PLANIFICARE OPERATIONALA - STRUCTURA ORGANIZATORICA A INTREPRINDERII

PLANIFICARE OPERATIONALA

STRUCTURA ORGANIZATORICA A INTREPRINDERII

Structura organizatorica reprezinta un ansamblu de functii si de relatii care asigura dirijarea sistemului catre obiectivele propuse.

Reprezentarea schematica a structurii organizatorice a unei intreprinderi poarta numele de organigrama.

Din perspectiva manageriala, structura organizatorica a unei intreprinderi presupune atingerea urmatoarelor scopuri:

stabileste compartimentele si sarcinile posturilor individuale, precum si responsabilii de realizarea sarcinilor;

clarifica ierarhia organizationala, adica cine este superiorul si cine este subordonatul;

stabileste canalele de comunicare (comunicare se desfasoara intre compartimente si posturile definite);

permite managerilor sa aloce resurse catre obiectivele definite prin plan.

Structura organizatorica a unei intreprinderi prezinta trei caracteristici principale:

Specializarea indica gradul de divizare si omogenitate a muncii in compartimentele firmei. Aceasta pune problema gasirii modului de definire a activitatilor din cadrul unei intreprinderi. De cele mai multe ori, structura trebuie sa tina cont simultan de mai multe cai de specializare.

Coordonarea se refera la modul de asigurare a cooperarii intre compartimente si indivizi. Se bazeaza pe viziunea piramidala a structurii care a fost enuntata inca de la inceputul secolului, de Henry Fayol prin cateva principii simple ce isi pastreaza valabilitatea si in zilele noastre. Relatiile verticale superior-subordonat sunt completate cu mecanisme ce favorizeaza relatiile orizontale: comisii, formatii de munca etc. Coordonarea se bazeaza, de asemenea, pe mecanisme de circulatie a informatiei, care contribuie la eficacitatea supletei legaturilor ierarhice si orizontale.

Formalizarea marcheaza gradul de precizie in definirea functiilor si legaturilor. Aceasta reprezinta un instrument care, pentru o anumita perioada, da cadrul de functionare a organizatiei si stabileste legaturile cu exteriorul. Se expliciteaza printr-un regulament de organizare si functionare (ROF).

FACTORII DE INFLUENTA A TIPURILOR DE STRUCTURI ORGANIZATORICE

Factorii care influenteaza conceptia unei structuri:

Tipul si complexitatea productiei de bunuri si servicii;

Dimensiunea intreprinderii;

Calificarea personalului;

Cadrul juridic si statutul juridic de functionare;

Strategia dezvoltarii adoptate.

A.          TIPUL SI COMPLEXITATEA PRODUCTIEI DE BUNURI SI SERVICII

Orice unitate de productie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale si servicii care se realizeaza prin desfasurarea unor procese de productie. Aceste unitati productive isi realizeaza functiunea de productie prin desfasurarea in bune conditii a acestor procese.

Structura organizatorica si organizarea activitatii de productie din cadrul intreprinderii se afla intr-o dependenta directa fata de tipul productiei.

Prin tip de productie se intelege o stare organizatorica si funcationala a intreprinderii, determinata de:

volumul productiei executate pe fiecare pozitie din nomenclatura;

gradul de specializare a intreprinderii, sectiilor si locurilor de munca;

modul de deplasare a diferitelor materii prime, materiale, semifabricate de la un loc de munca la altul.

Procesul de productie contribuie atat la obtinerea diferitelor produse, lucrari si servicii, cat si la crearea unui ansamblu de relatii de productie intre persoane ce concura la realizarea acestuia.

Procesul de productie reprezinta totalitatea actiunilor constiente ale angajatilor unei intreprinderi, indreptate cu ajutorul diferitelor masini, utilaje sau instalatii asupra  materiilor prime, materialelor sau a altor componente in scopul transformarii lor in produse, lucrari sau servicii cu anumita valoare de piata.

Organizarea productiei in sectiile de baza este influentata intr-o masura foarte mare de tipul de productie existent la un moment dat in cadrul intreprinderii.

Existenta in cadrul intreprinderii a unui tip de productie sau altul determina in mod esential metodele de organizare a productiei si a muncii, managementului, activitatilor de pregatire a fabricatiei noilor produse si metodelor de evidenta si control a productiei.

