Managemenul operatiilor DE Aprovizionare

1 Functia de achizitie si obiectivele ei

Managementul logisticii in amonte se refera in principal la activitatea de aprovizionare care regrupeaza ansamblul operatiunilor care au ca scop punerea la dispozitia intreprinderii a produselor si / sau serviciilor pe care trebuie sa le procure din exterior, in vederea realizarii obiectivelor sale fundamentale. in esenta, activitatea de aprovizionare include cumpararea resurselor materiale (materii prime, materiale, combustibili, energie, apa, piese de schimb, servicii) si gestionarea stocurilor.

Functia de achizitie este avuta in vedere astazi foarte mult, datorita impactului sau financiar asupra cifrei de afaceri a intreprinderii. In numeroase intreprinderi directorii de achizitii fac parte din ramura ierarhica cea mai elevata si participa la Comitetul Director.

Rolul strategic al achizitorului - este dat de exemplul castigului de 1% realizat in achizitii care este adesea echivalent in termeni de marja de 10% din vanzari, in plus daca functia de achizitii se pozitioneaza ca garant al calitatii produselor achizitionate, ea constitue mai mult un centru de profit in cadrul lantului logistic.

Se observa ca reducerea cu 1% a cheltuielilor de aprovizionare are acelasi efect asupra profitului firmei ca si o crestere a vanzarilor cu 10%. In conditiile economice actuale cand se manifesta o supraproductie de bunuri pe piata, ce determina o concurenta puternica, cresterea vanzarilor unei firme cu 10% este un obiectiv greu de atins, pe cand reducerea cheltuielilor de aprovizionare cu 1% este un obiectiv mai usor de realizat. De aici rezulta importanta strategica a activitatii de aprovizionare in cadrul firmei si implicatiile sale asupra performantei generale a firmei.

Intr-o intreprindere exista constrangeri si prescriptii ce provin de la un mare numar de actori, iar coordonarea acestora revine natural cumparatorului. Pentru a detine acest rol de sef de proiect, cumparatorul trebuie sa fie plasat intr-o organizatie ce permite:

• integrarea intr-un lant al carui obiectiv final este satisfacerea clientului final,
• optimizarea functiilor intreprinderii.

Toate acestea nu se pot obtine decat plecand de la o mare rationalitate a achizitiilor.

In general putem spune ca functia de achizitii este formata din trei subfunctii:

• aprovizionarea - este o functie de executie indreptata spre interiorul intreprinderii, relatia cu furnizorii este pe termen scurt;
• achizitiile - este o functie de acumulare de resurse materiale in intreprindere si este indreptata spre exterior, relatia cu furnizorii este pe termen mediu;
• marketingul achizitiilor este o functie de gestiune a resurselor materiale ale intreprinderii pe termen lung.

In activitatea de aprovizionare, managerul logistic trebuie sa tina cont de importanta aspectelor pentru ca derularea fluxurilor de materiale, materii prime, materiale sa se realizeze la momentul optim, in cantitatiile necesare, la cel mai mic cost, avand in vedere si particularitatile pe care intreprinderea analizata le are sau mediul in care isi desfasoara activitatea..

Obiectivele urmarite pentru procesul de aprovizionare sunt:

• obtinerea de bunuri si servicii in cantitatea si la calitatea ceruta,
• obtinerea de bunuri si servicii la cel mai scazut cost,
• obtinerea unor livrari prompte din partea furnizorului,
• beneficierea de un service superior din partea furnizorului,
• dezvoltarea si mentinerea unor raporturi favorabile cu furnizorii firmei, precum si cautarea si dezvoltarea altora noi.

Se observa in comparatie cu alte obiective ale firmei ca acestea sunt necuantificabile sau greu cuantificabile, rezultand particularitati de care trebuie sa se tina seama la fundamentarea strategiei generale a firmei.

Obiectivul de baza al activitatii de aprovizionare consta in asigurarea (acoperirea) completa si complexa a cererilor de consum ale firmei cu resurse materiale de calitate, ritmic si la timp, in conditiile stricte a corelatiei momentelor calandaristice de aducere cu cele la care se manifesta consumul lor, asigurarea de la furnizori care practica preturi de vanzare avantajoase, prezinta grad ridicat de certitudine in livrari, care antreneaza pentru achizitie, transport si stocare un cost munim.

Obiective derivate ale activitatii de aprovizionare:

• formarea unor stocuri minime necesare, avand cel mai scazut grad de imobilizare financiara,
• mentinerea unor stocuri efective in limitele minime si maxime admise pentru satisfacerea cererii,
• protectia si conservarea rationala a resurselor pe timpul depozitarii,
• asigurarea unui grad ridicat de certitudine in aprovizionare pe un orizont ridicat de timp.

Obiectivele activitatii de aprovizionarea sunt duble: pe de o parte trebuie sa se aduca in intreprindere si sa stocheze resursele materiale la cel mai mic cost, iar pe de alta parte, sa se asigure disponibilitatea lor in scopul satisfacerii nevoilor celor care le utilizeaza (compartimentul de productie sau de vanzare). Distingem, astfel, obiective privind costul, care trebuie sa fie minimizate, si obiective cu privire la produse si servicii, care trebuie sa fie maximizate.

Asadar, cu privire la costuri, trebuie avute in vedere trei criterii:

• costul de cumparare dat de raportul calitate / pret (de exemplu, costul de cumparare sa nu creasca mai mult de 10%, pentru o calitate data a produsului);
• costul stocarii (de exemplu, costul de stocare sa fie inferior fata de valoarea produselor stocate - de exemplu sa fie de maxim 15% din valoarea produselor stocate);
• imobilizarea capitalurilor in stoc (de exemplu, valoarea produselor stocate sa fie limitata la 5.000.000 lei / zi).

2. Managementul procesului de achizitie

Centrul de cumparare este unul dintre conceptele care ne ajuta sa intelegem comportamentul organizatiilor cumparatoare. Celalalt factor este procesul de achizitie sau cumparare.

Centrul de cumparare - reprezinta numarul de persoane care apar in procesul de cumparare si care pot influenta decizia de cumparare a unei organizatii. Sa luam, de exemplu, o unitate de productie care cumpara motostivuitoare. In procesul de luare a deciziei respective vor fi implicati, oficial si neoficial, mai multi oameni, printre care utilizatorul / manipulatorul, seful de sectie, inginerul tehnolog, responsabilul cu tehnica securitatii, directorul de productie, contabilul, seful aprovizionarii, directorul executiv si probabil si altii din organizatia respectiva. Din aceasta cauza pentru a fi eficienti, vanzatorii trebuie sa studieze comportamentul cumparatorului, pentru a putea fi sigur ca sunt intelesi si au acordul tuturor membrilor organizatiei respective si, totodata, sa-si planifice cu atentie actiunile.

O clasificare facuta de Webster si Wind identifica urmatorii membrii in centrul de cumparare, numit si unitate de decizie:

- utilizatorii, care pot fi departamente de productie, de cercetare-dezvoltare, de marketing, contabilitate, personal, etc.. Rar se intampla ca utilizatorii sa si cumpere ceva, dar ei pot sa influenteze rezultatele procesului, pot eventual sa modifice specificatiile comenzilor sau sa impuna o decizie prin exercitarea de presiuni din partea sindicatului sau a comisiei de securitate a muncii.

- factorii de influenta sunt persoanele din organizatie care pot influenta direct decizia de cumparare, prin definirea specificatiilor de produs ori a criteriilor de selectie, sau care pot furniza informatiile necesare pentru luarea deciziei in acest sens. In industrie, acestia sunt cel mai probabil ingineri, personalul tehnic sau managerii departamentelor de productie.

