MANAGEMENTUL STRATEGIC - ESENA, IMPORTANTA, RESPONSABILITATI

MANAGEMENTUL STRATEGIC - ESENA, IMPORTANTA,

RESPONSABILITATI

Evolutia provocarilor si aparitia managementului strategic

Elementul comun al evolutiilor activitatii firmelor, sistemelor lor de management si de planificare, il reprezinta cerinta imperioasa a adoptarii de catre firma a unor modalitati noi, evoluate, de orientare si desfasurare a activitatii lor, confruntata cu schimbari accelerate si de amploare crescanda.

Schimbarea - luata in sens larg si manifestata pe toate planurile - constituie, astfel, determinantul principal al acestor evolutii intrucat obliga firmele sa se reorganizeze frecvent, sa se adapteze continuu pentru a face fata modificarilor produse in interiorul lor si in mediul lor de actiune.

Peisajul modern in care evolueaza firmele indiferent de marimea lor si de obiectul de activitate, este caracterizat prin: tendinta de globalizare a pietelor, accentuarea schimbarilor tehnice si tehnologice, explozia informationala, persistenta fenomenelor inflationiste, intensificarea concurentei internationale, diversificarea si rafinarea?? cererii, exigenta privind protectia mediului.

Procesele complexe ce insotesc reforma economica (privatizarea, restructurarea, eliminarea subventiilor) precum si transformarile institutionale si legislative concomitent cu tendinta de aderare la noul spatiu economic, prin integrare, constituie schimbari de fond, mutatii semnificative si de amploare ce caracterizeaza mediul economic romanesc si care se resimt ca potentiali factori generatori de instabilitate si incertitudine. Toate aceste mutatii fac ca firmele sa opereze in prezent intr-un mediu caracterizat printr-un grad ridicat aleatoriu. Mobilitatea, flexibilitatea si adaptabilitatea permanenta la schimbare, in conditii de risc si incertitudine devin astfel, conditii esentiale pentru supravietuirea si dezvoltarea firmelor din economia romaneasca.

Managementul ca stiinta si practica este foarte sensibil la schimbarile ce au loc si reflecta dinamismul inregistrat in societatea contemporana si cunoaste o evolutie rapida generata de o serie de factori cum ar fi:

Accelerarea ritmului de inovare si innoire tehnica si tehnologica, care ridica in fata organizatiilor optiuni largi privind prezentul si mai ales viitorul; cei care se confrunta cu aceste probleme si trebuie sa le rezolve sunt managerii. Reactiile lor trebuie sa fie prompte si foarte rapide.

Complicarea mecanismelor de piata datorata in special sporirii competitiei in cadrul pietei;

Extrudarea si adancirea proceselor de integrare economica la scara regionala si zonala, ca si a proceselor de globalizare, ceea ce indica probleme de adaptare la noile conditii

Introducerea in proportii de masa a tehnicii de calcul in activitatea de management;

Extrudarea politicilor manageriale, macroeconomice, in special cele care vizeaza actiuni de protectie a firmelor nationale;

Accentuarea dificultatilor majore, pentru majoritatea firmelor, de a avea acces liber si rapid la resursele de materii prime si energetice.

Cele mai semnificative evolutii si orientari in managementul contemporan vizeaza:

Cresterea interdisciplinalitatii prin absorbirea si asimilarea a noi si noi elemente din alte stiinte, prin adaptarea acestora la nevoile concrete ale managementului aplicativ.

Accentuarea caracterului anticipativ al conducerii, reflectat de cresterea importantei managementului strategic.

Intarirea viziunii globale, integratoare a managementului.

Cresterea sensibilitatii sistemelor de management care asigura un dinamism sporit ansamblului deciziilor si actiunilor manageriale

Accentuarea laturii motivationale care reflecta schimbari privind abordarea manageriala a factorului uman.

In conditiile internationalizarii pietelor si firmelor, ale cresterii interdependentelor dintre economiile nationale, apar noi probleme in fata managementului.