Astfel, pentru tipul de productie de serie mare si de masa, metoda de organizare a productiei este sub forma liniilor de productie in flux, iar pentru tipul de productie de serie mica si individuala organizarea productiei se face sub forma grupelor omogene de masini. Pentru tipul de productie de serie mijlocie se folosesc elemente din cele doua metode prezentate anterior.

Practica arata insa, ca in cadrul intreprinderilor de productie industriala nu exista un tip sau altul de productie in formele prezentate, ci in cele mai multe cazuri pot sa coexiste elemente comune din cele trei tipuri de productie.

Tipul de productie de masa

In cadrul intreprinderilor de productie tipul de productie de masa ocupa inca o pondere insemnata.

Caracteristici:

fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, in mod neintrerupt si in cantitati mari sau foarte mari;

specializare inalta atat la nivelul locurilor de munca, cat si la nivelul intreprinderii;

deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face bucata cu bucata, in mod continuu cu ajutorul mijloacelor de transport specifice, cu deplasare continua, de felul benzilor rulante, conveiere sau planuri inclinate;

din punct de vedere organizatoric, locurile de munca si forta de munca care le utilizeaza au un grad inalt de specializare fiind amplasate in succesiunea operatiilor tehnologice sub forma liniilor de productie in flux.

Tipul de productie de masa creeaza conditii foarte bune pentru folosirea pe scara larga a proceselor de productie automatizate, cu efecte deosebite in cresterea eficientei economice a intreprinderii.

Tip de productie in serie

Caracteristici:

acest tip de productie este specific intreprinderilor care fabrica o nomenclatura relativ larga de produse, in mod periodic si in loturi de fabricatie de marime mare, mica sau mijlocie;

gradul de specializare al intreprinderii sau al locurilor de munca este mai redus decat la tipul de serie mare, fiind mai ridicat sau mai scazut in functie de marimea seriilor de fabricatie;

deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face cu mijloace de transport cu deplasare discontinua (pentru seriile mici de fabricatie) - carucioare, electrocare, etc. sau cu mijloace cu deplasare continua, pentru seriile mari de fabricatie;

locurile de munca sunt amplasate dupa diferite criterii in functie de marimea seriilor de fabricatie. Astfel, pentru serii mari de fabricate locurile de munca sunt amplasate dupa criteriul liniilor tehnologice, iar pentru seriile mici de fabricatie dupa criteriul grupelor omogene de masini.

In cazul tipul de productie de serie, de fapt, se intalnesc caracteristici comune atat tipulu de productie de masa, cat si tipul de productie individual (unicate).

In functie de nomenclatura mai larga sau mai restransa de produse realizate in loturi de marime diferite, productia de serie poate fi:

productie de serie mare, caracterizata printr-o nomeclatura de produse relativ mica obtinuta in cantitati mari;

productie de serie mica, caracterizata printr-o nomenclatura de produse relativ mare realizata in cantitati relativ mici;

productie de serie mijlocie, este o forma de producsie intermediara intre productia de serie mare si cea de serie mica.

Tipul de productie individuala (unicate)

Acest tip de productie capata in prezent o amploare din ce in ce mai mare, datorita diversificarii intr-o masura foarte ridicata a cererii consumatorilor.

Caracteristici:

fabricare unei nomenclaturi foarte largi de produse, in cantitati reduse, uneori chiar unicate;

repetarea fabricarii unor produse are loc la intervale de timp nedeterminate, uneori fabricare acestora putand sa nu se mai repete niciodata;

utilajele din dotare au un caracter universal, iar personalul care le utilizeaza, o calificare inalta;

deplasare aproduselor intre locurile de munca se face bucata cu bucata sau in loturi mici de fabricatie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare discontinua;

amplasarea locurilor de munca in sectiile de productie se face conform principiului grupelor omogene de masini.

Tipologia serviciilor

Standardele ISO SR EN 9000: 2001 definesc serviciul astfel: "rezultatul a cel putin unei activitati necesare, realizata la interfata dintre furnizor si client ce este in general intangibil, imaterial".