- cumparatorii sunt, in cel mai simplu caz, cei care proceseaza comanda de achizitie. In ce masura ei sunt si factori de influenta - aceasta depinde de la o organizatie la alta si de la un produs la altul, in functie de politica organizatiei si de statutul cumparatorilor. Tot de aici rezulta si cui se subordoneaza cumparatorii si in ce masura sunt ajutati sa se degreveze de celelalte sarcini functionaresti de rutina pe care le au. Acest sprijin permite cumparatorilor sa se concentreze asupra negocierilor, a conditiilor si a termenilor contractuali. Statutul oficial sau neoficial este si el important, dupa cum si factorii de risc.

- factorii de decizie sunt foarte importanti si ei trebuie identificati cu precizie de catre vanzatori. Puterea de decizie este, de regula, dar nu intotdeauna, detinuta in mod oficial. Acesti factori sunt personificati cel mai adesea de directorul executiv, dar foarte frecvent cumparatorii sunt si ei factori de decizie, nu in sensul aprobarii sau nu a achizitiei respective, ci al selectarii ofertelor.

- filtrele sunt persoane cu un rol important, deoarece pot dirija sau chiar opri fluxul comunicatiilor. De pilda, ca sa se intalneasca cu factorii de decizie, vanzatorii trebuie sa treaca de receptioneri, de secretare sau de alte persoane similare. Cataloagele sau pliantele lor pot ajunge direct la cos, fara sa mai treaca pe la destinatarul vizat. Pentru a reusi in activitatea comerciala, este obligatoriu ca vanzatorii sa treaca de aceste filtre.

Tabelul nr. 1 Modelul grilei de cumparare (adaptat dupa Robinson, p. 14)

Cumpararea noua pentru o activitate noua - denota o achizitie pe care membrii centrului de cumparare o considera diferita sau noua. Pentru realizarea ei este nevoie sa se colecteze o cantitate substantiala de informatii, care apoi trebuie asimilate si evaluate. Acest procedeu se numeste solutionare extensiva a problemelor. In astfel de situatii, nu exista de regula niste criterii de comparatie bine definite si nimeni nu inclina foarte puternic spre o anumita solutie. Implicatia acestui fapt este ca efortul de marketing trebuie directionat nu spre vanzarea produsului, ci spre solutionarea problemei cumparatorului. Cele mai eficiente procedee in acest sens sunt oferirea de informatii clare, expunerea detaliata a beneficiilor, evaluarea raportului cost / venituri si mentionarea cazurilor de reusita intalnite in activitatea curenta sau trecuta in legatura cu utilizarea produsului respectiv. Vanzatorii trebuie sa monitorizeze nevoile si sa reactioneze la ele in mod corespunzator.

Recumparare modificata - in aceasta situatie, unii dintre membrii unitatii de decizie a centrului de cumparare considera ca este necesar sa se faca o reevaluare a alternativelor. Acest lucru se concretizeaza in nevoia de informantii suplimentare si in analiza alternativelor. Elementele care declanseaza procesul de reconsiderare pot fi determinate de nevoia de a reconsidera costurile, de a obtine un plus de calitate, de a beneficia de o livrare mai buna, si pot proveni din diverse alte surse de insatisfactie sau din randul altor factori externi. Aceasta forma de cumparare poarta numele de rezolvare limitata a problemei dupa criterii reevaluate.

Actiunile care trebuie intreprinse in acest caz depind de pozitia pe care o aveti, mai precis daca sunteti un furnizor 'acceptat' sau unul 'din afara'. Daca sunteti 'acceptat', incercati sa provocati o recumparare nemodificata - identificati problema - corectati-o, subliniati beneficiile. Daca sunteti 'din afara', analizati care sunt avantajele pe care le-ati oferi cumparatorului pentru a-1 satisface mai bine decat ofertantii sai 'acceptati'. De regula, pentru a satisface aceste nevoi, agentii de vanzari trebuie sa reactioneze intr-un mod individualizat dupa fiecare situatie in parte.

Recumparare nemodificata - pentru multe organizatii, nevoia de anumite produse sau servicii este continua sau periodica. Cumparatorii sau organizatiile cumparatoare din aceasta categorie sunt experimentate si informatiile suplimentare pe care le solicita de fiecare data sunt putine sau chiar neglijabile. Procesul de decizie in acest caz este de rutina: se curge in mod repetat la acelasi furnizor. Activitatea de marketing este orientata in acest caz spre intarirea relatiei vanzator-cumparator si spre constituirea sau intretinerea acestui sistem care se misca gratie inertiei. Pentru noii veniti - furnizorii 'din afara', viata este foarte grea in aceste conditii. Schimbarea furnizorului sau a produsului inseamna a produce o ruptura in aceasta rutina, ceea ce implica nesiguranta si riscuri pentru cumparator. Un furnizor 'din afara' trebuie sa studieze minutios piata, sa aprecieze care sunt nevoile si preferintele cumparatorilor si sa astepte sau sa creeze oportunitati.

Fazele unei cumpararii clasice sunt:

1. Anticiparea sau identificarea problemelor (nevoilor)

Recunoasterea unei probleme sau a unei oportunitati reprezinta elementul care declanseaza procesul de cumparare. De exemplu, imbatranirea morala a unui utilaj sau defectarea lui poate duce la pierderea avantajului concurential, din cauza costurilor mari care apar. Maiestria celui care vinde se vede in capacitatea lui de a identifica natura adevarata, obiectiva a problemei clientului sau.

2. Determinarea caracteristicilor produselor si a cantitatilor necesare

Unitatea de decizie trebuie sa inceapa, de regula, solutionarea problemei, consultandu-se cu factorii de influenta, de exemplu cu inginerii. Deciziile luate acum vor afecta optiunile din fazele urmatoare.

3. Descrierea caracteristicilor produselor si specificarea cantitatilor necesare

In mod evident, aceasta este o prelungire a fazei a doua, acum realizandu-se transpunerea elementelor identificate ca necesare intr-o forma usor de comunicat, de exemplu sub forma de specificati comerciale, de standarde sau de marci. Identificarea unui produs dupa nume constituie un obiectiv de marketing. Pentru cumparator, specificatiile prea stricte risca sa limiteze optiunile existente in materie de preturi, livrare si service.

Cautarea si analizarea surselor potentiale

Dupa ce s-au definit produsele, se trece la cautarea surselor capabile sa le furnizeze. Aceasta presupune evaluarea tuturor alternativelor, dar amploarea unei astfel de cautari variaza in functie de dimensiunea achizitiei, de importanta si urgenta ei, precum si de multi alti factori care pot afecta aceasta decizie. Agentii de vanzari trebuie sa fie in stare sa evalueze factorii de acest gen.

5. Colectarea si analizarea ofertelor

Importanta si durata acestei faze sunt variabile. In unele cazuri, nu este vorba decat de selectarea catorva oferte de catalog si de procesare a unor comenzi, in altele trebuie desfasurate lungi negocieri, timp de mai multe luni de zile, cum se intampla in cazul unor contracte guvernamentale.

6. Evaluarea ofertelor

Grupul de cumparare sau factorii de decizie pot sa selecteze sau sa respinga ofertele in functie de o multime de criterii. Este posibil sa se selecteze mai multi furnizori. In aceasta faza, rolul agentilor de vanzari poate fi crucial, deoarece acum se decide soarta tranzactiilor.

7. Stabilirea procedurii de lansare a comenzilor

Odata selectati furnizorii, cumparatorii cauta sa puna la punct impreuna cu acestia un mecanism de comanda / facturare de rutina, in vederea stabilirii unor relatii de durata. Acum se stabilesc dimensiunile comenzilor, frecventa lor si termenii de plata, trecandu-se apoi la implementarea lor.

