuri, legea permite regularizarea societatii. Fiind vorba de o societate neamatriculata, regularizarea societatii se poate obtine pe cale judecatoreasca, prin "actiunea de regularizare". Dar, in aceste cazuri, datorita consecintelor pe care neregularitatile le-ar avea asupra securitatii raporturilor juridice, legea permite si declararea nulitatii societatii, prin "actiunea in anulare".

Actiunea in regularizare. Daca dupa inmatricularea societatii in registrul comertului se constata anumite neregularitati privind constituirea societatii, legea obliga organele societatii sa ia masurile necesare pentru inlaturarea lor, in termen de 8 zile de la constatarea neregularitatilor.

Daca organele societatii nu aduc la indeplinirea aceasta obligatie in termenul legal, orice persoana interesata poate cere tribunalului sa oblige organele societatii sa indeplineasca masura necesara pentru regularizarea societatii.

Actiunea de regularizare poate fi intentata de orice persoana interesata: asociatii, salariatii societatii, creditorii societatii etc.

Dreptul la actiune poate fi exercitat numai daca organele societatii nu au luat masurile de regularizare, in termen de 8 zile de la constatarea neregularitatilor.

Potrivit legii, dreptul la actiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de un an de la data inmatricularii societatii.

Pentru prejudiciile cauzate prin neregularitatile constatate raspund nelimitat si solidar fondatorii, reprezentantii societatii, precum si primii membri ai organelor d conducere, de administrare si control ale societatii (art. 49 din Legea nr. 31/1990).

Actiunea in anulare Anumite neregularitati ale constituirii societatii, constatate dupa inmatricularea societatii in registrul comertului, pot duce la nulitatea societatii.

Potrivit art. 56 din Legea nr. 31/990, nulitatea unei societati inmatriculate in registrul comertului poate fi declarata de tribunal numai atunci cand:

lipseste actul constitutiv sau cand acesta nu a fost incheiat in forma autentica;

toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societatii;

obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice;

lipseste incheierea judecatorului delegat de inmatriculare a societatii;

lipseste autorizarea legala administrativa de constituire a societatii;

actul constitutiv nu prevede denumirea societatii, obiectul sau de activitate, aporturile asociatilor si capitalul social subscris;

s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris si varsat;

nu s-a respectat numarul minim de asociati prevazut de lege.

Cererea de anulare a societatii poate fi facuta de orice persoana interesata.

In scopul de a salva societatea, legea prevede ca nulitatea nu poate fi declarata in cazul in care cauza ei, invocata in cererea de anulare, a fost inlaturata inainte de a se pune concluzii in fond la tribunal.

Legea nr. 31/1990 nu prevede un termen de prescriptie pentru anularea societatii, asa cum reglementeaza pentru actiunea de regularizare.

Potrivit legii, pe data la care hotararea tribunalului de declarare a nulitatii a devenit irevocabila, societatea isi inceteaza existent si "intra in lichidare".

Tribunalul care a pronuntat hotararea de declarare a nulitatii societatii are obligatia sa comunice dispozitivul hotararii oficiului registrului comertului, pentru efectuarea mentiunii corespunzatoare in registrul comertului.

Dupa efectuarea mentiunii, oficiul registrului comertului va trimite dispozitivul hotararii Monitorului Oficial, pentru publicare.

Intrucat declararea nulitatii societatii nu are efect retroactiv, actele incheiate in numele societatii isi pastreaza valabilitatea. In consecinta, nici societatea si nici asociatii nu pot opune tertilor de buna-credinta nulitatea societatii.

Legea nu reglementeaza o raspundere pentru prejudiciile cauzate de neregularitatile care au dus la declararea nulitatii societatii.

2.6.3 Efectele nerespectarii cerintelor legale privind publicitatea constituirii societatii

Constituirea societatii, existenta ei ca persoana juridica, trebuie adusa la cunostinta tertilor. In acest scop, se publica in Monitorul Oficial incheierea judecatorului delegat prin care s-a autorizat constituirea societatii si s-a dispus inmatricularea ei in registrul comertului.

Pentru a proteja tertii, legea prevede obligatia societatii de a verifica identitatea dintre textul depus la oficiul registrului comertului si cel publicat in Monitorul Oficial sau in presa.

Art. 50 din Legea nr. 31/1990 prevede ca actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevazuta de lege, nu pot fi opuse tertilor. In afara de cazul in care societatea face dovada ca acestia le cunosteau.

Prin urmare, in cazul in care nu au fost indeplinite cerintele legale de publicitate prin Monitorul Oficial, constituirea societatii nu este opozabila tertilor.

In mod exceptional, constituirea societatii poate fi opusa tertilor, daca societatea face dovada ca tertii cunosteau inmatricularea societatii in registrul comertului.

Intrucat cerintele de publicitate sunt instituite in favoarea lor, tertii pot invoca insa actele sau faptele cu privire la care nu s-a indeplinit publicitatea, in afara de cazul in care omisiunea publicitatii le lipseste de efecte ( art. 51 din Legea nr. 31/1990).

Nevoia de protectie a tertilor impune ca, chiar in cazul cand s-au indeplinit cerintele de publicitate, anumite acte juridice sa nu poata fi opuse tertilor, daca acestia nu au putut lua cunostinta de ele, datorita timpului scurt de la data efectuarii publicitatii. In acest sens, art. 50 alin (2) din Legea nr. 31/1990 prevede ca operatiunile efectuate de societate inainte de a 16-a zi de la data publicarii in Monitorul Oficial a incheierii judecatorului delegat nu sunt opozabile tertilor care dovedesc ca au fost in imposibilitatea de a lua cunostinta despre ele.

3. Dizolvarea societatilor comerciale pe actiuni

3.1. Notiunea de dizolvare

Procesul de incetare a existentei societatii cuprinde mai multe operatiuni care trebuie indeplinite in conditiile legii.

Dizolvarea societatii priveste acele operatiuni care declanseaza acest proces si asigura premisele lichidarii patrimoniului social. Aceste operatiuni se refera la hotararea de dizolvare a societatii si de aducerea ei la cunostinta celor interesati.