Serviciile se pot clasifica intr-o varietate de modele, dar cele mai reprezentative criterii sunt:

Dupa continutul lor:

G - comertul cu ridicata si amanuntul; reparatii de autovehicule, motociclete si bunuri personale casnice;

H - hoteluri si restaurante;

I - transporturi, depozite si telecomunicatii;

J - activitati de intermediere financiara;

K - activitati imobiliare, de inchiriere si servicii pentru intreprindere;

L - administratie publica si aparare, asigurarile sociale obligatorii;

M - educatie;

N - sanatate si asistenta sociala;

O - alte activitati colective, sociale si personale;

Q - organizatii extrateritoriale.

Dupa functiile economice indeplinite:

servicii de distributie: transport, comunicatii, stocare, comert cu ridicata si cu amanuntul;

servicii de productie: finantare, asigurari, cercetare-dezvoltare, contabilitate, publicitate;

servicii sociale: sanatate, educatie, aparare;

servicii personale: hoteluri si restaurante, reparatii, turism, ingrijire personala, casnice.

Dupa participarea la formarea Produsului Intern brut (PIB):

servicii materiale;

servicii nemateriale;

servicii productive;

servicii neproductive;

servicii pure;

servicii asociate bunurilor tangibile.

Dupa prezenta si respectiv nasterea relatiilor de piata:

servicii market - sunt procurate prin intermediul activitatii de vanzare-cumparare, in cadrul relatiilor de piata;

servicii non-market - sunt distribuite prin mecanisme din afara pietei.

Dupa forma de proprietate/modul de organizare a prestarilor de servicii:

servicii din sectorul public: tribunale, spitale, etc.;

servicii din sectorul asociativ: asistenta, biserici, muzee, etc.;

servicii din sectorul privat: companii aeriene, organisme financiare, etc.

Dupa posibilitatile de comercializare:

servicii transferabile;

servicii netransferabile;

servicii care presupun deplasarea ofertantului;

servicii care presupun deplasarea consumatorului.

Serviciile comerciale reprezinta o categorie importanta de servicii care pot fi abordate:

- in calitate de sector integrat in cadrul activitatilor comerciale, atunci cand acestea grupeaza activitatile tertiare in procesul de vanzare a marfurilor (exemplu activitati bancare, unele activitati mestesugaresti etc.);

- ca un element al politicii de marketing a intreprinderii - producatoare sau comerciale - care sunt preocupate sa ofere cumparatorilor utilitati aditionale ale produsului sau punctului de vanzare.

Asociatia americana de marketing defineste serviciul comercial ca o "activitate oferita cu ocazia actului de vanzare, care asigura avantaje si satisfactii cumparatorului, fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun".

Dupa modul de manifestare a serviciilor comerciale, se disting trei mari categorii:

Servicii inainte de cumparare:

informarea clientului supra resurselor pietei;

orientarea clientului in functie de nevoile sale;

educare acestora in utilizarea produselor.

Servicii in timpul vanzarii, ce urmpresc doua obiective:

asigurarea confortului la cumparare;

crearea unor conditii optime de vanzare.

Servicii dupa vanzare.

B.           DIMENSIUNILE INTREPRINDERII

Dimensiunea intreprinderii influenteaza divizarea muncii si tratarea volumului informational. O intreprindere mica incepe cu o structura simpla, dar, pe masura ce se dezvolta, apare necesitatea construirii unor niveluri intermediare intre sistemul director si cel de executie.

Complexitatea unei structuri nu influenteaza eficacitatea acesteia. O structura simpla a unei intreprinderi mici poate fi la fel de buna ca o structura complexa a unei intreprinderi mari.

Criterii de clasificare a intreprinderilor

Dupa forma de proprietate:

- private;

- publice;

- mixte.

Dupa forma juridica de organizare:

- Societati comerciale.

- Societati de persoane, organizate sub forma de: - Societati in nume colectiv (SNC);

- Societati in comandita simpla (SCS).

- Societati de capital, care se pot organiza in: - Societati in comandita pe actiuni (SCA);

- Societati pe actiuni (SA);

- Societati cu raspundere limitata (SRL).

- Regii autonome.

Dupa ramura in care functioneaza:

- Intreprinderi industriale;

- Intreprinderi agricole;

- Intreprinderi de constructii;

- Intreprinderi de transporturi;

- Intreprinderi de comert;

- Intreprinderi de servicii.

Dupa tipul produselor realizate:

- Intreprinderi care produc bunuri materiale;

- Intreprinderi care produc servicii.

