Strategii ale unitatilor economice

Conceptul de strategie economica

Termenul de strategie a cunoscut o utilizare mai frecventa in ultimele decenii. Nu se poate vorbi de o defintie unanim acceptata, se cunosc mai multe opinii.

Strategia poate fi definita in urmatoarele feluri:

Un ansamblu de decizii in conditii de incertitudine

Regula care prescrie o procedura de adoptare a deciziilor.

Specificatie care arata relatia dintre sursele informationale ale unitatii si fluxurile decizionale rezultate.

O conceptie pe baza caruia are loc procesul de dezvoltare a unitatii economice.

Suma de decizii pentru realizarea legaturii intre obiectivele unitatii economice si finalitatea activitatii acesteia.

Reprezinta o suita de decizii avand ca scop finalitatea optima a activitatii unitatii economice intr-o anumita perioada de timp. (conform dictionarului de marketing)

O conceptie de stabilire a obiectivelor unitatii economice pe termen lung, o conceptie de stabilire a actiunilor ce urmeaza sa se desfasoare si a modului de repartizare a resurselor pentru realizarea obiectivelor.

Constituie un mod de determinare a scopurilor si obiectivelor fundamentale ale unei intreprinderi pe termen lung si un mod de adaptare a masurilor de actiune si de alocare a resurselor pentru realizarea acestor scopuri.

Concluzie: elaborarea strategiei e un obiectiv principal in activitatea de conducere.

Sistematizand aceste opinii s-au format doua puncte de vedere principale:

Henry Fayol si dezvoltata apoi de Business School of Harvard. Acest curent de opinie considera strategia ca fiind o optiune pe termen lung diferita de decizia tactica.

Ansoff abordeaza strategia unitatii economice in functie de mediul ambiant al fiecarei intreprinderi.

Definitie generica: Strategia reprezinta stiinta si arta unitatii economice de a se adapta la cerintele mediului, la cerintele pietei si de a influenta mediul sau piata pe termen lung.

Ansamblul activitatilor desfasurate in acest scop desemneaza comportamentul strategic al unitatii economice.

Elementele strategiei unitatii economice

Aceste elemente sunt urmatoarele:

Obiectivele urmarite

Reprezinta o explicitare intr-o forma concreta si masurabila a scopurilor urmarite. Ele trebuie sa se constituie intr-o expresie a eficientei combinarii si transformarii factorilor de productie de care dispune intreprinderea. Formularea acestor obiective se realizeaza pe seama si in urma identificarii tendintelor sistemului de nevoi care trebuie satisfacute de produsele unitatii, a tendintelor progresului stiintific si tehnic, a posibilitatilor intreprinderii si a conjuncturii economice interne si internationale.

Modalitatile de realizare a obiectivelor

Acestea vizeaza caile si metodele de actiune pentru realizarea obiectivelor. Acestea depind de potentialul de productie, financiar, uman, inovativ, comercial si de competitivitatea intreprinderii relevata (exprimata) prin diagnoza starii si eficientei utilizarii factorilor de productie.

Exemple de metode: cresterea capacitatii de productie, diversificarea/specializarea activitatii, cooperarea in productie, patrunderea pe noi piete, perfectionarea pregatirii angajatilor etc.

Resursele necesare

Acestea cuprind: disponibilitatile proprii, cele atrase si cele imprumutate. Aceste disponibilitati privesc potentialul material, financiar, uman, informational etc.

Termenele de realizare a obiectivelor stabilite

Termenul declansarii activitatilor, termenele intermediare si cele finale sunt fixate de catre factorii de decizie in concordanta cu resursele, cu potentialul intreprinderii si cu orizontul de timp avut in vedere la elaborarea strategiei. Toate elementele strategiei trebuie sa fie flexibile, sa manifeste suplete si sa fie usor adaptabile variatiilor care pot interveni pe parcursul adoptarii strategiei.

Factori ai strategiei unitatii economice

Strategia e influentata de o serie de factori cauzali si conditionali care pot fi exogeni sau endogeni in functie de campul activitatii lor.

