ORGANIZAREA PRODUCTIEI - IMPERATIV MAJOR AL MANAGEMENTULUI INTREPRINDERII

ORGANIZAREA PRODUCTIEI - IMPERATIV MAJOR AL MANAGEMENTULUI INTREPRINDERII

1. Conceptul general de organizare; organizarea empirica si organizarea stiintifica

Din cele mai vechi timpuri, oamenii, urmarind realizarea scopurilor propuse cu eforturi minime si cu mijloace materiale cat mai reduse au folosit in activitatea lor curenta, intr-o masura mai mica sau mai mare, elementele care definesc prin unitatea lor conceptul de organizare.

Etimologic, cuvantul de organizare vine de la cuvantul de origine greaca "organon" care inseamna "armonie".

Pornindu-se de la acest cuvant, prin extinderea continutului sau s-au denumit prin cuvantul generic "organizare" toate acele actiuni constiente care, printr-o combinare armonioasa, dupa anumite reguli, a unor mijloace umane, materiale si financiare aveau ca obiect obtinerea unor bunuri, satisfacerea unor nevoi sau dorinte ale unei anumite colectivitati.

Odata cu dezvoltarea ascendenta a societatii umane, necesitatea de a se produce bunuri sau de a se efectua servicii cu eforturi si cheltuieli minime a dus la perfectionarea continua a organizarii, la gasirea unor metode si tehnici noi, pe baza progreselor inregistrate in diferitele domenii ale stiintei si tehnicii.

Privita sub raport istoric, organizarea cunoaste un proces indelungat de acumulare continua a unor principii, reguli, metode si tehnici bine definite care ii contureaza tot mai precis obiectul, creandu-se conditiile necesare trecerii de la o organizare empirica la o organizare stiintifica si la aparitia pe aceasta baza a stiintei organizarii.

Prin notiunea de organizare empirica se intelege acel mod de organizare care are la baza masurilor adoptate criterii subiective, experienta acumulata in domeniul respectiv si intentia celui care adopta hotararea sau masura.

Spre deosebire de aceasta, organizarea stiintifica are la baza adoptarii diferitelor masuri sau hotarari efectuarea a o serie de masuratori si calcule, folosind ca metoda curenta in luarea diferitelor decizii cele mai noi realizari ale stiintei si tehnicii contemporane.

Prin inlocuirea in diferite domenii de activitate a metodelor empirice cu tehnicile noi aparute ca urmare a realizarilor stiintei si tehnicii moderne, iar in conditiile actuale cu cele ale revolutiei tehnico-stiintifice, a fost creata stiinta organizarii.

Organizarea, ca stiinta, cuprinde un sistem de cunostinte care reflecta raporturile si laturile esentiale ale fenomenelor la care se refera sub forma logico-abstracta a notiunilor, categoriilor, legilor si principiilor, al caror adevar este verificat de practica.

Stiinta organizarii, studiind modul de combinare cel mai rational al mijloacelor existente in vederea realizarii in conditii optime a scopului propus, reflecta raporturile obiective, esentiale, necesare, generale si stabile dintre obiectele si procesele realizarii printr-o serie de abstractiuni proprii.

Organizarea, ca stiinta, are ca laturi componente, care se intrepatrund, formand un tot indisolubil, un material faptic specific (date experimentale, date de observatie), o generalizare logico-stiintifica a materialului faptic concretizat in legi, teorii, principii, ipoteze, axiome etc., metode specifice de cercetare, o interpretare general filozofica si o anumita metoda de gandire a fenomenelor.

Desi nu exista o definire acceptata in mod unanim pe plan mondial a notiunii de "organizarea productiei", abordarea acestei probleme se va face sub unghiul de vedere unanim acceptat atat in tara noastra, cat si in alte tari.

Cunoscuta si acceptata in mod unanim sub denumirea generica de organizarea stiintifica a productiei si a muncii, acest domeniu de aplicabilitate al stiintei organizarii are ca obiect de studiu un ansamblu bine definit de probleme, din randul carora cele mai importante sunt urmatoarele: a) organizarea productiei de baza a intreprinderii; metode de organizare; programarea si urmarirea operativa a productiei; metode de programare; c) organizarea pregatirii tehnice a productiei; d) capacitatile de productie si folosirea optima a acestora; e) organizarea miscarii si manipularii materiilor prime, a materialelor, semifabricatelor si produselor in cadrul intreprinderii; f) organizarea activitatii de intretinere si reparare a utilajelor; g) gospodarirea energetica; h) aprovizionarea procesului de productie; i) organizarea controlului tehnic de calitate; j) organizarea muncii.

Pornind de la aceasta circumscriere a problemelor, organizarea stiintifica a productiei si a muncii se poate defini ca reprezentand totalitatea activitatilor, masurilor, metodelor, tehnicilor sau mijloacelor adoptate de o anumita colectivitate, stabilite pe baza de studii si calcule tehnico-economice, care sa tina seama de cele mai noi cuceriri ale revolutiei stiintifico-tehnice contemporane, in scopul combinarii optime a mijloacelor de munca, a obiectelor muncii si a fortei de munca si a asigurarii pe aceasta baza a unei eficiente maxime a folosirii lor.