Este firesc ca factorii care conditioneaza procesul globalizarii, ca si formele prin care se manifesta acest proces, sa produca mutatii insemnate in mediul de afaceri si sa actioneze in directia adaptarii managementului la conditii.

Coordonatele noului management - demonstreaza mentinerea rolului sau de a gestiona cat mai eficient firma, pentru ca aceasta sa faca fata in mod profitabil cerintelor impuse de piata.

De fapt acest tip de management are ca vocatie esentiala influentarea schimbarilor si modificarilor ce trebuie operate in cadrul firmelor, pentru a impiedica situatiile in care firma poate fi depasita de schimbarile intervenite.

Noul management este un management al schimbarii iar practicarea consecventa a acestuia constituie o necesitate, daca avem in vedere ca tranzitia la economia de piata pune in fata firmelor,, noi provocari, iar factorii de mediu generatori de turbulenta sunt mult mai puternici decat in conditiile unei economii de piata normale.

Problemele complexe ce apar in evolutia activitatilor firmelor necesita o forma de conducere previzionala axata pe anticiparea schimbarilor si modificarilor.

Managementul strategic ca forma de conducere previzionala, sistem modern de conducere si proces complex are ca vocatie esentiala schimbarea.

In filozofia managementului strategic sansele firmei de a-si atinge obiectivele pe care si le-a propus si de a urma evolutii corespunzatoare acestora depind atat de capabilitatile ei umane, financiare, tehnologice si manageriale, cat si de relatiile si interactiunile pe care le are in exterior cu un complex de elemente desemnate generic - mediu.

Practicarea consecventa a managementului strategic permite anticiparea schimbarilor mediului inconjurator, pe evaluarea potentialului intern al firmei si pe operarea modificarilor ce se impun in vederea amortizarii cu mediul din care face parte, a realizarii misiunii si obiectivelor stabilite, a asigurarii supravietuirii sale.

Vizand conducerea previzionala la nivelul intregii firme, managementul strategic reprezinta un proces complex, de prefigurare a viitorului acesteia, a evolutiei sale pe termen lung, proces in cadrul caruia formularea strategiei, implementarea, evaluarea si controlul sau permanent se imbina si se completeaza reciproc intr-un flux continuu, dinamic .

Confruntarea firmelor cu un mediu ostil cu schimbari extrem de frecvente, de amplitudini foarte variate, care au incidente ample asupra firmei si pot fi cu greu anticipate, genereaza modificari determinate de variatiile pietei, rapiditatea schimbarii preferintelor clientilor, cerintele organizatiilor guvernamentale sau ale grupurilor de presiune.

Peter Druker considera ca schimbarile profunde la care suntem in prezent martori si care au un impact profund asupra lumii afacerilor si managementului firmei se produc in cinci domenii importante ale mediului economic si social:

a)Integrarea economiei internationale

b) Integrarea firmelor in economia mondiala

c) Restructurarea organizatorica a firmelor

d) Noile provocari care vizeaza managementul

e) Proeminenta crescuta a vietii politice internationale si a politicilor internationale asupra celor economice interne.

1.2. Fundamentele si avantajele practicarii managementului strategic

Constituind o conditie esentiala pentru adaptarea profitabila la schimbarile tot mai accentuate ce caracterizeaza mediul national si international, la multiplele provocari ale tranzitiei la economia de piata, introducerea si extrudarea managementului strategic la nivelul firmelor romanesti nu este insa un demers simplu, daca se tine seama de particularitatile si barierele de ordin comportamental managerial, cultural si structural existente, precum si de impactul unor actori sau factori de mediu care pot mari gradul de turbulenta in interiorul sistemului. Practicarea managementului strategic ca metoda de conducere care dupa cum demonstreaza experienta firmelor din tari cu economie de piata dezvoltata, se dovedeste a fi mult mai adecvata in conditiile unui mediu economico-social caracterizat printr-o doza apreciabila de stabilitate-economica, deoarece permite firmelor sa constientizeze in masura sporita amenintarile si oportunitatile si sa gaseasca raspunsurile cele mai adecvate.

