PRODUCTIA INDUSTRIALA

PRODUCTIA INDUSTRIALA

Sisteme de productie industriala

Prin sistem se intelege un grup de elemente,care formeaza un intreg,ce interactioneaza si functioneaza in scopul realizarii unui obiectiv comun. Conceptul de sistem si de abordare sistemica au o larga aplicabilitate in diferite domenii ale tehnicii, economiei, biologiei, fiecare dintre acestea putand fi considerate ca sisteme de un anumit tip.

Sistemele pot fi grupate dupa anumite criterii:

a.           in raport cu domeniul la care se refera:

materiale

abstracte

b.          in raport cu originea lor:

stabile

adaptabile

Putem defini sistemul prin prisma acestei clasificari ca pe un ansamblu de obiecte si un ansamblu de relatii intre acestea si atributele lor. Prin obiect intelegem parametrii sistemului referitor la procese, rezultate, control iar prin atribute intelegem proprietatile prin care se manifesta in exterior obiectul respectiv. In cadrul unui sistem, in functie de starea lor, parametrii pot lua diferite valori. Prin intermediul atributelor pot fi cuantificati parametrii sistemului. Prin ansamblu de relatii se intelege ansamblul legaturilor interne ale sistemului care leaga obiectele si atributele acestora, sistemul de subsisteme sau diferite subsisteme componente.

Metodologia proiectarii sistemelor de productie

Proiectarea unui sistem de productie este o activitate complexa care se realizeaza in mai multe etape, fiecare dintre acestea avand la randul lor o serie de subetape. Elaborarea proiectarii unui sistem de productie necesita parcurgerea urmatoarelor etape:

formularea obiectivului proiectului - porneste de la o necesitate impusa de perfectionarea prezenta sau viitoare a diferitelor unitati economice.

studiul posibilitatilor de realizare - are rolul de a preciza, pe baza analizei conducerii existente, daca tema proiectului este posibil de realizat atat sub aspect tehnic cat si sub raport economic. O data cu aceasta, studiul preliminar al posibilitatilor de realizare trebuie sa arate eficienta economica a sistemului de productie ce urmeza a se proiecta.

elaborarea proiectului - are ca subetape:

definirea problemei;

elaborarea modelului economico - matematic al sistemului;

stabilirea solutiilor;

aprobarea si omologarea sistemului.

realizarea sistemului - se face in doua faze:

faza preliminara, de experimentare;

faza integrala, ajungandu-se in final la functionarea efectiva, potrivit sistemului de productie proiectat.

intretinerea sisemului - presupune supravegherea relizarii continue a performantelor prevazute pentru sistem, iar pe de alta parte, aducerea, ori de cate ori este posibila, a unor ameliorari in functionare

Procesul de productie a unei intreprinderi industriale

Organizarea productiei

Organizarea productiei si a muncii se poate defini ca reprezentand totalitatea activitatilor, masurilor, metodelor, tehnicilor sau a mijloacelor adoptate de o anumita colectivitate, stabilita pe baza de studii si calcule tehnico - economice care sa tina seama de dezvoltarea tehnologica in scopul combinarii optime a mijloacelor de munca, a obiectului muncii si a fortei de munca, asigurand pe aceasta baza o eficienta maxima a folosirii lor.

Cuprinde:

a.           organizarea productiei de baza a intreprinderii cu metode de organizare;

b.          programarea si urmarirea operativa a productiei cu metode de programare;

c.           organizarea pregatirilor tehnice a productiei;

d.          capacitatea de productie si folosirea optima a acesteia;

e.           organizarea miscarii si manipularii materiilor prime, a materialelor, semifabricatelor si produselor in cadrul intreprinderii;

f.            organizarea activitatii de intretinere si reparare a utilajelor;

g.           gospodarirea energetica;

h.           aprovizionarea procesului de productie;

i.             organizarea controlului tehnic de calitate;

j.            organizarea muncii.

Unitatea industriala are ca functiune de baza productia (fabricatia) bunurilor materiale care se realizeaza prin desfasurarea procesului de productie industriala.

Prin fabricatie se intelege acea parte a activitatii de productie care consta in folosirea mijloacelor de munca existente, astfel incat, pornind de la anumite materii prime, sa se obtina produsele finite la o calitate superioara cu un cost scazut si la termenele de executie prevazute.

In cadrul unitatii industriale, activitatea de productie cuprinde atat fabricatia propriu-zisa cat si o serie de alte activitati, legate in mod direct de acestea, cum sunt cele privind lucrarile de laborator, cercetare si asimilare in fabricatie a noilor produse. Activitatea de productie se realizeaza prin intermediul procesului de productie care trebuie caracterizat atat sub raport socio-economic cat si sub raport tehnico - material.

Procesul de productie sub raport tehnico - material poate fi definit ca un proces de unire sau modificare a muncii vii cu mijloacele de productie.

Prin procesul de productie a unei intreprinderi industriale se intelege totalitatea actiunilor constiente ale oamenilor, indreptate cu ajutorul mijloacelor de munca asupra obiectului muncii, in scopul transformarilor in bunuri materiale destinate pietei.

Daca definim productia ca un proces destinat sa transforme un set de elemente considerate intrari, intr-un set de elemente considerate iesiri, un sistem de productie poate fi definit prin acele elemente care-l compun:

intrari;

iesiri;

proces de productie.

Intrarile sunt formate din forta de munca, din diferite materiale, energie, etc.

Iesirile sunt reprezentate de produsele sau lucrarile care constituie obiectul activitatii sistemului de productie.

Procesul de productie este concretizat in totalitatea actiunilor constiente ale oamenilor, bazate pe folosirea cladirilor, instalatiilor, echipamentelor industriale si a tuturor celorlalte mijloace de munca, destinate transformarii elementelor materiale ale intrarii in elemente de iesiri, in produse sau servicii.

Criterii de clasificare a procesului de munca:

- in raport cu modul in care acesta participa la obtinerea produsului finit;

- procese de baza;

- procese auxiliare;

- procese de servire.

Prin procese de baza intelegem acele procese care au ca scop transformarea diferitelor materii prime, materiale in produse finite, care constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii.

Aceste procese pot fi grupate:

procese de baza pregatitoare

procese de baza prelucratoare

procese de baza de finisare sau montaj.

Procesele auxiliare sunt acele procese care, prin desfasurarea lor, asigura obtinerea unor produse sau lucrari, care nu constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii, dar care asigura si conditioneaza buna desfasurare a proceselor de baza.

Procesele de servire reprezinta acea categorie de procese de munca, care au ca scop executarea unor servicii, ce nu constituie obiectul activitatii de baza al intreprinderii dar care contribuie, prin efectul lor, la buna desfasurare a proceselor de baza cat si a celor auxiliare.

In raport cu modul in care se executa procesele de executie:

a.           procese manuale;

b.          procese manual - mecanice;

c.           procese mecanice;

d.          procese automate;

e.           procese de aparatura.

Dupa gradul de continuitate al desfasurarii, procesele de aparatura se impart in procese continue:

ciclice

periodice

In raport cu modul de obtinere a produselor finite din materii prime:

procese directe;

procese sintetice;

procese analitice.

In raport cu gradul de periodicitate al desfasurarii proceselor in timp:

a.           ciclice;

b.          neciclice;

In raport cu natura tehnologica a operatiilor efectuate:

procese chimice;

procese de schimbare a configuratiei (formei);

procese de asamblare;

procese de transport.

Factorii care influenteaza procesul de productie si organizarea acestuia

Acesti factori sunt:

felul materiilor prime;

caracterul produsului finit fabricat;

felul procesului tehnologic;

volumul productiei fabricate;

gradul de concentrare, combinare, specializare si cooperare a productiei.

Sub raportul materiilor prime folosite, procesele de productie pot fi:

a.           procese extractive;

b.          procese prelucratoare.

In functie de felul produsului finit fabricat avem:

a.           produse omogene;

b.          produse eterogene.

Produsele eterogene pot fi:

de uz curent;

de uz exceptional.

Structura de productie a unei intreprinderi industriale

In cadrul intreprinderilor industriale, in raport cu volumul de productie, de complexitatea procesului tehnologic, de importanta si specificul activitatii, structura organizatorica este formata din doua componente:

Structura de productie si conceptie;

Structura de productie si conceptie a unei intreprinderi industriale poate cuprinde urmatoarele verigi de productie:

a.           sectii de productie, montaj, service si pentru alte activitati productive;

b.          ateliere de productie, montaj, service, proiectare si alte activitati proiective;

c.           laboratoare de control si cercetare;

d.          uzine, fabrici, exploatari.

Structura functionala.

Prin structura functionala a unei intreprinderi industriale se intelege numarul, componenta si marimea unitatilor functionale, modul de organizare interna a acestora, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre ele pe linia conducerii activitatii intreprinderii.

Structura functionala este formata din birouri si servicii, constituite pentru efectuarea unor activitati functionale concrete. Se poate spune ca prin structura organizationala a unei intreprinderi industriale se intelege modul de organizare a procesului de productie, precum si controlul, cercetarea si activitatea de conducere pe unitati functionale, in vederea asigurarii unei functionari optime sub raport tehnic si economic.

O sectie de productie poate avea procese de productie de patru feluri:

procese de productie care se desfasoara in sectiile de baza;

procese de productie care se desfasoara in sectiile auxiliare;

procese de productie care se desfasoara in sectiile de servire;

procese de productie care se desfasoara in sectiile anexe.

Sectiile de baza sunt acele unitati de productie in care se desfasoara procese de productie ce au ca obiect transformarea obiectelor muncii, cu ajutorul mijloacelor de munca, in produse ce reprezinta obiectivul de baza al intreprinderii.

Organizarea acestor sectii de baza se poate face dupa trei principii:

a.           principiul tehnologic;

b.          principiul pe obiect;

c.           principiul mixt.

Organizarea sectiilor de productie dupa principiul tehnologic consta in aceea ca proiectarea amplasarii utilajelor si a locurilor de munca este astfel facuta incat sa asigure executarea unui stadiu sau a unei faze a procesului tehnologic.

In raport cu felul procesului de productie care se executa exista:

sectii de baza pregatitoare;

sectii prelucratoare;

sectii de montaj sau finisaj.

Organizarea sectiilor de productie dupa principiul pe obiect consta in aceea ca sectiile sunt astfel organizate incat sa se asigure, in cadrul lor, executarea completa a unui produs sau a unor parti ale produsului, prin executarea tuturor operatiilor necesitate de aceasta.

Acest mod de organizare se mai numeste si organizare pe baza principiului ciclului inchis de fabricatie.

Organizarea sectiilor de productie pe baza principiului mixt consta in aceea ca anumite sectii, prin structura de productie si conceptie, de regula cele pregatitoare, se organizeaza dupa principiul tehnologic, iar alte sectii se organizeaza dupa principiul obiectului de fabricatie.

Sectiile auxiliare reprezinta acele verigi de productie, in cadrul carora se desfasoara procese auxiliare ce asigura, prin efectuarea lor, executarea unor anumite produse sau lucrari, care nu constituie obiectul activitatii de baza a intreprinderii, dar care sunt absolut necesare bunei desfasurari a procesului de munca de baza.