Dupa factorul de productie predominant:

- Intreprinderi care folosesc munca vie;

- Intreprinderi care folosesc capitalul fix;

- Intreprinderi care folosesc capitalul circulant.

Dupa marime:

- Intreprinderi mici;

- Intreprinderi mijlocii;

- Intreprinderi mari.

Dupa apropierea de sursele de aprovizionare si/sau de pietele de desfacere:

- Intreprinder care depinde de aprovizionarea cu materii prime (energie, materii prime agricole);

- Intreprinderi care depind de pietele de desfacere cu materii prime (exploatari miniere, santiere navale);

- Intreprinderi dependente de un anumit loc (care produc produse agricole perisabile).

C. CALIFICAREA PERSONALULUI

Eficienta serviciilor si productiei din cadrul unei organizatii este determinata si de calitate personalului. Aceata calitate a personalului este data de nivelul de calificare al acestuia.

Ridicarea nivelului pregatirii profesionale, are ca scop principal realizarea unor rezultate mai bune de catre personalul intreprinderii.

Metodele de pregatire profesionala sunt numeroase. Alegerea acestora se face in functie de mai multe criterii:

- proportiile colectivului care trebuie instruit;

- experienta colectivului;

- aptitudinile personalului;

- cheltuielile pe care le implica metodele de instruire in comparatie cu rezultatele scontate.

In mod deosebit alegerea metodei este determinata de scopul urmarit, care poate fi:

- imbogatirea cunostintelor teoretice;

- imbogatirea aptitudinilor;

- influentarea atitudinilor sau schimbarea comportamentului.

Pregatirea si perfectionarea profesionala nu constituie un scop in sine ci o atitudine permanentp care incepe in momentul in care angajatul soseste pentru prima oara in societate si continua atata timp cat va activa in cadrul acesteia.

Descrierea principalelor forme de calificare folosite frecvent in practica sunt urmatoarele:

Instructajele de acomodare sunt realizate in general de seful direct, pe baza unui manual privind activitatea intreprinderii, structura in fucntie de succesiunea problemelor pe care leva intamapinaluratorul pe masura ce se acomodeaza cu atributiile ce-i revin. Dupa insusirea principalelor cunostinte, lucratorul este indrumat sa observe direct activitatea personalului cu experienta si sa participe la unele demonstratii practice efectuate de specialisti. Acestea au rolul de a trezi interesul si dorinta lucratorului de a trece la executarea efectiva a atributiilor proprii. Dupa inceperea muncii independente, indrumatorul asista din cand in cand pentru a se convinge de modul in care lucratorul si-a insusit corect elementele teoretice si practice.

Rotatia pe diverse posturi se organizeaza pentru angajatii carora le este necesara o experienta mai ampla in cadrul intreprinderii. De obicei sunt selectionati lucratorii care au obsinut rezultate bune la testele de cunostinte. Acestia, pe baza unui program, trec prin diferite activitati. Dupa acumularea cunostintelor practice, angajatii participa la cursuri de perfectionare profesionala, precum si la efectuarea unor lucrari practice sub indrumarea unui specialist din cadrul firmei.

Cursurile sunt necesare mai ales cand angajatul nu a mai lucrat niciodata in domeniul in care va fi incadrat. Cursurile se axeaza in mod deosebit pe preadarea anumitor informataii referitoare la caracteristicile productiei sau serviciilor.

Participarea activa la lectii se va asigura prin folosirea unor metode si mijloace diversificate cum sunt: simpozioanele, analiza unor cazuri concrete, jocuri economice, rezolutiile, incredintarea unor roluri etc. Un rol deosebit in calificarea personalului o au filmele cu aspecte din activitatea practica.

O intreprindere, dotata cu suficiente resurse materiale si financiare, dar cu personal nepregatit profesional si managerial, nu va obtine rezultatele propuse. Sunt situatii in care conducerea unor intreprinderi din Romania neglijeaza pregatirea profesionala si manageriala a personalului si mentine un numar de persoane mult mai mare decat cel necesar, inlocuind calitatea prin cantitate.

Toate functiile din cadrul unei organizatii solicita pregatire profesionala. Este necesar sa se acorde o atentie suplimentara pregatirii profesionale a persoanelor, care exercita functii de conducere, cat si personalului care ocupa functii de executie.