Managementul strategic, ca forma de conducere previzionala, s-a cristalizat progresiv din imbinarea a doua conceptii manageriale care s-au dezvoltat paralel si au inceput sa se suprapuna tot mai manifest. Pe de o parte, cea traditionala, care s-a mentinut in tiparele consacrate ale armonizarii functiilor manageriale in vederea asigurarii unui mod cat mai bun de desfasurare a activitatii firmei si a maximizarii performantelor acesteia; aceasta conceptie poate fi definita generic a politicii afacerilor si se bazeaza pe notiunile, principiile si metodologia sedimentate si consacrate de-a lungul deceniilor in teoria si practica managementului. Cea de-a doua conceptie, dezvoltata in ultimele decenii, are drept axa centrala planificarea pe termen lung a evolutiei firmei si a activitatilor acesteia si constituie o forma de anticipare a schimbarilor tot mai frecvente produse in mediul intern si exterior al firmei si de pregatire a acesteia pentru a le infrunta cu succes⁵.

Conceptia politicii afacerii are drept obiectiv primordial identificarea celor mai bune cai de rezolvare a problemelor reale cu care se confrunta firma in desfasurarea activitatii, in acest demers fiind implicate toate functiile manageriale dat fiind impactul multiplu pe care il au solutiile adoptate asupra diverselor laturi ale activitatii respective. Evolutia acestei conceptii este reflectata de rolul pe care managerul firmei il joaca in calitate de autoritate suprema in cadrul acesteia si care, prin responsabilitatile ce ii incuba, acopera intreaga ei activitate. Acest rol este asumat in patru ipostaze:

de decident - managerul este cel care, aflandu-se in fruntea firmei, integreaza intr-o viziune proprie, unitara, deciziile luate la nivelurile inferioare de conducere, facand prin aceasta ca intreaga firma sa functioneze ca un sistem coerent;

de stabilire a politicilor firmei - aceasta ipostaza este impusa de faptul ca, pe masura dezvoltarii firmei, activitatea acesteia devine tot mai complexa, deciziile multiple pe care le presupune conducerea ei trebuind sa se incadreze in anumite reguli de luare si aplicare (politici); stabilind aceste reguli, managerul se degreveaza de sarcina, coplesitoare dupa un anumit moment al dezvoltarii firmei, de a lua decizii care sa solutioneze problemele cu care se confrunta acesta, si isi creaza posibilitatea de a delega o buna parte din decizii cadrelor de conducere de la nivelurile inferioare, pe care le responsabilizeaza, astfel, in masura crescanda;

de strateg - formularea politicilor si conducere propriu-zisa se pot realiza de catre manager la un nivel corespunzator de incarcare si eficacitate in conditiile in care mediul firmei este relativ stabil; cand acest mediu devine turbulent si schimbarile se succed rapid, apare nevoia conturarii unei strategii ca element integrator al politicilor de coordonare a activitatilor firmei, capabil sa permita reactii rapide la schimbarile produse;

de manager strategic - cand firma se dezvolta in continuare si depaseste un anumit prag dimensional, managerul incepe sa delege responsabilitati strategice si isi remodeleaza rolul care acum consta in coordonarea formularii, aplicarii si evaluarii strategiei firmei.

Cele patru ipostaze manageriale sunt determinate, pe de o parte, de cresterea dimensiunilor firmei si a complexitatii activitatii acesteia, iar pe de alta parte, de adancirea turbulentei mediului si accelerarea schimbarilor care ii dau continut. Ipostazele prezentate jaloneaza totodata, emergenta treptata a managementului strategic, cea de a treia ipostaza continand deja elemente cristalizate care corespund unei forme evoluate de politica a afacerilor, iar cea de a patra inscriindu-se pe coordonatele definitorii ale managementului strategic.