Sectiile de servire sunt acele verigi structurale unde se executa procese de servire, procese ce au ca obiect efectuarea anumitor activitati ce conditioneaza, in mod direct, buna desfasurare a procesului de productie, de baza si auxiliare.

Sectiile anexe sunt verigi structurale care se constituie in cadrul intreprinderilor, la care rezulta cantitati mari de deseuri sau resturi materiale si sunt destinate prelucrarii si valorificarii acestora.

In structura de productie si conceptie pot fi create ca verigi structurale, independente sau ca subunitati ale sectiilor, ateliere de productie.

Prin atelier de productie, ca subunitate a sectiei, se intelege acea veriga structurala, delimitata si separata din punct de vedere teritorial, in cadrul careia se executa fie in aceeasi activitate din punct de vedere tehnologic, fie anumite operatii necesitate de fabricarea unor produse, a unor subansamble sau piese identice sau de acelasi tip.

Atelierul de proiectare se constituie ca veriga structurala a intreprinderii, atunci cand volumul de munca necesita de regula cel putin 25 de persoane.

Pentru un volum de munca mai redus, in locul atelierului se constituie un colectiv de proiectare;

In cadrul organizarii unitatilor de productie, veriga structurala de baza o constituie locul de munca. Prin loc de munca se intelege acea parte a suprafetei de productie a unui atelier, sau a unei sectii dotata cu utilaje si echipamente corespunzatoare, destinate executarii anumitor operatii, in vederea obtinerii productiei sau a servirii procesului de productie.

Un loc de munca poate fi universal atunci cand, in cadrul lui, se executa un tip de operatie la o mare varietate de produse, sau specializat, atunci cand se executa o operatie la un fel de produs sau piesa, in mod repetat.

La un loc de munca poate lucra un singur muncitor sau mai multi muncitori, sub forma de echipa, sau un singur muncitor poate lucra la mai multe masini.

Tipuri de structuri de productie si conceptie

Exista trei tipuri principale:

Structura de productie de tip tehnologic;

Structura de productie pe produse;

Structura de productie mixta.

Structura de productie tehnologica se bazeaza pe modul organizarii sectiilor de productie de baza dupa principiul tehnologic. Acest tip de structura la care unitatile de productie sunt specializate pentru executarea unui anumit stadiu sau a unei anumite faze a procesului tehnologic pentru toate produsele intreprinderii care necesita acest lucru, se adopta la intreprinderile cu productie individuala sau de seri mica.

Avantaje:

a.           - asigura fabricarea unei nomenclaturi variate de produse;

b.          - permite o folosire rationala a utilajelor printr-o incarcare completa;creeaza conditii pentru folosirea optima a muncitorilor din intreprindere, care au o astfel de participare incat sa poata executa un tip de operatie la o diversitate de produse.

Dezavantaje:

a.           necesita un volum sporit de transporturi interne, ca urmare a amplasarii utilajelor pe grupe omogene de masini;

b.          cresc intreruperile in functionare a utilajelor, datorita timpilor de reglare necesitati de trecerea de la fabricarea unui produs la altul;

c.           se micsoreaza raspunderea colectivitatii sectiilor pentru calitatea produsului final, ca urmare a trecerii produselor pentru prelucrare la mai multe sectii;

d.          nu permite folosirea organizarii productiei in flux, cu avantajele pe care prezinta aceasta.

 

Structura de productie pe produse se caracterizeaza prin faptul ca organizarea sectiilor de productie este facuta dupa principiul obiectului de fabricatie, fiecare sectie fiind astfel organizata incat sa asigure fabricarea unui produs sau a unei parti a acestuia. Acest tip de structura este recomandata la intreprinderile organizate pe productia in masa sau in serie mare.

Avantaje:

a.           asigura organizarea productiei in flux in cazul sectiilor de productie;

b.          permite o specializare continua a productiei cu toate avantajele ce decurg din aceasta;

c.           creeaza conditii necesare pentru introducerea de tehnologii noi;

d.          permite specializarea cadrelor si cresterea calificarii lor;

e.           asigura cresterea productivitatii muncii, reducerea ciclului de productie si a costului de productie;

f.            reduce volumul de transport ca urmare a asigurarii continuitatii productiei in cadrul organizarii productiei in flux.

Dezavantaje:

a.           are o flexibilitate redusa, schimbarea sortimentului sau structurii acestuia necesitand reorganizarea sectiilor de productie, ceea ce determina in prelucrarea folosirii utilajelor, a fortei de munca si aparitia unor costuri suplimentare;

b.          schimbarea structurii sortimentelor poate duce la folosirea incompleta a unor utilaje.

Acest tip de structura poate fi folosit in conditiile productiei de serie mare sau de masa.

Structura de productie mixta se caracterizeaza prin faptul ca organizarea sectiilor de productie se face dupa principiul mixt (o parte dupa principiul tehnologic si o parte dupa principiul pe produse).

Avantaje:

a.           permite fabricarea unei nomenclaturi variate de produse, in conditiile folosirii organizarii productiei in flux, la unitatile de productie cu productia organizata dupa principiul pe obiecte;

b.          asigura o flexibilitate sporita a intreprinderii, atunci cand se trece la fabricarea unor noi produse;

c.           creeaza conditii pentru specializarea unor sectii in anumite produse, asigurand prin aceasta, cresterea productivitatii muncii si reducerea costurilor de productie;

d.          permite introducerea de tehnologii noi;

Dezavantaje:

a.           datorita organizarii sectiilor de productie dupa principiul tehnologic, volumul transporturilor in aceste sectii este ridicat, avand loc intreruperi in fabricatia produselor, marind astfel durata ciclului de fabricatie.

Proiectarea unei structuri de productie si conceptie. Indicatori de studiu si analiza.

Proiectarea unei structuri de productie si conceptie necesita cunoasterea tipurilor de structuri posibile de folosit, cu avantajele si dezavantajele lor.

O structura de productie reprezinta o expresie concreta, pe plan organizatoric, a modului de desfasurare a procesului de productie in intreprinderile industriale si impune, ca prin proiectarea sa, sa se adopte solutii corespunzatoare referitoare la urmatoarele probleme:

a.           a. stabilirea gradului de integrare a intreprinderii si a tipului de structura ce se va adopta;

b.          precizarea gradului de marime a intreprinderii si a unitatilor de productie, precum si a numarului de unitati de productie si felul lor;

c.           asigurarea unei proportii intre capacitatile de productie;

d.          asigurarea unui raport rational intre marimea unitatilor de productie de baza, a celor auxiliare si a celor de deservire.

Indicatorii de studiu si analiza a unei structuri de productie:

greutatea specifica unitatilor de productie organizate dupa principiul pe obiect si dupa principiul tehnologic fata de totalul unitatilor de productie de baza;

ponderea unitatilor de productie de baza si auxiliare si ponderea unitatilor de deservire in totalul unitatilor de productie ale intreprinderii;

proportia existenta intre sectiile de baza, auxiliare si de deservire, determinata in functie de numarul de utilaje, marimea suprafetei de lucru si numarul de muncitori;

proportia dintre capacitatea de productie a unitatilor de productie de baza, precum si marimea excedentelor sau deficitelor de capacitate existente;

marimea unitatilor de productie sub raportul capacitatii de productie a utilajelor, a volumului productiei fabricate, a volumului mijloacelor fixe si a numarului de muncitori.

Caile de perfectionare a structurii de productie

Asigurarea unei structuri de productie si conceptie rationala se realizeaza in primul rand prin proiectarea corecta a intreprinderii, iar dupa realizarea proiectarii si a intreprinderii, in decursul functionarii acestora, prin luarea unor masuri operative care sa duca la perfectionarea stocurilor in raport cu modificarile care survin in intreprindere pe linia nomenclaturii produsului de fabricat, a tehnologiilor de fabricatie sau a organizarii productiei si muncii.

O cale de perfectionare a structurii de productie o constituie cresterea ponderii unitatilor de productie specializate, organizate dupa principiu obiectului de fabricat, in totalul unitatilor de productie ale intreprinderii.

Asigurarea adancirii, specializarii productiei si a extinderii relatiilor de cooperare, care duc la reprofilarea unitatilor de productie pe o productie specializata, creand astfel conditii pentru cresterea eficientei intreprinderii.

O alta cale de perfectionare este cresterea volumului de productie sau de lucrari executate pentru activitatea de baza, de catre intreprinderi specializate pentru executarea reparatiilor, producerea de scule, energie si reducerea la minimum necesar a unitatilor de productie auxiliare si de deservire proprii.

Optimizarea gradului de marime al unitatilor de productie si asigurarea proportionalitatii intre capacitatile de productie ale acestora, ce asigura o crestere puternica a productivitatii muncii, deducerea costurilor de productie si o folosire rationala a capacitatii de productie.

Sistematizarea intreprinderii, care trebuie sa duca la imbunatatirea planului general de organizare al intreprinderii, ori de cate ori survin abateri.

Indicatori ce reflecta eficienta economica a unei structuri rationale

Volumul, continutul si locul de amplasare al depozitelor intreprinderii, numarul acestora, numarul de personal care lucreaza in cadrul gospodariei depozitelor si fondul de salarii aferent acestora;

Continutul si directia transporturilor interne, fondul de salarii afectat personalului ce lucreaza in transporturile interne si volumul costurilor transportului intern;

Numarul de personal ocupat in aparatul administrativ si fondul de salarii aferent acestuia;

Durata medie a ciclului de productie pe intreprindere, volumul productiei neterminate si normativul de mijloace circulante pentru productia neterminata;

Gradul de continuitate al fluxului tehnologic, al fluxului de materiale si al fluxului de oameni;

Gradul de folosire a teritoriului intreprinderii.

Modelul de organizare al productiei elaborat de Institutul National de Standarde si Tehnologie din SUA (NIST)

Cele 5 nivele ierarhice ale unui sistem de productie proiectat de Institutul National de Standarde si Tehnologie din SUA

Este un model standard, fiind utilizat indeosebi in conditiile unui sistem automatizat cu interferente standard, cu legaturi informationale intre diferite nivele ale intreprinderii, cu transmitere de dispozitii si comenzi si cu fluxuri informationale ascendente si descendente. Potrivit acestui model, fiecare nivel tehnic trebuie sa aiba un limbaj unic de control, dezvoltat pentru nevoile specifice ale fiecaruia, procesul de schimb de informatii realizandu-se dupa cicluri sincronizate globale:

- dispozitii;

- reintoarcerea dispozitiei;

- urmarirea.

Un model standard de decriere a unui sistem de productie potrivit prevederilor NIST

GPAO = gestiunea de productie asistata de calculator;

CFAO = conceptia de fabricatie asistata de calculator;

MOCN = masini, unelte cu comanda numerica;

API = atelier de productie informatizat.

Proiectarea intreprinderii

Proiectarea are ca obiect aranjarea fizica a sectiilor, uzinelor, depozitelor si a tuturor spatiilor afectate birourilor sau laboratoarelor.

Proiectarea fabricilor se face dupa urmatoarele metode:

a.           proiectarea sistematica;

b.          preluarea unui proiect existent;

c.           proiectarea dupa fluxul de materiale;

d.          proiectarea pe baza unor metodologii elaborate sistematic, fie proiectarea dupa metoda participarii totale.