O persoana ce va ocupa una din functiile departamentului "resurse umane" trebuie sa aiba urmatoarele categorii de competente: profesionala, manageriala, politica, etica.

Competenta este capacitatea unei persoane de a realiza, in mod corespunzator si cu eficienta maxima, sarcinile care ii revin.

Performanta este dependenta de competenta, iar performanta unei persoane ce isi desfasoara activitatea in cadrul departamentului "resurse umane" influenteaza performantele intreprinderii.

Caracteristicile managerului de intreprindere sunt atribute esentiale, proprii tuturor persoanelor care detin functii de conducere, indiferent de profesia lor de baza, specificul postului, respectiv natura activitatii desfasurate in cadrul sistemului.

Orice persoana din cadrul unei intreprinderi trebuie sa aiba o pregatire generala, specifica domeniului in care lucreaza. Atingere unor performante de catre acestia poate fi rezultatul unui proces permanent care conduce la competenta profesionala.

Pentru persoanele cu functii de conducere, care trebuie sa actioneze ca manageri, sunt necesare cateva caracteristici esentiale indiferent de profesia lor de baza, nivelul ierarhic pe care se situeaza, respectiv specificul activitatii.

Competenta, respectiv performanta, marcheaza momentul final al unui proces permanent de pregatire si perfectionare a pregatirii personalului in domeniul de specialitate si al managementului, in special.

Valoarea unei intreprinderi consta nu atat in mijloacele materiale si financiare de care dispune, cat mai ales in potentialul sau uman.

Multidimensionalitate si caracterul de sinteza al managementului unei organizatii determina o specializare a personalului pe posturi si functii, determinand o pregatire generala diversificata care se dezvolta prin rotatia pe posturi si functii.

Calificarea personalului este data de nivelul de pregatire al acestuia.

Niveluri de calificare adoptate in Romania

Nivelul 1 - nivel de calificare - muncitor - caruia i se asociaza competente profesionale care implica aplicarea cunostintelor in activitatea profesionala, din diferite domenii de activitate, activitate caracterizata prin rutina si sarcini de lucru previzibile;

Nivelul 2 - nivel de calificare - muncitor calificat - caruia i se asociaza competente profesionale care implica aplicarea cunostintelor intr-o anumita activitate profesionala, cu sarcini de lucru nerutiniere, care presupun responsabilitate si munca in echipa;

Nivelul 3 - nivel de clificare - tehnician - caruia i se asociaza competente profesionale care implica aplciarea cunostintelor intr-o arie extinsa a activitatii profesionale, cu srcini de lucru diverse si complexe care exclud rutina. Sarcinile de lucru presupun luarea unor decizii, responsabilitate si, uneori, munca in echipa cu atributii de coordonare.

Nivelul 4 - nivel de calificare caruia i se asociaza competente profesionale, cu sarcini de lucru diverse si complexe, caracterizate printr-un grad semnificativ al responsabilitatilor personale, ale coordonarii activitatii si alocarii resurselor necesare desfasurarii eficiente a respectivelor activitati profesionale;

Nivelul 5 - nicel de calificare caruia i se asociaza competente profesionale care implica folosirea cunostintelor in contexte ale activitatii profesionale deosebit de diverse, complexe si neprevizibile. Decizii independente si responsabilitate profesionala ridicata, alaturi de sarcini privind coordonarea personalului si alocarea de resurse in activitati de analiza, diagnosticare, proiectare, planificare, executie si control.

Pregatirea personalului intreprinderii este un proces complex si continuu.

Complexitatea rezulta din succesiunea treptelor de invatamant pe care un angajat trebuie sa le parcurga, iar continuitatea din preocuparea pentru perfectionarea continua.

Forme de perfectionare a pregatirii profesionale:

- Participarea la cursuri organizate in institutie precum si in centre de perfectionare a pregatirii special constituite;

- Instruirea la locul de munca sub controlul direct al sefului;

- Participarea la stagii de pregatire, specializari in tara si strainatate, in invatamantul superior, postuniversitar;

- Implicare in programe personale de perfectionare precum si verificarea periodica a cunostintelor asimilate.

Calificare personalului se poate realiza in scoli de specialitate si in intreprinderi.