Potrivit legii, hotararea privind dizolvarea societatii este luata, dupa caz, de adunarea asociatilor sau de instanta judecatoreasca. Exceptional, dizolvarea societatii se produce in temeiul legii.

3.2. Cauzele generale de dizolvare a societatilor pe actiuni

Cauzele de dizolvare a societatii pe actiuni sunt cele comune prevazute de lege pentru orice societate comerciala. Cauzele de dizolvare a societatilor comerciale sunt prevazute de art. 222-224 si art. 232 din Legea nr. 31/1990.

a) Trecerea timpului stabilit pentru durata societatii.

Societatea comerciala se dizolva la expirarea termenului stabilit pentru durata societatii.

Potrivit legii, in contractul de societate trebuie sa se prevada "durata societatii". Astfel incat, actul constitutiv stabileste durata existentei societatii, inseamna ca la expirarea termenului contractual, societatea se dizolva. Acest efect este deci expresia vointei asociatilor privind soarta societatii.

In acest caz dizolvarea societatii opereaza in temeiul legii, fara a fi necesara vreo formalitate. Efectul dizolvarii societatii, ca urmare a expirarii termenului stabilit pentru durata societatii, poate fi inlaturat prin prelungirea duratei societatii, in conditiile art. 199 din Legea nr. 31/1990.

Ca o masura preventiva, art. 222 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dispune ca asociatii trebuie consultati, cu cel putin un an inainte de expirarea duratei societatii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. Daca administratorii societatii organizeaza consultarea, la cererea oricarui asociat, tribunalul va putea dispune, prin incheiere, efectuarea consultarii.

Neefectuarea consultarii nu impiedica dizolvarea societatii la expirarea duratei prevazute in actul constitutiv.

b) Imposibilitatea realizarii obiectului societatii sau realizarea acestuia. Societatea comerciala se dizolva in cazul unei imposibilitati de realizare a obiectului societatii, ca si in cazul cand obiectul societatii s-a realizat.

O societate comerciala are un obiect de activitate, care trebuie precizat in actul constitutiv. Acest obiect se realizeaza in cursul duratei societatii.

Daca se constata o imposibilitate a realizarii obiectului de activitate propus evident, societatea isi pierde ratiunea de a exista si deci, se dizolva. Acest efect se produce, atat in cazul cand imposibilitatea s-a ivit in cursul duratei societatii ( de exemplu, a fost retrasa concesiunea), cat si in cazul cand obiectul nu s-a realizat deloc (de exemplu, nu s-a obtinut concesiunea).

Daca obiectul societatii s-a realizat si deci scopul asociatilor a fost atins, societatea se dizolva ( de exemplu, obiectul societatii a fost construirea unei sosele, care s-a realizat).

Imposibilitatea realizarii obiectului societatii si realizarea obiectului sunt chestiuni de fapt, care trebuie dovedite pentru a justifica dizolvarea societatii.

In cazul imposibilitatii realizarii obiectului societatii, cat si in cazul realizarii acestuia, asociatii pot sa modifice obiectul societatii, in conditiile art. 199 din Legea 31/1990, intocmind, in acest sens, un act aditional de modificare a statutului.

c) Declararea nulitatii societatii. Societatea comerciala se dizolva in cazul declararii nulitatii ei.

Nerespectarea cerintelor legale privind constituirea societatii, prevazute de art. 56 din Legea nr. 31/1990, atrage nulitatea societatii. Pe data la care hotararea judecatoreasca de declarare a nulitatii a devenit irevocabila, societatea inceteaza fara efect retroactiv si intra in lichidare. Aceasta incetare a existentei societatii echivaleaza cu dizolvarea societatii.

d) Hotararea adunarii asociatilor. Societatea comerciala se dizolva in baza hotararii adunarii asociatilor.

Intrucat constituirea societatii comerciale se bazeaza pe vointa asociatilor, manifestata prin actul constitutiv, asociatii pot decide si dizolvarea societatii. Vointa asociatilor privind dizolvarea societatii se manifesta in cadrul adunarii asociatilor care exprima vointa sociala.

Adunarea asociatilor poate hotara dizolvarea societatii in toate cazurile impuse de interesele asociatilor. Intr-adevar, intrucat legea nu limiteaza cazurile in care societatea poate fi dizolvata prin hotararea adunarii asociatilor, inseamna ca asociatii sunt liberi sa aprecieze motivele de dizolvare a societatii.

Un caz de dizolvare a societatii de catre adunarea asociatilor, care este reglementat de lege, priveste dizolvarea societatii inainte de expirarea termenului fixat pentru durata societatii.

e) Hotararea tribunalului. Societatea comerciala se dizolva prin hotararea tribunalului, in conditiile legii (art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990).

Dizolvarea societatii prin hotararea tribunalului are loc atunci cand dizolvarea nu se poate realiza prin hotararea adunarii generale.

Potrivit legii, tribunalul poate hotara dizolvarea societatii pentru "motive temeinice". Un asemenea motiv il constituie neantelegerile grave dintre asociati, care impiedica functionarea societatii.

f) Falimentul societatii. Societatea comerciala se dizolva in cazul cand societatea a fost supusa procedurii falimentului.

Societatea comerciala care a incetat platile pentru datoriile sale comerciale poate fi supusa procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.

Daca societatea face obiectul procedurii falimentului, patrimoniul societatii este lichidat, in vederea satisfacerii creantelor creditorilor si, in consecinta, societatea se dizolva.

g) Alte cauze prevazute de lege sau actul constitutiv al societatii.

Societatea comerciala se dizolva si in alte cazuri reglementate de lege sau stabilite prin actul constitutiv.

Art. 232 din Legea nr. 31/1990 prevede ca societatea comerciala se dizolva in urmatoarele cazuri :

societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni;

societatea nu a depus timp de 3 ani consecutivi, bilantul contabil sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comertului;

societatea si-a incetat activitatea sau nu are sediu cunoscut ori asociatii au disparut sau nu au domiciliu ori resedinta cunoscuta.

Inactivitatea temporala nu duce la dizolvarea societatii. Ea trebuie, insa, anuntata organului fiscal si inscrisa in registrul comertului. Durata inactivitatii nu poate depasi 3 ani.