Proiectarea sistematica reprezinta acea metoda, care ofera un sistem organizat si universal aplicabil, format dintr-o serie de etape care se numesc etape cadru, o succesiune de proceduri sau metode si un grup de reguli.

Potrivit proiectarii sistematice, proiectarea intreprinderii concentreaza activitatea in patru etape cadru:

amplasamentul;

proiectul de ansamblu;

proiectul de executie;

executia.

Preluarea unui proiect existent presupune gasirea unui astfel de proiect, care sa raspunda intocmai cerintelor impuse pentru viitoarea constructie si, de asemenea, aducerea unor eventuale corecturi.

O alta metoda, cea a participarii totale, presupune elaborarea proiectului de constructie a unei intreprinderi, prin antrenarea unui colectiv larg de specialisti, prin solicitarea parerilor acestora si luarea lor in consideratie, prin prezentarea vizuala a variantelor, prin dezbaterea proiectelor in colectiv, introducerea schimbarilor si aprobarea finala in cadrul acelui colectiv. Aceasta metoda presupune mult timp pana la adoptarea deciziilor finale.

Proiectarea dupa metoda fluxului de materiale este folosita cu rezultate bune in intreprinderile cu ciclu continuu de fabricatie (rafinarii, etc). Aceasta metoda consta in analiza deplasarilor de materiale conform fluxului tehnologic, elaborarea proiectului plecand de la acest punct.

Tipul de productie

Tipul de productie reprezinta o categorie economica cu caracter organizational, reprezentand o stare organizatorica si functionala a intreprinderii, determinata de nomenclatura produselor de fabricat, volumul productiei executate, de gradul de specializare intreprinderii, a sectiilor si locurilor de munca si de modul de deplasare a obiectelor muncii, de la un loc de munca la altul.

In industrie, in functie de ansamblul acestor factori, se deosebesc trei tipuri de productie:

a.           tipul de productie in masa;

b.          tipul de productie in serie;

c.           tipul de productie individual.

Categoria de tip de productie prezinta o deosebita importanta din punct de vedere economic, deoarece elementele caracteristice care-i definesc continutul, determina, in vederea realizarii unei eficiente economice maxime, metode de organizare a productiei si a muncii, de conducere si de planificare a activitatii intreprinderilor, de pregatire a fabricatiei noilor produse, de evidenta si control a productiei.

In raport cu cele trei tipuri de productie existente, au fost elaborate doua grupe de metode de organizare a productiei de baza, care sunt cuprinse si definite in mod sintetic prin organizarea productiei in flux si organizarea productiei pe grupe omogene de masini si instalatii.

Grupa de oganizare a productiei in flux corespunde, in principal, elementelor caracteristice tipului de productie in masa. Cealalta grupa corespunde tipului de productie in serie si tipului de productie individual.

In cadrul unitatilor industriale exista intreprinderi in care nu pot fi intalnite, intr-o forma pura, cele trei tipuri de productie. In aceste cazuri, intreprinderile vor fi incadrate intr-un tip sau altul, in raport cu tipul de productie predominant, urmand ca organizarea productiei de baza sa se faca in functie de conditiile concrete existente.

Tipul de productie in masa

Se caracterizeaza prin fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, in mod neintrerupt, in cantitati mari sau foarte mari. Acest tip de productie ocupa o pondere insemnata in cadrul intreprinderilor industriale.

Tipului de productie in masa ii este caracteristica o specializare adancita, atat la nivelul intreprinderii cat si la cel al sectiilor de productie, pana la locul de munca. Ca urmare a fabricarii neintrerupte a acestui fel de produs, miscarea produselor sau a pieselor de la un loc de munca la altul se face bucata cu bucata sau in flux continuu. Existenta acestei caracteristici determina pe plan organizatoric, dotarea locurilor de munca cu utilaje specializate, amplasate potrivit succesiunii locurilor de munca, determina folosirea unor mijloace de transport cu mers continuu: benzi rulante, conveioare pe sine, planuri inclinate, determina folosirea unei forte de munca si a unor scule si dispozitive specializate.

In cadrul intreprinderilor moderne, tipul de productie in masa creeaza conditii optime pentru automatizarea productiei, constituindu-se pe aceasta baza linii de productie, sectii sau uzine complet automatizate.

Tipul de productie in serie

Caracterizeaza intreprinderile care fabrica nomenclaturi mai reduse sau o gama mai larga de produse, in mod periodic, in loturi sau serii mijlocii si mici. In raport cu fabricarea unei nomenclaturi reduse, largi sau foarte largi, in loturi mari, mijlocii sau mici, se deosebeste productia de serie mare, de serie mijlocie sau de serie mica.

La intreprinderile caracterizate prin productie de serie, gradul de specializare al intreprinderii, al sectiilor si locurilor de munca are un caracter mai redus decat la productia in masa, fiind mai ridicat sau mai scazut, in raport cu marimea seriilor de fabricatie.

In cadrul intreprinderilor caracterizate prin tipul de productie in serie, deplasarea produselor sau pieselor de la un loc de munca la altul se face pe loturi, folosindu-se in acest scop, mijloace de transport cu deplasare continua sau discontinua, in raport cu marimea seriei de fabricatie.

La tipul de productie in serie, ca urmare a caracteristicilor sale de baza, pe plan organizatoric, se impune dotarea locurilor de munca cu utilaje mai putin specializate, folosirea unei forte de munca cu o astfel de calificare, capabile sa execute o operatie tehnologica pentru diferitele produse care necesita aceasta si o astfel de amplasare a locurilor de munca pe grupe omogene sub raport tehnologic, in functie de marimea seriilor de fabricat.

Tipul de productie individual

Intreprinderile industriale cu tipul de productie individual se caracterizeaza prin fabricarea unor nomenclaturi foarte largi de produse, in cantitati reduse, uneori unicate. La aceste intreprinderi, fabricarea diferitelor piese sau produse se poate repeta la intervale de timp nedeterminate, putand fi posibil ca fabricarea anumitor produse sa nu se mai repete niciodata.

Ca urmare a fabricarii unei varietati foarte largi de produse, atat intreprinderile cat si diferitele sale unitati de productie, sub raportul specializarii, au un caracter universal, dispunand de masini si utilaje cu caracter universal, folosind personal cu o calificare ridicata pentru a face posibila fabricarea unei mari varietati de produse.

O caracteristica a tipului de productie individual o constituie faptul ca diferitele produse sau piese fabricate sunt deplasate de la un loc de munca la altul, bucata cu bucata sau in loturi de cateva bucati, miscarea lor efectuandu-se in mod discontinuu.

La intreprinderile caracterizate prin tipul de productie industriala, sub raport organizatoric, utilajele sunt amplasate dupa principiul tehnologic, pe grupe omogene, folosindu-se un echipament tehnologic si mijloace de transport cu caracter universal.

Metode de organizare a productiei de baza

O organizare riguroasa a procesului tehnologic de baza trebuie sa tina seama de:

gruparea intreprinderilor dupa gradul de transformare al produsului finit (intreprinderi extractive, producatoare de materii prime de baza);

tipul concret de industrie specific ramurii industriale;

gradul de arborescenta a operatiilor procesului tehnologic;

tipul de productie caracteristic intreprinderii (de masa, series au individual).

Deoarece orice intreprindere industriala poate fi incadrata intr-un anumit tip de productie, metodele de organizare a procesului tehnologic de baza si a desfasurarii lui se grupeaza, de regula, in functie de cele trei tipuri, in doua mari categorii:

a.           metode de organizare a productiei in flux pentru intreprinderile cu productie in masa;

b.          metode de organizare a productiei pe grupe omogene de masini si utilaje pentru intreprinderile cu productie in serie si pentru intreprinderile cu productie individuala.

In mod practic, intre cele doua grupari exista si posibilitati de circulatie. Datorita acestui fapt, o intreprindere cu productie de serie mare poate folosi metode de organizare a productiei in flux. De asemenea, in vederea cresterii eficientei productiei, exista tendinta de elaborare a anumitor metode si tehnici care sa permita organizarea productiei in flux si la intreprinderile care fabrica un larg sortiment, in serii mici sau chiar unicat.

Principiile organizarii procesului de productie

Organizarea productiei intreprinderilor are la baza respectarea unor principii:

a.           continuitatea desfasurarii intregului proces de productie;

b.          defalcarea procesului de productie in partile sale componente: stadii, faze, operatii;

c.           simultaneitatea lucrului in toate stadiile de productie.

Organizarea procesului de productie in intreprinderile industriale, indiferent de tipul de productie existent, trebuie sa asigure respectarea unor principii de organizare de baza:

a.           principiul proportionalitatii;

b.          principiul ritmicitatii;

c.           principiul paralelismului;

d.          principiul liniei drepte;

e.           principiul continuitatii.

Principiul proportionalitatii subliniaza necesitatea, ca in vederea asigurarii continuitatii in organizarea procesului de productie, sa existe anumite raporturi sau proportii in functie de productivitatea muncitorilor sau randamentului utilajului. De exemplu, ca urmare a aplicarii acestui principiu, numarul de muncitori necesar pentru executarea unei operatii sau faze de productie trebuie sa fie proportional cu volumul de munca necesar prelucrarii.

In conditiile unei cooperari largi intre diferitele locuri de munca, sectoare, ateliere, sectii de productie, incalcarea principiului proportionalitatii si nerespectarea proportiei numerice necesare in diferite grupe de muncitori sau sisteme de masini, duce la aparitia locurilor inguste sau la aparitia excedentelor la diferite verigi de productie.

In raport cu noile tehnologii, cu modificarile care apar in organizarea productiei ce duc la schimbari in productivitatea grupelor de muncitori sau in randamentul grupelor de utilaje, se impune adoptarea operativa a unor masuri, care sa refaca proportionalitatea necesara dintre acestea.

Principiul paralelismului consta in executarea simultana a diferitelor parti ale unui produs sau a produselor, precum si a diferitelor parti ale procesului de productie: faze, operatii, stadii.

In conditiile unei organizari superioare a productiei, desfasurarea in paralel a diferitelor faze sau operatii impune, ca o conditie necesara, existenta unei anumite sincronizari in executarea acestora, in vederea obtinerii la termenele fixate a productiei finite.

Principiul liniei drepte necesita, ca in proiectarea desfasurarii tehnologice, sa se asigure cel mai scurt drum in trecerea diferitelor materii prime sau auxiliare, de la un loc de munca la altul, de la un atelier sau o sectie la alta.

Acesta presupune ca fluxul de materiale sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurt posibil, evitandu-se intoarcerile, directiile contrare sau intersectarile.

Principiul continuitatii consta in asigurarea desfasurarii procesului de productie fara intreruperi sau cu intreruperi cat mai mici, pe toate fazele sau stadiile procesului de productie, astfel incat intreruperile intre operatii sau intre schimburi sa fie cat mai reduse, ajungandu-se la o lichidare a lor in conditiile automatizarii complexe de ansamblu a procesului de productie.