Personalul cu experienta poate contribui la pregatirea tinerilor angajati si la rezolvarea unor situatii complexe impreuna cu acestia.

D. CADRUL JURIDIC SI STATUTUL JURIDIC DE FUNCTIONARE

In etapa de tranzitie la economia de piata, desfasurarea unei activitati normale trebuie sa se sprijine pe o legislatie nationala corespunzatoare, prin care cerintele obiective ale economiei de piata sa fie respectate, in care statul sa apara ca un factor esential de sprijinire si ocrotire, care sa permita integrarea fiecarei intreprinderi in ansamblul pietei nationale.

Pornind de la aceste cerinte stringente, de creare a unui cadru legislativ corespunzator proceselor economice, sociale si plitice care au loc, in ultimii ani in tara noastra s-a desfasurat o ampla actiune de elaborare a unui pachet important de noi acte normative in paralele cu abrogarea unora sau modificarea altora. Actuala legislatie economica cuprinde o paleta larga de reglementari, care se rasfrange asupra modului in care se desfasoara activitatea pe piata a intreprinderii. Ea asigura cadrul necesar favorizarii laturilor care corespund intereselor agentilor economici, dar si ale economiei nationale si in acelasi timp previne orientarea activitatii in directii nejustificate, precum si aparitia unor fenomene negative.

In orice societate, indiferent de tipul sau nivelul ei de organizare nicio activitate, oricat de neinsemnata ar fi, nu se poate desfasura in afara legilor. Tot ce omul intreprinde, de la cele mai simple si mai obisnuite fapte zilnice pana la cele mai complexe, uluitoare si chiar irepetabile activitati, respecta una sau mai multe legi, fie ele scrise sau nescrise.

Infiintarea unei intreprinderi, fie ea micp sau mare, este un proces complex, care trebuie sa respecte ca orice alta activitate, un cadru legal corespunzator.

Initierea unei afaceri presupune o cunoastere exacta a legilor in vigoare, a reglementarilor privind fiecare pas de parcurs, pana la obtinerea statutului de persoana juridica, cu drepturi legale de existenta si functionare. Este deosebit de importanta cunoasterea cadrului juridic de constituire a societatilor comerciale.

Cadrul juridic este reprezentat de sistemul legislativ din saptiul economico-geografic in care isi desfasoara activitatea intreprinderea, de cadrul legislativ al pietelor externe, dar si de sistemul institutional national si international.

Factorii juridici se refera la mijloacele de control stabilite pentru apararea intereselor societatii.

Sistemul institutional-legislativ stabileste cadrul in care intreprinderea isi poate desfasura activitatea asigurand utilizarea resurselor, finalizarea profitabila pe piata, protejarea intereselor economiei nationale, dar si prevenirea orientarii in directii nefavorabile.

Legislatia reglementeaza conduita in afaceri prin trei tipuri de legi:

- Legi menite sa apere concurenta si care cer ca practicile de marketing sa fie corecte si egale pentru toti partenerii (Legea nr. 11/1990 privind protectia concurentei neloiale, Legea nr. 64/1991 privind brevetele si inventiile, Legea concurentei nr.21/1996);

- Legi care protejeaza cumparatorul impotriva produselor necalitative, poluate fizic sau moral, impotriva preturilor prea mari, care obliga la etichetarea corecta (sincera) a produselor etc. (Legea nr. 11/1994 privind protectia consumatorului prin care se modifica Ordonanta Guvernului nr. 21/1992, Hotararrrrrrreea Guvernului nr. 665/1995 privind inlocuirea, remedierea si restituirea produselor care prezinta deficiente de calitate etc.);

- Legi care protejeaza interesele generale ale societatii, imbunatatirea calitatii vietaa, conservarea mediului ecologic, conservarea resurselor naturale, protectia economiei si a pietii nationale (Ordonanta Guvernului nr. 31/1995).

Alte legi care reglementeaza activitate intreprinderii:

- Legea nr. 15/1990 referitoare la reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale;

- Legea nr. 31/1990 referitoare la constituirea de societati comerciale cu participare in asociere cu persoane juridice sau fizice romanesti sau cu capital strain integral;

- Legea nr. 11/1990 privind combaterea concurentei neloiale;

- Legea nr. 12/1990 referitoare la protectia impotriva speculei;

- Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului, act normativ deosebit pentru economia romaneasca;

- Legea nr. 11/1994 privind protectia consumatorului.