8. Feedback-ul rezultatelor obtinute si evaluarea procesului

S-a rezolvat problema? Am obtinut un regim preferential? Avem vreun motiv sa rediscutam problema furnizorilor?

Serviciile acordate clientilor au o importanta vitala in aceasta faza. Modul in care sunt tratati cumparatorii de catre agentii de vanzari si capacitatea acestora din urma de a face fata nemultumirilor si problemelor care se ivesc va afecta modul in care se evalueaza intregul proces.

Aceste opt faze ale cadrului tipurilor de cumparare reprezinta un instrument de conceptualizare intuitiv, logic si util, care ajuta la o mai buna intelegere a problemei, fara sa aiba pretentia de a fi intotdeauna aplicabil, desi exista suficiente indicii empirice care ii sustin valabilitatea. El poate fi de ajutor in marketing si, in special, in activitatea comerciala concreta.

Ca toate procesele de cumparare, procesul de asigurare materiala comporta existenta a diferite stadii ce se executa inainte, paralel, pe parcursul sau dupa activitatea de cumparare, care schematic sunt:

a) Prealabile actului de cumparare:

• fundamentarea nevoilor de consum,
• fundamentarea necesarului de consum,
• determinarea modalitatilor de asigurare,
• evaluarea si selectarea furnizorilor,
• elaborarea politicilor de gestionare a stocurilor.

b) Cumpararea propriu-zisa (achizitionarea):

• activitatea de alegerea a furnizorilor,
• activitatea de negociere,
• activitatea de contractare si lansare a comenzilor.

c) Posterioare actului de cumparare:

receptia cantitativa si calitativa,

activitatea de compensare a contraprestatiilor - platile.

d) Activitati ce se desfasoara in paralel cu actul de cumparare:

operatiile de transport - depozitare, conservare,

operatiile de recuperare, reconditionare, valorificare,

analiza pietei potentiale a furnizorilor,

elaborarea de strategii pe piata furnizorilor,

elaborarea de strategii pentru cumpararea propriu-zisa.

Factori majori in cumpararea la nivel de organizatie:

• calitatea produselor si serviciilor;
• siguranta livrarii;
• flexibilitatea si calitatea service-ului;
• influentele economice;
• reputatia si competenta profesionala;
• reciprocitatea;
• existenta surselor multiple;
• calitatea personalului.

Cercetarile de piata au mai aratat:

• majoritatea cumparatorilor nu sunt dispusi sa-si schimbe furnizorii pentru reduceri de preturi mai mici de 10%;
• produsele sunt de regula prevazute, din proiectare, cu mai multe caracteristici decat o cere destinatia lor nominala;
• livrarea sigura este preferata celei rapide;
• cumparatorii inovatori si atenti la calitate acorda o atentie sporita si aspectelor legate de serviciile oferite de furnizori.

3. Managementul gestiunii stocurilor

3. 1. Factorii care determina aparitia stocurilor

Procesul de stocare este un fenomen complex de cunoastere, judecata si actiune a factorilor care determina aparitia sa, iar managementul lui se exercita prin decizii.

Decizia poate fi definita ca un act rational de alegere a unei linii de actiune prin care se urmareste realizarea obiectivelor, tinandu-se cont de resursele disponibile si conditiile concrete de realizare a acestora. Evaluarea procesului decizional consta in realizarea unei corespondente intre liniile de actiune, rezultatele si scara valorii, din punct de vedere al criteriilor de optimizare urmarite

Linia de actiune a carei rezultate sunt apreciate cel mai favorabil pe scara valorii reprezinta solutia optima Daca la elementele decizionale (linii de actiune, stari ale naturii, scara valorii, rezultatele obtinute) se mai adauga un sistem de constrangeri decizionale (impuse de politica firmei sau generate de evolutia mediului economic) care vor limita rezultatele admise se vor obtine doua categorii de optimuri:

v     optim absolut care incalca sistemul de constrangeri avut in vedere;

v     optimul admisibil care tine cont de sistemul de constrangeri avut in vedere.

Procesul de stocare pentru produse, materii prime, materiale apare ca rezultat al diferentei vitezei de curgere, intre doua fluxuri:

v     un flux de intrari ce tine cont de politica de aprovizionare;

v     un flux de iesiri ce tine cont de viteza de consum pentru produse, materii prime, materiale, etc.

Sincronizarea celor doua fluxuri care au debite diferite se realizeaza cu ajutorul procesului de stocare care implica realizarea de imobilizari de fonduri financiare, mai mari sau mai mici in functie de nivelurile stocurilor. Schematic procesul de stocare poate fi reprezentat astfel:

Fig. nr. 1. Realizarea procesului de stocare

Pentru un produs dat, avand previzionata o anumita marime a cererii - r, doua elemente caracterizeaza procesul de aprovizionare : cantitatea livrata - Q si frecventa de aprovizionare ( durata dintre doua aprovizionari) - T.

Consecintele acestor doua elemente se regasesc in nivelul cheltuielilor realizate de firma pentru satisfacerea nivelului de cerere existenta pentru produs (previzionata, manifestata si realizata).

Gestiunea asa zisa "stiintifica" a stocurilor presupune sa se raspunda la principala intrebare: Cum se va realiza aprovizionarea? avand in vedere:

1. Cand se va realiza aprovizionarea si de la ce furnizor?
2. Ce cantitate de materiale este necesara pentru a realiza o buna aprovizionare?
3. Care este nivelul cheltuielilor necesare realizarii unei bune aprovizionari?
4. Ce strategie trebuie aplicata pentru indeplinirea obiectivelor propuse de catre firma?

Pentru a gasi un raspuns la aceste intrebari s-au incercat si dezvoltat numeroase modele de

gestiune a stocurilor, care incerca sa tina seama:

• de conditiile de aprovizionare,
• de natura resurselor materiale,
• de caracteristicile proceselor tehnologice,
• de organizarea si dispersarea teritoriala a subunitatilor de consum,
• de modul de organizare al productie,
• de strategia si politica adoptata in constituirea stocurilor.

Pentru a explica modelele de gestiunea a stocurilor, trebuie mai intai sa explicam tipologia stocurilor si elementele procesul de stocaj pentru ca in final sa putem formula o strategie de aprovizionare.

3. 2. Tipologia stocurile

Pentru buna desfasurare a activitatii intreprinderile constituie stocuri de materiale pentru realizarea continuitatii procesului de productie.

Stocurile sunt determinate de materialele, materiile prime, piesele de schimb, consumabilele si / sau semifabricatele pe care o firma le poseda pentru a le vinde sau a le introduce in procesul de productie ca materii prime sau semifabricate. Cel mai adesea ele reprezinta o parte importanta a activelor unei firme in functie de specificul de activitate, avand valoare intre 20% - 60% din totalul activelor.

La constituirea lor trebuie sa se tina seama de: natura activitatii desfasurate (productie continua sau sezoniera), marimea capitalului detinut si viteza de rotatie a acestuia, volunul productiei planificate, caracteristicile fizico - chimice ale materiei prime, conditiile de depozitare, marimea cereri manifestate pe piata, normele de consum ale produselor si gradul de valorificare a materialelor, marimea costurilor de tranzactie, tipul de gestiune practicat de firma, marimea costurilor de posesie al stocurilor si al cele de lansare - realizare, normele minime acceptate la cumparare, capacitatea de transport a firmei si distantele dintre furnizori, conditiile naturale de clima, apartenenta si amplasarea stocurilor, capacitatea de depozitare a firmei, conjunctura economica nationala si internationala, structura concurentiala a pietei furnizorilor, dinamica industriei din care face parte firma.