Organizarea productiei in flux - trasaturi caracteristice de baza ale productiei in flux

Organizarea productiei in flux reprezinta o forma superioara de organizare a procesului de productie, fiind folosita in mod eficient in toate cazurile in care se poate permanentiza executarea unei operatii sau a unui grup de produse pe anumite locuri de munca, asigurandu-se ca o conditie necesara, o incarcare completa a acestora.

Conditia se poate exprima prin:

Q * nt ≥ Ft, unde Q= volumul de productie ce trebuie executat din produsul considerat

nt= norma de timp pe produs pentru operatia data

Ft= fondul de timp disponibil al masinii pe care se executa operatia

Existenta acestei conditii creeaza posibilitatea fixarii si a executarii in mod permanent a operatiilor necesitate de fabricarea unui produs sau piese, pe anumite locuri de munca, amplasarea acestor locuri de munca in ordinea de executare a operatiilor si asigurarea deplasarii diferitelor materiale, produse sau piese, de la un loc de munca la altul, cu ajutorul unor mijloace de transport adecvate. Pe baza acestor cerinte, se poate trece la sincronizarea executarii in timp a operatiilor si la executarea pe aceeasi baza a unei unitati de produs, la intervale de timp regulate, legale si la folosirea unor mijloace de transport pentru deplasarea produselor, mecanizate sau automatizate, cu o viteza de deplasare reglementata in mod strict.

Organizarea productiei in flux se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi de baza:

divizarea procesului tehnologic pe operatii egale sau multiple, sub raportul volumului de munca necesar executarii lor. Acest lucru se realizeaza pe de-o parte, prin descompunerea procesului tehnologic in operatii simple, iar pe de alta parte, prin agregarea lor pentru a asigura conditiile egalitatii sau a multiplicitatii duratei lor.

repartizarea executarii unei operatii sau unui grup de operatii, obtinute prin agregarea pe un anumit loc de munca. In cadrul operatiei repartizarii, trebuie avut in vedere inzestrarea masinilor, unde acestea se vor executa cu mai multe organe de lucru.

amplasarea locurilor de munca, unde se vor executa diferite operatii, in ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor, procesului tehnologic dat, de regula sub forma liniei de productie in flux. Prin aceasta amplasare se asigura trecerea pe traseul cel mai scurt a obiectului muncii, ce trebuie prelucrat de la un loc de munca la altul.

trecerea obiectelor muncii de la un loc de munca la altul, in mod continuu sau dicontinuu, cu ritm reglementat sau liber, in raport de gradul de sincronizare a executarii operatiilor in timp. In cadrul nesincronizarii in timp a operatiilor, executarea acestora se face in mod discontinuu, desfasurarea productiei efectuandu-se pe baza unui ritm liber, acestea find elemente caracteristice ale unor forme mai putin avansate de organizare a productiei in flux.

executarea, in mod concomitant, a operatiilor pe toate locurile de munca din cadrul liniilor de productie in flux.

La formele superioare de organizare a productiei in flux, lansarea produsului in fabricatie, trecerea lor de la un loc de munca la altul si livrarea sub forma finita se poate face la intervale de timp egale, cu marirea tactului de functionare. Desfasurarea procesului de productie pe baza unui tact de functionare este posibila ca urmare a respectarii conditiei ca duratele operatiilor sa fie egale sau intr-un raport multiplu cu marimea tactului. Mentinerea tactului de functionare necesita prevederea unei masini sau mai multora pentru executarea unor operatii, dupa cum durata operatiei este egala cu tactul sau se afla intr-un raport multiplu.

deplasarea obiectelor muncii sau a produselor de la un loc de munca la altul se face prin folosirea unor mijloace de transport adecvate. La formele superioare de organizare a productiei in flux, pentru deplasarea obiectelor mici si a produselor se folosesc mijloace automatizate sau mecanizate de transport, numite benzi transportoare sau conveioare, a caror viteza de deplasare este corelata in mod strict cu tactul de functionare a formei de organizare a productiei in flux.

executarea in cadrul formei de organizare a productiei in flux (pe linie tehnologica, automata, banda rulanta, etc.) a unui fel de produs sau piesa, sau a mai multor feluri de produse sau piese, apropiate intre ele, sub raport constructiv, sub raportul procesului tehnologic si sub raportul gabaritelor.

Pentru toate acestea trebuie sa existe o anumita omogenitate a calitatii si dimensiunii materialelor sau semifabricatelor folosite, potrivit prevederilor standard sau normelor interne.

Prin organizarea productiei in flux se intelege acea forma de organizare a productiei caracterizate prin specializarea locurilor de munca in executarea anumitor operatii, necesitate de fabricarea unui produs sau piese sau a unui grup de produse sau piese, prin amplasarea locurilor de munca in ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor si prin deplasarea obiectului muncii sau a produselor de la un loc de munca la altul, cu mijloace adecvate de transport, de regula mecanizate sau automatizate, iar in stadiile superioare de organizare, intregul proces de productie desfasurandu-se in mod sincronizat pe baza unui tact de functionare, dinainte stabilit.

Clasificarea variantelor de organizare a productiei in flux

Formele de productie in flux se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:

a.           dupa gradul de mecanizare si automatizare a executarii operatiilor;

b.          dupa gradul de continuitate;

c.           dupa nomenclatura productiei fabricate;

d.          dupa gradul de ritmicitate;

e.           dupa pozitia obiectului de prelucrat;

f.            dupa modul de trecere al produsului de la un loc de munca la altul;

g.           dupa configuratia liniei;

h.           dupa gradul de cuprindere a productiei intreprinderii;

i.             dupa modul de deplasare a produsului de la o operatie la alta.

a.           dupa gradul de mecanizare si automatizare a executarii operatiilor:

forme de organizare a productiei in flux unde predomina munca manuala;

forme de organizare a productiei in flux unde predomina productia semi-mecanizata;

forme de organizare a productiei in flux cu productia mecanizata sau automatizata.

b.          dupa gradul de continuitate:

forme de organizare a productiei in flux continuu;

forme de organizare a productiei in flux discontinuu sau intermitent.

In cadrul liniilor de productie in flux continuu, trecerea obiectului muncii sau a produsului de la o operatie la alta se face in mod continuu, potrivit tactului de functionare stabilit, ca urmare a faptului ca pe fiecare loc de munca, durata operatiilor de executat este egala cu tactul sau multiplu al tactului.

Asigurarea continuitatii lucrului se realizeaza ca urmare a sincronizarii executarii in timp a operatiilor de productie. Potrivit acestei sincronizari, produsele trec spre prelucrare la diferite operatii pe locuri de munca, la intervale de timp precise, fara a astepta nici un moment lansarea in fabricatie a produsului pe linie.

Forma de organizare a productiei in flux discontinuu sau intermitent se caracterizeaza prin lipsa de sincronizare a executarii in timp a operatiilor, functionarea acestora neavand la baza un tact bine stabilit. Datorita faptului ca durata diferitelor operatii nu este egala sau intr-un raport multiplu, incarcarea utilajelor si a muncitorilor nu se poate face in mod uniform, procesul de productie intrerupandu-se, aparand locuri inguste si stocuri mari de productie neterminate. Sunt necesare masuri organizatorice pentru evitarea acestor fenomene negative, de exemplu la locuri de munca insuficient incarcate, putandu-se repartiza lucrari de la alte sectoare, productia desfasurandu-se pe loturi, sau daca acest lucru nu este posibil, se poate trece la lucrul la mai multe masini deservite de un singur muncitor, pentru folosirea completa a fondului de timp disponibil.

c.           in raport cu nomenclatura productiei fabricate, formele de organizare a productiei in flux se clasifica in trei categorii:

forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura constanta;

forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura variabila;

forme de organizare a productiei in flux cu nomenclatura in grup.

Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura constanta se caracterizeaza prin aceea ca, in cadrul lor, se fabrica in mod constant un singur fel de produs, in cantitati mari; aceasta categorie se fabrica la productia de masa, putandu-se specializa mai multe locuri de munca din firma respectiva.

Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura variabila se caracterizeaza prin aceea ca se fabrica mai multe feluri de produse de acelasi tip, care au un proces tehnologic asemanator. Aceste forme de productie sunt astfel concepute incat sa poata fi restructurate usor atunci cand se trece de la fabricarea unei categorii de produse la alta. Folosirea lor se face, de regula, la productia de serie, unde se executa o nomenclatura relativ larga de produse, in cantitati relativ mici.

Formele de organizare a productiei in flux cu nomenclatura in grup se foloseste la acele intreprinderi ce executa o nomenclatura larga de produse care sunt asemanatoare sub raportul procesului tehnologic si al configuratiei constructive. La aceasta forma, locurile de munca sunt dotate cu astfel de masini si utilaje si cu un astfel de echipament tehnologic incat sa fie posibila prelucrarea diferitelor grupe de produse sau piese asemanatoare, sub raport constructiv sau tehnologic, cu reglari minime.

Pentru prelucrare se constituie grupuri de produse sau piese asemanatoare, care cuprind anumite feluri de produse, ce se executa in cantitatile solicitate. Formele de organizare a productiei in flux, unde se executa mai multe feluri de produse, se denumesc si linii polivalente.

d.          in raport cu ritmul de functionare, formele de organizare a productiei in flux se impart in:

linii de productie in flux cu ritm reglementat;

linii de productie in flux cu ritm liber.

In cadrul organizarii productiei in flux prin ritm se intelege cantitatea de produse executata de catre o linie, pe o unitate de timp.

Liniile de productie in flux cu ritm reglementat se caracterizeaza prin aceea ca trebuie sa livreze pe unitate de timp o anumita cantitate de productie, egala cu marimea stabilita a ritmului. La aceasta forma trebuie sa existe o sincronizare a executarii in timp a operatiilor de productie, mijloacele de transport folosite pentru deplasarea obiectului muncii sau a produsului avand o viteza de miscare corelata in mod strict cu ritmul de functionare adoptat.

Formele de organizare a productiei in flux cu ritm liber nu necesita sincronizarea executarii operatiilor, iar livrarea produselor se face la intervale de timp neregulate. In cazul in care exista diferente de productivitate la diferite locuri de munca, pentru a se putea asigura continuitatea lucrului se creeaza stocuri tampon intermediare de produse sau piese, ce pot fi folosite de muncitori dupa necesitati.

La formele de organizare a productiei in flux cu ritm liber, mijloacele de transport au rolul de asigura doar deplasarea produselor de la un loc de munca la altul, fara ca viteza lor sa fie corelata in mod strict cu durata operatiilor.

De regula, la formele de organizare a productiei in flux cu ritm reglementat produsele se afla permanent pe mijloace de transport care pot fi: conveior sau banda, durata de executie a operatiilor fiind corelata in mod direct cu viteza de deplasare. Acest tip de organizare se intalneste la productia de series au de masa.

e.           in raport cu pozitia obiectului de prelucrat, se deosebesc:

linii de productie in flux cu obiect mobil;

linii de productie in flux cu obiect fix.

Liniile de productie in flux cu obiect mobil reprezinta cea mai raspandita categorie in industrie. In acest caz, produsul sau piesa se deplaseaza cu mijloace de transport de la un loc de munca la altul, dupa executarea operatiei sau grupului de operatii.