Factori endogeni

Factori financiari care au urmatoarele elemente componente:

Fluxurile banesti

Raportul dintre datorii si capital propriu

Raportul dintre cifra de afaceri si activitatea unitatii

Raportul dintre profit si costuri.

Factori informationali si inovationali care au urmatoarele elemente componente:

Capacitatea de conceptie

Amploarea activitatii de inovare

Situatia brevetelor de inventie si inovatii

Sistemul informational (structura, complexitate, intindere)

Factori tehnici si tehnologici care au urmatoarele elemente componente:

Echipamentele

Nivelul tehnic al acestora

Tehnologia utilizata

Calitatea si cantitatea materiilo prime, materialelor, energiei si a combustibililor.

Factori umani care au urmatoarele elemente componente:

Disponibilul de forta de munca

Nivelul de calificare

Structura fortei de munca pe nivele de executie: muncitori, maistrii, cadre superioare de conducere

Factori de conducere, organizare si administrare care au urmatoarele elemente componente:

Sistemul de gestiune

Sistemul de control al calitatii

Tipul productiei (de masa, de serie sau unicat)

Raportul atat numeric cat si de comunicare intre personalul de conducere si personalul administrativ

Factori de marketing care au urmatoarele elemente componente:

Cota de piata

Pozitionarea marcii produselor proprii pe piata

Serviciile post-vanzare

Numarul clientilor

Informatia asupra pietei

Factori exogeni

Acesti factori alcatuiasc mediul ambiental al unitatii economice si cuprind un ansamblu de conditii externe sub influenta carora se desfasoara activitatea unitatii.

Printre factorii exogeni amintim: piata, sistemul de acordare a creditelor, cadrul juridic in care IMM-urile isi desfasoara activitatea, starea si tendintele progresului stiintific si tehnic etc.

In functie de acesti factori exogeni exista mai multe modalitati de obtinere a unui avantaj concurential:

Dezvoltarea unor produse noi

Obtinerea celei mai mari cote de piata pentru un produs sau serviciu

Descoperirea unor nise de piata

Obtinerea unui avantaj de cost

Realizarea unui canal de distributie puternic

Construirea unei puternice imagini de marca

Portofoliul de strategie include:

Strategii globale care privesc sistemul economic in ansamblul sau

Strategii corespunzatoare fiecarei functii si fiecarei ipostaze a unitatii economice

Tinand seama de cele amintite vom intalni in practica: strategii de conducere, organizationale, informationale, de productie, de piata, de personal etc.

Strategia de piata a unitatii economice

Strategia de piata exprima atitudinea unitatii economice fata de dinamica accelerata a mediului ambiant si in special fata de previzibila a cererii, a ofertei si a raportului dintre ele.

Obiectivele strategiei de piata sunt urmatoarele:

Cresterea cotei de piata

Diminuarea riscurilor

Cresterea rentabilitatii

Cresterea vanzarilor

In functie de criteriul de clasificare utilizat se cunosc diferite variante strategice denumite: alternative de comportament si alternative de pozitie.

A)      Alternative de comportament: sunt variante strategice care se pot formula si aplica in functie de urmatoarele elemente:

Comportamentul unitatii economice fata de schimbarile pietei

Strategii:

a)      Strategie pasiva sau adaptiva: care respecta schimbarile pietei si isi adapteaza deciziile la aceste schimbari;

b)      Strategie anticipativa: care studiaza piata si anticipeaza schimbarile mediului cautand sa prevada pericolele si sa aplice masuri corective inainte de producerea efectiva a schimbarilor;

c)      Strategie activ-inovativa: prin care unitatea economica studiaza mediul ambient si modul in care activitatile sunt influentate de evolutia acestuia. Succesul unei astfel de strategii depinde hotarator de functionarea mecanismului format din cercetare-dezvoltare, productie si marketing.

Comportamentul unitatii economice fata de ritmul schimbarii mediului

Strategii:

a)      Strategie ofensiva: cu accent pe cercetare, pe gasirea unor tehnici si tehnologii noi ale fabricatiei si pe ridicarea nivelului calitatii. Aceasta strategie urmareste cresterea capacitatii de influentare a pietei.

b)      Strategie defensiva: care urmareste consolidarea pozitiei pe piata prin imbunatatirea calitatii si competitivitatii.

c)      Strategie de intrepatrundere: prin care firma urmareste depistarea eventualelor nise in productie sau in desfacerea marfurilor pe piata.

B)     Alternative de pozitie

Acestea sunt variante strategice stabilite in functie de:

Pozitia fata de structura pietei

a)      Strategie nediferentiata: urmareste un plan (program) global de implementare pe piata;

b)      Strategie diferentiata: vizeaza cate un program de actiune pentru fiecare segment de piata;

c)      Strategie concentrata: se refera la un singur segment sau la un numar limitat de segmente de piata (maxim 3)

Pozitia fata de evolutia capacitatii pietei

a)      Strategie de mentinere a pozitiei pe piata

b)      Strategie de dezvoltare a activitatii

c)      Strategie de restrangere a activitatii

Strategia de piata reprezinta o combinatie in care intra cate o alternativa din fiecare grupa. Exemplu: strategie activ-inovativa de intrepatrundere, diferentiata de dezvoltare.

Cele mai importante mijloace de realizare a strategiilor de piata sunt produsul si pretul. In concluzie strategiile de produs si de pret sunt componente ale strategiei de piata.

Strategia de produs poate fi:

strategie a stabilitatii sortimentale pentru produse cu performante ridicate,

strategie a restrangerii sortimentale

strategie a diversificarii produselor.

Strategiile de pret sunt utilizate pentru dobandirea unei pozitii avantajoase pe piata si cresterea eficientei activitatii intreprinderii.

In functie de obiectivul urmarit distingem:

a)      Strategii ale pretului scazut sau ale preturilor penetrante (preturi japoneze)

Se aplica de regula pe o piata cu cerere foarte elastica si se bazeaza pe costuri de productie scazute. Se doreste descurajarea concurentei chiar si prin acceptarea unor pierderi initiale.

b)      Strategii ale pretului inalt sau elitist

Se aplica pentru produse noi si pentru un anumit segment de consumatori cu venituri mari.

Trasaturile caracteristice ale definitiilor:

-cultura intreprinderii sse refera la anumite crezuri fundamnetale comportamnetlae pt ca sunt de toti angajatii.

-sistem de valori comportamnetla.

-semnificatii atrib si intlegerii com.

Elemnetele com impartasite de angajatii firmei aflate in strinsa legatura cu cultura firmei:

-limbajul folosit (specifc; forma de adresare)

-obiceiuri, traditii, ritualuri, petreceri, etc.)

-norme (regulamente de ordine interioara)

-set de valori urmarite (calitatea serviiclor furnizate)

-filozofia de viata a firmei (ex. Ford)

-regulile jocului (modul in care se desfasoara activitatea frimei)

-climatul intern al intreprinderii (de cooperare, conflictual, etc)

-abilitatile mostenite de la o generatie la alta (know-how, fara a fi inregistrata in scris); experienta capatata.

-modele mentale (religia poate influnta gindirea - Japoinia, budismul)

-intelesuri comune, create si dezvoltate de-a lungul interact.. reciproce.

-simboluri integratoare (idei, sentimente, imagini) pt autodefinire,

ex: Toyoya excelenta calitate.

Firma are o cultura organizationala, cel putin 2 probleme fundamentale pe care trebuie sa le rezolve au legatura cu aceste concepte:

1) supravietuirea, adaptarea si dezvoltarea firmei in cadrul mediului sau.

2) Integrarea interna ce-i permite sa functioneze zilnic si sa-si dezvolte capacitatea de adaptare:

-relatiile dintre departamente,

-rel. Sef-Subordonati,

-rel noii angajati-vechii angajati.