Clasificarea stocurilor dupa fluxul de materiale:

stocuri de materii prime: sunt repere procurate care intra in procesul de productie, ele includ materiale prelucrate, parti componente si subansamble,

stocuri de produse neterminate materiile prime care au intrat in procesul de fabricare si care sunt prelucrate sau asteapta sa fie prelucrate,

- stocuri de produse finite: produsele finite ale procesului de productie care sunt gata pentru a fi vandute ca repere complete, ele pot fi pastrate la fabrica sau la depozitul central ori la diferite puncte ale sistemului de distributie,

- stocuri de distributie: produsele finite localizate in sistemul de distributie,

- stocuri pentru intretinere, reparatii si activitati operationale: repere utilizate in productie si care nu se regasesc in produsul finit - acestea includ piesele de schimb, lubrifianti si produse de curatire.

Tipologia stocurilor de materiale pentru productie

- stocurile de materii prime de baza sau auxiliare

- stocurile de parti componente si subansamble ale viitorului produs finit;

- stocurile de materiale si piese de schimb destinate intretinerii si repararii utilajelor, cladirilor, instalatilor;

- stocurile de combustibili si lubrifianti, ambalaje si materiale de ambalat, furnituri de birou.

In cadrul categorie stocurilor de materiale destinate productiei, distingem urmatoare tipologie:

stocul curent,

stocul de siguranta,

stocul de alerta,

stocul de pregatire sau de conditionar,

stocul pentru transport intern,

stocul de iarna,

stocuri speciale ( intermediare, de anticipare, sezoniere, in curs de transport - "pe roti",de conjunctura, strategice).

Stocul curent reprezinta cantitatea de materii prime, materiale (noi si / sau refolosibile), de combustibili si lubrifianti, de piese de schimb, etc. care se acumuleaza in depozitele si magaziile unei intreprinderi cu scopul acoperirii cererilor pentru consumul de productie, in volumul structura si ritmicitatea necesara in intervalul dintre doua aprovizionari succesive.

Marimea intervalului intre doua aprovizionari succesive, trebuie sa includa cel putin durata de aprovizionare, adica timpul care se scurge din momentul calendaristic la care s-a emis comanda de aprovizionare (sau s-a initiat actiunea de aprovizionare) pana la sosirea cantitatii livrate de furnizor in depozitul intreprinderii, la care se adauga si o perioada de timp pentru care se acopera necesarul de consum. in exemplul din fig.nr. 3.2. s-a considerat, mai intai, ca durata de aprovizionare este de o luna si jumatate (careia ii corespunde un stoc minim de 300 de unitati), iar comanda trebuie sa se faca la 15 februarie. Daca insa durata de aprovizionare este de doua luni (stocul minim corespunzator acesteia va fi de 400 unitati), comanda va trebui facuta la inceputul lunii februarie.

Intervalul de aprovizionare in cazul nostru este de 3 luni si ii corespunde un stoc minim de 600 unitati. Deci, cunoasterea ritmului de consum si a duratei de aprovizionare permite sa se efectueze comenzile cu suficient timp inainte, pentru a evita o ruptura de stoc.

Fig. nr. 2 Procesul de formare si consum al stocului curent

Ruptura de stoc poate fi preintampinata prin constituirea unui stoc de siguranta.

Stocul de siguranta reprezinta o rezerva permanenta de materiale pentru a face fata situatiilor neprevazute, legate de ritmul consumului si al termenelor de livrare care depind de furnizor. Astfel, din diverse motive, consumul poate sa creasca mai mult decat s-a prevazut, sau furnizorii sa nu poata respecta termenele propuse. Stocul curent nu permite sa se astepte livrarea decat in cazul ideal in care realizarile sunt conforme cu previziunile. Cel mai mic decalaj, in caz de intarziere, poate avea consecinte grave. De aceea, apare necesitatea de a prevedea o marja de siguranta care sa puna intreprinderea la adapost in astfel de situatii. In cazul constituirii unui stoc de siguranta evolutia stocului intreprinderii este cea prezentata. Pentru declansarea comenzilor catre furnizori cu scopul de a mentine stocul curent si stocul de siguranta in limite normale se determina pragul (punctul) de declansare a comenzii care corespunde asa numitului stoc de alerta.

Fig. nr. 3. Evolutia stocului in cazul constituirii stocului de siguranta

Stocul de alerta reprezinta cantitatea in stoc la nivelul careia trebuie sa fie facuta comanda. Sub forma unei relatii de calcul avem:

Stocul de alerta = Stocul minim curent + Stocul de siguranta

in cazul nostru comanda va fi facuta la inceputul lunii aprilie. Vizualizarea stocului de alerta pe baza fisei stocului permite sa se repereze in mod rapid materiile prime, piesele care trebuie sa fie reaprovizionate.

Mentinerea stocului curent la un nivel optim depinde de stabilirea corecta a cantitatii de comandat. Cu privire la aceasta problema pot fi avute in vedere doua politici de aprovizionare:

Ø      un numar redus de comenzi axate pe cantitati mari. In acest caz stocul este mare, ca si costul de posesie al stocului; dimpotriva, cheltuielile cu derularea comenzilor si a livrarii sunt mai scazute iar conditiile de cumparare mai bune;

Ø      un numar mare de comenzi axate pe cantitati mici. Aceasta situatie implica stocul si costul de posesie a stocului diminuate, dar cheltuielile cu derularea comenzilor si livrarea cresc.

Fig. nr. Evolutia stocul de alerta

Cantitatile comandate trebuie sa fie calculate de asa maniera incat sa minimizeze aceste doua costuri (posesie si lansare - realizare) si sa evite ruptura de stoc.

Stocul de pregatire sau de conditionare reprezinta cantitatea de materiale necesara continuitatii procesului de productie in cazul eventualelor stationari a materialelor inainte de a fi introduse in procesul tehnologic de productie, determinate de necesitatea efectuari unor operatii de conditionare impuse de proces si prevazute ca atare in normele tehnice de conditionare (lemnul pentru mobila, macerarea caolinul pentru obtinrea portelanului, lana pieptanata, bumbacul balotat, varul stins, conditionarea fainii pentru paine, argila pentru obtinerea ceramicii ( fig. nr. 5.)

Fig. nr. 5. Evolutia stocului de conditionare a materiei prime

Aceste stocuri se constituie de obicei la furnizor si doar ca exceptie la firma beneficiara.

Stocul pentru transport intern (de sectie) reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul in care sunt necesare transporturile de la un depozit central la punctele de consum

Fig. nr. 6 Evolutia stocul de transportul intern - de sectie

Aceste situatii sunt specifice intreprinderilor care, prin forma si structura lor de organizare, au sectii, sectoare sau ateliere de fabricatie dispersate pe mai multe amplasamente, la distante care, tinand seama de conditiile si de mijloacele de transport utilizate, nu asigura aprovizionarea sectiilor simultan si in aceeasi zi cu eliberarea materialelor din depozitul central (cazul depozitelor de distributie de exemplu).

Stocul de iarna reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul in care sunt necesare transporturile de la un depozit central la punctele de consum.(fig. nr 7.).

Fig. nr. 7 Dinamica formarii si consumului stocului de iarna

Aceste situatii sunt specifice activitatilor intreprinderilor care datorita conditiilor climaterice nu este posibila exploatarea si / sau transportul unor materiale de masa in conditii normale. Acumularea in stocurile de iarna a materialelor respective se efectueaza inca din perioada de presezon in cantitati masive, pana la nivelul stabilit, iar consumul se desfasoara treptat, conform ritmului normal al productiei. La sfarsitul perioadei de iarna, cand factorii perturbatori nu mai actioneaza, iar furnizorii isi pot relua productia si livrarile in mod curent, ciclul de aprovizionare a beneficiarului reintra in cadenta normala, prevazuta in graficele de livrare ale contractelor economice.

Exista si alte tipuri de stocuri utilizate pe scara larga de intreprinderi, care se bucura de o anumita atentie si tratament specific din punct de vedere financiar (apreciate de specialisti urmatorii: Gilles Gauthier, G. Hadley si T. M. Whitin, P. M. Muller) ca fiind urmatoarele:

Stocurile intermediare, numite si " stocuri minime" - reprezinta cantitatile de materiale ce se gasesc de fapt la un momemnt dat atat in depozitul central, cat si depozitul sectiilor de fabricatie. Conceptul stocurilor intermediare este foarte intens utilizat in strainatate in proiectarea noilor firme, a proiectelor de reorganizare a obiectivelor de productie, in corelatie cu depozitele de materiale si a fluxurilor de aprovizionare, in calculul resurselor care determina cresterea profitului intreprinderii.

Stocurile de anticipare reprezinta cantitatile de materiale pe care intreprinderile le realizeaza pornind de la anticiparea cererii viitoare, pentru perioada in care se vor executa reparatii, revizii periodice, intretinere si reparati, programe promotionale, sfarsitul concediilor ori posibilitatea aparatiei unor greve. Este de observat ca aceste stocuri au o destinatie precisa pentru mentinerea nivelului productieie sau reducerea costurilor datorata reducerii productiei, desi in metodologia de calcul ele nu sunt individualizate, din punct de vedere financiar si din punct de vedere al rolului lor in firme, avand un scop si un loc bine precizat, de o mare utilitate practica.

Stocurile sezoniere reprezinta cantitatile de materiale, de produse care sunt aprovizionate si consumate ca atare intr-o anumita perioada din an. Stocurile sezoniere specifice intreprinderilor prelucratoare a unor produse de origine animala sau vegetala, sunt de fapt un multiplu ale stocurilor de iarna, o repetare a acestora pe tot parcursul unui an de zile. Deosebirile dintre stocurile de iarna si stocurile sezoniere sunt in principal urmatoarele:

productia intreprinderilor de prelucrare, spre exemplu, difera din punct de vedere al structurii, in functie de sezon,

in timpul in care unele stocuri de produse sunt pe cale de a se epuiza prin consumul lor in productie, alte stocuri se formeaza pentru a asigura productia viitoare cu noua sa structura,

de regula., productia din industria de prelucrare a alimentelor, nu se vinde imediat, ci pe tot parcursul anului , pana la sezonul urmator. Ca atare stocurile de produse prelucrate se acumuleaza fie in intreprinderile prelucratoare, fie in reteaua comerciala de preferinta en -gross

Sub acest aspect, stocurile sezoniere ar trebui sa faca parte din stocul de productie ca si stocurile de iarna.

Stocurile in curs de transport - pe care specialistii le mai numesc si stocuri " pe roti", reprezinta cantitatile de materiale existente in diferite mijloace de transport, in timpul cat dureaza aceste operatiuni de la expedierea lor de catre furnizor pana la primirea de catre destinatari, chiar daca scriptic au fost scazute din evidenta stocurilor furnizorilor, ele nu au fost primite si stocate la destinatari.

Stocuri de conjunctura reprezinta cantitatile de resurse materiale ce se cumpara de intreprinderi atunci cand pe piata apar temporar unele conditii care faciliteaza cumpararea acestor resurse in mod avantajos. Este cazul pentru perioada de crestere a preturilor, de liberalizare sau de restrangere a contigentelor, de conjuncturi politice si de relatii economice favorabile, sau pur si simplu pentru a se asigura in cazul unor posibile crize ce apar la orizont, a unor instabilitati politice si sociale, a accentuarii concurentei din partea unor cumparatori sau producatori. Tot aici regasim si stocurile de resurse materiale determinate de jocul bursier sau tocmai pentru a provoca un asemenea soc atunci cand interesele impun acest lucru

Stocurile strategice - rezerva de stat, reprezinta cantitatile de materiale si produse aflate la dispozitia Guvernului, pentru a putea interveni cu eficienta mai mare in prevenirea si combaterea efectelor unor calamitati (razboaie, cutremure, inundati, alunecari de teren, secete, etc.) sau pentru ajutorarea populatiei in cazul unor epidemii, molime, lipsuri alimentare si de medicamente. Asemenea stocuri la fel ca si rezervele de resurse materiale se gasesc in permanenta si se inlocuiesc periodic pentru a nu expira termenul de valabilitate pe timpul cat materialele sunt stocate. In diferite tari denumirea este fie de stocuri strategice ca atare, fie de rezerve de stat, stocuri secrete, rezerve de protectie, stocuri de interventie.

Stocurile strategice - se constitue in afara tipurilor de stocuri destinate continuitatii activitatii, fiind formate din resurse materiale cumparate in volum mare in momentul in care se considera ca pretul de achizitie este cel mai favorabil, iar in viitor acesta are tendinta de crestere.

in unele cazuri se constituie stocuri si cu scopul de a avea o situatie de monopol. Daca o intreprindere cumpara toate cantitatile dintr-o anumita resursa de la toti furnizorii, intreprinderea se situeaza pe pozitia de monopson, determinand celelalte intreprinderi sa-si adapteze structura productiei la consumul altor resurse materiale. in aceasta situatie se contureaza perspectiva de dumping pe care intentioneaza sa fie folosit pe piata.

Modele de gestiune a stocurilor

1. Elementele principale ale procesului de stocaj si influentele asupra costuriloR

Pentru realizarea unui managementul eficient al stocurilor la luarea decizilor necesare realizarii unor modele de gestiune a procesului de stocare si a cuantificarii eforturilor financiare pe care trebuie sa le suporte firma pentru a-si realiza obiectivele stabilite (cerute) de productie, vom folosi urmatoarele costuri:

costurile produsului (materi prima, reper, subansamblu, piesa de schimb, etc.,

costurile de comanda,

costurile de scoatere din stoc,

costuri legate de capacitate.

Costul produsului reprezinta pentru firma pretul platit pentru materia prima, reper, subansamblu pe care le achizitioneaza, fiind format din pretul propriu-zis al produsului la care se adauga alte costuri directe asociate produsului : TVA, transportul, vama si asigurarea. Pentru un produs fabricat de o firma aceste costuri inglobeaza materialele directe, munca si cheltuielile fabricii, aceste costuri pot fi obtinute de obicei din calcule sau ca si costuri inregistrate la prelucrare.

Costurile de posesie al stocurilor sunt determinate de:

1. Costurile de capital: banii investiti in stocuri nu sunt disponibili pentru o alta utilizare, ceea ce reprezinta costul unei oportunitati pierdute. Costul minim ar trebui sa fie interesul pierdut prin neinvestirea banilor, dar poate fi mult mai mare din cauza oportunitatilor de investitie ale firmei.

2. Costurile de depozitare: depozitarea stocului presupune spatiu, muncitori si echipament asa incat daca stocul creste si costurile cresc.

3. Costurile de risc: riscurile in mentinerea stocurilor sunt urmatoarele:

invechire pierderea valorii produsului rezultata din schimbarea modei si din cauza progresului tehnologic,

distrugere stocul este distrus in timp ce este pastrat sau transportat,

escrocherie bunuri disparute sau furate,

deteriorare stoc care se deterioreaza sau se disipa in depozit.

Costul total de stocare este format deci din: costurile directe de stocare si costuri indirecte de stocare:

C_s = C_ds + C_is

Unde: C_s - costurile de stocare,

C_ds - costurile directe de stocare,

C_is - costurile indirecte de stocare.