Liniile de productie in flux cu obiect stationar se folosesc, de regula, in industria de masini grele, la fabricarea diferitelor masini, utilaje sau agregate de dimensiuni mari si cu greutate ridicata, cum sunt vasele maritime si fluviale, turbine, cazane. La aceasta forma de organizare, obiectul este stationar iar muncitorii se deplaseaza intr-o anumita ordine, la anumite intervale de timp, de la un produs la altul, pentru executarea diferitelor operatii.

f.            in raport cu modul de trecere a produselor sau pieselor de la un loc de munca la altul, se deosebesc:

forme de organizare a productiei in flux la care trecerea produselor sau pieselor se face bucata cu bucata;

forme de organizare a productiei in flux la care trecerea produselor sau pieselor se face in loturi.

In primul caz, aceasta organizare se foloseste cand avem productie in flux continuu cu tact de functionare pentru produsele care necesita prelucrare, montaj sau finisare si, care, prin greutatea si volumul lor, impun o deplasare individuala. Cea de-a doua forma se foloseste la productia in flux discontinuu sau intermitent, de regula pentru produsele de dimensiune si greutate mica si la care, datorita lipsei tactului de functionare, se poate face prelucrarea la un loc de munca a mai multor produse sau piese sub forma de loturi.

g.           dupa configuratia modului de amplasare a locului de munca pe suprafata de productie, organizarea productiei in flux se poate prezenta sub diferite variante:

forme de organizare a productiei in flux in linie dreapta;

forme de organizare a productiei in flux in careu;

forme de organizare a productiei in flux in zig-zag;

forme de organizare a productiei in flux in linie curba;

forme de organizare a productiei in flux in cerc, etc.

Adoptarea uneia sau alteia dintre variante se face in functie de numarul operatiilor ce trebuie executate la masinile sau utilajele necesare, in functie de suprafata de productie disponibila, de gradul de automatizare a transportului, etc.

Forma cea mai des intalnita de amplasare a locurilor de munca, in cadrul productiei in flux este cea in linie, potrivit careia, locurile de munca se pot aseza de-a lungul benzii transportoare pe un rand sau pe doua, cu diferite scheme de deplasare a obiectului sau a produsului, de la un loc de munca la altul.

h.           dupa gradul de cuprindere a productiei intreprinderii in cadrul organizarii productiei in flux se deosebesc:

forme de organizare a productiei in flux pe sectoare;

forme de organizare a productiei in flux pe sectii;

forme de organizare a productiei in flux pe intreaga activitate.

Formele de organizare pe sectoare se organizeaza pentru fabricatia diferitelor piese sau semifabricate din cadrul sectorului de productie.

Organizarea pe sectii se intalneste atunci cand intregul proces de productie al sectiilor se desfasoara in flux, cum este cazul organizarii liniilor tehnologice pentru fabricarea diferitelor piese in sectiile de prelucrare mecanice sau in sectiile de montaj.

Organizarea productiei in flux pe intreaga intreprindere se intalneste in cazul in care toate operatiile de productie si transport, din momentul lansarii in fabricatie a materiilor prime si pana in momentul iesrii din fabricatie sub forma de produs finit, se desfasoara in mod continuu sincronizat, potrivit tactului de functionare stabilit.

i.             in raport cu modul de deplasare a produselor intre operatii:

forme de organizare a productiei in flux neinzestrate cu mijloace de transport speciale;

forme de organizare a productiei in flux inzestrate cu mijloace de transport neactionate mecanic;

forme de organizare a productiei in flux inzestrate cu transportoare mecanice.

Proiectarea liniilor de productie in flux este legata direct de proiectarea produselor, de particularitatile de ordin constructiv si tehnologic ale produselor ca si de marimea seriilor de fabricat ale acestora.

Proiectarea liniilor de productie in flux se realizeaza pentru intreprinderile sau unitatile de productie odata cu proiectarea intreprinderii iar, pentru intreprinderile deja existente, cu ocazia efectuarii studiului de modernizare sau dezvoltare a diferitelor unitati de productie.

Proiectarea optima a liniilor de productie in flux necesita crearea unor conditii materiale, prin proiectarea constructiva si tehnologica a produselor. Astfel, la proiectarea constructiva a diferitelor produse sau piese, trebuie sa se tina seama de posibilitatile fabricarii lor in conditiile productiei in flux, asigurand stabilitatea lor constructiva, folosirea constructiilor tip pentru diferite piese sau semifabricate, unificarea si tipizarea pieselor, posibilitatea prelucrarii acestora in conditii superioare. Pe baza acestor conditii se trece la proiectarea tehnologica de fabricatie, prevazandu-se prin aceasta, formele concrete de desfasurare a procesului tehnologic, in conditiile organizarii productiei in flux.

In cadrul proiectarii tehnologice se va stabili nomenclatura produselor sau pieselor ce se vor executa, se va elabora tehnologia de fabricatie prin precizarea operatiilor de executat, a succesiunii lor, a utilajelor ce vor fi folosite, a echipamentului tehnologic, precum si a normativelor de baza referitoare la normele de munca ale muncitorilor, la normele de folosire a utilajului, a masinilor si instalatiilor, la regimul de lucru, etc.

Pe baza acestor date cu caracter tehnologic se va adopta tipul de linie de productie in flux continuu sau discontinuu, configuratia liniei, modul de deplasare a produselor, bucata cu bucata sau in loturi, felul mijloacelor de transport care vor fi folosite pentru deplasarea obiectului muncii sau produsului de la un loc de munca la altul, gradul de sincronizare a executarii in timp a operatiilor si elementele de calcul legate de functionarea liniei.

Rezolvarea acestor probleme se face in mod diferentiat, prin luarea in consideratie a particularitatilor produsului de fabricat, a procesului tehnologic, pe baza de analiza economica, urmarindu-se adoptarea unei variante optime.

Proiectarea liniei de productie in flux la intreprinderile deja existente necesita rezolvarea acelorasi probleme ca la intreprinderile noi, daca este vorba de introducerea in fabricatie a unor noi produse, caz in care trebuie acordata o atentie deosebita reorganizarii productiei pentru trecerea la organizarea productiei in flux, astfel incat sa se faca cu perturbari minime in activitatea de productie curenta.

Introducerea productiei in flux la intreprinderile deja existente necesita o revizuire a constructiei produselor si a procesului de fabricare a acestora, urmarindu-se prin aceasta simplificarea si tipizarea constructiilor si a procesului tehnologic, folosirea unor piese sau subansamble normalizate, adoptarea unor tehnologii tip, folosirea unor mijloace specializate si de mare randament.

Organizarea spatiala a liniilor de productie in flux

Proiectarea liniilor de productie in flux necesita, ca o conditie esentiala, amplasarea diferitelor masini, utilaje si agregate, potrivit mersului procesului tehnologic si adoptarea unei organizari spatiale a desfasurarii fluxului de fabricatie.

Pentru organizarea spatiala pot fi adoptate diferite configuratii de amplasare a utilajelor care sa respecte succesiunea prelucrarii conform mersului procesului tehnologic.

Adoptarea configuratiei de amplasare se face prin luarea in considerare a unor factori:

numarul si durata operatiilor care trebuie executate pe o linie;

numarul de masini sau locurile de munca necesitate de efectuarea operatiilor;

lungimea liniei;

forma si marimea spatiului disponibil al unitatii de productie pe care urmeaza sa se amplaseze linia;

marimea, greutatea pieselor sau produselor ce urmeaza a se executa.

Configuratia unei linii de productie in flux nu trebuie sa fie neaparat in linie dreapta ci poate fi si sub forma unor litere: S, U, L, M, N, O, Y, C.

O configuratie optima trebuie sa asigure alimentarea in mod automat a unei masini cu produsul sau piesa de prelucrat de la masina anterioara. Masinile sau locurile de munca trebuie astfel amplasate, incat fiecare muncitor sa poata lua produsul sau piesa cat mai usor de la locul unde a fost depus de muncitorul care a efectuat operatia anterioara, sau de pe mijlocul de transport, sau sa poata efectua operatia in conditii optime fara a deplasa obiectul muncii de pe mijlocul de transport.

Organizarea spatiala a utilajelor necesita ca o conditie esentiala, stabilirea mijloacelor de transport ce vor fi folosite pentru deplasarea obiectului muncii. Pot fi folosite mijloace de deplasare cum sunt: benzi rulante, transportoare pe role, conveioare, carucioare, etc.

Mijloacele de transport folosite pot fi de lucru atunci cand ele asigura atat transportul cat si locul de munca pe care se executa operatia la produsul respectiv, sau pot fi distribuite atunci cand acesta asigura numai transportul produselor de la un loc de munca la altul.

Alegerea tipului de mijloc de transport se face in functie de conditiile de fabricare.

In cazul liniilor la care piesele se deplaseaza intr-o singura directie se recomanda folosirea transportoarelor pe role, in timp ce la deplasarea alternativa a pieselor se recomanda folosirea carucioarelor manuale. Pentru operatiile de manipulare legate de functionarea liniilor se folosesc macarale manuale electrice iar in cazul unor piese mici, sub 15 kg, incarcarea liniei se face manual. In cadrul unitatilor de productie cu spatii inguste se folosesc pentru transport, monoraiurile, iar in cazul liniilor care necesita efectuarea transportului cu o anumita viteza pentru piese de greutate mica se recomanda folosirea benzilor transportoare de cauciuc, textile, plastice.

Forme de organizare a productiei in flux in diferite ramuri industriale

Organizarea productiei in flux se prezinta sub forme concrete, specifice, in diferite ramuri industriale determinate de particularitatile procesului tehnologic, felul si cantitatea produselor fabricate, felul materialelor folosite, numarul si caracteristicile utilajelor necesare, etc.

In industria constructoare de masini, electrotehnica, electronica, organizarea productiei in flux se prezinta sub forma liniilor tehnologice de prelucrare, a liniilor automate de productie. In cadrul unitatilor industriale din aceste ramuri care au productia in masa, liniile de productie in flux sunt cu caracter continuu, organizandu-se pe sectii de productie, de regula avand caracter sincronizat. La unitatile industriale de productie in serie se folosesc linii de turnare iar in sectiile de tratament, liniile automate de tratare. In sectiile de prelucrare, forma principala de organizare o constituie linia tehnologica de prelucrare, iar in sectiile de montaj, liniile de montaj. Acestea pot fi cu un tact bine stabilit, linii in flux continuu pentru seriile mari sai in flux liber.

In aceste ramuri, forma superioara de organizare o constituie liniile automate in flux, la care utilajele tehnologice de baza si auxiliare si instalatiile de transport formeaza un complex unic, prelucrarea si deplasarea obiectului muncii efectuandu-se automatizat pe baza de comanda centralizata, in conditiile sincronizarii operatiilor si a desfasurarii lor pe baza unui tact unic.

Aceste linii automate pot fi de doua feluri:

a.           linii automate cu functionare discontinua;

b.          linii automate cu rotor.