Statutul juridic de functionare a unei intreprinderi este unul dintre documentele de formalizare a structurii organizatorice a acesteia si este o componenta a regulamentului de organizare si functionare.

Constituirea societatilor in nume colectiv si in comandita simpla se realizeaza prin:

* Intocmirea contractului de societate;

In conformitate cu articolul 3 al Legii nr. 31/1990, aceste societati se constituie prin contract de societate, care trebuie sa cuprinda:

- numele, prenumele, domiciliul si cetatenia persoanelor fizice asociate, sau denumirea, nationalitatea, sediul persoanelor juridice asociate;

- forma, denumirea si sediul societatii care se constituie;

- obiectul de activitate al societatii;

- capitalul social subscris si varsat cu mentiunea aportului fiecarui asociat, in numerar sau alte bunuri, valoarea lor si modul evaluarii, precum si data la care va varsa integral capitalul social subscris;

- asociatii care administreaza si reprezinta societatea, cu stabilirea limitei puterii lor;

- partea fiecarui asociat la beneficiile sau pierderile inregistrate;

- localitatile din tara sau strainatate, unde societatea infiinteaza sucursale sau filiale;

- durata societatii;

- modul de lichidare si de dizolvare a societatii.

* Dobandirea personalitatii juridice a societatii

Dupa incheierea contractului de societate in forma autentica, administratorii sau oricare dintre asociati il vor inregistra la instanta in a carei raza teritoriala isi va avea sediul societatea si dupa verificare conformitatii lui cu articolul 3 din Legea 31/1990, judecatorul va dispune inscrierea actului in registrul comertului si la administratia financiara unde societatea isi are sediul, precum si publicarea lui in Monitorul Oficial.

Din ziua inmatricularii ei in registrul comertului, societatea comerciala devine persoana juridica, si conform articolului 5 din Legea 31/1990, reprezentantii societatii sunt obligati sa depuna la registrul comertului in termen de 15 zile semnaturile lor, daca au fost numiti prin contractul de societate, si in termen de 15 zile de la data alegerii lor, daca au fost numiti ulterior in timpul functionarii societatii.

Infiintarea de sucursale sau filiale ale societatii in afara judetului in care isi are sediul, presupune conform articolului 6 din Legea 31/1990, inamtricularea acesteia in registrul comertului din judetul respectiv, precum si depunerea semnaturilor reprezentantilor filialei sau sucursalei in aceleasi conditii ca si la articolul 6.

In cazul neindeplinirii acestor formalitati, in conformitate cu articolul 7, din aceeasi lege, oricare dintre asociati are dreptul sa ceara rezilierea acestora, daca societatea nu a fost inmatriculata, dizolvarea sau lichidarea ei.

Asociatii si toti cei care inainte de constituirea legala a societatii au lucrat in numele ei raspund direct, nelimitat si solidar pentru operatiunile societatii la care au luat parte.

Constituirea societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni

* Intocmirea contractului si a statutului societatii

Societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se constituie pe baza de contract de societate si statut, semnate fie de toti asociatii, fie, in cazul subscriptiilor publice, de membrii fondatori.

Numarul actionarilor nu poate fi mai mic de 2. Capitalul societatii nu poate fi mai mic de 25.000 euro. Contractul de societate si statutul societatii, incheiate in forma autentica, trebuie sa cuprinda:

- Numele, prenumele, domiciliul si cetatenia actionarilor, cand acestia sunt persoane fizice, si denumirea, sediul si nationalitatea , cand acestia sunt persoane juridice;

- Denumirea si sediul societatii, al sucursalelor sau al filialelor;

- Forma si obiectul de activitate al societatii;

- Capitalul social subscris si varsat, care la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din capitalul subscris, daca nu exista alte prevederi ale legii;

- Valoarea bunurilor aduse ca aport in natura in societate, modul lor de evaluare si numarul de actiuni acordate pentru acestea;

- Numarul si valoarea nominala a actunilor, cu specificarea daca sunt nominative sau la purtator si numarul lor pe categorii;

Actiunile nominale sunt actiunile care au inscrise numele posesorului, spre deosebire de cele la purtator, care confera drepturile cuprinse in actiuni celui care le detine.