Costurile directe de stocare sunt formate din:

C_sa - cheltuielile cu salariile muncitorilor si ale personalului administrativ din depozite, inclusiv cotele pentru impozitul pe salarii si asigurarile sociale aferente;

C_t - cheltuielile pentru energie electrica, combustibili, lubrifianti, abur etc., destinate desfasurarii proceselor de manipulare, depozitare - conservare;

C_a - cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe ale depozitelor (constructii, utilaje, mecanisme si alte mijloace de inventar) sau de inchiriere - dupa caz;

C_r - cheltuielile pentru intretinerea si repararea echipamentelor necesare;

C_c - cheltuielile pentru iluminat, incalzit si pentru climatizarea unor spatii de depozitare;

C_ma - cheltuielile pentru materialele auxiliare, de intretinere necesare activitatii depozitului;

C_p - cheltuielile determinate de pierderile prin perisabilitatile sau scazamintele admise.

C_ds = C_sa + C_t + C_a + C_r + C_c + C_ma + C_p

Costurile indirecte de stocare C_is - sunt determinate de marimea investitiei financiare efectuate pentru cumpararea si stocarea unor cantitati de materiale sau produse pe o anumita perioada de timp sau de efectele evitarii finantarii pentru achizitionarea si stocarea materialelor care se pot inregistra in ipoteza nestocarii si folosirii fondurilor financiar-valutare, astfel disponibilizate, la dezvoltarea capacitatilor de productie, efectuarea unor noi investitii, crearea conditiilor pentru dezvoltarea productiei si pentru obtinerea unui spor de profit

C_is = (a x C_maps + C_maps) * e

Unde:

a - coeficient de calcul care arata cat reprezinta cheltuielile aferente efortului direct de stocare in raport cu valoarea medie anuala a materialelor stocate (C_maps),

C_maps - valoarea medie anuala a materialelor stocate,

e - reprezinta eficienta investitiei pentru dezvoltarea productiei.

e = Pr / I

Unde:

Pr - reprezinta profitul suplimentar obtinut prin punerea in valoare a rezultatelor investitiei,

I - investitia finantata prin evitarea formarii stocurilor.

Pentru operationalitatea activitatii de aprovizionarecu activitatea de productie si activitatea financiara stocurile pot fi exprimare in: unitati naturale, valoric si in zile.

Exprimarea stocurilor in "unitati naturale' (tone, kg, buc., m², m³, etc.) permite:

estimarea fizica a potentialului de productie, de lucrari sau servicii, care se poate realiza din cantitatea stocata de o resursa definita,

determinarea necesarului de spatii pentru depozitare, a necesarului de mobilier sau de alte utilaje, dispozitive, instalatii pentru dotare, a necesarului de forta de munca din depozite,

comensurarea valorica a stocurilor fizice de resurselor materiale, evidentiind astfel fondurile financiare si valutare care au servit la cumpararea lor.

Exprimarea valorica (in lei, mii lei, mii.lei) permite:

evaluarea resurselor financiare si valutare antrenate de formarea stocurilor de productie si, prin aceasta, stabilirea impozitelor, taxelor de asigurare, ca si a dobanzilor care trebuie platite,

stabilirea, prin insumare, a 'stocurilor totale', indiferent de tipul resursei materiale,

determinarea capitalului circulant aferent materiilor prime si materialelor, a vitezei de rotatie, a volumului de credite necesar, a cheltuielilor de stocare al caror nivel se calculeaza in raport cu valoarea medie a stocului de productie.

Expresia valorica este rezultatul produsului dintre stocul de productie fizic, pentru fiecare tip de resursa materiala, si pretul de aprovizionare aferent (calculat prin insumarea pretului de cumparare cu cheltuielile necesare aducerii materialelor in unitatea economica si pe care aceasta le suporta direct).

Exprimarea stocurilor in zile - permite sa se evidentieze perioada de timp pentru care stocul fizic constituit acopera cererea pentru consum. In functie de exprimarea in zile se stabilesc momentele calendaristice de declansare a actiunilor de reaprovizionare pe parcursul anului de plan

2 Tipologia modelelor de gestiune a stocurilor

Modelele clasice

Dupa cum se poate observat in fig. nr. 3.8., luand in calcul marimea loturilor de aprovizionare (fixe sau variabile) si perioada de timp dintre doua aprovizionari ( fixe sau variabile, rezultand astfel posibilitatea efectuarii unei tipologii de modele de gestiune a stocurilor.

Fig. nr. 8. Tipologia modelelor de gestiune a stocurilor

2.1. Modelul Wilson

Simplu si pe intelesul tuturor, prin rigoarea pe care o detine ca urmare a exprimarii matematice, modelul Wilson este unul dintre cele mai celebre din toata literatura de gestiune. Simplitatea acestui model tine de ansamblul ipotezelor care determina construirea sa. Vom descrie consecintele de baza ale acestui model, determinate de sistemul fizic al stocurilor, apoi vom studia modelul financiar.

Modelul fizic

Ipotezele modelului fizic se pot clasifica in doua grupe:

v     ipotezele care releva o reprezentare a mediului;

v     ipotezele care cauta o solutie la reprezentarea obiectivelor de organizare.

Ipotezele de reprezentare a mediului

1. universul retinut pentru modelare este determinist, adica cunoscut cu certitudine;
2. acest univers este stationar, adica totdeauna identic cu el insusi: " totdeauna istoria se repeta".

Aceste 2 ipoteze sunt foarte importante deoarece ele refuza orice incertitudine asupra mediului.

Ipotezele de reprezentare a obiectivelor de organizare:

1. modelul Wilson este un model cu punct de comanda( Q_j = Q, pentru oricare valoare a lui j);
2. decidentul refuza orice ruptura de stoc si cererea este satisfacuta in orice moment;
3. este posibila realizarea unui stoc de securitate (S_s).

Ipotezele de reprezentare a obiectivelor de organizare 1 si 2 transforma modelul fizic intr-un model regularizator, reprezentat in figura.

Fig. nr. 9. Evolutia fizica a modelului Wilson

Unde:

S_s - stocul de siguranta

Q - cantitatea pe care o primeste la o aprovizionare

q - cantitatea la care se declanseaza o noua comanda

d - durata de timp necesara pentru a primi efectiv comanda anuntata

NS(t) - nivelul de stoc care depinde de timp

t - intervalul de timp avut in vedere (de regula un an)

T - intervalul de timp necesar consumului cantitatii Q

Principalul avantaj al aplicarii modelului este simplificarea mare a variabilelor pe care o aduce, regularizand evolutia nivelului de stoc. Se observa ca "dintii de fierastrau" au un profil regulat: viteza de consum a stocului este constanta.

Modelul financiar

Ipotezele modelului financiar:

Obiectivele de organizare tin cont de problemele de trezorerie si de nivelul de incarcare al serviciului de aprovizionare - cumparare. Criteriile reprezentative a acestor doua obiective sunt: nivelul de stoc mediu in timpul perioadei de functionare (de regula un an) si numarul de comenzi pentru aceeasi perioada. Alte criterii, cum ar fi costul de penurie, de penalitate, nu sunt luate in considerare in modelul de baza.

Agregarea acestor doua criterii ( stocul mediu si numarul de comenzi) releva o alegere de modelare logico - matematica in cursul realizarii unei functii obiectiv. Agregarea este posibila trecand la o valorificare financiara a consecintelor criteriilor: stocul mediu este transformat in costul de posesie al stocului si numarul de comenzi in costul de realizare al comenzilor .