Liniile automate discontinue pot fi de tip sectionat sau complet. Liniile automate de tip sectionat se caracterizeaza prin faptul ca procesul tehnologic, fiind impartit pe sectiuni, si liniile sunt organizate pe sectiuni. Liniile automate complete se caracterizeaza prin aceea ca liniile cuprind intregul proces tehnologic de fabricare. Liniile sectionate prezinta avantajul ca in cazul aparitiei unei defectiuni pe un punct al liniei, nu se opreste intreaga linie ci numai sectiunea unde a aparut defectiunea, celelalte sectiuni functionand pe baza unor stocuri tampon care se creeaza din timp. Caracterul discontinuu al acestor linii este determinat de faptul ca procesul de prelucrare in cazul transportului pieselor de la o masina la alta inceteaza.

Liniile automate rotor se caracterizeaza prin faptul ca procesul de prelucrare se efectueaza in mod continuu, in timpul deplasarii piesei dispunand de rotoare de lucru si rotoare de alimentare, piesele si sculele fixandu-se pe rotoarele de lucru.

In ramurile industriale cu procese continue: industria chimica, petrochimica, alimentara, a cimentului, se creeaza linii tehnologice automatizate pentru intregul proces de fabricatie al unui produs, proces condus de la o camera de comanda.

In industria metalurgica, organizarea productiei in flux se realizeaza prin asigurarea unei prelucrari succesive continue a materiilor prime, in sectii de furnale, otelarie si laminoare.

O conditie de baza o constituie asigurarea proportionalitatii necesare intre capacitatile de productie a diferitelor stadii de productie. De exemplu, functionarea continua presupune ca pentru un agregat de mare capacitate intr-un stadiu, sa se prevada mai multe agregate de capacitate mai mica pentru stadiul urmator. Intre acestea va exista un raport cantitativ binedeterminat, impus de cerinta fluxului continuu.

In industria metalurgica organizarea productiei in flux se poate face in flux simplu sau in flux combinat. La organizarea productiei in flux simplu se organizeaza o sincronizare intre functionarea agregatului principal si a utilajelor cu caracter auxiliar care impreuna formeaza o unitate.

Organizarea fluxului combinat consta in corelarea si functionarea fluxurilor simple, asigurand o folosire completa a capacitatii de productie a agregatelor ce realizeaza productia de baza a utilajelor si instalatiilor cu caracter auxiliar, precum si a suprafetei de depozitare. In conditiile sincronizarii fluxului tehnologic, tactul de functionare este determinat de agregatul conducator.

In industria textila organizarea productiei in flux se bazeaza pe crearea sistemului de aparate; acesta se constituie pentru obtinerea unei anumite productii, prin gruparea diferitelor masini si utilaje necesitate de efectuarea operatiilor de baza si conexe, intr-o anumita proportionalitate inclusa de cerinta asigurarii continuitatii. In industria textila se foloseste, de regula, organizarea productiei in flux discontinuu.

In industria de confectii se folosesc mai multe forme ale organizarii productiei in flux:

banda rulanta;

sistemul prod-sincron;

sistemul agregat cu transport orizontal mecanizat.

Banda rulanta cu functionare continua si ritm reglementat se foloseste pentru fabricarea unui singur produs sau a unui numar redus de produse in serii mari de fabricatie. In cazul in care trebuie sa se treaca la intervale relativ scurte de timp de la fabricarea unui fel de produs la fabricarea altuia, datorita seriilor mici de fabricatie, banda rulanta trebuie restructurata, ceea ce necesita cheltuieli suplimentare de munca si materiale si intreruperi in functionare.

Sistemul prod-sincron prezinta avantajul posibilitatii executarii simultane a mai multor feluri de produse cu procese tehnologice asemanatoare. La aceasta forma de organizare nu mai exista o sincronizare a executarii in timp a operatiilor, ceea ce face ca fiecare muncitor sa lucreze cu o productivitate la nivelul posibilitatilor lui, fara a mai depinde direct de productivitatea celorlalti muncitori.

La sistemul prod-sincron operatiile se executa pe locuri de munca grupate dupa specificul operatiilor pe zone si grupe de faze intre diferite grupe de locuri de munca, creand magazii intermediare pentru aprovizionare cu semifabricate a locurilor de munca.

Lansarea in fabricatie se face pe loturi, trecerea unui lot de la un loc de munca la altul facandu-se dupa executarea operatiei la toate produsele care formeaza loturi. Dupa terminarea executarii operatiei la un lot, muncitorii il predau la magazia intermediara si preiau un nou lot pentru prelucrare de la magazia intremediara.

La acest sistem, locurile de munca nu se mai amplaseaza in jurul benzii transportoare ci in diferite forme, in functie de spatiul disponibil.

Dezavantaje:

cresterea productiei neterminate, ca urmare a lipsei sincronizarii si a benzii transportoare;

necesitatea folosirii unor muncitori auxiliari pentru deplasarea produselor la diferite grupe de operatii;

necesitatea restructurarii modului de organizare si de amplasare a masinilor in cazul trecerii la fabricarea unor produse cu procese tehnologice diferite fata de cele executate anterior.

Sistemul de organizare a productiei prod-sincron

1 → 5= magazii intermediare

I1 → I9= locuri de munca pe care se executa diferite operatii

= muncitor

Planul general de organizare a intreprinderii industriale

Asigurarea unei organizari eficiente a productiei si functionarea intreprinderii in conditiile de eficienta maxima se realizeaza din faza de proiectare prin elaborarea planului general.

Proiectarea unei noi intreprinderi trebuie sa asigure o organizare si amenajare tehnica, optima, adoptand solutii adecvate pentru problemele de ordin constructiv, tehnologic, hidrologic, probleme electrice, energetice, de alimentare cu apa, aburi sau cele referitoare la circulatia rutiera, feroviera, etc.

Prin planul general de organizare a unei intreprinderi se intelege lucrarea de proiectare prin care se stabileste amplasarea corespunzatoare a procesului tehnologic, a tuturor cladirilor si constructiilor in stransa coordonare cu relieful, necesitatea de amenajare a terenului cu mijloace de transport care, la un loc, trebuie sa asigure functionarea rationala, tehnica si economica a intreprinderii.

Planul general de organizare a intreprinderii este format din planuri pe probleme:

a.           incadrarea in zona sau platforma industriala;

b.          zonarea teritoriului intreprinderii;

c.           reteaua cailor ferate normale si inguste;

d.          caile rutiere carosabile si de pietono;

e.           alte retele de transport;

f.            lucrarile de terasament necesitate de intreprindere;

g.           instalatiile sanitare de alimentare cu apa, canalizare, etc;

h.           instalatiile energetice;

i.             instalatiile electrice;

j.            instalatiile si amenajarile speciale: furnizori de aer comprimat, acetilena, transport pneumatic, etc;

k.          amenajarile spatiilor verzi, de plantatii, a zonelor de odihna si protectie;

l.             organizarea lucrarilor de executie, pregatirea terenurilor de constructie si de depozitare;

m.         amenajarile privind protectia si tehnica securitatii muncii in interiorul intreprinderii.

Pentru o coordonare unitara in conditiile amplasarii intreprinderilor pe o platforma sau zona industriala, se recomanda executarea lucrarilor de constructii - montaj de catre o singura organizatie de constructii - montaj, cu un antreprenor general, care sa lucreze pe baza unui proiect de organizare coordonator.

Cerintele de baza ale elaborarii planului general de organizare a intreprinderii

Pentru organizarea si amenajarea optima a unei intreprinderi trebuie avut in vedere o serie de cerinte de baza, care, in raport cu continutul lor, pot fi incadrate in urmatoarele grupe principale:

a.           grupa cerintelor privind procesul tehnologic;

b.          grupa cerintelor privind circulatia materialelor si a oamenilor;

c.           grupa cerintelor privind alimentarea cu energie electrica;

d.          grupa cerintelor impuse de conditii naturale, climatice, geologice si topografice;

e.           grupa cerintelor de ordin arhitectonic, urbanistic, constructiv;

f.            grupa cerintelor privind protectia contraincendiilor;

g.           grupa cerintelor privind conditiile tehnico - sanitare.

a.           Potrivit cerintelor acestei grupe, procesul tehnologic trebuie astfel proiectat incat sa se prevada folosirea tehnicilor avansate, asigurarea unui inalt grad de automatizare complexa si de automatizare; ca mod de desfasurare partiala, procesul tehnologic trebuie sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurt posibil, sa se evite directiile contrare sau incrucisarile fluxurilor principale, precum si diferitele intoarceri, intretaieri si anulari ale procesului tehnologic.

b.          Desfasurarea rationala a procesului de productie impune ca fluxul de materiale sa aibe un caracter progresiv prin evitarea intoarcerilor si totodata sa fie cat mai scurt posibil; pentru deplasarea materialelor trebuie prevazuta o astfel de retea de transport care sa permita miscarea materialelor pe traseele cele mai scurte, cu incrucisarile cele mai putine, in conditiile unui inalt nivel de mecanizare a executarii lucrarilor de incarcare - descarcare sau transport.

Fluxurile de oameni de pe teritoriul intreprinderii trebuie sa fie cat mai scurte, urmarindu-se evitarea, pe cat posibil, a incrucisarilor cu fluxuri de materiale.

c.           In planul general de organizare trebuie sa se prevada instalatiile si retelele energetice atat pentru aducerea diferitelor feluri de energii din afara, cat si pentru producerea acestor feluri de energie in intreprindere. Aceasta presupune prevederea diferitelor unitati pentru producerea felurilor de energie necesara, precum si a retelelor energetice corespunzatoare.

d.          Luarea in consideratie a cerintelor acestei grupe impune o anumita amplasare a constructiilor si cladirilor pe teritoriul intreprinderii, astfel ca la amplasarea spatiala a unitatilor de productie trebuie tinut seama de directia si frecventa vanturilor dominante din regiunea respectiva, pentru a se evita imprastierea fumului, a gazelor sau a scanteilor de la o unitate la alta.

O iluminare naturala, optima impune amplasarea unitatilor intr-o anumita pozitie in raport cu punctele cardinale, dupa cum stabilirea adancimii de pozare a diferitelor retele trebuie sa tina seama de valorile minime si maxime de temperatura.

Pentru a se asigura constructia intreprinderii cu deplasari minime pe teren, cu volum redus de sapaturi, ca si pentru prevederea unor retele de canalizare si scurgere cat mai reduse si simple, se impune studierea si cunoasterea exacta a conditiilor geologice, hidrologice si topografice a terenului pe care se va amplasa viitoarea intreprindere.

e.           Enumeram: zonarea teritoriului intreprinderii, gruparea in blocuri constructive a diferitelor unitati de productie, asigurarea posibilitatilor viitoare de extindere.

Construirea unei noi intreprinderi necesita luarea in considerare a unor cerinte de ordin arhitectonic si urbanistic, prin adoptarea unor solutii de proiectare, care sa asigure incadrarea in masa a intreprinderii in stilul arhitectonic al orasului si asigurarea unei legaturi cat mai bune intre intreprindere si cartierele de locuit ale muncitorilor din oras.

f.            Prin planul general de organizare a intreprinderii se prevad amenajari necesare pentru protectia impotriva incendiilor, cum sunt:

asigurarea unor intervale minime intre cladiri, in functie de gradul de pericol la incendiu al procesului tehnologic;

amplasarea in zone izolate a unitatilor care prezinta pericol cel mai mare la incendiu;

asigurarea unui acces operativ si rapid pentru autovehiculele pompierilor in toate punctele din intreprindere, precum si prevederea gurilor de alimentare cu apa pe teritoriul intreprinderii.

g.           In raport cu specificul procesului tehnologic se prevad solutii de amplasare, care tin seama de cerintele de ordin tehnico - sanitar.