- Numele, prenumele si cetatenia administratorilor, numarul lor, garantia ce trebuie sa o depuna, puterile acestora, precum si drepturile acestora, precum si drepturile de reprezentare si administrare acordate unora dintre ei; in cazul societatilor in comandita pe actiuni, se trec numele, prenumele, cetatenia si domiciliul comanditatilor persoane juridice, aratand care dintre ei reprezinta si administreaza societatea;

- Conditiile pentru valabilitatea deliberarilor adunarii generale si modul de executare a dreptului de vot;

- Numele, prenumele si cetatenia cenzorilor, precum si numarul acestora;

- Modul de distribuire a beneficiilor;

- Actiunile comanditarilor in societatea in comandita pe actiuni;

- Operatiuni incheiate de actionari in contul societatii ce se constituie si pe care societatea urmeaza sa le preia, precum si sumele platite pentru operatiuni.

Daca societatea se constituie prin subscriptie publica, fondatorii vor intocmi un prospect de emisiune si vor fixa data incheierii subscriptiei.

Prospectul de emisiune semnat de fondatori va fi depus la registrul comertului din judetul in care isi are sediul societatea si apoi publicat in Monitorul Oficial.

* Subscrierea pe actiuni

Subscrierile pe actiuni vor cuprinde:

- Numele, prenumele, domiciliul sau denumirea si sediul subscriitorului;

- Numarul actiunilor subscrise;

- Data sucscrierii;

- Declaratia subscriitorului din care sa rezulte cunoasterea - si acceptarea prospectului de emisiune. Prospectele de emisiune care nu cuprind toate aceste mentiuni legale sunt nule.

* Adunarea generala a societatii

In termen de 15 zile de la data inchiderii subscrierii, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, prin instiintare publica in Monitorul Oficial, precizind locul si data adunarii, precum si obiectul discutiilor.

Societatea se poate constitui, numai daca intregul capital a fost subscris si fiecare acceptant a varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise la Banca Nationala sau CEC.

Adunarea Constitutiva alege un presedinte si 2 sau mai multi secretari. Daca in societatea in care se constituie exista aporturi in natura, avantaje rezervate fondatorilor, operatiuni incheiate de fondatori in contul societatii ce se constituie, adunarea constitutiva numeste unul sau mai multi experti putand fi facuta de presedinte numai in cazul in care majoritatea ceruta nu poate fi intrunita.

* Obligatiile adunarii generale sunt:

In conformitate cu articolul 21 din Lege, bligatiile adunarii generale sunt:

- Verifica existenta varasmintelor;

- Determina valoarea altor aporturi decat cele in numerar;

- Aproba participarile la benegicii ale dondatorilor;

- Discuta si aproba contractul de societate si statutul societatii cu participarea membrilor prezenti care ii reprezinta si pe ce absenti;

- Desemneaza persoanele cre se vor ocupa de indeplinirea formalitatilor necesare constituirii scietatii;

- Numeste administratorii si cenzorii.

* Autoritatea de functionare a societatii

Functionarea societatii pe actiuni trebuie supusa autorizarii instantei in a carei raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Pentru autorizare se vor depune la instanta:

- Contractul de societate;

- Statutul societatii;

- Cererea de autorizare;

- Dovada efectuarii varsamintelor;

- Actele privind proprietatea aporturilor (altele decat cele in numerar);

- Actele corespunzatoare operatiunilor incheiate in contul societatii aprobate de adunarea constitutiva.

Presedintele instantei, fixeaza un termen de infatisare si cere avizul consultativ al Camerei de Comert si Industrie din judetul respectiv privind utilitatea societatii, marimea capitalului fata de scpul urmarit, onorabilitatea fondatorilor si in unele cazuri si a asociatilor, dispunand eventual efectuarea de expertize. Sentinta definitiva, impreuna cu contractl, sunt depuse si inscrise la registrul comertului si apoi impreuna cu statutul vor fi publicate in Monitorul Oficial.

Societatea devine persoana juridica din ziua inmatricularii ei in registrul comertului.

* Fondatorii

Semnatarii contractului de societte, cat si persoana care au un rol determinat in constituirea scietatii, sunt numiti fondatori si ei au urmatoarele obligatii: