Managementul in Italia

Managementul in Italia

In contextul italian functioneaza trei mari categorii de firme: grupul marilor companii private, companii holding proprietate de stat si un mare numar de intreprinderi mici. Micile intreprinderi reprezinta in Italia o pondere foarte ridicata, ca urmare a traditiei de a dezvolta mici afaceri, mai intai in agricultura, apoi si in domeniul serviciilor si chiar in cel al activitatii industriale. O caracteristica a intreprinderilor italiene, indiferent ca sunt mari sau mici, consta in promovarea relatiilor de tip familial. Astfel de relatii sunt caracteristice desigur mai mult intreprinderilor mici. Pornind de aici se pot identifica o serie de particularitati in ceea ce priveste managementul.

In primul rand managerii din intreprinderile de stat au un comportament in acord cu atitudinile si comportamentul oficialitatilor, fiind in acord cu problemele de natura politica. In cadrul companiilor private apare o diferentiere intre marile intreprinderi, unde ocuparea posturilor managerile este rezervata aproape in exclusivitate celor cu studii superioare care detin o diploma. In micile intreprinderi problema ocuparii posturilor de manageri este mai usor rezolvata din cauza prezentei de obicei a familiei proprietare si a sferei mai restranse din care se poate face alegerea.

Pentru a intelege mai bine functionarea intreprinderii italiene si comportamentul managerilor din cadrul acesteia este necesar sa se faca apel la traditiile familiale din contextul italian. Astfel conducatorul companiei detine puterea in ceea ce priveste adoptarea deciziilor, el practicand mai mult un stil de management autocratic, care insa nu deriva atat din statutul formal dat de postul pe care-l ocupa, cat mai ales de personalitatea acestuia. Ca si in cadrul unei familii, organizatia asteapta din partea angajatilor sai loialitate, iar ea, la randul ei, ofera sprijin acestora chiar in afara locului de munca. Chiar daca procesul decizional este centralizat, decidentii cauta sa se asigure ca deciziile pe care le adopta sunt acceptate de catre subordonati

Preferinta pentru relatiile personale se extinde si in afara organizatiei la legaturile acesteia cu alte organizatii. Exista perceptia ca anumite criterii de natura formala, care deriva din anumite reglementari, contracte etc au un rol secundar, primatul revenind intelegerilor mutuale, respectului dintre indivizi, acestea fiind adevaratele conditii pentru conducerea afacerilor.

Planul strategic in firmele italiene este un ideal. Daca se constituie intr-o forma scrisa este doar pentru a-l arata unor posibili parteneri, deoarece, in realitate, proprietarul respectiv managerul superior este cel care se ocupa de activitatea de planificare.

Managerii nu folosesc prognozele sau previziunile si, din acest motiv, se concentreaza pe o planificare pe termen scurt in care fie sa se fructifice o serie de oportunitati legate de o crestere a veniturilor sau a cotei de piata, fie o nisa de piata.

Referitor la organizarea structurala, managerii italieni prefera structura organizatorica functionala, dupa care urmeaza structura divizionala, specifica intreprinderilor mari. Una dintre particularitatile aparute in managementul resurselor umane este predominanta relatiilor informale. Acestea se manifesta in cadrul echipelor de munca constituite pe baza sentimentului de dependenta reciproca. Putem spune ca angajatii italieni manifesta sentimentul obligatiilor reciproce, respectiv se constituie o echipa si va functiona doar daca s-a stabilit o relatie interpersonala inainte. Ceea ce este important la formarea echipei, este ca aceasta sa nu se formeze din membrii cu acelasi rang, intrucat italienii nu agreeaza ideea impartirii egale a puterii.

Din perspectiva rezultatelor, conducerea firmelor se caracterizeaza prin eficienta, in sensul ca se acorda intotdeauna importanta profitului, iar in cazul aparitiei unor pierderi se iau imediat masuri de redresare pe termen scurt.