Agregand aceste doua modele (fizic si finaciar) se obtine modelul clasic al lui Wilson

Fig. nr. 10. Evolutia costului total de gestiune pentru modelul Wilson

Costul total de gestiune pentru aprovizionare, care trebuie minimizat, este compus din costul de posesie al stocului si din costul de derulare a comenzilor, pe care il stabilim conform functiei G:

C_s = Q/2 * c_s * T

C_l = N_t /Q *c_l

G(Q) = C_s + C_l = Q/2 * c_s * T + N_t /Q *c_l

Daca T↔ θ

G(Q) = C_s + C_l = Q/2 * c_s * θ + N_t /Q *c_l

Minimum functiei G(Q) se obtine derivand functia in raport de Q:

G` (Q) = - N_t / Q^{2 *} c_l + 1 / 2 * θ *c_s = 0

Se determina:

Q^* = √(2*N_t*c_l ) / θ *c_s

n^* =N_t /Q^* = √(N_t* θ* c_s ) / 2 *c_l

T^* = Q / n^* ₌ √(2* θ* c_l ) / N_t * c_s

G(Q^*) = √(2* N_t * c_l * c_s * θ)

In care:

n* - numarul optim de loturi de aprovizionare rezultat din calcul,

Q* - cantitatea optima de aprovizionat intr-un lot,

T* - intervalul optim intre doua aprovizionari,

N_t - necesarul total de aprovizionat pentru o perioada de un an,

Θ - perioada de timp pentru care se face analiza,

c_l - costul de lansare pentru o aprovizionare,

c_s - costul de posesie a stocului exprimat in lei / leu / tona sau lei / leu,

N_t / O - numarul de aprovizionari necesare,

Q/ 2 - marimea stocului mediu pentru perioada analizata,

T- perioada de timp avuta in vedere (de regula un an).

Extensii ale modelului Wilson

Pe baza modelului structural a fost realizate numeroase modele - extensii, ce constituie dezvoltari ale formulei de baza. Daca ramanem la modele ce au ca modalitate de aprovizionare punctul de comanda putem clasifica extensiile in doua grupe:

- prima dezvolta modelul in cadrul determinist,

- a doua introduce incertitudinea si modelul probabilist

Extensiile deterministe - introducerea unui sistem de remize asupra pretui si acceptarea unui sistem de constrangeri care vor limita alegerea in politica de aprovizionare sunt principalele extensii deterministe dezvoltate.

Sistemul cu remize clasic dezvolta doua tipuri principale:

v     remize uniforme,

v     remize progresive

Modelul avand la baza constrangerile integreaza concurenta intre diferite produse realizate in timpul partajului unor resurse: trezorerie, suprafata de stocaj, mijloace administrative, etc.

Extensiile probabiliste sunt posibile datorita introducerii mai multor concepte (cerere variabila, coeficientul de ruptura de stoc) care incearca sa integreze incertitudinea in modelul de baza a marimilor fizice.

Gestiunea "stiintifica" a stocurilor a constituit un domeniu foarte important de aplicare a cercetarii operationale de gestiune. Arbitrajul intre cele doua tipuri de costuri : costul de lansare al unei comenzi si costul de posesie al stocului este fundamentul de gestiune al tuturor acestor modele din care cel mai cunoscut este modelul Wilson . Acesta din urma a constituit baza pe care s-a grefat un intreg ansamblu de modele sofisticate: modele cu remize sau constrangeri ce tin cont de incertitudine, urmand a se introduce modelul probabilistic. Aceste modele au fost dezvoltate in doua directii corespunzatoare a doua moduri diferite de gestiune: modelele cu punct de comanda si modelele ciclice.

4 2. 2. Modele bazate pe puncte de comanda permanente

Modelul Wilson este un caz extrem care, datorita ipotezelor folosite pentru realizarea sa, este un model cu punct de comanda fix (permanent) ale carui caracteristici sunt cele ale unui model ciclic.

Modele cu puncte de comanda (Q, q) - fig. 11., rezolva problema "cand" ne aprovizionam, fixand un semnal de alerta sau punct de comanda (q) care va declansa lansarea comenzii de aprovizionare cand este atins. Cantitatea comandata (Q) este fixa si ciclurile de aprovizionare sunt variabile (T₁ ≠ T₂ ≠ T₃) deoarece ele depind de consumul articolului in timpul termenului de livrare. Acest model de gestiune a stocurilor necesita o urmarire permanenta a nivelului de stoc. Informatica usureaza punerea in practica a acestui proces.

	T1

Fig. nr. 11. Modelul bazat pe puncte de comanda permanente

2. 3 Modelul ciclic

Modelul ciclic (R,T) - fig. 12. determina evaluarea stocurile in maniera intermitenta si pe perioada fixa (T), chiar daca cantitatile comandate sunt variabile (Q₁ ≠ Q₂ ≠ Q₃), ele corespund recompletarii stocului pana la nivelul maxim - R. Acest model de gestiune nu necesita o urmarire permanenta al nivelului de stocuri dar se sprijina pe o observare periodica mai putin costisitoare.

Fig. nr. 12. Modelele ciclice de aprovizionare

Modelul hibrid (R, T, q) este atunci cand semnalul de alerta nu este atins, iar cantitatea ce urmeaza sa fie transmisa se transfera ciclului urmator. In figura 13 nivelul stocului nu este inferior punctului de comanda ( alerta), comanda Q₂ este atunci reportata ciclului urmator.

Fig. nr. 13. Modelul hibrid

2. Principiile cantitatilor economice flotante

Principiile cantitatilor economice flotante corespunde metodelor de organizare a productiei de tipul Kanban si Juste in Time (lansarea de comenzi in cantitati mici cu periodicitate mare).

5. Modelele de gestiune a stocurilor care au in vedere cererea de produse

Daca avem in vedere cererea pentru consum (r) - element de baza care conditioneaza nivelul si ritmul eliberarilor de materiale din stocuri si implicit volumul si ritmul aprovizionarilor care asigura reintregirea lor, putem avea urmatoarele tipuri de cereri:

cunoscuta pe toata perioada de gestiune - cerere determinista,

necunoscuta dar previzibila - pe baza de comenzi - cerere probabilistica,

cerere ritmica sau nu,

cerere in cantitatti fixe sau variabile pe intervalul dintre aprovizionarile succesive,

cerere programata sau neprogramata,

putem determina urmatoarele modele de gestiune:

Evolutia gestiunii cu cerere constanta la intervale egale

 

Fig. nr. 1 Dinamica gestiunii cu cerere constanta si intervale egale

Evolutia gestiunii cu cerere variabila si intervale egale.

 

Fig. nr. 15. Dinamica gestiunii cu cerere variabila si intervale egale

Evolutia gestiunii cu cerere variabila la intervale neegale

 

Fig. nr. 16. Dinamica gestiunii cu cerere variabila la intervale neegale

Evolutia gestiunii cu intervale variabile si cerere variabila, lotul de provizionare fiind constant.

 

Fig. nr. 17. Dinamica gestiunii cu intervale variabile si cerere variabila, loturile de aprovizionare fiind constante

6. Strategia de aprovizionare - politici de aprovizionare

O cerinta de baza a realizarii obiectivelor de catre intreprindere este asigurarea in timp util, ritmic, in cantitatile, la calitatea si structura sortimentala ceruta de resurselor materiale necesare pentru toate destinatiile de consum. Aceasta cerinta impune elaborarea, inca inaintea perioadei de gestiune, a unui plan strategic si a unor programe de aprovizionare.

Planul strategic de aprovizionare nominalizeaza cererile de resurse materiale ale intreprinderii pe o anumita perioada (de regula, de pana la un an), pe categorii de resurse (materii prime si materiale diverse, echipamente tehnice, piese de schimb), nivelul acestora si sursele de acoperire. Datele si informatiile necesare sunt estimate in functie de elementele certe cunoscute si de previziunile referitoare la activitatea intreprinderii. Pe baza comenzilor ferme de productie si a contractelor incheiate se creeaza un anumit grad de certitudine in asigurarea resurselor materiale.

Strategia generala de aprovizionare a firmei trebuie sa gaseasca rapuns la urmatoarele intrebari, pentru a fundamenta planul strategic general de aprovizionare:

Ce tipuri de materiale trebuiesc cumparate si stocate ?

In ce cantitati ?

A fabrica sau a cumpara aceste materiale?

Cand trebuie emisa comanda de aprovizionare sau initiata actiunea de cumparare -achizitionare?

Ce efort financiar - valutar va fi antrenat de o modalitate sau alta de actiune ( cumpararea de la intern sau import) ?

Care sunt consecintele politicii adoptate in conducerea proceselor de stocare asupra eficientei activitatii economice a unitatii?

Ce cantitati de stocuri efective trebuie pastrate si in ce limite le estimam;

Prevenirea fenomenelor de lipsa de resurse materiale in stoc ( ruptura de stoc) si de suprastocare, de formare a stocurilor cu miscare lenta sau fara miscare;

Ce efort trebuie depus pentru pastrarea integritatii cantitative, a caracteristicilor fizico -chimice a resurselor pe timpul stocarii;

Ce tip de livrare este acceptata de firma: livrarea alternativa, simultana? (livrarea alternativa - conduce la formarea la clienti a unor stocuri mai mari pentru perioade de timp mai lungi, find favorabila firmei achizitoare; livrarea simultana - actioneaza invers, fiind mai eficienta pentru clienti.)

Care este cantitatea minima care poate fi comandata (in vederea achizitionarii-cumpararii) de un client unui furnizor in conditii economice avantajoase sau la preturi accesibile

Care este capacitatea de transport a mijloacelor folosite in aducerea resurselor materiale in corelatie cu distanta de transport

Conditiile naturale si de clima - stocurilor de iarna?

Ce capacitate de depozitare existenta si / sau este disponibila?

Ce volumul si structura a productiei avem? ( conditioneaza direct structura materiala a stocurilor si indirect - prin necesarul de resurse pentru realizarea programelor de productie si consumul mediu zilnic, nivelul de formare a acestora.)

Car sunt normele de consum sau consumurile standard ? influenteaza direct modul constituire a stocurilor)

Care este durata de comanda - aprovizionare? (conditioneaza nivelul de formare a stocurilor de siguranta)

Care este durata de conditionare - pregatire a resurselor materiale? (influenteaza nivelul de formare a stocurilor de aceasta natura.)

Care este durata estimata a sezonului de iarna? (conditioneaza nivelul de formare a stocului de iarna.)

Care este posibilitatea de satisfacerea pe seama stocurilor constituite a cererilor pentru consum, cele ale clientilor, in stricta corelatie cu politica adoptata de conducerea firmei?

Continutul final al strategiei de aprovizionare trebuie sa evidentieze o situatie reala, avand in vedere evolutia mediului si particularitatile de activitate a firmei, vor determina in final strategia generala de aprovizionare judicios dimensionata si care se va corela ulterior cu strategia generala a intreprinderii, cu tendintele si mutatiile ce se inregistreaza pe piata interna si externa, cu modificarilor de ordin tehnic, tehnologic si organizatoric.

Ca urmare, strategia in aprovizionare va suporta modificari continuu pentru a se adapta la ultimile conditii.

Strategia de aprovizionare a intreprinderii se concretizeaza intr-un plan care, la randul sau, este definit prin doua categorii de indicatori:

1. indicatori care reflecta necesitatile (cererile) de consum de resurse materiale destinate indeplinirii obiectivelor strategice finale (fabricatia de produse sau prestarea de servicii);
2. indicatori care evidentiaza sursele si potentialul de acoperire cantitativa si structurala cu resurse materiale a necesitatilor de consum.

Necesitatile de consum de resurse materiale exprima cantitatile de materii prime, materiale, combustibili etc. care vor fi consumate pentru realizarea planului si formarea stocurilor de la sfarsitul perioadei de gestiune.

Necesarul total de resurse materiale (N_t ) se calculeaza conform relatiei:

in care:

N_t - reprezinta necesarul total de resurse pentru realizarea planului,

N_pl - reprezinta necesarul pentru realizarea planului,

S_f - necesarul pentru formarea stocului de materiale la sfarsitul perioadei de gestiune.

Sursele pentru acoperirea necesitatilor de consum, dupa provenienta lor, pot fi interne (proprii) si din afara intreprinderii. Sursele interne (proprii) ale intreprinderii sunt constituite din: stocul preliminat de resurse materiale pentru inceputul perioadei de gestiune (S_pi) si alte resurse interne (A_ri).

Sursele din afara intreprinderii sunt exprimate prin cantitatea de aprovizionat cu resurse materiale (A) a intreprinderii. Pentru ca activitatea generala a intreprinderii sa se desfasoare in bune conditii trebuie sa existe un echilibru perfect si stabil intre necesitati si resurse pe intreaga perioada de gestiune, situatie care se exprima prin urmatoarea relatie:

Continuitatea procesului de alimentare a consumului de materiale intr-o noua perioada de gestiune impune existenta unui stoc de materiale la inceputul perioadei de gestiune. Orice abatere de la aceasta egalitate determina fie imobilizari nejustificate de resurse materiale, fie aparitia lipsei de materiale. Ambele stari genereaza consecinte economice nefavorabile. De regula, mai accentuate sunt consecintele economice care conduc la lipsa de materiale.

In calculele de fundamentare a necesitatilor (cererilor) de resurse materiale pentru realizarea planului ( N_pl ) se folosesc mai multe metode:

v     metoda calculului direct ( pe piesa sau pe produs);

v     metoda de calcul pe baza de analogie;

v     metoda de calcul pe baza sortimentului tip;

v     metoda coeficientilor dinamici etc.

Baza materiala principala de formare este asigurata de stocul efectiv de productie care s-a constituit in perioada de gestiune precedenta. Intrucat planul strategic de aprovizionare materiala pe o perioada de gestiune se elaboreaza inainte de inceperea acesteia, stocul la inceputul perioadei de gestiune este un stoc preliminat. Nivelul stocului preliminat de resurse materiale pentru inceputul perioadei de gestiune (S_pi) se calculeaza astfel:

In care:

S_cf - nivelul efectiv al stocului, stabilit pe baza inventarierii, in momentul elaborarii planului strategic de aprovizionare;

I_o - intrarile de materiale pe care se mai conteaza din momentul elaborarii planului strategic de aprovizionare si pana la inceputul perioadei de gestiune;

C_o - consumul de materiale pe intervalul de timp considerat la intrari.

in perioada de gestiune se constituie stocuri de materiale de productie (stoc curent, stoc in curs de transport, stoc de siguranta, stoc de pregatire, stoc de iarna) cu scopul asigurarii continuitatii productiei, consumului, transportului etc. Aceste stocuri, pe intreaga perioada de gestiune, vor cunoaste un proces permanent de formare si consum.

La sfarsitul perioadei de gestiune va exista pentru fiecare tip de material un stoc. Schematic, relatiile dintre stocul la sfarsitul perioadei de gestiune si celelalte categorii de stocuri de materiale sunt prezentate in continuare.

Fig. nr. 17. Relatiile dintre diferitele categorii de stocuri de materiale

Asadar, stocul la sfarsitul perioadei de gestiune se constituie sub forma stocului de materiale de productie la inceputul perioadei de plan. Relatia care exprima raportul dintre stocul la sfarsitul perioadei de gestiune (S_sf) si stocul de materiale de productie (S_pp) este de egalitate.