Pe langa aceste cauze comune, Legea nr. 31/1990 consacra si anumite cauze de dizolvare specifice societatii pe actiuni.

a) Reducerea capitalului social. Art. 223 din Legea nr. 31/1990 reglementeaza doua cazuri de dizolvare a societatii pe actiuni pentru reducerea capitalului social.

Societatea pe actiuni se dizolva "in cazul pierderii unei jumatati din capitalul social " . Potrivit art. 153 din Legea nr. 31/1990, daca constata pierderea unei jumatati din capitalul social, administratorii sunt obligati sa convoace adunarea generala extraordinara pentru a hotara reconstituirea capitalului, limitarea lui la suma ramasa sau dizolvarea societatii.

Daca nici la a doua convocare a adunarii generale extraordinare nu s-a intrunit cvorumul cerut de lege pentru aceasta adunare, administratorii se vor adresa instantei in a carei raza teritoriala se afla sediul societatii pentru a cere numirea unui expert, care va verifica pierderea din capitalul social.

Constatand, pe baza expertizei, pierderea unei jumatati din capitalul social, instanta va da o incheiere, prin care autorizeaza administratorii sa convoace adunarea generala, care va putea sa hotarasca limitarea capitalului la suma ramasa sau dizolvarea societatii, cu orice numar de actionari prezenti.

Societatea pe actiuni se dizolva " in cazul reducerii capitalului social sub minimul legal". Deci, reducerea capitalului social sub plafonul minim de 25.000.000. lei are ca efect dizolvarea societatii.

Pierderea unei jumatati din capitalul social si reducerea capitalului sub minimul legal nu duc la dizolvarea societatii, daca, in termen de 9 luni de la constatarea pierderii sau a reducerii capitalului social, acesta este reantregit sau este redus la suma ramasa ori la minimul legal sau cand societatea se transforma intr-o alta forma la care capitalul social existent este corespunzator.

b) Reducerea numarului actionarilor sub limita prevazuta de lege.

Potrivit art. 223 din Legea nr. 31/1990, societatea pe actiuni se dizolva in cazul reducerii numarului actionarilor sub minimul legal, adica sub cinci actionari. Societatea nu se va dizolva, daca, in termen de 9 luni de la data constatarii reducerii numarului actionarilor sub minimul legal, acest numar este completat.

3.3. Caile dizolvarii societatii comerciale pe actiuni

Dizolvarea societatii se realizeaza pe trei cai : de drept, prin vointa asociatilor si pe cale judecatoreasca.

Dizolvarea de drept a societatii. In cazul dizolvarii de drept a societatii, dizolvarea se produce de plin drept, daca ipoteza legii este satisfacuta . In consecinta, pentru dizolvarea societatii nu este necesara indeplinirea nici unei formalitati.

Legea consacra un singur caz de dizolvare de drept a societatii : expirarea termenului stabilit pentru durata societatii.

Din moment ce asociatii au stabilit, prin actul constitutiv, durata societatii, iar termenul fixat a expirat, societatea se dizolva, de plin drept, la data expirarii termenului.

Intrucat dizolvarea se produce de drept, nu este necesara nici o manifestare de vointa a asociatilor si nici o formalitate de publicitate.

Vointa asociatilor a fost exprimata prin actul constitutiv si, daca nu s-a hotarat prelungirea duratei societatii, ea isi produce efectul.

O publicitate prin mentiune in registrul comertului si publicare in Monitorul Oficial este inutila, de vreme ce prin publicitatea actului constitutiv, facuta cu ocazia constituirii societatii, tertii au luat la cunostinta de durata societatii.

In caz de litigiu, orice persoana interesata poate cere tribunalului constatarea dizolvarii societatii. Instanta nu pronunta dizolvarea, ci constata ca, fiind indeplinite cerintele legii, dizolvarea a operat in puterea legii.

Dizolvarea societatii prin vointa asociatilor. Societatea comerciala se poate dizolva prin vointa asociatilor, manifestata in cadrul adunarii generale.

Pentru dizolvarea societatii prin vointa asociatilor trebuie respectate conditiile stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv.

Hotararea privind dizolvarea se ia cu respectarea conditiilor de cvorum si majoritate prevazute de lege pentru adunarea generala extraordinara.

Actul care constata hotararea, privind dizolvarea, adunarii generale, in forma autentica se depune la oficiul registrului comertului pentru a se mentiona in registru, dupa care se transmite, din oficii, Monitorului Oficial, spre publicare.

In cazul dizolvarii societatii inainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa, dizolvarea produce efecte fata de terti numai dupa trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

Pentru a proteja pe asociati, legea permite revenirea asupra hotararii privind dizolvarea societatii.

Hotararea privind revenirea asupra dizolvarii societatii trebuie luata in conditiile de cvorum si de majoritate cerute de lege pentru adunarea extraordinara. Revenirea este permisa atata timp cat nu s-a facut nici o repartitie de activ intre asociati.

Noua hotarare se va mentiona in registrul comertului, dupa care oficiul registrului comertului o va trimite Monitorului Oficial, spre publicare.

Impotriva acestei hotarari orice persoana interesata poate face opozitie, in conditiile art. 62 din Legea nr. 31/1990.

Dizolvarea societatii pe cale judecatoreasca. Societatea comerciala poate fi dizolvata prin hotararea tribunalului.

In cazul falimentului, dizolvarea societatii se pronunta de tribunalul investit cu procedura falimentului.

Potrivit legii, oricare asociat poate cere, tribunalului, pentru motive temeinice, dizolvarea societatii. Legea stabileste drept motive temeinice neantelegerile grave dintre asociati, care impiedica functionarea societatii. Se intelege ca, daca datorita neantelegerilor dintre asociati, se creaza un blocaj care face imposibila desfasurarea activitatii, singura solutie este dizolvarea si lichidarea societatii.

Hotararea judecatoreasca privind dizolvarea societatii trebuie inscrisa in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial. Aceste formalitati trebuie indeplinite in termen de 15 zile de la data la care hotararea judecatoreasca a devenit irevocabila.

Pentru dizolvarea societatii in cazurile prevazute de art. 232 din Legea nr. 31/1990 trebuie respectate si unele reguli speciale.

In aceste cazuri, dizolvarea societatii se poate cere de camera de comert si industrie teritoriala sau orice persoana interesata.

Hotararea tribunalului privind dizolvarea societatii se publica in Monitorul Oficial si intr-un ziar de larga raspandire.

Impotriva hotararii orice persoana interesata poate face apel, in termen de 30 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial.

Pe data ramanerii definitive a hotararii tribunalului, societatea va fi radiata din registrul comertului, din oficiu, afara de cazul cand prin hotararea tribunalului s-a dispus altfel.

3.4. Efectele dizolvarii societatii comerciale pe actiuni

Indiferent de modul in care se realizeaza, dizolvarea societatii produce anumite efecte. Aceste efecte privesc deschiderea procedurii lichidarii si interdictia unor operatiuni comerciale noi.

Dizolvarea nu are nici o consecinta asupra personalitatii juridice a societatii. Prin dizolvare, societatea nu se desfiinteaza, ci ea isi continua existenta juridica, insa, numai pentru operatiunile de lichidare.

Deschiderea procedurii de lichidare. Potrivit art. 228 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societatii are ca efect deschiderea procedurii lichidarii.

Ca urmare a deschiderii procedurii lichidarii, administratorii au obligatia de a convoca adunarea generala a asociatilor pentru desemnarea lichidatorilor.

In anumite cazuri dizolvarea are loc fara lichidare. Art. 228 din lege mentioneaza cazul fuziunii si al divizarii societatilor comerciale. Deci, in aceste cazuri, dizolvarea societatii nu are ca efect deschiderea procedurii lichidarii.

Interdictia unor operatiuni comerciale noi. Potrivit art. 228 alin (2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvarii, " administratorii nu mai pot intreprinde noi operatiuni".

Aceasta interdictie impusa administratorilor, de a angaja operatiuni comerciale noi, se explica prin starea in care se afla societatea. Prin dizolvare, s-a consumat prima faza a procedurii care are drept rezultat final incetarea existentei societatii. Din moment ce a fost dizolvata, societatea nu poate decat sa continue realizarea operatiunilor comerciale aflate in curs, fara sa mai poata incepe alte operatiuni noi. Activitatea societatii nu mai este normala, asadar, sa urmareasca realizarea de beneficii, ci va urmari sa realizeze o activitate orientata spre lichidare.

Incalcarea interdictiei legale are drept consecinta raspunderea personala si solidara a administratorilor pentru operatiunile intreprinse.

Legea stabileste ca interdictia unor operatiuni comerciale noi se aplica, dupa caz, din ziua expirarii termenului fixat pentru durata societatii ori de la data cand dizolvarea a fost hotarata de adunarea asociatilor sau declarata prin hotarare judecatoreasca. ( art. 228 alin (3) din Legea nr. 31/1990, republicata).

4. Lichidarea societatilor comerciale pe actiuni

4.1. Notiunea de lichidare

Lichidarea societatii comerciale consta intr-un ansamblu de operatiuni care au ca scop terminarea operatiunilor comerciale aflate in curs la data dizolvarii societatii, incasarea creantelor societatii, transformarea bunurilor societatii in bani, plata datoriilor societatii si impartirea activului net intre asociati.

Societatea pe actiuni se lichideaza potrivit dispozitiilor Legii Dr. 31/1990 si prevederilor actelor constitutive, in masura in care acestea din urma nu sunt incompatibile cu lichidarea societatilor comerciale ( art. 246 alin. (4) din Legea nr. 31/1990).

4.2. Principiile generale ale lichidarii societatilor comerciale pe actiuni

Lichidarea societatii este guvernata de anumite principii. Aceste principii definesc statutul juridic al societatii aflate in lichidare.

Principiile generale ale lichidarii societatii comerciale sunt urmatoarele:

a)      personalitatea juridica a societatii subzista pentru nevoile lichidarii;

b)      lichidarea societatii se face in interesul asociatilor;

c)      lichidarea societatii este obligatorie, iar nu facultativa.

Personalitatea juridica a societatii subzista pentru nevoile lichidarii. In logica juridica, din moment ce societatea a fost dizolvata, indiferent de cauza, ea inceteaza sa mai existe ca persoana juridica. Cu toate acestea, nevoile lichidarii patrimoniului societatii si ale ocrotirii drepturilor asociatilor si creditorilor sociali impun necesitatea mentinerii personalitatii juridice. Deci, in faza lichidarii, societatea comerciala continua sa beneficieze de personalitate juridica, dar numai pentru nevoile lichidarii.

In actuala sa forma, Legea nr. 31/1990 consacra expres acest principiu in urmatorii termeni : "societatea isi pastreaza personalitatea juridica pentru operatiunile lichidarii, pana la terminarea acesteia."

Mentinerea personalitatii juridice a societatii are anumite consecinte.

Astfel, societatea comerciala isi conserva atributele de identificare; ea isi pastreaza firma, sediul social si nationalitatea. Legea cere, insa, ca toate actele care emana de la societate sa arate ca societatea este in lichidare.

Apoi, patrimoniul societatii continua sa apartina societatii, ca subiect de drept distinct. Patrimoniul social constituie, si dupa dizolvarea societatii, gajul general al creditorilor sociali.

In faza lichidarii, organele societatii nu isi inceteaza activitatea.

Adunarea asociatilor numeste lichidatorii si stabileste puterile acestora pentru realizarea operatiunilor de lichidare ( art. 256 si 258 din Legea nr. 31/1990, republicata).

Administratorii societatii continua mandatul lor pana la intrarea in functie a lichidatorilor. Sunt interzise insa, din momentul dizolvarii societatii, operatiunile comerciale noi.

Potrivit legii, cenzorii exercita controlul asupra activitatii lichidatorilor, care organizeaza si conduc operatiunile de lichidare a societatii ( art. 247 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicata).

Lichidarea societatii se face in interesul asociatilor. Lichidarea societatii, ca urmare a dizolvarii ei, se face, in principal, in interesul asociatilor. Asociatii nu pot primi nici o suma de bani in contul partilor ce li s-ar cuveni din lichidare, inaintea achitarii creantelor creditorilor societatii.

Interesul asociatilor imprima specificitatea acestei lichidari si o deosebeste de procedura falimentului, care este menita sa ocroteasca, in mod exclusiv, interesele creditorilor.

Finalitatea lichidarii rezulta din anumite dispozitii ale legii.

In primul rand, lichidarea societatii poate fi ceruta numai de catre asociati, cu excluderea creditorilor societatii.

In al doilea rand, asociatii constituiti in adunarea asociatilor sunt in drept sa numeasca pe lichidatori si sa stabileasca puterile acestora ( art. 249 din Legea nr. 31/1990,republicata).

In al treilea rand, legea permite asociatilor sa stabileasca, prin actul constitutiv, conditiile lichidarii societatii. Regulile stabilite, prin actul constitutiv, se aplica in masura in care nu sunt incompatibile cu lichidarea.

Lichidarea societatii este obligatorie, iar nu facultativa. In dreptul comercial s-a discutat daca lichidarea societatii are un caracter obligatoriu ori facultativ.

Intr-o opinie s-a sustinut ca, intrucat dizolvarea societatii nu este un scop in sine, ea trebuie sa fie urmata, in mod obligatoriu, de lichidarea societatii. Deci, lichidarea societatii ar fi o consecinta fireasca si necesara a dizolvarii.

In alta opinie, lichidarea societatii este considerata facultativa, iar nu obligatorie. Aceasta opinie se bazeaza pe faptul ca, potrivit legii, fiecare asociat are dreptul sa ceara lichidarea societatii, daca aceasta s-a dizolvat datorita cauzelor stabilite de lege. In plus, lichidarea ar putea fi inlaturata, daca asociatii hotarasc fuziunea societatii cu o alta societate sau divizarea societatii.

Potrivit art. 228 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societatii are ca efect deschiderea procedurii lichidarii. Intrucat dizolvarea are ca efect deschiderea lichidarii inseamna ca lichidarea este obligatorie. Dar, acelasi art. 228 din lege admite ca in cazurile fuziunii si divizarii societatii, dizolvarea are loc fara lichidare.

In concluzie, lichidarea este obligatorie, deoarece societatea nu poate ramane in faza de dizolvare.

4.3. Modificarile produse de trecerea la faza de lichidare a societatii comerciale pe actiuni

Trecerea societatii comerciale in faza lichidarii produce anumite consecinte asupra societatii.

Astfel, obiectul si scopul societatii se modifica in concordanta cu finalitatea lichidarii.

Apoi, administratorii societatii vor fi inlocuiti cu lichidatorii, care devin organe de administrare a societatii.

In sfarsit, gestiunea societatii este predata lichidatorilor, care vor administra societatea aflata in lichidare.

Modificarea obiectului si scopului societatii. Din momentul in care societatea dizolvata a intrat in lichidare, activitatea ei nu se mai poate desfasura in conditiile initiale stabilite prin actul constitutiv. Activitatea pe care o va desfasura societatea in continuare va fi subordonata exigentelor lichidarii.

Obiectul activitatii societatii se restrange; activitatea societatii se limiteaza la realizarea operatiunilor comerciale aflate in derulare in momentul dizolvarii societatii. Legea interzice administratorilor sa intreprinda operatiuni noi, iar daca angajeaza asemenea operatiuni, ei raspund personal si solidar.

Pentru a preveni pe terti asupra situatiei in care se afla societatea, legea prevede ca toate actele care emana de la societate sa arate ca aceasta este in lichidare.

Intrucat obiectul societatii se restrange, inseamna ca si scopul societatii sufera anumite modificari; prin desfasurarea activitatii societatii nu se mai urmareste realizarea de beneficii si impartirea lor intre asociati, ci realizarea finalitatii lichidarii societatii.

Inlocuirea administratorilor cu lichidatorii societatii. Potrivit legii, operatiunile de lichidare a societatii nu se realizeaza de administratori, ci de catre lichidatori.

Dupa numirea lor, in conditiile legii, lichidatorii ii inlocuiesc pe administratori. Deci, lichidatorii vor organiza si conduce operatiunile de lichidare si repartizare a patrimoniului social intre asociati.

Lichidatorii intra in functie numai dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate prevazute de lege.

Predarea gestiunii societatii. Inlocuirea administratorilor de catre lichidatori presupune predarea gestiunii societatii catre lichidatori. In acest scop, administratorii si lichidatorii trebuie sa intocmeasca anumite documente de predare - primire.

Potrivit art. 247 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, imediat dupa intrarea lor in functie, lichidatorii sunt obligati ca impreuna cu administratorii sa faca un inventar si sa incheie un bilant.

Prin efectuarea inventarului si incheierea bilantului se constata starea patrimoniului societatii, adica activul si pasivul societatii. Pe aceasta baza se pot realiza operatiunile de lichidare a patrimoniului societatii.

Documentele mentionate trebuie semnate de catre lichidatori si administratori. In cazul ivirii unor neantelegeri, lichidatorul sau administratorul interesat poate face contestatie la instanta judecatoreasca.

In cazul societatii pe actiuni, legea prevede o obligatie speciala a administratorilor. Acestia trebuie sa prezinte lichidatorilor o dare de seama asupra gestiunii pentru perioada cuprinsa intre data ultimului bilant aprobat si data inceperii lichidarii.

Lichidatorii au dreptul sa aprobe darea de seama prezentata de administratori sau cand nu sunt de acord cu ea, sa faca ori sa sustina contestatii la instanta judecatoreasca.

In cazul in care unul sau mai multi administratori sunt numiti lichidatori, darea de seama asupra gestiunii societatii trebuie adusa si la cunostinta actionarilor in acest scop darea de seama se va depune la registrul comertului si se va publica in Monitorul Oficial, impreuna cu bilantul final de lichidare.

Daca gestiunea depaseste durata exercitiului financiar, darea de seama trebuie anexata la primul bilant, pe care lichidatorii i1 prezinta adunarii generale a actionarilor.

Actionarii nemultumiti sunt indreptatiti sa faca opozitie la instanta judecatoreasca in termen de 15 zile de la data publicarii, in conditiile art. 62 din Legea nr. 31/1990 republicata.

In temeiul inventarului si bilantului intocmit potrivit legii, lichidatorii sunt obligati sa primeasca si sa pastreze patrimoniul societatii, registrele ce li s-au incredintat de administratori si actele societatii.

Pentru asigurarea unei evidente a operatiunilor de lichidare, legea impune lichidatorilor obligatia de a tine un registru in care trebuie sa fie consemnate cronologic toate operatiile lichidarii.

4.4. Statutul lichidatorilor

Lichidatorii sunt persoanele insarcinate sa organizeze si sa conduca operatiunile de lichidare a societatii. Avand in vedere rolul pe care il au in administrarea societatii aflate in lichidare, legea reglementeaza conditiile de numire a lichidatorilor, puterile si raspunderea lor.

Calitatea de lichidator. Lichidator poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica. Lichidatorul persoana fizica, ca si persoana fizica desemnata ca reprezentant permanent de catre lichidatorul persoana juridica, trebuie sa fie lichidatori autorizati, in conditiile legii.

Numirea lichidatorilor. Lichidatorii sunt numiti prin hotararea adunarii asociatilor; in cazul societatii pe actiuni, hotararea trebuie sa se adopte cu majoritatea prevazuta de lege pentru modificarea actului constitutiv.

In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile mentionate, lichidatorii sunt numiti de catre instanta judecatoreasca, la cererea oricaruia dintre administratori sau asociati. Solutionarea cererii se face cu citarea asociatilor si administratorilor in conditiile stabilite de lege.

Impotriva hotararii instantei se poate declara recurs de catre asociati sau administratori in termen de 15 zile de la pronuntare.

Hotararea adunarii asociatilor de numire a lichidatorilor sau sentinta care ii tine locul trebuie depusa la registrul comertului, pentru a fi inscrisa imediat si publicata in Monitorul Oficial.

Dupa indeplinirea formalitatilor mentionate, lichidatorii vor depune semnatura lor la registrul comertului si vor intra in functie.

Din momentul intrarii in functie a lichidatorilor nici o actiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decat in numele lichidatorilor sau impotriva lor.

Orice act ulterior, care va aduce schimbari in persoana lichidatorilor, trebuie sa respecte cerintele prevazute de lege pentru numirea lichidatorilor.

Natura juridica a functiei lichidatorilor. Art. 247 alin. (2) din Legea 31/1990, prevede ca "lichidatorii au aceeasi raspundere ca si administratorii". Potrivit art. 72 din Legea nr.31/1990 obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute de legea societatilor comerciale. Deci, in conceptia legii, lichidatorii sunt considerati mandatari ai societatii, cu toate consecintele care decurg din aceasta calitate.

Mandatul lichidatorilor, ca si cel al administratorilor, are un continut contractual si legal. Anumite puteri ale lichidatorilor sunt conferite de asociati, alte puteri sunt stabilite de art. 249 lit. a - f) din Legea nr. 31/1990, republicata. Tot legea stabileste anumite indatoriri ale lichidatorilor.

Potrivit legii, lichidatorii isi indeplinesc mandatul lor sub controlul cenzorilor societatii.

Puterile lichidatorilor. Pe langa puterile conferite de catre asociati, art. 249 din Legea nr. 31/1990, republicata prevede si alte puteri ale lichidatorilor.

a) Lichidatorii trebuie sa execute si sa termine operatiunile de comert referitoare la lichidare. Ei nu pot intreprinde noi operatiuni comerciale, care nu sunt necesare scopului lichidarii. Daca se angajeaza asemenea operatiuni, lichidatorii raspund personal si solidar de executarea lor.

b)      Lichidatorii trebuie sa lichideze si sa incaseze creantele societatii. Deci, daca este necesar, lichidatorii trebuie sa ii urmareasca pe debitori sociali, pentru satisfacerea creantelor societatii.

c)      Lichidatorii sunt indreptatiti sa vanda , prin licitatie publica, bunurile mobile si imobile apartinand societatii. Legea cere ca vanzarea sa aiba ca obiect bunurile "ut singuli", cu interzicerea vanzarii in bloc a bunurilor societatii.

Sumele obtinute din valorificarea bunurilor societatii, ca si cele provenite din valorificarea creantelor societatii, sunt destinate satisfacerii creditorilor societatii, iar restul satisfacerii drepturilor cuvenite asociatilor. Potrivit legii, lichidatorii nu pot plati asociatilor nici o suma de bani in contul partilor ce li s-ar cuveni din lichidare, inaintea achitarii creditorilor societatii.

d)      Lichidatorii pot sa contracteze obligatii cambiale, sa faca imprumuturi neipotecare si sa indeplineasca orice alte acte necesare lichidarii. Legea are in vedere numai asumarea de obligatii care servesc scopului lichidarii si care nu sunt pagubitoare pentru patrimoniul societatii aflate in lichidare.

Bunurile societatii vor putea fi ipotecate daca exista dispozitii In acest sens in actul constitutiv, sau in actul de numire a lichidatorilor. In absenta unor asemenea dispozitii, ipotecarea bunurilor societatii se poate face cu avizul cenzorilor si autorizatia instantei judecatoresti.

e)      Lichidatorii sunt in drept sa stea in judecata si sa fie actionati in interesul lichidarii. Acest lucru se explica prin faptul ca, de la data intrarii in functie a lichidatorilor, nici o actiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decat in numele lichidatorilor sau impotriva lor.

Raspunderea lichidatorilor. Art. 247 alin (2) din Legea nr. 31/1990 prevede ca lichidatorii au aceeasi raspundere ca si administratorii societatii.

Avand in vedere dispozitiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, lichidatorii raspund pentru nerespectarea obligatiilor izvorate din imputernicirile asociatilor, precum si pentru nerespectarea obligatiilor stabilite de legea societatilor comerciale (raspundere penala).

Raspunderea lichidatorilor se angajeaza potrivit dispozitiilor stabilite de lege pentru raspunderea administratorilor, care se aplica in mod corespunzator.

4.5. Lichidarea activului si pasivului societatii pe actiuni

Lichidarea societatii impune efectuarea unor operatiuni care au drept rezultat lichidarea patrimoniului societatii. Aceste operatiuni constau in lichidarea activului si pasivului societatii.