Cea de a doua conceptie mentionata, cea a planificarii pe termen lung, se refera la procesul de stabilire a obiectivelor pe care firma si le propune sa le atinga in viitor, a cailor ce vor fi urmate, a resurselor ce vor fi alocate si a responsabilitatilor pe care le incuba actiunile preconizate. Planificarea, in general, este atat un proces cat si o activitate de baza a firmei orientata spre viitor si avand drept vocatie stabilirea elementelor mentionate (obiective, cai, resurse, responsabilitati), precum si evidentierea implicatiilor viitoare ale deciziilor actuale.

In functie de orizontul de timp la care se refera, planificarea poate fi:

pe termen lung, cand se efectueaza pe perioade de 3 - 7 ani;

pe termen mediu, intre 1 - 3 ani;

pe termen scurt, pana la 1 an.

Limitele prezentate sunt orientative, cel mai potrivit orizont de planificare stabilindu-se in functie de profilul firmei, respectiv al industriei careia ii apartine, precum si de caracteristicile mediului ei. De exemplu, pentru industriile traditionale (metalurgie, chimie de baza etc.), cu un mediu relativ stabil, orizontul planificarii pe termen lung se poate extinde pana la 7 ani, in timp ce in cazul industriilor de inalta tehnologie, cu o rata foarte ridicata a innoirii produselor si tehnologiilor si cu un mediu turbulent (calculatoare, electronica, automatizari etc.) acelasi orizont se restrange la un an. In industria exploatarii lemnului, planificarea pe termen lung se poate referi la orizonturi corespunzatoare intervalului de timp necesar cresterii si maturizarii copacilor, in timp ce planificarea pe termen scurt poate avea ca obiect perioada defrisarii treptate a unui sector de padure.

Din punct de vedere al gradului de formalizare, planificareai poate fi:

formalizata, cand se efectueaza pe baza unui ansamblu unitar si sistematic de proceduri si de documente normalizate si se finalizeaza cu planuri scrise;

neformalizata, care se realizeaza in absenta acestor elemente si are un caracter accidental.

Avantajele planificarii formalizate sunt evidente: asigura un cadru riguros si clar de desfasurare a activitatii firmei; asigura unitatea de conceptie si actiune a conducatorilor de la toate nivelurile ierarhice de conducere din cadrul firmei; ofera cazuri de referinta trecute care pot constitui precedente pentru rezolvarea problemelor curente; permite recurgerea la planificarea neformalizata in anumite cazuri punctuale de importanta secundara, in scopul maririi vitezei de reactie decizionala la probleme specifice si localizate.

In functie de nivelul de referinta din cadrul firmei, planificarea poate fi:

strategica, cand reprezinta un proces ordonat, sistematic, de stabilire de catre conducerea de varf a firmei a obiectivelor pe termen lung ale activitatii viitoare, a strategiei si politicilor necesare atingerii acestor obiective, precum si a actiunilor pe termen scurt ce trebuie intreprinse la nivelul conducerii firmei pentru asigurarea aplicarii corespunzatoare a strategiei acesteia. Intrucat acopera intreaga activitate a firmei, planificarea strategica mai este denumita planificarea unitara la nivelul firmei (corporate planning);

tactica, cand reprezinta, de asemenea, un proces ordonat, sistematic, de stabilire a obiectivelor operationale pe termen scurt, adica a acelor specifice obiectivelor imediate.

Planificarea este instrumentul utilizat in managementul strategic pentru definirea evolutiei viitoare a firmei si a rezultatelor activitatii acesteia, respectiv pentru evidentierea implicatiilor viitoare ale deciziilor prezente. Instrumentul principal de operare in cadrul managementului strategic este planificarea strategica, adaptata mai bine nevoilor acesteia - ceea ce in subcapitolul 1.1 a fost definit drept planificarea specifica managementului strategic. Aceasta din urma reprezinta, in fapt, o extensie a celei strategice, careia ii adauga noi valente si ii largeste aria de cuprindere prin includerea si a aspectelor de natura politica, sociologica, psihologica, ecologica etc. In acelasi timp, in procesul managementului strategic se utilizeaza si planificarea tactica, planurile reprezentand mijlocul de amortizare a acesteia cu cea strategica si de comunicare intre managerii ce au responsabilitatea coordonarii lor.