In cadrul intreprinderii care degaja mari cantitati de noxe, amplasarea intreprinderii se face in afara oraselor, luand in considerare directia si frecventa vanturilor, pentru evitarea imprastierii noxelor in oras. In cazul degajarilor de gaze, in afara amplasarii in afara orasului a intreprinderii, se recomanda prevederea unor zone sanitare de protectie (spatii verzi). Pentru asigurarea unei iluminari bune, naturale si a unei aerisiri naturale, trebuie executata o proiectare, care sa fie in concordanta cu aceasta si, de asemenea, este necesara prevederea unor spatii verzi si locuri de recreere fizica si psihica pentru toti lucratorii din intreprindere.

Datele de baza necesare elaborarii planului general:

A.         Profilul de fabricare a intreprinderii;

B.         Procesul tehnologic;

C.         Fluxurile tehnologice;

D.         Structura constructiilor intreprinderii;

E.          Nivelul de specializare si cooperare;

F.          Perspectivele de dezvoltare a intreprinderii.

Cunoasterea profilului de fabricare a intreprinderii este punctul de plecare a analizei pentru elaborarea planului general. Pentru aceasta, e necesar sa se cunoasca exact nomenclatorul produselor ce urmeaza a fi executate, cantitatea de executat din fiecare produs, precum si calitatea produselor.

Pe baza datelor referitoare la programul de productie al intreprinderii se elaboreaza procesul tehnologic si se apreciaza fluxurile de materiale si de oameni. Prin planul general de organizare, pe langa procesul tehnologic general, se vor elibera si procese tehnologice partiale sau de detaliu.

Procesul tehnologic general poate fi definit ca reprezentand totalitatea operatiilor necesare de prelucrare a materiilor prime, din momentul iesirii din depozit si intrarii in procesul de prelucrare si pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produs finit.

Procesul tehnologic partial sau de detaliu reprezinta totalitatea operatiilor care se efectueaza in interiorul unei sectii sau al unui atelier, deci pe o anumita faza a procesului tehnologic.

Prin planul general de organizare, procesul tehnologic este reprezentat grafic printr-o schema a procesului tehnologic sau schema a fabricatiei, care va arata drumul pe care il parcurg materiile prime, semifabricatele si produsele finite in procesul de fabricatie, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre diferitele unitati de productie ale intreprinderii.

Caracteristica esentiala a unei astfel de scheme de fabricatie o constituie faptul ca ea reprezinta grafic numai procesul tehnologic pe faze, fara a implica si desfasurarea spatiala, concreta pe teritoriul intreprinderii, sau a reprezenta la o anumita scara, unitatile de productie.

Elaborarea planului general necesita, de asemenea, cunoasterea si precizarea fluxurilor tehnologice si de oameni.

Fluxul tehnologic este drumul parcurs de diferite materiale in decursul prelucrarilor. In raport cu specificul procesului tehnologic pot fi adoptate trei tipuri de fluxuri tehnologice:

a.           flux tehnologic orizontal;

b.          flux tehnologic vertical;

c.           flux tehnologic mixt.

Zonarea terenului intreprinderii

Proiectarea intreprinderii industriale necesita zonarea teritoriului acestora pe baza unor criterii unitare:

a.           asemanarea operatiilor cerute de procesul tehnologic;

b.          asemanarea mijloacelor de transport folosite;

c.           asemanarea instalatiilor sau retelelor de instalatii energetice;

d.          identitatea conditiilor de paza contra incendiilor;

e.           identitatea conditiilor sanitare si de tehnica securitatii muncii.

Se pot deosebi:

Zona de productie;

Zona de intretinere;

Zona energetica;

Zona depozitelor;

Zona social - administrativa.

Zona de productie cuprinde acele cladiri sau constructii, unde se desfasoara procesele de productie de baza. In raport cu specificul acestor procese, aceasta zona se imparte la randul ei in zona de prelucrare la cald si zona de prelucrare la rece.

In cadrul zonei de prelucrare la cald, sunt amplasate acele unitati de productie, sectii, ateliere, sectoare, care dau nastere la mari degajari de fum, scantei, gaze, pericol mare de incendiu, motiv pentru care se recomanda a se amplasa cat mai izolat de celelalte unitati de productie.

Zona de prelucrare la rece grupeaza cladiri sau constructii, in cadrul carora se desfasoara restul activitatii de baza: procese de prelucrare, montaj, finisare, confectii, etc. Aceasta zona se recomanda a se amplasa in apropierea intrarilor in intreprindere, deoarece aici lucreaza majoritatea personalului.

Zona de intretinere grupeaza cladirile sau constructiile unde se desfasoara activitati de reparatii, confectionarea sculelor, etc. Aceasta zona se recomanda a fi amplasata in apropierea zonei de fabricare.

Zona energetica cuprinde cladirile sau constructiile unde sunt grupate unitatile pentru producerea energiei electrice, aburului, aerului comprimat sau statiile de transformare si depozitele de combustibil. Aceasta zona fiind o zona cu pericol de incendiu si o zona de mare trafic, trebuie amplasata tinand cont de directia vanturilor, pentru a se evita deplasarea degajarilor spre cladirile proprii sau spre cartierele de locuit. Pentru reducerea lungimii retelelor energetice sau de transport, se recomanda ca aceasta zona sa fie situata in apropierea principalilor consumatori, a depozitelor de combustibili si a cailor principale de transport.

Zona depozitelor cuprinde constructii si amenajari folosite pentru depozitarea materiilor prime, materialelor, produselor finite, etc. Se amplaseaza de-a lungul cailor de transport rutiere sau de cale ferata, necesitand un mare trafic si, de asemenea, se amplaseaza cat mai aproape de unitatile de productie pe care le deservesc.

Zona social - administrativa cuprinde diferite cladiri cu caracter administrativ sau destinate activitatilor social - culturale.

Pentru a asigura reducerea deplasarii personalului ocupat in aceasta activitate, pe teritoriul intreprinderii, se recomanda amplasarea acestei zone in imediata apropiere a intrarii principale a intreprinderii, iar pentru diferite blocuri de locuinte sau cladiri ce adapostesc (cantina, club, gradinita), se recomanda amplasarea lor in afara incintei, dar foarte aproape de aceasta. Pentru a asigura o functionalitate optima si, de asemenea, pentru a reduce cheltuielile de investitii pentru cladiri sau investitii, este necesara ori de cate ori este posibil, gruparea diferitelor unitati in blocuri constructive, pe baza unor criterii:

asemanarea proceselor tehnologice;

asigurarea conditiilor de paza contra incendiilor;

reducerea fluxului tehnologic, de transport, etc.

Pentru determinarea locului de amplasare a unitatilor de productie si a locurilor de munca in cadrul cladirilor de productie, se folosesc o serie de tehnici de calcul pe calculator. Dintre acestea, cea mai des folosita este tehnica Craft, care poate asigura o amplasare optima pentru circa 40 centre de activitate. Pentru solutionarea problemelor, programul Craft necesita ca date de intrare, fluxul intre sectoare si cheltuielile de manipulare a materialelor, impreuna cu o reprezentare schematica pentru planul existent la o anumita data, sau pentru o anumita amplasare.

Alegerea felului cladirilor si constructiilor

La proiectarea cladirilor sau constructiilor trebuie sa se asigure ca cerinte de baza, urmatoarele:

a.           adapostirea in mod economic a activitatii intreprinderii si a bunurilor acesteia, in raport cu intemperiile si evitarea posibilitatilor de distrugere sau sustragere;

b.          folosirea optima a suprafetelor de productie;

c.           sustinerea unor utilaje ce trebuie amplasate la inaltime (poduri rulante, rezervoare);

d.          compartimentarea rationala a suprafetelor destinate activitatii functionale;

e.           asigurarea unor conditii corespunzatoare de iluminat, de conditionare a aerului, de izolatie fonica, etc.

O prima decizie in alegerea tipului de constructie trebuie sa tina seama de faptul ca pot fi adoptate doua tipuri de solutii constructive:

Tipul de cladiri fara etaj;

Tipul de cladiri cu etaj.

Constructiile de tipul fara etaj se adopta, de regula, la intreprinderile ce folosesc utilaje grele si necesita fundatii rezistente (exemplu: intreprinderi siderurgice, constructii de masini grele).

Avantaje:

au capacitate specifica, portanta, mare a suprafetelor;

permite executarea de fundatii solide de utilaje;

asigura o amplasare a utilajelor si un flux tehnologic optim pe suprafete;

asigura flexibilitate in organizarea productiei, prin reamplasari operative de utilaje si extinderi cu cheltuieli minime;

au durata de constructie mica si cost pe m² mai redus fata de cel al constructiilor cu etaj;

asigura conditii optime de iluminare si ventilatie naturala;

permit o folosire mai buna a suprafetelor prin evitarea suprafetelor ocupate de coloane, pereti laterali, scari, ascensoare.

Dezavantaje:

necesita suprafete de teren mari;

prelungesc fluxurile tehnologice;

necesita cresterea retelei tehnico - sanitare pe teritoriul intreprinderii.

Cladirile cu etaj

Avantaje:

asigura o folosire eficienta a terenurilor disponibile;

duc la reducerea distantelor de transport si a lungimii retelelor tehnico - sanitare;

permit amplasarea suprafetelor de productie pe verticala si proiectarea unor fluxuri tehnologice pe verticala;

necesita cheltuieli mai mici pentru conditionarea aerului, pentru incalzire, deoarece etajele superioare sunt protejate impotriva frigului, prafului, zgomotului.

Dezavantaje:

limiteaza greutatea produselor sau pieselor care se executa la nivelele superioare;

micsoreaza sarcinile admise pe plansee;

propaga vibratiile in unitatile de productie, ceea ce poate fi influenta negativ calitatea produselor.

Cladirile de acest tip se pot folosi pentru intreprinderile de mecanica fina, optica, electrotehnica, tricotaje, confectii.

Alegerea formei cladirilor si a amplasamentelor trebuie adoptate, de asemenea, la elaborarea planului general de organizare a intreprinderii.

Pot fi adoptate solutii constructive pentru cladiri sub forma pavilioanelor izolate, a pavilioanelor reunite sau a constructiilor monobloc. Alegerea formei cladirilor se face tinandu-se seama de fluxul general de materiale, de suprafetele necesare diferitelor unitati de productie, de solutiile de amplasare a utilajelor si de cerintele dezvoltarii viitoare. De regula, se pot alege forme constructive in linie, forme in U, in H, T, L, E, F sau combinatii ale acestora.

Cladirile sub forma pavilioanelor izolate prezinta avantajul unei simplitati constructive, creandu-se conditii optime pentru aerisire, inlaturarea noxelor sau localizarea pericolului de incendiu.

Dezavantaj principal: aceste constructii duc la o extindere prea mare a intreprinderii, lungesc reteaua de instalatii, reteaua de cale ferata, de drumuri, circuitele materiale si fluxurile tehnologice, toate acestea ducand la cresterea cheltuielilor de intretinere ale intreprinderii.