Acest concept de cultura organizationala implica 3 aspecte esentiale:

1)Socializarea- culturii firmei cuprinde si fondul comun, zestrea comuna de abilitati, cusotinte, valori, obiceiuri, pastrata si transmisa de la o generatie de angajati la alta (ex: modul in care noii angajati interactioneaza cu cei vechi, poate constituii un proces creativ de constructie a culturii)

2)Comportamentul este determinat de predispozitia culturii (perceptii, gindurisentimente mostenite) cit de starile mediului extern (un angajatii se simt intimidati in prezenta unui anumit manager)

3)Cultura unica a firmei- de-a lungul timpului apar unele subculturi, ce pot aparea in conflict cu altele (cultura vs subcultura, ex. In cultura Americii, cultura hispanica). Cultura dominanta care se dezvolta intr-o organizatie este in principal rezultatul scopurilor si a metodelor utilizate de fondatorii ei, sau de succesorii acestora din managemntul superior, combinat cu interactiunile dintre ei si o varietate de forte interne si externe.

Cultura firmei se afla in relatie cu:

-clientii

-concurentii

-actionarii,

-reguli, proceduri

-canale de comunicare

-mecanisme decizionale

-utilizarea tehologiilor

-calificarile si atitudinile angajatiilor

-structura organizatorica (sarcini, roluri, cum se desfasoara activitatea)

-politicile firmei

-obiective

Managementul firmei

2. Cerinte referitoare la calitatile intelectuale

Astfel sunt: inteligenta, capacitatea de a recunoaste, accepta si aplica noul, capacitatea de a gandi clar, memoria, imaginatia, capacitatea de previziune, gandirea practica (pentru rezolvarea problemelor curente), gandirea teoretica pentru generalizare si abstractizare.

Observatie

Practica managementului a demonstrat ca, pe langa trasaturile de caracter pozitive innascute si potentialul intelectual ridicat, eficienta managerului depinde de cunostintele privind principiile, metodele si tehnicile de management care se dobandesc prin invatare.

TIPURI DE MANAGERI SI STILURI DE MANAGEMENT

Managementul firmei

In abordarea tipului de manager, se considera ca punctul de plecare il constituie tipologia general umana.

Dupa elvetianul Carl Jung, se disting doua tipuri umane:

a) extravertitii - persoane deschise lumii exterioare, impetuoase, exteriorizate, la care predomina tendintele obiective;

b) introvertitii - persoane interiorizate, adancite in propria lor lume, meditative, rezervate, la care predomina tendintele subiective;

Aceasta polarizare a tipurilor umane este diversificata prin tipuri intermediare. Se pot preciza in acest sens urmatoarele tipuri umane:

Managementul firmei

a) Echilibratii - persoane meditative dar energice, adaptabile dar cu rezerve, deschisi lumii exterioare, cenzurate insa de filtrul introspectiei . Echilibratii constituie prototipul conducatorului.

b) Compensatii - persoane la care tipurile extravertit si introvertit coexista doar temporar, alternand cu o anumita periodicitate. Pesoanele din aceasta categorie acumuleaza fapte, observatii, mediteaza asupra lor, trag concluzii si le verifica. Reprezinta tipul creatorilor.

Tipul uman al managerilor se manifesta in mod cotidian prin stilul de management.

Deosebim astfel:

a) stilul democrat participativ la care se constata: preocuparea pentru realizarea obiectivelor firmei fara a neglija problemele subordonatilor, usurinta in stabilirea si mentinerea contactelor umane, delegarea larga a autoritatii, responsabilitate, tact, bunavointa, atasament;

b) stilul autocrat reprezinta negativul stilului anterior: lipsa consultarii, plasarea in prim plan a autoritatii formale, lipsa de incredere in subordonati, lipsa delegarii, control si indrumare excesive;

c) stilul participativ - autoritar, destul de frecvent intalnit, prezinta caracteristici aflate la jumatatea intervalului limitelor prezentate.