Scopul operatiunilor de lichidare a activului si pasivului societatii este transformarea bunurilor societatii in bani si achitarea datoriilor societatii. Eventualul activ net se repartizeaza asociatilor.

Lichidarea activului si pasivului societatii ca si repartizarea activului net intre asociati, se realizeaza de catre lichidatori, iar nu de catre instanta judecatoreasca..

Lichidarea activului societatii. Operatiunile de lichidare a activului societatii cuprind transformarea bunurilor societatii in bani si incasarea creantelor pe care societatea le are fata de terti.

Transformarea bunurilor societatii in bani. Aceasta operatiune se realizeaza pe calea licitatiei publice. Potrivit legii, lichidatorii vor putea sa vanda, prin licitatie publica, imobilele si orice avere mobiliara a societatii. Ca masura de protectie, legea interzice vanzarea in bloc a bunurilor societatii, adica vanzarea bunurilor societatii pe un pret forfetar (global). Deci, fiecare bun care se vinde prin licitatie trebuie evaluat in mod individual.

Anumite bunuri pot fi sustrase vanzarii la licitatie, daca prin actul constitutiv s-a stabilit ca bunurile in cauza vor reveni, in contul partilor ce li s-ar cuveni din lichidare, asociatilor care le-au adus ca aport in societate; de exemplu un teren, o constructie etc.

Incasarea creantelor. Lichidatorii trebuie sa incaseze creantele de la debitorii societatii. Aceasta operatiune se face la scadenta, potrivit obligatiilor asumate. Solutia are la baza faptul ca starea de lichidare a societatii nu are nici o consecinta asupra raporturilor juridice ale societatii cu debitorii sai.

Actiunile lichidatorilor. Art. 251 din Legea nr. 31/1990 prevede ca lichidatorii care dovedesc, prin prezentarea bilantului, ca fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente sa acopere pasivul exigibil, trebuie sa ceara sumele necesare asociatilor care raspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral varsamintele, daca acestia sunt obligati sa le procure, dupa forma societatii, sau , daca sunt debitori fata de societate, pentru varsamintele neefectuate, la care erau obligati in calitate de asociati.

Lichidarea pasivului societatii. Prin lichidarea pasivului societatii se intelege plata datoriilor societatii catre creditorii sai.

Plata datoriilor fata de creditorii sociali se face cu sumele de bani rezultate din lichidarea activului societatii. Pentru stingerea datoriilor societatii, lichidatorii pot contracta obligatii cambiale ori imprumuturi, in conditiile legii.

Datoriile societatii pot fi achitate de catre lichidatori cu proprii lor bani. Intr-un asemenea caz, lichidatorii au dreptul la restituirea sumelor achitate creditorilor. Potrivit legii, lichidatorii nu vor putea reclama impotriva societatii drepturi mai mari decat acelea ce apartineau creditorilor platiti.

Intrucat procedura lichidarii nu afecteaza raporturile juridice ale societatii cu creditorii sai, plata datoriilor se face la scadenta si integral.

Actiunile creditorilor. Pentru a proteja interesele creditorilor societatii, legea consacra anumite actiuni prin care acestia isi pot valorifica drepturile lor.

Astfel, creditorii societatii au dreptul de a exercita contra lichidatorilor actiunile care decurg din creantele ajunse la termen, pana la concurenta bunurilor existente in patrimoniul societatii. Deci, creditorii societatii care nu au fost satisfacuti in drepturile lor, pot actiona societatea, prin lichidatori, pentru a urmari bunurile existente in patrimoniul social.

Apoi, creditorii societatii au o actiune impotriva asociatilor, pentru plata sumelor datorate din valoarea actiunilor subscrise, sau din aceea a aporturilor la capitalul societatii. Aceasta actiune are ca obiect plata sumelor de bani datorate ca aport de catre asociati.

Cu toate ca art. 253 din Legea nr. 31/1990 nu cuprinde dispozitii in acest sens, creditorii sociali pot actiona si pe asociatii care raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale.

Potrivit legii, lichidarea nu impiedica declansarea procedurii de faliment a societatii. Deci, in cazul cand societatea a incetat platile pentru datoriile sale comerciale, ea poate fi supusa procedurii falimentului.

4.6. Drepturile cuvenite asociatilor din lichidarea societatii pe actiuni

La incetarea existentei societatii ca urmare a dizolvarii si lichidarii, asociatii sunt indreptatiti sa li se restituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societatii sau cu ocazia majorarii capitalului social, precum si sa primeasca partea ce li se cuvine din eventualele beneficii ramase nedistribuite. Dar, asemenea drepturi pot fi valorificate numai dupa ce au fost achitate toate datoriile fata de creditorii sociali si numai daca a mai ramas un sold activ.

Platile anticipate in contul partilor cuvenite asociatilor din lichidare. Art. 250 din Legea nr. 31/1990 dispune : " Lichidatorii nu pot plati asociatilor nici o suma in contul partilor ce li s-ar cuveni din lichidare, inaintea achitarii creditorilor societatii". Prin derogare de la aceasta interdictie, legea prevede ca asociatii vor putea cere lichidatorilor ca sumele realizate prin operatiunile de lichidare sa fie depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni ori la administratia financiara si sa se faca repartizarea asupra actiunilor, chiar in timpul lichidarii. O asemenea cerere a asociatilor poate fi satisfacuta numai daca, in afara de ceea ce este necesar pentru indeplinirea tuturor obligatiilor societatii, mai ramane un disponibil de cel putin 10% din cuantumul sumelor depuse.

Intocmirea bilantului final si repartizarea activului net intre asociati. Dupa terminarea operatiunilor de lichidare a activului si pasivului societatii, lichidatorii sunt obligati sa intocmeasca bilantul final pentru a constata rezultatele lichidarii.

Bilantul final consemneaza, pe de o parte, sumele de bani rezultate din vanzarea la licitatie publica a bunurilor societatii si din incasarea creantelor societatii si, pe de alta parte, sumele de bani achitate pentru plata datoriilor societatii. Totodata, bilantul constata eventualul activ net, ca diferenta intre activul si pasivul societatii.