Constructiile in forma pavilioanelor reunite prezinta ca avantaje principale: reducerea dimensiunilor teritoriului necesar intreprinderii, micsorand fluxurile de materiale si de oameni, reducand totodata si lungimea retelelor, toate acestea ducand la reducerea cheltuielilor de investiti si apoi de intretinere.

Dezavantaje:

creste marimea complexitatii constructive;

este afectata asigurarea iluminatului si aerisirea naturala;

creste pericolul de incendiu;

pot aparea dificultati de servire a productiei de baza cu alte activitati.

Forma constructiva in linie dreapta se poate folosi atunci cand fluxul tehnologic trebuie sa aiba un caracter continuu iar circulatia materialelor sa se efectueze de la un capat la altul cu deplasari rapide, cu posibilitati de extindere viitoare.

Forma in U - intrarea si iesirea materialelor se face prin aceeasi extremitate.

Avantaje:

alaturarea suprafetelor de intrare si iesire;

economisirea spatiului de incarcare - descarcare;

economisirea spatiului pentru amenajarea drumurilor;

reunirea suprafetelor si totodata a personalului pentru receptia materialelor si pentru expeditie;

alaturarea depozitelor de materii prime si produse finite;

folosirea optima a mijloacelor de ridicare, incarcare si transport.

Forma in L se recomanda atunci cand o latura a constructiei trebuie aliniata la o linie feroviara, la locul de incarcare - descarcare. Aceasta forma permite o buna sistematizare a unitatilor de productie sau a fabricarii diferitelor grupe de produse.

Sistemul de constructii monobloc - diferitele unitati de productie se concentreaza in cadrul aceleiasi hale de fabricatie.

Avantaje:

reducerea fluxului tehnologic;

reducerea lungimii retelelor;

folosirea rationala a mijloacelor de transport;

folosirea rationala a suprafetelor de productie.

Intr-un astfel de sistem de constructii pot fi amenajate, in cadrul aceleiasi cladiri, cateva fabrici, economisandu-se astfel investitiile in cladiri.

In cadrul proiectarii cladirilor, intreprinderilor, trebuie adoptate solutii cu privire la structura constructiva propriu-zisa, in practica intalnindu-se trei tipuri:

cladiri din beton armat;

cladiri din structura din otel;

cladiri din caramida si lemn.

cladirile din beton armat se executa din parti prefabricate, prin turnare pe santier a betonului armat. Avantaje:

asigurarea unei rezistente mari la incendiu;

reducerea zgomotului si vibratiilor;

cost de intretinere scazut.

Dezavantaj: - necesita un cost ridicat pentru eventualele modificari.

Avantaje:

cheltuieli reduse de intretinere sau pentru eventualele modificari;

se reduce la minim vibratiile.

Avantaj: - costuri de intretinere relativ mici.

Pentru adoptarea unor solutii constructive optime, cladirile, sub raportul gradului de rezistenta la foc, se impart in trei grade. In functie de periculozitatea aparitiei incendiilor se vor adopta solutii constructive cu un grad mai mare sau mai mic de rezistenta la foc. Cladirile de gradul 1 sunt cladiri executate din materiale neinflamabile. Cladirile de gradul 2 sunt executate din materiale partial neinflamabile. Cele de gradul 3 sunt cele executate din materiale inflamabile (lemn).

Reteaua liniilor de comunicatii pentru transport

Proiectarea liniilor de comunicatii trebuie sa asigure adoptarea unei retele de transport, prin care sa fie asigurata folosirea mijloacelor de transport in raport cu felul materialelor, al cantitatilor si al punctelor de transport, astfel incat transporturile sa fie operative, economice, investitiile necesare sa fie minime iar cheltuielile de intretinere sa fie reduse.

In cadrul intreprinderii industriale, in raport cu locul unde se efectueaza, transporturile pot fi de doua feluri:

transporturi interioare;

transporturi exterioare.

Transportrile interioare, in raport cu modul de efectuare, pot fi tranporturi pe sol, feroviare sau rutiere, transporturi aeriene, transporturi subterane sau transporturi pe apa.

In intreprindere se pot folosi patru scheme de transport pe cale ferata:

a.           schema cu linii continue;

b.          schema cu linii moarte;

c.           schema cu linii in bucla;

d.          schema mixta.

Schema cu linii continue, sau de trecere, se adopta la intreprinderile cu trafic mare de materiale amplasate pe terenuri ce au forma alungita. Caracteristica acestui tip de schema o constituie faptul ca transportul are un caracter continuu, vagoanele fiind introduse de la un capat al retelei, circula de-a lungul liniilor si ies la celalalt capat al retelei. La ambele capete ale retelei exista cate o statie de triaj.

Schema cu linii moarte se foloseste la intreprinderile cu trafic redus si la care terenul limitat nu permite folosirea unor linii de cale ferata cu caracter continuu. Caracteristica acestei scheme o constituie faptul ca liniile de cale ferata se termina prin linii moarte in anumite puncte de pe teritoriul intreprinderii.

Schema cu linii in bucla, sau inelara, se foloseste la intreprinderile care dispun de un teritoriu mare si necesita deplasarea unor cantitati mari de materiale. Se caracterizeaza prin faptul ca liniile de cale ferata, urmand un traseu continuu de-a lungul unor unitati de productie, se inchid sub forma unor bucle sau inele.

Schema mixta contine elemente caracteristice celor trei tipuri de scheme analizate anterior. Se foloseste la intreprinderile cu un volum mare de transport si unde terenul permite asigurarea continuitatii.

La acest tip de schema se vor prevedea linii moarte si linii continue cu inchidere in bucla, in raport cu cerintele de transport ale unitatilor de productie.

La proiectarea retelelor de transport pe cale ferata trebuie prevazute toate instalatiile necesare bunei functionari a acesteia: statiile de triaj, platformele rotative, macazurile, instalatiile de incarcare-descarcare. Liniile de cale ferata, prin traseul lor, trebuie sa fie paralele sau perpendiculare cu axul longitudinal al cladirilor, pentru a asigura folosirea optima a instalatiilor de incarcare-descarcare, indeosebi a podurilor rulante.

Odata cu proiectarea retelelor de transport pe cale ferata, trebuie sa se prevada si retelele de transport rutier.

In raport cu importanta si locul pe care il ocupa in cadrul retelei, drumurile se impart in:

a.           drumuri principale, de clasa I sau magistrale si drumuri principale de clasa II;

b.          drumuri secundare de clasa III si IV;

c.           drumuri speciale.

Retelele tehnice

Din cadrul retelelor tehnice fac parte retelele electrice, telefonice, radio si semnalizare, conductele de apa, canalizare, retelele sanitare, instalatiile de incalzire, retelele de abur, gaze, aer comprimat, petrol.

Aceste retele pot fi aeriene sau subterane, iar la proiectarea lor se folosesc normative tehnice si tehnico - sanitare, care prevad modul de amplasare, adancimea sau inaltimea de instalare, distantele dintre ele si conditiile de functionare. Potrivit acestor norme, diferite feluri de retele trebuie amplasate intre cladiri si drumuri, pe cat posibil in afara arterelor principale de transport, pentru asigurarea efectuarii de reparatii operative, fara perturbarea transportului.

Diferite retele trebuie proiectate pe trasee drepte, paralele sau perpendiculare fata de axele cladirilor. Exista cazuri cand retelele tehnice trebuie amplasate in tuneluri amenajate.

Amplasarea instalatiilor in aer liber

Amplasarea instalatiilor in aer liber duce la reducerea fondurilor necesare de investitii si la scurtarea termenului constructiei. Aceste solutii de proiectare pot fi adoptate intr-o serie de ramuri industriale, cum sunt: industria siderurgica, cea de prelucrare a titeiului, industria chimica.

Adoptarea acestor solutii de constructii duce la inlocuirea unor cladiri de dimensiuni importante cu instalatii si utilaje amplasate in aer liber, determinand in acest mod schimbari importante in aspectul de ansamblu al complexelor industriale.

Metode de dimensionare a suprafetelor necesare

Se folosesc urmatoarele metode:

A.         metoda prin calcul;

B.         metoda prin transpunere;

C.         metoda prin elaborarea unui proiect sumar;

D.         metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor;

E.          metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.

Metoda prin calcul este cea mai exacta metoda de dimensionare a spatiilor si consta in stabilirea necesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj in parte. Pe total, pentru toate utilajele, pe baza normativelor de suprafata existente, se determina suprafetele necesare pentru servicii de intretinere, depozitare, circulatie a materialelor, etc. Suprafata totala se obtine adaugand la suprafetele de productie, suprafetele necesare serviciilor auxiliare, suprafetele destinate administratiei, etc.

Folosirea metodei de administrare a suprafetei de productie pe baza de calcul, necesita stabilirea, in prealabil, al unui inventar al masinilor si utilajelor, echipamentelor necesare.

Necesarul de masini si utilaje se poate calcula prin metode adecvate, sau poate rezulta din gradul de proiectare tehnologica, pentru instalatiile sau agregatele unitare, constituite intr-un flux continuu de fabricatie. Celelalte date referitoare la dimensiuni, performante, etc. se gasesc in fisele tehnice ale acestora sau ale unor utilaje asemanatoare. Determinarea numarului necesar de masini, utilaje sau instalatii se face utilizand relatii de calcul care tin cont de caracteristicile tehnice, de exploatare, normele tehnico - economice, de timpul disponibil de functionare, etc.

Metoda prin transpunere consta in aceea ca se pleaca de la marimea suprafetelor afectate diferitelor masini sau sectoare de activitate, de la un proiect similar existent, care se ajusteza tinand cont de cerintele existente si se corecteaza cu anumiti coeficienti de multiplicare, in raport cu cerintele ce se urmaresc pentru obiectivul proiectat.

Stabilirea suprafetei dupa un proiect sumar consta in aceea ca se elaboreaza un prim proiect de detaliu cu caracter sumar, care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare, in raport cu solutiile adoptate, precum si asupra proportionalitatii spatiului intre zonele de activitate si echipamentele respective.

Metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor se foloseste in mod frecvent in cazul in care anumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul. Pentru aceasta categorie se stabilesc anumite normative sau standarde, care vor fi folosite la fundamentarea suprafetelor necesare. Exemplu: normative pentru tipuri de masini, suprafete auxiliare, spatii administrative.

Metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii - se pot stabili o serie de coeficienti utili pentru proiectare: raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si cea a terenului, raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si suprafata utila sau coeficientul care exprima raporturile dintre spatiu si functiune.

Suprafata necesara pentru o anumita activitate se poate calcula pe baza unor astfel de coeficienti si prin extrapolare, tinand seama de tendinta valorii acestuia in viitor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

Barbulescu, C., - Managementul productiei industriale, Editura Sylvi, Bucuresti, 2000

Badea, F.,- Managementul productiei industriale, Editura All, Bucuresti, 2007

Badea, F., - Strategii economice ale intreprinderii, Ed. All, Bucuresti, 2007

Vanghele, C., - Economia si gestiunea intreprinderii, Ed. Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 2007