Legea prevede ca, in cazul societatii pe actiuni, lichidatorii trebuie sa propuna "partea ce se cuvine fiecarei actiuni din repartizarea activului societatii".

Bilantul final de lichidare si proiectul de repartizare a activului net intocmite si semnate de lichidatori trebuie aduse la cunostinta asociatilor, prin formalitatile prevazute de lege.

In cazul societatilor pe actiuni, bilantul final, insotit de raportul cenzorilor, se va depune, pentru a fi mentionat, la oficiul registrului comertului si se va publica in Monitorul Oficial.

Asociatii nemultumiti pot face opozitie impotriva bilantului final de lichidare si a proiectului de repartizare.

Opozitia se face in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, a bilantului final si a proiectului de repartizare.

Dupa ce hotararea asupra opozitiei a ramas irevocabila, bilantul final de lichidare si propunerile de repartizare a activului net intre asociati se considera aprobate.

Pe baza propunerilor de repartizare aprobate , asociatii vor incasa sumele de bani care li se cuvin, in schimbul unei chitante de primire.

Prin aprobarea bilantului final al lichidarii si repartizarii activului net intre asociati, lichidatorii sunt liberati.

Legea nr. 31/1990 a instituit un termen limita de 3 ani pentru efectuarea lichidarii societatii, care incepe de la data dizolvarii. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani (art. 254 din lege ).

Partajul bunurilor societatii intre asociati. Legea nr. 31/1990 nu reglementeaza partajul bunurilor intre asociati.

Exista, insa, cazuri cand bunuri ale societatii trebuie impartite intre asociati. Adica, acele cazuri in care asociatii au stabilit, prin actul constitutiv, ca anumite bunuri sa nu faca obiectul vanzarii pe calea licitatiei publice.

In absenta unei reglementari a partajului bunurilor societatii se apeleaza la dispozitiile Codului civil privind contractul de societate. Potrivit art. 1531 C. civ., dispozitiile referitoare la contractul de societate se aplica si societatilor comerciale, in masura in care nu sunt contrare legilor si uzurilor comerciale.

4.7. Inchiderea lichidarii societatii pe actiuni

Dupa terminarea operatiunilor de repartizare a activului net intre asociati, procedura lichidarii societatii este incheiata. Raman de indeplinit unele formalitati pentru finalizarea consecintelor care decurg din terminarea lichidarii: radierea societatii din registrul comertului si luarea masurilor de conservare a registrelor si celorlalte documente ale societatii.

Inchiderea lichidarii si incetarea existentei societatii ca persoana juridica pune si problema raspunderii pentru eventualele creante ale creditorilor sociali care nu au fost satisfacute in cursul lichidarii.

Radierea societatii din registrul comertului. Potrivit art. 254 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dupa terminarea lichidarii, lichidatorii trebuie sa ceara radierea societatii din registrul comertului.

Radierea societatii trebuie ceruta oficiului registrului comertului in termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, care este repartizarea activului net intre asociati. Radierea se poate face si din oficiu.

De la data radierii inceteaza personalitatea juridica a societatii pe actiuni, cu toate consecintele care decurg din acest fapt.

Depunerea registrelor societatii pentru pastrare. Dupa terminarea repartizarii activului net intre asociati, registrele si actele societatii trebuie depuse pentru pastrare, in conditiile stabilite de lege.

In cazul societatii pe actiuni, registrele si actele societatii vor fi depuse pentru pastrare la oficiul registrului comertului.

Potrivit legii, registrele si actele societatii pe actiuni depuse la registrul comertului vor putea fi consultate de orice persoana interesata, cu autorizatia instantei judecatoresti. Cerinta autorizatiei judecatoresti este exagerata, fiind suficienta autorizatia judecatorului delegat pe langa oficiul registrului comertului.

Registrele si actele societatii trebuie pastrate timp de cinci ani de la data depunerii lor.

Raspunderea pentru plata creantelor creditorilor sociali dupa lichidarea societatii. Este posibil ca, dupa ce societatea a fost lichidata si s-a operat radierea ei in registrul comertului, sa se iveasca un creditor social a carui creanta nu a fost valorificata in cursul lichidarii societatii.

Potrivit art.254 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, lichidarea nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii falimentului fata de societate.

Potrivit Legii nr. 31/1990, dupa lichidarea societatii si radierea ei din registrul comertului, creditorii sociali pot urmari numai pe asociatii care au o raspundere nelimitata pentru obligatiile sociale.

B i b l i o g r a f i e

[1] Ciurea I., Management, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi, 1999.

[2] Ciurea I., Management in exploatatiile agricole, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi, 1999.

[3] Dan-Anghel Constantinescu, Ana-Maria Ungureanu, Management I si II, Editura National, Bucuresti, 1998.

[4] E. Burdus, G. Caprarescu, Fundamentele managementului organizational, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

[5] E. Stancioiu, Gh. Militaru, Management - elemente fundamentale, Editura Teora, Bucuresti, 1998.

[6] Ion Petrescu, Management, Editura Holding Reporter, Bucuresti, 1991.

[7] Luca P.G., Management general, Editura "Chemarea", Iasi, 1993.

[8] Nistorescu P., Ecoturism si turism rural, Editura Bioterra, Bucuresti, 2000.

Nita Ilie, Nita Constantin, Piata turistica a Romaniei, Editura Ecran Magazin, Brasov, 2000.

[10] Oancea Margareta, Tratat de management in unitatile agricole, Editura Ceres, Bucuresti, 1999.

[11] Rusu C., Management, Editura expert, Bucuresti, 1993.

[12] Simion Cristian-Ovidiu, Management general si special in unitatile agricole, Editura Universitas, Bucuresti, 2001.

[13] Simion Cristian-Ovidiu, Rodica Tanasescu, Vergina Buianu, Management general, agricol si agroturistic, Editura Universitas Company, Bucuresti, 2002.

[14] Tanasescu Rodica si colab., Management performant in unitatile agroalimentare, Editura SEMNE, Bucuresti, 1999.

[15] Tanasescu Rodica, Management general si juridic, Editura Universitas Company, Bucuresti, 2001.